Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a (I)

- O învăţătură a Bisericii Ortodoxe explicată

pe înţelesul tuturor de arhimandritul Serafim Alexiev († 1993) -

Judecata particulară a lui Dumnezeu şi vămile văzduhului

Odată cu încheierea acestei scurte vieţi pământeşti, sufletul intră într-o altă lume, unde trebuie să fie judecat – la aşa-numita judecată particulară a lui Dumnezeu. Acolo se hotărăşte starea lui vremelnică, după trecerea din această viaţă, până la cea de-a Doua Venire a lui Hristos.

Există două judecăţi ale lui Dumnezeu: judecata particulară şi judecata de obşte. Între acestea constatăm următoarele deosebiri:

  1. Judecata particulară are loc îndată după moartea fiecărui om în parte, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea judecata (Evrei 9, 27). Iar judecata de obşte se desfăşoară după sfârşitul acestei lumi, cuprinzând pe toţi oamenii în acelaşi timp – atât pe cei vii, cât şi pe cei morţi, care vor învia.
  2. Judecata particulară se săvârşeşte doar pentru suflet, căci trupul se află în mormânt în acea vreme, aşteptând învierea sa. Judecata de obşte se săvârşeşte atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului înviat şi reunit din nou cu acesta, ca să ia fiecare după cum a făcut, cele ce s-au lucrat prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10).
  3. Judecata particulară se desfăşoară vreme de 40 zile, interval în care sufletele păcătoşilor trec prin aşa-numitele vămi ale văzduhului, la care demonii cercetează cu multă atenţie păcatele omeneşti. Iar la judecata de obşte sentinţa se pronunţă pe loc, fără cercetare, căci înaintea Judecătorului lumii nu există taine, totul este descoperit înaintea ochilor Lui (potrivit Psalmi 138, 15-16).
  4. Judecata particulară determină vremelnic starea omului care trece din această lume. Pentru păcătoşi, după această judecată, este cu putinţă o oarecare îmbunătăţire a stării de dincolo de mormânt prin puterea rugăciunilor pentru cei adormiţi făcute de Biserică şi prin milosteniile săvârşite spre pomenirea lor. Iar la judecata cea de obşte a lui Dumnezeu este hotărâtă pentru veşnicie soarta oamenilor care au plecat de pe pământ. Fără drept de apel.

Învăţătura despre judecata particulară este cunoscută încă din Vechiul Testament. Preaînţeleptul Isus, fiul lui Sirah scrie: Că lesne este înaintea Domnului, în ziua sfârşitului să dea omului după căile lui. (…) şi la sfârşitul omului se vor descoperi lucrurile lui (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 11, 28-29). De vreme ce înţeleptul din Vechiul Testament vorbeşte despre răsplata fiecăruia în ziua morţii sale, este limpede că el are în vedere judecata particulară şi nu pe cea de obşte.

Adevărul exprimat aluziv în Vechiul Testament despre judecata particulară a lui Dumnezeu este vădit pe de-a întregul în Noul Testament. Domnul Iisus Hristos a spus că drepţii nu vor veni la judecata particulară, pentru că diavolul nu are pentru ce să-i învinuiască (potrivit Ioan 14, 30). Amin, amin, grăiesc vouă: cel ce ascultă cuvintele mele şi crede celui ce m-au trimis pre mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte în viaţă (Ioan 5, 24). A cunoscut aceste cuvinte ale Domnului şi Sfântul Apostol Pavel, care mărturiseşte corintenilor: Nădăjduim şi binevoim mai bine să fim depărtaţi de trup, şi să petrecem cu Domnul(II Corinteni 5, 8).

Judecata de Apoi
Mâna lui Dumnezeu ţinând sufletele drepţilor
Frescă de la Mânăstirea Gracanica, Serbia

Această petrecere cu Domnul se împlineşte cu cei drepţi îndată după ce sufletul părăseşte trupul. Acelaşi apostol scrie filipenilor: Dorinţă având a mă slobozi şi împreună cu Hristos a fi; mai bine cu mult mai vârtos(Filipeni 1, 23). Principalul sens al acestor cuvinte este următorul: apostolul preferă moartea îndată decât continuarea vieţii pământeşti, căci este încredinţat că sufletul lui se va uni cu Hristos, care îi va aduce fericirea mult râvnită chiar înainte de învierea din morţi.

Adventiştii resping judecata particulară. Însă nedreptatea învăţăturii lor este limpede vădită de îndată ce se compară poziţia acestora cu cuvintele mai sus amintite ale Sfântului Apostol Pavel: Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea judecata (Evrei 9, 27). Urmarea imediată a judecăţii după moarte este exprimată aici atât de categoric, că nu se poate ca prin cuvântul ‘judecată’ să se înţeleagă judecata cea înfricoşătoare – Judecata de Apoi a lui Hristos. Judecata de Apoi va avea loc la sfârşitul vremurilor, iar judecata particulară se săvârşeşte îndată după moartea fiecăruia dintre noi.

Nu se referă la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos expresia că oamenii trebuie o dată să moară, după care să fie judecaţi, deoarece la Înfricoşătoarea Judecată se vor arăta nu doar adormiţii de acum împreună cu trupurile lor înviate, ci şi toţi cei vii cu trupurile lor schimbate (potrivit I Corinteni 15, 51); pentru că e limpede că până în clipa Înfricoşătoarei Judecăţi vor fi oameni vii care vor locui pe pământ şi vor fi surprinşi pe neaşteptate de cea de a Doua Venire a lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel descrie aceasta foarte exact: Cei morţi întru Hristos vor învia întâi; după aceea, noi cei vii care vom fi rămaşi, împreună cu dânşii ne vom răpi în nori, întru întâmpinarea Domnului în văzduh (I Tesaloniceni 4, 16-17).

Cum vor fi răpiţi cu trupurile lor cei vii pe nori, aceasta apostolul o lămureşte destul de clar prin cuvintele: Iată, taină vouă zic: că nu toţi vom adormi, iar toţi ne vom schimba. Într-o cirtă, întru clipeala ochiului, întru trâmbiţa cea de apoi; pentru că va trâmbiţa, şi morţii se vor scula nestricaţi, şi noi ne vom schimba. Că se cade stricăciosul acesta să se îmbrace întru nestricăciune şi muritorul acesta să se îmbrace întru nemurire (I Corinteni 15, 51-53).

Şi întâmplarea cu tâlharul răstignit de-a dreapta lui Hristos, care s-a pocăit, ne vorbeşte de asemenea despre trecerea prin moarte la viaţa de pe cealaltă lume înainte de Judecata cea Înfricoşătoare din ziua de apoi. Prin ce cuvinte se adresează Mântuitorul tâlharului ? El nu-i spune: ,,Deoarece te pocăieşti şi crezi în Mine, Eu îţi voi stabili, după mulţi şi mulţi ani, la cea de-a Doua Venire a Mea, un loc minunat în Împărăţia cerurilor”, ci, dimpotrivă, îl încredinţează prin scurte şi categorice cuvinte că-l va duce în locul veşnicei fericiri îndată după moartea lui: Amin zic ţie: astăzi împreună cu mine vei fi în rai (Luca 23, 43).

Sfântul Apostol Petru mărturiseşte şi el despre judecata particulară a lui Dumnezeu, făcând o paralelă înte oamenii păcătoşi şi îngerii căzuţi. Despre cei din urmă el scrie că Dumnezeu i-a aruncat în iad, legându-i cu lanţurile întunericului (desigur, după ce i-a osândit ca vrednici de o asemenea stare) şi i-au dat spre judecată a se păzi (II Petru 2, 4), adică spre Judecata cea Înfricoşătoare, spre judecata zilei celei mari, după cuvintele Sfântului Apostol Iuda (1, 6).

După ce a spus aceasta despre mai dinainte osândiţii demoni, Sfântul Apostol Petru trece la tema judecăţii oamenilor. Despărţind pe cei drepţi de cei păcătoşi, el rosteşte aceste cuvinte extrem de însemnate: Ştie Domnul pe cei binecredincioşi a-i izbăvi de ispită, iar pe cei nedrepţi a-i păzi la ziua judecăţii ca să se muncească (II Petru 2, 9). Cum şi unde sunt ţinuţi în chinuri nu se spune clar. Dar e vădit că ei sunt ţinuţi în chinuri nu în această viaţă vremelnică, de acum, unde cei necuraţi, de obicei, sunt bine rânduiţi şi întru ostenelile oamenilor nu sunt, şi cu oamenii nu vor lua bătăi (Psalmi 72, 5), ci în iad, care este loc al chinurilor.

Paralela dintre demoni şi oamenii nedrepţi este foarte potrivită şi de la sine grăitoare. Starea unora şi a altora este asemănătoare. Încă mai înainte de sosirea Înfricoşătoarei zile a Judecăţii, asemenea îngerilor căzuţi, oamenii care mor în necurăţie sunt osândiţi mai dinainte închisorii celei întunecoase şi chinurilor celor nespuse. Această vremelnică închisoare şi aceste vremelnice chinuri din lumea de dincolo, înainte de veşnicele chinuri, ţin de judecata particulară a lui Dumnezeu.

Şi astfel, după dumnezeiescul cuvânt, sufletele, după ce se despart de trup, nu se vor afla în stare de nerânduială, nici întru adormire, după cum cugetă adventiştii, ci primesc la judecata particulară o sentinţă vremelnică, potrivit stării lor duhovniceşti şi morale. Judecata particulară asupra păcătoşilor se săvârşeşte (în limbajul nostru pământesc) pe parcursul a 40 zile. Aceasta este vreme de cercetare, de ispitire a conştiinţei, având scopul ca toţi să-şi vadă cu de-amănuntul grelele lor păcate înaintea lui Dumnezeu – păcate atât de înfricoşătoare, prin care singuri şi-au pregătit chinurile. Dumnezeu, ca un Atotvăzător, ar fi putut ca într-o clipă să hotărască soarta de după moarte a fiecărui om. El a îngăduit însă o cercetare în amănunţime a faptelor omeneşti – după cum bine grăieşte în legătură cu aceasta Sfântul Vasilie cel Mare – ,,ca să nu fie judecata lui tiranică; ca şi omul, văzându-şi faptele lui în chip limpede, să-şi dea seama singur de pedeapsa cea dreaptă a judecăţii lui Dumnezeu, fiind de acord că pedeapsa lui este pe deplin îndreptăţită. Iar la miluirea lui să vadă că iertarea i-a fost dată după lege şi rânduială”.

Judecata particulară este însă expresie nu doar a asprimii lui Dumnezeu, ci şi a milostivirii lui Dumnezeu. Ca nedefinitivă, aceasta dă posibilitatea celui răposat să primească folos prin rugăciunile pentru cei adormiţi, prin prinoasele Bisericii, cât şi prin milosteniile făcute pentru pomenirea şi uşurarea stării lui de după moarte.

Credincioşi cuvântului lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au învăţat întocmai în acest chip despre judecata particulară şi judecata cea de obşte ale lui Dumnezeu.

Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Nimeni dintre cei ce au vieţuit pe pământ, dacă nu a primit iertare pentru păcate, după strămutarea pe cealaltă lume nu poate să mai fugă de cercetarea pentru acestea. Şi, după cum aici cei vinovaţi sunt duşi în lanţuri din temniţă la judecată, tot astfel după părăsirea acestei vieţi, sufletele păcătoase vor fi conduse la judecată împovărate de lanţurile feluritelor lor păcate”.

Aici sfântul propovăduitor ne vorbeşte despre o audiere preliminară, care precede osândirii. Ca urmare a acestei cercetări, cei condamnaţi sunt legaţi în lanţuri şi aruncaţi în temniţă. Această stare este însă vremelnică, până ce va avea loc Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu, unde se va pronunţa o sentinţă definitivă asupra celor vinovaţi. La judecata particulară, cei condamnaţi vor fi aduşi înlănţuiţi, sub strajă, din temniţa în care au fost închişi vremelnic. Cercetarea va fi prin trecerea prin aşa-numitele vămi, despre care vom vorbi mai departe. După ce se stabileşte vinovăţia sufletului, acesta va fi lipsit de libertatea sa şi înlănţuit (cu lanţurile propriilor păcate), va fi azvârlit în temniţă, unde se va chinui şi cu înfricoşare va aştepta sentinţa definitivă (potrivit II Petru 2, 9).

Judecata de Apoi
Cumpăna dreptăţii. Două duhuri rele (din partea de jos) adaugă păcate
sufletului care este judecat: unul aşează un hrisov suplimentar pe talger
şi celălalt trage talgerul păcatelor în jos
Frescă de la Mânăstirea Gracanica, Serbia

Fericitul Augustin numeşte dreaptă şi mântuitoare ,,credinţa că sufletele vor fi judecate îndată ce ies din trupuri, mai înainte de a veni acea (Înfricoşătoare) Judecată, unde vor fi condamnate, împreună cu trupurile, la iad”.

La cercetarea de la vămi vor fi cruţaţi, după cum am subliniat deja, doar cei drepţi. Sfântul Chiprian al Cartaginei scrie că sufletele celor evlavioşi, după plecarea din trup, vor fi cu Hristos, cu El vor începe să împărăţească, în veşminte albe, pregătindu-se pentru slava cea desăvârşită. Ele se vor afla în veşnicie, deasupra oricărei mâhniri şi întristări.

,,Aş fi vrut să ştiu – a întrebat cineva pe Sfântul Grigorie Dialogul – dacă sunt primite încă de pe acum, în ceruri, sufletele celor drepţi, mai înainte de învierea trupurilor”. Sfântul Grigorie a răspuns: ,,Una ca aceasta nu se poate spune despre toţi drepţii. (…) Căci există suflete ale drepţilor care sunt departe de Împărăţia cerurilor. Această depărtare ce altceva arată decât neatingerea dreptăţii desăvârşite ! Dar este limpede că va veni o zi în care sufletele desăvârşite ale drepţilor vor fi primite în locaşurile Împărăţiei cerurilor după despărţirea lor de trup”.

articol preluat din revista Catacombele Ortodoxiei

This entry was posted in adevarata ortodoxie, Iisus Hristos, pastila duhovniceasca and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

4 Responses to Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a (I)

  1. Vasile says:

    http://www.synodinresistance.org/pdfs/2012/06/18/E20120618aAnti-oikoymenismos-Ekklesis-S%20Folder/E20120618aAnti-oikoymenismos-Ekklesis-S.pdf

    Marin, ce parere ai de aceasta enciclica scoasa de SIR? Dupa ce am citit-o personal m’am bucurat!

  2. marin says:

    Parerea mea e ca pana nu isi vor rezolva problemele de eclesiologie si schisma sunt in afara bisericii . Materiale impotriva ecumenismului sunt o multime pe siteul lor , dar fara vreun folos duhovnicesc atata timp cat ei se situeaza in afara ortodoxiei .

  3. Vasile says:

    Cred ca judeci prea dur situatia. Daca e sa zicem ca se va intrerupe comuniunea cu ei, in Grecia sunt alte 7 sinoade care se considera pe sine “Biserici”! Pozitia care a adoptat-o ROCOR-ul fata de greci sub Sfantul Mitropolitul Filaret cred ca e cea mai inteleapta!

  4. Theodor says:

    Marine,
    Uite ca nu pot sa rabd aiurelile care se afirma in acest articol ca “invataturi” ale Sfintilor Parinti si revin sa-ti raspund pe blogul tau desi stiu ca nu esti omul care sa te lasi convins de cineva din afara bOSV oricat de puternic ti-as argumenta. Recunosc faptul ca nu sunt in stare sa-ti schimb parerile, dar macar pentru altii care citesc, zic hai sa ne mai confruntam un pic. Cu atat mai mult cu cat nici tie nu ti-a displacut si mi-ai zis ca pot posta oricand (aici, jos palaria, nu cenzurezi).
    In primul rand iti spun eu ca nu prea gasesti la Sfintii Parinti ai secolului de aur al crestinismului invatatura cu vamile vazduhului. Tu chiar crezi ca dupa moartea omului demonii mai au vreo putere asupra sufletului si ca pot sa-l chinuiasca in vami sau in iad?
    Hai totusi, spre exactitate, sa discutam ultima fraza a articolului pe care l-ai postat.
    “Dar este limpede că va veni o zi în care sufletele desăvârşite ale drepţilor vor fi primite în locaşurile Împărăţiei cerurilor după despărţirea lor de trup”
    Ce-ai spune daca eu il refutez pe Sfantul Grigorie Dialogul (sau poate doar legenda despre aceasta zicere a lui) si spun ca in Imparatia Cerurilor sufletul nu poate intra lipsit de trup, ci numai impreuna cu trupul, adica om ca ansamblu intreg trup-suflet dupa invierea definitiva a omului intru nestricaciune?
    Din articolul preluat de tine reiese o activitate intensa a sufletului dupa moarte. Asta l-ar putea “bucura” sa zicem cel mult pe Origen la care sufletele se descurca de minune fara trupurile lor. Numai ca Origen a fost anatematizat la Sinodul al V-lea ecumenic.
    Daca chiar doresti sa afli invatatura Bisericii despre taina mortii, si cam ce spuneau Sfintii Parinti, adevaratii ei stalpi, despre suflet si trup dupa moarte atunci te sfatuiesc sa nu te opresti numai la invataturile gresite ale episcopului Ignatie Briancianinov despre acest subiect.
    Theodor

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s