CELOR CE SPUN CĂ EREZIA NU ESTE ÎNCĂ VĂDITĂ ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ – un document cutremurător care vădeşte apostazia în care se află Patriarhia Română şi ortodoxia oficială

Am vrea să abordăm o temă des întâlnită printre cei mai ”ortodocşi” şi ”anti-ecumenişti” credincioşi ai Patriarhiei Române care nu sunt de acord cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici, nici cu recunoaşterea ”tainelor” lor, nici cu multe alte demersuri ecumeniste, dar care se amăgesc spunând că nu este momentul ruperii comuniunii. Pe ce îşi întemeiază ei această atitudine?

Ei spun:

”Considerăm toate aceste întruniri inter-religioase şi apropieri liturgice ca o mergere pe marginea unei prăpăstii. Căderea în apostazie va veni atunci când sinodul Patriarhiei va recunoaşte papismul drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme şi când va semna Tratatul de Unire cu Apusul. Atunci adevărata Biserică va trebui să facă ce a făcut şi în timpul Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântului Fotie al Constantinopolului, Sfântului Marcu Eugenicul, Sfinţilor Visarion şi Sofronie: liturghisească tainic în catacombe şi să propovăduiască deschis neamului adevărata credinţă.”

Toate acestea nu sunt decât nişte amăgiri şi ”praf aruncat în ochii celor creduli”, pentru că deja Sinodul Patriarhiei Române şi celelalte Patriahii oficiale au recunoscut catolicismul (papismul) drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme.

Pentru a demonstra aceasta, vom aduce numai câteva argumente, în ordine cronologică.

Pentru cei care sunt interesaţi în mod deosebit de Patriarhia Română, am subliniat cu albastru evenimentele legate de aceasta, deşi, după cum învaţă toţi Sfinţii Părinţi, membrii Patriarhiei Române se fac părtaşi prin comuniune tuturor ereziilor oficialilor lor, dar şi ale acelora cu care Patriarhia Română se află în comuniune.

Iată ce spunea despre aceasta părintele Maxim Maretta la Conferinţa Interortodoxă ”Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”:

”Erezia ecumenismului a infectat nu doar o biserică ortodoxă locală, ci pe toate. Fiecare Patriarhie a contribuit în felul său la pervertirea credinţei Ortodoxe: Constantinopolul prin ridicarea anatemelor date de Sfinţii Părinţi împotriva bisericii papiste, Alexandria prin recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi [„Patriarhia Moscovei” la fel; „Patriarhia Română” la fel], Antiohia prin împărtăşirea din acelaşi potir cu monofiziţii, şi toate bisericile ecumeniste luate împreună – prin participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor şi renunţarea la învăţătura patristică a Bisericii. Toate bisericile ecumeniste sunt în deplină comuniune şi împărtăşesc aceeaşi convingere ecumenică: convingerile uneia sunt convingerile celorlalte, fiecare Patriarh susţinând şi încurajând acţiunile ecumeniste ale celorlalţi.”

Dar să alcătuim o scurtă cronologie a evenimentelor ce demonstrează aceasta, făcând, totodată, o comparaţie cu cele ce învaţă Sfinţii Părinţi. Am ales ca exemplu, de data acesta, mai ales pe Sfântul Marcu al Efesului. (Fragmentele din viaţa sau din scrierile Sfântului Marcu şi ale altor Sfinţi le vom scrie în acest document cu verde).

În anul 1964, în ziua de Rusalii, papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat Oficiul Sfântului Scaun pentru necreştini. Romano-catolicismul a admis posibilitatea ”îmbogăţirii cultului” cu elemente păgâne, iar ”ortodocşii” au contribuit din plin la aceasta.

În 1965, “Patriarhul” Ecumenic Atenagoras şi papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „au ridicat Anatema de la 1054″. Anatema fusese dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Atenagoras proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, ”Papalitatea Latină este parte a Ortodoxiei.”

Sfântul Paisie Velicikovski spunea cu două sute de ani în urmă: ”Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici.”

De asemenea, Sfântul Marcu al Efesului spunea: ”sfintele canoane zic că cel ce se abate şi cu puţin de la Ortodoxie este eretic şi supus canonisirii.” Apoi zice: ”Dacă latinii (papistaşii) nu s-au abătut de la dreapta Credinţă, atunci i-am tăiat de la noi în chip nedrept. Însă dacă s-au abătut de la Credinţa în ce priveşte teologia Duhului Sfânt, a căruia hulire este cea mai mare dintre primejdii, atunci sunt în chip limpede eretici, şi ca eretici i-am tăiat de la noi.” (p.246-247)

Pe 26 octombrie 1967, „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a mers la Roma şi s-a aşezat pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu papa, ca semn de recunoaştere a egalităţii, şi s-au rugat împreună.

Iată însă ce spun Sfinţii Părinţi în canoanele Sfintelor Sinoade ale Bisericii în legătură cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici:

”Dacă cineva cu cel excomunicat chiar în casă de s-ar ruga împreună, acesta să se afurisească.”

(Canonul 10 Apostolic)

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreuna cu ereticii, să se afurisească. Iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici, să se caterisească.” (canonul 45 apostolic)

”Nu se cuvine cu ereticii sau cu schismaticii a se ruga împreună.”(Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea)

Am amintit aici numai de aceste trei canoane, dar ele sunt mult mai multe.

În Pastorala de Crăciun din 1968, „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a afirmat că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declara că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).

Pe 16 decembrie 1969, aşa-zisa Patriarhie de la Moscova a decis că, în cazurile în care catolicii cer Bisericii Ortodoxe să fie împărtăşiţi cu Sfintele Taine, acest lucru nu le va fi interzis.”

Iată ce avertiza Sfântul Marcu al Efesului şi cu privire la aceasta: ”Nu trebuie să sfinţim pe cineva din neamul latinilor (papistaşilor) cu dumnezeieştile şi preacuratele daruri date de mâini preoţeşti, până ce nu se va hotărî să se depărteze de dogmele şi obiceiurile latine şi va fi catehizat şi alăturat ortodocşilor.”

(p.247)

În anul 1971, a avut loc o schimbare de direcţie a Consiliului Mondial al “Bisericilor” către

sincretismul interreligios, la sugestia pseudo-ortodocşilor.

Papa şi „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras au întocmit scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor.

„Patriarhul” Atenagoras a anunţat public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.

În anul 1975 , în Mărturisirea de la Tiatheira, Mitropolitul grec Atenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, a declarat că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt considerate ca fiind cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici.

În 1983, Consiliul Mondial al Bisericilor (din care face parte şi Patriarhia Română) a ţinut o adunare în Vancouver, Canada, în cursul căreia au avut loc diverse ritualuri şamanice şi alte ritualuri păgâne.

Într-un interviu acordat televiziunii de către patr. Teoctist, acesta numea Biserica Ortodoxă şi cea romano-catolică (papistă) „Biserici-surori”.

Mai spunea:

În 1984, am participat în cadrul Conferinţei Europene la Riva del Garda, în nordul Italiei, la o şedinţă foarte importantă a conferinţei Bisericilor Europene împreună cu conferinţele Romano-catolice europene. Deci autoritatea creştină întreagă. Şi s-a discutat acolo şi s-a definitivat o dorinţă şi o discuţie care este de mult timp: problema lui FILIOQUE a unui cuvânt care era atât de controversat şi chiar piedică la rugăciune şi la întâlnire. Ei, acolo, ca prin minune, toţi am fost de acord, în urma unor comisii de teologi care au aprofundat, că acest cuvânt şi aşa şi aşa conţine acelaşi adevăr. Şi am căzut de acord că atunci când suntem la noi, în teritoriul oriental-ortodox zicem Credeul fără adaosul filioque şi atunci când suntem în teritoriul unei Biserici romano-catolice zicem Credeul cu adaosul filioque.”

Oare nu se vede clar că acesta nu este decât ”praf aruncat în ochii celor care ignoră adevărul cu bunăştiinţă”?

Oare atâţia sfinţi care au considerat adosul filioque o erezie au fost rătăciţi şi ne găsim noi acum să-i corectăm?

După cum vedem, istoria se repetă şi aceste lucruri se făceau şi pe vremea Sfântului Marcu al Efesului. Iată, însă, ce învaţă acest Sfânt: ”În epistolele sale către toţi creştinii, el îi îmbărbăta să se depărteze de unirea florentină ca de una ce era urâtă lui Dumnezeu. ‹‹Aceşti oameni››, scria el, ‹‹recunosc împreună cu latinii că Duhul Sfânt purcede de la Fiul şi Îşi trage existenţa de la El, căci aşa spune definiţia lor, şi în acelaşi timp spun împreună cu noi că Duhul purcede de la Tatăl. ›› … Căci rostesc două Crezuri, aşa cum au şi făcut (…)” (p. 243)

Anul 1984 este şi anul în care papa i-a făcut o vizită lui Dalai Lama, aşa-zisul ”patriarh budist suprem”, iar în 1985, la Casablanca, în Maroc, înaintea a 8000 de tineri musulmani, papa a consfinţit dialogul cu islamul, asigurându-i pe musulmani, în chip hulitor, că ”avem acelaşi Dumnezeu”. Peste numai un an, în India, papa a făcut o vizită la mormântul hindusului Mahatma Gandi şi a spus, ca şi alte dăţi, că urmăreşte a se ajunge la nouă ordine mondială… încheind cu cuvintele basfemiatoare: „Fie ca Mahatma Gandi să trăiască pururea!”

La iniţiativa papei Ioan Paul al II-lea, pe 27 octombrie 1986, la Assisi, în Italia, a avut loc o ”Întâlnire a religiilor pentru pacea lumii.” Au luat parte 150 de reprezentanţi a 12 religii.

Au fost prezenţi budişti, musulmani, băştinaşi din Africa şi din America, zoroastrieni, sikh-iţi, evrei, alături de nestorieni,necalcedonieni, copţi, armeni, malabiţi, romano-catolici, anglicani, luterani etc. Din nefericire, la această întrunire inter-religioasă şi-au găsit loc şi ”ORTODOCŞII”, care au avut un rol hotărâtor în înfăptuirea acesteia.

Au participat delegaţi din partea ”Bisericilor ortodoxe” ale Finlandei, Cehoslovaciei, Patriarhiei Bulgare, PATRIARHIEI ROMÂNE, Patriarhiei Georgiei, Patriarhiei Moscovei şi Patriarhiei Antiohiei. ”Bisericile” Alexandriei şi Ierusalimului au trimis mesaje prin care şi-au declarat consimţământul spiritual.

S-AU FĂCUT RUGĂCIUNI ÎN COMUN CU TOȚI ACEŞTI ERETICI ŞI PĂGÂNI.

Păgânii au fost repartizaţi în biserici ”creştine”, ca să-şi săvârşească ritualurile. De exemplu, budiştii sau rugat în catedrala Sfântului Petru, punând pe ”altarul” papist o mică statuie a lui Buddha; hinduşii, în jurul „altarului” papist, şi-au chemat pe rând toţi zeii etc.

La Assisi s-a propus înfiinţarea unui Consiliu Mondial al Religiilor. În timpul rugăciunilor comune, americanii nativi (amerindienii) au fumat pipa păcii, iar papa şi-a subliniat rolul de conducător al mişcării sincretiste mondiale înspre pan-religia noii-ere. ”ORTODOCŞII” AU FOST PUŞI PE ACEEAŞI TREAPTĂ CU ÎNTREGUL SPECTRU DE EREZII AŞA-ZIS ”CREŞTINE” ŞI CU RELIGIILE PĂGÂNE.

În noiembrie 1987, “Patriarhul” Ecumenic Dimitrie şi clerul său au concelebrat la o misă romanocatolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. În decembrie 1987, patr. Dimitrie s-a rugat din nou oficial împreună cu papa, la Vatican.

Din păcate, aceasta nu a fost ultima cădere a ”ortodocşilor” care s-au rugat cu ereticii. În fiecare an, romano-catolicii au organizat întâlniri inter-religioase (chiar şi cu păgânii) în diferite oraşe europene, ÎNTÂLNIRI LA CARE AU PARTICIPAT ŞI ”ORTODOCŞII” (inclusiv reprezentanţi ai Patriarhiei Române):

la Roma, în 1987 şi 1988, la Varşovia, în 1989, la Bari în 1990, la Malta în 1991, la Bruxelles în 1992, la Milano în 1993, la Assisi în 1994 etc.

În septembrie 1990, s-a semnat Acordul de la Chambessy, Elveţia: O comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop, “Mitropolitul” Damaschin al Patriarhiei Ecumenice, a iscălit împreună cu monofiziţii un acord, în care amândouă părţile au căzut de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV-VII) şi să se unească. Partea ortodoxă a fost de acord să ”ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi.

Aceştia se despărţiseră de Ortodoxie în secolul al V-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe.

În iulie 1991, Sinodul Patriarhiei Antiohiei a implementat o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii depline cu bisericile siriene monofizite. În ”Declaraţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuniunea cu iacobiţii (monofiziţi).

Tot în anul 1991, la Canberra, în Australia, a avut loc a 7-a adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor.

La această adunare Organizaţia Internaţională a Homosexualilor şi Lesbienelor a devenit membră a Consiliului Mondial al “Bisericilor”, alături de Patriarhia Română şi celelalte reprezentante ale “Ortodoxiei” Oficiale, exact atunci când tema Adunării, blasfemiator a fost denumită “Vino, Duhul Sfinte – reînnoieşte întreaga creaţie!” Prin prisma acestei frăţii cu sodomiţii, decât să condamne paradele homosexualilor şi lesbienelor, Sinodul ”BOR”, probabil nu peste mult timp le va aduce elogii şi îi va promova pe aceşti păcătoşi autodeclaraţi.

În cortul de slujbe al adunării, băştinaşii au susţinut un concert de muzică rock. În acelaşi cort, ”ortodocşii” au slujit Sfânta Liturghie. Ritualurile băştinaşilor ţinute în cort includeau elemente păgâne, panteiste, animiste, fiind chemate spiritele pădurii aborigene. A fost hulit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Duhul Sfânt. Prezenţa ereticilor şi a celor de alte religii a fost din nou mai mult decât evidentă: hinduşi, budişti, iudei, musulmani şi alţii.

În anul 1993 la Chicago a avut loc un ”Festival al diversităţii religioase”. Pe afişele mahomedanilor era scris: ”Nu este alt dumnezeu decât Allah. Mohamed este mesagerul lui.” Au fost prezenţi 600.000 de reprezentanţi a 250 de religii şi grupări religioase. Nu a fost doar un loc pentru discursuri, ci şi pentru ritualuri făcute de cele mai diferite grupuri şi religii. Au fost prezenţi: romano-catolici, unitarieni, budişti, sikh-iţi, musulmani, evrei, bahai, zoroastrieni, hinduşi, băştinaşi americani celebrând ritualuri păgâne şi făcând invocaţii

ale spiritelor (diavolilor). Chiar şi vechii păgâni au participat cum ar fi preoteasa zeiţei Isis. Vaticanul a făcutprezentă concepţia unei noi civilizaţii (new-age).

Aşa zisul ”patriarh” al budiştilor, Dalai Lama, a vorbit despre unirea tuturor religiilor ca fiind spre ”binele umanităţii” şi despre schimburile dintre ”călugării din Tibet” şi ”călugării creştini”. Aztecii au adus ”focul sacru” şi au dansat în faţa lui.

Vedem astfel cum religii şi culturi indiferente faţă de adevăr se unesc din ce în ce mai mult într-un mozaic sincretist şi toate împreună, într-o îmbrăţişare mortală, sunt înecate într-o pan-religie a lui Antihrist.

În 1993, s-a semnat Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici “Ortodoxe” Oficiale au căzut de acord cu romano-catolicii (papistaşii) şi au spus că toţi împărtăşesc „…o singură credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că „sunt Biserici surori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvârşită şi deplină”. Patriarhia Română s-a găsit în prima linie a apostaziei. Ea a ratificat şi a recunoscut fără rezerve acest Acord.

Iată ce spunea despre aceasta un ierarh al Patriarhiei Române, mitrop.Teofan:

Cele două Biserici [ortodoxă şi papistă] cred că pe Sfânta Masă în Sfântul Altar este prezent în mod real Acelaşi Hristos Care S-a născut în Betleem, Care S-a jerfit pe Golgota, Care S-a înălţat la cer, şade de-a dreapta Tatălui şi Care va veni să mă judece pe mine, pe noi şi pe toată lumea.”

Tot în anul 1993, la Chambesy, a avut loc o nouă întrunire între ortodocşi şi monofiziţi.

Iată ce spune pr. Nicolae Necula, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti:

Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii ecleziale. În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi vechi orientale.” (monofizite)

Hotărârea aceasta a revenit în special “Patriarhului” Teoctist şi “episcopilor” Nestor Vornicescu, Teofan Savu şi Irineu Popa, fapt pentru care toţi “ierarhii” Bisericii Române au ratificat acordul.

Semnarea acestor documente s-a făcut în secret, deci nu trebuie să ştie poporul deocamdată. Acest acord se poate citi la această adresă:

http://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2010/06/acord-intre-bor-simonofiziti.pdf

În aceste documente oficiale ale Bisericii Române, ca şi în cele semnate în anii următori, se spune printre altele că s-ar fi făcut o greşeală când monofiziţii au fost anatemizaţi, că acel context era unul al „dezbinării şi al lipsei de iubire frăţească. Deci, după părerea lor, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul, chiar şi Sfânta Eufimia, care au considerat că monofizismul este erezie ar fi fost în înşelare, ar fi fost lipsiţi de iubire.

S-a mai hotărât:

– ca fiecare să folosească Liturghia sa, care să fie îmbunătăţită din Liturghia celeilalte Biserici, pentru ca până la urmă să se ajungă la coliturghisire;

– toate anatemele şi pasajele incriminatoare să fie scoase din cărţile de cult (de exemplu numele ereticilor Sever, Dioscor şi ceilalţi);

modificarea (de fapt falsificarea) manualelor de teologie;

– absenţa unei ierarhii paralele în acelaşi district etc.

„Referitor la problema anatemelor întâlnite în cărţile de cult la slujba hirotonirii arhiereului, s-a sugerat ca acele anateme care privesc pe ‹‹Părinţii Bisericii Orientale›› (adică pe ereticii monofiziţi), să fie trecute sub tăcere la slujbele respective şi înlăturate în timp din ediţiile următoare. Deci, în timpul hirotonirii episcopilor ce vor urma după 1993, să se sară peste pasajele care cuprind anateme împotriva ereticilor monofiziţi, apoi să fie scoase de tot din cărţile de cult.

De asemenea, din Molitfelnic s-au scos absolut toate rânduielile de trecere a tuturor celor de alte credinţe la Ortodoxie.

Patriarhia Română le-a permis monofiziţilor să slujească în biserica Facultăţii de Teologie din Bucureşti cu hramul Sfânta Ecaterina. Potrivit rânduielilor ortodoxe, o biserică în care au slujit ereticii ar trebui resfinţită.

Sinodul Patriarhiei Române a aprobat, la iniţiativa Consiliului Mondial al “Bisericilor”, călcând în picioare învăţătura Sfinţilor Părinţi, participarea în formă organizată la ”tradiţionala” Săptămână de Rugaciune cu ereticii din luna ianuarie a fiecărui an, a sinodalilor şi a preoţilor în bisericile lor şi în cele ale ereticilor. Aceasta dovedeşte improprierea cu totul a ereziei la nivel sinodal şi nu faptul că avem de-a face doar cu simple accidente sau scăpări, care s-au mai întâmplat şi în trecut, dar izolat.

Pe 3 iulie 1994, în catedrala romano-catolică (capiştea papistaşă) Sfântul Hristofor din Canberra, Australia, s-a ţinut o „slujbă specială”, la care au participat şi trei Patriarhii ”Ortodoxe”: a Greciei, A ROMÂNIEI şi a Antiohiei. ”Slujba” a început cu băştinaşii aborigeni, printr-un ” ritual al purificării” care a fost făcut în ”altarul” catedralei papiste. Băştinaşii păgâni şi-au făcut ritualurile în faţa ”altarului” , pregătindu-se pentru a le vorbi spiritele (diavolii). După aceea au adus ”fumul purificator”, prin faţa căruia au trecut reprezentanţii tuturor confesiunilor prezente: ”ortodocşi” – şi reprezentanţii BOR, anglicani, nestorieni, monofiziţi, romano-catolici, protestanţi etc. Apoi s-au ”unit” cu toţii în rugăciune. Evanghelia a fost adusă tot de femeile păgâne, în costumele lor populare şi citită de o femeie eretică…

Pe 30 noiembrie 1994, de ziua hramului patriarhiei ecumenice, patr. ec. Bartolomeu s-a rugat împreună cu un ”cleric” papist şi au binecuvântat împreună.

Pe 29 iunie 1995, “Patriarhul” Ecumenic Bartolomeu l-a vizitat pe papă în Roma, şi „au concelebrat o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger a lovit domul în timpul slujbei.

Între 30 august şi 1 septembrie 1998, Patriarhia Română şi Preşedinţia au organizat la Bucureşti sub patronajul comunităţii papiste “San Egidio”, o întrunire inter-religioasă mondială cu titulatura ”Oameni şi Religii”, având subtitlul hulitor ”Pacea este numele lui Dumnezeu. Dumnezeu, Omul,Popoarele”. Cu această ocazie s-au practicat în centrul Bucureştiului ritualuri păgâne, s-au aprins lumânări în menora de către toţi reprezentanţii religiilor, inclusiv patriarhul BOR Teoctist, iar în aula patriarhiei s-au ţinut conferinţe ecumeniste.

Între 7 şi 9 mai 1999, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, aceasta fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Aici a participat la liturghia ortodoxă, rostind: ”Pace tuturor!” şi ”binecuvântând” poporul. În discursurile rostite atunci de oficialii Patriarhiei Române, se spunea clar că se doreşte ajungerea la ”un singur potir. Atunci de ce se mai amăgesc unii, spunând că lucrurile nu sunt chiar atât de grave?

În anul 2002, în luna ianuarie, Papa a chemat toate religiile la Asissi spre a se ruga pentru pacea lumii şi unire. Au participat reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor oficiale “ortodoxe”, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au avut loc două ”liturghii” ecumeniste: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine.

Cea dintâi includea rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi forţelor, şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă a înfăţişat unitatea creştină prin ÎMPĂRTĂŞIREA DINTR-UN POTIR COMUN.

În anul 2004, ultraecumenista şi inovatoarea Patriarhie de Constantinopol, prin reprezentantul său, mitrop. Augustin al Germaniei, a recunoscut ”botezul” luteran, prin semnarea unui acord. Mai pe înţelesul tuturor, aceasta înseamnă că, la venirea la ortodoxie, un luteran nu mai trebuie botezat.

În anul 2005, la Vatican, a avut loc înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea, cu participare pan- “ortodoxă” oficială, îndeosebi a Patriarhiei Române cu parastase oficiate de ierarhi şi preoţi.

Un oficial al Patriarhiei Române, mitr.Bartolomeu Anania, a doua zi după moartea ereticului papă, spunea, în cadrul predicii din catedrală:

„L-am pomenit astăzi în rugăciunile noastre, aşa cum aţi ascultat, iubiţii mei, şi am spus ‹‹Arhiereul Ioan Paul al II-lea››.

Catolicii se roagă pentru sufletul papei Ioan Paul al II-lea pe bună dreptate, pentru că este şeful Bisericii lor. Noi ne-am rugat şi ne rugăm pentru arhiereul Ioan Paul al II-lea, pentru că este fratele nostru întru Hristos, având succesiune apostolică întocmai ca orice arhiereu din Biserica Română. Administrativ, distanţele dintre noi sunt sau pot părea foarte mari, dar ca arhierei ai lui Hristos suntem egali în aceeaşi slujire (…)

Cel care vă vorbeşte s-a îmbrăţişat frăţeşte cu cel care ne-a părăsit (papa Ioan Paul al II-lea). Şi neam îmbrăţişat nu ca mai mari sau mai mici, ci ca egali întru aceeaşi slujire întru Iisus Hristos.

De aceea, am hotărât ca la Liturghia de astăzi să facem ectenie pentru pomenirea lui şi l-am pomenit şi la ieşirea cu Sfintele Daruri (…)Dacă n-am ajuns încă cele două Biserici (Catolică şi Ortodoxă) să atingem comuniunea euharistică, către care tindem şi care va fi când va vrea Dumnezeu, am rămas şi suntem în comuniune de rugăciune (…)

Dumnezeu să-l aşeze în loc luminat, acolo unde toţi sfinţii Lui se odihnesc.”

Iată aşadar acelaşi ”praf aruncat în ochii credulilor”… Am arătat că s-a ajuns deja la comuniunea euharistică, dar nu se recunoaşte aceasta, tocmai ca să nu se sperie lumea şi să nu întrerupă comuniunea cu Patriarhiile oficiale, aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi că trebuie procedat în asemenea situaţii. Dar însăşi această intenţie declarată a ierarhilor de a ajunge la ”potirul comun” ce este? În ce priveşte recunoaşterea ”tainelor” şi a ereziilor ereticilor, ce să mai vorbim, pentru că, după cum am văzut, acestea au fost recunoscute de mult.

La vremea sa, Sfântul Marcu al Efesului îi îndemna pe clerici şi pe credincioşi să fugă de episcopii şi de preoţii, care îl pomeneau pe papa şi de cei cu un gând cu aceia. Într-o scrisoare către Ieromonahul Teofan din Evia, Sfântul Marcu scria: ”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.” (p. 244)

De asemenea, pe vremea Sfântului Marcu, ”Mitropolitul Mitrofan al Kizicului a săvârşit Sfânta Liturghie la una din mănăstirile papistaşe din cetate şi a pomenit la slujbă pe Papa. Purtarea sa a fost privită cu indignare şi neplăcere de ceilalţi episcopi greci şi de Despotul Dimitrie, care a rămas uluit de acest fapt.”

(p. 234)

Care ierarh mai priveşte astăzi cu indignare astfel de gesturi ?

La unele slujbe, săvârşite atât în Constantinopol cât şi în alte părţi, numele papei a fost pomenit înainte de al episcopilor ortodocşi sau în rând cu aceştia. Nu au urmat reacţii oficiale împotriva acestor gesturi.

Cei ce au săvârşit şi săvârşesc aceste pomeniri şi cei aflaţi în comuniune cu aceştia ar trebui consideraţi acum a fi uniaţi şi cad sub anatemele secolelor al XI-lea – al XIV-lea împotriva papismului.

Pe 30 noiembrie 2006, papa Ratzinger (zis Benedict al XVI-lea) a vizitat Constantinopolul, şi a participat la Liturghia slujită de “Patriarhul” Bartolomeu, stând pe un scaun arhieresc, rostind rugăciunea „Tatăl nostru” în timpul Sfintei Liturghii şi cântându-i-se „Întru mulţi ani”, ca unui episcop ortodox.

De asemenea, la Tedeumul de mulţumire săvârşit la Constantinopol cu ocazia sosirii papei, numele acestuia a fost pomenit înainte de cel al patr. ec. Bartolomeu.

Pe 1 decembrie 2006, patr. ec. Bartolomeu a participat la messa (”liturghia” papistaşă) într-o catedrală romano-catolică, împreună cu papa Benedict al XVI-lea. La sfârşitul slujbei, poporul papistaş şi ortodox a fost binecuvântat de patr. Bartolomeu.

În luna octombrie a anului 2007, episcopii ”ortodocşi” au săvârşit liturghia într-o catedrală din Ravena, Italia. La slujbă au participat şi papistaşi.

Pentru aceste trei ”evenimente”, a se vedea

Cine spune că ”ortodocşii” nu se împărtăşesc împreună cu ereticii? Priviţi numai două exemple ale acestei împărtăşiri comune, în Patmos, anii 2007 şi 2009:

Dogma supremaţiei papale şi dogma infailibilităţii papale, exprimate la Conciliul Vatican din 1970, cuprind cele mai mari blasfemii… Iată câteva fragmente formulate la acel conciliu:

”Papa Romei este om dumnezeiesc şi dumnezeu omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna.Papa a dobândit dumnezeiasca stăpânire, care este nelimitată.

Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în cer pentru Dumnezeu […]

Toate au fost supuse stăpânirii şi voinţei papei şi nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi. Dacă papa a atras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe: ‹‹sfinte părinte, de ce faci aceasta ?››

Papa este infailibil, precum este şi Dumnezeu, şi are puterea să facă orice face Dumnezeu.

Papa poate schimba firea lucrurilor. Poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice este plăcut, chiar împotriva adevărului în afara adevărului şi în ciuda adevărului. Poate formula obiecţii împotriva apostolilor şi a poruncilor pe care le-au dat ei.

El are dreptul şi puterea să îndrepte Noul Testament orice consideră necesar.

Poate schimba chiar şi Tainele care au fost rânduite şi instituite de Iisus Hristos.

El are o astfel de putere în cer încât poate proclama sfinţi pe oricine vrea dintre cei morţi chiar şi împotriva tuturor convingerilor din exterior şi în ciuda părerilor cardinalilor şi episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta. Papa are stăpânire asupra purgatoriului şi a iadului. El este stăpânul lumii. Cu nelimitata sa putere el le săvârşeşte pe toate potrivit voinţei sale şi are puterea să săvârşească mai mult decât cunoaştem noi.

Stăpânirea papei nu are măsură, nici limite, Papa este vicarul lui Dumnezeu şi cel care neagă acest lucru este un amăgitor.

Papa este locţiitorul lui Dumnezeu şi stăpâneşte asupra îngerilor buni şi răi. Orice lucru care se săvârşeşte cu puterea papei este săvârşit de Dumnezeu.

Pe papa nu-l poate judeca nimeni. … Puterea şi stăpânirea sa se prelungesc asupra celor duhovniceşti, celor pământeşti şi celor dedesubt.

Papa este asemenea lui Hristos căci în trupul său trăieşte Duhul Sfânt.

Papa este domnul tuturor şi cauza oricărei cauze. Papa este mirele şi capul Bisericii Universale. Papa nu se poate înşela şi nu poate face vreo greşeală .

El este atotputernic, căci înlăuntrul său există toată plinătatea puterii şi stăpânirii.

Papa este mai presus decât Apostolul Pavel pentru că potrivit cu chemarea sa stă la acelaşi nivel cu Apostolul Petru. Din această pricină poate să nu fie de acord cu Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi să dea porunci potrivnice acestora.

Dacă papa pronunţă o hotărâre împotriva judecăţii lui Dumnezeu atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată şi schimbată. Papa este lumina adevărului şi reflexia lui. Papa este totul peste toate şi pe toate le poate.”

MARI BLASFEMII !!!

Să enumerăm doar câteva dintre simbolurile sataniste ala papistaşilor: crucifixul strâmbat al papei pentru a caricaturiza crucea tradiţională; mitra papală cu forma capului zeului peşte Dagon; crucea răsturnată de pe tronul papal; ochiul masonic; capiştile catolico-masonice sub formă de piramidă etc.

Pe 6 ianuarie 2008, “Episcopul” Sofronie al Oradiei a concelebrat slujba Aghiasmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului. Sinodul Patriarhiei Române nu a luat nici o măsură, ci chiar i s-a luat apărarea la radio Trinitas.

Pe 25 mai 2008, într-un gest fără precedent, care a şocat întreaga lume, “mitropolitul” Nicolae (Corneanu) al Banatului s-a împărtăşit într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor, după o lună şi jumătate, sinodul Patriarhiei Române a emis o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii “Ortodoxe” Române, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii în cazul neascultării; însă, în acelaşi timp, l-a iertat pe mitrop. Nicolae pentru gestul său, „luând act de regretul şi pocăinţa sa” inexistentă (ulterior a declarat că ”nu regretă gestul şi nu se pocăieşte”).

Pentru Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale, biserica papistă este considerată doar despărţită administrativ de ele, nicidecum eretică, fără taine (a se vedea de ex. predica mitrop. Bartolomeu Anania la moartea papei). La Constantinopol, ca urmare a ”ridicării” anatemelor din 1965 ereticul papa este primit în aceiaşi cinste de arhiereu de către ”patriarh” şi se fac conslujiri; ”patriarhul” BOR Teoctist a mărturisit public erezia filioque; acordul de la Balamand cu ale lui ”Bisericilor-surori” a avut Patriarhia Română în prima linie; iar Carta Oecumenica a devenit noul ”Credeu” al BOR (după cum se poate citi pe site-ul oficial

http://www.patriarhia.ro/_upload/relatii_externe/charta_oecumenica.doc).

Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.

Dat fiind faptul că Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale recunosc tainele ereticilor papistaşi (şi ale celorlalţi eretici: monofiziţi, anglicani, etc.), semnând acorduri şi documente oficiale în aceste sens, se află cel puţin în comuniune de rugăciune cu aceştia; astfel, slujbele de pomenire făcute la moartea ereticului papă sunt pentru BOR ceva firesc. Ştim însă că la Sinodiconul Ortodoxiei ereticilor li se zice Anatema, iar numai celor drept credincioşi li se zice Veşnica Pomenire. Iată deci care este „ortodoxia” Patriarhie Române.

Aşadar această interzicere a rugăciunii cu ereticii nu a fost decât ”praf aruncat în ochii credincioşilor”, fiindcă în realitate Patriarhia Română continuă să săvârşească slujbe împreună cu ereticii.

Mai mult decât atât, patr. Daniel a dăruit papistaşilor adunaţi în catedrala patriarhală Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion.

Prezentăm în continuare un mic fragment din Mesajul patr.Daniel, adresat participanţilor la Conferinţa internaţională „Spre o unitate spirituală a lumii – evrei, creştini, musulmani la începutul mileniului III” (Arad, România, 26-27 mai 2009), fragment, ce exprimă chintesenţa anti-ortodoxiei sale: De aceea, noi, ca păstori ai Bisericii creştine, împreună cu conducătorii celorlalte două mari religii monoteiste, avem datoria să călăuzim popoarele, pe care Dumnezeul Cel Sfânt ni le-a încredinţat să le păstorim (…) ”

Apostazia oficialilor Patriarhiei Române şi a celorlalte Patriarhii Oficiale continuă şi prin alte fapte: De exemplu, preotii ”ortodocşi” sfinţesc ”troiţe masonice” (crucea alături de simbolurile masonice)

În Catedrala Mitropolitană din Timişoara au fost săvârşite ritualuri de investire în ordinul masonic al cavalerilor de Malta. Ordinul cavalerilor de Malta reprezintă penultima treaptă a francmasoneriei în ritul york. Oficial, ordinul aparţine bisericii papiste.

Un alt exemplu este şi Patriarhia bulgară, care recunoaşte nevoia urgentă de a se uni cu papistaşii. Episcopii bulgari spun că nu au de ce să se teamă să găsească o modalitate de a concelebra euharistia cu catolicii.

În Rusia la 6 martie 2010 a avut loc un concert în timpul căruia au cântat şi s-au rugat împreună: ortodocşi, hinduşi, budişti, iudei, musulmani, şamani etc. În spatele scenei, simbolurile religioase ale păgânilor s-au unit cu crucea, simbolizând unirea într-o singură biserică a lui antihrist.

Văzând toate acestea, ne întrebăm: oare ce au făcut adevăraţii creştini în astfel de situaţii? Vom ilustra tot cu un exemplu din viaţa Sfântului Marcu al Efesului, în a cărui perioadă se petreceau evenimente asemănătoare cu cele de astăzi.

Pe vremea Sfântului Marcu ”Există o opinie publică închegată care nu şovăia

să-l critice nici pe Împărat, nici pe ierarhi.” (p. 239)

De aceea, ”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor” (p. 239)

Unii „antiecumenişti” vor continua să spună că, totuşi, clericii şi mirenii din acele timpuri erau îndreptăţiţi să aibă o astfel de atitudine, pe când astăzi lucrurile nu au ajuns chiar atât de departe sau că erezia nu este încă vădită în Patriarhia Română.

Vom demonstra însă, în continuare, că nu este aşa.

Legat de aceasta, încă de acum 50 de ani, Părintele Serafim Rose spunea:

„Vremurile noastre se aseamănă mult celor ale Sfântului Ierarh Marcu al Efesului, din secolul al XVlea, când părut era că Biserica este aproape gata de a fi dizolvată în nelegiuita unire cu papistaşii. Cu mult mai rele şi primejdioase sunt vremurile noastre, decât acelea. Atunci, unirea a fost un act impus cu forţa, din exterior; pe când acum, ortodocşii au fost pregătiţi o vreme îndelungată pentru apropiata contopire ecumenistă a tuturor bisericilor şi religiilor, după decenii de relaxare, indiferenţă, duh lumesc şi îngăduinţă pierzătoare

cum că ‹‹nimic nu ne desparte cu adevărat›› de toţi ceilalţi care îşi spun creştini. Biserica Ortodoxă a supravieţuit falsei uniri de la Florenţa, şi chiar a cunoscut, după aceasta, o perioadă de înflorire în exterior şi de sporire duhovnicească înăuntru ei. Dar oare, după noua falsă unire – ce se urmăreşte acum, cu un elan sporit – va mai dăinui Ortodoxia în afara catacombelor şi a pustiei?

Pe vremea Sfântului Marcu al Efesului, episcopii care semnaseră unirea cu papistaşii nu ajunseseră să facă toate cele ce se fac astăzi de către episcopii BOR:

”Luni, 6 Iulie, 1439, la Biserica Santa Maria del Fiore din Florenţa, sărbătorirea unirii s-a încheiat cu slujirea unei Messe după rânduiala latină (papistaşă), însă nici unul dintre episcopii greci nu a luat parte şi nici nu s-au împărtăşit cu ostie. Grecii doar au schimbat între ei sărutul păcii. Crezul s-a citit în latineşte şi în greceşte, fireşte, cu adăugirea lui Filioque.” (p. 232)

De asemenea, ”Pe data de 17 Septembrie grecii au slujit Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Marcu din Veneţia […] Clerul latin nu a luat parte şi numele Papei nu a fost pomenit. Siropulos comentează: ‹‹Unii ne-au defăimat că am slujit Liturghia într-o biserică latină; dar pe nedrept ne judecă. Noi am slujit pe antimisul nostru şi am folosit vasele noastre sfinte. Totul s-a săvârşit după rânduiala noastră bisericească.

Mai mult, citeţul nostru a rostit cu glas mare sfântul Simvol… fără adăugirea (lui Filioque); şi nici numele Papei nu s-a pomenit››. Această întâmplare nu face decât să arate că o adevărată unire nu a avut niciodată loc, ci doar o parodie de unire.” (p. 235)

O altă comparaţie cu vremurile noastre: pe vremea Sfântului Marcu, episcopii care semnaseră erau chinuiţi de remuşcări. Iată ce spuneau ei: ”Ne-am vândut credinţa, am schimbat buna cinstire cu necinstirea, am trădat credinţa cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia, şi trădând jertfa cea curată de mai ’nainte, ne-am făcut azimiţi.” (p. 238) ”…tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre! Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii!” (p. 238)

Pe când astăzi episcopii chiar se laudă cu ecumenismele lor. Care episcop mai face pocăinţă publică pentru aceasta? Dimpotrivă, pe cei ce nu sunt de acord cu ei şi ţin învăţătura Sfinţilor Părinţi îi numesc ”retrograzi”, ”înapoiaţi”,” stilişti”, ”sectanţi” etc.

Arhiepiscopul Averchie al Jordanville-ului a dat următorul răspuns deciziei apostate a Moscovei privind împărtăşirea papistaşilor:

„Acum, chiar dacă unii distraţi se îndoiesc cu privire la felul în care ar trebui să privim Patriarhia Moscovei şi dacă o putem considera Ortodoxă, după unirea intimă cu vrăjmaşii lui Dumnezeu, prigonitorii credinţei şi ai Bisericii lui Hristos, aceste îndoieli trebuie acum să fie complet respinse: prin însuşi faptul că a intrat în comuniune liturgică cu papistaşii, aceasta s-a îndepărtat la mare distanţă de Ortodoxie, deci nu mai poate fi considerată Ortodoxă … „.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre Patriarhia Română.

Iar în ceea ce priveşte comuniunea cu ecumeniştii, prezentăm doar câteva din îndemnurile Sfinţilor Părinţi:

Biserica Sobornicească şi Sfinţii săi, mai ales Sfântul Theodor Studitul învaţă că cel ce se împărtăşeşte din “euharistia” ereticilor se împărtăşeşte cu însuşi duhul satanei; iar dacă cei ce se împărtăşesc din Sfânta şi dumnezeiasca Euharistie, care este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, prezent numai în Una Biserica Ortodoxă, devin una întru Hristos, cei ce se vor împărtăşi la eretici (ca de exemplu la grecocatolici sau la romano-catolici, adică papistaşi) sau vor avea părtăşie cu cei ce s-au împărtăşit din euharistia

ereticească devin un trup comun satanicesc, potrivnic lui Hristos.

Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la Liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.

Iată ce spune în câteva din scrierile sale:

“Păziţi-vă pe voi înşivă de erezia stricătoare de suflet şi de comuniunea cu aceasta, care este înstrăinare de Hristos.” (Sf. Theodor Studitul, P.G. 99, 1216).

Iar în scrisoarea sa către Patriarhul Ierusalimului, care se temea să-i spună preotului său slujitor să nu-l mai pomenească pe ereziarh, Sfântul Theodor îi aminteşte Patriarhului: „comuniunea este pângărită prin simplul fapt că-l pomeneşte, chiar dacă cel ce pomeneşte este ortodox”. (P.G. 99, 1164).

La fel, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte „că nu doar cei aflaţi în erezie, ci şi cei ce ţin comuniunea cu aceştia sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.

Întocmai şi Dumnezeieştile Scripturi ne poruncesc: „nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos să le mustraţi.” (Efeseni 5,11) şi: „Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi, şi eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii, şi fete, zice Domnul Atotţiitorul.”

(2 Corinteni 6:17-18)

Mărturiile Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi cu privire la problema comuniunii euharistice şi de rugăciune, precum şi a pomenirii liturgice, sunt nenumărate. Ne oprim însă aici, încheind cu un cuvânt al Sfântului Marcu al Efesului referitor la acest subiect:

„Toţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin alte învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei.(Sfântul Marcu al Efesului – Mărturisirea de credinţă, XII, 304).

Ca o concluzie, încheiem cu îndemnurile unor părinţi contemporani:

Astfel, cuvintele Părintelui Patric Ranson, sunt la fel de actuale după 20 de ani de la adormirea sa în Domnul (în anul 1992, în urma unui accident mortal în Grecia, ale cărui împrejurări rămân învăluite în mister):

„Grăbind prea mult lucrurile, episcopii din Constantinopol şi din Roma ar risca să bruscheze mentalităţile anumitor popoare. Ortodocşii, mai ales în Grecia, în Rusia, în Serbia, în România (n.n.) care au naivitatea să mai creadă în ceea ce episcopii lor de altădată, Părinţii bătrâni, le ziceau despre importanţa diferenţelor dogmatice.

Şi apoi mai sunt aceşti ziloţi, pe care trebuie să-i facă să treacă drept sectă, adică ,,nerecunoscuţi”, de frică să nu sfârşească prin a crea o prea mare dezordine.” (de frica ”neliniştii celei bune”).

Iar Părintele bulgar Ioan Vasilevski spunea:

„Cineva dintre nou-calendarişti – greci sau bulgari, nu neamul este important, ci mărturisirea de credinţă (cui aparţii) – îmi va spune: ‹‹Ierarhii s-au rugat acolo cu papa, cu budiştii, cu mahomedanii, nu eu. Eu sunt ortodox.›› Tu zici asta, dar de cine ţii? – te întreb. Preotul la care te duci pentru slujbă pe cine pomeneşte? Grecii (oficiali -n.n.) îmi vor răspunde: ‹‹Eu ţin de Christodulos›› (ierarhul nou-calendarist). (Iar românii vor răspunde: ‹‹Eu ţin de Patriarhul Daniel sau de cutare episcop din România›› -n.n.) Atâta vreme

cât ţii de Christodulos (sau de episcopii BOR -n.n.) tu ţii de religia mondială unică, religia globală, al cărui cap nu este Domnul Iisus Hristos, aşa cum crezi tu, ci antihristul. N-are importanţă că n-a apărut încă pe pământ, el este adevăratul cap al acestei religii mondiale.”

Încheiem cu cuvintele părintelui Maxim Maretta, întemeiate pe învăţătura Sfinţilor Părinţi:

Cum trebuie să procedeze credincioşii atunci când episcopii lor cad în erezie? Răspunsul Sfinţilor Părinţi este clar: rupeţi comuniunea imediat, fiindcă acei episcopi nu mai reprezintă Biserica, ci un mădular străin. Creştinii Ortodocşi nu pot fi în comuniune cu episcopii eretici, deoarece împărtăşania din acelaşi potir presupune mărturisirea aceleiaşi credinţe.”

Cu toate că, după cum se poate vedea clar, pe vremea Sfântului Marcu lucrurile înaintaseră cu mult mai puţin decât acum, iată care era pe vremea aceea atitudinea credincioşilor:

”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor” (p. 239)

sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, ecumenism, erezii, ortodoxie, ortodoxie necenzurata, paganism și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la CELOR CE SPUN CĂ EREZIA NU ESTE ÎNCĂ VĂDITĂ ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ – un document cutremurător care vădeşte apostazia în care se află Patriarhia Română şi ortodoxia oficială

  1. un ortodox zice:

    mai frate cat efort ai depus sa justifici ca s eretici,dar eu cred ca sti ca pe ei nu i mai intereseaza astea..chestiile astea superficiale…ei au har care nu pleaca orice ar gresi..serios iti spun ca pe ei nu i misca nici o critica justificata..nici de ar veni ingeri din cer

  2. constantin zice:

    .toata lumea tace ,patriarhul tace ,ierarhii tac.ma intreb ne mai doreste cineva binele, mai predica cineva in biserica despre pericolul care ne paste.parca am fi orbii.deja a inceput prigoana fratilor.ne lepadam de credinta fara sa ne dam seama .daca vedeti ca lumea tace cercetati scripturile cu evlavie si sinceritate si Dumnezeu vazand smerenia voastra va va lumina nu mai asteptati de la altii invataturi ca nu le veti dobandi .mantuirea este individuala.cine se leapada de a predica adevarul in biserica ,de pericolul care ne paste cu unirea bisericilor adica ecumenismul cel eretic se leapada de Hristos.ecumenismul este produsul masoneriei este erezia ereziilor.vor vedea ei astia care si au batut joc de Hristos si de Sf Parinti de la mare la mic toti toti ierarhii care au marturisit ca si catolicii au taine sau ca ecumenismul este bun,cum vor pieri cu strigat cum a pierit arie cu totii hulitorii.,,,treziti va ,,,,ierarhilor ati inebunit cu totii de la mic la mare vine mania lui Dumnezeu asupra noastra tradatorilor de Hristos voi stitii docmatica bisericii ortodoxe cel mai bine si vorbiti hule badjocoriti pe sfintii care si au jertfit viata pt credinta ortodoxa.pocaitiva de ce ati spus si invatati poporul dreapta credinta ca veti raspunde si pt sufletele pe care le ati inselat..pe oameni ii pacaliti cu ecumenismul asta satanic dar pe Hristos nu o sa puteti. Sf Marcu Eugenicul ,Sf Fotie cel Mare Sf Grigorie o sa va judece ca va ti batut joc de ei pocaiti vaaaaaa.indreptati va spre adevarul cel adevarat Hristos lumina lumii.amin … MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

    Pagina iniţială \ \ Ecumenism \ Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului

    Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului

    SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA
    APRILIE 2009

    Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

    Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în opera şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.
    De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].

    După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie schiţând situaţia bisericească, creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].

    Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară, religiile, s-a întâmplat şi cu cei din interior, ereziile. Biserica – prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

    1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].
    Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

    2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque, a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.
    Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-mântuitoare” (corredemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.
    În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.
    Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”[12].

    3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

    4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”[13].
    Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei, nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

    5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci celelalte ale dezaxaţiilor lor le las, avându-le pe cele de acum, dintre care şi un singur lucru era suficient, ca noi să ne fi despărţit de ei. Să nu pătimim aceasta niciodată, Mângâietorule Bune, şi fă să nu mă depărtez niciodată de credinţa faţă de care sunt dator, ci, ţinând învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi insuflaţi de Tine, să mă adaug părinţilor mei, ducând de aici, dacă nu altceva, măcar buna-cinstire”[17].

    6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână niciuna în afara anatemei, la sfârşit există o anatematismă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.
    Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”[18].
    Se deschise deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare este un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună constituie Biserica.
    Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”[20].

    7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

    8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru falsele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].
    Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

    9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

    a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;
    b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi
    c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

    Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

    De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.

    Câţi dintre clerici, monahi, monahii şi laici doresc să participe la această mică consemnare a mărturisirii ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”. Să trimită însă spre informare şi numele lor complet, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională, localitatea şi ţara la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr
    Numele clericilor, moanhilor, monahiilor şi laicilor care au semnat textul Mărturisirii puteţi să le vedeţi făcând click aici.

    Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil. Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi:

    Mitropolitul Serafim al Kitherei şi Antikitherei
    Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei
    Mitropolitul Serafim al Pireului
    Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopolisului
    Arhimandritul Iosif, Igumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu, Sfântul Munte
    Protoiereul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Athena
    Protoiereul Theodoros Zisis, profesor emerit al Şcolii Universitare de Theologie din Thessalonic
    Arhimandritul Marcu Manolis, proistamen (conducător) duhovnicesc al „Uniunii Orthodoxe Pan-Ellinice”
    Arhimandritul Athanasie, Igumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovunion, Cipru
    Arhimandritul Timothei Sakkas, Igumenul Sfintei Mănăstiri Parakliti, Oropos
    Arhimadritul Chiril Kehaghioglu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Pantokrator, Melissohori, Langadas
    Arhimandritul Sarandie Sarandos, parohul Sfintei Biserici a Adormirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Amarusion
    Arhimandritul Maxim Karavas, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi, Milohori, Ptolemais
    Arhimandritul Grigorie Haginikolau, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
    Arhimandritul Athanasie Anastasiu, Igumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
    Arhimandritul Theoclit Volkas, Igumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
    Arhimandritul Hrisostom, Igumenul Sfintei Chinovii a Cuviosului Nicodim, Pentalofos, Gumenissa
    Arhimandritul Theodor Diamantis, Igumenul Sfintei Mănăstirii Panaghia Molivdoskepasti, Koniţa
    Arhimandritul Palama Kirillides, Igumenul Sfintei Mănăstiri a Naşterii Maicii Domnului, Kallipetra, Veria
    Arhimandritul Lavrentie Gratsias, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
    Arhimandritul Meletie Vadrahanis, Sfânta Mitropolie a Florinei, Prespei şi Eordeei
    Arhimandritul Pavel Dimitrakopulos, Sfânta Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Muţiala, Veria
    Arhimandritul Ignatie Kalaitsopulos, Sfânta Mănăstire a Sfinte Paraschevi, Milohori, Ptolemais
    Arhimandritul Simeon Gheorghiades, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
    Arhimandritul Augustin Siarras, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
    Arhimandritul Amvrosie Ghionis, Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi, Ano Ghazea, Volos
    Gheronda (stareţul) Grigorie Ieromonahul, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Evstratie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Filipp Ieromonahul, Coliba Marelui Athanasie, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
    Ieromonahul Athanasie, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Ieromonahul Nicodim, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Ieromonahul Nifon, Sfânta Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Ieromonahul Hrisosotom Kartsonas, Coliba Sfântului Gheorghe, Mănăstirea Sfânta Anna Mică, Sfântul Munte
    Ieromonahul Onufrie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Ieromonahul Hrisanth, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Ieromonahul Azaria, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sfântul Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Ieromonahul Gavriil, Sf. Chilie Panaghia Gorgoepikoos, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
    Ieromonahul Panteleimon, Sf. Chilie a Sfântului Panteleimon, Sfânta Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
    Ieromonahul Tihon, Sf. Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Protoiereul Lambros Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfântului Cosma Etolul, Amarusion, Attica
    Protoiereul Ioannis Fotopulos, parohul Sfintei Biserici a Sfintei Paraschevi, Attica
    Protoiereul Athanasios Minas, Lutraki, Corinthia
    Protoiereul Eleftherios Palamas, Sfântul Hristofor, Ptolemais
    Protoiereul Konstantinos Migdalis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Constantin, Volos
    Protoiereul Photios Vezinias, profesor, Sfânta Mitropolie a Lagadasului
    Protoiereul Antonios Vusdekis, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Nikea, Pireu
    Preotul Dionisios Tatsis, pedagog, Koniţa
    Preotul Dimitros Psarris, parohul Sf. Biserici a Atotputernicilor Arhangheli, Sesklon, Aesonia
    Preotul Efthimios Antoniades, Sfânta Mitropolie a Larisei
    Preotul Anastasios Gotsopulos, parohul Sf. Biserici a Sfântului Nicolae, Patre
    Preotul Gheorghios Papagheorghiu, Sfânta Mitropolie a Dimitriadei
    Preotul Peter Hirsch, Petrokerasa, Halkidiki
    Preotul Theophanis Manuras, parohul Sf. Biserici a Sfântului Athanasie, Velestino, Magnesia
    Ierodiaconul Theológ Kostopulos, Sf. Mănăstire a Sfintei Treimi, Ana Ghazea, Volos
    Preotul Pashalis Ghinudis, Sfânta Mitropolie a Larisei
    Preotul Gheorghios Diamantopulos, Lavrion, Sfânta Mitropolie a Mesogeei
    Preotul Vasilios Kokolakis, parohul Sf. Biserici a Cinstitei Cruci, Holarghos, Attica
    Preotul Petros Pantazis, parohul Sf. Biserici a Schimbării la Faţă, Halandriu
    Ierodiacon Iraclidie Kleanthus, Sfânta Mitropolie a Tamasei
    Ierodiacon Antonie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohoriu
    Gheronda (stareţul) Theolipt Monahul, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Gavriil Monahul, Chilia Sfântului Hristodul, Karies, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Ilarion Monahul, lângă Arsanaua Konstamonitului, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Daniil Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Acachie Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Ştefan Monahul, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Pavel Monahul, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Onufrie Monahul, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Nectarie Monahul, Sf. Chilie Izvorul Tămăduirii, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
    Gheronda (stareţul) Isaac Monahul, Sf. Chilie a Zămislirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Sf. Mănăstire Stavronikita, Sfântul Munte
    Monahul Arsenie Vliagoftis, Sf. Sihăstrie a Sfântului Arsenie Cappadokianul, Halkidiki
    Monahul Gheorghie, Sf. Chilie a Naşterii Maicii Domnului, Sf. Mănăstire Pantokrator, Sfântul Munte
    Monahul Hristofor, Sf. Chilie a Sfinţilor Apostoli, Schitul Xenofont, Sfântul Munte
    Monahul Maxim, Sf. Sihăstrie a Daniileilor, Katunakia, Sfântul Munte
    Monahul Dosithei, Kathisma Sf. Mănăstiri Kutlumusiu, Sfântul Munte
    Monahul Spiridon, Chilia Sfântului Nicolae, Sf. Mănăstire Kutlumusiu
    Monahul Damaschin Aghioritul, Sf. Chilie a Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Mănăstire Karakallu
    Monahul Savva Lavriotul, Sf. Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte
    Monahul Theofil Aghioritul, Sf. Chilie Sambri, Sfântul Munte
    Monahul Paisie, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli „Savvaion,” Sfântul Munte
    Monahul Heruvim, Sf. Chilie a Sfinţilor Arhangheli şi Sfântului Ioan Cucuzel, Sfântul Munte
    Monahul Nicodim, Sf. Chilie a Sfântului Nectarie, Kapsala, Sfântul Munte
    Monahul Dosithei, Sf. Mănăstire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului, Sohos, Langada
    Monahul Hariton, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Monahul Nicodim, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Monahul Averchie, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Monahul Pródrom, Coliba Cinstitului Înainte-mergător, Sf. Schit al Sfintei Anna, Sfântul Munte
    Monahul Arsenie, Sf. Colibă a Cuviosului Gherasim, Schitul Sf. Panteleimon, Sf. Mănăstire Kutlumusiu, Sfântul Munte
    Monahul Evstratie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Arsenie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Ignatie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Mihail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Nectarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Rafail, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Mardarie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Dionisie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Dimitrie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Pahomie, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahul Luca, Sfânta Sihăstrie Pantokrator, Melissohori
    Monahia Mariam, Igumena Sf. Mănăstiri a Sfântului Lavrentie, Fili
    Monahia Hristonimfa, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
    Monahia Lavrentia, Sf. Mănăstire a Sfântului Lavrentie, Fili
    Nikolaos Vasiliadis, theolog şi scriitor, Frăţia Theologică „Sotirios”
    Despina Anastasiadu Gheorguda, Nipiaghogos, educatoare, consilier educaţional primar
    Panaghiota Antsu, filolog şi theolog, Thessalonic
    Gheorghios Gheorgudas, doctor în theologie, consilier educaţional primar
    Ioannis Dekliomis, theolog, Thessalonic
    Stefanos Ziogas, profesor de filologie, Thessalonic
    Dimitrios Karaghiannidis, antrenor, Thessalonic
    Vasilios Kermeniotis, profesor, Ptolemaida
    Agathi Kiriakidu-Theodosiu, filolog, Thessalonic
    Gavriil Lampsidis, jurnalist, Thessalonic
    Sotirios Lisikatos, theolog şi filolog, Thessalonic
    Hristina Bulaki-Zisi, profesor-asistent primar la Şcoala de Theologie A.P.Th.
    Dimitrios Mavridis, matematician, Thessalonic
    Konstantinos Nusis, filolog şi theolog, Volos
    Lavrentios Ntetsiortsio, publicist şi scriitor, preşedintele Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
    Andreas Papavasiliu, doctor în theologie, inspector primar de educaţie secundară, Cipru
    Panaghiotis Simatis, profesor de theologie, secretarul Uniunii Filo-orthodoxe „Cosmas Flamiatos,” Eghion
    Konstantinos Stavrinidis, Athena
    Marina Stravaku, filolog, Thessalonic
    Afrati Strakali-Tzoanopúlu, filolog, Thessalonic
    Malamati Strakali-Papaioánnu, filolog, Thessalonic
    Dimitrios Zisis, consilier educaţional şi theolog, Kastoria

    [

  3. http://teologieorthodoxa.wordpress.com/
    vizitati siteul meu Intrruperea comuniunii cu ecumenistii
    si ortodoxiacatholica.wordpress.com

    • marin zice:

      Am vizitat amandoua siteurile , si chiar m-am bucurat sa aud o voce ( desi singulara) antiecumenista din partea clerului oficialilor.
      As avea o sugestie insa . Lasati comentariile la liber , asa cum sunt si aici , chiar si celor cu pareri altfel decat ale dvs.

      • Incerc. Dar cand sunt injuraturi si boscenitati nu pot sa le las.
        pr. matei

      • marin zice:

        Nu stiu despre comentariile altora , insa pot sa garantez pentru ale mele ca nu aveau nimic injurios sau indecent in ele , totusi le-ati cenzurat. E obtinunea dvs. , desi eu unul nu sunt de acord cu ea . Mi-ar fi placut sincer o dezbatere insa la dvs. pe siteuri nu se poate purta .

  4. PE CÂND O SINAXĂ PE ACEEAȘI TEMĂ ȘI ÎN ROMÂNIA, NU DOAR ÎN GRECIA?

    V-AȚI FĂCUT ALT BLOG? DOAR SUNTEȚI CUNOSCUT CA PREOT MATEI VULCĂNESCU CU BLOGUL ORTODOXIACATHOLICA…

    • Nu era bine ales titlul inițial al blogului? Păi acum aproape că vă confundați cu blogul Ortodoxie Tradiționalistă și Theologie Patristică al lui Andrei Dinu…

      • marin zice:

        Noi cu blogul acesta suntem credinciosi ortodocsi membri ai BOSV , Andrei Dinu apartine de BOR .

  5. Ortodoxia Soborniceasca si Apostoleasca zice:

    Reblogged this on Ortodoxia Sobornicească şi Apostolească and commented:
    Am arătat că s-a ajuns deja la comuniunea euharistică, dar nu se recunoaşte aceasta, tocmai ca să nu se sperie lumea şi să nu întrerupă comuniunea cu Patriarhiile oficiale, aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi că trebuie procedat în asemenea situaţii. Dar însăşi această intenţie declarată a ierarhilor de a ajunge la ”potirul comun” ce este? În ce priveşte recunoaşterea ”tainelor” şi a ereziilor ereticilor, ce să mai vorbim, pentru că, după cum am văzut, acestea au fost recunoscute de mult. (Preot Matei Vulcanescu)

    La vremea sa, Sfântul Marcu al Efesului îi îndemna pe clerici şi pe credincioşi să fugă de episcopii şi de preoţii, care îl pomeneau pe papa şi de cei cu un gând cu aceia. Într-o scrisoare către Ieromonahul Teofan din Evia, Sfântul Marcu scria: ”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.” (p. 244)

  6. Magda zice:

    Ne mai miram de ce ne merge atat de ‘bine’….

    Extraordinar articolul! Este de apreciata munca adusa articolului (text, canoane plus video) pt.a se lamuri toata lumea! E trist, e de rau, e infricosator…

    Ma uitam pe filmulete vechi in care si PS Teofan era mai tanar, mai era in viata si Teoctist, cei de la „lumea credintei” sau „Credo” cum se mai numeau; erau si ei mai tineri (Titi Dinca, parca…) si mi-am adus aminte cum mi se parea ciudat, nefiresc si-atunci, in timp ce vizionam asemenea documentare dar, omul uita, trece timpul dar….filmuletele raman !

    • marin zice:

      Din pacate marea majoritate or nu le pasa , or cred ca mai e loc de erezie pana la separarea de „ierarhi” , ca sa nu faca cumva schisma …

  7. Pingback: Preasfințitul Siluan doreste sărbătorirea Pastelui la aceiasi dată cu catolicii…si precizează si de ridicarea ANATEMELOR | DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

  8. Pingback: Preasfințitul Siluan amintește de ANATEMELE care s-au ridicat de către “Patriarhul” Ecumenic Atenagoras | DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

  9. Pingback: CELOR CE SPUN CĂ EREZIA NU ESTE ÎNCĂ VĂDITĂ ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ – un document cutremurător care vădeşte apostazia în care se află Patriarhia Română şi ortodoxia oficială | DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

  10. Mandita zice:

    Doamne cum ne ratacim 😢

  11. Getul zice:

    Sunt de acord cu dvoastra in cam tot ce spuneti dar as avea o intrebare. Ce parere aveti de Sfantul Paisie Aghioritul? Din cate stiu a ramas in Biserica oficiala pana la adormirea sa…

  12. marin zice:

    Paisie aghioritul cred ca e unul dintre exemplele de calugari carora li s-a construit o aura de duhovnicie si sfintenie . El a fost un comemorationist al ereticului pariarh bartolomeu pana la sfarsitul vietii . Nu imi aduc sa fi dus o lupta clara si precisa , asumata , impotriva ecumenismului , erezia tuturor ereziilor si primejdia acestui veac . Nu a luat atitudinea impotriva prigonirii de catre bartolomeu a manastirii Esfigmenu , prigoana fiind cu totul iesita din orice tipare ale vietii ortodoxe si ale normalitatii in general ! Cativa calugari au fost chiar omorati in bataie in timpul prigoanelor … Ati auzit pe careva din muntele Athos sa protesteze ??? Toti tac chitic . Nu poti sa fii si sfant si ecumenist tacit . Parerea mea e ca rolul lui ar fi trebuit sa fie unul in care sa-l mustre pe bartolomeu si ecumenismul , asa poate nu s-ar fi ajuns la ratacirea din Creta . Dar „sfintii” veacurilor 20-21 nu mai sunt ca cei din vechime , nu mai arata lupul rapitor oilor , ci indeamna la ascultare nelimitata , ca nu cumva sa faca „schisma” … Apoi , am mari indoieli in ce priveste duhovnicia parintelui Paisie . In cartea Parintele Paisie si marii initiati ai Indiei , am gasit un fragment in care parintele se ruga pentru diavol , pentru mantuirea lui . Ori asta face parte din ABC-ul ortodoxiei , si copii mici stiu ca nu te rogi pentru diavol , nefiind vreo rugaciune prin cartile de rugaciuni decat pentru izbavirea de vrajmasul diavol . Si asta arata ca parintele era adeptul apocatastazei , erezie origenista condamnata de sfantul sinod V ecumenic , erezie care spune ca intr-un sfarsit toate fapturile se vor mantui , inclusiv diavolii . Parerea mea e ca patriarhia ecumenica il promoveaza intens , vrand sa isi spele imaginea pe seama lui .

  13. Benedict (Octavian) Poghirca, ieromonahul zice:

    TAINA FARADELEGII CE SE LUCREAZA IN ASCUNS – Mesaj pentru Patriarhul Daniel Ciobotea

    După ce ne-au plecat stâlpii de rugăciune, si ochi ai Bisericii, si adevărati păstori la Domnul, adică marii duhovnici, acesti viteji care au înfruntat pe satana, înfruntând ateismul comunist, ei, apostatii, precum Patriarhul eretic Bartolomeu I, Patriarhul Daniel, împreună cu gasca de banditi care-l înconjură si aprobă orbeste tot ceea ce face, adică „sfântul” sinod al bor, împreună cu proorocul mincinos, papa Francesco Bergolio, care aprobând sodomia se scuza în mod viclean zicând „cine sunt eu ca să-i judec?” s-au văzut stăpâni peste „vie”, s-au reunit la Creta, unde au decis tactica de bătaie a Bisericii luptătoare, si metodele pentru a o adormi… si-au început „să bată oile”, si să nu mai aibă grija lor, căci cel plătit, subliniez plătit căci sunt plătiti într-adevăr în Occident dându-li-se gratuit (oare? cu ce pret?) lăcasuri de cult catolice părăsite; cel plătit, deci, si care nu este păstor (adică adevărat păstor), căci a sărit pe aiurea în staul, fiind recrutati si scoliti de vrăjmasii Bisericii, pe filiera masonică – vezi pentru documentare ce se-ntâmplă în Facultătile de Teologie Ortodoxă, dacă nu împărtăsesti cu ei aceeasi otravă a ereziei ecumeniste – si recent, pe 16/06/16 la Creta nu s-au mai SFIIT să-si arate arama pe fată adică erezia ecumenistă si satanismul la care aderă, în calitate de apostati propagatori de erezie ecumenistă, erezie pe care o încuibaseră în Biserică de mai mult timp, începând din 1903. ACEASTA ESTE TAINA FARADELEGII CE SE LUCREAZA IN ASCUNS. Deci, cel plătit, si ale cărui oi nu sunt ale lui (căci sunt oile lui Hristos), când vede lupul venind (adică cei ce slujesc lui Baphomet, omul tap, masoneria si puterea politică europeană, sau de aiurea, care fac presiune pe Biserca lui Hristos, dar pe care portile iadului nu o vor birui – vezi pe site-ul You Tube ceremonia de inaugurare a tunelului Gotthard Base, sub titlul „Europa se închină lui satan” ) – Câtă agresiune si slugărnicie oarbă din partea acestei găsti de banditi vânduti în slujba masoneriei, care amenintă – atentie, în curând în mod oficial – cu represalii pe toti cei ce cutează să rămână statornici în credintà si refuză să gândească precum gândesc ei, ecumenistii acestia, vânzàtori si trădători de Biserică, adică trădători si vânzători de Hristos ca si Iuda.
    CACI CELE CE SE FAC DE EI IN ASCUNS RUSINE E SI A LE SPUNE
    Si apropo, de Patriarhul Daniel, aceasta urâciune a pustiirii, pentru care am un mesaj din partea unui fost sofer al lui personal, I.M. fost ieromonah pe vremea când era nevrednic Mitropolit la scaunul de la Iasi: „Mai aveti tendinte …(bip!).? Iată că (bip!) sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu, si iată unde te-a dus acest păcat, pentru care au fost distruse) cetatile (bip!&bip!) odinioara. : LA ACEEA DE A VINDE PE HRISTOS! Pentru ce?Pentru ziduri goale prin Occident, sau cine stie ce…tu stii mai bine. Eu sunt acum în lume, mai la est, si,, desi nu mai sunt sub ascultare, credinta însă nu mi-am pierdut-o si, mai rău, nici nu mi-am vândut-o, si sufletul odată cu ea, asa cum ai făcut cu toti apostatii la Creta, voi, cei care ati semnat împreuna cu Mitropolitul Iosif, umbra ta. De fapt, ce putea sà iasă dintr-un…(bip!)…, scolit cu scopul de a dărâma Sfânta Biserică Ortodoxă, Trupul cel mistic al lui Hristos, de a vinde pe Hristos, ca un al 2-lea, sau al câtelea Iuda? Ceea ce ati facut semnând la Creta oficializarea ereziei ecumeniste este de miliarde de ori mai grav, decât ce am spus în mod public. Asa că grăbeste-te de te pocăieste până nu te-ajunge moartea cea urată, mai rău decât pe Arie nevrednicule patriarh, si toata gasca de episcopi tâlhari din jurul tău, care consimtiti unanim erezia ecumenistă. Căci mai vrednic este de cinstea arhieriei un enorias credincios cu viata curată, chiar si fără facultate de „teologie” ecumenică, sau fără nici o facultate, sau liceu, sau scoală, precum Sfăntul si Mare Ierarh Spiridon. Ati „luat act”? Luati-vă miserabilul act si duceti-vă, dar lăsati Biserica, Mireasa lui Hristos si Credinta Ortodoxă curată si neprihănită V-a fost frica să mărturisiti de frica mortii promise de orgatizatiile oculte unde ati primit initierea, sau numai simplu de frica de a nu vă pierde scaunele, pozitia si influenta? Voi sunteti lupii care au intrat în turma lui Hristos Dumnezeu, căci dacă turma, românii, si-ar da seama de gravitatea faptei săvârsite de voi la adunătura de tâlhari din Creta, asa-zis „sfânt si mare” sinod. Căci dacă enoriasii ar cunoaste cu adevărat ce gravă eroare ati fată de Biserică, de copii si copiii copiilor lor, si fată de Hristos, v-ar alunga din biserici, dacă nu chiar v-ar si linsa, dar vă lăsăm la Judecata Lui Dumnezeu, trădătorilor nu numai al nostru, dar si al tuturor generatiilor viitoare ale neamului crestin ortodox, si ale neamului românesc, generatii pe care voi le-ati lipsit de Adevar înstrăinând aurul Stăpânului, adică Sfânta Credintă, Ortodoxia mostenită de la Hristos si Sfintii Apostoli si de la toti Sfintii Părinti le lăsati tinichea spoită unindu-vă cu Patriarhul Bartolomeu I, care declară deliberat sau constrâns că am intrat într-o epocă asa-zis „post-patristică”, lepadând si cele Sapte Sfinte Sinoade si două mii de ani de crestinism. Dar vă repetăm, si nu uitati că aceasta este taina fărădelegii ce se lucrează în ascuns, la care voi v-ati făcut părtasi. Deci pregătiti-vă greul răspuns ce-l veti da înaintea Judecătii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului” Nădăjduim că Duhul Sfânt va mai lucra încă prin energiile Sale necreate pentru mântuirea credinciosilor si a noastră în aceste vremuri numite de voi, apostatii „post-patristice”, precum si curentul electric poate trece prin mizerabile si ruginite si insensibile fire de fier ca voi. Dar dacă veti persista în erezie? Vai! Va fi vai si amar de sufletele voastre… POCAITI-VA CA S-A APROPIAT IMPARATIA CERURILOR!…Pocăiti-vă si vă întoarceti, lepădati-vă de satana, si de toate lucrurile lui si de toată slujirea lui si uniti-vă cu Hristos din nou, ca si înainte de a accepta în mintea si sufletul vostru sataniceasca pan-erezie ecumenistă ! Ce unire cu catolicii? Ai înnebunit de tot, Patriarhule! Ei sa se boteze, n-ai auzit ca ne considera inferiori în consiliul C;m;b; PENTRU ca nu acceptam homosexualitatea? TEMBELILOR SI VENALILOR§

  14. Benedict (Octavian) Poghirca, ieromonahul zice:

    ;;; si ca sa nu uit: Înca nu am primit nici un raspuns oficial, din parea B.O.R. la îtrebarea urmatoare: „- CE CAUTA, DOM’LE CRUCEA LUI baphomet (satana) pe turlele bisericilor românesti? Precum Catedrala Îndracirii Neamului, unde ati pictat pe Mântuitorul Hristos binecuvântând cu aceeasi mâna având degetele în pozitie „mano cornuto” (vezi pentru documentare pe site-ul internet You Tube filmuletul foarte exemplificator „Demascarea societăţilor secrete – Semne şi simboluri Part 6 Mano Cornuto-Salutul Satanei” Ai? Patriarule Daniel ciubota! Asa te-a învatat la scoala? Si de ce, ma rog ai tinut mortis sa pui crucea lui baphomet (satan) pe editia noua a Filocaliei? În imaginatia ta bolnava ai gasit ca litera „F” ar face bine afacerea de a o transforma în simbolul celui caruia îi esti sluga, adica dracului; Pocaieste-te ca dracu’ te ia, nenorocitule! Suferi de slava desarta? Vrei sa intri în istorie? Vrei sa-ti lasi amprenta pe slujirea liturgica unde ai obligat toti preotii sa spuna rugaciunile care se citesc în taina în mod normal, sau asa cum a scris Sf Ioan Gura de Aur, ca preotii sa le citeasca cu voce tare? ai interzis sa se mai spuna în biserici cuvântul „Marire” si sa se spuna numai ,Slava”? Ai schimbat crucea traditionala de pe ceaslov înlocuind-o cu una noua, compusa din suprapunerea a 2 cruci de-a lui baphomet (dracul), caruia îi slujesti cu toata osârdia; în curând o sa curatim Biserica de toate puriturile ca voi, tu, teofan de la iasi, ioachim, corneliu, casian etc (ptr ca lista poate continua, îi stim … auzi cuvântul Evangheliei Hristos vine „si va curati aria Sa; „ridicatu-s-au împaratii pamântului si capeteniile s-au adunat împreuna împotriva Domnului si-a Unsului Sau zicând: „Sa rupem legaturile lor si sa lepadam de la noi jugul lor./Cel Ce locuieste în ceruri va râde de dânsii…”(Ps.2) …De ce fac asta? Raspund, am curajul sa raspund, cu cuvintele Psalmului, desi cuvintele apartin Duhului Celui Preasfânt care a grait prin cura Proorocului David, si poate ca se refera la una din primele lucrari ale Fiului la a doua Sa slavita venire, la care vreau ca contibui înca de pe acum cu mare bucurie, anume „Ca sa nimicesc din Casa Domnului pe cei ce lucreaza faradelegea” Si ca sa închei: Nici nu s-a uscat atat de bine sângele martirilor neamului românesc, si-a Sfintei sale credinte dreptmaritoare – martiri pe care i-ati desconsiderat, ati facut tot posibilul sa nu îi declarati sfinti,sa-i canonizati, desi e vadit în ochii poporului ca sunt sfinti, deci v-ati batut joc de ei (de fapt de voi însiva), iar acum ca nu mai avem barbile albe, marii duhovnici si stâlpi de rugaciune traind printre noi (fiind mutati în Biserica Biruitoare), voi chiar credeti ca Stapânul doarme, a plecat si a uitat de Biserica Sa? Nu, sa nu fie! Caci însasi Preasfânta si Nemincinoasa Sa Gura ne-a asigurat zicând: „Voi fi cu voi pâna la sfârsitul veacului (adica pâna la sfârsitul veacurilor). Amin.

  15. Pingback: Mitr. Bartolomeu Anania pomenește pe papa ca pe un frate al nostru în Hristos având succesiune apostolică întocmai ca orice arhiereu din Biserica Română!!! | DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s