Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (9)-„Își doreau cu toţii să devină Rosicrucieni… ”

,,O predică lucrătoare în Rusia înseamnă o predică înaintea întregii lumi”, – spunea V.A. Ternavţev în 1901, în lucrarea sa prezentată în cadrul reuniunii filosofico-religioase din Sankt Petersburg. Izvoarele numeroaselor erezii și învăţături false care au învăluit din zilele noastre cercurile bisericeşti din întreaga lume, pot fi căutate în atmosfera spiritual-intelectuală a secolului XX. Desigur, genealogia unei conştiinţe eretice este probabil la fel de veche precum păcatul însuşi, dar nu asta ne propunem să analizăm în cele ce urmează.

Vreme de două secole şi mai bine, cea mai talentată aripă a elitei intelectuale ruseşti (intelighenţia), care era în mod tradiţional înclinată spre pedagogie, a fost susținătoarea ideilor care aveau să determine în multe privinţe duhul vremurilor pe care le trăim. Problema este totuși că elita rusă a gândirii creatoare, cu câteva excepţii (A. Komiakov, N. Gogol, F. Dostoievski şi alţi câţiva), s-a lăsat ademenită de umanismul apusean, care a sfârșit într-o secularizare fără limite, și care a rămas pentru multă vreme în afara hotarelor Bisericii.

Noţiunea de „Intelighenţia rusă” a căpătat o conotaţie laudativă în Apus. Totuşi, aceasta este doar o apreciere pur omenească. Înzestraţi cu minţi bogate, dar neavând înţelepciunea smereniei, şi acea „sărăcie cu duhul” (pe care o fericeşte Sfânta Evanghelie) cum va sta ea oare înaintea Înfricoşatei Judecăţi? Intelighenţia rusă poartă în principal adevărata vină pentru smintirea „celor mici” – a poporului rus ortodox simplu, ce era odinioară singurul străjer al mărturisirii de zi cu zi a credinţei. Propovăduind „iluminarea” pierzătoare de suflet şi ateismul, această elită intelectuală şi-a aruncat adepţii într-o beznă abisală, unde ,,au plâns şi au scrâşnit din dinţi” fără încetare, vreme de aproape 80 de ani.

Pierzându-și echilibrul lor duhovnicesc, ruşii „au ajuns de râsul celorlalte neamuri”, adeverind cuvintele înfricoşătoare ale lui Dostoievski: „Unde nu este Dumnezeu, totul este permis”. Povestea Rusiei de azi, orice relatare a întâmplărilor – stă mărturie pentru adevărul acestor cuvinte.

,,Demonii” au pus stăpânire treptat pe Rusia, în orice domeniu, de la politică la cultură. Ideologia ateistă a „Raiului pe pământ”, precum şi evoluţionismul dezastruos al nihiliştilor au fost în mod firesc legate cu „lirica” distrugerii aparținând artei autosuficiente. Ateismul unora a încercat să înlocuiască „individualismul printr-un instinct de turmă” (F.Dostoievski), iar vătămarea duhovnicească a celorlalți a adus cu sine o pasiune lipsită   de discernământ, pentru tot ceea ce era esoteric, dacă nu de-a dreptul ocult.

Exaltarea bolnăvicioasă; misticismul amestecat cu presimţirea unei catastrofe („Ne aflăm pe marginea unei prăpăstii a istoriei” – V.A. Ternavţev), s-au contopit într-o atmosferă plină de venin, care a otrăvit mai mult de o singură generaţie în rândul intelighenţiei ruse. Toţi aceşti adepţi nenumăraţi ai lui Nietzsche, ai lui Steiner, ai antroposofilor, ocultiştilor, rosicrucienilor, sataniştilor şi a distrugătorilor de toate felurile, au semănat fără odihnă „seminţele rosei misterioase” – aceste „flori ale răului”, ce îşi aduc încă roadele monstruoase.

Atmosfera prezentă în rândul elitei culturale a acelei vremi era îmbibată de dispoziţii şi căutări oculte. După cum îşi aduce aminte N. Berdiaev: „În aer, plutea o necredinţă inconştientă și o auto-înșelare, şi nu se afla dragoste faţă de adevăr. Mulţi îşi doreau să fie înşelaţi şi seduşi. Nimeni nu putea suporta criticile. Toţi îşi doreau să fie rosicrucieni adevăraţi, cum era pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, atunci când francmasoneria căpătase putere asupra minţilor şi inimilor ruşilor. Era însă multă naivitate pe atunci. Oamenii simţeau o dorinţă de nestăvilit de a juca un rol important în viaţă, de a lua parte la ceva cu adevărat important, de a putea influenţa destinele omeneşti”. [95] Cosmetizarea răului, desfrâul unei înţelepciuni false şi demonismul ridicându-se la nivelul unui instinct primar orientat către distrugerea cosmică, toate acestea combinate cu un maximalism pur rusesc, au dus în Rusia în pragul căderii ei catastrofale din 1917.

Pe fundalul picturilor lui Vrubel şi al „Simfoniei a Noua” (,,liturghia neagră’’) a lui A. Skryabin, însoţite de ale sale „torţe întunecate” ale „Poemelor satanice”, se puteau auzi incantaţiile lui A. Blok, V. Bryusov, F. Sologub, A. Bely, Vyach, Ivanov şi alţii, încercând să „împlinească taina, taina distrugerii şi a ruinării Universului”. [96]

Mulţi oameni au fost captivaţi de tratatele mistice ale Annei Schmidt, intitulate „Al treilea Testament” – testamentul unui duh al căror revelaţii erau aşteptate (a se petrece) în viitor.

Biografii lui Vl. Soloviev au consemnat despre o întâlnire ce a avut loc cu câteva luni înainte de moartea filosofului. Această întâlnire a fost privită ca un semn anume, o ironie drăcească, având o legătură sinistră cu pasiunea de o viaţă a lui Soloviev pentru ,,Sophia” (erezia sophianică), aşa numitul „Etern Feminin”. Vorbim acum despre Anna Schmidt, pe care Andrei Bely o va numi mai târziu ,,intangibila lui Sologub Gray”. Această profesoară ştearsă din oraşul Nijni Novgorod, fată bătrână ce o întreţinea pe vârstnica sa mamă dintr-o pensie foarte mică, era în mod secret implicată în scrierea unor tratate mistice despre Biserică şi cel de-al Treilea Testament. Nebunia acestor dizertaţii a fost combinată cu cele mai neruşinate „contemplaţii mistice”. A. Schmidt a trimis apoi aceste manuscrise lui Soloviev, insistând asupra faptului că trebuie să se întâlnească şi să discute. Ea i-a mărturisit că se consideră a fi o reîncarnare a Sophiei, iar pe Soloviev – Hristos întrupat. Înfricoşat de această nebunie hulitoare a admiratoarei sale mistice, Soloviev a respins-o categoric:

„Mărturisirea ta îmi provoacă o profundă compasiune, şi mijloceşte în mod jalnic pentru tine înaintea Celui Preaînalt… voi arde mărturisirea ta, în ambele ei versiuni, nu numai ca o măsură de prevedere, ci ca un semn  că tot ce e scris în ea, nu este decât cenuşă… Te rog să nu pomeneşti nimănui despre mine, ci mai degrabă să îţi petreci clipele libere rugându-te lui Dumnezeu”. [ 97]

Soloviev sperase toată viaţa într-o revelaţie a Sufletului lumii, a Afroditei cereşti care şi-a întâlnit dublura odioasă în persoana Annei Schmidt, în ajunul morţii sale. Aceasta a fost să-i fie ,,ultima şi cea mai groaznică ispită’’.

,,AL Treilea Testament” al Annei Schmidt a fost publicat ulterior de S. Bulgakov.

În prefaţa cărţii ,,Dintr-un manuscris al A.N. Schmidt”, S. Bulgakov se referă la lucrarea Annei Schmidt ca la un tratat mistic de ,,o însemnătate primordială care ar putea rezista cu uşurinţă comparaţiei cu lucrările misticilor europei de primă clasă ca J. Boehme, Poredge, Swedenborg şi alţii.” [98]

În lucrarea sa ,,Amintiri despre Blok” Andrei Bely a scris ,,citiți ,Al Treilea Testament al A.N. Schmidt, și veți afla cheile multora dintre problemele care chinuiau în vremea aceea pe Blok; nu oricine găsește că aceste chei sunt de neînțeles. Astfel, ele sunt înțelese de S.N. Bulgakov, V.I.Ivanov, N.A.Berdiaev, P.A.Florensky. Mulți dintre colegii de literatură ai lui A.Bely rămân în ceaţă cu privire la aceste chei, de vreme ce, firește, el nu discuta subiecte gnostice cu aceștia”. [99]

O altă figură remarcabilă a acelor ani a fost V. V. Rozanov. După spusa demnă de crezare a lui N. Berdyaev, „gândirea sa nu avea nimic logic; ea era doar fiziologică, şi atât”. [100] Vorbind despre întrunirile filosofico-religioase de la începutul secolului, el s-a ridicat împotriva Crucii și și-a exprimat răzvrătirea față de Creștinism, pentru că acesta se lipsise de plăcerile păgâne, precum şi de instinctele vieţii primare. Ziarul său despre ,,Adogmatismul Creștinismului” (1902), ,,Despre Preadulcele Iisus și Fructele Amare ale Lumii” (1907) și mai ales ,,Chipul Întunecat”(1911) vorbesc despre niște tâlcuiri înspăimântătoare ale creștinătății ,,doar trupul fiind convingător pentru el din punct de vedere ontologic”. [101] Nu e deloc de mirare faptul că în Sfânta Scriptură el a găsit „doar relatări ale unor dureri şi naşteri, doar cântece ale pasiunii şi dragostei… care îşi au sorgintea în cultele precreştine, întorcându-se la venerarea stihiilor, la religia puterilor zămislitoare”. [102]

Cu puţină vreme înainte de moartea sa, el i-a mărturisit lui N. Berdyaev: „Mă rog lui dumnezeu, dar nu Dumnezeului vostru ci lui Osiris, lui Osiris!” [103]

Acelaşi duh vătămător a infestat multe „minţi luminate” ale Rusiei. După părerea lui G. Florovsky, „cărările individuale prin care reprezentanţii intelighenţiei ruse se întorceau dacă nu la credință, atunci la niște subiecte religioase, se întrepătrundeau într-o manieră diferită, alcătuind, după cum și erau, o pădure deasă”.[104] Acel aer apăsător se simţea cu precădere în saloanele de pictură. De pildă, în faimosul salon Merejcovski, unde se adunau cei mai străluciţi reprezentanţi ai elitei creative ruse. N. Berdyaev cel înverşunat împotriva Bisericii şi a slujitorilor ei, scria: „În salonul de pictură al lui Merejcovski, te simţeai absorbit de o atmosferă impersonală; erai parcă sub influenţa unei vrăji nesănătoase, probabil asemănătoare cu cea existentă în cercurile sectelor non-raţionaliste şi non-evanghelice; acelaşi gen de magie pe care mai târziu aveam să îl experimentez mai târziu printre adepţii lui Steiner”. [105]

Să observăm că Rudolf Steiner, antroposof și rosicrucian, a avut mulți discipoli și adepți în Rusia. Printre ei nu se număra doar sinistra A.R. Mintslova, ci și Andrei Bely, Vlach, Ivanov și mulți alții. Nici viitorii „teologi” eretici de renume P. Florenski şi S. Bulgakov nu au fost străini de aceste stări de spirit oculte. Berdyaev îşi aminteşte că Florenski era și el implicat în ocultism, şi că avea poate și nişte aptitudini reale pentru acest domeniu. El scria: „oricine se simţea străin de Florenski, din pricina predispoziţiei sale către ocult şi a simţământului fundamental antagonic, al lumii aflată sub blestem; la fel, din cauza letargiei sale şi a absenţei conceptului de libertate, a palidei conştiinţe despre Hristos; a stilizării și decadenței lui, pe care le-a introdus în filosofia rusă. Florenski m-a şocat prin indiferenţa sa morală, prin înlocuirea valorilor etice cu cele estetice… El a fost un Platonist mai special, dând propria sa tâlcuire ideilor lui Platon. Ideile lui Platon au dobândit de la el un caracter aproape sexual. Teologhisirea lui avea caracter erotic. Toate aceste lucruri erau o noutate pentru Rusia. În felul său, aştepta și el sosirea unei noi ere a Duhului în creştinism (?! – L.P.) – dar el era încătuşat. A fost și el un inițiator al Sofiologiei, deși nu a elaborat-o și nu a dezvoltat-o în măsura în care a făcut-o mai târziu S.Bulgakov. [106] Bulgakov a fost considerat la începutul secolului XX o figură centrală a ,,renașterii” ortodoxe. El a devenit ulterior unul dintre fondatorii și animatorii ,,școlii de teologie de la Paris”.

Chiar şi atunci când intelighenţia rusă s-a văzut prinsă în gheara deznădejdii şi a sentimentului de părăsire din partea lui Dumnezeu, tânjind după Biserică, i-au lipsit din păcate smerenia şi înclinaţia spre nevoinţă. Așa a fost la sfârşitul secolului XIX şi începutul celui de-al XX-lea. Așa stau lucrurile chiar și acum. Ruptura față de Biserică a elitei culturale, iar întoarcerea ei ulterioară în sânul Bisericii au fost lipsite de smerenie. Este ceea ce arhimandritul Constantin Zaiţev a numit „importanța funestă a înfloririi gândirii noastre teologice laice şi a genialului nostru jurnalism bisericesc”. [107]

Înşelarea duhovnicească neîndoioasă (în limba rusă ,,prelest”- înşelare, amăgire, în sensul ascetic al cuvântului) a teologhisirii ruse s-a manifestat prin întoarcerea sa către ezoterism şi misticismul gnosticilor antici (Vasilides, Valentinus, J. Boehme, Paracelsus, Swedenborg ş.a.). Această înșelare a fost legată de o răzvrătire agresivă împotriva Tradiţiei patristice, şi de o atitudine plină de îngâmfare față de dogmele, canoanele şi disciplina liturgică a Bisericii. „Gândirea teologică s-a înălțat pe sine mai presus de obiceiul de a pleca urechea la bătaia inimii Bisericii. Şi și-a pierdut drumul către inima Ei”. [108]

Acest lucru a dus nu doar la înlocuirea teologiei cu filosofia religioasă ci și la înlocuirea, de acuma deja obişnuită, a dogmelor Bisericii prin teologumene. Zăpăceala de idei și de concepții ce exista în acele vremuri, a pecetluit pe mai departe soarta filosofiei religioase pseudo-ortodoxe. Țelul a fost atins: erezia sophianică şi celelalte forme ale modernismului teologic au fost adânc înfipte în viaţa „Ortodoxiei universale”.

[95] Nikolai Berdiaev, „Samopoznanie” (Cunoașterea de sine). Opyt filosofskoy avtobiografii). YMCA-Press, 1949-1983, pag. 222.

[96] Prot. Georgii Florovsky, „Puti russkago bogosloviia” (Ramurile teologiei ruse), Paris, 1937, pag.487.

[97] Vladimir Soloviev, „Pis’ma” (Epistole), St. Petersburg, 1923, v. 4, pag. 11-12.

[98] See Sergei Bulgakov, „Vladimir Solov’ev i Anna Schmidt. Tikhiya dumy” (Vladimir Soloviev și Anna Schmidt. Gânduti tăcute), Moscova, 1918; YMCAPress, Paris, 1976, pag. 78.

[99] Andrei Bely, „Vospominaniia o Bloke” (Amintiri despre Blok), Epopeia (lunar), Aprilie, 1922, Nr. 1, pag. 167.

[100] N. Berdiaev, ibid., pag. 170.

[101] Prot. G. Florovsky, ibid., p.461.

[102] Ibid., pag. 461.

[103] N. Berdiaev, ibid. pag. 169.

[104] Prot. G. Florovsky, ibid., pag. 462.

[105] N. Berdiaev, ibid., pag. 162.

[106] N. Berdiaev, ibid., pag.184-185.

[107] Arhimandritul Constantine, „Chudo Russkoi istorii” (Miracolul istoriei Rusiei), Jordanville, 1970, pag. 257.

[108] Prot. G. Florovsky, ibid., pag. 503.

sursa

episodul anterior …………………………………………………………………………. episodul urmator

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ecumenism, erezii, Ludmila Perepiolkina, ocultism, paganism și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (9)-„Își doreau cu toţii să devină Rosicrucieni… ”

  1. Stanca zice:

    Daca ne gandim bine, si in Romania la inceputul sec XX domnea acceasi stare de duh, domnea auto-inselarea ,intelighentiei’ si atractia fata de esoterism, fata de alte religii, alte filosofii si rusinarea fata de tot ce este romanesc, stare care s-a accentuat in continuu si a ajuns la situatia actuala in care lumea e total apostata, complet rusinata de tot e e traditional si romanesc si cu totul vrajita de conceptii straine. Daca au inceput cu studierea si urmarea unor modele de eruditi precum Eliade, Culianu, Cioran si altii, acum oamenii sunt de-a dreptul spalati la creier de tot felul de conceptii new-age pe care le-au adoptat fara nici un discernamant intr-o habarabura totala si care pe deasupra li se par si compatibile cu ortodoxia. Nu poate decat sa ne inspaimante spectrul viitorului daca prezentul si trecutul ne sunt imbibate de astfel de stari duhovnicesti dezastruoase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s