Scris de colectivul de redacţie
8 Martie 2011
O consultare interortodoxă la care s-au prezentat aproximativ patruzeci de participanţi bisericesti vârstnici, petrecută de-a lungul unei săptămâni întregi, îşi încheie lucrările, în Cipru la Ayia Napa.
Ţinta consultărilor începute pe 3 martie 2011 este de a aduce nişte înţelegeri ortodoxe desluşite ca o porţiune din dezbaterile ce au loc în toată lumea cu privire la doctrina despre Biserică, sau ,,ecleziologie”. Adunarea este găzduită de Biserica Ortodoxă din Cipru.
Cei care iau parte din partea Bisericilor ortodoxe Răsăritene (ortodoxe) şi Orientale (monofizite) sunt cârmuitori ai bisericii, profesori universitari, teologi, bărbaţi şi femei precum şi tineret, dintre care majoritatea sunt membri ai Comisiei pentru Credinţa și Organizare din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB).
Ei dezbat documentul comisiei pentru Credinţă şi Organizare a CMB ,,Natura şi chemarea Bisericii” generând un răspuns ortodox comun la ceea ce a fost descris ca fiind ,,acest text teologic important”.
După un Te Deum slujit de arhiepiscopul Hrisostom al II-lea al Ciprului în mănăstirea istorică de la Ayia Napa, mitropolitul profesor dr. Gennadios of Sassima, co- președinte al consultărilor, și-a exprimat recunoștința față de arhiepiscop pentru ospitalitatea sa generoasă, s-a continuat apoi în mod obișnuit cu adunări inter-ortodoxe și ecumenice, și au subliniat străduința de o viață a arhiepiscopului de a depăși liniile despărțitoare, în țara sa de baștină și oriunde în altă parte în lume.
,,Din nefericire”, a adăugat mitropolitul Ghenadie, ,,există încă în lume ziduri de separare și divizare iar una dintre prioritățile noastre ca ortodocși este să ne continuăm străduința pentru pace, reconciliere și prietenie între oameni şi națiuni.” (unde am mai auzit oare acest limbaj de lemn?).
Arhiepiscopul Hrisostom a subliniat importanţa acestei teme ,,teologia ortodoxă este în principal ecleziologică” a spus el. ,,Creştinătatea nu poate fi înţeleasă altfel decât ca biserică”.
Prin această întrupare, a continuat arhiepiscopul, Iisus Hristos a făcut din toți oamenii parte din trupul său. Contribuțiile ortodoxe la meditațiile teologice ecumenice constau în faptul că ortodoxia, în loc să apere tâlcuirea ,,confesională” a ecleziologiei, se împărtăşeşte de experienţa existenţială a bisericii. (mostră de limbaj al Babilonului)
Reverendul Dr Olav Fykse Tveit, secretarul CMB, şi-a exprimat apreciarea pentru arhiepiscopul Hrisostom şi faţă de ospitalitatea lui, care este un semn palpabil al angajării sale ecumeniste, şi faţă de mitropolitul Dr. Vasilios de Constantia-Ammochostos, moderator al Comisiei pentru Credinţă şi Organizare, pentru găzduirea consultărilor în eparhia sa şi pentru multiplele sale contribuţii la lucrările Comisiei pentru Credinţă şi Organizare.
Secretarul General al organizaţiei bisericilor lumii s-a referit în cadrul activității Comisiei Speciale la participarea de un deceniu a ortodocşilor în CMB și a accentuat contribuția ortodoxă atât la gândirea ecleziologică în general, cât și la caracterul eclezial al tovărășiei la Consiliul Mondial al Bisericilor în particular. (să audă bine cei care susțin sus și tare că participarea la CMB este altceva decât o angajare pur ecleziologică și că nu e apostazie prin îmbrățișarea și asumarea pe față a unei ecleziologii neortodoxe și lepădarea pe față de ecleziologia Bisericii celei Adevărate)
Secretarul General a încheiat prin a reaminti participanților de reuniunea pentru pace de la Kinston, Jamaica care se apropie. ,,Lucrarea noastră va fi să declarăm solemn că țelul nostru este să fim una, astfel ca lumea să poată crede că o pace dreaptă este cu putință. Ştim că în această insulă se dă o luptă pentru dreptate și pace. Este ca o etapă a călătoriei noastre spre unitate și mărturie comună că ne angajăm în această luptă.”
Chemați să fim Biserica cea una (titlul adoptat de Adunare)
(sau cum se batjocoreşte şi se strâmbă învăţătura ortodoxă despre Biserică, nemaifiind deloc de mirare de ce oamenii nu mai înţeleg astăzi ce şi mai ales unde este Biserica)
O invitație față de biserici de a-și reînnoi angajamentul de a căuta unitatea și a adânci dialogul (şi pentru creştinii ortodocşi adevăraţi de a citi cu atenţie şi a se cutremura de adâncimea apostaziei ,,ortodocşilor” oficiali )
Vom puncta pe ici pe colo vicleniile acestui limbaj al noului Babilon, iertată să ne fie îndrăzneala şi „lipsa de dragoste”!
Adunările CMB a adoptat texte care oferă o viziune, sau care identifică virtuţile ,,unităţii pe care o căutăm” 1). În conformitate cu aceste texte, ce-a de-a 9-a Adunare din Porto Alegre a adoptat acest text care invită bisericile să-şi continue laolaltă călătoria, ca un pas înainte către unitatea vizibilă deplină.
Scopul acestei invitaţii este îndoit: (a) să reflecte că bisericile, în acest stadiu al călătoriei lor ecumenice, pot glăsui împreună despre aspecte însemnate ale Bisericii; şi (b) să invite bisericile la tratative reînnoite – reciproc încurajatoare – despre calitatea și măsura tovărășiei și a comuniunii, și despre chestiunile care le despart încă. 2)
1. Noi, delegații celei de-a noua Adunări a Consiliului Mondial al Bisericilor, mulțumim lui Dumnezeu cel în Treime, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, care a adus bisericile în contact de viaţă şi dialog. Prin harul lui Dumnezeu, ni s-a îngăduit să rămânem împreună, chiar şi atunci când nu ne-a fost uşor (probabil că se referă la momentele când au închis gura cu pumnul ziloţilor din Sfântul Munte, antiecumeniştilor care au protestat la întrunirile lor, călugărilor de la Esfigmenou şi adevăraţilor creştini ortodocşi, că doar nimeni altcineva nu i-a împiedicat ,,să rămânã împreună”, ci dimpotrivă au primit sprijin, mai ales financiar, de la nivelele cele mai înalte alte puterii supuse stăpânitorului lumii acesteia). S-au făcut eforturi considerabile pentru a depăși diviziunile (și sacrificii, ca de pildă, lepădarea de ultimile cinci Sinoade Ecumenice din partea ,,ortodocșilor” care s-au unit cu ereticii monofiziți). Noi suntem ,,o frăție de biserici care mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor (oare? Or fi mărturisit asta evreii şi păgânii din CMB și nu am auzit noi?) potrivit Scripturilor (probabil celor corecte politic) și care prin urmare caută să-și ducă la îndeplinire chemarea comună spre slava Unuia Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. 3)
Reafirmăm că ,,scopul principal al frăției bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este să ne chemăm unii pe alții la unitatea vizibilă într-o credință și în tovărășie euharistică exprimată prin adorarea și viața comună întru Hristos, prin mărturie și slujbe în fața lumii, și pentru a înainta către unitatea necesară pentru ca lumea să creadă”. 4) Divizările noastre permanente sunt adevărate răni pe trupul lui Hristos și iar misiunea lui Dumnezeu pe pământ are de suferit . (ce hulă! Lucrarea lui Dumnezeu în lume nu are de suferit, ea e desăvârșită, ca toate lucrările lui Dumnezeu; noi suntem cei ce avem de suferit prin faptul că ne sustragem conștient și voit acesteia. Iar diviziunile dintre noi pe criteriul Adevărului sunt bineplăcute lui Dumnezeu cel ce ne poruncește neîncetat să nu ne facem părtași la lucrarea întunericului)
2. Bisericile din frăția CMB rămân credincioase una alteia pe drumul către unitatea vizibilă deplină. Acest angajament este un dar de la Dumnezeu cel plin de har. Unitatea este atât un dar divin cât și o chemare. Bisericile noastre au proclamat că unitatea pentru care se roagă, nădăjduiesc și lucrează este ,,o koinonia dăruită și manifestată în mărturisirea comună a credinței apostolice (este oare ea posibilă fără întoarcerea erericilor la dreapta credinţă?); printr-o viețuire comună sacramentală la care avem acces printr-un singur botez și celebrată împreună printr-o frăţie euharistică; o viaţă comună în care membrii și slujitorii se recunosc şi se înţeleg reciproc; şi o misiune comună care dă mărturie pentru evanghelia harului lui Dumnezeu pentru toţi oamenii şi care slujeşte întregii creaţii” (limbaj tipic babilonian).5)
O astfel de koinonia trebuie să fie manifestată în orice loc, iar prin legături sinodale între biseriri în locuri diferite. Avem mult de lucru împreună pentru că împreună urmărim să înţelegem semnificaţia unităţii şi a sobornicităţii (voi urmăriţi în mod mincinos, Biserica a înțeles deja și trăiește aceste concepte) și semnificația botezului (de aia vă lepădaţi de el, ca să îi înțelegeți semnificația).
II
3. Mărturisim Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească după cum este denumită în Crezul Niceo Constantinopolitan (381). Unitatea Bisericii este o imagine a unităţii Dumnezeului treimic în comuniunea dintre Persoanele divine. Sfânta Scriptură descrie comunitatea creştină ca fiind trupul lui Hristos a cărui diversitate interdependentă este esenţială pentru plenitudinea sa: ,,Și sunt osebiri darurilor, iar acelaşi Duh. Şi osebiri slujbelor sunt, iar acelaşi Domn. Și osebiri lucrărilor sunt, iar acelaşi Dumnezeu este care lucrează toate întru toţi. Iar fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folosul comun.” ( I Corinteni 12:4-7) 6) (ultimele două cuvinte schimbate după cheful lor, pentru o tâlcuire cu totul neortodoxă a acestui text).
Astfel, ca și popor al lui Dumnezeu, trup al lui Hristos, și templu al Duhului Sfânt, Biserica este chemată să-și manifeste unitatea într-o bogată diversitate. (da, diversitate de daruri ale Duhului Sfânt și de lucrări, nu de religii, erezii și păgânisme)
4. Biserica, ca și comuniune a credincioșilor, este creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că acea credinţă este trezită prin auzirea propovăduirii evangheliei, prin acţiunea Duhului Său Sfânt (Romani 10:17). Dacă vestea cea nouă propovăduită pentru trezirea credinţei este vestea cea bună care ne este lăsată moştenire de la apostoli, Biserica creată prin asta este apostolică. (ce este acesta, un exerciţiu de logică elementară, un adevăr strecurat pentru întărirea minciunilor? ) Clădită pe temelia apostolilor şi proorocilor Bisericii, Biserica este casa lui Dumnezeu, un templu sfânt unde trăieşte şi lucrează Duhul Sfânt. Întru Duhul Sfânt, credincioșii se zidesc spre lăcaș al lui Dumnezeu (Efeseni 2, 21-22).7)
5. Proclamăm că credința apostolică a Bisericii este una, după cum și trupul lui Hristos este unul. Cu toate acestea (ah!, este și un dar) pot exista în mod legitim diferite formulări ale credinței Bisericii (hopa!, la gunoi cu logica de data asta! Cum se împacă prima cu a doua frază? În cap la noi se cam ceartă!) Viața Bisericii ca viața cea nouă în Hristos este una. Cu toate acestea, ea este clădită pe diferite harisme și slujiri. Nădejdea Bisericii este una. Dar este exprimată prin diferite așteptări umane (cum vine asta? Una, dar diferite?) Suntem conștienți că există puncte de pornire ecleziologice diferite și o paletă de viziuni cu privire la relația Bisericii cu bisericile (?!) Unele diferențe exprimă harul și dumnezeirea lui Dumnezeu (?!); ele trebuie judecate în lumina harului lui Dumnezeu, prin Sfântul Duh. Alte diferențe divizează Biserica (?!); acestea trebuie depășite prin darurile Duhului, credință, nădejde și dragoste, astfel încât separarea și excluderea să nu aibă ultimul cuvânt. Planul lui Dumnezeu ,,(este) ca toate să le unească întru El” (Efeseni 1:10) prin reconcilierea diviziunilor omenești. Dumnezeu își cheamă poporul cu dragoste la discernământ şi reînnoire pe drumul plinătăţii koinoniei (comuniunii).
6. Sobornicitatea (Catolicitatea, Universalitatea) Bisericii exprimă plinătatea, integritatea şi totalitatea vieţii ei în Hristos prin Duhul Sfânt în toate timpurile şi locurile. Această taină este exprimată în orice comunitate a creştinilor botezaţi în care este mărturisită şi trăită credința apostolică, este predicată evanghelia și sunt slujite sfintele taine. (până aici totul bine, dar să te ții bine mai departe). Fiecare biserică este Biserica sobornicească, și nu doar o parte a ei. Fiecare biserică este Biserica sobornicească, dar nu totalitatea ei. Fiecare biserică își desăvârșește sobornicitatea ei când se află în comuniune cu celelalte biserici. (?) Afirmăm că sobornicitatea Bisericii este exprimată în modul cel mai vizibil prin participarea comună la sfânta împărtășanie și în tainele recunoscute și reconciliate reciproc.
7. Relația dintre biserici este în mod dinamic interactivă. Fiecare biserică este chemată la dăruirea și primirea reciprocă de daruri și la responsabilitate reciprocă. Fiecare biserică trebuie să devină conştientă de tot ceea ce este provizoriu în viaţa sa şi să aibă curajul să înconştiinţeze despre aceasta şi celelalte biserici. (oare de aceea sunt acum relativizate sfintele canoane şi sfânta Tradiţie şi lepădate ca fiind demodate sau ,,provizorii”?) Chiar şi astăzi, bisericile divizate îşi exprimă responsabilitatea reciprocă şi aspecte ale catolicităţii lor atunci când se roagă unele pentru altele, îşi impart resursele, se ajută unele pe altele la nevoie, iau hotărâri împreună (hopa!). lucrează împreună pentru dreptate, reconciliere și pace, se fac unele pe altele responsabile față de ucenicia inerentă botezului (asta ce-o mai fi?) și mențin dialogul în fața diferențelor, refuzând să spună ,,nu am trebuinţă de tine” (Corinteni 1 12:21). Suntem săraci unii fără alţii. (de ce începe de fiecare dată bine și se continuă lamentabil, chiar eretic?)
III
8. Toţi cei botezaţi întru Hristos sunt uniţi cu Hristos în trupul său: ,, Împreună cu el ne-am îngropat prin botez întru moarte; ca în ce chip s-au sculat Hristos din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm.” (Romani 6:4). În botez, Duhul dăruieste sfințenia lui Hristos asupra mădularelor lui Hristos. Botezul întru unire cu Hristos cheamă bisericile să fie deschise și sincere unele cu altele; chiar și atunci când este atât greu de făcut aceasta (căci mai trebuie mobilizată poliția asupra monahilor de la Esfigmenou, mai trebuie scrise şi rostite niste predici viclene, mai trebuie spălate niște creiere, cenzurate niște slujbe, niște scrieri sfinte, date uitării niște canoane, of ce greu și ce încet înaintează planurile!), ,,ci adevăraţi fiind întru dragoste, să creştem toate întru El, care este capul, Hristos” (Efeseni 4:15). Botezul conferă bisericilor atât libertatea cât şi responsabilitatea de a păşi împreună pe calea predicării Cuvântului, mărturisirii credinţei celei una, slujirii euharistiei celei una, şi a împărtășirii unei singure slujiri. Sunt unii care nu respectă botezul cu apă dar care împărtășesc experiența spirituală a vieții întru Hristos. 8.) (oare e cu putință aşa ceva?)
9. Apartenenţa noastră comună la Hristos prin botezul în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh le întăreşte şi le cheamă pe biserici să păşească împreună, chiar şi atunci când se află în contradicţie. (of, noi ortodocşii ar trebui să ne simţim atâta de vinovaţi căci noi suntem cei care am tot căutat de-a lungul istoriei să despărţim adevărul de minciună, să ne delimităm, când iată, ereticii sunt cei care ne bat obrazul şi ne cheamă la o împreună lucrare atâta de sublimă!)
Noi propovăduim că există un botez, aşa cum există un trup şi un Duh, o nădejde şi o chemare, un Domn, o credinţă, un Dumnezeu şi Tată al nostru al tuturor (conform Efeseni 4: 4-6). Prin harul lui Dumnezeu, prin botez se manifestă realitatea că aparţinem unii altora chiar dacă unele biserici (adică noi, ortodocşii cei îndărătnici cu care au atâta răbdare) nu sunt încă în stare să recunoască în ceilalţi biserici în adevăratul sens al cuvântului (se pare că ,,ortodocşii” ecumenişti ,,play hard to get” pe acolo, de frica turmei lor de acasă). Ne amintim cuvintele Declaraţiei de la Toronto în care bisericile membre ale CMB afirmă că ,,apartenenţa la biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul organism bisericesc (iaca apostazia!) Ei caută, prin urmare, să intre în contact viu cu cei din afara grupului lor care mărturisesc Dumnezeirea lui Hristos”. 9)
IV
Biserica, ca şi creaţie a lui Dumnezeu Cuvântul şi Duhul este o taină, un semn, un instrument prin care Dumnezeu intenţionează mântuirea lumii. Harul lui Dumnezeu se manifestă în victoria împotriva păcatului dăruită prin Hristos, şi în vindecarea şi plinătatea existenţei umane. Împărăţia lui Dumnezeu poate fi ințeleasă într-o comunitate împăcată și împăciuitoare chemată la sfințenie: o comunitate care se străduiește să depășească discriminările exprimate prin structuri sociale păcătoase, și care lucrează la vindecarea dezbinărilor din propria sa viață și pentru vindecarea și unitatea comunității omenești. Biserica participă la reconcilierea preoției lui Hristos (asta ce o mai fi? Ah! E vorba de recunoașterea reciprocă a preoției!) care s-a golit pe sine, în timp ce își trăieşte misiunea, afirmând şi reînnoind imaginea lui Dumnezeu în toată omenirea, lucrând alături de toți cei cărora le-a fost negată demnitatea prin marginalizare economică, politică și socială. (of, iată că asta le-a scăpat Sfinților Părinți când au încercat, fără succes, în gândirea ecumeniştilor, să ne înveţe pe noi ce este Biserica şi care este lucrarea ei în lume)
11. Misiunea este parte integrantă a vieţii bisericii . Biserica prin misiunea ei îşi exprimă chemarea de a propovãdui Evanghelia și de a oferi pe Hristos cel viu întregii creații. Bisericile trăiesc alături de oameni cu alte credințe vii și ideologii (mai ales ideologii). Ca o unealtă a lui Dumnezeu, care este suveran peste întreaga creație, Biserica este chemată să se angajeze în dialog și colaborare cu ei astfel ca și misiunea ei să aducă binele tuturor creaturilor și bunăstarea pe pământ (mai nou, Biserica se ocupă şi cu bunăstarea pământească). Toate bisericile sunt chemate să lupte împotriva păcatului în toate manifestările sale, dinlăuntrul sau de primprejurul lor, şi să lucreze unele cu altele pentru a combate nedreptatea, pentru a uşura suferinţa umană, pentru a birui violenţa şi pentru a asigura plinătatea vieţii pentru toţi oamenii.
V
12. De-a lungul întregii sale istorii, Consiliul Mondial al Bisericilor a fost o unealtă privilegiată prin care bisericile au putut să se asculte una pe cealaltă, să-și vorbească una alteia, să se implice în problemele care provoacă bisericile şi pun în pericol omenirea. Bisericile din cadrul mişcării ecumenice au cercetat problemele care le despart prin dialoguri multilaterale şi bilaterale. Și totuși bisericile nu și-au recunoscut întotdeauna responsabilitatea reciprocă unele față de altele, și nu au recunoscut mereu nevoia de a da socoteală (?) una alteia pentru credința, viața şi mărturia lor, la fel de mult cum au exprimat factorii care le ţin despărţite. Având în minte experienţa vieţii pe care am împărtăşit-o deja şi realizările dialogurilor multilaterale şi bilaterale, este acum timpul să facem împreună paşi concreţi.
13. Prin urmare, cea de-a noua Adunare adresează Consiliului Mondial al Bisericilor chemarea de a continua să faciliteze convorbiri profunde între diferitele biserici. Invităm de asemenea toate bisericile noastre să se angajeze în sarcina dificilă de a da socoteală sinceră de credinţa lor, de organizarea credinţei și față de celelalte biserici. Fiecare biserică este chemată să rostească clar judecățile care modelează și chiar definesc relația sa cu a celorlalte biserici (cică ANATEMA! nu ar fi o exprimare suficient de clară) . Împărtăşirea sinceră a punctelor comune, a divergenţelor şi diferenţelor vor ajuta toate bisericile să urmeze acele lucuri care construiesc pacea și viaţa în comun.
14. În vederea atingerii obiectivului de unitate vizibilă, bisericile sunt chemate să abordeze problemele recurente în moduri mai proaspete şi mai pătrunzătoare. Printre aceste chestiuni de abordat fără întrerupere de către biserici sunt acestea:
1. în ce măsură poate biserica voastră să distingă expresia credincioasă a credinței apostolice în propria sa viață, rugăciune și mărturie și în cea a altor biserici? (oare ce răspuns trebuie să dea Ortodoxia la această întrebare?)
b. unde anume observă biserica voastră credincioşie faţa de Hristos în credința şi în viaţa celorlalte biserici? (chiar aşa!)
c. recunoaşte biserica voastră un model comun al iniţierii creştine, întemeiate pe botez, în viața celorlalte biserici? (nu, de vreme ce nici despre Botez nu e vorba prin ,,alte biserici” şi mai nou, nici la ortodocşii oficiali; se pare ca nu ne-am „initiat” suficient)
d. de ce consideră biserica voastră că este necesar, sau îngăduit, sau nu este cu putinţă să participe la Cina Domnului cu cei aflați în celelalte biserici? (dacă mărturia Apostolilor și a Sfinților Părinţi şi chiar a Mântuitorului care a zis să nu dăm mărgăritare porcilor nu e de ajuns, atunci ce-am mai putea spune?)
e. în ce fel este capabilă biserica voastră să recunoască preoția celorlalte biserici? (privim cu atenţie sporită oficialii care au și comis niște căderi la capitolul acesta)
f. în ce măsură poate biserica voastră să împărtășească spiritualitatea celorlalte biserici? (asta chiar e interesant. Așteptăm să vedem în ce măsură recunoaște ,,ortodoxia”oficială pe papă cu tot cu infailibilitatea lui)
g. ce atitudine va lua biserica voastră împreună cu alte biserici pentru a face față problemelor precum hegemoniile sociale și politice, persecuția, oprimarea, sărăcia și violența? (Biserica cea Adevărată a fost tot timpul prigonită, aşa că ce atitudine să ia? Se pregãtește pentru ce va urma, care numai pace și reconciliere nu va fi. )
h. în ce măsură va participa biserica voastră la misiunea apostolică împreună cu celelalte biserici? (În ce măsură participă celelalte biserici la misiunea apostolică? Vedeţi că aţi greşit întrebarea şi vă daţi de gol că sugestiile voastre sunt doar pentru ortodocși).
i. în ce măsură va participa biserica voastră împreună cu alte biserici la structurarea credinței și educația teologică? (păi BOR deja zice de decenii încoace că-şi pregătește preoții în noua teologie de la Balamand. Nu e de ajuns? Trebuie mai mult?)
j. cât de deplin poate participa biserica voastră la rugăciuni împreună cu alte biserici? (eh, ar fi bine de vãzut dacă a mai rămas ceva de salvat)
În abordarea acestor probleme, bisericile vor fi provocate să-și recunoască ariile de reînnoire în propriile lor vieți și noile oportunități pentru adâncirea relațiilor cu cei de alte tradiții. (dacă-i ordin…mai vedem)
VI
15. Bisericilor noastre călătoresc împreună prin convorbire și acțiune comună, încrezătoare că Hristos cel înviat va continua să se arate precum a făcut-o la frângerea pâinii pe drumul către Emaus, şi că ne va dezvalui sensul adânc al frăţiei şi al comuniunii (Luca 24, 13-35). Luând act de progresele înregistrate în cadrul mişcării ecumenice, încurajăm bisericile noastre să meargă mai departe pe această cale dificilă dar plină de bucurie, încrezându-se în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, al cărui har preface eforturile noastre de unitate în roadele comuniunii.
Să ascultăm ceea ce spune Duhul bisericilor!
Nota noastră: dându-ne seama de adevărata semnificație a acestui text și a acestor întrebări şi provocări adresate de CMB bisericilor ,,ortodoxe” oficiale, nu putem decât să ne cutremurăm şi să constatăm cu tristeţe în ce prăpastie de apostazie s-au trezit oficialii ortodocși participanți la această mișcare. Ecleziologia pe care o propuane în momentul de față CMB și provocările (de tip întrebări retorice sau sugestii, dacă nu chiar porunci) adresate bisericilor ortodoxe sunt cu totul străine de orice înţelegere ortodoxă cu privire la Biserica lui Hristos. Dacă nici în momentul de față nu se vor trezi ,,ortodocșii”ecumeniști și nu vor părăsi neîntârziat mișcarea ecumenică, dând anatemei pe toți eretici și pe toate ereziile lor, pocăindu-se şi întorcându-se la Tradiţie şi la Sfinţii Părinţi, căderea lor se va vădi neîntârziat prin ,,comuniunea euharistică vizibilă”cu vrăjmașii lui Hristos și ai Bisericii sale. Să vedem ce vor mai avea atunci de zis cei ce pledează pentru o ,mărturisire ortodoxă ,dinlăuntrul” bisericilor ecumeniste. Nădăjduim ca măcar în parte, sau unii dintre ei să se trezească la realitate, să rupă legăturile cu erezia, şi să revină măcar în al doisprezecelea ceas în Biserica cea Adevărată.
1) Invitaţia actuală adresată Bisericilor a fost alcătuită la cererea Comisiei Centrale a CMB (2002), într-un proces organizat de Comisia pentru Credință și Organizare a CMB. O primă schiță a fost scrisă la întrunirea din Nicosia, Cipru, din martie 2004; aceasta a fost revizuită (în baza unor comentarii extinse primite din partea organismelor conducătoare ale CMB, a Comisiei pentru Credință și Organizare, și a Comitetului director al Comisiei Speciale) la a doua întrevedere din Nicosia din mai 2005. Credință şi Organizare îşi extinde, în numele CMB, aprecierea sa asupra Bisericii din Cipru, care a găzduit cu bunăvoinţă (adicã cu niște pumni binevoitori în gura antiecumeniștilor din Cipru) aceste întruniri pregătitoare. O revizuire finală a avut loc la ședința Comisiei permanente pentru credință și organizare din Aghios Nikolaos, Creta, în iunie 2005.
2) Pentru a asista acest proces, comisia pentru credință și organizare a conceput și trimis bisericilor un nou document de studiu: ,,Natura și chemarea Bisericii: o etapă în drumul spre o declarație comună” Document Credință și Organizare nr. 198.
3) Principii fundamentale, CMB (Constituţie, I).
4) Scopuri and Activităţi, CMB (Constituţie, III).
5) „Unitatea Bisericii ca şi Koinonia: Dar şi Chemare”, Declaraţia de la Canberra, 2.1.
6) Citatele din scriptură incluse în acest text sunt din Noua versiune standard revizuită a Bibliei, © 1989, 1985 a Diviziei pentru Educație Creștină a Consiliului Național al Bisericilor lui Hristos din SUA, și sunt utilizate cu permisiune. Toate drepturile rezervate. (deci versiunea autentică a Bibliei nu-i satisface pe dumnealor)
7) Natura şi chemarea Bisericii, § 23.
8.) Potrivit „Unitatea Bisericii ca şi Koinonia: Dar şi Chemare”, Declaraţia de la Canberra, 3.2.
9) Declaraţia de la Toronto, IV.3
ortodoxul traditional 