Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (1)

Cuvânt înainte la ediţia online a lucrării ,,Ecumenismul – o cale către pierzare”

După cum apostazia mondială îşi ia din ce în ce mai mult avânt în lumea modernă şi târăşte după ea din ce în ce mai multe suflete, tot aşa şi adevăraţii creştini ortodocşi sunt chemaţi să ,,ţină ce au’’ şi să rămână neafectaţi de atacurile acesteia. Amintindu-ne cuvintele Sfântului Ignatie (Briancianinov), noi nu încercăm să o oprim cu mâna noastră neputincioasă ci urmărim mai degrabă să oferim ceva sprijin pe această cale îngustă a întristărilor, dar care duce în Cer, celor care caută în mod sincer Adevărul. În vremurile noastre din urmă, este foarte greu de dobândit Adevărul. Aproape pretutindenea, unde nu este lepădat cu desăvârşire, el este diluat de către slugile diavolului prin minciuni şi înţelepciune omenească căzută (adesea demonică).

Ecumenismul este unul dintre mecanismele prin care se realizează în practică o astfel de amestecătură. Este o invenţie satanică oarecum recentă care s-a dovedit deja a fi de un succes enorm. Sub masca ,,dragostei creştine în exces” încearcă să estompeze şi eventual să nimicească graniţele celei Una, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici, lipsindu-i pe credincioşi de Sfintele Taine şi corupându-le sufletele.

O altă ispită a vremurilor noastre din urmă, chiar mai răspândită, este aşa-numitul ,,serghianism” care este în fond o părere greşită conform căreia Adevărul Divin poate fi apărat prin compromis cu diavolul, dacă este absolut necesar, şi poate fi susţinut prin ipocrizie şi minciuni.

Punem în circulaţie această lucrare a Ludmilei Perepiolkina care a adunat şi cercetat aceste fenomene ale vremurilor noastre apostatice şi nădăjduim că smerita noastră contribuţie va fi spre folosul sufletesc al celor care, deja dezamăgiți de ,,ortodoxia mondială” contrafăcută, se străduiesc să priceapă ce se petrece. Şi, după respingerea minciunilor, se străduiesc doar să ducă o viaţă creştină ortodoxă.

Fie ca Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos să îi ajute în strădania lor şi să le mântuiască sufletele.

Cuvânt înainte la ediţia în limba engleză

Înalt Prea Sfinţiei sale mitropolitul Vitalie (Ustinov).

Întâi Stătătorul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor,

adevărat episcop ortodox al zilelor noastre,

i se dedică această lucrare

cu dragoste filială din partea autoarei.

Multe fapte neobişnuite se petrec sub semnul minciunii, sub semnul unei ,,virtuţi’’ falsificate în muribundul secol douăzeci. Ecumenismul, anatemizat în 1983 de către Ierarhii Sinodului Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, a devenit în zilele noastre răul cel mare, erezia ereziilor. De atunci încoace, după cum a fost arătat de către Întâi Stătătorul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, anatema a stat înaintea conştiinţei ortodocşilor care au fost atraşi în mişcarea ecumenică mondială.

În Rusia, mulţumită parohiilor ROCA (Bisericii Ruse din Afara Graniţelor) și tipăriturilor lor, ecumenismul este perceput ca fiind ceva total inacceptabil şi periculos pentru credinţa ortodoxă. În Apus însă nu este aşa. De fiecare dată când critică ortodocşii ecumenismul, fraţii noştri eterodocşi se simt ocărâţi de ,,aroganţa’’, ,,conservatorismul’’, ,,intoleranţa’’ noastră sau ne acuză chiar c-am fi fără inimă. Pentru ei, ecumenismul înseamnă, înainte de toate dragoste, unitate a tuturor în dragoste… (vorbim despre acei creştini heterodocşi sinceri, nu despre cei care lucrează la construirea bisericii apocaliptice, la ,,marea desfrânată’’, şi care sunt foarte conştienţi că o fac în numele lui Antihrist).

Potrivit Apostolului, când protejăm puritatea Ortodoxiei, noi ,,ţinem adevărul, în iubire’’ (Efeseni 4.5). Adevărul este limba dragostei în Hristos. Noi, creştinii ortodocşi, nu trebuie să întrebăm, precum Pilat şi compatrioţii săi înţelepţi doar în aparență ,,ce este adevărul’’? Noi ştim că Domnul nostru Iisus Hristos este ,,calea, adevărul şi viaţa’’ (Ioan 14.6).

Ortodoxia, conform etimologiei greceşti şi slavone a cuvântului, este credinţa cea dreaptă, cea adevărată, prin care slăvim pe Dumnezeu. Prin ce anume suntem noi drepţi? Dreptatea noastră stă în păzirea cu credincioşie a tot ceea ce a încredinţat Domnul Apostolilor Săi. Vreme de două mii de ani, Biserica Ortodoxă a păzit cu credincioşie succesiunea apostolică, Sfânta Tradiţie. Noi nu ne îngăduim să schimbăm nimic în Domnul Iisus Hristos, noi nu-L adaptăm la noi înşine [1] potrivit ,,duhului vremii’’, adică duhului acestei lumi.

Biserica noastră ştie că Ea nu are nici un drept să micşoreze puritatea învăţăturii primite de la Dumnezeu prin doctrine mincinoase periculoase şi prin erezii, de dragul unei unităţi imaginare. Nu poate primi învăţăturile catolicilor care au avut neobrăzarea să schimbe dogma despre Sfântul Duh (filioque) din Crezul niceo-constantinopolitan (în ciuda faptului că nu poate fi schimbată din crez nici o iotă) şi care, stăruind în erezia lor, şi-au adăugat în cele din urmă şi alte învăţături mincinoase. Creştinii ortodocşi găsesc că este de neconceput să se unească cu protestanţii care nu o cinstesc pe Maica Domnului, care nu recunosc Sfânta Tradiţie şi autoritatea Părinţilor Bisericii, şi îi resping pe sfinţi în general. Nu putem fi una cu cei care resping cinstirea sfintelor moaşte şi a sfintelor icoane, adică cu cei care se menţin în erezia iconoclastă condamnată şi anatemizată de cel de-al Şaptelea Sinod Ecumenic. Nu ne putem ruga cu monofiziţii, care vreme de cinsprezece secole au aderat la erezia lor hristologică. Şi, în sfârşit, vrem să ne distanţăm de cei care subminează înseşi temeliile creştinismului prin inovaţiile lor hulitoare.

A păstra înseamnă ,,a proteja”. Canoanele Bisericii Ortodoxe îi apără sfinţenia. Astfel, potrivit canoanelor apostolice 45 şi 65, episcopii, preoţii şi diaconii care s-au rugat doar împreună cu ereticii, sau care au intrat într-o sinagogă evreiască sau ,,eretică’’ pentru a se ruga, sunt caterisiţi, iar mirenii sunt afurisiţi din Biserică. Canoanele 6 şi 33 ale Sinodului din Laodiceea le interzic ereticilor nu doar să fie prezenţi în biserici, ci chiar să şi intre în ele. Acestea, precum şi alte canoane, păzesc Biserica Ortodoxă de năvălirile eretice asupra ei şi sunt într-adevăr riguroase. La urma urmei, oricine are în pază o comoară trebuie să fie precaut şi riguros. Rigurozitatea nu înseamnă cruzime. Protejându-ne cea mai preţioasă comoară – sfânta Ortodoxie – nu suntem nici pe departe înfumuraţi ori nesimţitori, precum suntem acuzaţi. Şi nici nu e împietrirea inimii motivul rezistenţei noastre în faţa ecumenismului.

În rugăciunile noastre zilnice personale sau în cele comune din biserică, îl implorăm pe Dumnezeu să ,,risipească gâlcevile dintre Biserici’’ şi să îi ,,readucă pe calea adevărului şi a mântuirii pe cei care s-au înstrăinat de credinţa ortodoxă’’. Noi ne rugăm ca cei care au căzut din Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolicească Biserică, să se căiască şi să se întoarcă la Ea. Unirea tuturor în adevăr şi în dragoste este nădejdea sinceră a creştinilor ortodocşi.

Aceia dintre surorile şi fraţii noştri heterodocşi crescuţi în tradiţii străine Ortodoxiei şi care sunt atraşi de frumuseţea Bisericii noastre, ar trebui să ştie că atât adevărul cât şi harul sunt chezăşia şi pricina acestei frumuseţi nepământeşti. Să nu se tulbure când află din paginile acestei cărţi că aproape toate Bisericile Ortodoxe locale (sau ierarhiile lor, ca să fim mai exacţi) sunt implicate în ecumenism sub cârmuirea Patriarhiilor din Moscova şi Constantinopol. Pentru că au încălcat sfintele Canoane, ele au căzut din plinătatea Ortodoxiei. Totuşi, nu ele formează întreaga Biserică. ,,Biserica este acolo unde credinţa ortodoxă şi vieţuirea conform acestei credinţe sunt păstrate neştirbit’’. [2]

Biserica este alcătuită din acei greci, ruşi, americani, români, bulgari, sârbi, francezi sau alţi ortodocşi din diferite ţări, care au o singură Patrie duhovnicească în comun – sfânta Ortodoxie. Biserica este alcătuită din toţi aceia care păstrează cu credincioşie puritatea credinţei noastre, aşa cum ne-a fost încredinţată nouă de către Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Sarea credinţei lor curate este sarea pământului. ,,Biserica este o comunitate de oameni întemeiată de dumnezeire, uniţi prin credinţa ortodoxă, prin Legea lui Dumnezeu, ierarhie şi Sfinte Taine” (mitropolitul Filaret/ Drozdov/ ,,Catehism creştin cuprinzător…’’). Dacă noi recunoaştem drept ierarhi ai noştri pe nişte apostaţi care confundă Credinţa cu credinţa mincinoasă, care au comuniune sacramentală cu ereticii anatematizaţi, şi care îi învaţă pe oameni să facă asemenea, nu ne plasează asta în afara zidurilor Bisericii şi în pericolul de a fi despărţiţi de Sursa vieţii veşnice?

Noi credem că Dumnezeu va dărui duhul pocăinţei celor care se năzuiesc spre adevărata Ortodoxie şi că El îi va călăuzi pe calea pe care El şi-a ales-o şi care duce la singurul liman sfânt. Iar Biserica Ortodoxă îi va primi pe ei cu dragoste.

Dincolo de frumuseţea văzută a Bisericii Ortodoxe, există o frumuseţe care, potrivit lui F.M. Dostoievski, ,,va salva lumea”. Doar Biserica, cea care iubeşte cu adevărat pe Hristos, poate să i se împotrivească lui Antihrist a cărui venire se apropie şi poate să ne mântuiască de el.

Au trecut aproape şapte ani de când ,,Ecumenismul – calea către pierzare’’ a fost publicată pentru prima dată în limba rusă. Este o perioadă de timp foarte lungă din cuprinsul vremii noastre accelerat apocaliptice care se grăbeşte către sfârşit… Şi constatând ce se petrece acum, ne-am putea întreba dacă nu cumva viaţa noastră de zi cu zi, cu întâmplările sale eshatologice desfăşurându-se în ritm nebun pe fundalul unor elemente destabilizatoare, dacă nu cumva această viaţă, nu este şi ea o împlinire a celor prezise în Sfintele Scripturi şi în alte profeţii.

În ,,Profeţii postume ale Sfântului Nil izvorâtorul de mir’’ citim: ,,o zi va fi ca o oră; o săptămână ca o zi, o lună ca o săptămână, iar un an ca o lună, din pricina vicleniei omului care a pricinuit încordarea stihiilor iar ele, asemenea, au început să se zorească în strădania lor de a împlini, cât mai repede cu putinţă, numărul prezis de Dumnezeu pentru veacul al optulea’’.

Iuţirea timpului pe care noi o simţim este provocată de apostazia totală din ce în ce mai accelerată a oamenilor faţă de Dumnezeu: această apostazie a viitorului, care a fost numai un concept până de curând, a devenit o realitate sinistră, un ,,simptom al sfârşitului’’.

În cursul anilor 90, apostazia bisericilor ecumeniste, în frunte cu patriarhiile Constantinopolului şi Moscovei, a căpătat un caracter neruşinat neprefăcut. Acest fapt este evidenţiat prin documentele de unificare încheiate cu ereticii şi vrăjmaşii credinţei ortodoxe – cu monofiziţii şi catolicii – prin numeroase articole şi ziare, prin ,,pelerinajul’’ patriarhului Alexei al II-lea la o sinagogă, prin apariţiile publice la radio şi televiziune ale apostaţilor ,,ortodocşi’’, precum şi prin hotărârile sinodului de episcopi ai Patriarhiei Moscovei (1994).

Apostaţii nepocăiţi cu mitre şi mantii episcopale, obişnuindu-se cu păcatul trădării lui Hristos, au dat deoparte procedeele demagogice folosite în trecut. Avem acum în faţa noastră apostazie nedeghizată, afirmând cu insolenţă în public ,,minciuni folositoare’’ şi oportunitatea ecumenismului din trecut, prezent şi viitor.[3] Apostazia Patriarhiei Moscovei şi a bisericilor locale membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) care cooperează cu acestea, trece neobservată doar de către cei care au fost lipsiţi de Dumnezeu de putinţa de a discerne duhurile, din pricina păcatelor lor. Orbirea duhovnicească a lovit milioane de oameni care se îşi aduc ca ,,argument’’ pe cel al numărului lor.

Această apostazie nu se limitează doar la cuvinte. Episcopii eretici la putere şi apostaţii de toate convingerile şi de toate nivelurile au devenit prigonitorii creştinilor ortodocşi. Ca şi în trecut, ei se sprijină pe puterea goală a prinţului acestei luni – pe poliţie, pe detaşamentele de forţe speciale ale Miliţiei (OMON) ori chiar pe simpli ucigaşi plătiţi. Este de ajuns să ne aducem aminte de actele de violenţă comise împotriva parohiilor Bisericii Ruse din Afara Graniţelor (ROCA) şi de confiscarea bisericilor lor din Moscova, Petersburg, din districtele Novgorod, Oboyan, Valişcevo şi din alte oraşe şi sate din Rusia, care se petrec cu binecuvântarea pseudo-patriarhului Alexie al II-lea şi a pseudo-episcopilor din Patriarhia Moscovei, şi care nu se deosebesc în nici un fel de crimele comise de uniaţi împotriva Ortodoxiei din Rusia de sud-vest.

Prigoanele deschise împotriva creştinilor ortodocşi care nu vor să păşească ,,în sfatul necredincioşilor” dovedesc netemeinicia discursurilor mincinoase şi ale chemărilor la dragoste care îmbrăţişează tot şi la toleranţă atât de plăcute ecumeniştilor.  Nu de ,,dragoste’’ şi ,,toleranţă’’ au dat dovadă patriarhul Constantinopolelui Bartolomeu, un ecumenist înflăcărat, şi complicii lui, în primăvara anului 1992 când au confiscat cu forţa schitul Sfântul Ilie (jurisdicţie a ROCA) din Muntele Athos, care aparţinea ruşilor din vremuri imemoriale şi i-au expulzat pe călugării de acolo pentru credincioşia lor faţă de Canoanele Bisericii Ortodoxe.

Pe lângă violenţa şi prigoana împotriva creştinilor, suntem martori şi la ,,nelegiuirea delicată’’ (Sfântul Ioan de Şanghai şi San Francisco). Seducătorii celor din biserică şi-au dezvoltat propriul limbaj universal, şi propriile tactici ecumenice de minciună şi compromis. Dragostea ecumenică, toleranţa şi respectul sunt arătate nu doar deformatorilor ,,tradiţionali’’ ai Sfintei Scripturi şi ofensatorilor Sfinţilor Părinţi. Apostaţii şi-au deschis braţele pentru a-i îmbrăţişa pe idolatrii făţişi şi pe vrăjitori (prin ale căror ,,focuri purificatoare’’ nu se împotrivesc să treacă din când în când) precum şi perverşilor – sodomiţilor şi lesbienelor, la ale căror ,,adunări’’ sunt prezenţi şi cărora le fac publicitate cu respect în propriile publicaţii.

Aproape întreaga lume este în ghearele răului şi ale nebuniei. Iadul s-a apropiat de noi ca niciodată înainte. Am intrat într-o prelungită Săptămână a Patimilor. Asistăm îngroziţi la o ,,batjocură necontenită, scuipare şi răstignire a lui Hristos” (Iustin Popovici). Toţi cei ce simt compasiune şi dragoste pentru Hristos sunt chemaţi să-şi mărturisească credinţa. Nu avem altă cale, suntem sub asediu – ,,Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am înfrânt pe ei.” (Psalmi, 117,11).

Doar o mână de oameni care iubeau pe Mântuitorul s-au ghemuit la picioarele Crucii pe care El suferea. În mod asemănător, acum, cu două mii de ani mai târziu, a mai rămas în lume doar o turmă mică a lui Hristos, dispersată în multe ţări, dar încă credincioasă Domnului care le-a promis să nu-i părăsească ,,Că nu va lepăda Domnul pe norodul său şi moştenirea Sa nu o va părăsi.’’ (Psalmi 93.14)

Crezând cu tărie în făgăduinţa Domnului ,,voiu zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa.” (Matei 16,18) noi avem încredere că ,,chiar şi în vremurile groaznice prin care trece acum Biserica, când pare a pieri sub atacurile violente ale vrăjmaşilor, Domnul îi trimite ajutorul Său şi o salvează de la pieire” (arhiepiscop Serafim Sobolev).

De dragul mărturisitorilor contemporani ai lui Hristos şi al celor care încearcă cu sinceritate să înţeleagă situaţia actuală a Bisericii, am purces la întocmirea lucrării de faţă, precum şi la traducerea ei în limba engleză.

Deşi autoarea este pe deplin conştientă de nevrednicia ei, îşi ia libertatea să scrie despre ecumenismul apostat sprijinindu-se doar pe învăţătura Bisericii şi pe fapte, abţinându-se pe cât este cu putinţă, de la formularea de aprecieri şi ipoteze personale. Aflăm o premisă pentru această îndrăzneală plină de speranţă în cuvintele iubitorului de Dumnezeu compatriot Alexei Homiakov cu privire la obligaţia fiecărui mădular al bisericii de a o apăra la nevoie, întrucât Biserica nu mai are susţinători oficiali [4].

Traducerea primei versiuni a ,,Ecumenismul…” făcută de Olga. I. Koşanski în Australia, ne-a determinat să revizuim în întregime originalul şi să scriem de fapt o nouă lucrare. Textul actual este aproape de cinci ori mai mare decât cel precedent şi a implicat un efort mare de traducere care a fost făcut de O.I.Koşanski fără greşeală sau reproş. Unele dintre numeroasele note de subsol şi referinţe, această carte în carte, pe care le-am furnizat şi prin care am documentat textul nostru, au fost traduse de Dimitri M. Hinţe care a fost cu bunăvoinţă de acord să ne ofere sfat în procesul citirii manuscrisului în limba engleză. Suntem recunoscători amândurora pentru munca depusă.

Aprobăm pe faţă nepreţuitele comentarii şi colaborarea oferite de protodiaconul Germain Ivanoff-Trinadzaty, Dr.phil. (Lyon, France).

Această carte ar fi rămas nepublicată fără participarea celor care ne-au sprijinit constant şi dezinteresat cu ajutor, sfat, călăuzire duhovnicească şi rugăciune. În primul rând ne referim la pr.arhimandrit Alexei (Makrinov) care nu doar că a călăuzit pe autoare ci a şi suplimentat în mod substanţial multe capitole.

 

Ludmilla Perepiolkina, Dr. phil.

[1] A se vedea Arhimandritul Iustin Popovici ,,Pravoslavnaia Tserkov’ i Ekumenizm’’ (Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul), publicată de Mănăstirea Hilandar, Sfântul Munte Athos, Salonic, 1974. Cităm aici şi mai departe din traducerea prescurtată şi adaptată din limba sârbă. Moscova, 1993, pag.2.

[2] Protopop Lev Lebedev ,,Pochemu is pereshel v Zarubezhnuiu chast’ Russkoi Pravoslavnoi Tserkvi” (De ce m-am alăturat Bisericii Ortodoxe din Afara Graniţelor), Montreal, Frăţia Sfântului Iov de la Pocheaev, 1991, pag.30.

[3] A se vedea ,,Sinodul de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Documente, 29 noiembrie – 2 decembrie 1994”. Moscova, Patriarhia Moscovei, Publicaţia ,,Khronika’’, 1994, pag 26.

[4] Ideea exprimată de A.S. Homiakov cu peste o sută de ani în urmă a căpătat astăzi o semnificaţie aparte şi merită să fie citată în întregime. ,,Când este defăimată o ţară întreagă, persoanele particulare care sunt cetăţenii acestei ţări au dreptul de netăgăduit de a o apăra, dar au în aceeaşi măsură dreptul de a răbda defăimarea în tăcere lăsând în seama viitorului să le dezvinovăţească patria… Nu este la fel în chestiunile legate de credinţă ori de Biserică. Biserica, fiind revelaţia Adevărului Dumnezeiesc pe pământ, este destinată să devină patria comună a tuturor oamenilor, şi nu este îngăduit nici unuia dintre fiii săi să păstreze tăcerea in faţa defăimărilor îndreptate asupra Ei, şi ţintite să-i denatureze dogmele şi principiile… Singura sabie pe care o poate folosi (Biserica)… este cuvântul. Pentru aceasta, oricare dintre mădularele Bisericii nu este doar îndreptăţit să răspundă defăimărilor adresate Ei, ci este obligat să o facă. Tăcerea, în acest caz, este un păcat nu doar împotriva celor care aparţin din fericire Bisericii, ci, chiar într-o măsura mai mare, şi împotriva celor care ar fi putut fi binecuvântaţi cu o asemenea fericire dacă nu i-ar fi deturnat de la adevăr ideile greşite. Orice creştin, atunci când aude despre atacuri împotriva credinţei pe care o mărturiseşte, este obligat să o apere atât cât îl ţin puterile şi fără a aştepta vreo autorizare specială, pentru că Biserica nu are susţinători oficiali.” A.S. Homiakov, ,,Lucrări teologice”, Praga, 1867, vol II, pag 31-32. Citatul de mai sus este luat din lucrarea lui A.S. Homiakov ,,Neskol’ko slov pravoslavnago khristianina o zapadnykh veroispovedanijakh’’ (Câteva cuvinte ale unui creştin ortodox cu privire la confesiunile apusene).

ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR

ANATEMA ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

Pentru cei familiarizaţi cu istoria Bisericii, în special cu istoria luptei sale cu ereziile, devine limpede că ecumenismul este erezia ereziilor. Consiliul Mondial al Bisericilor a ,,adunat în el, ca într-un miez, toate blasfemiile, înşelăciunile şi opoziţiile împotriva Adevărului care au existat de-a lungul întregii istorii spirituale a omenirii, de la Cain, Ham la Iuda vânzătorul, la Karl Marx, la seducătorul Freud şi la toţi hulitorii contemporani” [5].

Privind la ceea ce se petrece în lumea contemporană, ne amintim fără să vrem cuvintele Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir cu privire la vremurile din urmă când ,,prin faptele lor netrebnice, oamenii îi vor depăşi pe diavoli şi vor fi într-un cuget cu ei” [6].

Trăim în epoca apostaziei, epoca valorilor mincinoase. Apostazia faţă de Dumnezeu este semnul vremurilor noastre şi este legată indisolubil de ecumenism. Mirajul ecumenismului, înlocuitorul său pentru milostenia creştină, este promovat şi proslăvit peste tot în lume. În momentul de faţă toate Bisericile locale aparţin de CMB, cu excepţia Bisericii Ruse din Afara Graniţelor.[7] (nota traducătorului: situaţie care s-a schimbat ulterior, prin căderea – şi nu revenirea în sânul ,,bisericii mamă’’- Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, unirea ei cu Patriarhia Moscovei şi capitularea în faţa ereziei ecumeniste).

În 1983, Sinodul de Episcopi ai Bisericii a pronunţat anatema împotriva ecumenismului. Textul ei este formulat astfel:

,,Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!” [8]

Mitropolitul Vitalie scrie: ,,Prin rostirea anatemei împotriva ecumenismului, Biserica Rusă din Afara Graniţelor îşi apără turma de această ispită apocaliptică. Totodată, a adus involuntar o misiune serioasă în faţa conştiinţelor tuturor Bisericilor locale pentru ca acestea să fie nevoite să rezolve această problemă, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul. Destinul lor duhovnicesc în cadrul Bisericii Ortodoxe va depinde de felul în care vor rezolva această problemă. De drept, această anatemă pronunţată de noi are un caracter pur local (pentru Biserica Rusă din Afara Graniţelor) însă de fapt, ea are o enormă semnificaţie istorică şi universală doar pentru că ecumenismul însuşi este o erezie la scară universală. Aceasta este crucea cea mare pe care a pus-o Domnul pe umerii noştri. Este cu neputinţă să mai păstrăm tăcerea, pentru că orice tăcere ulterioară s-ar putea asemui cu o trădare a adevărului, şi să ne păzească Dumnezeu de aşa ceva.” [9] (nota traducătorului: mitropolitul Vitalie, după cum bine ştim, a fost printre primii dintre cei care au minimalizat importanţa acestei anateme şi a contribuit la căderea ei în uitare. De aceea trebuie citit acest text cu prudenţă ştiind bine că Biserica are putere să lege şi să dezlege şi că singura condiţie ca o anatemă pronunţată de o Biserică locală să aibă validitate universală este ca sinodul ce o pronunţă să fie ortodox. Pentru lămuriri suplimentare, a se vedea şi comentariile pr. Steven Allen pe această temă,  aici.  ).

Doar ,,turma cea mică” rămâne credincioasă lui Hristos, ştiind că Domnul nu-i va lăsa sărmani pe cei care-L iubesc (Ioan, 14,18).

Puritatea canonică a Bisericii Ruse din Afara Graniţelor atrage acum pe mulţi oameni din Rusia care sunt curaţi cu inima. Minciunile oficiale şi defăimările cu care aruncă Patriarhia Moscovei în Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi în parohiilor acesteia din Rusia sunt fără de folos acum.

Va veni vremea ca Patriarhia Moscovei să fie făcută răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu pentru vătămarea produsă de ecumenism asupra Rusiei mult pătimitoare. Este îngrozitor să te împotriveşti Dumnezeului celui viu şi să făureşti o biserică a ,,celor ce viclenesc”. Ce se va întâmpla dacă Patriarhia Moscovei îşi va pierde curând harul în urma păcatelor sale, iar acest lucru va deveni vădit tuturor, mai ales ,,celor mici” a căror credinţă doar mai susţine în Rusia sfânta Ortodoxie?

[5] Arhiepiscopul Vitalie (Ustinov, acum Mitropolit, Întâi Stătător al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor) ,,Ecumenism”, comunicare prezentată în faţa Sinodului de Episcopi din 1967 în Mahopac, SUA; Montreal, 1982, pag.9.

[6] ,,Zicerile postume ale Preacuviosului Nil Izvorâtorul de Mir, atonitul”. Publicare de Chilia Buneivestiri a Bătrânului Partenie din Athos, Atena, 1912, pag. 59.

[7] Patriarhia Ierusalimului a hotărât de asemenea ca Biserica Ierusalimului să-şi înceteze participarea la dialogurile cu heterodocşii şi la Consiliul Mondial al Bisericilor. A se vedea ,,Declaraţia patriarhului Diodor’’ din Orthodoxos Typos, nr.842, 16.6.1998, pag1, col 1-3.

[8] Pravoslavnaia Rus’ (Rusia Ortodoxă). Nr. 10 (1271), 15/28 mai 1984, Tipografia Sfântul Iov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New York, pag.3, col.2.

[9] Arhiepiscop Vitalie, ,,Sinodul de Episcopi din 1983” , Pravoslavnaia Rus’ (Rusia ortodoxă) nr. 10, 15/28 mai 1984, pag.3, col.2.

sursa ………………………………………………………………. episodul urmator


 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ludmila Perepiolkina, ortodoxie necenzurata și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s