Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (6)-Prietenia ecumenică te ajută să te obişnuieşti cu păcatele neortodocşilor

Regretatul Arhiepiscop Serafim (Sobolev) a scris: ,,Este greu de zis unde se abat mai mult ecumeniştii de la credinţa ortodoxă: în scrierile lor, sau prin participarea la conferinţele ecumenice” [58]. Această participare care implică acceptarea compromisului dogmatic şi a îndepărtării de Sfânta Tradiţie este, în esenţa sa, trădare a Ortodoxiei. S-au schimbat multe lucruri în conştiința bisericilor ortodoxe locale, inclusiv cea a Patriarhiei Moscovei, de când s-au alăturat mișcării ecumenice. [59].

La Sinodul lor de la Moscova din 1948, patriarhia Moscovei a definit ,,mișcarea ecumenică ca pe o nouă încercare de a ridica turnul lui Babel, ca un semn al obișnuitei amăgiri a omului… bazată pe mândria și lipsa lui de perfecțiune. Ea a înlocuit sarcina realizării unității interioare, constitutivă întemeiată dogmatic printr-o unificare mecanică exterioară.” Este deosebit de semnificativ că la vremea aceea, Patriarhia Moscovei credea că ,,adevărata unitate a Bisericii era un concept străin înțelegerii” mișcării ecumenice, și că a o îmbrățișa ar fi însemnat ,,să lepede adevărata unitate a Bisericii… în spațiu și în timp… să rupă legătura neîntreruptă a harului din Biserica Ortodoxă cu Sfinții Apostoli prin succesiunea apostolică… să-și vândă comoara credinței păzită cu multă stăruință pentru un blid cu amestec de privilegii pământești și să participe prin aceasta la prinderea în capcană a sufletelor oamenilor” [60].

Aceste ultime cuvinte sună deosebit de dureros, când sunt comparate cu laudele cântate astăzi în onoarea ecumenismului de către ecumeniștii ,,ortodocși” ai patriarhiei Moscovei.

În afară de abaterea acestor ecumeniști ,,ortodocși” de la credința lor prin încălcarea sfintelor canoane și a dogmei cu privire la Biserică (pe care o mărturisim în articolul 9 al Crezului nostru), ecumenismul a dat naștere și altor roade rele. În special, prietenia care se dezvoltă printre ecumeniști. De neobservat pentru ei înșiși, participanții la adunările ecumenice se abat de la fostele lor convingeri și capătă un limbaj special, o terminologie și un mod de a gândi care se dezvoltă în cursul procesului dialogului. Astfel se ajunge la înstrăinarea ecumeniștilor ortodocși de Biserica lor Mamă, la întunecarea conștiinței lor prin amăgiri eretice neortodoxe. După cum a remarcat sfântul Apostol Pavel: ,,tovărășiile rele strică obiceiurile bune” (Corinteni 1; 15,33).

Există un astfel de concept precum ,,castitatea spirituală” (arhimandrit Constantin Zaițev) fără de care credincioșia în Hristos să fie de neconceput. Potrivit unui scriitor religios contemporan ,,adunările ecumenice, rugăciunile și slujirile în comun hrănesc o necredință permanentă a participanților față de propria lor credință, și insuflă în sufletele lor o stare răutăcioasă de adulter spiritual” [61].

Ecumeniştii au de multă vreme conştiinţa importanţei comunicării personale pentru cultivarea nepăsării confesionale şi a lipsei de scrupule. Au motive serioase ca să nu se limiteze doar la publicaţii tipărite; mai presus de toate ei încurajează îndeosebi contactele personale care sunt stabilite la conferințele lor, adunările și tot felul de dialoguri și întruniri.

În Occident, ca o regulă, ecumenismul a fost propagat de mai multe decenii pe scară largă țintind, în primul rând, la demoralizarea credinței ortodoxe: alte confesiuni nefiind de un deosebit interes pentru vrăjmașul omenirii, pentru că ei se află deja sub puterea lui cu totul sau în parte.

Funcţionarii mişcării ecumenice, atât cei din Apus cât mai ales cei din Rusia Sovietică au fost întotdeauna puternic atraşi de călătoriile gratuite în străinătate şi de toate avantajele aferente.

Școlile teologice ale Patriarhiei Moscovei sunt corupte cu ajutorul ecumenismului după un plan destinat să traseze multe decenii din viitor. Preoţii în devenire sunt inoculaţi cu o viziune despre lume ecumenistă în locul credinţei ortodoxe. Mulţi dintre ei sunt trimişi să studieze la centrele ecumenice din Apus, în vreme ce mulţi studenţi străini neortodocşi studiază la seminariile şi academiile teologice ale Patriarhiei Moscovei şi îşi obţin acolo titlurile teologice. (!) Ereticii apuseni sunt invitați nu doar să conferențieze ocazional, ci să țină cursuri întregi. Astfel, de-a lungul câtorva ani, pe la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, profesorul de la Institutul Răsăritean din Roma, iezuitul Michael Arranz a ținut lecții de liturgică la Academia Teologică din Leningrad. El însuși a primit un doctorat în teologie din mâinile mitropolitului ,,ortodox” Nicodim (Rotov) şi înveşmântat ca un preot ortodox, s-a împărtăşit cu Sfânta Împărtăşanie în altarul bisericii academiei.

În acest fel se formează în Patriarhia Moscovei trădătorii vădiţi ai Ortodoxiei. În timpul anilor ,,reconstrucţiei”, sute de preoţi de parohie din Patriarhia Moscovei au fost mult prea fericiţi să participe la ,,schimbul de experienţă” şi să fie formaţi în comunităţile protestante şi catolice din Apus, în vreme ce nenumăraţi misionari occidentali, din cauza complicităţii binevoitoare a Patriarhiei Moscovei, s-au angajat în mod deschis la decăderea poporului ortodox din Rusia. După cum spunea de curând la Roma protopopul Ioan Sviridov: ,,Rusia este un tărâm de misiune” [62]. Şi mai recent, a început o mituire directă a clerului ortodox al Patriarhiei Moscovei de către catolici. Într-adevăr, toate excesele şi nelegiuirile ecumeniştilor nu sunt nimic altceva decât ,,adulter spiritual”!

Această exprimare a fost folosită de preotul Timotei Selski [63].

Ospăţul care a urmat uneia dintre conferinţele ecumenice

[58] Arhiepiscopul Serafim (Sobolev), comunicarea ,,Nado li Russkoi Pravoslavnoi Tserkvi uchastvovat’ v ekumenicheskom –dvizhenii?” (Ar trebui să ia parte Biserica Ortodoxă Rusă la mişcarea ecumenică?” din culegerea „Deianiia Soveshchaniia glav i predstavitelei Avtokefalnykh Pravoslavnikh Tserkvei…” (Actele Conferinţei cârmuitorilor şi reprezentanţilor bisericilor ortodoxe autocefale…), vol. 2, Moscova, 1949, pag.376.

[59] Patriarhia Moscovei a devenit membră a Consiliului Mondial al Bisericilor în 1961 la ce-a de-a treia adunare a CMB din New Delhi.

[60] ,,Deianiia Soveshchaniia glav i predstavitelei Avtokefalnykh Pravoslavnykh Tserkvei…” (Actele Conferinţei cârmuitorilor şi reprezentanţilor bisericilor ortodoxe autocefale…) vol.2, pag.414-415.

[61] Tuskarev A., op. cit., pag. 60

[62] A se vedea nota de subsol [4]

[63] Preot Timotei Selschi ,,O dukhovnom tselomudrii” (despre castitatea spirituală), Rusia Ortodoxă, Jordanville, 1995, nr. 1/ 1526, pag.9

Sursa

episodul anterior……………………………………………………episodul urmator

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ecumenism, erezii, Ludmila Perepiolkina și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (6)-Prietenia ecumenică te ajută să te obişnuieşti cu păcatele neortodocşilor

  1. Pingback: Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (6)-Prietenia ecumenică te ajută să te obişnuieşti cu păcatele neortodocşilor - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s