Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (11)-,,Teolog este acela care se roagă cu adevărat…”

După ce am ales această definiţie patristică a teologiei drept titlu al acestui capitol, trebuie să spunem că teolog este acela care are ,,mintea lui Hristos”, care se închină lui Dumnezeu ,,în duh şi adevăr”, că teologia este cunoaşterea adevărurilor veşnice relevate divin care conduc către viaţa cea veşnică.

Dar mintea lui Hristos, cât şi Duhul şi Adevărul sunt unice şi sălăşluiesc numai în Biserica cea Una, Sântă, Sobornicească şi Apostolică a lui Iisus Hristos, Domnul nostru, având drept Cap al Ei pe Mântuitorul Însuşi. Această teologie, dumnezeieşte revelată şi păzită de către Biserică, este însuşită după cuviinţă printr-o prefacere reală a omului în interiorul Bisericii, ce se săvârşeşte îndeosebi prin rugăciune şi ascultare faţă de poruncile lui Hristos cu privire la dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru.

O asemenea teologie, în armonie cu ceea ce a spus Biserica de veacuri şi pretutindeni prin Apostolii Săi, prin Părinţii Bisericii şi prin Sfinţi, are din nefericire mult prea puţine în comun cu ,,ştiinţa teologică”  şi cu  ,,creativitarea teologică” care au înflorit cu atâta abundenţă în secolul XX printre moderniştii ecleziastici şi apostaţi.

Recentul canonizat Sfântul Ioan (Maximovici) a scris că asemenea judecăţi omeneşti, în loc să se plece în faţa adevărurilor dumnezeieşti relevate, încearcă să le adapteze pe acestea propriei lor puteri de înţelegere.

,,Aceasta este pofta de a nivela şi de a amesteca cele revelate de Dumnezeu cu cele ce le-a descoperit omul… Filosofii noştri par să se identifice cu ereticii din vechime fără a încerca măcar să-şi ascundă simpatia pentru aceştia şi par să vadă în aceia nişte predicatori ai adevărului” [137].

Aceste cuvinte caracterizează în modul cel mai potrivit cu putinţă scrierile ,,teologice” ale ereziarhilor contemporani. Cititorul poate afla în ele despre ,,natura feminină a Divinităţii”, despre ,,Sufletul Lumii” şi apocatastază (Serghei Bulgakov scrie despre aceasta cu simpatie) şi ,,pre-existenţa sufletului” şi despre alte născociri cabalistice şi ocult-gnostice. Mai mult, aceste idei prezentate de o manieră oarecum nouă trec drept ,,intuiţii’’ şi ,,învăţături” teologice geniale. Nu este oare acesta motivul pentru care toţi aceşti renovaţionişti încearcă să denigreze Biserica Rusă declarând că aceasta nu a avut teologie independentă până în secolul XX? Ei susţin că înflorirea gândirii religioase din Rusia s-a petrecut prin activitatea lui S.Bulgakov, a lui P.Florensky, N. Berdiaev şi a adepţilor lor, adică prin toţi cei pe care F.M.Dostoievski i-a numit ,,trândavi religioşi”.

Totuşi, trăndăvia şi orgoliul nu sunt singurele forţe care-i motivează pe aceşti oameni. Coordonarea centralizată a eforturilor lor din interiorul societăţilor secrete şi a organizaţiilor controlate de aceste societăţi (precum Institutul Teologic din Paris şi Seminarul Sfântul Vladimir din New York, Academia Teologică şi Seminariile Patriarhiei Moscovei şi al altor Patriarhii ecumeniste, ca să nu mai vorbim despre pepinierele mai noi ale Renovaţionismului răuvoitor precum Universitatea ridicată în memoria protopopului A.Men’ şi Institutul Teologic Sfântul Tihon din Rusia) este o dovadă suficientă că răspândirea acestei ,,creativităţi teologice” în toată lumea, atât de asemănătoare cu cele mai îngrozitoare erezii din vechime, este de mare însemnătate pentru oricine. Această ,,teologie” a apostaziei care de la primii ei paşi s-a plasat deasupra şi dincolo de învăţătura Părinţilor Bisericii şi care s-a contrazis cu aceasta tot timpul, nu poate fi învăţătura Bisericii, deşi pretinde tot timpul că ar fi. Nefiind în stare să rămână în Biserică, să fie în armonie cu Sfinţii Părinţi, aceşti ,,teologi” vor declara că ,,biserica” poate să găzduiască orice erezie. Ei nu doar că vor declara aceasta, ci vor şi întemeia în grabă această anti-biserică în ecumenism, ecumenism care se transformă chiar în faţa ochilor lor într-un ecumenism extrem care prezintă trăsăturile clar definite ale religiei lui Antihrist.

Ceea ce se făureşte în lumea limitată a şcolilor telogice, a congreselor şi adunărilor, este adus la cunoştinţa lumii, popularizat şi pus în practică în bisericile din ce în ce mai degenerate. Izbânda acestei activităţi vătămătoare o poate vedea oricine: complăcându-se într-o stare de obedienţă, închinătorii îşi însuşesc inovaţiile care în trecut le păreau inadmisible, iar lupii care îi controlează îşi pot urmări cu mai mare seninătate ţelurile lor satanice (vezi, de exemplu, Cap.4 Rostirile Mitropolitului Kiril de Smolensk la cea de-a şasea Adunare a CMB). (nu putem să nu remarcăm că L.P. descrie aici întocmai mecanismul prin care bisericile oficiale apostate mărşăluiesc fără nici un obstacol pe calea ecumenismului, spre pierzarea tuturor celor ce sunt în acele corăbii care vâslesc spre prăpastie. Credincioşii lor nu duc o reală luptă împotriva ecumenismului pe care deşi nu-l aprobă, îl tolerează la cârma bisericii lor, de frica ,,schismei”. Este iresponsabilă frica lor de schismă (faţă de cine şi de ce? De erezie şi de pseudo-ierarhi?) atâta vreme cât un rău cu mult mai mare s-a produs şi se produce sub ochii lor, şi anume prezenţa ereziei ereziilor la cârma bisericii lor care operează din ce în ce mai făţiş şi cu mai mare seninătate schimbări nefericite în viata bisericii. Aşa se întâmplă când credincioşii confundă obedienţa faţă de lupii în piele de oaie cu ascultarea de Hristos.)

Darul deosebirii duhurilor devine o mare raritate, iar mulţumită popularizării scrierilor ,,fondatorilor” şi a adepţilor lor (bulgakovii, florensky-i, shmemanii) oameni care ocupă rafturile librăriilor amestecându-se printre lucrările lui Blavatskaya, ale lui Steiner, ale hinduiştilor şi sataniştilor, îşi află alte şi alte sute de mii de noi cititori.

Viclenia oarecum recentă a acestei ,,partide” teologice pare astăzi ridicolă şi naivă, dacă ne amintim de recunoaşterea tipică ce venea din partea unuia dintre sofianiştii moscoviţi care repeta cu mândrie că şi-a intitulat articolul despre Bulgakov ,,Părintele Serghei” pentru a smulge din conştiinţa cititorului expresia armonioasă de ,,Părinţi ai Bisericii”. După doar câţiva ani mai târziu, nu mai sunt necesare trucurile acestea: ereticii sunt numiţi acum pe faţă ,,părinţi ai bisericii” iar unul dintre ei, deşi de un calibru mai mic (A.Men’) este menţionat chiar ca ,,fiu al omului”!

Sarcina înlocuirii Părinţilor Bisericii cu bulgakovii, a teologiei cu erezia, a Bisericii lui Hristos cu desfânata anticreştină a Babilonului este adusă la îndeplinire cu râvnă de către cei ai căror strămoşi ar mărşălui pe străzile oraşelor purtând pe cap căciuli cu inscripţia ,,soldaţii lui Satan”. Acum, aceşti soldaţi au putere şi autoritate într-o lume a apostaziei.

Biserica şi teologia Ortodoxă nu au nici o legătură cu toate acestea. Biserica nu va considera niciodată drept teolog pe ereticul Bulgakov, şi nici nu se vor oferi vreodată în Biserică grade teologice catolicilor şi monofiziţilor, după cum se obişnuieşte deja în Academiile teologice ale Patriarhiei Moscovei. Biserica Ortodoxă cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească este una cu Biserica Sfinţilor Părinţi şi nu poate decât să rămână în contemplarea patristică a lui Dumnezeu. ,,A chibzui despre toate ,,în Hristos”- aceasta este porunca de căpătâi a oricărui creştin, acesta este porunca noastră creştină categorică cu privire la teoria cunoaşterii” (Iustin Popovici) [138] Cel mai adesea, adevărata teologie grăieşte încet, dar vocea ei curată se aude în toata lumea: spre mântuirea unora şi spre o mai mare acuzare a altora. Adevărata teologie, străină de orice narcisism şi exaltare, se ascunde în chiliile rugătorilor şi asceţilor, în mănăstirile în care se păzeşte cu credincioşie tradiţia patristică, în nevoinţele ascetice smerite purtate în mijlocul lumii apostate.

Adevărata teologie ajută la dobândirea mântuirii, pentru că cei care caută mântuirea o află. Numai Dumnezeu ştie câte exemplare din Sfintele Scripturi, câte volume ale lucrărilor Sfinţilor Părinţi sau ale autorilor asceţi, câte cărţi cu vieţile sfinţilor, cu rugăciuni şi acatiste au fost copiate în taină de mână sau bătute la maşină, departe de ochii scrutători ai KGB-ului şi trecute din mână în mână în Rusia sovietică. Autoarea acestor rânduri a văzut adesea asemenea exemplare ,,Samizdat” ale cărţilor Arhiepiscopului Serafim (Sobolev), ale predicilor şi articolelor Arhiepiscopului Averchie (Tauşev), ale Arhimandritului Constantin (Zaiţev) şi ale altor cărţi extraordinare.

Această literatură i-a pregătit în mod proniator pe ruşi pentru agresiunea spirituală pe care o suportă astăzi Ortodoxia din Rusia. Pentru Rusia, chinuită de suferinţele, şi pierind din pricina păcatelor, alcoolismului şi a nelegiuirilor nenumărate, cărţile teologilor amintiţi mai sus au fost la fel de importante ca pâinea. Oare de aceea putem observa un fenomen extraordinar în Rusia de astăzi, şi anume cel al ,,tâlharilor cuminţi” care, după ce au ieşit din puşcărie, devin fii plini de râvnă ai Bisericii Ortodoxe? ,,Nu ne este dat nouă să ştim cum se va răsfrânge cuvântul nostru (asupra altora)” (F. Tyouchev).

Cărţile publicate de Biserica Rusă din Afara Graniţelor, mai ales cele de la Mănăstirea Sfânta Treime din Jordanville, şi expediate decenii de-a rândul către Rusia, au adus roadă bună. Grija pastorală pentru mântuirea celor pierduţi şi rătăciţi este şi ea teologie.

În vremurile noastre antemergătoare lui Antihrist, ca şi în vremurile Sinoadelor Ecumenice, teologia este prezentă acolo unde se demască erezia, acolo unde se ridică voci în apărarea Ortodoxiei, acolo unde unitatea cu sfinţii se manifestă nu numai în comemorarea liturgică, ci în întreaga rânduială de viaţă a Bisericii.

Canonizarea Noilor Mucenici şi Mărturisitori ai Rusiei şi a Stareţilor de la Optina de către Biserica noastră din Afara Graniţelor; proslăvirea sfântului ei ascet şi teolog Ioan (Maximovici), condamnarea ereziei sofianiste şi anatema sa rostită împotriva grozavei erezii a ecumenismului – toate acestea încununează credinţa ortodoxă de-a lungul întregii existenţe a Bisericii Ruse din Afara Graniţelor. (Atenţie! De dinainte de căderea ei la picioarele ,,patriarhiei” Moscovei.) Toţi Cârmuitorii ei, răposaţii Mitropoliţi Antonie, Anastasie şi Filaret, actualul Mitropolit Vitalie, întemeietorii şi dascălii Seminarului Teologic de la Mănăstirea Sfânta Treime din Jordanville, precum şi protopopul Mihail Pomazansky şi alţii asemenea lor; Arhiepiscopul Serafim (Sobolev) şi studenţii şi ucenicii lui bulgari, demascatorii ereziei ecumenismului Arhimandritul Serafim (Alexiev) şi Serghei (Jazadjiev) [139] Arhimandritul Iustin (Popovici), Episcopul Grigorie (Grabbe), ieromonahul Serafim (Rose), protopopul Lev Lebedev, arhidiaconul Germain Ivanoff-Trinadtzaty – ei sunt cei ale căror cuvinte le caută anume ortodocşii de azi şi în care află o călăuză de nădejde spre mântuire, departe de păienjenişul de scrieri născocite de falşii păstori modernişti şi renovaţionişti prin care caută Antihrist să atragă sufletele instabile. Biserica cea adevărată, spre deosebire de patriarhiile apostate de astăzi, prin însăşi firea ei, nu poate îngădui amestecarea luminii cu întunericul, şi nici părtăşania dintre Hristos şi Veliar. Ea nu poate fi decât izvorul teologiei, pe care Ea şi numai Ea o păzeşte şi o aduce în faţa lumii.

[137] „Letopis’ pochitanija Arkhiepiskopa Ioanna” (Cronica cinstirii Arhiepiscopului Ioan), publ. de Schitul Sfântului German, 1980, pag.95-96.

[138] Arhimandritul Iustin Popovici. „Pravoslavnaia Tserkov i ekumenizm”, publ. De Mănăstirea Hilandar, Sfântul Munte Atos, Salonic, 1974.Citat din traducerea scurtată şi adaptată din limba sârbă, M. 1993, pag.24.

[139] Archimandritul Serafim (Alecsiev), Archimandritul Serghie (Jazadjiev), „Pochemu pravoslavnomu khristianinu nel’zia byt’ ekumenistom” (De ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist), SPb., 1992.

episodul anterior……………………………………………………………………….episodul urmator

sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, ecumenism, erezii, Ludmila Perepiolkina, new age, ROCA, ROCOR și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (11)-,,Teolog este acela care se roagă cu adevărat…”

  1. vasi zice:

    admin Am o stire traznet pentru tine . Astept sa ma contactezi .

  2. Pingback: -Erezia sofianistă și tentativele de a-l efemina pe Dumnezeu | ortodoxul traditional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s