Întrevedere cu prea sfinţia sa episcopul Fotie al Maratonului

Cu privire la dialogul dintre Sinodul in Rezistenţă (SIR) şi Adevărata Biserica Ortodoxă a Greciei (25 mai / 7 iunie 2010)

Prea sfinţia voastră, am dori să vă mulţumim pentru ocazia pe care ne-o oferiţi de a convorbi cu sfinţia voastră despre dialogul care a avut loc între comunitatea aflată în rezistenţă şi Biserica adevăraţilor creştini ortodocşi din Grecia + Episcopul Fotie: Aş dori să-mi exprim bucuria datorată faptului că acest dialog cu cei aflaţi în rezistenţă s-a constituit în pricină de trezire duhovnicească pentru tineretul nostru. Sunt de asemenea bucuros să îi văd pe aceşti tineri atât de interesaţi de teologie şi în special de ecleziologie. Aş putea spune că acesta este defapt unul dintre roadele dialogului.
1. Cum s-a petrecut apropierea de Sinodul de Rezistenţă (SiR)?
+ Episcopul Fotie: Apropierea faţă de SiR a început cu boala veteranului lor Ciprian. Aceasta a fost pricina unor vizite particulare din partea episcopilor noştri. L-am vizitat personal în spital, după cum au facut-o şi ceilalţi episcopi. Mai târziu, Prea Fericirea sa l-a vizitat pe Ciprian la Mănăstirea Sfântului Ciprian. Este cu putinţă ca vizita să fi fost neaşteptată. Imediat după aceea, preoţii de la Mănăstirea Sfântului Ciprian ne-au întors vizita. Ei au venit la Mănăstirea Preacuratei Fecioare (Παναχράντου) din Megara pentru a mulţumii prea fericirii sale. În timpul acelei vizite, pentru că nu am fost de faţă, am fost informat că preoţii de la Mănăstirea Sfântul Ciprian au spus că au venit în calitate de slujitori ai reconcilierii şi şi-au exprimat dorinţa de a iniţia un dialog al cărui scop să fie încetarea separaţiei existente între SiR şi Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei (GOC).
2. S-au pus câteva întrebări cu privire la felul în care a decurs dialogul (întrevederi, comisii, procese verbale, întocmirea agendei.)
+ Episcopul Fotie: Da, despre procedee. În timpul primei noastre întrevederi din februarie 2008 la Mănăstirea Prea Curatei Fecioare din Megara, a fost stabilită agenda. În primul rând, s-a hotărât că trebuie să dezbatem problema rupturii din 1986 mai întâi din punct de vedere istoric şi abia apoi din punct de vedere teologic, adică ecleziologic. După aceea vom continua cu luarea în discuţie a chestiunilor secundare de ordin practic. Au fost constituite de ambele părţi comisii a câte trei membrii fiecare. De partea noastră l-am avut pe înalt prea sfinţia sa mitropolitul Maxim al Salonicului şi Demetriasului, pe înalt prea sfinţia sa mitropolitul Hrisostom de Atica şi Boiotia şi eu însumi. Înalt prea sfinţia sa mitropolitul Maxim a fost înlocuit la câteva dintre întruniri de către înalt prea sfinţia sa mitropolitul Gherontie al Pireului. Din păcate, nu am căzut de acord asupra chestiunilor de procedură. După a doua noastră întrevedere, am cerut ca acestea să se desfăşoare într-un cadru mai oficial (formalist, protocolar). Am solicitat să se întocmească procese verbale comune sau cel puţin să avem un document conţinând concluziile comune, adică să punem pe hârtie punctele de acord şi cele de dezacord. Cea mai bună soluţie ar fi fost, bineînţeles, să avem procese verbale comune. Dar pentru acea primă etapă, am fi putut avea cel puţin concluzii comune. Din nefericire, nu s-a aprobat acest lucru. Deci nu am avut procese verbale comune. Fiecare parte şi-a întocmit propriile procese verbale. Procesele verbale întocmite de o parte se poate să fie diferite de cele ale celeilalte părţi din cauză că, după întruniri, nu au existat citiri cu voce tare sau verificări ale acestora. De obicei, nu a fost consemnată întreaga informaţie în procesele verbale întocmite la diferitele întruniri, însă cele finale sunt rezultatul a ceea ce a considerat a fi de importanţă cel care a întocmit procesele verbale. Astfel, avem nişte procese verbale subiective. Am procedat mai departe cu agenda noastră, după cum am întocmit-o la prima noastră întâlnire, adică de a lua în discuţie cele petrecute istoriceşte în timpul rupturii din 1985-1986. În general, în abordarea istorică a evenimentelor care s-au petrecut atunci (hirotonirile din 1979, unificările şi separările de până la 1986) nu au existat atât de multe puncte de vedere divergente. Când am ajuns însă la chestiunile de ordin ecleziologic, am constatat că chestiunea în cauză este de proporţii considerabile. Din cauza importanţei acestei chestiuni, am solicitat să o împărţim în probleme mai mici. Am propus să analizăm cea mai importantă problem ecleziologică în diferitele ei aspect, începând cu întrebările despre ce anume este biserica. Cum puteam să abordăm problemele de natură ecleziologică dacă nu ne puneam de acord cu privire la ce este Biserica? Din păcate, cei din partea SiR nu au fost de acord cu aceasta la acea vreme (era iunie 2008) pentru că, după cum au declarat, nu doreau un dialog substanţial, ci doar ,,discuţii frăţeşti întru Hristos’’, astfel ca ei să poată hotărî dacă există condiţiile pentru dezvoltarea unui dialog substanţial sau formal care, după ei, să aibă loc mai târziu.
3. Comisia SiR a procedat la redactarea a 8 rapoarte informaţionale nepublicate, după cum au precizat în declaraţia lor de încetare a dialogului pe care au scris-o pentru informarea proproolor ierarhi. S-a petrecut ceva identic din parte comisiei Bisericii Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia?
+ Episcopul Fotie: Noi nu am întocmit documente scrise pe care să le trimitem episcopilor noştri, pentru că membrii ierarhiei noastre sunt cu toţii greci şi trăiesc (cu excepţia unuia) în Grecia. Nu a fost nevoie să trimitem nici un document scris, tradus în limba lui, către vreun membru străin ai sinodului nostru, care să locuiască în afara ţării. Noi i-am informat verbal pe episcopii Sinodului nostru, de-a lungul întrunirilor Sfântului Sinod- în baza proceselor verbale neoficiale întocmite de partea noastră, şi au fost incluse (?) în procese verbale oficiale ale sinodului nostru.
4. În epistola lor din 4/17 decembrie 2008, cei de la SiR precizează că în cursul celei de-a şaptea întrevederi, au purces la ,,consemnarea în scris a chestiunilor fundamentale şi esenţiale asupra cărora devenise evident că ambele comisii erau de aceeaşi părere’’. Care sunt aceste puncte? Este acel document disponibil?
+ Episcopul Fotie: documentul precizat nu este disponibil. Însă în epistola menţionată, cei din Rezistenţă menţionează şase puncte de acord pe care le şi numerotează. Aceste puncte au fost appreciate de către SiR ca şi puncte de acord şi erau suficiente pentru unificarea noastră. Totuşi nu este corectă afirmaţia conform căreia noi am căzut de acord asupra lor. Imediat ce am auzit despre acele puncte, nu am fost de acord pentru că erau exprimate la modul foarte general. De exemplu, în primul punct pe care l-au menţionat, trebuia să ne limităm la expresia general că suntem cu toţii ,,ortodocşi, aparţinând unei singure familii şi că alcătuim împreună ortodocşii anti-ecumenişti din Grecia’’. În primul rând, înainte de a se fi făcut această afirmaţie, am insistat să cădem de acord asupra chestiunii ecleziologice. Mai mult decât atât, termenul ,,anti-ecumenişti’’ nu ne exprimă ca pe un întreg. Noi ne-am considerat întotdeauna adevăraţii creştini ortodocşi. Anti-ecumeniştii există şi pe tărâmul bisericii oficiale. Cei care aparţineu Bisericii lui Hristos nu se refereau niciodată la ei înşişi la modul negativ, ca fiind împotriva a ceva, ci la modul pozitiv: precum Creştini, nu ca anti-evrei, anti-idolatri; ca Ortodocşi, nu ca anti-arieni, anti-nestorieni sau ca anti-eretici în general. De vreme ce nu am căzut acolo de acord, cum ar fi putut fi acestea puncte de acord? Ei au insinuate că ar fi fost puncte de acord, dar nu au fost. În general, au vrut sa procedăm la unificare în ciuda dezacordurilor constatate între noi, pe care din partea lor le-au caracterizat ca ,,ne-esenţiale’’. Însă, dacă nu erau esenţiale, atunci de ce şi-au menţinut dezacordul faţă de noi în privinţa unor chestiuni pe care le-au considerat ne-esenţiale iar noi le-am considerat esenţiale? Îţi dă de gândit…
5. SiR s-a rupt de comuniunea ecleziastică cu noi pe motive de ,,credinţă şi dreptate’’ caracterizându-i pe episcopii noştri drept ,,lupi în piele de oaie’’ şi ca ,,naufragiaţi în ale credinţei’’. În timpul dialogului ne-au cerut să renunţăm la aşa-zisa şi niciodată dovedita ,,erezie condamnabilă’’. Dacă nu (dat fiind faptul că episcopii noştri nu şi-au schimbat credinţa), de ce au căutat unificarea? Şi-au dorit unificarea cu cacodocşii? (!)
+ Episcopul Fotie: într-adevăr, când s-a petrecut ruperea comuniunii ecleziastice, s-au aruncat cuvinte grele. Poate că trecerea timpului a ajutat ca să aibă loc dezbaterile într-o atmosferă emoţională mai luminoasă. Cu toate acestea, în timpul convorbirilor dintre noi, nici SiR nu şi-a reluat caracterizările, nici noi nu am făcut-o, şi bineînţeles că nici nouă nu ni s-a mai cerut să renunţă la vreo presupusă cacodixie.
6. Cum au ieşit la iveală cele zece puncte nenegociabile?
+ Episcopul Fotie: De partea noastră, noi am considerat necesar să îndepărtăm cel mai mare obstacol care ne-a separat din 1986, adică caterisirea din preoţie care a fost impusă la acea vreme asupra superiorilor SiR-ului, adică asupra mitropolitului Ciprian, a mitropolitului Ioan şi a celor hirotoniţi de către aceştia. În baza caterisirii de la 1986, au fost întocmite şi aceste zece puncte, care ne îngăduiau să revocăm această acţiune şi să înaintăm către o apropiere mai substanţială.
7. De ce a caracterizat Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia cele zece puncte ca fiind ,,ne-negociabile’’? SiR a cerut ca ,,agenda încărcată să fie înlăturată cu scopul de a se deschide calea către uniunea pe care ne-o dorim’’. Nu cumva această cerere a blocat dialogul?
+ Episcopul Fotie: Le-am caracterizat astfel pentru că, după părerea noastră, trebuia să cădem de acord asupra punctelor pentru a ridica caterisirea, astfel încât să putem trece la pasul următor. Dacă ei le-ar fi acceptat pe toate, chiar dacă cu anumite condiţii sau însoţite de comentarii explicative, atunci am fi continuat convorbirile către un acord deplin. Acceptarea din partea lor era de trebuinţă pentru începerea procedurii şi nu pentru încheiere. Dacă le-am fi discutat amănunţit unul câte unul, ei ne-ar fi putut convinge că noi nu ar fi trebuit să insistăm asupra unora dintre ele. Dar ei nu şi-au dorit să le dezbatem în acest fel, adică unul câte unul. Dar înainte să ajugem la aceasta, ei au refuzat procedura unui dialog formal asupra problemei chestiunii ecleziologive, ceva ce era absolut necesar. Aceasta nu a fost o ,,agendă încărcată’’ după cum a fost caracterizată, ci erau probleme pe care le-am considerat însemnate. Dacă am fi căzut de acord asupra acestui aspect, adică cel ecleziologic, am fi putut merge mai departe. Aş dori de asemenea să precizez că atâta cât a durat dialogul, mai întâi tabăra SiR a publicat pe internet un anunţ care s-a constituit într-un punct de divergenţă. Din cauză că, de vreme ce ei nu fuseseră de acord cu propunerea noastră cu privire la dări de seamă comune făcute ulterior discuţiilor, de ce ar proceda ei la comunicări despre care să fim informaţi de pe internet? În orice caz, în octombrie 2008, când ne aflam încă în discuţii, ei au publicat o declaraţie în care pretindeau că ei ar putea face concesii ,,numai în măsura în care principiile lor ecleziologice de bază rămân intacte’’ şi de la care nu îşi doreau să facă concesii. Astfel, au avut şi ei înşişi puncte nenegociabile.
8. De ce s-a cerut de către Sir, ca punct nenegociabil, ca să se refere la noi ca la Sfântul Sinod al Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia? Nu era evident că aşa este? Era acceptarea unei asemenea cereri caracteristică sau esenţială?
+ Episcopul Fotie: Nu, nu era aşa de evident. SiR a preferat termenul de comunitate ecleziastică, pe care noi nu l-am primit, de vreme ce ne identificăm pe noi înşine cel puţin ca şi continuatori ai Biserici lui Hristos din Grecia. Deci am agreat să avem un dialog între Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia şi Comunitatea Ortodoxă a celor aflaţi în rezistenţă, un termen cu care SiR preferă să fie denumit. Ce credea în esenţă SiR nu era şi nu este clar pentru noi. Nu s-ar cuveni să încerc să dau un răspuns cu privire la ce cred alţii. Este de preferat ca ei să răspundă pentru ei înşişi.
9. După SiR, a existat un acord asupra a şapte puncte din cele zece nenegociabile formulate de Biserica GOC. Ce părere aveţi despre asta? V-aţi aşteptat să nu fie de acord cu acelea trei*?
+ Episcopul Fotie: Nu, adevărul este că, personal, nu m-am aşteptat ca ei să nu cadă de acord asupra acelor trei puncte. În orice caz, chiar şi cu punctele asupra cărora am căzut de acord, gradul de acord nu este acelaşi; asupra unor puncte am căzut absolut de acord, asupra altora într-o măsură mai mare sau mai mică. De exemplu asupra celui de-al zecelea punct, ei recunosc că adevăraţii succesori ai Apostolilor pot condamna orice erezie care apare. Până la acest punct, sunt de acord. Mai departe, ei precizează că ei nu pot înţelege tendinţa unora de a condamna în grabă ecumenismul şi toate ereziile ,,până la apariţia unor asemenea succesori ai Apostolilor’’. Până atunci orice creştin ortodox condamnă erezia ,,potenţial, dacă nu verbal’’. Din partea noastră, noi considerăm că episcopii GOC sunt adevăraţii succesori ai Apostolilor şi că au acest drept. Astfel, această concepţie a lor anulează acordurile noastre precedente şi în esenţă face din acest punct o zonă de dezacord între noi. Totuşi acordul nostrum, acolo unde există, ne-a adus mai aproape de unde eram la începutul acestui dialog. Acesta este unul dintre rezultatele pozitive ale acestui dialog.
10. Deci ei se îndoiesc de apostolicitatea şi canonicitatea Bisericii noastre?
+ Episcopul Fotie: Aş prefera să cred că este vorba despre o formulare nefericită a ideii pe care au vrut s-o exprime şi aştept răspunsurile lor la întrebările pe care le-aţi adresat lor spre clarificare. Însă, dacă acest lucru rămâne neclar, cred că trebuie să-l interpretăm ca pe o dispută asupra autenticitătii succesiunii apostolice a GOC. Noi am confirmat deja acelaşi lucru despre notele explicative ale răspunsurilor finale ale SiR din numărul din mai-iunie 2009 al publicaţiei,,Vocea Ortodoxiei’’ de la pagina 13. Dacă cineva ar duce aceasta către concluzia sa logică, ar putea ajunge la concluzia că în formularea răspunsului lor de la punctul al zecelea, ei denunţă esenţa succesiunii apostolice înseşi. Pentru că dacă punem în discuţie cândva în viitor posibilitatea condamnării ereticilor, doar atunci când ar exista ,,asemenea succesori ai Sfinţilor Apostoli’’, adică ,,cei care au devenit succesorii lor în mod absolut corect, plini de har şi de putere’’ aceasta înseamnă că acum nu există asemenea succesori ai Sfinţilor Apostoli. Deci, după ei, continuitatea succesiunii apostolice a fost întreruptă iar noi ar trebui să aşteptăm restaurarea ei în viitor într-o manieră necunoscută şi extraordinară. Dar de vreme ce eu consider că acest lucru este cu neputinţă ca ei să gândească un asemenea lucru, cred că au greşit în formularea ideii lor.
11. Îngăduiţi-mi să repet cele trei întrebări pe care le pune SiR în anunţul lor, fără a se adresa cuiva anume:
a) Dacă dialogul nostru neoficial, ca un proces pregătitor, a condus la anumite concluzii de bază, atunci de ce, s-ar putea întreba cineva, nu a avansat spre un dialog oficial, astfel încât să aducă sarcina împăcării la îndeplinire?
b) Dacă a reieşit că ,,coincidenţa mărturisirii de credinţă’’ lipseşte, există probabil un motiv pentru care un dialog oficial nu este inaugurat în scopul îndepărtării diferenţelor şi ajungerii la o asemenea identitate de credinţă?
+ Episcopul Fotie: Aceste întrebări pe care tocmai le-aţi citit incluse într-un anunţ oe care l-au publicat pe site-ul lor după încheierea dialogului şi ulterior anunţului nostru tardiv. După cum spuneţi în mod corect, această întrebare a fost adresată în mod vag şi nu către un anume destinatar. Noi însă ne-am dorit dialogul oficial încă din iunie 2008 iar ei l-au refuzat. Ei au sugerat în final unificarea în ciuda diferenţelor ecleziologice şi a faptului că am putea ajunge în timp util la o rezolvare a diferenţelor. Noi am vrut, înainte de aceasta, să avem o convorbire aprofundată asupra diferenţelor ecleziologice, asupra chestiunii ecleziologice, adică, a cădea de acord asupra acestui aspect, şi apoi să înaintăm spre unificare. Dar chiar şi acum, dacă îşi doresc să o discute, am putea s-o facem bucuroşi. Noi suntem gata pentru un dialog oficial după ce cădem de acord asupra procedurilor unui astfel de dialog. Ei totuşi nu ne-au sugerat niciodată aşa cevam nici în timpul convorbirilor dintre noi, nici în ultimul lor răspuns către Sfântul Sinod, şi iarăşi, nu au făcut nici o aluzie pentru continuarea dialogului.
c) Când a declarat Una Biserică într-adevăr ,,printr-o decizie comună universală’’ că cele trei presupuse ,,puncte’’ ferme de divergenţă dintre noi se constituie în cunoştinţe elementare ale ,,adevăratei credinţe neschimbate a Bisericii’’ fiind în consecinţă presupuneri necesare pentru unitatea euharistică?
+ Episcopul Fotie: Cele trei puncte de dipută refectă diferitele atestări (?) ecleziologice ale fiecărei părţi, iar problemele ecleziologice sunt chestiuni de credinţă. Însă, după dragul nostrum SiR, dacă aceste puncte nu sunt importante, după cum le considerăm noi, de ce nu face concesii în privinţa lor pentru a merge mai departe? Cel puţin, să avem o convorbire asupra lor şi să ne convingă că ele nu sunt într-adevăr aşa de importante, ca să încetăm să le cerem de la ei. Pentru noi însă a ne uni în ciuda dezacordului asupra acestora – de vreme ce le considerăm importante – ar însemna să ne călcăm pe conştiinţă iar uniunea nu ar fi după voia lui Dumnezeu.
12 Ce diferenţă este între dialogul neoficial şi cel oficial?
+ Episcopul Fotie: Există o problemă aici. Există o diferenţă în ce priveşte ce consideră fiecare parte a fi un dialog neoficial. După SiR, dialogul neoficial nu te obligă. După noi, nici un dialog dintre comisii nu te obligă. Rapoartele comisiilor către cei care i-au desemnat iar aceştia nu sunt obligaţi de acordurile comisiilor. Aceştia pot respinge un acord la care au ajuns comisiile. Noi considerăm că dialogul oficial este unui care se petrece în baza unei anumite agende decise şi cu procese verbale comune. Sau cel puţin cu concluzii comune, pe care ambele părţi să le contrasemneze astfel ca să nu sfârşim în a avea fiecare din părţi concluzii subiective trase în urma discuţiilor, nici să se creeze impresii diferite despre roadele dialogului. Acesta este, după noi, un dialog oficial. Ca să ne întoarcem la întrebările pe care ei le adresează în mod vag; de aceea ar trebui noi să procedăm la un dialog oficial şi să desăvârşim diaconatul (?) împăcării, presupun că ei sunt cei care trebuie să răspundă la această întrebare.
13. De ce, după părerea sfinţiei voastre, a deraiat dialogul?
+ Episcopul Fotie: impasul la care s-a ajuns, după mine, se datorează refuzului celor din Rezistenţă de a avea un dialog serios şi substanţial. Noi nu am căzut de acord nici măcar asupra caracteristicilor care alcătuiesc un dialog oficial. De vreme ce nu am convenit asupra procedurii, cum am fi putut conveni asupra esenţei? Prea Sfinţia Voastră, vă mulţumim pentru timpul acordat şi pentru răspunsurile voastre directe şi lucide care cred că ne dau o imagine clară şi completă asupra dialogului care s-a petrecut. –––––––––––––– (*)
Cele zece puncte menţionate mai sus au fost:
1. Documentul trebuie adresat Sfântului Sinod al Bisericii Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei şi trebuie să conţină:
2. O constatare asupra faptului că îngrădirea (SiR-ului) din 1984 şi formarea ulterioară, prin hirotoniri a noului Sinod a fost un act pripit;
3. O condamnare fără echivoc a ecumenismului ca erezie;
4. o respingere a concepţiei că Noul Calendarism este ,,Biserica mamă’’;
5. o recunoaştere a faptului că membrii ,,bisericilor’ nou calendariste ecumeniste’’ nu trenuie să se împărtăşeasă cu Prea Curatele Taine înainte de a intra în adevărata Ortodoxie;
6. primirea prin mirungere a celor care vin de la nou calendarism / ecumenism;
7. primirea prin botez a tuturor celor care nu au fost botezat cu rânduiala Botezului Ortodox;
8. o retragere a expresiei ,,mădulare bolnave ale Bisericii’’ în ce îi priveşte pe eretici;
9. o recunoaştere a validităţii condamnării ecumenismului de către Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi de către Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei, şi
10. o recunoaştere a faptului că cei care au competenţa să condamne ereziile au fost dintotdeauna episcopii care statornicesc în Ortodoxie indiferent de numărul lor ori dacă se află sau nu patriarhi printre ei. Astăzi episcopii Bisericii Adevăraţilor Creştini Ortodocşi ai Greciei sunt cei care au dreptul să condemne ecumenismul şi orice erezie. Răspunsurile la întrebările 6, 7 şi 9 au fost negative. Răspunsul la punctul 10 a fost negativ ,,de facto’’.
http://www.ekklisiastikos.com/2010/09/interview-of-his-grace-bp-photios-of.html

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Kiprianism, ortodoxie traditionala și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s