Cate ceva despre ,,Ortodoxia” ,,marilor duhovnici ai neamului” -parintele Cleopa

Citeam cu ceva timp in urma în mediul virtual , o convorbire a părintelui Cleopa referitoare la schimbarea calendarului bisericesc cu cel „iulian îndreptat” (de fapt gregorian) .

Deoarece aceasta conţine multe erori si învăţături greşite , am găsit necesar ca sa aduc unele observaţii asupra celor spuse , cu intenţia de a informa corect pe cei care caută adevărul în noianul de minciuni care ne agresează zi de zi .

UCENICUL: As vrea sa stiu daca a fost nevoie de indreptat calendarul cel vechi (iulian), caci cei ce tin pe stilul vechi zic ca nu trebuia schimbat.

PREOTUL: Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a indreptat, caci avea mare nevoie de indreptare.

????? Chiar aşa să fi fost? Din 325 până în 1924 a stat „neîndreptat”, ce grozăvie a fost?

UCENICUL: Prea Cuvioase Parinte, dar a ramas scris in vreo carte aceasta ramanere in urma a calendarului celui vechi (iulian)?

PREOTUL: Deci se vede, iubite frate, ca crestinii chiar din vremea sfintilor apostoli nu se mai tineau de izomeria calendarului iulian (cel vechi), care, dupa cum am vazut, ramanea in urma.

Chiar aşa se vede?

Asa ca sfintii parinti de la Niceea fac prima indreptare a calendarului iulian – dupa cum si sfintii apostoli mai inainte de ei au facut-o .

De unde şi până unde au făcut Apostolii „îndreptare” calendarului iulian? Nu se află nicăieri o atare informaţie. Precesia e una – fenomen de mişcare cosmică „obiectiv”, „natural”; „îndreptarea” – lucrare omenească.

si izomeria cea de la 24, 23 si 22 martie, gasind-o in urma cu trei zile pana la venirea lor, o fixeaza la 21 martie unde era atunci.

În urma cui? Deci echinocţiul nu mai cădea pe 24 ci pe 21 martie? Deja încă înainte de Sosigene (44 î.Hr.) era binecunoscut fenomenul precesiei echinocţiale, aşa că el putea fi lesne anticipat de astronomi.

„o fixeaza la 21 martie unde era atunci.” Aici avem o intoxicaţie venită aproape sigur pe filiera gregoriană! Cum „să fixeze” Părinţii echinocţiul la 21 martie? Unde scrie aşa ceva???

Cei care au avut această ambiţie nesăbuită au fost de fapt gregorienii :

UCENICUL: Cum a fost cu ramanerea in urma a calendarului vechi, dupa soborul intai ?
PREOTUL: Dupa cum ai vazut in Pidalion, la locul aratat, ca izomeria calendarului iulian de la anul 44 inainte de Hristos si pana la anul 325 in vremea Sfantului si Marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, a coborat cu trei zile in urma, la fel s-a intamplat si dupa Sinodul I ecumenic, izomeria ramanand mereu in urma. Acest lucru il arata marele invatat Nichifor Grigoras (1324), care zice ca: „indreptarile calendarului iulian au ramas neglijate si trebuie negresit de a se indrepta” (Problema stabilirii datei Pastilor, de Teodor M. Popescu, „Ortodoxia”, nr. 7- 9, 1964, p. 381). Sa stii ca la anul 1325, cand se implineau 1000 de ani de la Sfantul si Marele Sinod Ecumenic de la Niceea, marele invatat si istoric bizantin, socotind ca este timpul potrivit pentru indreptarea propusa de el, a adus proiectul sau la patriarhul Isaia (1323-1324).

Iar alt mare om de stiinta, Matei Vlastares,

Mare om de stiinta? Iar ne jucăm cu cuvintele? El a fost un mare canonist şi pascaliograf, dar „om de ştiinţă” ???

recunoscand si el justetea propunerii lui Grigoras

Intoxicaţie mare! Nu numai că nu a recunoscut „justeţea”, ci chiar a combătut-o:

„marele invatat Nichifor Grigoras”? Despre Nichifor Gregora ne amintim că a fost unul din adversarii Sfântului Grigorie Palama în controversa isihastă, şi a fost în final osândit ca eretic. În privinţa reformei sale calendaristice, ea a fost la rândul ei respinsă de Părinţii tradiţionalişti ca Matei Vlastare, şi apoi de către întreaga Biserică, având între alte scăderi şi o eroare de calcul, el calculând echinocţiul la data de 19 martie:

„Afară de aceea se cunoscu acuma în se­colul al XIV-lea că calculul lui Nichifor Gregora cu privire la ziua echinocţiului de primăvară este greşit şi prin ur­mare şi datele pascale ale tabelului său nu sunt exacte în toate cazurile. Nu lipseau aşadar nici cauze din lăuntru pentru respingerea reformei, şi care împreună cu cele din afară avură efectul că tabelul lui Gregora, cu toate laudele ce le culegea autorul ei, nu se introduse niciodată în practică.” (prelucrare după prof. C. Popovici).

Apoi alt mare invatat, calugarul Isac Arghyras, a reluat studiile problemei pascale (1271-1372). El a aratat ca echinoctiul este socotit cu 7 zile mai tarziu si a stabilit ca acest lucru este o abatere de la hotararea Sfantului Sinod de la Niceea, daca la serbarea Pastilor nu se tine cont de luna plina care cade intre 15 martie si 20 martie, adica dupa echinoctiul adevarat, si se asteapta luna plina urmatoare. El a cerut indreptarea calendarului pentru ca tabelele pascale sa corespunda cu datele astronomice (dupa Ilarie de Pitavius, Uranologion, 1628, p. 204).

Uite cum a fost de fapt:

„Pascaliografii secolului al XIV-lea.

Din secolul al XIV-lea avem capitolul 7 al literei P din sintagma alfabetică a lui Matei Vlastare  «Despre Sfintele Paşti»…; s-a arătat deja mai înainte că, calculul vlastarian nu este altul decât cel al Criteanului şi că într-însul se întrebuinţează inconsecvent ambele forme ale temeliei… În secolul amintit, pascaliografii ştiu de proemptoza soarelui şi a lunii, adică, că atât echinocţiul cât şi fazele lunii dau înapoi cu progresarea timpului în calendarul iulian, căzând din ce în ce pe date tot mai timpurii ale acestuia, şi că din această cauză Paştele, cum sunt stabilite în tabelele cele întrebuinţate de Biserică, se depărtează necesar din ce în ce tot mai mult precum de echinocţiu aşa şi de 14 nisan cel adevărat, căzând tot mai târziu în anotimpuri. Cu toate acestea, unii dintr-înşii, ca de pildă Matei Vlastare, sunt pentru păstrarea nealterată a pascaliei bisericeşti şi văd chiar în depărtarea Paştelor cea condiţionată prin proemptoză un folos mare pentru evlavia creştinilor, deoarece intervalul între Paştele creştine şi cele iudaice devine prin ea mai mare şi aşa se poate observa mai bine orânduirea apostolică a nu săvârşi Paştele împreună cu iudeii. Alţii însă, ca Nichifor Gregora şi Isaac Arghirul, doresc o corectare a pascaliei Bisericeşti, făcând atenţi pe toţi la erorile ce le-a îndurat pascalia în decursul timpurilor prin proemptoză. Nichifor Gregora propune chiar curţii împărăteşti şi înaltului cler din Constantinopole un tabel pascal corectat de dânsul, şi iniţativa lui este lăudată de la toţi; dar o hotărâre de a introduce tabelul lui nu s-a luat, şi cauza pentru neintroducerea lui a fost fără îndoială între altele şi aceea ce l-a îndemnat şi pe Isaac Arghirul a fi mai rezervat în privinţa reformei. Ultimul se apără la sfârşitul scrisorii sale contra acuzaţiei că ar voi o mutare a sărbătorii Paştelor şi afirmă că a scris numai spre a arăta cum e cu neputinţă a se compune un tabel care să nu devină iarăşi eronat, prin care cuvinte întăreşte că şi tabelul cel propus de Nichifor Gregora nu înlătură răul din rădăcină şi trebuie cu timpul să cadă în aceleaşi erori ca şi tabelul pascal cel întrebuinţat de Biserică. Aşa se încheie mişcarea aceasta de reformare fără de nici un  rezultat.

Iarasi de indreptarea calendarului si de data Pastilor s-a ocupat mult Gheorghe Ghemist Plethon (+ 1450). Acestia de pana aici au fost invatati greci din Rasarit, care au avut preocupari pascalogice si de indreptare a calendarului.

I-auzea:

Calendarul lui Gheorghe Ghemistos Plethon

Un tratat calendaristic cu totul diferit de scrierile de mai  înainte a compus Gheorghe   Ghemistos, supranumit Plethon (Γεώργιος Γεμιστος, ό επονομαζόμενος Πλήθων 1355-1450) un savant bizantin, dedat unui platonism nou mistic amalgamat cu teurgie păgână, sub titlul: «Μηνων και ετων ταξεις και ημερων απαρίθμησις» (Ordinea lunilor şi anilor şi numărarea zilelor).

Deoarece tratatul acesta nu priveşte mai de aproape materia noastră, n-am avea a ne ocupa de dânsul. Dar pentrucă autorul lui a participat la sinodul din Ferara şi Florenţa (1438-1439) şi a petrecut în oraşul din urmă cam până la anul 1441, unde a stat în contact cu învăţaţii Italiei şi a lucrat prin discursuri filosofice lăţirea platonismului său, se afirmă ca   probabil că şi lucrarea  lui despre calendar s-a făcut de atunci cunoscută Apusului, precum şi  alte cunoştinţe ale învăţaţilor bizantini s-au răspândit după luarea Constantinopolei, şi a contribuit ca ideea despre reforma calendarului iniţiată încă în secolul al XIII-lea şi luată în deliberare mai întâi la sinodul din Constanţa (1414-1418) să se agite tot mai mult. Spre a se forma o judecată dreaptă despre întrebarea de se poate atribui calendarului lui Plethon un efect ca acesta, este necesar a cunoaşte caracterul şi întrucâtva şi întocmirea numitului calendar.

El este un extras din scrierea principală a filosofului amintit: «’H των νόμων συγγραφή», care însă se cunoaşte numai din mai multe fragmente şi alte scrieri ale acestuia, deoarece după moartea lui, adversarul lui cel mai aprig, Gheorghe Scholariu (n. cam la anul 1400, † pe la anul 1460), care după căderea Constantinopolei se făcu sub numele de Ghenadie (Γενάδιος) patriarh ecumenic, o arse parţial pentru conţinutul ei anticreştin. «Legile» lui Plethon conţin un sistem întreg de doctrine deduse din platonismul nou, prin care cu excluderea totală creştinismului în mod curat păgân să se reglementeze viaţa religioasă, morală, socială şi politică a popoarelor, cu deosebire a poporului grec. Plethon avea adică ideea rătăcită că creştinismul ar fi cauza moleşirii şi decăderii până la culme a poporului grec şi a putreziciunii statului bizantin şi că numai printr-o regenerare radicală a poporului prin redeşteptarea elenismului păgân ar putea patria sa să scape de pieirea tot mai ameninţătoare din partea puterii otomane ce-i stătea înainte (cam seamana cu sofismele unui asa –zic filosof de origine cumana de pe la noi). Caracterul păgân sistemului întreg se manifestă şi în calendarul din chestiune. Acesta se reazemă pe cel atenian, este aşadar lunisolar ca şi ultimul, numai cu acea deosebire că anul atenian începea cu solstiţiul de vară, pe când Plethon pune începutul anului său la miezul nopţii după luna nouă ce urmează solstiţiului de iarnă…

Ziua de lună nouă era închinată lui Pluton, cea de primul pătrar cercetării de sine, cea de lună nouă lui Zeus… Din cele expuse acest calendar se arată păgân după toată fiinţa sa… (prelucrare după prof. C. Popovici)

Halal referinţe! „Ortodoxe” rău de tot!

In Apus, foarte multi invatati filosofi si astronomi, vazand ramanerea in urma a calendarului iulian s-au ocupat de indreptarea lui, si fiindca nu este locul si nici vremea voi aminti macar putini dintre ei, ca:……..

(vezi la Teodor Popescu, Problema stabilirii… p. 382-389).

Nu ne interesează învăţaţii apuseni eretici! Dar iată, se dau la iveală sursele Părintelui: eretici, apuseni, profesori modernişti…

PREOTUL: Nu este asa, iubite frate……  (amanunte, la V. Gheorghiu, Sfintele Pasti si reforma calendaristica ortodoxa romana, p. 74 si Const. Chiritescu, Pascalia, p. 50).

Deci, ti-am spus atatea marturii si de la invatatii din Rasarit si de la cei din Apus, caci cu adevarat calendarul era ramas in urma si a trebuit negresit sa fie indreptat.

De la aceştia citire! Nici o sursă patristică ortodoxă!

UCENICUL: Parinte, dar cum a fost indreptarea calendarului in Biserica noastra? Caci cei cu stilul vechi zic ca patriarhul Miron Cristea si cei ai lui si-au uitat de randuiala veche si au stricat calendarul nostru cel sfant si credinta ortodoxa.

PREOTUL: Nu-i deloc asa cum zic oamenii cei simpli, care nu cunosc nici dogmele Bisericii Ortodoxe, nici ce este calendarul.

Aşa, aşa, ia să auzim ce zic cei „învăţaţi”!

UCENICUL: Dar cum si de cine s-a facut indreptarea calendarului?
PREOTUL: Nu patriarhul Miron Cristea a indreptat calendarul, ci Biserica noastra dreptmaritoare de Rasarit, in frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol si cu toti patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de fata, sau au trimis delegati si imputerniciti pentru a semna in locul lor. Acestia au facut indreptarea calendarului celui vechi care, dupa cum ai vazut, ramasese in urma ca si Pascalia cea din cadrul ei.
UCENICUL: Dar cum si cand s-a facut aceasta indreptare?

PREOTUL: Iata cum. In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor sfintilor parinti si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, asa cum il asezasera cei 318 sfinti si dumnezeiesti parinti de la Niceea, pe vremea sfantului si marelui imparat Constantin.

Aici e chiar culmea intoxicării!:

Congresul „pan-ortodox” de la Constantinopol 1923.

După moartea Patriarhului Ecumenic Ioachim III, a sosit la tron Meletie IV Metaxakis, mason cu notorii simpatii filo-anglicane. Afirmaţia în cauză este din păcate eminamente sigură, nu zvon, şi nici bârfă a „stiliştilor”. Ea poate fi probată şi documentar, de ex:

http://orthodoxwiki.org/Meletios_IV_%28Metaxakis%29_of_Constantinople

El a convocat în 1923 un „Congres pan-ortodox” de tristă amintire:

„Cu părere de rău, la Conferinţa panortodoxă ţinută la Constantinopol în 1923 (10 mai-8 iunie 1923), organizată şi prezidată de patriarhul Constantinopolului Meletie al IV-lea (Metaxakis) (1921-1923), s-a hotărât îndreptarea calendarului iulian şi în Biserica Ortodoxă, suprimându-se diferenţa de 13 zile, iar Paştile să fie sărbătorit conform noii calculări a primei luni de după echinocţiu, care trebuie determinată astronomic după meridianul ierusalimlean.

Canonicitatea şi autoritatea acestei Conferinţe sânt supuse îndoielii. Patriarhia Ierusalimului a refuzat să participe. N-a fost nici un reprezentant împuternicit ai Bisericilor Ortodoxe Ruse, Sârbe şi Bulgare. Despre faptul cât de neortodoxă şi necanonică a fost această conferinţă ne mărturisesc înseşi întrebările care s-au discutat: reforma calendarului cu recunoaşterea posibilităţi renunţării de la crugul variabil al sărbătorilor şi chiar la ordinea săptămânală de şapte zile; permisiunea pentru slujitorii Bisericii de a se căsători a doua oară şi după hirotonie; reducerea posturilor şi slujbelor bisericeşti; extinderea relaţiilor ecumenice ş.a.

Din fericire, conştiinţa ortodoxă a respins categoric luarea unor asemenea hotărâri şi numai stilul nou (în forma lui parţială) a fost introdus în viaţă sub presiunea puterilor dinafară. Această hotărâre, primită de unele Biserici «a stricat unitatea lor cu alte Biserici ortodoxe şi a dus la grele tulburări interioare, care continuă până în prezent. »

Conferinţa de la Constantinopol din 1923 a constituit prima ruptură în sânul Ortodoxiei în secolul al XX-lea. Patriarhul Meletie IV era gata să recurgă la înşelătorie  pentru a-şi atinge ţelurile sale anti-ortodoxe. În scrisoarea din 10 iulie 1923 el încearcă să-l ducă în eroare pe Arhiepiscopul Serafim al Finlandei, încredinţându-l că noul calendar a fost acceptat pentru uzul bisericesc «în comun acord cu opinia generală şi rezoluţiile Bisericilor Ortodoxe». Patriarhul Moscovei şi a întregii Rusii Tihon (Beleavin, 1917-1925) a fost înşelat în aceeaşi manieră. Sub influenţa falsă că reforma calendaristică a fost acceptată de către întreaga Biserică Ortodoxă, el a publicat în septembrie 1923 un edict, introducând noul calendar în jurisdicţia Bisericii Ruse. Această inovaţie a fost respinsă decisiv de către popor. Când adevărul a apărut la suprafaţă, rezoluţia patriarhală a fost anulată. O atitudine la fel de negativă în ceea ce priveşte introducerea stilului nou în vederea calculului timpului bisericesc, au avut-o şi Sinoadele arhiereilor ruşi de peste hotare, care s-au desfăşurat în 1923, 1924 şi 1925. Mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) al Kievului, în numele arhiereilor ruşi de peste hotare, a declarat că «reforma calendarului nu poate fi acceptată de către Biserica Rusă, deoarece contrazice sfintele canoane şi vechea tradiţie a practicii Bisericii consfinţită de către Sinoadele Ecumenice».

În ciuda reacţiilor negative îndreptate împotriva deciziilor Congresului din 1923 referitoare la reforma calendarului (poporul ortodox din oraşul Constantinopol a fost foarte indignat de această inovaţie şi drept urmare a acestei atitudini negative Patriarhul Meletie a fost nevoit să se retragă) aşa-numitul calendar «nou-iulian» a fost treptat acceptat de multe Biserici locale. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, de comun acord cu Sinoadele din patriarhiile lor, au respins şi ei categoric stilul nou.

Şi întrucât au circulat zvonuri şi informaţii potrivit cărora la acel congres au participat toate Bisericile Ortodoxe, iar rezoluţia de schimbare a calendarului a fost unanim acceptată în consensul acestora, vom prezenta lista celor 9 participanţi:

Constantinopol: masonul Meletie Metaxakis, patriarh si preşedinte; mitropolitul Calinic de Cizic; laicul V. Antoniadis, profesor la Facultatea deTeologie din Halki;

Cipru:      mitropolitul Vasile de Niceea;

Serbia:     mitropolitul Gabriel de Muntenegru; Milutin Milankovici, profesor de matematică si fizică;

Grecia:    mitropolitul Iacob;

România: arhimandritul Iuliu Scriban;

Biserica Rusă din Afara (Graniţelor): arhiepiscopul Anastasie de Chişinău şi Hotin, fără mandat din partea Sinodului aflat întâmplător în Constantinopol.

Au refuzat să participe patriarhiile de Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Arhiepiscopul de Sinai şi ai Bisericii Bulgare au fost excluşi.

In afara acestor aspecte , se pare ca si precizia calendarului gregorian adoptat de BOR lasă de dorit , deoarece au existat si păreri ale astronomilor care erau diametral opuse .  O astfel de părere întâlnim in cartea părintelui Arsenie Cotea , Boldurile sfintei noastre Biserici de Rasarit:

§ 5. ,,Aviz calendariştilor noui”

,,Anuarul sau calendarul iulian al românilor, slavilor şi grecilor numit stil vechi nu trebuie schimbat pe calendarul gregorian stil nou:

NU ! … NU ! … NU ! … şi iară NU ! …

Anul tropic, de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 51,6 secunde, fiind baza calculului care compune anuarul sau calendarul gregorian stil nou, acest calendar este eronat (de râs).

După anuarul sau calendarul gregorian, peste 11.633 de ani de la Hristos, gregorienii vor ajunge cu echinocţiul de primăvară în ziua solstiţiului de iarnă, cu solstiţiul de iarnă în ziua echinocţiului de toamnă, cu echinocţiul de toamnă în ziua solstiţiului de vară, şi cu solstiţiul de vară în ziua echinocţiului de primăvară. Ori după semnificările vulgare, Buna Vestire va cădea în ziua de Crăciun, Naşterea Domnului în ziua zămislirii Sfântului Ioan, zămislirea Sfântului Ioan în ziua naşterii Sfântului Ioan, şi naşterea Sfântului Ioan în ziua de Buna Vestire (!!!).

Această greşeală sau eroare provine de acolo că gregorienii nu au ţinut şi nu ţin cont nici de anul sideral astronomic, care este de 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 11 secunde, nici de precizia echinocţială care este de secunde 58,8556, adecă de 58 secunde şi fracţia 0,8556 din secundă, precum le-au avut în vedere egiptenii cu 2450 ani înainte de Iisus Hristos, pithagorenii şi grecii cu 472 ani înainte de Hristos, Kopernic 1453 ani după Hristos, Galilei 1642 ani după Hristos, şi toţi românii (neuniţi) până astăzi.

Anuarul sau calendarul de astăzi al românilor, de 365 zile şi 6 ore, numit calendarul iulian stil vechi, este cea mai reală precizie a echinocţiilor în durata unui an parcurs de la adevăratul echinocţiu de primăvară, la acelaşi echinocţiu.

El (anuarul iulian) ca un civil, astronomic tot de o dată, este format din semi-suma anului tropic cu anul sideral, plus precizia echinocţială; şi iată cum:

zile ore min sec
Anul tropic fiind de 365 5 48 51,6
Anul sideral fiind de 365 6 9 11
Precizia echinocţială fiind 0 0 58,8556

avem:

Aşa dar anul civil iulian, sau calendarul stil vechi al românilor, este de 365 zile, nici o minută, nici o secundă şi fracţia 0,1556 din secundă, pe care o neglijăm şi noi precum a neglijat-o şi Sosighen pentru anuar, calendar ori pentru anul civil iulian; sau pentru anuarul ori calendarul stil vechi al românilor;

El a fost şi va rămânea pentru totdeauna cel mai corect şi precis an civil.

Fracţiunea de 0,1556 din secundă nu produce altă eroare decât că tocmai peste 555.270 ani de la Hristos avem să fim mai înainte cu o zi decât anul astronomic; şi, atunci de vom mai trăi, cu calculul vom face 2 bisectili în cei din urmă 4 ani, adică: unul la anul 555.270 ca corecţiune şi altul la anul 555272 ca regulă bisectilă; şi apoi iarăşi ne îndreptăm pe adevărata cale a ştiinţei, fără presiunea bulei pontificale de la 1582 a lui Papa Grigorie al VIII-lea, care a confusiat lumea (a întunecat-o) cu eronatul calendar gregorian stil nou.

Numărul 555.270 de ani este câtul între 864.000 de secunde ale unei zile cu fracţia 0,1556 din secundă,

adecă din 864.000/0,1556 = 655.269,92

sau 555.270 ani.

Aşa dar gregorienii sau calendariştii noi trebuie să se întoarcă cu 12 zile înapoi dacă nu voiesc să rămână ridicoli în faţa adevăratei ştiinţe, nepervertită (nedepravată) de presiunea incuistică a iezuiţilor”.

ss. N.I. Maxentian, inginer

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în erezii și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cate ceva despre ,,Ortodoxia” ,,marilor duhovnici ai neamului” -parintele Cleopa

  1. Pingback: Cate ceva despre Ortodoxia marilor duhovnici ai neamului-parintele Cleopa - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: Părintele Cleopa, susţinător al prigoanei împotriva vechilor calendarişti | ortodoxul traditional

  3. Robert Iulian zice:

    Dumnezeu sa-ti deie sanatate si sa te mantuiasca !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s