Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (2) – LIMBA BABILONULUI

LIMBA BABILONULUI

,,Fata Vavilonului ticăloasă; fericit este cel ce va răsplăti ţie răsplătirea ta, care ai răsplătit nouă” (Psalm 136, 11)

Diplomaţia, adică arta profesionistă a compromisului, este cu totul străină de principiile morale creştine prin firea sa: ,,Ci fie cuvântul vostru: aşa, aşa; nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei 5,37). Deşi acceptabilă în politica lumii, nu i se cade Bisericii lui Hristos care nu este din lumea aceasta. Şi-ar putea închipui cineva nişte mucenici diplomaţi ori nişte mărturisitori abili?!

,,Politica Vaticanului”, ,,diplomaţia Vaticanului” cu a sa reservatio mentalis [10] au devenit termeni comuni unor realităţi vechi de secole care au în spate intrigi, cruzime şi mimetism. Politica ecumenică, care este inspirată de Iad şi care a absorbit atât experienţa Vaticanului cât şi procedeele de lucru ale numeroşilor eretici, schismatici şi ale vrăjmaşilor Bisericii lui Hristos a ajuns la un rafinament nemaiîntâlnit de-a lungul drumului său spre sincretism (via sincretistica) şi la un succes nemaiauzit în justificarea oricărui fel de compromis. Deocamdată nu a utilizat forţa pe scară largă, însă doar deocamdată…

Limbajul ecumenismului, acest jargon universal al Babilonului cel de pe urmă, această unealtă a forţelor anticreştine, ar merita o cercetare moral-lingvistică aparte. Dorim doar să luăm  seama la perfecţiunea sa iscusită şi demonică. Acest limbaj este deocamdată una dintre uneltele de bază ale apostaţilor. Se face apel la el pentru a îndreptăţi toate fărădelegile şi minciunile lor, toate trădările lor faţă de Hristos şi Biserica Sa, toate compromisurile lor – de la rugăciuni în comun cu ereticii şi idolatrii, care sunt oprite de Canoane, la ridicarea samavolnică a anatemelor rostite pentru ereticii nepocăiţi (monofiziţi şi papistaşi). Prin intermediul acestui limbaj ei încearcă să-şi ascundă dispreţul pentru Sfânta Scriptură şi împotrivirea faţă de Sfinţii Părinţi, împotrivire care iese în evidenţă atunci când încearcă în zadar să adapteze teologia patristică la ipotezele lor ticăloase! Chemat să-i unească într-o biserică-desfrânată pe reprezentanţii celor mai felurite confesiuni şi culte”, de la idolatrii păgâni până la ortodocşi, acest limbaj este neobişnuit de elastic şi de flexibil.

Înclinația spre generalizări a ecumeniştilor şi folosirea unor înţelesuri abstracte ale expresiilor atât de străine de conştiinţa ortodoxă a fost adusă în discuţie în trecut la cel de-al doilea Sinod al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor din 1938: ,,deciziile conferinţelor ecumenice suferă adesea de neclaritate, caracter difuz, reticenţă şi au nuanţă de compromis; dezvoltă uneori formulări în care aceleaşi expresii pot fi interpretate diferit” [11].

Întemeindu-se pe principiile ecumeniste – de a nu pune în discuţie diferenţele de credinţă, ci de a încerca în orice fel cu putinţă să scoată la iveală şi să reliefeze elementele de asemănare şi punctele de apropiere – acest limbaj îi duce în eroare pe cei neinstruiţi teologic. Li se prezintă un înlocuitor pentru dragoste – pluralismul ecleziastic: ,,credinţa este una, dar expresiile sale sunt multiple, în funcţie de cultură” , şi fac ca ambiguitatea şi lipsa de claritate a exprimării verbale să treacă drept adevăr. ,,Dar cum poate cineva să îndreptăţească formulările eretice ale tainelor lui Hristos prin diversitatea culturilor, de parcă taina credinţei este hotărâtă de culturile omeneşti şi nu de către realitatea cerească transcendentă şi liberă şi de revelaţia divină, căreia cultura şi raţiunea omenească ar trebui să i se supună” (2 Corinteni  10, 5)? [12]

Născocirea ,,pluralismului credinţei” (,,credinţa este una, dar expresiile sale sunt multiple”) este dezminţită de întreaga Sfântă Tradiţie. Şi în special de viaţa şi opera marelui învăţător al Bisericii, sfântul mucenic Irineu, episcop al Lyonului, care a trăit în secolul al II-lea, atunci când Creştinătatea se răspândise deja printre mulţi oameni cu specific naţional şi culturi diferite din Răsărit şi din Apus. Potrivit Sfântului Irineu, ,,în ciuda răspândirii Bisericii în întreaga lume, dar în virtutea aceluiaşi Duh al lui Dumnezeu care statorniceşte în interiorul ei, şi datorită continuităţii aceleiaşi chemări apostolice, ea păstrează pretutindenea aceeaşi învăţătură. Ea are aceeaşi credinţă, ca şi cum ar avea un suflet şi o inimă; predaniseşte şi învaţă la fel, de parcă ar vorbi cu o singură gură. Şi deşi limbile din lume nu se aseamănă, forţa Tradiţiei este aceeaşi. Bisericile întemeiate în ţările germanice nu cred şi predică credinţa în felul lor; nici bisericile din Iveron, din ţinuturile celtice, din Răsărit, din Egipt, din Libia, şi nici Bisericile întemeiate în ţinuturile care înconjoară ţinuturile mediteraneene. Dar precum soarele, această creaţie a lui Dumnezeu, este la fel în toată lumea, aşa şi predania adevărului, fiind una şi aceeaşi în întreaga Biserică, străluceşte şi luminează pe toţi” (,,Împotriva ereziilor”; cartea I, cap.10, sublinierea autoarei – L.P.)

Cei ce răstălmăcesc adevărul încercă adesea să ,,dovedească” minciunile ecumeniste despre ,,pluralismul ecleziastic”, despre ,,pluralism în unitate” prin referire la unitatea în treime a Sfintei Treimi. Totuşi, ,,pilda lor despre Sfânta Treime… este neîntemeiată, potrivnică lui Dumnezeu şi profanatoare, pentru că aşa numitele ,,biserici” sunt biserici mincinoase în comparație cu Biserica cea una şi sfântă întemeiată de Domnul Iisus Hristos şi nu pot fi una cu Ea. În Sfânta Treime totul este Adevăr: Dumnezeu Tatăl este Adevăr (Ieremia 10,10), Fiul lui Dumnezeu este Adevăr (Ioan 14,6), Sfântul Duh este Adevăr (I Ioan 5,6). Adevărul face Sfânta Treime să fie una (I Ioan 5,7). Adevărul trebuie să unească bisericile dacă vor să fie una, pentru că Adevărul nu poate fi unit cu păcatul.” [13] Minimalismul spiritual şi moral al ecumeniştilor determină vocabularul lor flexibil; intoleranţa şi vehemenţa lor izbucnesc doar atunci când se simt prinşi cu minciuna de către Sfinţii Părinţi şi în special de către mărturisitorii Ortodoxiei. Prin urmare, aceşti lupi în blană de oaie au declarat în secret război împotriva lor prin etichetarea întregii Sfinte Tradiţii cu termenul detestabil de ,,ideologie”.

Orice om care e obişnuit cu limbajul ecumeniştilor ştie cât de insistent le place lor să repete cuvintele ,,adevăr” şi ,,dragoste”, deşi acestea sunt pentru ei doar nişte simple cuvinte. ,,Adevărul vine de la Dumnezeu, este cuprins în cuvântul lui Dumnezeu, şi este priceput prin harul lui Hristos” [14]. Întregul adevăr, nu cel ştirbit, se află în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, care este ,,stâlp şi întărire a adevărului” (I Timotei 3,15) deoarece, potrivit cuvintelor Sfântului Teofan Zăvorâtul ,,este Biserica Dumnezeului celui viu Care este Dumnezeul Adevărului, sau Adevărul însuşi. Nu căutaţi nicăieri altundeva adevărul! Există unele aparenţe de adevăr în afara ei; dar adevărul adevărat este doar înlăuntrul ei”. [15]

Am observat adesea, citind documentele, discursurile şi adresările ecumeniştilor, prăpastia dintre sofismele lor viclene şi apele limpezi şi vii ale cuvintelor Sfinţilor Părinţi. Cuvintele viclene din limbajul Babilonului ascund trufia minţii şi ,,adevărul întru nedreptate” (Romani 1,18). Lipsa lui de sens şi atotcuprinderea ne aminteşte de ,,macavorbitul’’ personajelor lui George Orwel din faimoasa lui carte ,,1984” iar ,,adevărul” şi ,,dragostea’’ ecumenică se asociază pe neştiute cu realităţile orweliene – ,,miniiub”  şi ,,minadev”.

Vom cita spre exemplificare cuvintele Patriarhului Ignatie al IV-lea al Antiohiei, unul dintre cei mai feroce ecumenişti, culese din discursul său de la deschiderea lucrărilor Comisiei Centrale a CMB ,,Despre Adevăr, Biserică şi Dragoste” [16]. Această cuvântare sforăitor metaforică de mângâiere a auzului, ca un cântec al ,,sirenei ecumenice”, îi vrăjeşte pe cei care nu mai aud vocea bunului Păstor (Ioan 10, 3-5, 11):

,,Prietene, dragă creștine, am nevoie de licărirea privirii tale către Hristos, pentru a-mi deschide inima… trupul se lărgește așa încât să cuprindă întreaga lume, iar Biserica trebuie să devină taina omenirii și a universului. Noi trebuie să avem presimțirea trupului care aduce laolaltă într-o întâlnire religiile și culturile (sublinierea autoarei – L.P.)… India și Budismul depun mărturie despre lume ca o teofanie, și despre om ca despre lumea din interior. Legea din Iudaism și din Islam este un obstacol în calea cadenței morții. Socialismul, dacă recunoaște libertatea spiritului, individualismul, dacă contestă singurătatea și finalitatea, vor fi capabile, mulțumită înrâuririi creştine, să stimuleze această comunicare, uşurarea şi deschiderea pe care o constituie adevărul (sic!) omului.”

,,Călugării răsăriteni văd pe Alfa cel ceresc în Hristos, creștinii revoluționari ai ,,lumii a treia” văd pe Omega al istoriei în El. Însă Hristos este atât Alfa cât și Omega în același timp… Vai, Duhul suferă la fel cum suferă Hristos. Ura este nerozie, chiar cea mai rea nerozie a rațiunii perfide, și sloganurile teologice (sublinierea autoarei – L.P.) în care am vrea noi să-L cuprindem, sunt moartea Lui (ce nonsens profanator – L.P.) ca și indiferența, batjocura, plictiseala și deșertăciunea. El iubește mândria ateilor (?!) (a se compara cu ,,Domnul celor mândri le stă împotrivă iar celor smeriți le dă dar” Iacov 4,6, Petru 5,4) și smerenia celor credincioși, însă sclavia și umilirea de sine Îl fac să sufere… iar respingerea ecleziasticismului din partea confesiunilor ,,heterodoxe”, respingerea legăturii reale cu Dumnezeu din alte religii, demonizarea ateilor (sublinierea autoarei – L.P.), toate acestea, potrivit Sfântului Apostol Pavel (?!) sunt răutate, perfidie și rea intenție…”

,,Sarcina noastră comună – spune ecumenistul antiohian – este dezvoltarea unui creștinism post ideologic (sublinierea lui Ignatie al IV-lea) unde adevărul nu este un sistem (sublinierea autoarei – L.P.), ci o Persoană care dă mărturie de dragostea absolută… Adevărul înseamnă întâlnire a ideilor, iar Biserica trebuie să devină locul celei mai intense întâlniri” (sublinierea autoarei – L.P.).

Graba de a face din Biserica lui Hristos locul tuturor felurilor de ,,întâlniri” şi căutarea ,,reciprocităţii neobişnuite” nu doar cu romano-catolicii, ci şi cu musulmanii, evreii, budiștii, ateii, socialiștii, revoluționarii, etc. – această grabă este ţelul urmărit de Ignatie al IV-lea şi semenii lui ecumenişti.

Vorbind despre dragostea şi milostivirea lui Dumnezeu, acest ,,ierarh ortodox” recurge la o metaforă pe care noi refuzăm categoric să o cităm din cauza indecenţei acesteia. Ignatie al IV-lea foloseşte termeni sexuali freudieni pentru limbuţia sa pe care o numeşte ,,intuiţie”. El observă că la începutul secolului nostru ,,marea sofiologie rusă a încercat să exprime această intuiție”. [17] (el are în vedere sofianismul și pe autorii săi ierarhi, pe clericii Pavel Florenski, Serghei Bulgakov și pe adepții lor despre care vom discuta în capitolul corespunzător).

Ne-am îngăduit să cităm extensiv din discursul lui Ignatie al IV-lea în care a exprimat atât de remarcabil patosul general al ecumenismului, sincretismul şi importanţa acestuia. Este adevărat, intelectualismul nu înseamnă întotdeauna plecăciune şi frică de Dumnezeu… Probabil că la cei asemenea lui Ignatie al IV-lea se gândea Episcopul Maxim de Pittsburg când îi numea ,,teologi antrenaţi” care pot ,,înţelege termenii teologici şi subînţelesurile rafinate” ale dialogurilor ecumenice, în special pe cele ale acordului de la Balamand cu catolicii care ,,nu pot fi înţelese şi nici interpretate corect de teologi neantrenaţi si de laici” [18].

Făcându-i dreptate stilului viu şi erudiţiei geniale ale lui Ignatie al IV-lea, trebuie să remarcăm cât de neprielnici sunt, spre deosebire de el, ecumeniştii-renovaţionişti din Patriarhia Moscovei – Kocetkov, Sviridov, Cistiakov şi cei asemenea lor, care-şi impun încetişor şi exasperant ,,adevărul” în paginile din publicaţia pariziană Pensee Russe (Gândirea rusă).

Să observăm că cuvintele ,,patriarhului” Antiohiei au alcătuit o predică şi au fost rostite de la amvon înainte de slujba liturgică. Ulterior, întregul discurs vătămător duhovniceşte a fost publicat de Jurnalul Patriarhiei Moscovei (JPM) care era la vremea aceea (1989) singura sursă din care se puteau instrui oamenii din Rusia cu privire la învăţătura Bisericii. Practic, toate apariţiile acestui ziar serghianisto-ecumenist sunt murdărite de astfel de ,,predici” şi de texte. Oricine dă la orice pas peste mostre curente de ,,teologhisire” ecumenistă. Nu se mai miră multă lume acum, şi chiar mai puţini îşi exprimă indignarea. Iată de exemplu, textul telegramei patriarhale:

,,Eminenţei sale Hambo Lama Gaadan, preşedintele Conferinţei Budiste pentru Pace: ,Iubiţi fraţi! Vă salut cordial şi pe toţi fraţii budişti.. Am încredere că vom continua… unindu-ne eforturile în planul dezvoltării spirituale şi a înălţării omului (sublinierea autoarei – L.P.)… Fie binecuvântate eforturile voastre… Alexei, Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii”. [19]

Care a fost atunci subiectul Conferinţei la care au participat ,,Eminenţa sa” hambo-lama Gaadan şi alţi ,,fraţi budişti” ai Patriarhului Alexei al II-lea, salutaţi şi binecuvântaţi de către el prin expresiile citate mai sus? JPM informează că: ,,Au avut cinci teme de discuţie pe agenda de zi: filosofia budistă şi lumea contemporană, armonia dintre natură şi om, principiile etice budiste şi creşterea copiilor în spiritul păcii, moştenirea artei budiste, astrologia (sublinierea autoarei – L.P.) şi tradiţia orientală în budism”[20]. După cum observăm, ,,prea fericitul” întâi ierarh al Bisericii Ortodoxe cheamă binecuvântarea (lui Dumnezeu oare?) asupra celor de altă religie angajaţi, printre altele, în astrologia ocultă care nu este îngăduită de Biserică.

În aceeaşi apariţie a JPM, Patriarhia Moscovei subscrie la următoarea declaraţie eretică: ,,Bisericile Evanghelică [21] şi Ortodoxă sunt chemate deopotrivă (sublinierea autoarei – L.P.) de Iisus Hristos, Domnul lor să depună mărturie şi să slujească.” [22] Să ne mai mire că propaganda heterodoxă şi sectară face ravagii în Rusia în ultima vreme?!

Oricum, ecumeniştii ,,ortodocşi” de azi înţeleg în mod protestant atât mărturia cât şi slujba Bisericii. Ce înţeleg ei nu e mărturisirea adevăratei credinţe, mântuirea sufletului sau împotrivirea faţă de apostazia pe care o predică cel mai adesea episcopii ecumenişti. Ei îşi închipuie că ,,dreptatea socială, egalitatea economică între naţiuni, păstrarea sistemului ecologic” sunt țelul real al străduințelor duhovnicești [23].

Mitropolitul Damaschin (Elveţia, Patriarhia Constantinopolului) spune:

,,pentru Ortodoxie – a sluji omului contemporan nu înseamnă doar a-l încorseta din nou în planul teoretic al conţinutului spiritual al Tradiţiei patristice. Este nevoie să se activeze această tradiţie, pentru a rezista problemelor presante ale vremii noastre, pentru a aplica cu imparţialitate principiile dreptăţii sociale în depăşirea inegalităţilor sociale dintre Răsărit şi Apus, dintre Nord şi Sud” [24].

Patriarhul Bartolomeu -,,Unificarea politică, economică, etc. a Europei trebuie să meargă deodată cu păstrarea şi consolidarea civilizaţiei europene” [25] – ierarhii săi din diaspora: mitropolitul Damaschin, arhiepiscopul Stelianos al Australiei (despre vederile lui hulitoare vedeţi capitolul despre acordul de la Balamand), arhiepiscopul Iacob şi episcopul Maxim de Pittsburg (USA) şi multi alţi falşi ierarhi – toţi aduc pietre pentru ridicarea ,,casei comune” a apostaţilor, a turnului lui Babel.

Doar puţine lucruri pe lumea asta i-ar mai putea opri de la acest păcat. Astfel, până şi înţelegerea lor cu privire la sfârşitul lumii se încadrează în categoria celor social-politice.

Sărbătorirea a 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei de către Sfântul Ioan Teologul, organizată de Patriarhia Constantinopolului, s-a transformat în simpozionul de ecologie ,,Apocalipsa şi Mediul’’. Deschiderea acestei adunări a avut loc în ziua comemorării morţii Sfântului Ioan Teologul. ,,Politicieni, oameni de ştiinţă şi clerici s-au adunat într-un talmeş-balmeş babilonian, au discutat despre soarta planetei la sfârşit de secol. Sărbătoarea a fost onorată de prezenţa lui Boutros Gali, secretarul general al ONU, Al Gore, vicepreşedintele SUA, prinţul Filip al Marii Britanii, prim ministrul grec Andreas Papandreou şi mulţi alţi politicieni şi reprezentanţi ai mişcării ecologice din lume. Au fost prezenţi şi arhiepiscopul George Carey de Canteburry, episcopul anglican Desmond Tutu de Africa de Sud, cardinalul Edward Cassidy, numeroşi romano-catolici şi protestanţi şi chiar şi câţiva muftii” [26] Au participat şi patriarhi ortodocşi – cei din Alexandria, Antiohia, Serbia, România, un episcop al Bisericii Greciei şi un reprezentant al Patriarhiei Bulgariei.

Cei adunaţi la Patmos s-au folosit abuziv de problemele dureroase ale omenirii când au prezentat Apocalipsa, cea mai mistică dintre Cărţile Noului Testament, doar ca pe o prevenire despre catastrofa ecologică. După cum se obişnuieşte la adunările ecumenice, au substituit şi aici adevărul cuvântului lui Dumnezeu ,,traducându-l în ,limbajul’ noii viziuni globale despre lume care dă în mod paradoxal o aparenţă creştină conţinutului său anti-Creştin şi anti-Biblic”. Complicii lui Antihrist au vrut să reducă înţelesul universal al Apocalipsei la un simplu glas în apărarea naturii, prezentând în locul acesteia iluzii ecumenice despre o ,,nouă ordine mondială” mai bună şi despre pace şi securitate în întreaga lume. ,,Nu din întâmplare nu s-a discutat nimic la Patmos despre pasajele din Apocalipsă care sunt strâns legate de perspectivele eshatologice ale Bisericii lui Hristos – despre îndepărtarea celor şapte sfeşnice, semnul venirii lui Antihrist şi persecuţia Bisericii de dinainte de sfârşitul lumii.

Arhimandritul Pavel Nikitaris, stareţul mănăstirii din Patmos a observat cu greutate pe inimă:

,,au vorbit despre om, nu despre Dumnezeu; despre făpturi, nu despre Creator…” [27].

,,Sărbătorirea” memoriei binecuvântatului martor al tainelor, săvârşită de participanţii Constantinopolului şi de ceilalţi participanţi ,,ortodocşi” prezenţi pe insula sfinţită nu poate fi socotită altfel decât batjocură. Cât de mult vor fi urând ei cuvintele ,,Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu. Deşi Apostol al dragostei, el ne-a învăţat să nu-i primim în casă pe cei care vin cu o învăţătură străină de învăţătura lui Hristos, şi nici să le dăm bineţe. ,,Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (II Ioan 1,9-11).

Nu a fost o faptă rea să supui textul biblic ,,interpretării şi dramatizării libere’’ săvârşite de ,,un binecunoscut poet total străin de viaţa şi credinţa Bisericii”? Îl au ei pe Dumnezeu, aceşti organizatori ai sărbătoririi ,,pan-ortodoxe” de la Patmos, care au pus la cale ca aceasta să se încheie cu o interpretare teatrală a melodiei ,,Voice to the Woman” cu Irene Papas în rolul principal? Această actriţă greacă şi-a surprins ţara printr-un disc în care-i chema pe oameni să iubească pe Satan şi care afişa în mod atrăgător pe copertă numărul apocaliptic al fiarei[28].

Este de reţinut că locuitorii din Patmos şi cei sosiţi de prin alte locuri care au protestat împotriva acestei silnicii au fost alungaţi sau reţinuţi de poliţie până la sfârşitul festivităţilor. Materiale tipărite şi pancarte de ,,terorişti” după cum i-au numit poliţiştii pe clericii şi mirenii protestatari au fost confiscate neîntârziat.

,,În timpul acelor zile, oamenii care i-au văzut pe cardinalii eretici intrând liber în bisericile şi mănăstirile ortodoxe, s-au simţit de parcă ar fi fost sub ocupaţia papistaşilor. Şi totuşi strigătul puternic al unui mărturisitor în vârstă: ,,Bartolomeu este un trădător al Ortodoxiei!” a ajuns la urechile patriarhului înainte de plecarea sa la bordul iahtului său luxos sub drapel britanic…” [29]

Puterea lumească care vorbeşte prin intermediul episcopilor trădători constrânge o mass-medie obedientă să repete de mii de ori aceste minciuni vătămătoare. Asemenea şi publicația Pensée Russe, care este ostilă oricărui concept sugerat de denumirea sa. Tipărirea sa este subvenţionată de Vatican, iar acum este cel mai ieftin ziar din Rusia, asemenea fostelor publicaţii sovietice ,,Pravda i Izvestia” (Adevărul şi Ştirile) [30] .

Fiind în acord total cu o legiune întreagă de tipărituri democratice ecumenice similare, Pensée Russe nu poate vorbi decât în clişee ideologice. Dacă scrie despre Papa de la Roma, atunci, el este, bineînţeles ,,singurul dintre liderii religioşi şi politici…, care pot fi auziţi şi înţeleşi practic de întreaga populaţie a planetei. Limbajul său este universal… vocea sa a fost întotdeauna vocea adevărului”, etc. [31] Investindu-l pe Papă cu ,,infailibilitate”şi ,,sfinţenie”, Pensée Russe se întrece în a-i ,,lumina” pe ruşi cu ideile papistaşe ale Cardinalilor Josef Ratzinger, Henri de Lubac, Louis Bouyer şi ale altora asemenea lor. Din pricina naturii şi conţinutului tipăriturilor ziarului Pensée Russe (Russkaia Mysl în limba rusă) el a fost denumit inspirat Vatikanskaia Mysl (gândirea Vaticanului). Ecumenistul şi pro-catolicul Pensée Russe recunoaşte neîncetat că s-a convins de ,,unitatea inevitabilă” şi de nevoia de a ,,depăşi diferenţele confesionale” şi îşi exprimă ,,dorinţa de a lepăda povara a tot ceea ce este vechi, demodat, inutil şi care împiedică progresul” (adică ,,povara” Ortodoxiei – L.P.) [32]. Cu alte cuvinte, se sugerează desfiinţarea Sfintei Tradiţii şi renunţarea la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori care au rezistat până la moarte şi nu au compromis puritatea credinţei ortodoxe.

Practicând strângerea funiei de manieră ecumenist-iezuită, acest ziar meditează adesea la ,,criza” Ortodoxiei şi la ,,modalităţile de apropiere” faţă de Roma. Toate ediţiile ziarului Pensée Russe tipăresc articole, rapoarte şi discursuri ale clericilor ,,ortodocşi” ai Patriarhiei Moscovei – ale protopopului Ioan Sviridov, igumenului Inochentie (Pavlov), preoţilor George (Kocetkov), Alexander Borisov şi altora precum aceştia ale căror nume au devenit ofensatoare pentru credincioşii din Rusia din cauza loialităţii lor faţă de catolicism, ecumenism şi renovaţionism. Aceşti agenţi de influenţă ai CMB şi ai Vaticanului propagă neobosiţi ideile vrăjmaşilor Ortodoxiei. Protopopul Ioan Sviridov, de pildă, a afirmat că ,,şi una şi cealaltă dintre Biserici mărturiseşte acelaşi Crez niceo-constantinopolitan (sic!)…suntem deja una, în ciuda neînţelegerilor. Un dialog cu romano-catolicii trebuie să fie şi este problema cea mai importantă a ortodocşilor… ecumenismul are nevoie de reînnoirea ideilor, pentru a căpăta eficienţă istorică…” [33]. Pe aceeaşi pagină a ziarului Pensée Russe îi ţine isonul cardinalul Silvestrini: ,,relaţiile dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă sunt oarecum paradoxale. La urma urmei, ele au totul în comun (sic!): tainele, ierarhia, spiritualitatea, teologia, toate acestea concordând în toate aspectele adevărurilor fundamentale(?!). Întâlnirile lor au loc cu toate acestea cu întârzieri cronice cauzate de numeroşi factori ce ne sunt cunoscuţi tuturor (comparaţi cu capitolele despre Vatican – L.P.)… istoria ne aduce înainte nevoia urgentă de a urma întocmai această cale de reapropiere faţă de ortodocşi” [34] (sublinierea autoarei – L.P.).

Pe măsură ce se apropie de eretici, ,,ortodocșii” călcători de lege se retrag tot mai mult din Biserică; ei nu-și pierd doar judecata creștină (pe care ei, cel mai probabil că nici nu o aveau, în primul rând) ci și orice precauție elementară și simț al măsurii. În ciuda tuturor acestor lucruri, ei sunt publicaţi de către stăpânii lor, printre care şi ziarul tolerant Pensée Russe [35], care şi-a pierdut fosta înaltă ţinută. Să ne gândim la articolul preotului George Cistiakov ,,Fericit este care va apuca, şi va lovi pruncii tăi de piatră.” (Psalm 136.12) – al cărui titlu numai contează foarte mult. [36] Tot acest text vast este plin de monstruozităţi, una mai mare decât cealaltă. Iată una dintre ele: ,,În primul rând, ei afirmă solemn că creştinismul este singura viziune adevărată despre lume[37], adică ei îl înteleg ca pe o ideologie… În al doilea rând, toţi cei care nu sunt de acord cu ei în aspectele mărunte, sunt categorisiţi imediat printre eretici… Chiar şi Patriarhii Constantinopolului, Antiohiei, Bulgariei, şi ceilalţi sunt număraţi aproape mecanic printre eretici, pentru că folosesc noul calendar…” [38] Cistiakov merge până la a condamna învăţătura patristică şi izbuteşte chiar să o opună Sfintelor Scripturi: ,,Literatura ascetică interpretează creştinismul ca pe o luptă împotriva patimilor. Se poate ca tocmai această orientare îl lasă atât de neprotejat în faţa pătrunderii lui de mentalitatea care caută să afle inamici, eretici, etc. [39] Fapt este că Biblia nu conţine vreo învăţătură referitoare la lupta cu patimile (sic!)… Sfinţii Apostoli înţeleg calea creştinului nu ca pe o cale plină de lupte cu patimile [40] ci anume ca una de lepădare a hainelor vechi şi o dezbărare de cele vechi. (?) Dacă noi credem că răul este asemenea îmbrăcăminţii pe care o putem arunca, asta înseamnă că-l înţelegem ca fiind ceva exterior, ce nu e inerent naturii noastre interioare… Dacă începem să analizăm păcatul.. ne transformăm în combatanţi, iar prin creştinismul nostru Transferăm lupta de la interiorul conştiinţei noastre în lumea exterioară şi începem să ne luptăm cu oricine pare a gândi şi acţiona diferit, etc se sfârşeşte aici.” (sublinierea autoarei – L.P.).

Folosind cuvintele Psalmului 136 drept titlu al acestui articol, unul dintre Psalmii cei mai iubiţi de ortodocşi, pe care-l cântă cu multă tandreţe în vremea Postului Mare: ,,La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns…”, acest hulitor îşi permite să maimuţărească pe sfântul Psalmist şi tâlcuirea patristică a ultimilor cuvinte ale acestui Psalm: ,,Fericit este care va apuca, şi va lovi pruncii tăi de piatră”, oferind în schimb jalnicele lui presupuneri: ,,Vreme de două mii de ani, scriitorii bisericeşti au încercat să le tâlcuiască poporului lui Dumnezeu, şi ca o regulă, ei au căzut de acord că Psalmistul nu vorbeşte aici despre copiii babilonieni, ale căror capete sunt blestemate de autorii Psalmului 136, ci despre intenţiile cele rele pe care fiecare şi le poate reprima chiar în momentul naşterii lor, fără a aştepta ca ele să capete forţă. Noi credem că această explicaţie cucernică… nu este chiar adevărată. Psalmul vorbeşte despre copii iar Cartea Esterei vorbeşte despre un măcel real…. Nu ar trebui să fie aşa. Deşi acesta a fost cazul lui Mardoheu. Să nu fie asta, deşi acesta a fost visul autorilor Psalmului 136” (sublinierea autoarei – L.P.).

Se pare că acest moralist încrezut, care a ridiculizat Sfânta Psaltire ale cărei exprimări au fost citate adesea de Însuşi Domnul, a avut motiv să emită această neînduplecată rugăminte stăruitoare cu privire la acest Psalm care precede cuvintele despre uciderea copiilor: ,,Fata Vavilonului ticăloasă; fericit este cel ce va răsplăti ţie răsplătirea ta, care ai răsplătit nouă”. Fata Babilonului este numele dat de Psalmist Babilonului însuşi, care este necredinţa şi păcatul. Mai mult, după cum ştiu toţi, Babilonul este sinonimul bisericii desfrânate a Babilonului. Judecând după multele lui comentarii, acestei biserici îi aparţine acest hulitor. Împreună cu ceilalţi acoliţi ai Babilonului, el îşi va primi plata. Despre ei a spus ultimul Patriarh Timotei al Ierusalimului: ,,Bunule Iisuse Hristoase! Sunt unii în Biserica Ta care nu sunt Apostolii Tăi şi nu se roagă Ţie: …au uitat Ierusalimul şi au îmbrăţişat Geneva, unde au făurit noile tăbliţe ale legământului. Dar şi tu, Geneva, ridicată până la cer, vei fi coborâtă până la iad!” [41]

Sunt cheltuite sume enorme de bani pentru propagandă și inocularea de idei ecumenice anti-ortodoxe în conştiinţa a milioane de oameni de pe întreaga planetă. Prin intermediul tipăriturilor sale, ziarul Pensée Russe, acest purtător de cuvânt anti-ortodox și rusofob al Vaticanului, asemenea puternicei și înstăritei mass-medii, a stăruit cu îndârjire la a-i chema pe ecumeniștii din toate țările să se unească.

Oricine poate deduce că în viitorul apropiat, critica ecumenismului va fi cenzurată public iar lupta împotriva lui va fi pedepsită prin lege. ,,Folosindu-se de organizația Bisericii pentru scopurile lor lumești, cârmuitorii lumii îi vor considera ,,teroriști” pe toți cei care vor îndrăzni să protesteze. Nu degeaba i-a declarat vicepreşedintele SUA Al Gore pe creştinii care nu se gândesc la pământ ca la propria lor casă, în cartea sa dedicată mediului, ca fiind duşmanii societăţii şi ai progresului. Nu a fost degeaba chiar el cel care, împreună cu secretarul general al Națiunilor Unite, s-a îngrijit în mod cu totul special de pregătirile pentru întâlnirea de la Patmos…” [42] Războiul diabolic împotriva Ortodoxiei nu a încetat nici o dată; el doar și-a schimbat astăzi tactica fără a deveni mai puţin feroce.

[10] Acest termen trădează metoda legitimată de Roma de inducere conştientă în eroare a semenilor cu ajutorul unei exprimări de gânduri intenţionat ambigue.

[11] Documentele celui de-al doilea Sinod al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, la care au participat reprezentanţi ai clerului şi mirenilor, între 1/14 – 11/24 august 1938 la Sremsky Karlovtsy în Iugoslavia, Belgrad, 1938, pag.301,306.

[12] Arhim. Serafim (Alexiev), Arhim. Serghie (Iazadzhiev), ,,De ce un creştin nu poate fi ecumenist”, Spb., 1992, pag.25.

[13]] Ibidem, pag.25.

[14] Sfântul Simeon Noul Teolog, ,,Predici”. Moscova, 1892, vol.1, pag. 307.

[15] Episcopul Teofan ,,Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel”, Moscova, 1894, pag.62.

[16] Predică a patriarhului Ignatie al IV-lea al Antiohiei și întregului Răsărit, rostită în timpul slujbei, înainte de lucrările de deschidere a Comisiei Centrale a CMB pe 17 iulie 1989, ,,Despre Adevăr, Biserică și Dragoste”. ,,Contacte ecumenice”, JPM, Nr. 12, 1989, pag.5257.

[17] Ibidem, pag.53.

[18] Episcopul Maxim, ,,Notă introductivă” în Luminătorul (martie-aprilie 1994), ziarul oficial al eparhiei grecești nou calendariste din Pitsburg.

[19] JPM, 1991, nr.2, pag.51.

[20] JPM, ibidem.

[21] ,,Evanghelică” este denumirea însușită de ,,biserica” protestantă iconoclastă care a rupt-o cu Sfânta Tradiţie, nu o cinsteşte nici pe Maica Domnului, nici pe sfinţi, şi nu recunoaşte majoritatea Tainelor Bisericii. Sfintele Canoane interzic rugăciunile în comun atât cu această ,,biserică’”, cât şi cu alţi eretici.

[22] JPM, ibidem, pag. 58.

[23] citat din: Lumina Taborului, Revistă internaţională de teologie ortodoxă, nr.39-40. Frăţia ortodoxă Sfântul Grigorie Palama. L’Age d’Homme, 1994, pag. 11.

[24] Ibidem, pag.12.

[25] Discursul patriarhului Bartolomeu din 13 august 1993 la solemnitatea organizată seara de către UNICEF pentru a marca vizita sa oficială din România. Citat din Lumina Taborului, nr.39-40, pag.159.

[26] ,,Festivitățile din Patmos”. Articol din jurnalul bulgăresc Lumea Ortodoxă, decembrie 1995, bazat pe texte din Agios Agathangelos Esphigmenitis, nr. 151, 9 octombrie 1995 și Orthodoxos Typos, nr.1144, 1145 și 1146, octombrie 1995. A se vedea Rusia Ortodoxă în limba rusă, Jordanville, nr. 1555, 15/28 martie 1996, pag.10-11.

[27] Ibidem, pag.11.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Irina Ilovaiskaya-Alberti, editor șef al ziarului Pensée Russe este de asemenea și șeful personalului editorial al postului de radio catolic ,,Blagovest”. Numeroase fotografii prezentate în ziarele și periodicele catolice printre care, într-una din ele putem vedea pe Madame Ilovaiskaya în compania cardinalilor şi însuşi Papa de la Roma dă mărturie despre o strânsă colaborare între ei. Potrivit Buletinului ,,1’Eglise en Detresse” (AED), Mareil-Marly, martie 1995, pag.4, în 1994, Pensée Russe a primit de la această organizaţie a Vaticanului suma de 400.000 dolari. Acest Buletin informa că în acelaşi ani, papistaşii au cheltuit 25 milioane de dolari pentru nevoile (adică catolicizarea) Bisericii Răsăritene, această sumă, potrivit lor, constituind mai mult de 40% din subvenţiile lor (Bulletin AED, Nr.4, iunie 1995, pag.2).

[31] Pensée Russe, Nr. 3861, 11 January 1991, pag. 13, col. 1.

[32] ,,Vremea Bisericii”. Documente ale conferinței internaționale, Moscova, 28-29 mai 1996. Supliment special (Pensée Russe, Nr. 4130, 13-19 iunie 1996, pag. 1, col. 1, p. III-IV).

[33] ,,Pe calea apropierii și împăcării”, conferință din Roma, dedicată relațiilor dintre ortodocși și catolici. Pensée Russe, Nr. 4064, 9-15 februarie, 1995, pag. 16 și 18.

[34] Ibidem.

[35] în orice caz, după cum ştim din proprie experienţă, acest ziar este doar relativ tolerant. Astfel, într-o scrisoare pe care i-am scris-o editorului său (Nr.3569, 16 mai 1985, pag. 14) cuvintele noastre inofensive, după cum ar părea, pentru ziarul rusesc, comentând despre Rusul care, spre deosebire de ,,homo sovieticus” al lui Sinoviev, își va afla calea care îl scoate din impas, au fost înlocuite cu impersonalul ,,lume”. Dincolo de exemplul acesta personal, deşi semnificativ, fiind obişnuiţi cu atmosfera şi cu personalul editorial de la Pensée Russe, cunoaştem cât de selectivă este toleranţa sa.

[36] Preotul Georgii Chistyakov, ,,Blazhen izhe imet i razbiet” (Fericit este care va apuca, şi va lovi pruncii tăi de piatră) Pensée Russe, Nr. 4120, 4-10 aprilie, 1996, pag. 16.

[37] Mai este atunci este Creștinismul, potrivit acestui preţ, singura credinţă adevărată şi folositoare?

[38] Despre chestiunea calendarului Bisericii, ca fiind una dintre cele mai însemnate pentru Biserică, a se vedea capitolul ,,Reforma Calendarului” şi suplimentul ,,Calendarul iulian – icoana timpului de o mie de ani din Rusia”.

[39] întâlnind astfel de ,,microbi spiritual” la preoții Patriarhiei Moscovei, oricine se poate întreba dacă el a citit în întregime Sfintele Scripturi sau dacă a primit vreo educaţie teologică. Nu a fost educat ci dimpotrivă, s-a căptușit la școala de partid, sau într-o altă organizație sovietică, asemenea colegilor săi din Patriarhia Moscovei care ,,își ascund centura KGB sub sutană” (Igor Tal’kov), pe lângă alte obiceiuri, cu această logică obtuză și cu un vocabular pe măsură.

[40] Despre condamnarea severă a patimilor și lupta împotriva lor care are trebuință de ,,răstignirea trupului”  pentru ,,omorârea patimilor” a se vedea Galateni 5,24, Coloseni 3,5, Romani 1,26 și Timotei 1, 6,4.

[41] Predica Patriarhului Timotei al Ierusalimului (+1955) la sărbătoarea Sfintelor Rusalii. Citat din: arhimandritul Serafim, arhimandritul Serghie ,,De ce creștinii ortodocși…”, pag 7.

[42] ,,Festivitățile din Patmos”, Rusia Ortodoxă, N26, pag.11.

sursa

episodul anterior……………………………………………………………..episodul urmator

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, Ludmila Perepiolkina și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s