Înapoierea minunată a moaştelor Sfântului Sava cel Sfinţit

Sfântul Sava cel Sfinţit le-a spus ucenicilor săi încă din timpul vieţii că trupul său neputrezit va fi mutat de la mănăstirea sa dar că va odihni mai târziu la Lavra pe care a întemeiat-o el. El a spus că această înapoiere a moaştelor sale se va petrece chiar înainte de sfârşitul lumii. Această profeţie s-a îndeplinit atunci când au fost furate sfintele moşte ale Sfântului Sava de către cruciaţi în timpul primei cruciade (1096-1099), împreună cu multe alte moaşte, şi aduse la Veneţia, în Italia, fiind păstrate într-o raclă aflată într-o biserică închinată Sfântului Antonie. Aproape 900 de ani mai târziu, aceste moaşte au fost înapoiate Israelului.

Moaştele Sfântului Sava au fost înapoiate pe 10 octombrie 1965 patriarhului Ierusalimului de către Papa Paul al VI-lea. La porunca patriarhului Benedict al Ierusalimului, întâmpinarea a fost făcută de episcopul Vasilios al Ierusalimului, pr. Teodosie, stareţul Betaniei, pr. Serafim, stareţul Lavrei Sfântul Sava şi ierodiaconul (şi viitorul mitropolit al Nazaretului) Kiriakos.

Deşi este consemnat de ambele părţi că acest gest al Papei a fost făcut doar ca un gest ecumenic, cum ar acela cu privire la craniul Sfântului Andrei din Pastras, în ce priveşte înapoierea moaştelor Sfantului Sava, este mai mult de povestit. De fapt, Sfântul Sava însuşi l-a forţat pe Papa Paul al VI-lea să-i înapoieze moaştele, apărându-i mai întâi în vis predecesorului Papă Ioan al XXIII-lea, provocând o scenă memorabilă în raclă.

Pr. Serafim, stareţul Lavrei Sfântul Sava lămureşte totul după cum urmează:

,,Papa nu ne-a dat sfintele moaşte pentru că ne iubea, ci pentru că el (Sfântul Sava) îi apărea constant (Papei Ioan al XXIII-lea) şi-l tot bătea la cap să îi înapoieze moaştele către mănăstirea sa. Până să moară, Papa nu a luat în consideraţie dorinţa Sfântului, aşa că i-a apărut din nou succesorului acestuia (Papa Paul al VI-lea). Chiar şi în biserica unde erau păstrate cu sfinţenie moaştele sale într-un sicriu de stică, se pare că ar fi lovit sticla provocând dezordine şi groază paznicilor şi călugărilor latini”.
Patriarhul Benedict a insistat ca pr. Serafim să ia parte la întâmpinarea moaştelor. El chiar i-a spus stareţului: ,,în vremea ta s-a întors Sfântul Sava, părinte Serafim!” Pr. Serafim a răspuns: ,,Nu, în vremea voastră, Prea Fericite.”

Când au sosit reprezentenţii ortodocşi la biserica sfântului Antonie din Veneţia, s-au întrebat dacă acelea erau într-adevăr moaştele Sfântului Sava. Părintele Serafim a scrutat fiecare centimetru din moaştele neputrezite pentru a vedea vreun semn de autenticitate. A observat că lipsea unul dintre ochii Sfântului Sava. Acest fapt i-a dovedit pr. Serafim autenticitatea moaştelor, de vreme ce în viaţa sfântului se spunea că monofiziţii îi scoseseră un ochi. Mişcat de acest fapt, pr. Serafim n-ar fi plecat de lângă moaşte până când au ajuns la mănăstirea sa. Chiar şi atunci când au ajuns moaştele la Atena unde fuseseră aduse să fie mai înainte cinstite de către credincioşi, pr.Serafim a stat toată noaptea de pază la sfintele moaşte în timp ce toţi ceilalţi dormeau. Mitropolitul Kiriakos al Nazaretului înfăţişează această scenă de parcă pr. Serafim şi Sfântul Sava ar fi avut o convorbire toată noaptea.
S-a ivit o problemă atunci cânf a sosit vremea înveşmântării sfintelor moaşte cu veşminte ortodoxe, pentru că latinii îl îmbrăcaseră cu veşminte latine. După nouă secole, ar fi fost cu neputinţă să manevrezi aşa fel corpul încât să îi pui rasa, schema monahală şi epitrahilul, printre altele. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, mâinile Sfântului Sava erau încrucişate pe piept. Mitropolitul Kiriakos al Nazaretului ne înfăţişează că lucrurile s-au petrecut atunci astfel: ,,Am zărit apoi pe stareţul Serafim îngenunchind în faţa sfintelor moaşte şi rugându-se o bună vreme. La un moment dat s-a ridicat şi a făcut nişte metanii şi i-a ridicat braţele Sfântului Sava ca pe ale unui om viu în faţa tuturor ochilor noştri uimiţi.” Au putut să shimbe veşmintele fără nici o problemă chiar în Veneţia, înainte de întoarcerea la Ierusalim.

Când a ajuns sicriul de sticlă în Piaţa San Marco pe chei, o gondolă l-a escortat până aproape de aeroport. Printr-o coincidenţă stranie, era vorba despre acelaşi chei unde fuseseră debarcate moaştele cu nouă sute de ani în urmă. Se adunaseră acolo nenumăraţi porumbei, de parcă se aflau acolo pentru a onora evenimentul. Chiar şi după mulţi ani, când pr.Serafim şi Mitropolitul Kiriakos rememorau acele zile, vorbeau mereu despre porumbei.

Învierii pentru mai multe zile. Aici au putut femeile cinsti sfintele moaşte înainte de mutarea lor permanentă la mănăstirea de călugări Lavra Sfântul Sava. Pr. Serafim vorbeşte despre un miracol anume ce s-a petrecut la acea vreme în Ierusalim. O călugărită ortodoxă care aştepta să se închine la sfintele moaşte avea dubii dacă latinii înapoiaseră adevăratele moaşte ortodocşilor. A văzut atunci capul Sfântului Sava ridicându-se şi întorcându-şi faţa spre ea iar apoi întorcându-se iar la locul său. Bucuria i-a risipit toate îndoielile.

Sursa

Pentru a intelege cum lucreaza iconomia divina , care uneori ingaduie astfel de minuni si in „ortodoxia mondiala” , sugerez cititorilor sa citeasca si articolul :

Lumina Sfîntă şi ecumeniştii

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în minuni și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Înapoierea minunată a moaştelor Sfântului Sava cel Sfinţit

  1. Ioan B zice:

    Alte minuni ce au insotit aducerea moastelor sfantului Sava in lavra sa:
    – pentru femeile care nu reuseau sa ramana insarcinate, sfantul Sava le-a lasat „leac” un finic din curtea manastirii. Cate o bucatica mica de frunza de finic (cat un ac) se dadeau femeilor venite la poarta manastirii pentru a o manca si astfel, dupa multe rugaciuni ele aveau copii. Dar cu mai multi ani inainte de venirea sfantului in Palestina, finicul s-a uscat, astfel incat si calugarii si femeile s-au intristat. Sfantul i-a spus (in vis) unui calugar sa nu scoata finicul din curtea manastirii, intrucat el va inverzi din nou cu putin inainte de venirea lui acasa. Astfel finicul, la venirea sfantului in manastire era din nou verde. Iar de atunci pana acum, femeile pot lua o frantura de frunza pentru a le ajuta in a avea prunci.

    In pelerinajul din Tara sfanta din 2010, de Sf. Paste, a ajuns la manastirea Sf. Ana delanga Ierihon, unde poposesc sf. moaste ale Sf Ioan Iacob Hozevitul, grupul de crestini ortodocsi (stil vechi) a facut un acatist in paraclisul cu moastele sfantului. Cativa crestini au confirmat faptul ca Sf. Ioan a intors capul catre ei in timpul acatistului (asemanator Sfantului Sava); apoi a revenit la pozitia initiala. Intrebati despre acesta, calugarii din manastire, au raspuns ca este un obicei pentru Sfantul Ioan de a se misca in racla, si ca pelerinii romani nu sunt singurii care au observat aceasta.

  2. marin zice:

    Multumim mult pentru informatii .

  3. trifu zice:

    la toti romanii care merg acolo li se intampla sa vada asta nu doar la cei de stil vechi

  4. iluana zice:

    Dati-ne mai multe informatii despre cum se ia frunza de finic.Eu am intrat in posesia unei frunze si imi doresc cel mai mult pe lumea aceasta un copil,

    • Jeny zice:

      se tine post 40 de zile, infranare generala de la alimente cat si de la asternut. Post si rugaciune 40 de zile. Inainte de a incepe postul mergeti la un preot care are habar de asa ceva, va spovediti, luati binecuvantare sa incepeti postul (dvs si sotul, impreuna, dar obligatoriu sa fiti cununati in biserica, altfel nu are rost sa incepeti asa ceva). Pe parcursul celor 40 de zile trebuie sa cititi acatistul sf sava cel sfintit. Toate le faceti cu binecuvantare de la preot. Faceti si aghiazma la casa. La sfarsitul celor 40 de zile de post va spovediti si daca va da preotul va impartasiti si apoi puteti face ceaiul din crenguta de finic. Dupa ce beti ceaiul un sfert barbatul si 3 sfertul femeia va puteti insoti cu credinta fierbinte ca sfantul sava va face minunea de a va ajuta la zamislirea unui prunc. Nu uitati post 40 de zile, rugaciune si infranare! Sa fiti curati inainte de a bea ceaiul. Ajutor de la Domnul sa aveti!

  5. Andra zice:

    si eu imi doresc mai multe info pt a sti cum sa iau frunza….se poate? Multumim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s