Domnul a spus: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine sa se lepede de sine , sa-si ia crucea si sa-Mi urmezeMie”
(Marcu 8,24)
Postul Mare este o perioada de pocainta ; iar pocainta este acea straduinta de a lupta impotriva patimilor si poftelor rele,care pentru om este atat de grea , incat Domnul – Cel care va judeca aceasta lupta – a asemanat-o cu purtarea unei cruci . Asupra acestui lucru ne este atrasa atentia in Duminica Sfintei Cruci de la mijlocul Postului Mare . Dupa cum Domnul a purtat crucea pentru mantuirea noastra , tot asa fiecare dintre noi trebuie „sa-si poarte crucea lui” pentru a-si putea dobandi mantuirea pregatita de Domnul .
Fara cruce , fara silinta , nu exista mantuire ! Aceasta este invatatura adevaratului crestinism . Invatatura despre straduinta si despre purtarea crucii este ca un fir rosu in Sfintele Scripturi si in toata istoria Bisericii , iar vietile sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu , acei atleti ai duhului si ai evlaviei crestine sunt o marturie pentru acesta . Postul Mare este un exercitiu de purtarea crucii in mod repetat , anual , un exercitiu al luptei duhovnicesti , integrat in modul de viata obisnuit al unui crestin .
Insa in prezent , in cel de-al XX-lea secol al istoriei crestine , au aparut niste „minti luminate”, „neocrestinii”- asa cum isi spun unii dintre ei – care nu mai vor sa auda despre aceste lucruri .Ei propovaduiesc un nou fel de crestinism dulceag, sentimental si transparent , lipsit de orice stradanie si efort personal , o iubire pseudocrestina , atotcompatimitoare si imaginara , si o desfatare fara restrictii de la placerile acestei vieti pamantesti si trecatoare . Acestia ignora total numeroasele fragmente din Biblie care vorbesc clar si cu hotarare despre nevointa duhovniceasca , despre dorinta de a ne asemana Mantuitorului Hristos in rastignirea de sine , despre multele necazuri care il asteapta pe crestin in viata aceasta , incepand cu cuvintele pe care insusi Mantuitorul le-a adresat ucenicilor Sai la Cina cea de Taina : in lume necazuri veti avea ( Ioan 16,33) . Aceasta se intampla fiindca , precum a spus domnul , adevaratii crestini nu sunt din lume ( Ioan 15,19) , caci lumea intreaga zace sub puterea celui rau ( 1 Ioan 5,19) . De aceea crestinii nu trebuie sa iubeasca lumea , nici pe cele ce sunt in lume ( 1 Ioan 2,15) , caci prietenia cu lumea e dusmanie cu Dumenzeu si cel ce vrea sa fie prieten cu lumea l se face vrajmas lui Dumnezeu ( Iacob 4,4) .
Aceste „minti luminate” moderne n-au izbutit inca sa inteleaga ca niciunde in Biblie Hristos nu fagaduieste crestinilor o deplina multumire duhovniceasca si fericirea paradisiaca pe pamant , ci , dimpotriva , accentueaza faptul ca oamenii se vor departa din ce in ce mai mult de legea lui Dumnezeu , ca moralitatea lor va scadea treptat ( vezi 2 Timotei 3,1-5) ; ca prigoniti vor fi si toti cei ce voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus . Cat despre oamenii rai si amagitori , ei vor merge din rau in mai rau , inselatori si inselati ( 2 Timotei 3,12-13) ; si ca in cele din urma , pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui (2 Petru 3,10) .
Insa vor aparea ceruri noi si pamant nou , in care locuieste dreptatea ( 2 petru 3 , 13 ) – noul Ierusalim cel minunat care se va pogori din cer de la Dumnezeu ( Apocalipsa 21,2) care i s-a aratat Sfantului Ioan , vazatorul–de–taine in revelatia data lui .
Toate acestea nu sunt pe placul „neocrestinilor” . Ei vor fericirea aici , in lumea aceasta impovarata de pacate si nedreptati , si o asteapta cu nerabdare . Una din cele mai sigure cai de a o dobandi , cred ei ca este „miscarea ecumenica” sau unirea tuturor intr-o singura Biserica , noua si uniformizata , care ii va cuprinde nu numai pe romano-catolici si protestanti , ci si pe evrei, musulmani si pagani , fiecare pastrandu-si propriile convingeri si erori . Acest fel de „iubire crestina” imaginara , in numele unei fericiri viitoare pe pamant , nu poate sa fie decat o batjocorire a Adevarului .
Nimicirea pamantului cu tot ceea ce este pe el , desi a fost prevazuta in mod clar de Cuvantul lui Dumnezeu , este considerata a fi ceva ingrozitor , ca si cum n-ar fi conforma cu atotputernicia lui Dumnezeu si este chiar nedorita de El . Ei o accepta totusi ( caci cum ar putea cineva sa nu accepte ceva profetit de Cuvantul lui Dumnezeu?) , insa cu conditia ca se va petrece intr-un viitor foarte indepartat si obscur ; nu peste secole , ci peste milioane de ani .
Care este explicatia acestui lucru ? Se poate spune ca sunt slabi in credinta sau le lipseste cu desavarsire credinta in invierea mortilor si in viata veacului viitor . Pentru ei , totul se reduce la viata pamanteasca , iar cand aceasta se sfarseste , totul se sfarseste .
Aceasta mentalitate se aseamana oarecum , in cateva aspecte – mai cu seama in asteptarea unei vieti fericite pe pamant – cu erezia raspandita in primele secole ale crestinismului numita hiliasm. Aceasta se referea la domnia de o mie de ani a lui Hristos pe pamant . Prin urmare , noile forme de manifestare ale acestei erezii pot fi numite „neohiliasm”.
Sa fim cu luarea aminte si sa retinem ca hiliasmul a fost condamnat de Biserica in anul 381 , la al doilea Sinod Ecumenic . De aceea , a crede in hiliasm acum , in secolul al XX-lea , chiar si partial este inacceptabil . Pe langa acestea , „neohiliasmul” contemporan este mult mai primejdios decat vechea erezie hiliasta , fiindca are la baza necredinta in viata veacului viitor si dorinta fiecaruia de a dobandi fericirea aici pe pamant , cu ajutorul tuturor inovatiilor si realizarilor progresului stiintific contemporan . Aceasta invatatura falsa produce o mare paguba credinciosilor , adormindu-le constiinta si linistindu-i prin faptul ca sfarsitul lumii este indepartat ( daca va mai fi un sfarsit ) si prin urmare , nu este nici o nevoie speciala de a priveghea si de a se ruga , asa cum le recomanda in mod repetat Hristos celor ce Il urmeaza (cf. Matei 26,41) , caci totul in lume se schimba treptat in bine si in foarte bine , progresul spiritual tinand pasul cu cel material . Iar fenomenele ingrozitoare pe care le observam in prezent in lume sunt toate trecatoare – toate s-au mai intamplat pana acum si toate trec pana la urma ; o inflorire extraordinara a crestinismului le va lua locul , inflorire in care , desigur , ecumenistii vor avea cele mai de seama si onorabile pozitii .
Astfel , toate sunt bune si frumoase ! Nu mai este nevoie sa te ostenesti , si nici o nevointa duhovniceasca nu mai e necesara ! Posturile pot fi desfiintate . Toate vor merge mai bine de la sine , pana cand , in cele din urma , se va instaura pe pamant imparatia lui Dumnezeu , cu toata desfatarea si fericirea ei pamanteasca .
Fratilor , nu este clar unde isi are izvorul aceasta falsa invatatura ademenitoare ? Cine insufla toate aceste ganduri crestinilor contemporani cu scopul de a rasturna intreaga invatatura de credinta crestina ? Trebuie sa ne temem de „neohiliasm” ca de foc si ca de ciuma , caci el este cu totul contrar invataturii Cuvantului lui Dumnezeu , invataturii Sfintilor Parinti si tuturor invataturilor vechi de secole ale Sfintei noastre Biserici , prin care multi , foarte multi oameni s-au mantuit .
Fara nevointa duhovniceasca nu exista , si nu poate exista crestinismul adevarat ! de aceea , credinta noastra nu poate fi alaturata nici unei miscari moderne , nici ecumenistilor , nici „neohiliastilor” .
Credinta noastra este credinta sfintilor Apostoli , credinta Sfintilor Parinti , a sfintilor asceti , credinta ortodoxa , care a tinut lumea neclintita . Aceasta credinta si doar pe aceasta o vom urma in aceste zile grele in care traim . Amin .
Arhiepiscopul Averchie Tausev
Articolul a fost tradus din : arhiepiscopul Averchie , Predici si cuvantari , vol III , pp. 259-265 , si publicat in „ Ortodox Life”, vol 31 , nr.2,pp.23-25
ortodoxul traditional 