Chestiunea calendarului și mult plănuita sărbătorire comună a Paștilor de către ortodocși și romano-catolici

scris de protopopul Antonie B. Gavalas

Chestiunea schimbării Calendarului praznicelor Bisericii nu este de interes general. Chiar printre cei preocupați de problemele religioase, doar câțiva sunt familiarizați cu motivele pentru care Biserica de stat (sau ,,oficială”) a Greciei a schimbat calendarul și l-a primit pe cel al Papei Grigorie al XIII-lea, sub denumirea înșelătoare de ,,calendar iulian îndreptat”.

Dintre cei care nu au nici cea mai vagă idee despre această chestiune, dacă îi întreabă cineva de ce s-a petrecut schimbarea, mulți vor răspunde că Calendarul (Vechi) Iulian este imperfect și rămâne în urmă, și că dacă nu s-ar fi implementat schimbarea, am fi sărbătorit în scurt timp Sărbătoarea Nașterii Domnului în timpul verii! (Se pare că astfel de indivizi au fost influențați mai degrabă de felicitările de Crăciun în care căderea zăpezii este înfățișată drept un element indispensabil al sărbătorii Nașterii, uitând că frații noștrii ortodocși din Australia sărbătoresc în timpul caniculei din decembrie, fără ca aceasta să le strice sărbătoarea.)

Câteva persoane mai ,,învățate’’ vin cu niște noțiuni nedesluşite despre teorii astronomice, atunci când se ridică problema schimbării calendarului. Dar nu insistaţi cu întrebările voastre pentru a nu vă trezi că aceeaşi astronomi încăpăţânaţi (care simulează cunoaşterea) nu cunosc nici măcar numele planetelor din sistemul nostru solar!

Iar alţii cred că schimbarea calendarului este ceva ce s-a petrecut în trecut; o veche dispută care nu mai este de interes pentru nimeni, cu excepţia încăpăţânaţilor de ,,vechi calendarişti”; şi că această problemă este fără însemnătate pentru viaţa ,,canonică”a Bisericii.

Toţi aceştia sunt profund înşelaţi. Chestiunea calendarului nou nu a fost rezolvată. Nici măcar cei care l-au implementat în 1924 şi care au adus atâta tulburare – nici măcar ei nu şi-au adus încă la împlinire scopul lor final al reformei.

calendarul Ortodox intocmit de parintele Arsenie Cotea

Mai întâi, pentru a înțelege cât de importantă este această chestiune, ar trebui să ne aducem aminte că așa numitul Calendar ,,Vechi” (defapt, ,,BISERICESC”) și Pascalia, sau modalitatea de calcul a datelor Sfintelor Paști, au fost întemeiate prin hotărârea sau porunca Primului Sinod Ecumenic din anul 325 d.H. La acest sinod au participat Sfântul Constantin cel Mare, Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Atanasie – în total 380 de Sfinți Părinți. Ei știau încă de pe atunci că existau niște neajunsuri ale Calendarului iulian, dar ei s-au gândit la armonia dintre ortodocși ca un întreg, și la expresia unității lor în cadrul Calendarului Praznicelor (Sărbătorilor cu dată fixă) și a Pascaliei, precum și la evitarea situațiilor de sărbătorire în comun cu heterodocșii, care erau mai importante decât precizia astronomică.

Această unitate a fost distrusă, după o mie trei sute de ani, de către ereticul Papă Grigorie și noul său calendar, calendarul greogorian, pe care a încercat să-l impună și Bisericii Ortodoxe. Și totuși, Patriarhii Ortodocși ai acelei vremi au ripostat împotriva acestei inovații prin Sinoade Pan-Ortodoxe convocate în 1583, 1587 și 1593. Aceste Sinoade au considerat că nu era de ajuns să condamne doar calendarul papal; ci au pronunţat şi o anatemă asupra celor care l-au primit. Aceste pronunţări nu au fost nicicând anultate şi rămân în vigoare. Calendarul papal şi Pascalia papală, inclusiv toţi cei care le primesc rămân sub anatema acestor Sfinte Sinoade, precum şi sub anatema celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic care a condamnat pe oricine încalcă în mod scris sau nescris Sfânta Tradiţie.

Oricine ar trebui să fie conştient de adevăratele motive ale schimbării calendarului sărbătorilor petrecută în 1924. Aceasta nu s-a întemeiat nici pe temerile în legătură cu sărbătorirea Nașterii Domnului în mijlocul verii și nici de îndoielile astronomice – nu! Motivul acestei schimbări care a dat naştere unei asemenea nenoriciri şi dezbinări între ortodocşi, care a adus schismă între ortodocşii tradiționalişti şi cei modernişti, poate fi aflat din istoria celei mai mari trădări a ortodocşilor din secolul douăzeci: în trădarea ecumenismului. Să aflăm despre aceasta chiar din scrierile acestor trădători: din enciclica ruşinoasă de la 1920 emisă de către Patriarhia Ecumenică ,,către Bisericile (???) lui Hristos de pretutindeni”. Această enciclică este demnă de atenţie, de vreme ce se adresează pentru prima oară felurilor erezii şi ramificaţii ale acestora cu apelativul de ,,Biserici ale lui Hristos”. Şi cine li se adresează? Chiar ierarhii venerabilei noastre patriarhii ecumenice!

Această enciclică pune bazele unirii tuturor ,,bisericilor”, indiferent de ceea ce crede fiecare, şi este carta fondatoare pentru acea trădare care este ecumenismul. Această enclicică înşiră măsurile care trebuie luate pentru aducerea la îndeplinire a mult-doritei (din partea lor) unificări a ,,bisericilor”. Şi care este prima măsura la care face referire enciclica? Iată:

,,Adoptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate bisericile” (Ioan Karmiris, Monumente Dogmatice şi de Credinţă [în greacă], vol II, pag.958-959). Aţi citit cu atenţie acest text? Mai citiţi-l o dată. Nu e nici o referire la rămânerea în urmă. Nimic despre Naşterea Domnului în mijlocul verii. Nici despre defectele astronomice şi cronologice. Întreaga problemă a schimbării calendarului a fost, şi este, aceea a perfidei trădări a ortodocşilor abandonați în fălcile fiarei ecumenismului! Toate celelalte justificări aduse înainte sunt pentru naivi, pentru cei puțini la minte, care sunt considerați incapabili să priceapă ,,splendoarea” mişcării ecumenice de inspirație masonică. Acest pas care este schimbarea calendarului a fost întârziat până la vremea propice implementării lui. Când? În 1924. Pe fondul tulburării şi a vacarmului produs de devastarea unei arii largi a Asiei Mici, în haosul creat de schimburile de populații, şi în timpul dictaturii Plastiras-Gonatas! Cu adevărat aceşti lupi în piele de oaie, aceşti mercenari ai ecumenismului, au tradus în viață vechiul proverb grecesc: ,,lupului îi prieşte agitaţia”.

Planurile lor au fost însă îndeplinite pe jumătate. Statutul lor dictează ca toate marile sărbători să fie celebrate de către toți creştinii în acelaşi timp. Ei au reuşit să impună doar calendarul papal al sărbătorilor. Și deşi voiau să impună şi Pascalia Papală, nu au împlinit aceast fapt, cu excepția României, pentru doi ani, care ani au fost totuşi mânjiți de sânge – de sângele ortodocşilor care au protestat împotriva acestei inovații. A fost adoptată de către Biserica Finlandei din ,,motive pastorale”, însă cei mai mulţi modernişti sunt nevoiţi să urmeze Calendarul BISERICII (Vechi) pentru tot ciclul Triodului (Postul Mare) şi al Penticostarului.  Cu alte cuvinte, ei urmează două calendare!

De aceea am scris la începutul acestui articol că chestiunea calendarului nu a fost rezolvată. Rămâne încă un ghimpe pentru executanţii prevederilor Enciclicei patriarhiei de la 1920:  impunerea noii Pascalii, pentru a-şi desăvârşi opera!

Ei dezbat deja de mulţi ani cum să realizeze acest obiectiv mult dorit. Sunt conştienţi de consecinţele schimbării Calendarului sărbătorilor şi nu vor să mai creeze, pe lângă Vechii Calendarişti, si pe ,,Vechii Pascalişti”! Nu că ar avea ei milă de turmă! Ci doar că nu vor să pară incapabili politic în faţa maeştrilor lor arhi-masoni.

Şi aşa se face că auzim sau citim atât de des despre nevoia de a reforma Pascalia, mai ales atunci când Paştile Ortodoxe pică foarte târziu în comparaţie cu cele apusene. Chestiunea a fost o problemă de ,,discuţii serioase” pe agenda de lucru a adunărilor presinodale ţinute pentru pregătirea convocării aşa-numitului ,,al optulea sinod ecumenic”.

Şi au fost sugerate câteva soluţii. Unii au sugerat într-adevăr adoptarea calculaţiei ,,corectate” pentru pascalia apuseană, care nu ia în consideraţie datele paştilor evreieşti. Alţii, mai vicleni, speculând slăbiciunea multor ortodocşi care, din nefericire, ,,şi-au pierdut propria Pascalie” şi trăiesc de-a lungul anului fără a lua în seamă ritmul firesc al ciclului ecleziastic, au propus o altă soluţie: ,,o duminică fixă, permanentă, din luna aprilie sau mai, care să fie acceptabilă şi pentru heterodocşi!”

Această soluție, va fi din mai multe motive pe placul ,,creştinilor” de cuget lumesc, dar este în aceeaşi măsură o încălcare a Tradiției Ortodoxe şi a hotărârilor Primului Sinod Ecumenic.

Fraților nou calendarişti tradiționalişti (evlavioşi), vă întreb: ,,Ce veți face în fața acestei noi trădări…?”

Publicat inițial în Homogeneia [în greacă] , iunie 1996. Tradusă din greacă de către Arhiepiscopul Hrisostom şi de Părintele Antonie.

http://gnisios.narod.ru/abgcalendar.html

Publicitate