Să vedem mai departe, în faţa cui, mai precis, s-a lăsat îngenunchiată Patriarhia Moscovei, şi cine i-a dictat ei să decapiteze ierarhia, să se rupă de succesiunea apostolică prin pătrunderea pe uşa din dos a ,,lupilor în piele de oaie” şi să-i dea morții sigure pe mărturisitorii credinței?
Bolşevismul şi evreii
Nenorocirea nemaipomenită a revoluţiei ruse a cerut o explicaţie… Pentru foarte mulţi, aceasta stă în venirea la putere a evreilor, şi în ura lor faţă de poporul rus. Pentru că după revoluţia din februarie 1917, evreii au dobândit drepturi depline egale cu cele ale restului populaţiei (şi aşa foarte sărace) au fost nimicite îngrădirile stabilite prin crearea Districtului de Colonizare. Evreii s-au revărsat dinspre regiunile apusene spre marile oraşe ale Rusiei europene şi au căpătat curând poziţii executive remarcabile în toate sectoarele importante ale guvernării şi economiei.
După cum a scris Alexandru Soljeniţân, (revoluţia din) februarie a adus numai vătămări şi distrugeri poporului rus. În schimb, ,,societatea evreiască din Rusia a dobândit în întregime de la revoluţia din februarie toate cele pentru care luptase, iar lovitura de stat din Octombrie nici nu îi mai era de trebuinţă, mai puţin acelei secţiuni de tineret evreieşti laice criminale care, împreună cu fraţii lor internaţionalişti ruşi, agonisise un capital de ură faţă de organizarea statală din Rusia şi se căznea să ,adâncească’ revoluţia.” Ei au fost cei care, prin controlul avut asupra Comitetului Executiv al Sovietelor (mai mult de jumătate dintre membrii său fiind evrei socialişti) şi-au asumat adevărata putere după februarie, şi s-au avântat către revoluţia din octombrie (împotriva intereselor nu doar ale ruşilor, ci şi ale majorităţii populaţiei evreieşti). [1]
Cu toate acestea, la vremea revoluţiei din octombrie, doar o minoritate dintre bolşevici erau evrei (în primii ani ai sec XX, ei reprezentau 19% din partid). ,,La alegerea Adunării Constitutive ,mai mult de 80% din populaţia evreiască a Rusiei a votat’ pentru partidele sioniste. Lenin a scris că 550.000 erau evrei naţionalişti. ,Majoritatea partidelor evreilor au format o singură listă naţională, conform căreia au fost aleşi şapte deputaţi – din care şase sionişti’ şi Gruzenberg. ,Izbânda sioniştilor’a fost sprijinită de asemenea şi de Declaraţia Ministrului de externe englez Balfour (la crearea ,centrului naţional’ al evreilor în Palestina), care a fost întâmpinată cu entuziasm de majoritatea populaţiei evreieşti din Rusia (în Moscova, Petrograd, Odessa, Kiev şi în alte oraşe mari au fost manifestaţii sărbătoreşti, întruniri şi slujbe religioase)’.” [2]
Triumful simultan al evreilor din Rusia şi Palestina a fost într-adevăr o ,,coincidenţă” extraordinară: Providenţa Divină a atras atenţia pentru acei ochi care văd semnele vremurilor atunci când au apărut două articole într-o singură coloană a ediţiei din 9 noiembrie 1917 a ziarului londonez Times, unul anunţând izbucnirea revoluţiei din Petrograd iar celălalt – promisiunea unei patrii pentru evreii din Palestina (declaraţia lui Balfour).
Această coincidenţă a fost întărită de faptul că evreii teişti care au triumfat în Israel în 1917, şi în special în 1948, după întemeierea statului Israel proveneau din aceeaşi regiune şi mediu social – Districtul de Colonizare din Rusia apuseană – ca şi evreii atei care au triumfat în Moscova în 1917. Ei proveneau câteodată din aceleaşi familii. Astfel, Chaim Weitzmann, primul preşedinte al Israelului, subliniază în Autobiografia sa că toţi fraţii şi surorile sale au fost cu toţii fie sionişti, fie bolşevici. M. Heifetz atrage atenţia asupra coincidenţei de timp dintre revoluţia din octombrie şi declaraţia Balfour. ,,O parte din generaţia evreilor merge pe calea lui Herzl şi Zhabotinsky. Cealaltă parte, incapabilă să reziste tentaţiei, se alătură cetei lui Lenin, şi a lui Troţki şi a lui Stalin”. ,,Calea lui Herzl şi Bagritsky i-a înălţat pe evrei care au devenit imediat nu doar o simplă naţiune egală cu Rusia, ci o naţiune privilegiată.” [3]
Într-adevăr, revoluţia rusă poate fi considerată ca o ramificație a triumfului general al puterii evreieşti pe care o putem observa în decursul secolului XX atât în est, cât şi în vest, atât în Rusia, cât şi în America şi în Israel. Natura preponderent evreiască a conducerii bolşevice – şi a revoluţiei mondiale în general – nu poate fi pusă la îndoială. O asemenea viziune nu a fost limitată doar la cercurile de ,,antisemiţi”.
Astfel, Winston Churchill a scris:
,,Aproape că ni se pare că dacă Evangheliei lui Hristos şi evangheliei lui antihrist le-a fost scris să îşi tragă originea de la acelaşi popor; şi că acest neam mistic şi misterios a fost ales pentru manifestările supreme, atât cele Divine cât şi cele diabolice… Din zilele lui ,,Spartacus” Weishaupt până în cele ale lui Karl Marx şi până la Troțki (Rusia), Bela Kun (Ungaria), Rosa Luxembourg (Germania) şi Emma Goldmann (Statele Unite), această conspiraţie mondială pentru demolarea civilizaţiei şi pentru reconstruirea societăţii pe temelia frânării dezvoltării, a reavoinţei invidioase şi a imposibilităţii egalităţii (a vrut să spună, a elitismului) a crescut în continuu. A jucat, după cum a demonstrat atât de abil o scriitoare contemporană, doamna Nesta Webster, un rol categoric recunoscut în cadrul tragediei revoluţiei franceze. A fost motorul oricărei mişcări subversive de-a lungul secolului al XIX-lea; iar acum în sfârşit, această ceată de personalităţi ieşite din comun din lumea întunecată a marilor oraşe ale Europei şi Americii i-a luat pe ruşi de ciuf şi au devenit practic stăpânii de necontestat ai acestui imperiu enorm. Nu este nevoie să exagerăm contribuţia acestor evrei internaţionalişti şi în cea mai mare parte atei. Este cu siguranţă una foarte mare; aceasta le depăşeşte probabil pe toate celelalte.” [4]
Douglas Reed scrie: ,,Comitetul Central al Partidului Bolşevic, care deţinea puterea supremă, era alcătuit din 3 ruşi (inclusiv Lenin [5]) şi 9 evrei. Următorul organism ca importanţă, Comitetul Central al Comisiei Executive (sau poliţia secretă) cuprindea 42 evrei, 19 ruşi, letoni, georgieni şi alţii. Consiliul Comisarilor poporului se compunea din 17 evrei şi alte cinci persoane. Poliţia secretă de la Moscova (CEKA sau VECEKA– Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției ) se alcătuia din 23 evrei şi alte 13 persoane. Printre numele celor 556 de înalţi oficiali ai statului bolşevic publicate oficial în anii 1918-1919 se numărau 458 de evrei şi alte 108 persoane. Printre membrii comitetelor centrale mai mici, presupus ,,socialiste” sau alte partide non-comuniste.. erau şi 55 evrei şi alte 6 persoane.” [6]
Richard Pipes admite că: ,,Evreii au jucat în mod neîndoios un rol disproporţionat în comparaţie cu procentul lor de populaţie. În Partidul Bolşevic şi în aparatul de stat sovietic timpuriu. Numărul evreilor activi în cadrul comunismului din Rusia şi din afară a fost izbitor: în Ungaria, de pildă, au furnizat 95 procente dintre personalităţile marcante în timpul dictaturii lui Bela Kun. Ei au fost de asemenea reprezentaţi în mod disproporţionat în timpul răsturnărilor revoluţionare din anii 1918-23 şi în interiorul aparatului Internaţionalei Comuniste.”[7]
Potrivit lui Donald Rayfield, în 1922, evreii ,,şi-au atins reprezentarea maximă în partid (nu că ar fi alcătuit o grupare coerentă) atunci când, atingând 15%, erau a doua grupare după etnicii ruşi care aveau 65 de procente.”[8]
Corespondentul ziarului londonez Times, Robert Wilton raporta că: ,,luaţi în raport cu numărul populaţiei, evreii erau unul din zece; printre comisarii care conduceau Rusia bolşevică, ei erau nouă din zece; dacă nu şi mai mult.”[9]
Pe 9 iunie 1919, Căpitanul Montgomery Shuyler al Forţelor de expediţie Americane a telegrafiat din Vladivostok cu ocazia formării guvernului sovietic prezident: ,,… Existau 384 ,comisari’, inclusiv 2 negri, 13 ruşi, 15 chinezi, 22 armeni şi peste 300 de evrei. Printre aceştia din urmă, 264 au venit în Rusia din Statele Unite, după căderea Guvernului Imperial.” [10]
Evreii erau dominanţi mai ales în zonele cele mai temute şi mai însetate de sânge ale aparatului de stat bolşevic, în CEKA, care, după cum scrie Brendon, … se compunea din 250.000 de ofiţeri (inclusiv 100.000 de miliţieni de frontieră), o anexă ieşită din comun a unui stat care se presupunea că e pe cale de dispariţie. În primii 6 ani de guvernare bolşevică, a executat cel puţin 200.000 de oameni). Mai mult decât atât, CEKA era împuternicită să acţioneze în calitate de ,poliţie, temnicer, anchetator, acuzator, judecător şi călău”. A folosit şi metode barbare de tortură .” [11]
Atâta de totală era dominaţia evreilor asupra Rusiei ca rezultat al revoluţiei încât este impropriu să vorbeşti despre revoluţia ,,rusă”; ea ar trebui denumită mai exact revoluţia ruso-evreiască. [12]
De ce erau totuşi evreii cei mai activi revoluţionari? Ce anume se afla în educaţia şi istoria lor ca să îi determine să adopte învăţăturile revoluţionare ateiste şi să participe la acţiunile ,,tinerilor de prisos” ai Rusiei mai înflăcărat decât ruşii înşişi? Ura faţă de Hristos şi de creştini era, fireşte, adânc întipărită în Talmud şi în ritualul evreiesc – însă tinerii mânioşi care începuseră să ucidă mii de slujitori ai Ţarului chiar dinainte de revoluţia de la 1905 respinseseră Talmudul după cum respinseseră şi Evanghelia, şi orice religie în general.
Faptul că revoluţia rusă a fost de fapt o revoluţie evreiască, şi totodată o componentă a revoluţiei internaţionale a evreimii împotriva lumii creştine şi a celei musulmane, este dovedit şi printr-un articol al lui Jacob de Haas intitulat ,,Revoluţia Evreiască” şi publicat în jurnalul sionist londonez Macabeii în noiembrie 1905:
,,Revoluţia din Rusia este o revoluţie evreiască, pentru că este un punct de cotitură în istoria evreimii. Această situaţie decurge din faptul că Rusia este patria a circa jumătate dintre evreii care trăiesc în lume… Răsturnarea guvernului despotic trebuie să exercite o influenţă considerabilă asupra destinelor a milioane de evrei (din Rusia şi din afară). În plus, revoluţia din Rusia este o revoluţie evreiască şi pentru că evreii sunt revoluţionarii cei mai activi din Imperiul Ţarist.”
Donald Rayfield scrie:
,,Motivaţia acelor evrei care au lucrat pentru CEKA nu a fost sionistă sau rasială. Războiul dintre CEKA şi burghezia rusă nu a fost nici măcar doar un război între clase sau grupări politice. Ea poate fi văzută ca fiind între internaţionalismul evreu şi rămăşiţa culturii naţionale ruse…
,,… Cine a fost evreu pe lângă linia bolşevică a lui Zinoviev, Troţki, Kamenev sau Sverdlov? Unii dintre ei erau renegaţi la a doua sau chiar a treia generaţie; unii vorbeau idiş, ca să nu mai vorbim că ştiau ebraică. Ei erau, prin intermediul educaţiei rusești, obişnuiţi cu modul de viaţă şi cu valorile europene, evrei doar în mod superficial cum a fost, să zicem, Karl Marx. Evreii din Rusia ţaristă antisemită aveau doar câteva moduri de evadare din ghetou pe lângă emigrare, educaţie sau revoluţie, iar ultimele două modalităţi însemnau să-şi nege iudaismul alăturându-se adeseori instituţiilor şi grupărilor antievreieşti.” [13]
Acest fapt poate fi exemplificat prin mărturisirea de pe patul morţii al lui Yurovski, ucigaşul Ţarului: ,,familia noastră a suferit mai puţin din cauza foametei prelungite decât din cauza fanatismului religios al tatălui… În zilele de sărbătoare dar şi în cele normale, copiii erau obligaţi să se roage, şi nu era de mirare că primul meu protest activ a fost împotriva tradiţiilor religioase şi naţionaliste. Am ajuns să urăsc rugăciunea şi pe Dumnezeu, aşa cum uram sărăcia şi autoritatea.” [14]
În acelaşi timp, evreii bolşevici păreau să aibă mai multă înţelegere faţă de talmudism decât pentru orice altă religie. Astfel, în 1905, revoluţionarii ruşi s-au fălit că vor preface catedrala Sfânta Sofia într-o sinagogă. Iarăşi, în 1918, ei au ridicat un monument lui Iuda Iscarioteanul în Sviazhsk [15], şi în Tambov în 1919! [16] Poate că cea mai puternică dovadă a religiozităţii permanente a evreilor bolşevici a constituit-o faptul că atunci când au recucerit Albii Perm-ul, în 1918, au găsit numeroase inscripţii religioase evreieşti în fostele apartamente ale bolşevicilor, cât şi pe pereţii subsolului clădirii Ipatiev din Ecaterinburg unde au fost împuşcaţi Ţarul şi familia sa.
În timp ce respingeau oficial Talmudul şi toate religiile în general, revoluţionarii nu au respins energia emoţională inconştientă a iudaismului talmudic. Această energie a fost canalizată într-un naţionalism înverşunat de mândru, un naţionalism mai vechi şi mai pătimaş simţit în virtutea faptului că evreii fuseseră odinioară cu adevărat poporul lui Dumnezeu. Căzând din această stare aleasă, şi fiind împrăştiaţi de mânia lui Dumnezeu peste tot prin lume, ei au respins înlocuirea lor de către popoarele creştine printr-o ranchiună deosebit de arzătoare. Roma delenda est – Roma Creştină trebuia să fie nimicită, iar Rusia, ca ,,cea de-a Treia Romă”, Roma care împărăţea acum, trebuia distrusă mai înainte de toate. Revoluţionarii atei din tânăra generaţie au preluat această ranchiună şi această ură în ciuda respingerii fundamentelor sale religios-naţionalist-istorice.
L.A. Tikhomirov a scris: ,,Auzim deja de nouăsprezece secole de la gânditorii evrei că esenţa religioasă a Israelului nu constă într-o concepţie despre Dumnezeu, ci în împlinirea Legii. Au fost citate mai sus asemenea mărturii din partea lui Iuda Galevy. Autoritarul Ilya del Medigo (din secolul 15) în remarcabila sa lucrare Test de Credinţă spune că ,iudaismul nu este întemeiat pe dogmă religioasă, ci pe ritualuri religioase.”
,,Însă ritualurile religioase sunt în esenţă cele prescrise de Lege. Asta înseamnă că: dacă vrei să fii moral, ţii Legea. M. Mendelsohn formulează conceptul de evreime în acelaşi fel: ,iudaismul nu este o religie revelată, ci o Lege revelată. Nu spune ,trebuie să crezi’, ci ,trebuie să faci’. În această alcătuire dată de Dumnezeu, Statul şi religia sunt una. Relaţia omului cu Dumnezeu şi societatea se contopeşte. Nu lipsa credinţei ori erezia aduce pedeapsa, ci încălcarea ordinii civile. Iudaismul nu oferă dogme obligatorii ci recunoaşte libertatea convingerii lăuntrice.’ (destul de revelator acest text pentru înțelegerea a ceea ce se petrece acum în lume).
,,Creştinismul spune: trebuie să crezi în cutare şi cutare adevăr şi în această bază trebuie să faci cutare şi cutare. Noul iudaism spune: poţi să crezi cum vrei, dar trebuie să faci cutare şi cutare. Dar acesta este un punct de vedere care nimiceşte omul ca personalitate morală…” [17]
Talmudismul dă în acest fel naștere unei personalități care supune credința și adevărul unui imperativ de acţiune. Adică, acţiunea este cea care este declarată mai întâi necesară, motivele din spatele acesteia putând fi meditate ulterior. Iar aceasta corespunde cu precizie atât filosofiei lui Marx, pentru care ,,adevărul, adică realitatea şi puterea gândului, poate fi dovedit în acţiune” [18], cât și tipologiei psihologice a revoluţionarilor marxişti care declară mai întâi că Roma (adică Rusia) trebuie să fie nimicită, iar apoi caută o ideologie care să justifice nimicirea( lupta de clasa , ateismul , antisemitismul – toate concepte inventate cu scop precis). Legea talmudică este utilă, într-adevăr necesară, nu pentru că predică adevărul lui Dumnezeu, ci pentru a asigura solidaritatea evreilor și supunerea lor faţă de conducătorii rabini. În acelaşi mod, teoria marxistă este necesară pentru a-i uni pe adepţi, pentru a-i exclude pe dizidenţi şi în general, pentru a justifica răsturnarea violentă a vechiului sistem.
Deci revoluţia rusă a fost evreiască nu atât din cauza apartenenţei etnice a conducătorilor săi, cât din pricina urii satanice faţă de Dumnezeu, față de Hristos şi de toţi creştinii, specifică religiei talmudice de-a lungul întregii sale istorii, ură care a fost transferată (mai degrabă prin reproducere spirituală decât sexuală) de la părinţii talmudici naţionalişti către fii lor atei internaţionalişti.
Vladimir Moss.
8/21 martie 2011
Acest text scris de Vladimir Moss, deşi nu face parte din textul de pe pagina de internet a ROCA (ROCOR), ne poate ajuta să înţelegem mai bine în faţa intereselor cui au decis serghianiştii să supună patriarhia Moscovei.
Pe undeva credem că este uşor naiv să spunem că evreii aşa –zis atei au renunţat la talmudism; posibil să fi fost şi câteva cazuri izolate, dar este limpede că cel puţin în mod făţiş, aşa s-au petrecut lucrurile cu unii dintre ei. Mai probabil este totuşi că mulţi din ei au îmbrăţişat de faţadă ideologia ateistă conformă cu marxismul, pentru a putea să se folosească de aceasta în vederea atingerii scopurilor lor politice, şi pentru a o putea opune credinţei ortodocşilor şi a le o impune ca mijloc de apostazie.
Cazurile la care se referă autorul textului arată că în casele multor aşa-zis atei au fost găsite inscripţii religioase evreieşti, ceea ce spune destul de multe.
Credem că este mai degrabă o situaţie asemănătoare cu cea relatată de cuviosul Neofit Cavsocalivitul, care arată că unii evrei se fac creştini, însa numai la suprafaţă, pentru a-şi atinge prin viclenie scopurile vrăjmaşe :
“Fiule, să nu te primească pământul, de vei dezvălui taina aceasta, – măcar de ţi se va întâmpla să te faci şi creştin”. Astfel îmi grăi tatăl meu (Înfruntarea jidovilor de Neofit Cavsocalivitul).
Cei care au ales sa supună „biserica” oficială bolşevicilor au predat-o chiar în mâna vrăjmaşilor ei de moarte ca să facă cu ea ce vor şi e limpede ca lumina zilei ca nu au urmat linia Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi care, ameninţaţi de sinedriu, de împărat, au ales să Îl mărturisească pe Hristos fără a schimba o iotă din învăţătura sa şi au crezut că Hristos este Cel care salvează Biserica, nu şi-au arogat ei acest rol. Păzind cu sânge credinţa, şi Hristos le-a salvat Biserica.
Faptele Apostolilor , cap 5
28. Zicând: Au nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi voiţi să aduceţi asupra noastră sângele Acestui Om!
29. Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.
Din nefericire la fel s-a întâmplat şi la noi. Am avut şi noi bolşevicii şi evreii şi iudele şi serghianiştii noştri. Deşi s-au umplut librăriile de cărţi de istorie apreciative la adresa ,,patriarhilor” oficiali care ,,au salvat Biserica”, adevărul este cu mult mai trist. Şi la noi Biserica a fost îngenunchiată în faţa statului ateu şi transformată în unealta lor loială şi fidelă. S-a mers după acelaşi scenariu, au supus-o bolşevicilor, au propovăduit un Hristos fals, un Hristos identic cu omul sovietic (după ideea eretica si hulitoare a patriarhului roşu Iustinian Marina), au prigonit, alungat şi denigrat în tot felul pe adevăraţii mărturisitori şi pe Biserica cea adevărată care nu va îngenunchia nicicând în faţa antihriştilor.
Pentru a vedea mai bine cine au fost cei cărora sinodul BOR au supus „biserica”, sa citim următoarele :
1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta nr.1 a Moscovei la Bucureşti.
2. Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului de Externe.
4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.
6. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru.
8. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei.
9. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii, originar din Brăila.
10. Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil.
11. William Suder, alias Wilman Suder, şef al Contra Spionajului.
13. Alexander Moghioroş, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din Ungaria.
16. Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti.
17. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne.
19. Gheorghe Apostol, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc.
20. Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic.
21. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al României în Elveţia.
22. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite.
23. Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare a Ambasadei din Londra.
24. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris.
25. Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat.
26. Aurel Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în Departamentul Artelor.
27. Liuba Chişinevschi, alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor Române Antifasciste.
28. Lew Zeiger, evreu, director general în Ministerul Economiei.
29. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.
30. Marcel Breslaşu, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor.
32. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scânteii.
33. Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii.
34. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului România Liberă.
35. Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice române.
36. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Române.
41. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României.
note de subsol :
[1] Soljeniţân, Dvesti Let Vmeste (Două Sute de Ani Împreună), vol.2, Moscova, 2002, pag. 41, 43.
[2] Soljeniţân, op. cit., pag. 73.
[3] Heifetz, “Nashi Obschie Uroki”, 22, 1980, Nr 14, pag. 162; în Soljeniţân, op. cit., p. 112.
[4] Vestitorul de Duminică ilustrat, Februarie 8, 1920; citat în ,,Controversa Sionului” – Douglas Reed Durban, S.A.: Dolphin Press, 1978, pag. 272-273.
[5] Lenin era în orice caz în parte evreu. Bunicul său se numea Israel înainte de botezul său săvârşit de un preot orthodox iar numele străbunicului său era Moishe Blank. A se vedea Lina Averina, „Evrejskij koren'” (Rădăcinile evreieşti), Nasha Strana (Ţara noastră), 22 ianuarie 1997; Michael Brenner, “Lenin i ego yevrejskij praded” (Lenin şi străbunicul său evreu)
[6] Reed, op. cit., pag. 274. Cea mai detaliată analiză a alcătuirii etnice a guvernului sovietic a fost oferită de F. Vinberg, Krestnij Put’ (Calea Crucii), Munchen, 1920, St. Petersburg, 1997.
[7] Pipes, Russia sub regimul bolşevic, 1919-1924, Londra: Fontana, 1995, pag. 112-13.
[8] Rayfield, Stalin şi Călăii săi, Londra: Viking, 2004, pag. 74.
[9] Reed, op. cit., pag. 276.
[10] Vladimir Kozyreff, “[încredinţarea în pronia luI Dumnezeu] Re: A New One”, orthodox-tradition@yahoogroups.com, 11 iunie, 2006.
[11] Piers Brendon, Valea întunecată . O panoramă a anilor 1930, Londra: Pimlico, 2001, pag. 11.
[13] Rayfield, op. cit., paf. 72.
[14] Yurovsky, in Edvard Razinsky, Ultimul Ţar, Londra: Arrow, 1993, pag. 177.
[15] Scriitorul danez Halling Keller a fost de faţă la dezvelirea monumentului lui Iuda în Sviazhsk. El a scris: ,,Sovietul local a dezbătut cui să îi ridice o statuie pentru vreme lungă. S-a crezut că Lucifer nu împărtăşeşte cu totul ideea comunismului. Cain era o personalitate mult prea legendară, aşa că au hotărât să-i ridice lui Iuda Iscarioteanul de vreme ce acesta era o personalitate în întregime istorică. Ei l-au reprezentat în mărime naturală cu pumnul ridicat spre cer”. (M. Nazarov, “Presledovania Tserkvi i dukhovnaia sut’ bol’shevizma” (Prigoanele asupra Bisericii şi esenţa spirituală a bolşevismului) în Vozhdiu Tret’ego Rima (Către Cârmuitorul celei de-a Treia Rome), capitolul 3.
[16] See Leningradskaia Panorama (Panorama Leningradului), r 10, 1990, pag. 35.
[18] Marx, Unsprezece Teze despre Feuerbach, 1845
ortodoxul traditional 
Pingback: Adevărul despre Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi din Catacombe, adevărul despre „Patriarhia” Moscovei – câteva repere istorice de necontestat (II) | ortodoxul traditional