Adevărul despre Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi din Catacombe, adevărul despre „Patriarhia” Moscovei – câteva repere istorice de necontestat (I)

,,Patriarhia Moscovei ”  de astăzi nu este deloc Biserica Rusă

ci mai degrabă un monstru spiritual  care a fost creat de către guvernul sovietic

luptător împotriva lui Dumnezeu, care a profitat de ambiţiile şi slăbiciunile unor indivizi

aflaţi în schismă faţă de Biserică din pricina propriilor ţeluri sovietice monstruoase.”

,, Fiecare dintre voi, cei aflați în această încăpere ştie, undeva în adâncul inimii lui, că nu este har în Patriarhia Moscovei”. (Mitr. Vitalie Ustinov al ROCOR)

În cuvinte puţine, și pe înțelesul tuturor, părintele Nichita Grigoriev scrie limpede despre istoria căderii patriarhiei Moscovei, a înălțării şi a căderii Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, pentru ruşinarea tuturor celor care viclenesc şi înşeală lumea cum că lucrurile sunt tocmai pe dos. Sunt realităţi istorice atât de știute și de evidente, încât toţi cei care fac mari eforturi sa denatureze cuvintele Sfântului Ioan Maximovici, vor afla curând că nu pot să se lupte împotriva adevărului. Se găsesc suficiente resurse, pentru cei care caută, inclusiv cuvintele şi poziţiile cu privire la ,,Patriarhia” Moscovei şi la serghianismul acesteia, ale marilor sfinţi ai ROCOR şi ale noilor mucenici şi mărturisitori ai Bisericii Ruse din Catacombe, pentru ca lucrurile să se limpezească de o altă manieră decât cea prezentată, de pildă aici: http://apologeticum.wordpress.com/2011/02/06/istoria-bisericii-ortodoxe-ruse-in-strainatate-rocor-scrisa-de-sfantul-ioan-maximovici-mitropolit-de-shanghai-si-san-francisco/. Dincolo de toate, cei care mai stau încă la îndoială, vor vedea după roade, că nu mai e har în biserica oficială rusă (după cum zicea și Mitropolitul Vitalie al ROCOR că ,, Fiecare dintre voi, cei aflați în această încăpere ştie, undeva în adâncul inimii lui, că nu este har în Patriarhia Moscovei”. – vezi aici https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2010/12/29/decesul-rocor-ului-sinodul-mitropolitului-agatanghel-si-ecleziologia-ciprianitului-sinod-in-rezistenta%E2%80%9D-2/ . Nădăjduim că exemplul istoric al căderii bisericii ruse, care s-a repetat la scară mai mică, dar cu consecințe la fel de catastrofale și pe la noi și pe la greci și prin alte părți, va lumina pe mulți iubitori de adevăr ca să înțeleagă în ce abis se află astăzi apostazia bisericii oficiale. Foarte valoroase sunt şi eforturile de traducere şi sinteză făcute de către fraţii de la Tradiţia Ortodoxă cu privire la adevărul despre ROCOR (a se vedea http://traditiaortodoxa.wordpress.com/2010/04/07/referitor-la-biserica-ortodoxa-rusa-din-afara-granitelor-rocor/ ). Cu voia şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom traduce şi publica texte mult mai lămuritoare care vor arunca lumina Adevărului asupra acestui subiect de miză enormă, miză pe care au înţeles-o perfect cei ce fac totul ca să convingă lumea (pe ei oare s-or fi convins?) că biserica oficială rusă, bolşevică, serghianistă, ecumenistă, schismatică şi satanică ar fi de fapt Mireasa lui Hristos. Multă lume cade pradă acestei enorme înşelări şi uite aşa va ajunge, pe nesimţite, să se închine lui Antihrist. O istorie completă a Patriarhiei Moscovei (MP) și a Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate (ROCA) de preot Nichita Grigoriev Paroh, Parohia Sfântul Ioan de Kronstadt, Utica, New York Dascăl de Apologetică, Seminarul Sfânta Treime, Jordanville, New York 1986=2006 (Articolul este scris cu puțin înainte de căderea ROCA (sau ROCOR, e totuna) în brațele Patriarhiei Moscovei, și pe fondul tulburărilor și al manipulărilor care se desfășurau atunci în interiorul Bisericii Ruse din Afara Granițelor care fusese grav infiltrată, controlul ei fiind deja preluat de păstori mincinoși) Unii dintre credincioşi sunt încurcaţi de afirmaţiile potrivit cărora Biserica Rusă din străinătate (ROCA) trebuie să se unească neapărat cu Patriarhia Moscovei (MP) în acest moment, sau de nu, va avea de înfruntat urmări grave. Aceste urmări includ pierderea temeliei canonice din partea ROCA, crearea unei schisme în Biserică,  transformarea într-o sectă, pierderea preţuirii în ochii lumii, participarea la erezia donatistă, etc. Motivele favorabile pentru unificarea imediată, ca de obicei, ne sunt administrate sub forma pretenţiilor conform cărora comunismul a picat în Rusia, MP a renunţat cu totul la ,,serghianism”, precum şi la ecumenism, şi, mai presus de toate că Rusia, poporul rus îndelung încercat şi Patriarhia Moscovei au acum nevoie de Biserica Rusă din afara graniţelor. Dacă nu o vor face acum, nu vor mai avea o altă şansă, şi vor deveni o sectă şi-şi vor agonisi dispreţul din partea lumii. În momentul de faţă merită să punem la punct unele dintre aceste afirmaţii în lumina faptelor istorice şi să ne concentrăm limpede asupra adevăratelor probleme ce ne stau la îndemână. Donatismul nu are nimic de-a face cu motivul pentru care Biserica Ortodoxă Rusă, fie ea în străinătate sau în catacombe, nu se poate alătura organizaţiei care se autointitulează Biserica Ortodoxă Rusă, Patriarhia Moscovei. Donatismul era o erezie care învăţa că tainele săvârşite de un preot sau un episcop de un caracter moral scăzut, sau care a căzut în păcate personale grave, nu sunt valide. Acesta a fost fireşte condamnat de către Biserică deoarece suntem cu toţii păcătoşi şi prin urmare nici unul dintre noi nu ar fi vrednic să săvârşească Sfintele Taine, ca să nu mai spunem că n-ar mai fi cazul să mai năzuim la aşa o înaltă chemare. Faptul că mulţi dintre membrii ierarhiei Patriarhiei Moscovei sunt persoane de un caracter moral îndoielnic nu este desigur adevăratul motiv pentru care Biserica Rusă din afara graniţelor nu se poate uni cu aceasta. Aceasta este o învăţătură înşelătoare ce pare a fi născocită pentru a devia atenţia către o problemă falsă care poate fi apoi manevrată prin acuzaţii de donatism, etc… Diferenţele noastre faţă de Patriarhia Moscovei nu s-au referit niciodată la păcatele personale sau la caracterul moral, iar oamenii ar trebui să aibă grijă să nu le îngăduie să se reducă doar la atât. Motivul pentru care nu ne putem ,,alătura Patriarhiei Moscovei” este foarte simplu. Ei sunt o grupare schismatică care s-a rupt de Biserica Ortodoxă Rusă în 1927 sub mitropolitul Serghie şi care rămân în această schismă până astăzi. Faptul că au devenit foarte puternici cu ajutorul şi sprijinul guvernului ateu este total irelevant. Ei sunt, de la originea lor şi până astăzi, o grupare schismatică despărţită de Biserică. Este extrem de important să înţelegem ce este aceea o schismă. O schismă nu este o compartimentare a Bisericii în două porţiuni valide care nu mai sunt în comuniune una cu cealaltă. Să piară gândul acesta! O astfel de doctrină stă la temelia ereziei ecumenismului. Biserica este una. Noi credem în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. În baza propriei înţelegeri de sine, din crezul Niceean, Biserica este în primul rând Una. Unitatea Bisericii este asemănată de către Hristos Însuşi cu unitatea de nedespărţit a Sfintei Treimi în rugăciunea către Tatăl Său, chiar înainte de arestarea Sa în grădina Ghetsimani. Biserica este un organism viu, care respiră, şi nu doar o organizaţie omenească socială, politică, şi nici măcar religioasă. Ea nu poate fi împărţită, anihilată şi nici chiar distrusă. Ea este veşnică şi nemuritoare pentru că este un trup care este pătruns de Duhul Sfânt, Duhului Lui Dumnezeu Însuşi. Ea este trupul lui Hristos şi ca atare este de nedespărţit în măsura în care şi trupul lui Hristos este cu neputinţă de împărţit. Trupul viu al Bisericii este unit cu şi însufleţit de Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care uneşte organic toate mădularele Biserici într-un singur trup, de neîmpărţit, unificat în Duhul Adevărului, în Dumnezeu Însuşi. O schismă se petrece atunci când un grup de oameni părăseşte Biserica şi prin urmare rupe comuniunea cu Biserica. Acest lucru se întâmplă ca urmare a minciunii şi a învăţăturii mincinoase care este susţinută cu îndărătnicie de schismatici împotriva Duhului Adevărului, Care este însăşi esenţa Bisericii. Dacă schismaticii se pocăiesc de neadevărul care i-a despărţit de Duhul Adevărului, de Sfântul Duh al Bisericii, atunci ei pot fi reprimiţi în Biserică printr-un ritual anume de mărturisire şi iertare de păcate şi prin reinstituirea lucrării Duhului Sfânt asupra lor de către Biserică. Dacă ei stăruiesc cu îndârjire în atitudinea lor adică în potrivnicia faţă de Duhul Adevărului, Duhul Sfânt al Bisericii, atunci rămân în afara Bisericii. Desigur că nu vor putea fi consideraţi vreodată drept ,,altă porţiune” a Bisericii celei Una care se întâmplă să nu fie în comuniune cu ,,cealaltă parte” a Bisericii. Indiferent cât de mari şi de puternici devin ei în ochii lumii, ei vor rămâne în afara Bisericii până se vor căi amarnic şi vor fi primiţi înapoi în Biserică prin taina dezlegării de păcate. Urmează un scurt rezumat al întâmplărilor istorice care au condus la schismă din 1927 din Biserica Rusă care a rezultat în ieşirea din Biserica Rusă a mitropolitului Serghie şi a adepţilor săi, care au devenit ulterior ceea ce noi cunoaştem sub numele de Patriarhia Moscovei. Încă din tinereţea sa, mitropolitul Serghie era un om extrem de ambiţios şi obsedat de putere. Când s-a petrecut în Rusia revoluţia din februarie 1917, a fost citat spunând că are nădejde că poate acum se va petrece ceva de acest fel şi în Biserică. Nu a fost nevoit să-şi aştepte prea mult ocazia. În anii de tumult care au urmat revoluţiei, al a încercat în 1922 să pună mâna pe putere în Biserică prin dirijarea unei grupări radicale de renovaţionişti autointitulată ,,biserica vie”. Aceasta era o grupare care simpatiza cu revoluţia bolşevică şi care s-a rupt de Biserică sub conducerea mitropolitului Serghie aflându-se astfel, fireşte, în schismă faţă de Biserică. Nu a beneficiat însă de prea mult sprijin din partea credincioşilor şi s-a sfârşit încetişor în ciuda marilor eforturi din partea guvernului nelegiuit de a aresta sau împuşca pe toţi cei ce i se împotriveau. Episcopii ,,bisericii vii” au încercat să se folosească de perioada în care Patriarhul Tihon se afla în arest pentru a uzurpa puterea în Biserică cu ajutorul regimului ateu. Patriarhul Tihon s-a împotrivit cu înverşunare tuturor încercărilor bolşevicilor de a prelua controlul în Biserică şi a vorbit cu îndrăzneală împotriva atrocităţilor nelegiuiţilor şi a minciunilor neruşinate ale guvernului bolşevic. Mulţumită autorităţii colosale pe care Patriarhul Tihon o deţinea nu doar în Rusia ci chiar şi în faţa guvernelor străine, bolşevicii au fost nevoiţi să-l elibereze, menţinându-l încă sub strict supraveghere şi persecuţie. Eliberarea Patriarhului Tihon a servit la înăbuşirea revoluţiei ,,bisericii vii” iar mitropolitul Serghie a cerut atunci să fie reprimit în Biserică, ceea ce s-a şi întâmplat, din nefericire, prin reprimirea lui în acelaşi rang, după spovedanie publică clară şi o lepădare de ,,biserica vie”. Şi-a păstrat însă privirea ţintită spre o altă oportunitate. Noul guvern bolşevic a avut în mod fățiș pe ordinea de zi să nimicească întreaga credinţă în Dumnezeu. A început prin exterminarea fizică a multora dintre credincioşi, începând cu episcopii şi preoţii, şi prin demolarea majorităţii bisericilor. Şi-au dat seama curând, după cum a făcut-o şi Imperiul Roman în primele trei secole, că era imposibil şi că aveau să piardă negreşit. Biserica, care cuprindea cea mai mare parte a ţării, era din ce în ce mai puternică şi mai fermă. Mulţimi largi îşi urmau preoţii care fuseseră arestaţi, îmbărbătându-i să se ţină tare şi rupând bucăţele din sutanele lor spre a le păstra ca rămăşiţe ale unor martiri aflaţi pe cale către moarte sigură pentru Hristos şi Biserica Sa. Bolşevicii și-au dat seama că aveau nevoie de un nou plan. Tovarășul Tucicov a fost ales pentru sarcina distrugerii Bisericii. Pe 13 decembrie 1926, mitropolitul Serghie a fost arestat și adus pentru o convorbire cu tovarăşul Tucicov. Când l-a întâlnit Tucicov pe mitropolitul Serghie, a fost ca o potrivire urzită în iad. Mitropolitul Serghie a mirosit o importantă oportunitate de carieră iar Tucicov a întrezărit ocazia de a da naştere unei schisme în Biserică: exact ceea ce căutau amândoi. Mitropolitul Serghie a ieşit din închisoare pe 30 martie 1927 şi i s-a dat libertatea de a locui la Moscova având privilegii de care nu se bucurase înainte de arestarea sa, într-o vreme în care majoritatea episcopilor erau arestaţi şi reţinuţi la pușcărie. A început să fie suspectat că ar fi căzut la învoială cu Tucicov. Nu este limpede care dintre ei a fost autorul acelui document hidos care a pătruns în istorie sub denumirea de ,,declarația mitropolitului Serghie”. Cel mai probabil că este vorba despre un efort combinat în care tovarășul Tucicov dicta iar mitropolitul Serghie se angaja să împlinească. Rezultatul final a fost că pe 29 iulie 1927, mitropolitul Serghie a semnat rușinoasa ,,declarație a mitropolitului Serghie”. Acest document nu a dat naștere doar unei schisme în Biserică, şi a grăbit cea mai rea prigoană din istoria Bisericii, în care milioane peste milioane de creştini au fost măcelăriţi pentru credinţa lor în cele mai înfiorătoare moduri cu putinţă (am auzit personal unele detalii de la martori precum noul mucenic Episcopul Leontie de Chile, de pildă), dar cel mai important fapt este că a pus temelia pentru construirea a ceea ce ar putea fi numită nici mai mult nici mai puţin decât Biserica Ortodoxă a lui Antihrist. De ce? Gândiţi-vă la cea de-a treia ispită pe care i-a înfăţişat-o Satan lui Hristos în pustie. Satan l-a luat pe Hristos pe vârful unui munte înalt și i-a arătat toate împărățiile pământului în toată slava lor. Iar Satan i-a zis lui Hristos, ,,toate acestea vor fi ale tale dacă te închini mie”. Ce a vrut de fapt Satana de la Hristos? A vrut un singur lucru: ca Hristos să recunoască autoritatea Satanei și să i se supună. Ce i-a promis Satana în schimb pentru aceasta? Permisiunea de a conduce liber lumea, limitată doar la aprobarea din partea Satanei, desigur. Ce s-ar fi petrecut dacă Hristos ar fi fost de acord cu propunerea Satanei? Ar fi existat numeroase biserici splendide ce s-ar fi construit, însă toate ar fi fost supuse lui Satan și prin urmare ar fi fost neputincioase să ne ofere mântuirea. Acea biserică nu ar mai fi fost întemeiată și ridicată pe Duhul Adevărului ci pe minciună, și ar fi aparținut tatălui minciunii, lui Satan. (atâta este de înfiorător serghianismul) Când și-a dat guvernul bolșevic seama că nu poate nimici Biserica, s-a hotărât să o facă de-a lor, să o stăpânească. În domeniul afacerilor corporatiste, este binecunoscut principiul conform căruia, dacă nu îți poți învinge concurența, atunci o cumperi, în așa fel încât să lucreze pentru tine. Bolșevicii satanizați, luptători împotriva lui Dumnezeu au pretins ca Biserica Rusă să le recunoască autoritatea și să i se supună totalmente, după cum i-a cerut Satan lui Hristos în pustie. În schimb, au făgăduit să dea Bisericii putința de a funcționa, dar în supunere totală față de autorizarea și dirijarea din partea lor. Ce s-ar fi petrecut dacă Biserica ar fi fost de acord cu propunerea guvernului satanic? Exact ce s-ar fi petrecut cu Hristos în pustie: li s-ar fi îngăduit unor biserici să funcționeze în mod îngrădit, însă ar fi fost cârmuite de Hristos, şi prin urmare, ar fi fost neputincioase în a ne dărui mântuirea. Acest moment este atâta de crucial încât nu va putea fi niciodată reliefat îndeajuns: dacă biserica îşi primeşte autoritatea de la Satan sau de la slugile lui Satan, atunci acea biserică este biserica lui Satan, şi nu a lui Hristos (și aşa păţesc bisericile căzute în această erezie înfiorătoare care este serghianismul). Ea poate să arate precum Biserica lui Hristos, poate chiar să încerce să acţioneze precum Biserica lui Hristos pentru a înşela lumea, însă persoana reală, vie a lui Iisus Hristos nu are nimic de-a face cu ea. O asemenea biserică este totalmente biserica lui Antihrist şi se supune doar lui Satan. Fireşte că Biserica Rusă nu ar fi putut niciodată primi o astfel de ofertă de la stăpânirea lipsită de Dumnezeu. Biserica Rusă nu doar că a respins propunerea bolșevicilor ci, în persoana patriarhului Tihon, care avea acea autoritate, a anatemizat pe guvernul bolșevic și pe toți cei care colaborau cu el în încercarea lui de a nimici Biserica lui Hristos. Anatematizați, înseamnă că au fost declarați în afara Bisericii și nemaifiind mădularele ei. Însă Tucicov a aflat un episcop în Biserica Rusă care era gata, pe cont propriu, să accepte o asemenea propunere. Acesta era, desigur, mitropolitul Serghie Stragorodski. Ceea ce a fost de acord și a semnat mitropolitul Serghie, a fost întocmai documentul pe care l-a născocit în timpul acelor zile de colaborare cu Tucicov în 1927, și acesta a devenit cunoscut ca ,,declarația mitropolitului Serghie”. În acea declaraţie, mitropolitul Serghie pretinde nu doar că recunoaşte stăpânirea atee ca legitimă şi ca provenind de la Dumnezeu şi că i se supune total, dar el se alătură în esență și în duh până într-acolo că se identifică cu aceasta. El merge apoi mai departe în duhul lui Satan, tatăl minciunilor, să declare că nu există, și că nu a fost vreodată, vreo persecuţie a Bisericii din partea bolşevicilor şi că guvernul bolşevic extermină doar pe duşmanii statului (de parcă măcar asta ar fi fost ceva îngăduit de Biserică). Pentru a-și dovedi și mai mult identificarea cu stăpânirea atee, el continuă mai apoi să colaboreze cu ei întru totul în identificarea și condamnarea tuturor episcopilor, clericilor și credincioșilor care nu i s-au supus lui sau guvernului ateu. Acum, dacă mitropolitul Serghie a făcut o asemenea declarație pe cont propriu, ar fi fost suficient de rău, dar ar fi fost fără de folos față de bolșevicii luptători împotriva lui Dumnezeu, care aveau de gând să nimicească Biserica întreagă. Ca atare, acest fapt ar fi fost lipsit de consecințe. Dar deși nu avea dreptul și autoritatea să o facă, mitropolitul Serghie a încercat să dea acea declarație în numele întregii Biserici Ruse. Iar acest fapt era crucial. Bolşevicii s-au gândit că dacă ar putea avea declarația semnată de episcopii cei mai mari în rang din Biserică, ar putea susține că aceasta obliga întreaga Biserică. Dar s-au înșelat pe ambele planuri. Mai întâi, mitropolitul Serghie nu era cel mai înalt cleric din Biserică. Mitropolitul Chiril, care tocmai fusese eliberat, și mitropolitul Peter, care fusese în închisoare în tot acest răstimp, îi erau superiori. Iar în al doilea rând, chiar și episcopul cel mai înalt în rang din Biserică nu are autoritatea, de unul singur, să îndrepte Biserica pe nici o cale, mai ales pe una care este cu totul inacceptabilă pentru Biserica privită ca un întreg. Şi astfel, Mitropolitul Peter de Krutița, care era locțiitorul Patriarhului Tihon și în mod categoric autoritatea superioară a mitropolitului Serghie, i-a interzis clar celui din urmă să semneze o asemenea declarație în numele Bisericii. Această poruncă complet legitimă i-a fost trimisă mitropolitului Serghie printr-o scrisoare, la care el nu a răspuns. Mitropolitul Peter i-a trimis apoi o a doua scrisoare mitropolitului Serghie care i-a fost înmânată personal. Mitropolitul Serghie a nesocotit și această scrisoare și nu a răspuns nimic. Aceasta pentru că el mirosise oportunitatea de a confisca puterea în Biserică și, cu ajutorul nemilosului guvern bolșevic, să-și extindă și să-și întărească puterea asupra întregii Biserici Ruse. Când și-au dat seama bolșevicii că Mitropolitul Peter era superiorul mitropolitului lor Serghie, l-au ținut pe Mitropolitul Peter în închisoare și l-au împușcat în cele din urmă. Apoi au continuat să-l sprijine viguros pe mitropolitul Serghie dar să lichideze fără milă pe oricine și pe toți cei care nu primeau să semneze declarația mitropolitului Serghie. Unii dintre episcopi i s-au alăturat mitropolitului Serghie și i-au semnat declarația de identificare cu guvernul luptător împotriva lui Dumnezeu. Ei și-au alcătuit propriul sinod, care se compunea nu doar din coincidență din numeroși foști membrii ai grupării ,,bisericii vii”, care s-au autodeclarat ca fiind autoritatea supremă din Biserica Rusă. (Cine își poate închipui oare că Dumnezeu i-a recunoscut și validat  pe acești uzurpatori trimițându-le harul Duhului Sfânt? Oare cum de nu se tem de aceasta hulă cei care susțin existența harului în Patriarhia Moscovei?) Aici este punctul de cotitură. Biserica Rusă, cea cârmuită de capii ei legitimi, Mitropolitul Peter de Krutița, Mitropolitul Chiril al Cazanului, Mitropolitul Iosif de Petrograd și alte zeci de episcopi de rang înalt, (deci această Biserică rusă adevărată) a respins declarația mitropolitului Serghie și s-a delimitat vehement de guvernul bolșevic luptător împotriva lui Dumnezeu. Biserica Rusă, reprezentată de cârmuitorul ei mitropolitul Peter, i-a interzis cu desăvârșire mitropolitului Serghie să semneze declarația de aderare a lui și adepților săi la stăpânirea atee. Atunci când mitropolitul Serghie a nesocotit această indicație primită de la stăpânirea bisericească legitimă și s-a alăturat împreună cu adepții săi la stăpânirea atee, Biserica a rupt comuniunea cu el. Mitropolitul Serghie şi adepții lui au căzut sub anatema Patriarhului Tihon care se aplica tuturor celor care colaborau cu bolșevicii luptători împotriva lui Dumnezeu. Ei au devenit o entitate separată de Biserică, nemaifiind parte din Biserică. Cu alte cuvinte, ei s-au aflat atunci în schismă față de Biserică. Predania potrivit căreia josnica declaraţie a mitropolitului Serghie a fost o întâmplare nefericită pentru că a dat naştere unei schisme în Biserica Rusă este dreaptă. Dar cine era Biserica şi cine se afla în schismă faţă de Biserică? Este limpede că gruparea condusă de mitropolitul Serghie era cea care a părăsit Biserica spre a se uni cu guvernul bolşevic ateu, în făţişă neascultare faţă de mai marele lor, Mitropolitul Peter şi faţă de mulţi alţi episcopi si în totală potrivnicie faţă de toate legile Bisericii. Două porţiuni ale Bisericii, neaflate în comuniune una cu cealaltă pe o problemă de principiu şi totuşi ambele valide, dar niciuna incluzând plinătatea Bisericii este însăşi definiţia ereziei ecumenismului. O astfel de perspectivă nu a fost vreodată considerată a avea vreo validitate în Biserică. Schismaticii au fost totdeauna consideraţi de către Biserică ca fiind chiar mai răi decât ereticii pentru că ei sfâşie însuşi Trupul lui Hristos. Ei pot fi doar primiţi înapoi în Biserică după ce se căiesc de cauza schismei lor şi sunt iertaţi de păcatul schismei de către Biserică. Mitropolitul Serghie nu s-a căit de păcatul schismei şi nu a fost vreodată reprimit în Biserică, după cum fusese primit anterior. Nu doar că a rămas în afara Bisericii, în schismă, dar a oferit o mână de ajutor la grăbirea persecuţiei totale nemiloase a Bisericii pentru a elimina orice concurenţă posibilă şi pentru a-şi întări poziţia supremă în această nouă biserică sovietică. Această persecuţie totală fără precedent în istorie prin scopul şi ferocitatea ei a fost purtată de către poliţia secretă a guvernului bolşevic, de NKVD, cu sprijinul din partea mitropolitului Serghie şi al bisericii sale schismatice. Agenţii NKVD se duceau la locuinţa sau celula de închisoare a vreunui preot sau episcop ce le era adesea indicată chiar de către mitropolitul Serghie însuşi sau de către unul dintre complicii lui. Îi forţau pe aceştia să semneze declaraţia mitropolitului Serghie. Când credinciosul refuza, agentul îl împuşca adesea în cap chiar în pragul uşii de la intrare. Unii dintre episcopi au fost târâţi afară în stradă şi traşi într-o ţeapă răsucită. Alţi au fost ridicaţi şi tăiaţi felii cu un tăietor de carne. În tot acest timp, guvernul bolşevic şi mitropolitul Serghie tot insistau că nu exista nici o persecuţie a Bisericii în Rusia Sovietică şi că ei îi exterminau numai pe inamicii politici ai statului şi ai poporului. (ce fel de Biserică este de acord cu exterminarea cuiva, oricine ar fi el?) Hula lor împotriva Duhului Adevărului, a Sfântului Duh, nici că putea fi mai evidentă. Ar merita să ne aducem aminte că însuşi Hristos a fost cel care a spus că orice păcat pe care-l va face omul se va ierta lui, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în această viaţă, nici în cea care va să vină. Aceasta deoarece atunci când un om, prin propria lui voinţă, se dăruieşte cu totul minciunii, atunci adevărul îi devine cu totul inaccesibil, iar pocăinţa devine imposibilă prin propria lui hotărâre de a se agăţa cu totul de minciună. Această enormă persecuţie purtată de guvernul comunist ateu şi sprijinită de mitropolitul Serghie şi de adepţii lui, a reuşit să ucidă şi să întemniţeze pe cea mai mare parte a celor din Biserica Rusă. O porţiune considerabilă a Bisericii s-a retras în catacombe şi a devenit Biserica extrem de ascunsă din Catacombe. Cealaltă porţiune a Bisericii a fost nevoită să emigreze şi să se organizeze în Biserica Rusă din Afara Graniţelor prin porunca Patriarhului Tihon care a dat pe 7/20 noiembrie 1920 Ucazul cu numărul 362. Biserica din Catacombe şi Biserica din Afara Graniţelor au fost tot ce a mai rămas din Biserica Rusă. Această rămăşiţă a Bisericii Ruse a fost atunci separată fizic în două părţi, rămânând total în comuniune una cu cealaltă întru Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ca Biserică a lui Hristos cea Una, nedespărţită, ci doar separată fizic de regimul ateu, dar cu siguranţă nedespărţită în Duhul. Episcopii care au fost nevoiţi să emigreze nu au reuşit să menţină legătura cu Înalta Administraţie a Bisericii din Rusia şi li s-a cerut să alcătuiască un sinod independent cu Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky) drept cârmuitor, şi cap al Bisericii Ruse din Afara graniţelor, potrivit Ucazului 362. (aşa s-a transmis succesiunea apostolică în mod legitim, de la deţinătorii ei legitimi) Patriarhul Tihon a murit pe 25 martie / 7 aprilie 1925. Ierarhia Bisericii Ruse din Afara Graniţelor a emis enciclice către toate parohiile sale din toată lumea cerându-le să continue pomenirea Mitropolitului Peter, şi nu a mitropolitului Serghie. Când Mitropolitul Peter a fost ucis în închisoare, Biserica Rusă din Afara Graniţelor l-a pomenit pe Mitropolitul Chiril, celălalt locţiitor al patriarhului Tihon. Mitropolitul Serghie şi adepţii lui nu au fost nicicând pomeniţi de către Biserica Rusă nici în catacombe, nici în afara graniţelor pentru că a fost considerată drept schismatica care s-a alăturat vrăjmaşilor Bisericii şi a colaborat cu ei în ce priveşte persecuţia Bisericii. Când s-a aflat că Mitropolitul Chiril a fost de asemenea ucis, Biserica Rusă din diaspora a continuat pomenirea ,,episcopilor ortodocşi din Biserica Rusă prigonită”. Este limpede că nu înţelegea prin asta pe mitropolitul Serghie şi pe adepţii sau urmaşii lui, care se alăturaseră de fapt prigonitorilor şi care îşi ofereau chiar sprijinul în prigonirea Bisericii. Se referea la episcopatul ortodox al Bisericii Ruse prigonite, adică al Bisericii din Catacombe. Acest fapt a fost întotdeauna cu totul limpede în Biserica Rusă din Afara Graniţelor iar acest fapt nu a fost nicicând pus sub semnul îndoielii până de curând când s-a emis un ordin în Biserica din Diasporă ca să se scoată cuvântul ,,prigonită” din exprimarea tradiţională din litanii (ectenii), etc… şi să se înceapă în loc pomenirea „episcopilor ortodocşi din Biserica Rusă”. Guvernul sovietic a reuşit să măcelărească aproape întreaga Biserică vizibilă care rămăsese in Rusia. Dar nu s-a mulţumit cu aceasta. Şi-a ucis numeroşi membri ai propriei ierarhii, adepţi ai mitropolitului Serghie care i se alăturaseră, şi care nu le mai erau de folos. (şi care nu erau nicidecum mucenici cum se încearcă acum să se mistifice realitatea istorică). Mitropolitul Serghie şi adepţii săi se alăturaseră guvernului ateu care prigonea Biserica, într-o încercare de a-şi salva propriile lor vieţi. Ei pretindeau că prin alăturarea la guvernul luptător împotriva lui Dumnezeu ar putea rămâne în viaţă şi în libertate, salvând prin aceasta Biserica de la nimicire. Această idee de a salva Biserica prin alăturarea la persecutorii ei, al căror scop final era stârpirea oricărei credinţe în Dumnezeu nu era doar absurdă, ci total străină de învăţătura şi trăirea Bisericii de-a lungul întregii sale istorii. (s-au făcut şi se fac şi la noi astfel de afirmaţii absurde şi neortodoxe, ridicându-se în slăvi figurile sinistre ale unor foşti ierarhi ai BOR care prin colaborarea lor cu securitatea, prin acordul dat pentru dărâmarea bisericilor şi prigonirea credincioşilor, ar fi salvat cică Biserica de la nimicire, de parcă soarta Bisericii era în mâinile lor şi nu în ale lui Hristos!) Aceasta este cu adevărat ideea lui Satan după cum reiese limpede din cuvintele lui Hristos către apostolul Petru când cel din urmă l-a implorat pe Hristos să nu meargă spre Cruce iar Hristos l-a mustrat tăios spunându-i ,,înapoia mea Satano”. Hristos a întemeiat Biserica tocmai prin Cruce și nu prin însoţirea cu vrăjmaşii Lui. De aceea semnul lui Hristos şi al Bisericii Sale este Crucea Sfântă şi de viaţă dătătoare şi nu masa negocierilor. Apostolii Săi, cu excepţia Sfântului Ioan, au murit cu toţii de moarte martirică pentru Hristos şi Biserica Sa. Dacă a fost vreodată vreo vreme când s-ar fi părut că Biserica era cu totul dependentă de apostoli, a fost numai în acei câţiva ani de la început. Însă este sigur că Apostolii nu s-au alăturat guvernului roman păgân sau cu fariseii luptători împotriva lui Dumnezeu zicând că nu-şi permit să moară sau să meargă la închisoare din cauză că trebuie să rămână liberi şi să salveze prin aceasta Biserica. Biserica creşte şi se întăreşte dintotdeauna prin mucenicii săi care mărturisesc fără frică credinţa în Hristos în faţa lui Satan şi a acestei lumi, şi merg biruitori spre moartea lor, doar ca să trăiască în veci cu Hristos. Sângele mucenicilor a fost mereu numit ,,sămânţa Bisericii”. Până în ziua de azi, Sfânta Liturghie poate fi săvârşită numai pe moaştele mucenicilor care au murit pentru Hristos şi Biserica Sa. Prin urmare, mitropolitul Serghie cu siguranţă că nu a salvat Biserica prin recunoaşterea şi supunerea faţă de guvernul bolşevic, ci foarte probabil că a ajutat la salvarea acelui guvern ateu şi satanic de la prăbuşire. Acest fapt a devenit chiar mai limpede în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub regimul lui Stalin. Stalin a dezlănţuit un asemenea regim de teroare în Rusia Sovietică, încât a reuşit să lichideze practic pe toţi comuniştii rămaşi dintre cei care făcuseră de fapt în primul rând revoluţia. În mod ironic, Rusia comunistă de sub Stalin nu mai avea practic nici un comunist rămas dintre cei implicaţi în revoluţia comunistă. Acest fapt s-a extins şi asupra multora dintre colaboratorii lor, printre ei fiind şi gruparea mitropolitului Serghie, pentru că guvernul sovietic ateu nu avea nici un interes deosebit nici măcar în păstrarea colaboratorilor lor după ce îi deveniseră nefolositori. Aceasta este firea fiarei satanice. Până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au mai rămas doar câţiva din gruparea schismatică a mitropolitului Serghie pe care sovieticii îl numiseră Biserică. Guvernul sovietic se folosise de ei ca să îi ajute la nimicirea părţii văzute a Bisericii Ruse care mai rămăsese în Rusia şi erau foarte aproape de a-i lichida şi pe aceştia. Ei au avut dificultăţi considerabile când au avut de-a face cu porţiunea aflată în catacombe a Bisericii Ruse pentru că aceasta din urmă nu era centralizată, şi nici organizată şi era extrem de dificil de infiltrat. Porţiunea Bisericii aflată în afara Uniunii Sovietice, adică Biserica Rusă din Afara Graniţelor a fost uşor de infiltrat, foarte greu de influenţat (la vremea aceea) şi imposibil de controlat, pentru că episcopii săi au rămas neclintiţi în refuzul lor de a recunoaşte legitimitatea şi autoritatea pseudo-bisericii sovietice, după cum o numeau ei. S-a întâmplat atunci ceva cu totul neaşteptat care a schimbat fundamental atitudinea guvernului sovietic faţă de Biserică. Când a început armata germană să înainteze spre Rusia, ruşii au refuzat să lupte pentru guvernul sovietic, şi fără să tragă un foc de armă, au început să se predea cu tot cu divizii întregi. Germanii au fost copleşiţi de nenumăratele mii de prizonieri cu care aveau de-a face în mod neaşteptat. Dar dacă naziştii erau consternaţi, Stalin era absolut şocat şi îngrozit. El a înţeles limpede că oamenilor le ajunseseră cuţitul la os şi dacă nu-i venea vreo nouă idee uimitoare pentru a-i motiva pe soldaţii ruşi să lupte. Şi exact asta a făcut. Se spune că nevoia este mama scornelii. Iar Stalin se afla cu siguranţă la strâmtoare. Stalin fusese la un moment dat un fel de seminarist, şi şi-a adus aminte cât de aproape şi de dragă era Biserica pentru inima ruşilor. Aşa că a apărut la un post de radio difuzat la nivel naţional cu un apel cordial către ruşi ca să îşi apere Biserica şi patria. Pentru a se face cât mai convingător, a început să redeschidă bisericile care nu fuseseră încă distruse complet. Stalin şi partidul său ,,comunist” au început să aleagă persoane potrivite pentru a-i face episcopi şi preoţi sub mitropolitul Serghie. Ruşii erau atât de disperaţi încât până şi acest şiretlic jalnic a funcţionat. Ruşii au început să lupte şi, în ciuda nepriceperii fenomenale a sovieticilor şi a zguduitoarelor pierderi de vieţi omeneşti şi de resurse, au fost în cele din urmă capabili să-i facă pe nazişti să se retragă. S-a petrecut însă o schimbare de mare însemnătate. Guvernul sovietic ateu şi-a dat seama că Biserica le poate fi foarte utilă, atâta vreme cât era Biserica lor şi o controlau în totalitate. Atunci Stalin a mers până într-acolo încât să-l facă pe Serghie patriarh. Un an mai târziu, mitropolitul Serghie a murit. Se născuse însă ,,Patriarhia Moscovei”. Organizaţia guvernului sovietic, care încă este denumită Patriarhia Moscovei, îşi trage originea de la o grupare schismatică de episcopi care s-a alăturat guvernului sovietic ateu şi a fost transformată într-un final într-o patriarhie de către guvernul sovietic şi care ulterior a fost foarte mult extinsă de către guvernul sovietic doar pentru aducerea la îndeplinire a scopurilor lor abjecte. Este limpede că ,,Patriarhia Moscovei” de astăzi nu este deloc Biserica Rusă ci mai degrabă un monstru spiritual care a fost creat de către guvernul sovietic luptător împotriva lui Dumnezeu care a profitat de ambiţiile şi slăbiciunile unor indivizi aflaţi în schismă faţă de Biserică din pricina propriilor ţeluri sovietice monstruoase. Acest fapt i-a fost întotdeauna perfect limpede Bisericii Ruse din Catacombe din Rusia şi, până foarte de curând, Bisericii Ruse din Afara Graniţelor din exil şi din diaspora. Patriarhia Moscovei a devenit curând  o unealtă extrem de puternică pentru controlul public în chestiunile interne şi o posibilă resursă nepreţuită pentru influenţa sovietică la scenă internaţională. Cei din Patriarhia Moscovei nu doar că s-a alăturat organizaţiei ecumenice denumite Consiliul Mondial al Bisericilor, ci au devenit actualmente membrii ai organismului de conducere. Dar pentru a duce la îndeplinire potenţialul său de influenţă la nivel internaţional, Patriarhiei Moscovei avea cu adevărat nevoie să-şi anexeze mai întâi Biserica Rusă din Afara Graniţelor. Aceasta era totuşi o problemă destul de mare. Biserica Rusă, fie ea din catacombe sau din străinătate, nu a recunoscut niciodată pe patriarhul Patriarhiei Moscovei drept patriarh legitim şi, până foarte de curând, nici pe Patriarhia Moscovei ca pe o Biserică legitimă. Chiar dacă celelalte Biserici Ortodoxe Locale din lume, pe măsură ce deveneau din ce în ce mai corupte pe parcursul secolului douăzeci, au început să recunoască şi să accepte Patriarhia Moscovei ca pe Biserica Rusă legitimă, Biserica Rusă din Afara Graniţelor  se ţinea încă pe poziţie şi mărturisea în faţa lumii lipsa de legitimitate şi invaliditatea duhovnicească a Patriarhiei Moscovei. Acest fapt era fireşte mai mult decât penibil pentru Patriarhia Moscovei. Era cu totul inacceptabil. (oare de ce recunoşteau celelalte biserici locale pe PM? Nu pentru că procesul căderii din credinţă prăbuşea biserică după biserică iar ,,surorile aflate în acelaşi duh” se recunoşteau una pe alta?) Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost ridicată cortina de fier şi a început războiul rece. Biserica Rusă din Afara Graniţelor s-a extins enorm datorită numeroşilor refugiaţi ruşi din Uniunea Sovietică. Ei s-au integrat în Biserica Rusă din Afara Graniţelor deîndată şi în mod aproape desăvârşit din cauza aversiunii lor comune pentru comunismul ateu şi s-au pus cu râvnă pe cumpărarea sau construirea de noi biserici şi întemeierea de noi parohii pline de viaţă. Guvernul sovietic a continuat să infiltreze parohiile Bisericii din Afara Graniţelor şi să facă nenumărate încercări să-i facă pe oameni să primească şi să se supună propriei lor ,,Patriarhii a Moscovei”. Toate aceste încercări nu s-au concretizat de fapt în nimic altceva decât în scandaluri şi au rămas fără roade. Marea majoritate a acestor emigranţi din ,,valul al doilea” s-au ţinut foarte rezistenţi la propaganda sovietică, pentru că îi simţiseră colţii în mod nemijlocit. Izolarea Uniunii Sovietice şi a Patriarhiei sale a Moscovei de-a lungul anilor războiului rece au ajutat la apărarea Bisericii Ruse din Afara Graniţelor vreme de două generaţii. În final, Uniunea Sovietică s-a epuizat prin propria absurditate şi s-a prăbuşit (aşa se zice dar este vorba de fapt despre acelaşi lup care şi-a schimbat blana, ca şi la noi). După ce a fost ridicată cortina de fier, un mare număr de noi emigranţi, denumit în continuare ,,al treilea val” a început să inunde parohiile Bisericii Ruse din Afara Graniţelor dinspre Uniunea Sovietică. Fireşte că aceştia nu ştiau nimic despre Biserică, crescuţi fiind ca a treia sau a patra generaţie din URSS unde nu fusese vreodată disponibilă nici o literatură ortodoxă şi unde fusese puternic descurajată chiar şi prezenţa în cadrul bisericilor Patriarhiei Moscovei. Din păcate, şi acest fapt s-a dovedit a fi de o importanţă crucială, aceştia erau complet neştiutori în ce priveşte originea şi adevărata natură a Patriarhiei Moscovei. Fireşte că ei au presupus că Patriarhia Moscovei era adevărata Biserică Ortodoxă Rusă după cum lăsase de înţeles guvernul sovietic, şi că Biserica Rusă din Afara Graniţelor era doar o anexă din străinătate a Patriarhiei Moscovei. Nimic nu putea fi mai departe de adevăr. (va urma) Sursa Pentru a vedea si adevărata poziţie a Sfântului Mitropolit Filaret , întâistătătorul ROCOR (ROCA) fata de „patriarhia Moscovei” citiţi si : Sfântul Mitropolit Filaret al Bisericii ruse din diaspora (ROCOR) despre anatema Sfântului Patriarh Tihon (video si transcript) Sfântul Mitropolit Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora Pentru a vedea adevărata faţă a „Patriarhiei” Moscovei citiţi si: Serghianismul – ecumenismul antihristic ieri si azi Convingerile arhiepiscopului Teofan al Poltavei (cu privire la biserica oficială a Rusiei şi serghianism) textele din paranteze aparţin blogului Ortodoxia necenzurată

partea a doua

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, Biserica din catacombe, ortodoxie necenzurata, ROCA, ROCOR, serghianism și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Adevărul despre Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi din Catacombe, adevărul despre „Patriarhia” Moscovei – câteva repere istorice de necontestat (I)

  1. daniel zice:

    Multumesc pentru articol, am tot auzit in ultimul timp de serghianism si ca sunt eretici, dar nu am avut pana acum nici o explicatie a ceea ce inseamna. Iar partea cu ROCOR la fel.
    Multumesc.
    Domnul nostru IIsus Hristos sa ne lumineze sa putem sa trecem printre ochiurile plasei tesute de antihirist!

  2. marin zice:

    Daniel , mai urmeaza inca doua parti !
    Cu ajutor de la Hristos incercam sa indepartam pacla de informatii false disponibile acum despre aceste subiecte .

  3. Pingback: Adevărul de spre Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi din Catacombe, adevărul despre „Patriarhia” Moscovei – câteva repere istorice de necontestat (II) | ortodoxul traditional

  4. Stanca zice:

    Vedeti fratilor, ca nimeni nu citeste texte de-astea? Cine zice adevarul striga in pustiu. Urechi au si nu vor sa auda!

  5. marcel zice:

    excelent!

  6. Andrei zice:

    Foarte interesant. Acum ma intreb, oare Biserica Ortodoxa din Moldova are ea har daca a fost infiintata de Patriarhia Moscovei? Tulburatoare intrebare.

    • marin zice:

      Graţie însemnărilor colonelului sovietic de securitate G. G. Karpov, dispunem de o amplă relatare a împrejurărilor din septembrie 1943, când I. V. Stalin a decis să recreeze Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse.
      …………………………….

      Aşa cum arată G. G. Karpov, Stalin a decis să-i primească pe cei trei înalţi ierarhi rămaşi în viaţă şi în libertate după marea prigoană din anii 1936-1938 (oricine dispune de un calendar bisericesc rus, rămâne surprins de numărul însemnat de victime provenite din rândurile clerului rus şi canonizate astăzi): Serghie, locţiitorul patriarhului şi mitropolit de Moscova şi Kolomeea, Aleksie, mitropolit de Leningrad, şi Nikolai, mitropolit de Kiev şi Galiţia.

      Stalin i-a primit în cabinetul său, de preşedinte al Consiliului Comisarilor poporului, în prezenţa lui V. M. Molotov, întreţinându-se cu oaspeţii săi timp de 1 oră şi 55 de minute.

      „Tovarăşul Stalin,” notează G. G. Karpov „menţio­nând, pe scurt, însemnătatea pozitivă a activităţii patriotice a Bisericii în timpul războiului, a rugat pe mitropoliţii Serghie, Aleksie şi Nikolai să prezinte problemele urgente ale Patriarhiei şi ale lor personale rămase nerezolvate.

      ………………………………………………..
      ovarăşul Stalin, luându-şi rămas bun de la mitropoliţi, i-a condus până la uşa cabinetului său. Această primire – conchide G. G. Karpov – a fost un eveniment istoric pentru Biserică şi a produs asupra mitropoliţilor Serghie, Aleksie şi Nikolai o puternică impresie, vizibilă pentru toţi cei care au ştiut şi văzut în acele zile pe Serghie şi pe ceilalţi” (Puterea şi Biserica în Europa de Est, 1944-1953, în limba rusă, sub red. Tatianei V. Volokitina, vol. I, 1944-1948, Moscova, ROSSPEN, 2009, p. 11-20).
      ……………………….

      Mai mult decât un eveniment istoric, discuţia lui Stalin cu cei trei mitropoliţi este dovada concludentă a pragmatismului dictatorului sovietic, care, în funcţie de interesul politic, a trecut de la prigonirea Bisericii la sprijinirea ei.

      Stalin avea 2 motive pentru a recreea „patriarhia” Moscovei :
      – soldatii rusi nu opuneau rezistenta trupelor germane ; „patriarhiei” nou infiintata a trecut imediat la motivarea armatei rosii si sprijinirea bolsevicilor
      – necesitatea unei bune imagini in exterior , care sa-l arate ca un adepot al libertatii religioase in ochii occidentului .
      Ramane de raspuns la intrebare , cine are har , patriarhia creata de stalin , sau Biserica Rusa din Catacombe , care s-a opus bolsevicilor ateisti ?
      Foarte util de citit :
      https://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2015/04/sfintii_catacombelor_rusiei.pdf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s