Fenomenul călăuzirii duhovniceşti mincinoase

M-am întrebat adesea, cum este cu putinţă să întorci spatele canoanelor şi Tradiţiei Bisericii pentru a da ascultare ,,marilor duhovnici ai neamului”? Cum să nu te temi de anatemele Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Părinţi, mai ales atunci când recunoşti în viaţă cazurile concrete, precise, pe care ei le-au anatemizat şi în care se complac cu toţii, inclusiv ,,marii duhovnici” ?

Ce garanţie pentru mântuire ai atunci când faci exact ceea ce interzic canoanele, pentru că, iarăşi, ,,marii noştri duhovnici” spun că trebuie să o faci? Ce crezare poţi da acestor minciuno-duhovnici care predică ,,întoarcerea la tradiţie” dar uită că Tradiţia înseamnă în primul rând Tradiţia Bisericii (despre care încearcă acum unii să ne convingă că ,,nu e dogmă”) şi în ultimul rând tradiţiile şi obiceiurile populare? La ce Tradiţie să ne întoarcem dacă nu la canoanele Bisericii care interzic orice amestec cu erezia – de pildă interzic ascultarea față de ,,minciuno-episcopii” eretici, interzic orice părtăşie cu ereticii şi anatemizează pe cei ce leapădă Tradiția Bisericii. Nu e şi calendarul bisericesc Tradiție? Nu e şi lepădarea de erezie Tradiție? Există erezie în Biserica cea adevărată?

Revenind la întrebarea mea, cum de e posibil să închizi ochii la căderile care se petrec pe față din biserica ta? Şi iată că mi-a venit pe tavă răspunsul, când am întrebat pe ici pe colo şi am ascultat sau citit diverse ,,mărturisiri de credinţă”. Este foarte simplu. Lumea nu mai ştie ce spune Biserica. Lumea nu mai citeşte, nu mai adânceşte sensurile credinţei. Şi drept urmare se lasă pe mâna altora, mai ,,înduhovniciţi”, adică urmează orbeşte şi cu totul decerebrat exemplul ,,marilor duhovnici ai neamului” , adică pe nişte biete branduri de marketing create în mod profesionist, nu zic nu, de către cei ocupaţi cu înşelarea maselor de oameni simpli. Se face astăzi ,,ascultare’’ în fața unor false călăuze duhovniceşti şi din această cauză, orb pe orb conducând, cad cu toții în prăpastia apostaziei! Oricât de greu ar fi de crezut acest fapt, nu mai avem bătrâni şi mari duhovnici, şi în lipsa acestora, cui să dăm ascultare , falşilor stareți şi ,,mari duhovnici ai neamului” care inventează o ,,cale de mijloc” , de ,,luptă dinlăuntru” prin ascultare față de mincino-ierarhii dintr-o ,,pseudo-biserică” sau celor care a căror sfințenie a fost adeverită de Însuşi Dumnezeu şi care ne-au lăsat pilda lor de luptă cu erezia şi cu ereticii, de lepădare de erezie şi de păşit pe urmele Sfinților prin ascultare față de Sinoadele Ecumenice? Oare care o fi explicaţia acestui fenomen răspândit şi îngrijorător care înşeală atâţia oameni?

Fenomenul călăuzirii duhovniceşti mincinoase

Scris de Vladimir Moss

O replică la “Răspunsul“ Părintelui Alexey Young “Cultele privite din lăuntru și din afară“ (America ortodoxă, Martie – Aprilie 1996)

Fenomenul ghidării spirituale mincinoase este bine cunoscut în cercurile monahale. În orice caz, în timpurile noastre el a devenit de nestăpânit chiar și în parohiile bisericilor oficiale – în special în Patriarhia Moscovei, dar și în Adevărata Biserică Ortodoxă. Pr. Alexei Young a criticat pe bună dreptate practica prin care enoriașilor mireni li se cere ascultare de tip monastic de către preoții de parohie ce își arogă autoritate asupra lor, autoritate ce i se cuvine numai unui autentic bătrân duhovnic purtător de Duh. Şi cu siguranță are dreptate să afirme că ar trebui să te îngrijorezi “dacă ești un mirean într-o parohie [și] se așteaptă de la tine să ceri permisiunea (“o binecuvântare“) de la preot înainte să schimbi slujbele, să cumperi o mașină nouă, etc. În condiții normale, acestea nu intră în competența propriu zisă a preotului de parohie, oricât de înțelept și de cucernic ar putea el să fie dealtfel. Oricui îi este îngăduit – și ar trebui – să ceară rugăciuni și sfat în legătura cu acestea și cu alte aspecte ne-controversate ale vieții practice, dar să ceară permisiunea este un lucru complet diferit.“ De vreme ce mirenii se ciocnesc deseori cu astfel de pretenții la o ascultare de tip monahal, Pr. Alexey, ca păstor de mireni, are toate drepturile să își exprime o opinie asupra subiectului, bazându-se bineînțeles, pe Tradiția Bisericii Ortodoxe, așa cum este revelată în Sfintele Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți.

Unul dintre Părinții care au vorbit cel mai stăruitor despre pericolul falșilor stareţi (sau mari duhovnici) a fost Episcopul Ignatie Briancianinov, care a scris: “Ceea ce s-a spus despre singurătate și izolare trebuie spus de asemenea și despre supunerea față de vârstnici în forma în care a fost aceasta practicată în cadrul monahismului din vechime – o asemenea ascultare nu se cere în vremurile noastre.“ [1] Pr. Alexey nu îl menționează pe Episcopul Ignatie, dar urmează aceeași tradiție atunci când susține că:  “…în această țară, cel puțin, nu mai se află astăzi adevarați mari duhovnici a căror voce să poată fi vocea din cer adresată unui discipol sau unui fiu duhovnicesc.“ (sublinierea sa).

Răspunsul dezbate această părere, arătând faptul că bătrânii de la Optina au propășit în timpul  Episcopului Ignatie și că “în acest secol, mulţi Sfinți Părinți din Rusia, România, Bulgaria, Grecia, Muntele Athos, Muntele Sinai și de prin alte părți au condus nenumărate suflete către mântuire.“

În orice caz, disputele în legătură cu numărul bătrânilor duhovnici din Rusia sau din America din secolul 19 sau 20 sunt în afara acestei discuții. Problema este că harul adevaratei duhovnicii s-a depărtat (cum ar putea să fie altfel în era lui Antihrist?) și prin urmare trebuie avută mare grijă înaintea intrării într-o relație de ascultare absolută fata de un presupus stareţ (sau bătrân duhovnic), de vreme ce ascultarea față de un fals duhovnic, conform Sfinților Părinți, poate duce la pierderea sufletului.

Haideți să luăm câteva exemple. În secolul al șaselea, când viața monahală atinsese punctul culminant și adevarații bătrâni purtători de Duh puteau fi aflați în multe locuri, Sfântul Ioan Scararul tot a considerat necesar să avertizeze: “Atunci când motive de smerenie și dorința sinceră de mântuire ne fac să hotărâm să ne înclinăm capetele și să ne încredințăm pe noi înșine altcuiva întru Domnul, înainte de a păși într-o astfel de viață, dacă există vreun nărav sau vreo urmă de mândrie în noi, se cuvine mai întâi să întrebăm și să cercetăm și chiar, ca să zicem așa, să testăm pe cârmaciul nostru, ca să nu confundăm marinarul cu cârmaciul, pe omul bolnav cu doctorul, pe omul pătimaș cu cel despătimit, sau marea cu portul și să ducem asfel sufletul nostru către grabnic naufragiu’’.

Din nou, în secolul al unsprezecelea, Sfântul Simeon Noul Teolog a scris: “Dacă dorești să te lepezi de lume și să deprinzi viețuirea după Evanghelie, nu te încredința unui dascăl fără experiență sau pătimaș, ca nu cumva în loc de viețuirea după Evanghelie să deprinzi viețuirea diavolească. Pentru că învățătura dascălilor buni este bună, în timp ce învățătura dascălilor răi este rea. Semințele rele dau naștere negreșit roadelor rele….”

“Orice orb care încearcă să iî călăuzească pe alții este un amăgitor sau un impostor, iar cei care îi urmează sunt azvârliți în prăpastia pieirii, după cuvintele Domnului: “Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.“ (Matei 15:14).

În secolul al optsprezecelea situația devenise atât de gravă încât, în ciuda dorinței sale puternice de a afla un adevărat bătrân duhovnic în fața căruia să își plece capul în ascultare totală, Sfântul Paisie Velicicovski nu a putut găsi un astfel de om, cu toate că a cutreierat toate ținuturile dintre Rusia și Muntele Athos. În cele din urmă, împreună cu un frate de același cuget de la Sfântul Munte, au intrat în ascultare reciprocă “având în loc de un părinte sau dascăl pe învățăturile Sfinților Părinți.“

Autorul Răspunsului scrie: “Trebuie de asemenea să înțelegem ce înseamnă adevărata călăuzire duhovnicească.  Adevarații Bătrâni nu ne cer, bineînțeles, să facem ceea ce este imoral sau greșit. Nici nu au pretentia că vorbesc cu autoritate dumnezeiască sau că au infailibilitate. Noi, ortodocșii, nu suntem papistași.”

Până aici toate bune. Dar apoi el continuă: “În măsura în care noi ne încredințăm sufletele Bătrânilor noștri (duhovnici), facem din ei icoane ale lui Hristos și Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin ei, greșelile lor umane devin neînsemnate. Pe scurt, ascultarea noastră întru ascetism, feriți fiind sub harul sfintei tunderi, dă naștere duhovniciei. Duhovnicia nu este personală. Oriunde este ascultare monahală sinceră, acolo este şi călăuzire duhovnicească.”

Supunerea ucenicilor dă naștere duhovnicilor, îi face imagini ale lui Hristos?!  Poate că aceasta este doar o exprimare neglijentă, dar la prima vedere, sensul cuvintelor sugerează că harul călăuzirii duhovniceşti vine, nu de Sus, ci de jos, nu de la Dumnezeu ci de la credința subiectivă și foarte probabil rătăcită a ucenicului. Poate că ceea ce a dorit să spună este că Dumnezeu acordă harul ghidării spirituale unui om ca răspuns la credința arzătoare a ucenicului său. Dar și acest lucru este tot inacceptabil din punct de vedere ortodox. Un ucenic nu poate sa producă un Bătrân duhovnic (elder) mai mult decât poate un mirean hirotoni un preot.

Episcopul Ignatie pune punctul pe i în manieră tipic tranșantă: “Probabil că veți riposta: credința unui novice poate ține locul unui bătrân nepriceput. Nu este adevărat. Credința în adevăr mântuiește. Credința într-o minciună și într-o înșelătorie diavolească este pierzătoare, conform învățăturilor Apostolului. ,,N-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască”, spune el despre cei care se duc voluntar la pieire. Prin urmare, Dumnezeu le va trimite (va îngădui ca ei să sufere) o lucrare de amăgire, ,,ca ei să creadă minciuna, ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea“ (Tesaloniceni II 2:10-12).

Atunci, cum putem noi să distingem între Bătrânii adevăraţii sau falşii? I.M. Kontevici ne dă răspunsul în cartea sa despre stareţii de la Optina: ,,Aceia care s-au încredinţat îndrumării unui bătrân adevărat experimentează un sentiment aparte de libertate şi bucurie în Domnul. Cel ce scrie aceste rânduri a experimentat acest lucru el însuşi. Călăuzitorul duhovnicesc este canalul direct al voinţei Domnului.  Comuniunea cu Dumnezeu este însoţită întotdeauna de ,un sentiment de libertate spirituală, bucurie şi o pace de nedescris în suflet’. Spre deosebire de aceasta, călăuza mincinoasă îl pune pe Dumnezeu în fundal, aşezându-şi propria voinţă în locul lui Dumnezeu, lucru care este însoţit de un sentiment de înrobire, depresie şi aproape întotdeauna, de deznădejde. Pe lângă toate acestea, supunerea completă a ucenicilor în faţa falsului duhovnic (elder) îi nimiceşte personalitatea, îi îngroapă voinţa, îi perverteşte simţirea dreptăţii şi adevărului şi, în acest fel, îi dezbară conştiinţa de responsabilitatea pentru faptele sale.

,,Privitor la călăuzirea duhovnicească mincinoasă (false eldership), Episcopul Ignatie Briancianinov spune astfel: “Este o chestiune înfricoşătoare, în afara de părerea proprie şi de autoritatea cuiva, să-şi aroge cineva îndatoriri  care pot fi îndeplinite numai prin insuflarea Duhului Sfânt şi prin acţiunea Acestuia. Este un lucru înspăimântător să pretinzi că eşti vas al Duhului Sfânt atunci când în tot acest timp relaţiile cu satana nu au fost rupte şi vasul încă este murdărit de acţiunile satanei! Este dezastruos atât pentru sine cât şi pentru aproapele; este ucigător şi blasfemiator.“

“Călăuzele spirituale mincinoase generează hipnoză a cugetării. Şi de vreme ce la rădăcina ei se află o închipuire mincinoasă, această închipuire conduce la orbire spirituală. Când închipuirea mincinoasă acoperă realitatea, atunci nici un argument nu va mai fi acceptat, de vreme ce ei se poticnesc de o idee fixă, care este considerată a fi o axiomă de nezdruncinat. “

Adevărata ghidare spirituală, conform spuselor lui Kontevici, nu reprezintă altceva decât darul profeției, al doilea dintre darurile Sfântului Duh enumerate de Apostolul Pavel (I Corintineni 12:28). Acest lucru este adeverit de către marele duhovnic Varnava (Belyaev), Episcop de Pecherska, el însuşi un bătrân clarvăzător, care a scris: “Marii duhovnici, în conştiința bisericească rusă, sunt asceți care au trecut printr-o lungă perioadă de încercări şi au ajuns să cunoască din experiență lupta duhovnicească, care prin multe fapte de ispravă au dobândit darul discernământului şi care, în cele din urmă, sunt pricepuți să afle voia Domnului pentru om prin rugăciune. Cu alte cuvinte, într-o măsură mai mare sau mai mică, ei au primit darul înainte vederii şi de aceea au priceperea să dea sfaturi duhovniceşti celor care apelează la dânşii. “

Avertizările Episcopului Ignatie împotriva falsei călăuziri duhovniceşti nu trebuie interpretate ca o renunțare la toate formele de ascultare monahală. Dacă ar fi fost aşa, ar fi fost foarte puțin probabil ca lucrările sale să le fie oferite monahilor drept lectură necesară de către stareții de la Optina şi de către Episcopul Teofan Zavorâtul. Ieromonahul Nicon de la Optina, în comentariul său la lucrările Episcopului Ignatie [8], explică faptul că avertizările Episcopului Ignatie se aplică numai celei mai stricte relații de tipul duhovnic-ucenic; forme de ascultare mai puțin stricte își păstrează încă utilitatea duhovnicească, chiar necesitatea; căci nici un creştin nu poate fi mântuit fără ascultare şi fără tăierea voii sale într-un anume fel. Dar în era noastră apocaliptică, când dragostea multora s-a răcit şi când există o sărăcire duhovnicească generală, este la fel de periculos să ceri forme stricte de ascultare, pe cât de periculos ar fi să ceri forme stricte de postire sau de rugăciune sau alte feluri de nevoințe ascetice. Trebuie să distingem semnele vremurilor şi să ne adaptăm strategiile de supraviețuire ca atare.

Când vedem, pe de o parte, cât de greu este să fii creştin în labirintul vieții moderne, iar pe de altă parte, cu câtă rapiditate şi cu câtă uşurinţă aparentă se mântuiau călugării şi mirenii evlavioşi din vremurile trecute, prin ascultarea strictă față de un bătrân purtător de Dumnezeu, este tentat să vrei să gaseşti un astfel de duhovnic, chiar şi când aşa ceva nu mai există. Dar atunci când noi ne supunem unui fals călăuzitor duhovnicesc, devenim sclavii unui om, un om care suferă de o boală sufletească foarte gravă; în timp ce Apostolul Pavel ne spune: ,,Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor.” (Corinteni I 7:23). Şi devenind robi ai oamenilor, noi pierdem însuşirea esenţială a omului făcut după chipul lui Dumnezeu – cugetarea liberă şi putinţa de a ne îndrepta direct către Dumnezeu pentru luminare şi ajutor.

Mulţi convertiţi sunt tentaţi să se supună unui fals bătrân îndrumător pentru un alt motiv – faptul că el i-a adus la ortodoxie şi poate să fie singurul cap ortodox de prin vecinătate. În această situație, un amestec de recunoştinţă şi de teamă că ar putea să rămână complet izolat, îl poate face pe convertit să concluzioneze că Pronia Divină trebuie să îl fi îndreptat să îşi supună întreaga viață acestui om pentru mântuirea sufletului său. Falsa călăuză duhovnicească, care adesea este un abil psiholog, poate exploata această situație pentru a câştiga control complet asupra ucenicilor săi adăugând, în cazul nesupunerii, amenințarea unor pedepse înfricoşătoare, incluzând penitențe foarte stricte, blesteme, şi chiar anatemă şi afurisire (după cum se presupune) din Biserica Ortodoxă! – o situație tragică ce poate conduce la abandonarea de către convertit a întregii Biserici Ortodoxe, şi pe care scriitorul de față l-a observat personal în comunitățile adevăraților ortodocşi din Anglia, Rusia, Bulgaria şi Grecia.

Mulți dintre cei care au căzut în cursa falsei călăuziri duhovniceşti şi au început să-şi înțeleagă adevărata situație, sunt împiedicați să se elibereze de către false sentimente de vinovăție, ca şi cum nu ar exista nici o împrejurare în care un ucenic să nu se poată supună unui bătrân duhovnic. Dar, chiar şi în afară de erezie, există anumite împrejurări în care este corect să nu te supui şi să-ți părăseşti duhovnicul, după cum citim în scrierile Părinților din Pustie:

Un frate i-a spus Avvei Pimen: ,,Îmi pierd sufletul trăind lângă avva al meu; trebuie să mai să stau lângă el?” Bătrânul ştia că acela considera acest lucru vătămător şi a fost chiar mirat că l-a mai şi întrebat dacă ar mai trebui să rămână acolo. Prin urmare i-a răspuns: ,,Rămâi, dacă vrei.” Fratele a plecat şi a rămas cu avva al lui. S-a întors din nou şi a spus: ,,Îmi pierd sufletul.” Dar bătrânul nu i-a zis să plece. A venit a treia oară şi i-a spus: ,,Chiar nu mai pot rămâne acolo.” Atunci Avva Pimen i-a spus: ,,Acum te salvezi singur; pleacă şi nu mai sta cu el.“ Şi a adăugat: ,,Atunci când vede cineva că este în pericol să îşi piardă sufletul, nu are nevoie să ceară sfat.“ [9]

Poate că semnul cel mai caracteristic al vremurilor din urmă este izolarea spirituală a credinciosului. După cum spune David: ,,deosebi sunt eu, până ce voiu trece…… Pierit-a fuga de la mine, şi nu este cel ce caută sufletul meu.” (Psalmii 140.11, 141.6) [10] Bineînţeles, un creştin adevărat nu este niciodată singur cu adevărat: el îi are întotdeauna alături pe Dumnezeu şi pe Maica Domnului şi pe toţi sfinţii şi îngerii din Biserica Cerească. Dar în vremurile din urmă, ajutorul Bisericii Cereşti s-ar putea să fie singurul ajutor adevărat pe care credinciosul onest îl mai are, în condiţiile în care Biserica pământească slăbeşte şi se micşorează şi chiar aceşti capi care au mai rămas sunt prinşi în capcana situaţiilor necanonice sau sunt suspecţi în felurite moduri.

Aceasta a fost experienţa a mii de credincioşi din Biserica Rusă din Catacombe şi de aceea de la Biserica din Catacombe auzim cele mai insistente avertismente să ne păstram libertatea noastră duhovnicească, “ca nu cumva pe nesimţite şi puţin câte puțin să ne pierdem libertatea pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul tuturor, ne-a dat-o ca pe un dar prin propriul sau sânge.”

Astfel spune şi Episcopul martir Damaschin de Glukhov: “Poate că a sosit vremea când Domnul nu mai doreşte ca Biserica să fie ca un intermediar între El şi credincioşi, ci vremea când toată lumea este chemată să stea direct în faţa Domnului iar El să le răspundă tuturor, aşa cum era pe vremea strămoşilor!” [12]

Iarăşi, ierarhul mucenic Iosif, Mitropolit de Petrograd, subliniază eventualitatea ca adevăraţii creştini ai vremurilor din urmă să fie nevoiţi să se lepede de toate călăuzele spirituale recunoscute; deoarece ,,probabil că ultimii ,răzvrătiţi’ împotriva trădătorilor Bisericii şi a complicilor acestora la ruinarea Ei nu vor fi doar episcopi şi protopopi, ci şi simplii muritori de rând, după cum la Crucea lui Hristos, ultima Sa răsuflare de suferinţă a fost auzită doar de câteva suflete simple care se aflau foarte aproape de El…”

Am putea astfel să ne apropiem de ultima perioadă a istoriei Bisericii, când am ajuns de unde am plecat iar Biserica a revenit la structura moleculară a Bisericii familiei lui Avraam, când adevaraţii episcopi sunt puţini şi în locuri îndepărtate, când călăuzele spirituale harismatice au dispărut mai mult sau mai puţin şi când credinciosul individual e nevoit să îşi caute răspunsuri la problemele sale duhovnicesti numai la Domnul și doar la cuvântul Domnului, amintindu-şi de cuvintele lui David: ,,Bine este a nădăjdui spre Domnul, decât a nădăjdui spre om. Bine este a nădăjdui spre Domnul, decât a nădăjdui spre boieri.” (Psalmul 117:8-9)

Dacă până şi Apostolul Petru a fost mustrat pentru că a făcut concesii dăunătoare către evrei (Galateni 2:11-12), cum ne-am putea aştepta noi să nu fim niciodată în dezacord cu conducătorii noştrii spirituali? Şi dacă până şi Apostolul Pavel s-a temut ca nu cumva, altora propovăduind, să se facă el însuşi netrebnic (Corinteni I 9:27), cum putem noi să negăm eventualitatea ca înşişi îndrumătorii noştri spirituali să piardă şi ei harul, fiind de trebuinţă să ne depărtăm de ei? Cei care atrag atenţia asupra acestor lucruri nu aţâţă la rebeliune – departe de ei aşa ceva! Ei cheamă oamenii la o înţelegere plină de trezvie a caracterului vremurilor pe care le trăim. Ei atrag atenţia că aceia care, spre deosebire de adevăraţii Apostoli şi Sfinţi Părinţi şi stareți purtătorii de duh din toate veacurile, încearcă să pună stăpânire peste credinţa noastră (Corinteni II 1:24) trebuie să fie respinşi, de dragul aceleiaşi credinţe, din ascultare faţă de singura autoritate infailibilă, Dumnezeu Însuşi.

Cititi si :      Închinarea la idoli

Note :


[1] Episcop Ignatie Briancianinov, Tribuna, Jordanville: Mănăstirea Sfânta Treime, 1991, capitolul 12, pag. 43, sublinierea mea

[2]Sf. Ioan Scărarul, Scara; Willits, CA: Cărți răsăritene ortodoxe, 1973, pag. 67, paşii 4:6.

[3] Sf. Simeon, Scrieri practice şi teologice, 32, 34, înn Filocalia, vol. 3.

[4] Fericitul Paisie Velicikovschi, Platina, CA: Frăția Sf. Gherman din Alaska, 1976, pag. 68, 147-148.

[5] Episcop Ignatiie Briancianinov, Tribuna, pag. 45, sublinierea lui.

[6]Kontzevich, Optina Pustyn’ i ee Vremia (Pustia Optinei şi vremea ei), Jordanville: Mănăstirea Sfânta Treime, 1970, pag. 12-13, sublinierea lor (în rusă).

[7] Episcop Varnava Beliaev, Pravoslavie (Ortodoxie), Kolomna: Mănăstirea de maici New Golutvin, 1995, pag. 149, sublinierea mea (în rusă)

[8]Ieromonah Nicon, Pis’ma k Dukhovnym Chadam (Epistole către fii duhovniceşti), Kuibîshev, 1990 (în rusă).

[9]Avva Pimen, Serii alfabetice, Pi, Poemen, 189, Londra: Mowbrays, 1975.

[10] În Septuaginta, expresia “caută” poate fi tradusă şi cu “călăuzeşte” sau cu “se manifestă ca un episcop” (επισκοπει).

[11] Canonul 8 al celui de-al Treilea Sinod Ecumenic.

[12] Episcopul Damaschin, în E.L., Episkopy-ispovedniki (Episcop- duhovnic), San Francisco, 1971, pag. 92 (în rusă).

[13]Mitropolitul Iosif, în I.M. Andreyev, Sfinții ruşi din Catacombe, Platina, CA: Frăția Sf. Gherman din Alaska, 1982, pag. 128.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ortodoxie traditionala și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s