Închinarea la idoli

Boala strădaniei noastre sfinte

De Episcopul Photios de Marathon

“Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire.“

(Psalmul 145: 3)

Când este vorba de mântuirea noastră, nu trebuie să avem încredere absolută în oameni, indiferent de prestigiul lor. Oamenii se schimbă. Astăzi sunt sfinţi, mâine – se leapădă. Astăzi – păcătoşi, mâine – drepţi. Trebuie să avem încredere deplină în Dumnezeu şi la El trebuie să ne punem speranţele de mântuire. “Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nădejdea lui în Domnul Dumnezeul lui.“ (Psalmul 145: 5). Oamenii sunt adesea înșelători şi cel pe care îl admirăm astăzi ca fiind sfânt şi drept, îl putem din păcate vedea căzând mai târziu, în timp ce altul care nu avea o reputaţie prea bună înainte se poate dovedi vrednic în momentul încercării şi tare.

Strădania sfântă a Adevăraţilor Creştini Ortodocşi (G.O.C. – Genuine Orthodox Christians), de la începuturi și până astăzi, ne-a arătat nenumărate exemple de acest fel. Dar dacă cercetăm în amănunţime toate schismele ce au avut loc în sânul G.O.C. vom descoperi faptul că de vină este microbul închinării la idoli. Virusul coexistă cu noi şi când găseşte condiţii favorabile, declanşează manifestarea bolii. Ei bine, să examinăm aceste stări contagioase, pentru a putea să ne păzim.

Începutul manifestării bolii are loc atunci când există un duhovnic ce este vestit ca fiind un om virtuos, deşi doar în aparenţă. Nu esenţa este semnificativă, ci imaginea externă. Aceasta este de ajuns pentru a nu mai da curs comentariilor nefavorabile.

Apoi este necesar ca acest lider spiritual să aibă un cerc apropiat de fii duhovniceşti în jurul său, care să îl respecte şi să îl stimeze. Până la un anumit punct, acest lucru este de înţeles.

În orice caz, boala se manifestă când fiii duhovniceşti se transformă în discipoli ai maestrului. Acest lucru se desfăşoară astfel: părintele-maestru spiritual poate că are vreo abilitate prin care atrage oamenii. Poate fi un ascet, poate avea un zel aprins, poate fi un orator sau un om binevoitor. Dar poate de asemenea să fie pur și simplu un om deştept, care utilizează câteva şmecherii prin care atrage admiraţia fiilor săi duhovniceşti. La început, el poate fi cu adevărat un om virtuos. Pe de altă parte, este posibil să fie plin de ură, ascunzându-şi cu grijă această latură şi accentuându-şi peste măsură câteva dintre părţile sale pozitive. Ei bine, atunci microbul închinării la idoli îi înconjoară pe fii duhovniceşti aflați în imediata sa apropiere. Când mediul apropiat al duhovnicului este format din monahi şi monahii, iar părintele se lasă contaminat de adulaţia acelora care îl tămâiază cu linguşiri, atunci apare boala.

Dacă duhovnicul respinge linguşirea şi risipeşte norul de parfum al măgulirii şi dacă ţine linguşitorii la o distanţă sigură, atunci este salvat.

În orice caz, dacă duhovnicul nu se opune acestui lucru, atunci, vai! este creat un cerc vicios în care duhovnicul inspiră discipolilor săi închinarea la idoli şi apoi își atrage de la ei dulceaţa măgulirii. Atunci chiar dacă duhovnicul este încă virtuos, ameţit de boarea linguşelii, tinde să creadă despre el însuși că are înzestrări pe care de fapt nu le are. Se vede pe sine ca fiind un nou Sfânt Marcu Eugenicul, un nou Sfânt Teodor Studitul, un nou Sfânt Maxim Mărturisitorul, un nou stâlp al ortodoxiei.

Cercul restrâns al discipolilor (“heruvimii“ şi “serafimii“ duhovnicului!) încearcă cu zel să facă reclamă virtuţilor duhovnicului celor din cercul mai larg. Pentru că, în jurul cercului maestrului se formează cercuri concentrice. Cel mai larg dintre acestea este format din cei “noii convertiţi“ către care “razele“ duhovnicului ajung după ce sunt intensificate de trecerea prin “heruvimii“, “serafimii“, “îngerii cu şapte aripi“, etc ai duhovnicului. Ei îl denumesc “Învăţătorul“, “Sfântul Părinte“, “Părințelul nostru“ şi “Sfântul Duhovnic“. Deasupra acestui duhovnic proclamat “sfânt“ nu mai este decât Dumnezeu, de unde el primeşte inspiraţia divină. Nici o autoritate bisericească nu îi este superioară “sfântului duhovnic“, nici episcopii și nici sinoadele. “Chiar şi înger din cer“ de le-ar spune ceva împotriva învăţăturilor persoanei adorate a duhovnicului, “să fie anatema“ pentru discipolii săi, care sunt subiecţi ai psihologiei turmei.

Fotografiile “duhovnicului“ acoperă complet pereţii discipolilor săi, precum posterele cu cântăreţi şi atleţi din dormitoarele tinerilor moderni. Iar închinătorii la idoli au în chiliile lor mai multe fotografii ale “sfântului lor păstor“ decât icoane ale lui Hristos.

Ei declară cu neruşinare că oriunde va merge “duhovnicul“ lor, îl vor urma chiar dacă acesta merge în iad! Orice spune admirabilul “duhovnic“ este considerat o dogmă de credinţă. Ei plăsmuiesc celebrări anuale ale “duhovnicului“, icoane ale sale sunt pictate în timp ce acesta încă este în viaţă şi după moartea sa rămăşiţele lui sunt purtate în racle de aur precum chivotul legii! Mormântul său este venerat şi obiectele sale personale sunt tratate ca amulete. Nu este nimeni acceptat în rândul discipolilor dacă nu cade în genunchi pentru a venera icoana imaginară pe care aceştia au creat-o duhovnicului lor.

Cea mai tragică consecinţă este efectul asupra duhovnicului însuşi, pe care linguşitorii cercului restrâns l-au transformat într-un alt viţel de aur pentru a fi adorat de către turmă. Se prea poate ca aceşti linguşitori să poarte o responsabilitate mai mare decât duhovnicul însuşi, pe care l-au condus la diferite acţiuni ilegale, cum ar fi schisme şi diviziuni. Ei l-au făcut să creadă că el însuşi este “Mântuitorul“ Bisericii!

Este nevoie de rugăciune intensă şi atenţie continuă pentru ca nimeni să nu se afle în situaţia acestor oameni şi este foarte important ca toţi clericii să se teamă de linguşitori. Strămoşii noştrii au avut dreptate când au afirmat că “se temeau de linguşitori şi preferau corbii pentru că corbii se hrănesc cu carne în timp ce linguşitorii rup sufletul în bucăţi“.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ortodoxie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Închinarea la idoli

  1. Pingback: Fenomenul călăuzirii duhovniceşti mincinoase « ortodoxul traditional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s