Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (4) – Sfâşiind cămaşa nevăzută a lui Hristos, adică divizând Biserica cea Una

 

Sfâşiind cămaşa nevăzută a lui Hristos, adică divizând Biserica cea Una

Prin punerea sub semnul îndoielii a dogmei ortodoxe care ne înştiinţează că doar Biserica Ortodoxă este acea ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, ecumeniştii susţin că Biserica şi-a pierdut unitatea iar acum ea există doar în schisme: schisma Răsăriteană, schisma Papală, schisma Anglicană” [49].

Liberalii care teologhisesc [*] se referă la orice erezie ca la o nouă ,,ramură” a Bisericii lui Hristos şi cred că orice parte separată are dreptul să se numească ,,biserică”. Ele au ,,drepturi egale” până şi din punct de vedere ortografic. Jurnalul Patriarhiei Moscovei (JPM) şi alte jurnale ecumeniste le scriu cu majuscule.

Teoreticienii ecumenişti heterodocşi, fiind în afara Bisericii, nu vor şi nici nu pot să priceapă că propriile lor comunităţi au căzut din Biserică din cauza ereziilor, şi că i se pot alătura dar numai prin pocăinţă şi lepădarea de toate păcatele lor. În situaţia actuală nu au nici un drept să se intituleze biserici, de vreme ce sunt pseudo-biserici iar adevărata Biserică a lui Hristos, prin tăierea ereticilor, continuă să fie Biserica nedespărţită, întreagă, unificată intern în credinţă.

Teoria ecumenistă a ,,ramurilor” conform căreia Biserica este divizată în ramuri ortodoxe, romano-catolice şi protestante, contravine cu totul învăţăturii Bisericii Ortodoxe. Identitatea şi unicitatea Bisericii Ortodoxe a fost dintotdeauna predanisită de Sfinţii Părinţi şi învăţători ai Bisericii de la Sfinţii Apostoli încoace. Aceasta explică marea râvnă pe care au manifestat-o Sfinţii Părinţi în vremea tuturor schismelor şi apostaziilor din Biserică, şi poziţia lor aspră cu privire la erezii şi la schisme.

Marele teolog ortodox contemporan Iustin Popovici spune că ,,după cum Domnul Iisus Hristos nu poate avea mai multe trupuri, tot aşa nu pot fi mai multe biserici… aşadar, ontologic, divizarea Bisericii nu este cu neputinţă. Nu a fost şi nici nu poate fi vreodată vreo împărţire a Bisericii; dar au fost dintotdeauna şi vor fi mereu căderi din Biserică. A fost căderea gnosticilor, a arienilor, a duhoborilor, a monofiziţilor, iconoclaştilor, romano-catolicilor, protestanţilor, uniaţilor şi a tuturor celorlalţi apostaţi care alcătuiesc legiunea eretică şi schismatică” [50].

Pluralismul teologic îngăduit şi aprobat de ecumenism nu este nimic altceva decât o încercare de a transforma Adevărul Dumnezeiesc în ceva relativ, care se poate stabili prin compromis.

Sfântul Marcu al Efesului care a susţinut cu tărie Ortodoxia într-una din perioadele cele mai critice pentru Biserica Ortodoxă ar spune: ,,Omule, niciodată nu se va spori prin compromis într-o chestiune legată de Biserică: nu există nimic intermediar între Adevăr şi minciună” [51].

Pe de altă parte, cu aproximativ douăzeci şi cinci de ani în urmă, protopopul Livery Voronov, profesor de dogmatică la Academia Teologică din Leningrad (acum Sankt Petersburg) a făcut îndemnuri deschise la diferenţierea ,,dogmelor universale obligatorii” (necessaria) de celelalte adevăruri ale învăţăturii creştine pe care le-a retrogradat în categoria ,,celor dubioase” (dubia) propunând prin aceasta o reexaminare a Sfintei Tradiţii pe care a numit-o ,,diversă”. El scria că o asemenea revizuire ,,trebuie înfăptuită în duhul conştiinţei smerite (!) cu privire la trebuinţa de a elimina pe cale de înţelegere ecumenică inexactităţile şi exagerările prezente în metodele şi rezultatele teologhisirii. Se poate prea bine ca ele să fi slujit Ortodoxiei în trecut, dar acum au devenit un fel de piedică în calea misiunii Bisericii de a lumina lumea” [52]

Temeiul teologic pentru denaturarea dogmelor ortodoxe s-a pregătit vreme de mai bine de un deceniu: deja de pe la sfârşitul anilor 20 ai secolului nostru, protopopul Serghei Bulgakov care a devenit ulterior un eretic duşmănos, începuse să-şi publice născocirea cu privire la ,,Sofia” ca fiind un anume principiu feminin imaginar în cadrul Sfintei Treimi. Preotul Pavel Florensky şi-a adăugat şi el contribuţia gnostică la această doctrină falsă.

Erezia sofiană, denaturând dogma despre Sfânta Treime, a fost primită cu simpatie şi dezvoltată mai întâi de renovaţioniştii din ,,Şcoala de la Paris” şi ulterior elaborată şi ,,canonizată” de către adepţii ecumenismului, atât de cei ,,ortodocşi” cât şi de fraţii lor heterodocşi.

Blasfemia feministelor ecumeniste a fost încununarea ultimă şi logică a sofianismului. Batjocorind ipostasurile Dumnezeu – om ale Mântuitorului nostru, ele se închină la ,,Sofia divină” ca la un al treilea ipostas al Sfintei Treimi.

În 1993, prin semnarea aşa zisei Uniuni de la Balamand cu catolicii, ecumeniştii ,,ortodocşi” şi-au manifestat deschis indiferenţa totală faţă de învăţătura dogmatică a Bisericii cu privire la Sfântul Duh. Este un fapt cunoscut pretutindeni că deformarea Crezului de către biserica romană prin adăugarea nelegiuită la acesta a ,,filioque” în 1054 a pricinuit căderea Romei din Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Şi totuşi, protopopul Ioan Sviridov care reprezintă Patriarhia Moscovei la conferinţa din Roma dedicată relaţiilor dintre creştinii ortodocşi şi cei catolici a anunţat cu cinism, printre alte lucruri, că ,,ambele Biserici mărturisesc acelaşi Crez Niceo-Constantinopolitan” [53].

Nesocotirea Hristologiei şi a dogmei despre cele două firi ale Domnului nostru Iisus Hristos este dovedită prin recunoaşterea monofiziţilor drept coreligionari ai lor, de către membrii ,,ortodocşi” ai Consiliului Mondial al Bisericilor şi prin uniunea lor cu ei.

[*] Având în minte zicala patristică ,,teolog este cel care se roagă cu adevărat”, ne vom abţine de la a-i numi ,,teologi” pe teoreticienii pseudo-înţelepţi ai ecumenismului. (L.P.)

[49] Vezi G.G „O vzaimootnosheniiakh Pravoslavnoi Tserkvi s inoslaviem” (Despre relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi heterodoxie), Rusia Ortodoxă (Pravoslavnaia Rus’) Nr. 5, 1941, pag 2-3 (în rusă). Cf. Vkumenische Rundschau , Stuttgart, 1969, S. 378.

[50] Arhimandritul Iustin (Popovici) ,,Dogmatica Bisericii Ortodoxe”, cartea a 3-a, Belgrad, 1978, pag.209-212 (în limba sârbă).

Vrednicul de pomenire Pr.Iustin (+1979) a fost profesor de dogmatică la Facultatea de Teologie din Belgrad; el este autor al mai multor lucrări, în special a cărţii ,,Biserica Ortodoxă şi ecumenismul”, Salonic, 1974. Traducere în greacă de ieromonahi Amfilohie şi Atanasie.

[51] Vezi Arhimandritul Ambrozie „Sviatoi Mark Efesskii i Florentiiskaia Unia” (Sfântul Marcu al Efesului şi Uniunea de la Florenţa), Editura Sfântul Iov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, N.Y., 1963, pag.340 (în limba rusă).

[52] profesor Protopop Livery Voronov „Edinstvo i raznoobrazie v pravoslavnoi traditsii” (Unitate şi diversitate în Tradiţia Ortodoxă), JPM, nr.10, Moscova, 1970, pag.72-73 (în limba rusă).

[53] ,,Na putiakh sblizheniia i primireniia” (Pe calea apropierii şi a împăcării), Pensée Russe, Paris, 9-15 februarie, 1995, nr. 4064, pag.16. Ar trebui observat că propotopul Ioan Sviridoc este directorul de informare a mass media din cadrul Departamentului de Educaţie religioasă şi catehizare din Patriarhia Moscovei, şi este de asemenea şi editor şef la Radio ,,Sofia”.

sursa

episodul anterior………………………………………………………………………episodul urmator

Publicitate