Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (12)-Erezia sofianistă și tentativele de a-l efemina pe Dumnezeu

Cuvântul ,,Sophia”  tradus din limba greacă înseamnă ,,Înţelepciunea Divină”. Aşa cum este folosit în Biblie, conceptul desemnează o însușire generală a Dumnezeirii, puterea Sa atot-înţeleaptă, precum şi judecata sa Sa superioară.

Termenii care personifică Înţelepciunea, folosiţi de obicei în Vechiul Testament, mai ales în acele pasaje care se apropie de Noul Testament, şi de revelaţia lui Hristos, au fost înțeleși în mod unanim de către Sfinţii Părinţi ca referindu-se la Ipostasul Fiului lui Dumnezeu. De pildă, aşa este şi înţelegerea universală a Bisericii cu privire la cuvintele despre Înţelepciune cuprinse în Cartea Proverbelor (9,1-9).

Documentele Primului, ale celui de-al Treilea, al Şaselea şi al Şaptelea Sinod Ecumenic dau mărturie pentru faptul că întreaga Biserică Ortodoxă a recurs la termenul de Înţelepciune Dumnezeiască cu referire la cel de-al Doilea Ipostas Divin. Astfel, Primul Sinod Ecumenic vorbea despre Înţelepciunea de nepătruns, ,,Care a făcut toate cele create” – despre Înţelepciunea necreată, nenăscută, Înţelepciunea cea fără de început, adică despre Hristos, pentru că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu (Corinteni 1, 24). [140].

În documentele celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic citim: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Înţelepciunea necreată a lui Dumnezeu Tatăl, Care S-a arătat în trup, şi prin marea şi dumnezeiasca Sa iconomie, ne-a eliberat din cursele idolatriei, luând firea noastră, a înnoit-o prin lucrarea împreună a Duhului, Care se împărtăşeşte de mintea Lui…” [141].

,,Din cele mai vechi timpuri şi până spre zilele noastre, în multe ţări ortodoxe au fost sfinţite biserici în cinstea Domnului Iisus Hristos – Înţelepciunea lui Dumnezeu”. Acest fapt adevereşte faptul că cuvintele ,,Înţelepciunea lui Dumnezeu” se referă la cel de-al Doilea Ipostas Dumnezeiesc [142].

Protopopul Mihail Pomazansky observă faptul că în general, bisericilor creştine primare li se dădeau adesea denumiri ale unor concepte creştine. Astfel, în Calcedon, exista o biserică a Sfintei Irina – ,,nu a sfintei muceniţe Irina, ci în cinstea Irinei, pacea lui Hristos”, după cum se lămureşte în Mineiul (Vieţile Sfinţilor puse în ordinea sărbătoririi lor) zilei de 27 ianuarie. ,,În Constantinopol, Sfântul Grigorie Teologul a rostit binecunoscutele sale cuvinte depre Sfânta Treime în biserica Anastasiei – nu a muceniţei Anastasia, ci a Anastasiei, Învierii lui Hristos. Tot astfel este şi biserica Paraschevei – nu a muceniţei Parascheva, ci a Paraschevei – a zilei de vineri a patimilor şi pogorârii la iad a Mântuitorul nostru (zugrăvită adesea în icoanele străvechi).”

,,Prin urmare”, spune protopopul M.Pomazansky ,,trimiterea făcută de sofiologi la tradiţia Bisericii din Răsărit în legătură cu păstrarea ideii de Sophia care s-ar fi exprimat prin construirea de temple ale Sfintei Sophia şi prin pictarea de icoane este mult prea forţată” (protopopul Mihail Pomazansky ,,O zhizni, o vere, o Tserkvi” (Despre Viaţă, Credinţă şi Biserică, o colecţie de articole, ediţia a doua, Jordanville, 1976, pag.136).

Învăţăţura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii despre Iisus Hristos ca Înţelepciune a lui Dumnezeu şi despre acest nume dat celui de-al Doilea Ipostas Divin a fost înţeleasă ca un ,,adevăr limpede şi de netăgăduit al întregii Biserici universale” [143].

Şi totuşi, pseudo-înţelepciunea acestei lumi a ales să înţeleagă prin termenul vetero-testamentar de ,,Sophia”  o fiinţă personală aparte de natură spirituală.

Scrierile lui Vladimir Soloviev (1853 – 1933) au contribuit în multiple feluri la răspândirea în Rusia a mitologiei sofianiste. Acest gânditor strălucit a exercitat o înrâurire enormă asupra filosofiei religioase ruse şi asupra gândirii teologice. Influenţa lui este foarte mare chiar şi astăzi.

Conceptul de Sophia ocupă un loc excepţional în scrierile lui Soloviev [144] unde a suferit tot felul de metamorfozări. El l-a asociat cu Hristos, cu ,,sufletul lumii” (World Soul), cu ,,umanitatea perfectă şi universală-veşnică”, cu Maica Domnului, cu ,,Îngerul păzitor la lumii” [145]. Sophia (lui Soloviev) a dobândit şi o înfăţişare spirituală discutabilă total diferită – aceea a Eternului Feminin (Die ewige Weiblichkeit) care s-a ridicat pe temelia romantismului, a cabalei rabinice şi a unei imaginaţii năvalnice de natură gnostică.

Înfăţişarea feminină a Sophiei avea şi o însemnătate aparte pentru Soloviev. Ea a fost un fel de experienţă de dragoste mistică ce l-a însoţit toată viaţa. ,,Sophia” i-a inspirat nu doar poezia ci şi întreaga creativitate filosofică. Pentru filosoful Soloviev, ea nu era atâta un fenomen contemplativ, cât unul real-mistic (indiferent cât de paradoxal ar putea să sune asta). Soloviev (ca şi pr. S.Bulgakov mai târziu) a avut o percepţie vizuală a Sophiei iar el a descris aceste întâlniri mistice cu imaginea ei în poemele sale lirice cele mai intime care au inspirat ulterior întreaga generaţie a simboliştilor ruşi (A.Blok şi A.Bely în special).

Nu am vorbi despre această înşelare duhovnicească evidentă şi deaspre această ,,aventură” metafizică întrucâtva sinistră a lui Soloviev cu ,,Sophia” dacă ele nu ar fi continuat şi în învăţăturile a doi renumiţi gânditori teologici ai secolului XX – preoţii Pavel Florensky şi Serghei Bulgakov care au astăzi atât de mulţi adepţi în Rusia şi în multe alte ţări.

Aceşti ucenici şi adepţi făţişi ai lui Vladimir Soloviev s-au îmbibat nu doar de ambiguitatea gnostico-panteistă a învăţătorului lor, ci şi de a sa ,,nebulozitate a iluziei erotice” (protopopul George Florovsky). În cadrul meditaţiilor lor intelectuale asupra Eternului Feminin, a Sophiei, Florensky şi Bulgakov l-au lăsat cu mult în urmă pe Soloviev prin născocirea unor imagini ale ei mult mai blasfemiatoare. Dacă, potrivit lui G.Florovsky, învăţătorul lor a încercat să dea naştere unei ,,sinteze ecleziastice ieşite dintr-o experienţă ne-ecleziastică”(35), aceşti doi propovăduitori ai Sofianismului erau investiţi în rang de clerici.

Arhiepiscopul Serafim Sobolev vorbeşte despre doctrina sofianistă a lui Florensky şi Bulgakov ca despre ,,o  învăţătură cu adevărat eretică, având o viziune despre lume gnostică şi păgână” care conduce la un ,,haos dogmatic”[146].

Despre teologia pr.S.Bulgakov, acest Arhiepiscop scrie că ,,nu este doar o desfăşurare aberantă a gândirii teologice, ci şi păcatul cel mai grav. Potrivit Sfinţilor Părinţi, cel mai mare păcat este cel împotriva credinţei ortodoxe pentru că nu-şi trage rădăcina din slăbiciunile scuzabile ale firi omeneşti, ci este un păcat al naturii noastre duhovniceşti care ne lipseşte de harul Duhului Sfânt” [147]. Fiind o erezie, învăţătura sofianistă, spune Arhiepiscopul Serafim, ,,poate pune în primejdie însăşi existenţa Credinţei Ortodoxe pe pământ, dacă nu este respinsă în mod hotărât şi condamnată de către Autoritatea Supremă Bisericească” [148].

Mai târziu în Rusia, ideile sofianiste ale preotului Pavel Florenski şi ale protopopului Serghei Bulgakov au fost răspândite din ce în ce mai mult. Pentru mulţi oameni, chestiunea Sophiei este şi acum destul de neclară.

Din acest motiv, este extrem de important de ştiut că Sofianismul a fost condamnat de două ori prin hotărâre sinodală, după cum reiese din două documente:

1)          O hotărâre a Patriarhiei Moscovei din data de 24 august 1935, nr.93

În acest document se spun următoarele: ,,Prin hotărârea noastră din 24 august 1935 s-a stabilit că:

i) învăţătura profesorului şi protopopului S.N.Bulgakov – care, prin tâlcuirea sa (sofianistă) neobişnuită şi arbitrară, denaturează adesea dogmele credinţei ortodoxe, care în anumite puncte repetă făţiş învăţături mincinoase deja condamnate prin hotărâri sinodale ale Bisericii, şi din care pot rezulta concluzii care se pot dovedi chiar vătămătoare pentru viaţa duhovnicească – această învăţătură trebuie recunoscută ca fiind străină de Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos, iar toţi fiii şi slujitorii ei credincioşi trebuie să fie preveniţi să nu primească această învăţătură.

ii) Acei cucernici arhipăstori ortodocşi, clerici şi mireni care au îmbrăţişat în mod nechibzuit învăţătura lui Bulgakov şi care au susţinut-o  prin predicile şi lucrările lor, atât scrise cât şi tipărite, urmează a fi chemaţi să-şi îndrepte greşelile comise şi să fie credincioşi statornici ai ,,învăţăturii celei adevărate”.

2)      O hotărâre a Sinodului de Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor din 17/30 Octombrie 1935 cu privire la noua învăţătură a protopopului Serghei Bulgakov despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu.

Primele trei puncte ale acestei Hotărâri stabilesc următoarele:

i)                                 A se recunoaşte învăţătura protopopului Serghei Bulgakov despre Sophia ca Înţelepciune a lui Dumnezeu drept eretică .

ii)                  A se informa Mitropolitul Evloghie despre această Hotărâre a Sinodului şi a-i cere ca să-l mustre pe protopopul Bulgakov cu intenţia de a-l îndemna să renunţe public la învăţătura sa eretică cu privire la Sophia şi să facă un raport despre urmările acestei mustrări către Sinodul de Episcopi al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor.

iii)                În situaţia în care protopopul Bulgakov nu se căieşte, prezenta Hotărâre a Sinodului care condamnă erezia Sofianistă trebuie să fie adusă la cunoştinţa tuturor Bisericilor autocefale.”

Printre lucrările care resping ereza sofianismului, oricine trebuie să menţioneze mai întâi de toate lucrările Sfântului Ioan (Maximovici) [149] şi cartea Arhiepiscopului Serafim (Sobolev) ,,O nouă învăţătură cu privire la Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu”, Sofia, 1935.

Pe langă această carte, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Serafim a dedicat şi o altă lucrare acestei chestiuni – ,,Susținerea de către protopopul S.Bulgakov a ereziei Sofianismului, în faţa condamnării ei de către Sinodul de Episcopi al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor”, Sofia, 1937. Lucrările menţionate mai sus, scrise în duh patristic, zdrobesc cu totul erezia sofianistă a lui Bulgakov şi a lui Florensky.

Hotărârea Sinodului de Episcopi al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor care a condamnat învăţătura mincinoasă a protopopului S.Bulgakov s-a întemeiat pe o cercetare teologică deosebit de serioasă făcută de Arhiepiscopii Ioan (Maximovici) şi Serafim (Sobolev). Pentru acest motiv, pretenţia sofianiştilor că acei Episcopi care l-au declarat eretic pe Bulgakov nu i-ar fi citit lucrările este o minciună nefondată.

O altă minciună premeditată este afirmaţia făcută de un cleric al patriarhiei Moscovei, egumenul Andronic (Trubachev), rudă cu Florensky şi un propagator al ideilor acestuia, potrivit căreia ,,în Biserica Rusă din Afara Graniţelor, cinstirea lui Florensky ca mucenic a început din 1981. Numele şi chipul său se pot găsi în icoana Noilor Mucenici. Pr. Pavel este venerat în mod aparte ca un mucenic de către Frăţia Sf. Gherman de Alaska (California)…” (Jurnalul Patriarhiei Moscovei nr.12, pag 31) [150].

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor, prin Întâi Stătătorul ei Mitropolitul Vitalie, a făcut următoarea afirmaţie cu privire la presupusa proslăvire a preotului Pavel Florensky: ,,În numele Consiliului şi al Sinodului de Episcopi, biroul de redacţie al acestui curier face următorea înştiinţare categorică despre faptul că Biserica ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor nici măcar nu a luat în consideraţie şi nu poate purcede la o astfel de proslăvire. S-a produs o greşeală supărătoare de un caracter pur iconografic. Pe icoana Noilor Mucenici ai Rusiei a fost înscris numele, dar nu şi chipul lui Pavel Florensky.

Dacă face un studiu amănunţit al cărţii pr. Pavel Florensky, intitulată pretenţios ,,Stâlpul şi Temelia Adevărului” şi al celorlalte lucrări ale sale, cititorul ortodox se confruntă cu o imagine a acestui preot proeminent având un suflet turbulent care s-a aruncat în marea teologiei fără busolă şi care navighează spre o destinaţie care nu-i este nimănui cunoscută, nici măcar lui însuşi”. (Mitropolitul Vitalie, Curierul Ortodox, o publicaţie lunară a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, SUA şi Canada, nr. 30/31, pag.5-6).

Patriarhia Moscovei a răspândit această învăţătură mincinoasă a preotului Pavel Florensky şi a protopopului Serghei Bulgakov o lungă perioadă de timp. Mulţi ierarhi ai Patriarhiei Moscovei au vorbit şi scris despre ei; printre aceştia se numără: patriarhul de acum Alexei al II-lea (Cuvântare rostită la cea de-a opta Adunare Generală a KEC, Jurnalul Patriarhiei Moscovei nr.1, 1980). Mitropolitul Rostovului Vladimir, fost rector al Academiei Teologice de la Moscova (Teza de doctorat, a se vedea Opere Teologice,  Culegerea 21; discursul rostit la Academia Teologică din Moscova pe 22 februarie 1982, Jurnalul Patriarhiei Moscovei nr. 4, 1982); Mitropolitul Filaret de Minsk şi Grodno, exarhul patriarhului Bielorusiei, fost rector al Academiei Teologice din Moscova, Mitropolitul Pitirim de Volokalamsk, preşedintele Comitetului de tipărituri al Patriarhiei Moscovei (Opere Teologice, culegerea 5; JPM nr. 4, 1969; JPM, nr. 1, 1975, cuvântare rostită la Uppsala; JPM nr.4, 1982), Mitropolitul Kiril de Smolensk, fost rector al Academiei Teologice din Leningrad (acum St.Petersburg) – Academia Teologică din Leningrad, JPM, nr.7, 1982).

Lista celor ce aparţin de Patriarhia Moscovei şi scriu în mod apologetic despre Florensky şi Bulgakov poate fi întregită cu multe nume de clerici, profesori şi dascăli de la Academiile Teologice din Moscova şi Leningrad. Să numim doar pe câţiva dintre ei: arhimandritul Platon (Igumenov), profesor la Academia Teologică din Moscova (lucrarea de admitere, Sfântul Serghie şi Lavra Sfintei Treimi, 1978, JMP, nr.10, 1989), M.A. Starokadomsky (JPM, nr. 4şi 8, 1969); protopopul Ioan Kozlov, A.I. Georgievsky (Vocea Ortodoxiei, nr.2,1971), arhimandritul Inochentie (Prosvirnin), egumenul Andronic (Trubachev), arhimandritul Ianuarie (Ivliev), protopopul Vladimir (Fedorov), ambii fiind dascăli la Academia Teologică din Sankt Petersburg, şi mulţi alţi clerici ai Patriarhiei Moscovei.

Lista de mai sus este o dovadă însemnată a rolului jucat de Patriarhia Moscovei pentru cauza răspândirii ideilor sofianiste în Rusia.

În plus, Jurnalul Patriarhiei Moscovei (JPM) a fost în primul rând, până de curând, singura lectură spirituală îngăduită de autoritățile sovietice milioanelor de ortodocși din Rusia; acești oameni erau, în general, nu doar neinstruiți din punct de vedere teologic, ci erau chiar lipsiți de catehizarea cea mai elementară. Și ca lucrurile să fie şi mai rele, paginile acestui jurnal au înfăţişat vreme de câteva decenii o fotografie a ,,urâciunii pustiirii”. JPM predica, pe lângă ecumenism, tot soiul de învăţături mincinoase sau chiar erezii clericilor Patriarhiei Moscovei şi multor altor suflete nevinovate.

Și apoi, după toate probabilităţile, ereziei sofianiste i se acordă cea mai mare cinstire. Această erezie, deghizată în ,,creativitate teologică” este impusă studenţilor de la academiile şi seminariile teologice, adică viitorilor preoţi şi teologi; ea este subiect de doctorate şi dizertaţii; iar în prezent, mulţumită pildei date de Patriarhia Moscovei, ziarele şi revistele mireneşti vorbesc adesea despre Florensky şi Bulgakov, discutându-se despre ei pe larg timp de ore întregi şi la radio şi televiziune.

Erezia sofianistă a pătruns atât de adânc în minţile multor clerici ai Patriarhiei Moscovei şi ale turmelor lor, le-a otrăvit aşa de mult conştiinţa încât nu mai poate oricine să se elibereze din ghiarele ei!

S-au scris lucrări serioase despre sofianism, care supun unei critici riguroase această periculoasă învăţătură falsă. Trebuie subliniat faptul că sofianiştii deformează de regulă sau muşamalizează în mod repetat criticile aduse preotului Pavel Florensky şi protopopului Serghei Bulgakov. [151]

Explicarea esenţei ereziei sofianiste nu face obiectul acestui eseu. Îl trimitem pe cititor la lucrarea fundamentală a Arhiepiscopului Serafim (Sobolev) ,,O nouă învățătură cu privire la Sophia, Înțelepciunea lui Dumnezeu” (Sofia, 1935) care dezvăluie erezia sofianismului în temeiul faptului că această învăţătură mincinoasă a fost condamnată de Sinodul de Episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Graniţelor.

În lucrarea de faţă, suntem interesaţi de această erezie pentru că născocitorii ei, preotul Pavel Florenski şi protopopul Seghei Bulgakov au introdus un al patrulea ipostas feminin în Sfânta Treime prin intermediul unei învăţături concepute cu viclenie despre Sophia (care îşi trage rădăcinile din filosofia păgână a lui Platon, din doctrina cabalistă, precum şi din gnosticismul condamnat de Biserică, în special din gnosticismul valentinian şi al unor alţi teosofi gnostici de mai târziu). Câţiva paşi înainte şi ne apropiem de o ,,teologie a femeilor” şi de un vis feminist ecumenist despre ,,feminizarea” lui Dumnezeu. Auzim deja voci care vorbesc despre ,,zeiţa mamă” alături de ,,Dumnezeu Tatăl” al Creştinătăţii. Astfel, la cea de-a şasea adunare a CMB de la Vancouver (1983) unde a fost legalizată ,,preoţia femeilor”, numeroşi participanţi ,,le-au îndemnat pe femei să înlocuiască idea de Dumnezeu Tatăl cu aceea de zeiţa mamă [152]. Iar în 1983, femeile ecumeniste au declarat pe Sophia ca fiind (dumne)zeiţa lor căreia i se închină (vezi Capitolul 6).

,,Traduceri” noi ale Sfintelor Scripturi care conţin forme gramaticale feminizate au fost deja publicate. În ultimile decenii, Sfânta Biblie a fost supusă adesea deformării de către ,,traduceri noi” în limba engleză și în alte limbi.

Dar nici una dintre aceste ,,traduceri” nu a introdus atât de multe hule precum cea publicată de CMB în 1983 și intitulată ,,Lecționar de limbă atotcuprinzător”.

Pentru a le mulțumi pe feministe, CMB a hotărât să-L ,,elibereze” pe Cuvântul lui Dumnezeu de ,,sexism” prin îndepărtarea din Sfânta Scriptură a tuturor pasajelor unde se acordă ,,prioritate” bărbaților și sexului masculin.

În noua ,,traducere”, au fost introduse schimbări blasfemiatoare până și în expresii atât de sfinte precum ,,Dumnezeu Tatăl” care se citește acum ,,Dumnezeu Tatăl / Mamă”; ,,Fiul Omului” este înlocuit cu ,,vlăstarul /urmașul omului”; ,,Împărăția lui Dumnezeu” este înlocuită cu ,,sfera /domeniul lui Dumnezeu”; ,,Domnul”, fiind de gen masculin este înlăturat din Sfânta Scriptură și înlocuit cu ,,Ființa Suverană” care este de genul neutru. În locul lui ,,Domnul Dumnezeu”, noua ,,traducere” oferă pe ,,Dumnezeu Suveran”.

În Cartea Facerii unde ni se spune despre facerea omului, cuvântul ,,om” este înlocuit de cuvântul ,,umanitate”. La menționarea patriarhilor se adaugă și numele femeilor: ,,tatăl nostru Avraam/ și Sara și Agar mamele noastre”.

În Noul Testament, acolo unde vorbesc sfinţii evanghelişti despre minunile Mântuitorului, traducătorii ecumenişti spun că Hristos a vindecat o ,,persoană”. Rugăciunea arhierească a Mântuitorului la Cina cea de Taină potrivit Evangheliei Sfântului Ioan are o sonoritate deosebit de hulitoare în această traducere.

În scopul alcătuirii propriei lor Biblii, CMB a înfiinţat o Comisie condusă de un luteranul Victor Roland Gold. Ea se alcătuia din trei bărbaţi şi şase femei, dintre care una era călugăriţă catolică. În timpul lucrărilor comisiei, unul dintre membrii comisiei a părăsit lucrările pentru că s-a gândit că ,,această sarcină depăşeşte cu mult limitele îngăduite de conştiinţa sa”.

Cea mai mare dificultate pentru Comisie au prezentat-o cuvintele ,,Dumnezeu Tatăl”. Feministele au pretins că folosirea cuvântului ,,Dumnezeu/zeiţă” dar acest fapt s-a dovedit a fi inacceptabil; o înlocuire sugerată a se face prin cuvântul ,,părinţi” a părut de asemenea mult prea impersonală pentru aceşti inovatori; prin urmare, au venit cu termenul ruşinos de ,,Dumnezeu Tatăl nostru / Mama noastră” .

Criticii acestei lucrări scandaloase publicate sub titllul de ,,Extrase din Biblie” sunt cu totul îndreptăţiţi să comenteze că aceasta subminează însăşi temelia Creştinătăţii prin nimicirea totală a dogmei despre Sfânta Treime.

Falsificarea deliberată a Sfintelor Scripturi a dat naştere unor proteste furtunoase chiar şi din partea jurnalelor şi a gazetelor care sunt cu totul străine de religie, precum New York Times, Newsweek, Time, Human Events, etc.

În ciuda tuturor protestelor şi a criticilor larg răspândite, CMB a anunţat că susţine fără rezerve noul text al ,,traducerii” unor fragmente din Sfânta Scriptură [153].

Prin urmare, nu a fost deloc de mirare că reprezentanţii ,,teologiei femeilor” de la cea de-a Şaptea Adunare din Canberra şi-au permis să vorbească despre Maica Domnului în termeni familiari [154] sau să rostească o întrebare asemănătoare cu cea a Dr. Margo Kessman din Germania : ,,este Eva, cea care a năzuit să obţină cunoaşterea, la urma urmei, atâta de păcătoasă?” [155].

Este de remarcat faptul că ,,teologii”  amintitului Institut Teologic din Paris gândesc în mod asemănător. Astfel, unul dintre profesorii de acolo, Nicolae Osorgin, gândindu-se la Maica Domnului, menţionează: ,,Dacă ajungem la conceptul despre unitatea tuturor femeilor în chipul Maicii Domnului, în ordinea prezentului etern care îmbrăţişează tot ceea ce a fost şi nu a fost, atunci toate femeile (!) au şansa (!) de a deveni Maica lui Dumnezeu” [156].

[140] „Deianiia Vselenskikh Soborov” (Hotărârile Sinoadelor Ecumenice), Kazan, 1887, vol. I, pp.19-28.

[141] Ibid., 1892, vol.VII.

[142] Arhbiepiscopul Serafim (Sobolev) „Novoe uchenie o Sofii Premudrosti Bozhiei” (Noua învăţătură cu privire la Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu), Sofia, 1935,p.121.

[143] Ibid. p.121.

[144] Ludmila Perepiolkina, „Literaturno-kriticheskaia deiatelnost’ Vladimira Solov’eva v sisteme ego filosofskikh idei” (Activitatea de critică literară a lui Vladimir Soloviev in sistemul ideilor sale filosofice ). Tampere (Finland), 1995, pag.35-37, 196-199.

[145] A se vedea, de pildă,  lucrări ale lui Vladimir Soloviev precum „Chteniia of Bogochelovechestve” (Prelegeri despre firea Dumnzezeului Om) mai ales cele începând cu cea de-a șaptea prelegere/, Bruxelles, 1969, pag. 295-304; „Smysl liubvi” (Semnificația Dragostei) și o serie de lucrări filosofice și poetice ale sale.

[146] Arhiepiscopul Serafim (Sobolev) „Novoe uchenie o Sofii” (Noua învăţătură cu privire la Sophia), pag. 513.

[147] Arhiepiscopul Seraphim (Sobolev) „Zashchita sofianskoi eresi protoiereem S. Bulgakovym pred litsom Arkhiereiskago Sobora Russkoi Zarubezhnoi Tserkvi” (Susținerea de către protopopul S. Bulgakov a ereziei sofianiste înaintea Sinodului de episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Graniţelor), Sofia, 1937, pag.9.

[148] Ibid.

[149] Ieromonah Ioan (Maximovici). ,,Pochitanie Bogoroditsy i Ioanna Krestitelia i novoe napravlenie russkoi religiozno-filosofskoi mysli; Uchenie o Sofii, Premudrosti Bozhiei.” (Cinstirea Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul şi o nouă direcţie în gândirea filosofico-religioasă rusă; Învăţătura despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu). Culegere de mărturii despre Cinstirea Arhiepiscopului Ioan (Maximovici).  Frăţia Sfântului Gherman de Alaska, Platina, California, 1980, pag 15-142.

[150] Despre Frăţia Sfântului Gherman de Alaska unde, potrivit egumenului Andronic ,,Pr. Pavel este cinstit în mod special” trebuie spus că această Frăţie nu mai există astăzi iar fostul ei cârmuitor Gherman (Podmoşenski) a fost caterisit ,,pentru încălcarea unor reguli canonice şi pentru manifestări de mândrie şi îngâmfare şi pentru nesupunerea faţă de autoritatea ecleziastică căreia îi era supus canonic” (Proces Verbal nr. 74 al întrunirii cu privire la caterisirea egumenului Gherman Podmoşenski a grupului de preoţi a consiliului eparhial al Eparhiei Americii de vest care a avut autoritatea de consistoriu bisericesc, 16 iunie 1988, nr. 3-4, pag. 80). În afară de asta, în Procesul verbal al consistoriului bisericesc se spune că ,,egumenul Gherman a părăsit de bună voie jurisdicţia Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, alăturându-se unei jurisdicţii necanonice a Mitropolitului Pancratie şi, în timpul interdicţiei ecleziastice, a săvârşit slujbe divine (ibid. Pag.80).

Asta nu a oprit Patriarhia Moscovei să arate oarecare atenţie ieromonahului caterisit Gleb Podmoşenski şi să facă reclamă revistei sale Russkii palomnik (Pelerinul rus) şi altor lucrări ale acestuia, în care acesta se răzbună împotriva Bisericii Ruse din Afara Graniţelor.

Nu este de mirare că Podmoşenschi (fostul egumen Gherman) îl cinsteşte în mod deosebit pe Pavel Florenski şi împrăştie, la rândul său, idei sofianiste în Rusia.

[151] Printre criticii lui Florenski şi Bulgakov, pe lângă Arhiepiscopul Serafim, este nevoie să menţionăm pe V.N. Losky ((„Spor o Sofii” /Dezbatere despre Sophia/, Paris, 1936), şi protopopul profesor George Florovsky („Puti Russkago bogosloviia” /Modalităţile teologiei ruse/, Paris, 1937).

Dintre lucrările critice recente, merită menţionat articolul ,,Iz istorii Novgorodskoi ikonografii” / Din istoria iconografiei Novgorodului (Bogoslovskie trudy /Lucrări teologice/, coll. 27, M., 1986, pp. 61-80). Acest articol remarcabil a fost semnat de regretatul Mitropolit Antonie (Mel’nikov). Totuşi, înainte de a fi publicat în Lucrări Teologice – unde era încă un manuscris Samizdat – numele autorului a fost indicat prin iniţialele N.K.G. Din câte se ştie, acest articol aparţine profesorului MTA Nicolae Gavrilocivi Gavriuşin. Mitropolitul Antonie, care era pe atunci preşedintele colectivului editorial al Lucrărilor Teologice a putut să publice acest articol scris împotriva lui Florenski doar punându-şi numele sub el. De mare interes este şi articolul lui B. Iakovenko ,,Bogoslovsko-filosofskii modernizm sviashchennika Pavla Florenskogo v svete Pravoslaviia” (modernismul teologico-filosofic al preotului Pavel Florenski în lumina Ortodoxiei), Revista Zemlia (Pământul), nr.11, 1989; publicat şi în jurnalul Sinodului de Episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Graniţelor Tserkovnaia zhizn’ (Viaţa Bisericii), numerele 1-2, 1990, pag 36-64). În această lucrare, analizând lucrările preotului Pavel Florenski, autorul vorbeşte îndeosebi despre păgânismul ereziei sofianiste, despre ,,cinstirea numelui lui Dumnezeu” ,  despre ,,erezia cinstirii icoanelor”, despre magie, ocultism, modernism religios şi celelalte aspecte ale învăţăturii predicate de acest ereziarh care este atât de apreciat de către liberalii din Biserică.

[152] Profesorul K.Galitis ,,Majorităţii protestante nu trebuie a i se îngădui să hotărască în numele Ortodoxiei!”, Orthodoxos Typos, Nr. 576, Atena, 14.10.1986, pag.4, col.5; a se compara cu Jurnalul 6 al Adunării CMB Canvas, nr. 14, Vancouver, 10.8.1983, pag.2, col.4.

[153] A se vedea New York Times, 15.10.83; Newsweek, 24.10.83; în ruseşte, tema ,,noii traduceri” a Bibliei a fost dezbătută de câteva ori în Pravoslavnaia Rus’ (Rusia ortodoxă), nr.21, 1/14 noiembrie 1983, nr.2, 15/28 ianuarie 1984, publicată de Editura Sfântul Iov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, USA.

[154] Vezi  articolul „Femeile vor mai mult decât o schimbare ,timidă’ ” în cel de-al 7-lea Buletin informativ al Adunării CMB de la Canberra, Paragraful nr. 1, Canberra, 7-8.2.1991, pag.3.

[155] Ibid., pag.3, co1.3.

[156] A se vedea interviul acordat de  Nicolae Osorgin revistei Beseda (Dezbatere) Nr. 7, Leningrad-Paris, 1988, pag. 199.

episodul anterior………………………………………………………………………..episodul urmator

sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ecumenism, erezii, Ludmila Perepiolkina, paganism, ROCA, ROCOR, sofianism și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

49 de răspunsuri la Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (12)-Erezia sofianistă și tentativele de a-l efemina pe Dumnezeu

  1. mihaela zice:

    Știu că nu e aici locul potrivit pentru comentariul acesta, dar cum nu știu unde să-l scriu… Am încercat să citesc articolele tale dar trebuie să recunosc că n-am fost în stare să le urmăresc… sunt pline de cuvinte ale căror înțeles nu-l cunosc (și care nu apar în Biblie) de denumiri pe care nu le întâlnesc în viața de zi cu zi….

    Totul mi se pare atât de cifrat, de destinat doar unei anumite categorii de cititori încât mă întreb de ce oare Biserica Ortodoxă îi numește pe protestanți ca fiind sectanți?!?!?!

    • marin zice:

      Cine oare a spus vreodata ca drumul spre mantuire e usor ?
      Aminteste-ti ca Hristos ne-a indemnat sa ne luam crucea !
      Trebuie sa facem eforturi serioase pentru a obtine mantuirea , sper ca un „obstacol”asa de usor de depasit ca terminologia teologica sa nu iti creeze probleme .

  2. Stanca zice:

    Articolele sunt ortodoxe, dar cu adevarat ortodoxe. Nu orice se pretinde a fi ortodox in zilele noaste si este asa! Intelegerea lor necesita in primul rand dragoste de adevar, in al doilea rand o catehizare serioasa, in al treilea rand niste oarecari cunostinte de istorie a Bisericii din secolul XX si o deschidere in a intelege semnificatia celor petrecute, nu doar de a lua la cunostinta ca s-a petrecut ceva. Nu in ultimul rand, este deosebit de important a se depasi reactiile primare pavloviene care apar la contactul cu niste adevaruri care au fost in mod indelung si sistematic ascunse sau contrafactute de catre sau cu ajutorul bisericii ortodoxe oficiale (apostate, ecumeniste si serghianiste) dar si a puterii de stat si nu numai. Bate un duh de minciuna si contrafacere a adevarului in lumea intreaga si nu de putini ani. Reactiile pavloviene, si mai ales ura care iese la suprafata din partea celor care nu iubesc adevarul sunt dovada concreta a spalarii de creier care li s-a facut cu multa stiinta si premeditare si in care ei se complac. Am observat ca lumea nu citeste astfel de postari si se complace in nestiinta voita, care e la fel de grava ca hula impotriva Duhului Sfant, dupa cum spunea parintele Steven Allen intr-un articol anterior.

    Ma surprinde placut sinceritatea ta cand spui ca citesti si nu intelegi. Este o reactie fireasca a omului care totusi a facut efortul sa citeasca si nu s-a descurajat. Articolele de fata sunt bune si ca trimiteri catre o cercetare mai aprofundata a celor care cauta adevarul. Asa cum esti tu acum, imi amintesc ca erau eu cu vreo 7-8 ani in urma si as scrie pagini intregi ca sa iti povestesc cate piedici si inselari au fost semnanate cu dibacie in cale, ca sa te ratacesti pe drum. Cea mai mare inselare dintre toate, in cazul meu, a fost cea a ,,miscarii traditionaliste antiecumeniste” din BOR care a reusit o vreme buna sa ma pacaleasca cu ,,ortodoxia” ei. Eu am scapat, slava Domnului, dar ma ingrozesc la cate suflete se smintesc de la acesti smintitori care ascund adevarul cu buna stiinta, care sunt mai ecumenisti ca ecumenistii si care vor da socoteala caci prin ei vine o sminteala foarte periculoasa pentru suflet.

  3. mihaela zice:

    Apreciez sinceritatea voastră și dorința sinceră de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin intermediul ortodoxiei, dar întrebarea mea rămâne: E neapărată nevoie de a cunoate tradiția unei biserici pentru a fi mântuiți? (Și aici mă refer la faptul că există milioane de oameni care nici nu au auzit de ortodoxie și nici nu cred că vor auzi vreodată dat fiind că biserica ortodoxă (din câte știu eu) nu are misionari) Oare planul lui Dumnezeu de a mântui lumea nu este mult mai larg și îi integrează pe toți cei care citind Biblia ajung să cunoască adevărul?

    Eu cred că nu apartenența la o religie sau alta ne va salva… nu cred că Dumnezeu se lasă limitat de o religie… ceea ce ne va salva este doar schimbarea care se produce în viețile noastre începând cu momentul în care l-am acceptat pe Isus ca unic Salvator.

    • marin zice:

      Adevarata credinta este fundamentala pentru mantuire, e o conditie sine qua non . Mantuirea nu este decat in Biserica ; altfel , de ce ne-ar fi poruncit Hristos ca pe cine nu asculta de glasul Bisericii sa-l socotim ca pe un pagan si vames ?
      Nu vorbesc scripturile despre erezii , ca vor apare si acestea pentru a se lamuri cei cu adevarata credinta ?
      Este bine cunoscut ca cei care imbratiseaza ereziile nu se mantuiesc , eresurile (invataturi gresite) fiind mentionate alaturi de idolatrie ,vrajitorie , ucideri (Galateni 5,20) ca fapte ale trupului , nu ale Duhului .
      Oare chiar crezi ca cei care practica eresurile se vor mantui ???
      NU . Trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi. (1 corinteni 11,19)

  4. mihaela zice:

    Eu consider că mântuirea este ceva personal, o alegere pe care fiecare persoană poate să o facă sau poate să nu o facă, fie că este sau nu este membru într-o biserică.

    Dacă te referi la versetul din Matei 18:17 „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” explicația o dau versetele de dinainte… nu este vorba despre mântuire ci despre o neînțelegere între frați (în credință)

    Bineînțeles că Scriptura vorbește despre erezii, dar ereziile sunt atât de subtile încât sunt capabile să-i înșele și pe cei aleși. Cum crezi că ne-am putea feri de ele dacă nu punându-ne în permanență în discuție credința și religia? verificându-le mereu în lumina Bibliei sau a Duhului Sfânt?

    • marin zice:

      Adica tu consideri de fapt ca pot exista miliarde de Biserici particulare , in functie de cum interpreteaza fiecare Biblia , nu ?
      Adevarul este exact pe dos , nu exista mantuire in afara Bisericii , iar un reper pentru a vedea unde este Biserica , este dat si de urmatorul verset :
      Iacov 5,14. Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului.
      Biserica este acolo unde se respecta printre altele cele spuse in acest verset , este vorba de taina sfantului Maslu , rugaciunea de insanatosire existenta in biserica ortodoxa .
      Biserica este numai acolo unde este preotie , iar preotie este numai acolo unde este succesiune apostolica ; succesiune apostolica este numai acolo unde exista dreapta credinta , neintinata de erezii .

      „Bineînțeles că Scriptura vorbește despre erezii, dar ereziile sunt atât de subtile încât sunt capabile să-i înșele și pe cei aleși.” Si cum putem sa be ferim , interpretand scriptura DUPA BUNUL NOSTRU PLAC ?
      Sau ascultand la interporetarea Scripturii de catre sfintii luminati de Duhul Sfant ?
      Una peste alta mie imi este imposibil sa inghit varianta protestanta conf. careia biserica a disparut vreo 1500 si ceva de ani , de la scrierea Bibliei si primii crestini , pana la aparitia protestantismului , singurul interpretator corect al bibliei .
      Duhul Sfant a fost tot acest timp in Biserica , transmitandu-se prin punerea mainilor apostolilor si urmasilor lor asa cum spun scripturile , iar mantuirea nu este posibila fara harul Duhului Sfant .

  5. mihaela zice:

    Biserica este acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele lui Isus. Suntem învățați (și) în mod direct de către Duhul Sfânt. chiar dacă uneori Duhul Sfânt alege să ne vorbească prin intermediul oamenilor aceasta nu e o regulă, pentru că Duhul Sfânt nu este limitat.

    „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

    Duhul Sfânt ne va învăța toate lucrurile și nu oamenii, pentru că oamenii ne pot înșela. Noi avem datoria să verificăm în Biblie dacă ceea ce ce învață oamenii e corect. Mântuirea e ceva personal și în fața Scaunului de judecată nu vom avea scuza: preotul m-a învățat asta, deci eu n-am nicio vină

    Protestantismul nu susține că biserica ar fi dispărut 1500 de ani, pentru că în această perioadă au existat câteva rămășite neperverite de catolicism, care s-au opus doctrinei purgatoriului, idolatriei, rugăciunii pentru cei morți, sărbătorilor păgâne, distincției între laici și clerici etc.

  6. marin zice:

    „Suntem învățați (și) în mod direct de către Duhul Sfânt. chiar dacă uneori Duhul Sfânt alege să ne vorbească prin intermediul oamenilor aceasta nu e o regulă” – asta arata problema pe care o aveti voi protestantii – luati versetele din biblie separat , nu le integrati intr-o conceptie unitara . Versetele din Biblie se completeaza , nu se exclud unele pe altele , chiar daca ;la prima vedere ( de multe ori superficiala) pare ca asa e ! Duhul Sfant nu na invata in afara Bisericii , iar Biserica nu este decat acolo unde apostolii si urmasii lor s-au rugat si si-au pus mainile pentru ca Duhul Sfant sa se pogoare !
    Nu ca Duhul Sfant ar fi limitat , dar nici mincinos nu e !
    Scrie extrem de limpede ca acesta vine prin punerea mainilor apostolilor , implicit a urmasilor lor , in urma rugaciunii acestora ,in biserica fondata de acestia prin lucrarea Duhului , caci „Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau. ” – Faptele Sfintilor Apostoli 2,47
    „Duhul Sfânt ne va învăța toate lucrurile și nu oamenii, pentru că oamenii ne pot înșela.” – oamenii care au vorbit plini de Duhul Sfant , nu ne-au inselat .
    „Noi avem datoria să verificăm în Biblie dacă ceea ce ce învață oamenii e corect. ” prin asta sustii ca numai Biblia e rodul Duhului Sfant , adica cumva Duhul Sfant nu poate invata si altceva decat ce e in Biblie ?
    Ai in Biblie toate raspunsurile le toate intrebarile ?
    Eu unul nu , si am gasit multe dintre ele in operele unor sfinti parinti ai Bisericii , care luminati de Duhul Sfant , ne-au talmacit Scripturile si lucrarile lui Dumnezeu .
    „Mântuirea e ceva personal și în fața Scaunului de judecată nu vom avea scuza: preotul m-a învățat asta, deci eu n-am nicio vină” de acord in parte , de aceea ne-a dat Domnul discernamant ; trebuie spus insa ca trebuie sa lasam deoparte pretentia ca putem interpreta Scripturile de unii singuri .
    „Protestantismul nu susține că biserica ar fi dispărut 1500 de ani” – din contra , am auzit de multe ori aceasta teorie de la protestanti , cum ca biserica a disparut , aparand din nou ( cum se putea altfel ???) odata cu aparitia protestantismului …
    Probabil ca protestantii de care apartii sustin altceva , as fi chiar interesat sa aflu .
    Problema este ca pentru a afla ce sustine in detaliu fiecare grupare protestanta , nu mi-ar ajunge probabil o viata de om , avand in vedere ca sunt cateva mii …
    Care sunt acele ramasite ale bisericii de care vorbesti ? Sunt foarte curios sa aflu la ce te referi .

  7. mihaela zice:

    ca să mă refer strict la ultima ta întrebare. Mă refeream (dar din păcate nu știu că traduc numele lor în românește, dar bănuiesc că nu e chiar o problemă) la „les Culdées d’Iona” – o comunitate din Scoția fondata de Colomba, care au păstrat sabatul si subliniau necesitatea ca fiecare credincios să aibă o cunoaștere aprofundată a Bibliei; Les Vaudois (Waldenses) – apăruți în sec 4 ca o miscare de protest împotriva reformelor lui Constantin… Și exemplele ar putea continua

    http://www.electricscotland.com/HISTORY/wylie/vol2ch22.htm

    • marin zice:

      Valdenzii au parut cel mai probabil la sfarsitul secolului 12 ; nu au nici o legatura cu secolul 4 si asa-zisele reforme ale lui Constantin .

      • mihaela zice:

        mă refeream la primii dintre ei care au apărut an sec IV atunci când Constantin a început să facă schimbări drastice în biserică. Numeroși preoți s-au revoltat și fiindcă au fost aspru persecutați s-au retras prin văile retrase din Alpi în zonele în care armata nu avea acces. Au rămas acolo timp de o mie de ani după care descendenți lor s-au alăturat reformei protestante (în sec. 15)

      • marin zice:

        Cum oare ar fi posibil ca valdezii sa fi existat din secolul 4 cand ei si-au luat numele de la un negustor bogat din Lyon pe nume Petro Valdes , care si-a impartit averea pe la 1175-1176 ? E cel putin anacronic , ca sa folosesc un eufemism …
        Valdezii nu erau altceva decat catolici care predicau o viata in afara luxului existent in randul clerului catolic , care cinsteau pe fecioara Maria si pe sfinti , si care nu au avut nici o obiectie impotriva dogmelor catolice …
        Profesorul Emilio Comba de la Colegiul Teologic Valdenz din Florenta scrie:
        „Am cãuta în zadar în crezul valdenzilor timpurii sã gãsim elementele care caracterizeazã protestantismul”.
        La ce reforme ale lui Constantin te referi , la legalizarea crestinismului in imperiul roman ?

      • marin zice:

        Si bineinteles ca nu sunt nici un fel de dovezi istorice concrete in sprijinul acestei teorii produse de un pastor baptist dornic de a-si legitima in vreun fel apartenenta la o „biserica” apostolica …

  8. mihaela zice:

    ” prin asta sustii ca numai Biblia e rodul Duhului Sfant , adica cumva Duhul Sfant nu poate invata si altceva decat ce e in Biblie ?

    exact asta susțin. Duhul Sfânt nu ne va învăța niciodată ceva care e contrar Bibliei. Dacă ne învață altceva e clar că nu ne aflăm în prezența Duhului Sfânt.

    • marin zice:

      Asa este , Duhul nu invata ceva contrar Bibliei , insa poate intregi invataturile Bibliei , reveland invataturi ce nu sunt continute de Biblie , dar nici contrare ei .
      Asta s-a intamplat in Biserica , duhul nu a murit odata cu terminarea de scris a Bibliei . Urmasii apostolilor au scris si ei carti fiind insuflati de Duhul Sfant .

  9. mihaela zice:

    „trebuie spus insa ca trebuie sa lasam deoparte pretentia ca putem interpreta Scripturile de unii singuri .”

    ce zici de creștinii din Bereea care verificau în Scriptură învățămintele apostolilor?

    • marin zice:

      Bineinteles ca puteau verifica invataturile din Vechiul Testament , Noul Testament nu fusese scris la aceea data .
      Scripturile nu trebuiesc interpretate la libera alegere a fiecaruia (ma refeream la interpretare , nu la verificare ) , deoarece asa s-a ajuns la mii de interpretari personale care au dus la dezbinare , iar dezbinarea nu e de la Dumnezeu .

      • mihaela zice:

        „Cum oare ar fi posibil ca valdezii sa fi existat din secolul 4 cand ei si-au luat numele de la un negustor bogat din Lyon pe nume Petro Valdes , care si-a impartit averea pe la 1175-1176 ? E cel putin anacronic , ca sa folosesc un eufemism …”

        probabil că te referi la altceva (din cauză că nu știu dacă așa se traduce numele lor în românește?) Numele lor provine de la cuvintele „vale umbroasă” (Vallis Densa în latină) care face referire la văile Alpilor francezi și italieni unde s-au retras.

        În ce privește reformele lui constantin mă refer printre altele la schimbarea sabatului în duminică la venerarea lui Mithra, la pierderea atitudinii iudaice asupra vieții, asupra lui Dumnezeu și asupra Scripturii, la păgânizarea sărbătorilor religioase (introducerea Crăciunului de ex)

      • marin zice:

        Schimbarea sabatului in duminica ?
        Voi tineti sabatul ? As fi curios cum se numeste denominatiunea de care apartii …
        Crede-ma , dovezile Biblice si istorice sunt covarsitoare pentru a demonstra oricarui om sensibil la argumente rationale ca Duminica a fost adoptata din vremurile apostolice de catre crestini .

        „Numele lor provine de la cuvintele “vale umbroasă” (Vallis Densa în latină)” – teoria asta imi trezeste mari suspiciuni avand in vedere ca a aparut abia in secolul 19 , si a fost elaborata chiar de unul din ei , pastorul valdez Emilio Comba .

        Venerarea lui Mitra ??? Mi-e teama ca ai cazut in plasa celor care sustin ca unele din tainele crestine , instituite chiar de Hristos ( de exemplu euharistia) , erau deja practicate in cultul mithrait .
        Realitatea sta exact pe dos – mithraitii au preluat elemente din crestinism , nu invers .

        Introducerea craciunului ?
        Tin sa iti aintesc ca ortodocsii nu sarbatoresc nici macar acum craciunul , ci Nasterea Domnului .

  10. mihaela zice:

    referitor la succesiunea apostolică. E clar atunci că (și) catolicii ar avea succesiune apostolică, dar asta face din start ca religia lor să fie cea corectă?

    • marin zice:

      Am mai spus asta dar ma repet : succesiunea apostolica nu este valabila decat in dreapta credinta .
      Cei care se abat de la adevarata credinta si adopta tot felul de erezii , nu mai au nici un fel de succesiune apostolica , nu mai au Har .

  11. mihaela zice:

    N-am știut că ortodocșii nu sărbătoresc Crăciunul… încă mă mai mir :), dar serbarea zilelor de naștere este tot o sărbătoare păgână. (nu vei găsi niciun exemplu în Biblie)

    Cum am mai spus pentru mine continuitatea apostolică are o importanță secundară. Dumnezeu e suveran să boteze cu Duhul Sfânt pe cine crede de cuviință. Și apoi văd, din cuvintele tale, că nici pentru tine n-are nicio importanță (vis a vis de catolici)

    ps. eu sunt „Pe cont propriu” 🙂

    • marin zice:

      Nici tu nu vei gasi nici un exemplu in Biblie in care Dumnezeu boteaza cu Duh Sfant in afara Bisericii .

    • marin zice:

      „dar serbarea zilelor de naștere este tot o sărbătoare păgână. (nu vei găsi niciun exemplu în Biblie)” – nu vei gasi nicaieri in invatatura Bisericii vreun indemn la serbarea zilelor de nastere .

  12. mihaela zice:

    De ce am zis că sunt pe cont propriu? Pentru că l-am descoperit pe Dumnezeu în afara bisericii. Am citit Biblia fără prejudecăți și când am realizat că am nevoie de o biserică am constat că singura religie compatibilă cu ceea ce citisem este una carismatică.
    În consecință merg la o biserică evanghelică carismatică. (simpatizând în același timp cu majoritatea religiilor protestante)

    Sunt conștientă că aici o să fie iar o diferență de traducere, pentru că în România nu există astfel de biserici.

    • marin zice:

      De ce nevoia de a fi pe cont propriu si nu aceea de unitate in trupul Bisericii ?
      Asta e pericolul interpretarii personale a Bibliei , divizarea . Fiecare va cauta aceea grupare care corespunde viziunii sale asupra cuvintelor scripturii , in contradictie cu vointa lui Hristos :
      Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
      Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
      Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
      Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem

  13. mihaela zice:

    n-aș vrea să înțelegi că îmi place să fiu pe cont propriu, dimpotrivă chiar… doar că în vremurile de apostazie pe care le trăim e foarte greu să găsim o biserică adevărată. Observ că același lucru se petrece și în ce te privește din moment ce vorbești despre adevărata ortodoxie… înseamnă că există grupări care nu te mulțumesc… la fel cum există doctrine în sânul bisericii protestante care mă nemulțumesc pe mine… de ex. ideea că mântuirea nu se poate pierde.

  14. marin zice:

    Adevarata ortodoxie nu mai sta in bisericile oficiale , in „world orthodoxy” …
    Adevarata ortodoxie e aceea unde se mai respecta canoanele ortodoxe , unde nu au patruns influentele catolice , ecumenismul , serghianismul , umanismul si tot noianuil de erezii contemporane .
    Adevarata ortodoxie este aceea care nu accepta schimbarile facute de dragul intelepciunii veacului acestuia , care nu accepta limbajul politic corect ( Insusi Hristos i-a numit pe unii caini si porci ) pentru a fi pe placul autoritatilor lumesti …
    Adevarata ortodoxie este aceea care a ramas marturisitoare , adevarata ortodoxie este aceea care este prigonita chiar si in momentul de fata .

  15. Stanca zice:

    Asa se intampla cand oamenii vor sa descifreze cu mintea lor tainele lui Dumnezeu: cad in erezie. Ortodoxia insa inseamna un pachet intreg: Sfintele Scripturi, Sfanta Traditie, Sfintii Parinti, talcuirile Sfintilor Parinti, Sinoadele Ecumenice, ecumenicitatea, sobornicitatea, tot pachetul, ca sa zic asa. Din cate vad Mihaela habar nu are de toate acestea ci se bizuie pe ratiunea sa si a celor care fac la fel si incearca sa reinventeze roata, sa reconstruiasca Biserica pornind de la zero si de la pure informatii si ratiuni omenesti, lasand constient si voit la o parte pe cele dumnezeiesti. Ea si cei ca ea, daca ar fi interesati de Adevar, ar lua mai intai la cunostinta, cu smerenie, de ce au insemnat 2000 de ani de istorie a Bisericii, de cum au trait si ce ne-au lasat cei luminati de Dumnezeu. E pacat, dar in afara acestui Adevar, nu faci decat sa ratacesti in intuneric.

  16. mihaela zice:

    Din moment ce vorbiți despre adevărata și falsa ortodoxie înțeleg că admiteți că adevărul e reprezentat până la urmă de oameni și nu de o doctrină religioasă. de altfel istoria ne dovedește că în cei 2000 de ani de existență biserica numai perfectă nu a fost.

    Pentru mine biserica nu e o clădire sau o doctrină ci doar oameni adunați în numele lui Isus.

  17. marin zice:

    Nu , adevarul este exeact pe dos .
    Adevarata Biserica Ortodoxa a ramas in acele comunitati care au pastrat dogmele si traditia ortodoxa in toata puritatea lor , nesupunandu-se autoritatilor lumesti cand aceastea au impus secularizarea ; in fapt , adevarata ortodoxie este reprezentata de Bisericile vechi calendariste traditionaliste .

    „Pentru mine biserica nu e o clădire sau o doctrină ci doar oameni adunați în numele lui Isus.” Cladirea in care va adunati voi pentru a va ruga , cum o numiti ???
    Precum evreii numeau sinagoga si membrii sinagogii dar si cladirea , asa si crestinii au numit cladirile destinate special pentru rugaciune , biserici .

  18. Stanca zice:

    Asta cu oamenii adunati in numele lui Iisus Hristos nu se refera la ce e Biserica ci se refera la conditia necesara ca in sinodul respectiv sa vorbeasca prin oameni Sfantul Duh. Adica atunci cand sunt probleme in Biserica, pentru limpezirea lor se intruneste sinod. Dar pentru ca acel sinod sa fie ortodox, sa afle Adevarul si sa dea glas voii lui Dumnezeu, trebuie ca cei adunati acolo s-o faca doar in numele lui Iisus Hristos, si nu pentru alte interese. Numai asa pot da ei hotarari care sa angajeze Biserica si numai asa sunt indreptatiti sa spuna ,,parutu-s-a Duhului Sfant si noua”. Aceasta este diferenta dintre un sinod ecumenic si un sinod mincinos si au fost in istorie de ambele feluri.
    A interpreta atat de simplist ce e Biserica este intr-adevar un obicei al ereticilor si sectarilor. Mi se pare inutila discutia in lipsa catehizarii. Este doar un dialog al surzilor in care unul sustine pareri personale si celalalt incearca din greu sa dea marturie de Adevar, vorbind nu de la el, ci de la ce ne invata Duhul Sfant prin Biserica.

  19. mihaela zice:

    Chiar m-ați făcut curioasă să caut în Biblie unde anume s-a pogorât pentru prima dată Duhul Sfânt… „acasă în odaia de sus unde stăteau de obicei” Versetele sunt din Biblia ortodoxă: http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=26&cap=1

    „Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov.” (Faptele apostolilor 1:13)

    „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.” (Faptele Apostolilor 2:1-4)

  20. Stanca zice:

    Da, acela a fost momentul in care a fost intemeiata Biserica prin lucrarea Duhului Sfant. De aceea spunea si Mantuitorul ca de folos ne este noua sa se duca El la Tatal, ca sa ni-l trimita noua pe Mangaietorul. Intemeierea Bisericii nu e un act la un moment dat si gata. A fost nevoie de sute si mii de ani de decantari ale dogmelor, de lupte impotriva ereziilor. Daca citesti in Faptele Apostolilor vezi cum au inceput sa hirotoneasca clerul, cum au aparut treptele clericale, diversele vrednicii si lucrari in Biserica. Biserica are intotdeauna de luptat, Adevarul trebuie intotdeauna lamurit si asta se face prin deosebire. De aceea zicea Hristos ca nu a venit sa aduca pace, ci sabie, ca se vor lupta unii cu altii pana si cei mai apropiati. In astfel de lupte ni s-au dat noua sfintele dogme, sfintele canoane, prin astfel de deosebiri s-a cascat prapastie intre adevarul Bisericii si erezii. Biserica nu a picat asa para malaiata in gura lui natafleata. Totul se face cu har si cu dar de sus, dar si omul e pus sa munceasca la asta, sa construiasca si asta cere timp. Biserica de acum nu e la fel cu cea de la Cincizecime, ci e mult mai bogata si mai intarita desi nici atunci nu-i lipsea nimic caci avea puterea sa mantuiasca sufletele. Dar a te raporta acum la Biserica , dupa doua mii se ani de existenta, de lupte, de imbogatire, la modul simplist, ignorand voit toate cele construite vreme de 2000 ani inseamna defapt a respinge Biserica.

  21. mihaela zice:

    Stanca, dacă nu-i lipsea nimic bisericii, oare nu facem noi mai mult rău decât bine adaugând la ceea ce era perfect? E mare păcat că biserica nu e acum la fel cu cea de la Cincizecime, că nu mai are puterea să-i vindece pe cei bolnavi și să alunge demonii… are în schimb clădiri fastuoase, dar nu mai are nicio putere…

    • marin zice:

      Bisericii celei de la cinzecime nu-i lipsea nimic .
      Insa vrajmasul omului , satana , a luptat si lupta incontinuu Biserica . Pentru asta , si-a trimis adeptii sa altereze cu erezii invatatura cea mantuitoare a Bisericii .
      Acest lucru nu a putut sa-i lase indiferenti pe pastorii Bisericii . Ei au inceput sa se adune in sinoade locale pentru a dezbate daca invataturile nou aparute , nascute din interpretarea Scripturilor in afara Bisericii , sunt de la Dumnezeu sau de la diavol . „Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. ”
      Cum a reusit diavolul sa semene neghina in grau …? „oamenii dormeau”
      Un astfel de somn al discernamantului a permis ca ereziile sa apara si sa prolifereze .
      Inca de pe vremea Vechiului Testament , avem proorocii care au combatut erezia inchinarii la idoli .
      Dar s-a intamplat ca pana si cel mai intelept om , caruia Dumnezeu i-a daruit cheia cunostintei si a intelepciunii , imparatul Solomon , a cazut in aceasta erezie pierzatoare de mantuire .
      Avand in vedere ca si cei mai intelepti din dreptii vechiului testament au cazut uneori in erezie ,in perioada Nou Testamentara , asa cum bine a subliniat Stanca , Hristos ne-a lasat modelul sinodului ( adunare care delibereaza problemele de credinta , sobor) pentru a decide care invataturi sunt de la Dumnezeu si care nu . Duhul Sfant arata ca voia sa este aceea a consensului stabilit in urma dezbaterilor pe probleme de credinta (consensualitatea este conditia de baza pentru recunoasterea dreptei invataturi de credinta) .
      Avem in sensul acesta , primul exemplu in Faptele Apostolilor , cap.11 , unde adunarea credinciosilor a judecat daca este corecta invatatura de a primi neamurile la credinta in Iisus Hristos .
      Un alt exemplu este relatat in faptele apostolilor cap. 15 , cand a avut loc sinodul apostolic ( aprox. anul 50) care a hotarat ca taierea imprejur si legea veche nu trebuiesc cerute crestinilor ; acest sinod a sintetizat si primul crez crestin .
      Insa diavolul nu s-a oprit aici , chiar daca s-au scris toate cartile canonice ale Noului Testament .
      Diavolul a luptat si dupa aceea Biserica , si o lupta si in momentul de fata .
      S-au nascut o multitudine de erezii , aceia care le-au urmat desprinzandu-se din trupul cel mantuitor al Bisericii , Stalp si Temelie a Adevarului (I Timotei 3,15) , si au ales sa creada in invataturi care nu au fost supise consensului bisericii , ci au fost „rodul” otravit al ratiunii personale , al interpretarii individuale a Scripturilor .
      Un exemplu al acestor erezii este cel al cainitilor – cei care au scris „evanghelia” (de fapt o mare minciuna si dezinformare de la un cap la altul) dupa Iuda .
      Acestia credeau printre altele ca Dumnezeul vetero-testamentar este un Dumnezeu inferior adevaratului Dumnezeu , „Dumnezeul suprem” .
      Acestia il cinsteau pe iuda iscarioteanul ca pe un ereou , datorita caruia a putut Hristos sa mantuiasca omenirea …
      Aceste erezii pierzatore de suflete au fost combatute de Sfantul Irineu episcop al Lyonului ( cca. 130-202) , in tratatul sau „Impotriva ereziilor” , tratat care a fost adoptat inunanimitate de Biserica ca invatatura de credinta .
      Istoria tumultoasa a Bisericii a continuat cu nenumarate erezii , si sinoadele s-au tinut pentru a arata crestinilor care este linia mantuitoare .
      Un exemplu de sinod local , este acela al sinodului de la Cartagena din 256 .
      Acesta a reglementat printre altele , ca ereticii nu au botez valid si nici succesiune apostolica .
      Tu ce crezi oare , unii eretici precum cainitii ( vreau sa ma refer numai la erezia lor , nu si la orgiile sexuale , desfraul si promiscuitatea morala in care isi exercitau „credinta”) , oare acestia aveau botez valabil ?
      Daca esti de parere ca nu , inseamna ca esti in consens cu canonul sinodului de la Cartagena ; daca esti de parere ca aveau botez valid , nu sunt multe de spus …
      Ceva mai tarziu ( anul 315) s-a tinut sinodul local de la Neocezareea . Acest sinod a venit sa raspunda unor intrebari ale crestinilor , privind printre altele varsta canonica pentru preoti .
      Iata ce spune canonul: „Presbiterul mai înainte de 30 de ani sa nu se hirotonească, de ar fi chiar bărbat vrednic pentru toate, ci să aştepte. Căci Iisus Hristos la 30 de ani s-a botezat si a început să înveţe.
      Este clar ca sinoadele s-au reunit nu pentru a adauga chestiuni artificiale si nefolositoare pentru credinta si mantuire , ci din contra , pentru a combate ereziile si a raspunde framantarilor crestinilor , trasand linia imperioasa de urmat in vederea mantuirii .
      Dorinta ta de a nu adauga nimic la credinta mi se pare cel putin ciudata din acest punct de vedere .
      Cum adica , pastorii Bisericii trebuiau sa ramana indiferenti , sa fie caldicei , asa cum bine e spus in Apocalipsa , si sa zica ca oricum ne vom mantui , indiferent ce erezie am adopta , sau sa combata puternic erezia si astfel sa pazeasca turma de lupii rapitori care au puterea sa arunce sufletul in gheena (Luca 12,5) ???
      Poate canonul la care am facut referire privindvarsta preotiei ti se va parea irelevant ,insa eu cred ca numai o practica unitara in toaata Biserica , o va tine unita , conform cu rugaciunea Domnului Iisus Hristos ( Ioan 17-11,21,22) .
      In sfarsit , ajungem si la perioada primului sinod ecumenic , Niceea 325 .
      Acest punct este vazut de multi din protestanti ca o puternica imixtiune a imparatului Constantin in problemele Bisericii , si ca un final al Bisericii apostolice , „Biserica” reinventata in opinia lor in timpul „reformei”lui martin luther .
      In realitate , acest sinod a fost tinut pentru a se cerceta daca invatatura episcopului Arie este dreapta .
      Acesta invata ca Fiul ( Iisus Hristos) nu este Dumnezeu ci este o creatura , fiind implicit inferior Tatalui .
      Daca acest lucru ar fi fost adevarat , insemna ca de fapt noi ne inchinam unei creaturi ca Lui Dumnezeu , fapt combatut de Sfantul apostol Pavel : „Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! „, si in evidenta contradictie cu Ioan 1-14 , unde este descrisa fara echivoc Dumnezeirea Lui Hristos .

      Din nou parintii Bisericii nu au putut sta indiferenti in fata acestei erezii/blasfemii , au socotit-o nemantuitoare , iar pe arie si adeptii lui i-au dat anatemei , fiind socotiti in afara Bisericii cea mantuitoare (din documentele vremii reiese extrem de clar neimplicarea imparatului in problemele dezbatute , precum si totale sa acceptare e rezolutiilor sinodului ).

      Tu ai fi stat fara a face nimic sau ai fi combatut erezia ???

      Si tot asa , sinoadele , fie ca au fost ecumenice sau locale , s-au tinut pentru a combate ereziile abatute , nu pentru a adauga ceva nefolositor la ceva ce era perfect .
      Acesta este adevarul .
      Intre timp , crestinii aflati in Biserica , au aparat dreapta credinta , fiind mai tot timpul prigoniti de eretici ( care de multe ori au fost in cercurile care au influentat curtile imperiale / regale ) dar si de pagani .
      Mii de crestini au ales martiriul in locul unei caderi oricat de mici de la credinta . Acestia au aparat credinta si au fost garantul propagarii a tot ce avem noi acum .
      Fara credinta puternica a acestora , nici macar Biblia nu ar fi ajuns pana la noi …
      Fara osteneala calugarilor din manastiri , care copiau Noul Testament si Biblia manual , facand ca Noul Testament sa fi cartea cu cele mai multe copii din istorie …ei bine fara ravna acestora , Biblia nu ar fi ajuns pana la voi .
      Macar pentru asta sa le fiti recunoscatori .
      „nu mai are puterea să-i vindece pe cei bolnavi și să alunge demonii… are în schimb clădiri fastuoase, dar nu mai are nicio putere…” Daca tu nu cunosti asemenea cazuri , nu inseamna ca nu exista .
      Biserica are acum exact aceeasi putere ca si atunci , se mai intampla si acum minuni , insa ce-i drept , putine , din cauza necredintei noastre : „Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor. „(Matei 13,58) .

      In continuare , ai doua optiuni , dupa parerea mea .
      Ori vei cauta o „biserica” (sau vei ramane) care sa corespunda viziunii tale personale asupra Bibliei , ori vei cauta sa ajungi in conglasuire cu glasul Bisericii de-a lungul celor 2 milenii de crestinism , si asa vei intra in comuniune cu Hristos , Mantuitorul nostru .

      Spune Sfantul Pavel „Proorociile să nu le dispreţuiţi.”
      Voi protestantii va chinuiti din rasputeri sa demonstrati ca proorociile s-au intrerupt , si nu e nimic demn de luat in seama decat Biblia ( sola scriptura) .
      Spune si Hristos limpede de tot ca portile iadului nu vor birui niciodata Biserica , aratand prin asta ca Biserica va dainui pana la parusie ,a doua sa venire , insa voi pretindeti ca Biserica a disparut , „inviind”odata cu martin luther …
      cine cerceteaza Biblia cu atentie stie insa ca harul va fi intotdeauna prezent in Biserica , ca aceasta nu va pieri caci : „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. „, caci „Eu cu voi( drept credinciosii) sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. , nu pana la „reformele” imparatului Constantin …

  22. Stanca zice:

    Draga Mihaela,
    Prea incerci sa dai la o parte dogmele, Sfintii Parinti, Sfintele Sinoade Ecumenice si intreaga Traditie a Bisericii care ne sunt absolut trebuincioase pentru mantuire. Ele ni s-au dat cu multe nevointe si de cele mai multe ori cu jertfe si a fost nevoie de timp. Noi cei de acum nu ne putem mantui in afara Bisericii dupa cum si cei de la inceput. Ei nu le aveau pe toate dar Duhul Sfant i-a pazit de inselari si erezii si cine a iubit Adevarul s-a mantuit. Primii crestini s-au mantuit de regula prin mucenicie, mucenicie din care se vede limpede ca nu au avut partasie cu ereziile si cu paganismul, desi nu aveau atatea dogme si canoane scrise. A implinit Duhul Sfant ce lipsea. Toate sfortarile astea, semnate de multe ori cu mucenicie, nu sunt ceva ce nu ar fi fost strict necesar. Pentru noi cei de acum, care nu mai avem inima atat de curata si care nu mai distingem atat de usor adevarul de minciuna, e nevoie de toate cele enumerate. De aceea a facut Dumnezeu asa fel sa le avem, in Biserica.

    Oricum, pe cei ca tine, atata de atasati de o dogma usoara, de o ecleziologie eretica, e greu sa va scoata cineva din minciuna si usuratatea in care va indulciti. Macar dati-ne noua voie sa nu vin atata de superficiali. In ce ma priveste, prefer sa urmez Sfintilor Parinti, nu unor pastori in costum cu cravata, ferchezuiti si cu zambet viclean care predica mantuirea usoara, lipsita de nevointe, de Traditie, de Biserica si de toate aceste comori sfinte.

  23. mihaela zice:

    Stanca, să nu crezi că suntem toți superficiali, chiar dacă din păcate există excepții. Biserica la care merg eu propăvăduiește moartea față de propria persoană, moartea propriului ego, crucificarea firii pământești, transformarea noastră prin nașterea din nou etc.
    ce contează cum e îmbrăcat pastorul? nu haina face pe om…. și Isus a fost îmbrăcat ca un om obișnuit nu a avut nici glorie și nici recunoaștere publică… toate acestea sunt vanități deșarte…

    Nu sunt de acord că primii creștini s-au mântuit prin mucenicie… și ei, la fel ca și noi s-au mântuit doar prin jertfa Domnului Isus, singura cale de a fi iertați de păcate.

    „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2:9-10

    Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:6) Nu prin apartenența la o biserică, la tradițiile acesteia sau la dogmele ei.. ci doar prin jertfa lui Isus, și schimbarea vieții care este o consecință firească a nașterii din nou.

  24. mihaela zice:

    Marin, am citit cu foarte multă plăcere răspunsul tău și tare mult mi-ar place să fie adevărat 100% (e suficientă puțină drojdie ca să crească toată plămădeala). Totuși întrebarea mea rămâne… dacă aceste sinoade au apărat adevărul cum s-a putut ca cultul sfinților (morți) să se propage…. cum e posibil ca oamenii să se închine la icoane, la idoli făcuți de mâini omenești, să se roage sfinților… toate astea când Isus este viu, este alături de noi, nu un nou născut în brațele unei mame atotputernice…

    Protestanții (sau cel puțin cei la care merg eu) nu spun că proorociile s-au întrerupt, dimpotrivă chiar îi critică pe cei care cred asta…

  25. marin zice:

    „cum s-a putut ca cultul sfinților (morți) să se propage…”
    sfinti morti ???
    Asa ii percep protestantii , spunand ca Biblia ii numeste sfinti numai pe cei in viata …
    Insa uita sau nu iau in seama anumite versete din Biblie ,In care atat Sfantul Pavel cat si Sfantul Petru ii numesc sfinti pe unii din cei adormiti cum ar fi :
    Care, în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul: Efeseni 3,5
    Pe Care trebuie să-L primească Cerul până la vremile stabilirii din nou a tuturor celor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac. Faptele apostolilor 3,21
    Ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri. 2 Petru 3,2
    Trebuie spus ca poate tu nu cunosti ca sfintilor ne rugam ca unor mijlocitori catre Dumnezeire , nu ca Lui Dumnezeu , trebuie facuta distinctia asta .
    „cum e posibil ca oamenii să se închine la icoane, la idoli făcuți de mâini omenești” Nu ne rugam icoanei ca unui Dumnezeu , ci ne rugam in prezenta icoanei , crezand ca cinstirea adusa icoanei trece catre cel reprezentat in icoana ; asta spun canoanele ortodoxe , caci nu ne inchinam lemnului si vopselei .
    Daca vei citi de pilda locul unde Aron si israelitii au cazut in idolatrie inchinandu-se la vitelul de aur , vei observa ca acestia il credeau chiar pe acel vitel Dumnezeu , si chiar credeau ca acel vitel i-a scos din egipt …
    Dupa atatea semne si minuni palpabile , vazand chiar infatisarea Dumnezeirii in muntele Sinai , e oarecum ciudat sa realizezi crunta lor lipsa de discernamant …
    „nu un nou născut în brațele unei mame atotputernice…”despre ce mama atotputernica vorbesti ???
    Daca te referi la Sfanta Fecioara Maria , constat iarasi ca ce stiti voi despre credinta ortodoxa este deformat . De unde atotputernicia asta ???

    In fine , ar fi multe de discutat , sunt argumente biblice cat si de alt tip in argumentarea credintei ortodoxe in totalitatea ei , insa trebuie mult timp si efort pentru asta .
    In momentul asta , consider ca ai suficienta informatie pentru a descoperi singura pas cu pas raspunsul la framantarile/intrebarile tale , caci cine cauta cu inima sincera , gaseste .
    Totul este sa o faci , asa cum si tu de multe ori ai afirmat , fara prejudecati , chiar daca tii la informatiile parvenite din mediul protestant . De multe ori am constatat ca sunt inexacte si insuficiente , cel putin in ceea ce priveste credinta ortodoxa .

  26. mihaela zice:

    Așa e, ar fi foarte multe de discutat și riscăm să ajungem pe un teren minat, se pare că fiecare dintre noi e ferm convins că are dreptate… Oricum mie mi-a făcut plăcere discuția noastră și sper că nu te-am supărat cu ceva… dacă a fost cazul a fost fără intenție.

  27. Pingback: Despre pseudo-ortodoxia teoriilor ,,căii împărăteşti” şi a ,,extremelor ce trebuie evitate: ecumenismul şi stilismul” (1) | ortodoxul traditional

  28. Dragi forumisti, Am sa va marturisesc ca am invatat mult si multe citindu-va, desi, dupa toate semnele, apareti ca foarte tineri, eu fiind mult mai mult decat matur! Validitatea succesiunii apostolice pentru romano-catolicism, erezia ereziilor, s-a pierdut in cursul departarii acestuia de CALE, ADEVAR si VIATA, proces mult intins in timp si inceput – cel mai sigur – de episcopul, sau, ma rog, papa Stefan I, pe la anul doua sute cincizeci (sau cam atunci). Ereziile, ca lucrari ale lui mamona, au fost si inainte de momentul de care va vorbesc, precum si dupa si vor fi mereu, pana la VENIREA CEA DE A DOUA, cand Dumnezeu ne va fi cercetat pe toti si nu va mai avea nevoie de „serviciile” si existenta mefistofelica. Am ales romano-catolicismul, in expunerea mea, pentru ca este erezia cea mai groaznica, fondata pe cea mai mare inselatorie din istoria omenirii, este cea mai raspandita si a reusit sa submineze ADEVARATA CREDINTA pana acolo incat o considera ceva subsidiar, un apendice „copt”, gata de a fi extirpat. Nu-i este dat insa desertaciunii lor sa ne lipseasca pe noi de MANTUIRE, caci nu vine de la ei, ci precum zice Gamaliel in Faptele Sfintilor Apostoli, cap. 5: 38. Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; 39. Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu. Se vor mantui si romano-catolicii, cei nevinovati, inselati si adunati in turma, dar numai dupa cum zice Cartea Cartilor: UNU CORINTENI, 3 15. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa, ca prin foc. Daca aveti rabdare si curiozitate crestineasca, cititi, va rog, cele de mai jos si continuati sa raspanditi CUVANTUL. PREFAŢA MEA: Articolele de mai jos, deşi luate de pe un site total eretic, adventist, scrise de un non-ortodox (Ernest L. Martin), sunt adevărate probe juridice ale falsităţii şi imposturii aşa-zisului primat papal din marea erezie romano-catolică, erezie care, după 1054, a deschis “pofta” altor “infailibili” de a-şi “trage” biserică proprie, profanând cu o necugetată nesimţire, proprie satanei, substantivul BISERICĂ. Să-mi fie iertată licenţa “trage biserică”, am ales-o deliberat, tocmai spre a ilustra nemernicia celor ce, prin libera voinţă, dăruită de Ziditor, au urmat voia lui mamona, de a distruge singura cale a mântuirii: BISERICA LUI IISUS HRISTOS, DREAPTA CREDINŢĂ. Simon magul Ernest L. Martin Cine este acel Petru care a aşezat scaunul apostolic pe colinele Vaticanului? Care sunt originile creştinismului catolico-babilonian? Care era religia lui Simon înainte de a-l întâlni pe Petru? Unde a apărut această religie? Citiţi în această serie de articole raportul detaliat şi documentat despre Simon Magul şi creştinismul lui contrafăcut! Simon Magul Sistemul religios FALS a început foarte devreme – aproape la Cincizecime, în anul 31 d.Hr. Chiar în primele epistole ale lui Pavel, el ne informează că „taina fărădelegii A ȘI ÎNCEPUT SĂ LUCREZE” (2 Tes. 2:7). Pavel a scris aceasta în anul 50 sau 51 d.Hr. Complotul de a înlocui Adevărul începuse deja. În ultimele epistole ale lui Pavel și în cele ale celorlalți apostoli, descoperim că acest complot câștiga teren considerabil. Totuși, deși apostolii se referă la sistemul diabolic care se ridica, EI NU MENȚIONEAZĂ NICĂIERI CUM A APĂRUT. Ei nu aveau nevoie să menționeze începutul lui – acest lucru se întâmplase deja! Cartea Faptelor este CHEIA înțelegerii începuturilor creștine. Nu doar că arată cum a apărut ADEVĂRATA Biserică, ci dezvăluie și originile falsei biserici mascată în creștinism. Într-adevăr, ar fi fost ciudat dacă Faptele Apostolilor nu s-ar fi referit la acest subiect vital. Cartea Faptelor – cheia Mai întâi să ne amintim două puncte care este necesar a fi înțelese. 1. Cartea Faptelor a fost scrisă de Luca doctorul cam în anul 62 d.Hr. – la aproximativ 31 de ani după apariția adevăratei Biserici. Trece în revistă TOATE evenimentele care au afectat, într-o mare măsură, adevărata Biserică. Ne vorbește în special despre începutul zbuciumat al Bisericii. 2. Faptele NU raportează fiecare eveniment legat de Biserică, oricât de important ar părea acel eveniment. De exemplu, Luca nu amintește nimic despre activitățile frecvente ale primilor doisprezce apostoli ai lui Hristos. Totuși, ar trebui să tragem concluzia de aici că ei nu au realizat nimic important în istoria Bisericii? Cu siguranță, NU! Ei trebuie să fi făcut multe lucruri mărețe. Dar putem vedea din această omisiune că Luca a raportat DOAR ACELE EVENIMENTE CARE ERAU ABSOLUT NECESAR de știut de viitoarea Biserică a lui Dumnezeu din viitor. Observați că atenția lui Luca este îndreptată către nord-vestul și vestul Palestinei. El tratează istoria Bisericii din Asia Mică, Grecia și ROMA. El dorea să ne lase adevărul despre ce se întâmpla în vest și nord deoarece profețiile arătau că sistemul contrafăcut urma să apară în acele localități. Toate celelalte activități ale Bisericii lui Dumnezeu – tot ce are legătură cu ceilalți zece apostoli, etc. – sunt în mod relativ lipsite de importanță pentru că problemele nu urmau să provină din Palestina. Ele urmau să provină din ROMA și împrejurimile ei. Nu este nicio mirare că Luca nu pregetă niciun efort pentru a ne spune adevărul despre ceea ce se întâmpla cu adevărat în aceste zone critice, și acesta este motivul pentru care Faptele se ocupă în special de lucrarea lui Pavel. Acestea sunt principii bine cunoscute care ne ajută să înțelegem tema centrală a Faptelor. Păstrând toate acestea în minte, citiți incidentul raportat de Luca – prima întâlnire a apostolilor lui Dumnezeu cu un eretic. Această întâlnire nu a fost cu un individ obișnuit, mediocru, ci cu unul dintre cei mai mari oameni din est în acea perioadă – Simon Magul! Motivul pentru care Luca descrie intențiile acestui bărbat atât de detaliat este efectul profund pe care acest bărbat, și urmașii lui, l-au avut asupra Bisericii lui Dumnezeu în Asia Mică, Grecia, și ÎN SPECIAL ÎN ROMA. De fapt, până în anul 62 d.Hr. (când Luca a scris Faptele Apostolilor), acest bărbat cauzase atâta rău adevăratei Biserici, încât Luca trebuia să arate poporului că, în ciuda a ceea ce pretindea, el NU făcea parte din Biserica creștină. Toți teologii înțeleg că Luca vorbește despre începutul lui Simon din cauza notorietății lui de mai târziu și a pericolului pe care îl prezenta față de Biserică. În acest sens, observați comentariul din dicționarului lui Hasting despre Biserica Apostolică, vol. 2, pag. 496: „Pare dincolo de orice îndoială faptul că Luca CUNOȘTEA REPUTAȚIA pe care și-o crease Simon și că el considera istoria ulterioară a lui Simon ca fiind rezultatul natural a ceea ce se întâmplase la începutul legăturii lui cu creștinii.” Dacă mergem pe ideea că Luca a raportat această întâlnire a apostolilor cu Simon Magul doar pentru a arăta că „simonia” era greșită, pierdem esența. Există o mulțime de locuri în alte părți ale Bibliei în care se vorbește despre greșeala de a cumpăra daruri ecleziastice. Luca îl demasca pe ÎNSUȘI SIMON MAGUL. Aceasta este ideea!! Luca arăta clar că Simon nu făcuse parte niciodată din Biserica lui Dumnezeu, chiar dacă până în anul 62 d.Hr. mulți oameni au fost învățați că Simon era un creștin adevărat – învățați că el era CAPUL singurilor creștini ADEVĂRAȚI; apostolul neamurilor! Ce ne spune Luca despre Simon Magul Observați punctele pe care ni le prezintă Luca în termeni clari: 1. Simon era samaritean, nu iudeu – (Fapte 8:9). Amintiți-vă că Biblia ne spune că mântuirea vine de la iudei – nu de la samariteni (Ioan 4:22). 2. Simon Magul a folosit într-o mare măsură puteri demonice pentru a face semne și minuni (Fapte 8:9). 3. Întreaga populație a Samariei (atât cei mici, cât și cei mari) îl ascultau cu luare aminte (vers. 10). Era considerat cel mai mare profet – toți samaritenii CREDEAU ÎN EL! 4. Samaritenii i se ÎNCHINAU ca fiind „Cel Mare” – un dumnezeu. „Omul acesta este puterea lui Dumnezeu care se numește Mare [adică cel Atotputernic]” (RSV, vers. 10). Imaginați-vă! Ei îl numeau dumnezeu în trup! Luca este de asemenea atent să ne informeze că Simon se stabilise serios în Samaria în rolul de „Cel Mare” și își practicase puterile „multă vreme” (vers. 11). 1. Luca dorește ca noi să înțelegem că el, în mod special, a devenit creștin („Chiar Simon a crezut”) și a fost botezat – adică, fizic, exterior, el „a intrat” în Biserica creștină (vers. 13). 2. Simon chiar a recunoscut că puterea lui Hristos era mai mare decât a lui dar dorea să fie asociat cu acel nume mare (vers. 13). 3. Simon, văzând potențialul religiei creștine, a așteptat până când autoritățile, Petru și Ioan, au venit în Samaria și atunci s-a oferit să le dea bani pentru a OBȚINE APOSTOLIE ÎN BISERICA CREȘTINĂ (vers. 18-21). Simon tânjea după slujba de apostol Aceia care citesc superficial acest pasaj din Scriptură ar putea rămâne cu noțiunea greșită că Simon nu-și dorea decât să cumpere Duhul Sfânt. Da, își dorea aceasta – dar intenția lui principală depășea acest aspect. El urmărea să devină APOSTOL. Petru a înțeles imediat intenția lui și i-a spus: „Tu n-ai nici PARTE, nici SORȚ în toată treaba aceasta” (vers. 21). Adevărații apostoli fuseseră aleși după moartea lui Hristos pentru a lua PARTE la apostolie prin tragere la SORȚI (Fapte 1:25, 26). Petru îi spunea lui Simon că nu putea cumpăra APOSTOLIA. Luca arată că Simon dorea să fie unul dintre APOSTOLI – un om din vârful Bisericii creștine. Urmărea această slujbă. Până la urmă, Simon își imaginase că este pe deplin calificat pentru a fi APOSTOL, în special asupra samaritenilor, deoarece ei deja îl considerau cel mai mare lider religios al generației lor. Totuși, Petru l-a mustrat aspru. 1. Petru a înțeles că Simon era „plin din fiere amară și în lanțurile fărădelegii” (vers. 23). NOTĂ: Acest verset a fost înțeles greșit deoarece King James Version nu transmite forța deplină a acuzației lui Petru. Acest verset, atunci când este înțeles în maniera în care a intenționat Petru, este unul dintre cele mai importante din întreg capitolul. ESTE O PROFEȚIE! Petru știa ce era în mintea acestui om și ce urma el să devină. Acest lucru este arătat clar de Sir William Ramsay în cartea lui, Pictures of the Apostolic Church, pag. 60. El spune: „Petru l-a mustrat cu termeni puternici și PROFETICI. În traducerea obișnuită nu se observă PROFEȚIA: textul grecesc înseamnă ‘tu ești PENTRU fiere amară și o legătură a fărădelegii,’ i.e., o cauză a amărăciunii și corupției pentru alții.” Aceasta clarifică lucrurile. Petru rostea o profeție prin Duhul Sfânt. El spunea ce avea să devină acest Simon; Lange’s Commentary spune: „Cuvintele lui Petru înseamnă, literal: ‘Te consider un om a cărui influență VA FI ca a fierii amare [otrava] și o legătură a nelegiuirii, sau, ca pe un om care a ajuns într-o astfel de stare’” (vol. 9, pag. 148). Simon nu numai că era, în vremea lui Petru, un mare antagonist față de Biserică, dar el urma să fie adversarul din viitor. Această profeție este CHEIA care deschide înțelegerii noastre ORIGINILE ereziilor menționate în epistolele către apostoli. Petru știa bine că el nu se va pocăi. Versetul 22 în original arată acest lucru. Fierea amară – definire Este de asemenea interesant de observat declarația lui Petru că Simon urma să devină „fiere amară.” În prezent este posibil ca oamenii să nu înțeleagă semnificația exactă a acestei expresii, dar niciun iudeu din primul secol nu era în necunoștință cu privire la semnificația ei. Era o figură de stil adoptată din Vechiul Testament care se referea la trecerea la idoli și la urâciunile păgânismului. Citiți Deuteronomul 29:16-18 și observați cât de clar este folosită această figură de stil. Când apostolul Petru i-a aplicat lui Simon Magul expresia „fiere amară,” el a vrut să spună că Simon va fi cel responsabil pentru introducerea învățăturilor și a idolilor păgâni în creștinism. Profeția capătă un sens nou și important atunci când înțelegem adevărata semnificație a profeției lui Petru. Nu este de mirare că Iuda a spus mai târziu, vorbind chiar despre aceia care l-au urmat pe Simon Magul (și chiar despre Simon): „Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, SCRIȘI de mult pentru osânda aceasta” (vers. 4). Putem avea încredere că Petru și-a dat seama că Satana urma să îl folosească pe acest Simon Magul ca MARELE PROTAGONIST AL FALSULUI CREȘTINISM. Istoria de mai târziu a lui Simon Magul arată că profeția lui Petru s-a împlinit într-un mod remarcabil. Simon Magul nu s-a pocăit 1. Chiar și după mustrarea severă a lui Petru, Simon NU S-A POCĂIT! Iar Petru știa că el nu se va pocăi! Concluzie: Aceasta înseamnă că Simon credea că merită să fie apostol – dacă nu chiar liderul apostolilor – în Biserica creștină. El a fost botezat, ceea ce, în sens fizic și în ochii lumii, îl făcea „membru.” Este important să ne amintim că EL NU S-A POCĂIT de această greșeală. Nu există nici cel mai mic indiciu că el ar fi renunțat să creadă că avea dreptul divin de a fi apostol. El a continuat această greșeală în mod deliberat, împreună cu urmașii lui – numindu-se „creștin”! Din cauza următoarelor acțiuni înșelătoare ale acestui așa-zis apostol, Luca a fost obligat să arate începutul său infam și să descopere ce a profetizat Petru despre el. Prin identificarea cu acest Simon a adevăratului început al marelui sistem bisericesc fals se deschide o nouă pistă de înțelegere a contrafacerii creștinismului care a început chiar în prima perioadă a Bisericii. Ce a făcut Simon și samaritenii au crezut? Unul dintre cei mai mari istorici ai bisericii primare a fost Harnack, care a scris o lucrare extensivă, în șapte volume, intitulată The History of Dogma (Istoria dogmei). Acest om este recunoscut drept una din autoritățile de vârf ale lumii la acest subiect. El declară: „Cu mult timp înainte de apariția creștinismului, au avut loc combinații ale religiei în Siria și Palestina, ÎN SPECIAL ÎN SAMARIA, într-atât încât filozofia religioasă ASIRIANĂ și BABILONIANĂ…. cu interpretările ei variate, a pătruns până pe țărmul de est al Mediteranei” (vol. 1, pag. 243, 244). Observați că el spune că religia babiloniană ajunsese ÎN SPECIAL ÎN SAMARIA!! Și de ce nu? Samaritenii erau în mare parte babilonieni ca rasă. Biblia ne spune în 2 Împ. 17:24 că majoritatea samaritenilor au fost aduși în Samaria din Babilon și din împrejurimi. Mai târziu, Ezra ne informează că au venit în Samaria și alții care făceau parte din marea familie babiloniană (Ezra 4:9-10). Acești oameni au amestecat învățăturile lor religioase babiloniene cu unele învățături ale Vechiului Testament. Dar, în esență, ei NU S-AU ÎNDEPĂRTAT NICIODATĂ de învățăturile lor religioase babiloniano-haldeene. Dacă se îndoiește cineva de faptul că acești samariteni au practicat păgânismul pur sub masca închinării la YHVH, să citească raportul extraordinar de clar din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (2 Împ. 17:24-41). O scurtă istorie a samaritenilor Au existat la început cinci triburi babiloniene care au fost transportate în zona în care a locuit cândva Israelul de Nord înainte de înfrângerea dureroasă a Israelului și luarea în robie de către Asirieni. Când aceste cinci triburi s-au mutat ÎN zona rămasă liberă a Samariei, au adus cu ele și zeii lor babilonieni și asirieni. La scurt timp după mutarea în noua lor țară, au fost devastați de lei. Ei au interpretat această pedeapsă ca venind asupra lor din cauză că nu-l cinstiseră pe zeul țării respective – fără să știe că nu există decât un singur Dumnezeu, care nu este limitat la o anumită țară. Acești samariteni nu aveau suficiente cunoștințe pentru a înțelege că Adevăratul Dumnezeu al țării îl trimisese pe Israel în robie din cauza închinării la viței și a introducerii religiei feniciene. Ei i-au cerut împăratului asirian să trimită înapoi pe unul din preoții lui Israel pentru a-i învăța religia specifică zonei, astfel ca plaga leilor să înceteze. Preotul israelit care le-a fost trimis i-a învățat religia Israelului de Nord. Vă amintiți că preoții din Israelul de Nord NU erau leviți. În vremea lui Ieroboam, adevărații preoți ai lui Dumnezeu fuseseră forțați să fugă în Ierusalim și Iudeea (2 Cron. 11:14). Ieroboam și-a întemeiat propria formă de religie cu viței la Dan și Betel (1 Împ. 12:28-30). El a schimbat sărbătorile din cea de-a șaptea lună într-a opta. A pus preoți din tot poporul, care NU erau leviți (1 Împ. 12:31). Toate aceste acte ale lui Ieroboam au fost violări pe față ale legii lui Dumnezeu. Din vremea lui Ieroboam până la robia Israelului, majoritatea Israelului NU s-a închinat deloc adevăratului Dumnezeu! Ierusalimul și templul lui Dumnezeu fuseseră repudiate, iar păgânismul fusese introdus pe scară largă. Când acești babilonieni strămutați care erau atacați de lei în Samaria, au cerut un preot al vechiului popor – AU PRIMIT UNUL! Dar acel preot era unul dintre preoții israelienilor răzvrătiți care se închinaseră la viței. El era aproape la fel de păgân ca babilonienii! Acest preot al Israelului i-a învățat pe babilonieni (acum numiți samariteni) să adopte vechea închinare a israelienilor din nord. Preotul i-a învățat să I se închine lui YHVH ca fiind „Dumnezeul țării.” Astfel, acești samariteni și-au luat până la urmă NUMELE: popor al lui YHVH; dar religia lor era păgânism pur – un amestec între închinarea israeliană la viței și babilonianism – exact la fel cum Simon Magul era dornic mai târziu să își ia NUMELE lui Hristos, dar să continue cu urâciunile lui păgâne! Observați ce spune Dumnezeu despre starea finală a acestor samariteni: „Neamurile acestea se temeau de Domnul [numindu-se poporul lui Dumnezeu], și slujeau și chipurilor lor cioplite; și copiii lor și copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinții lor [babilonienii]” (2 Împ. 17:41). Acești oameni se autointitulau închinători ai adevăratului Dumnezeu, dar în realitate erau idolatri babilonieni. La ce zeități se închinau samaritenii? Va fi util să analizăm zeii și zeițele pe care le-au adus cu ei în Samaria acești înaintași ai lui Simon Magul. Poporul din cetatea Babilonului se închina la SUCOT-BENOT; oamenii din Cut: NERGAL; oamenii din Hamat: AȘIMA; oamenii din Ava: NIBZAH și TARTAC; oamenii din Sefarvaim: ADRAMELEC și ANAMELEC. Prima zeitate este SUCOT-BENOT, o zeiță. Ea era Semiramis în forma lui Venus. Citiți ce spune Jones în cartea lui, Proper Names of the O.T., pag. 348. El spune că acest nume înseamnă „tabernacolele fiicelor.” Aceasta înseamnă: „Capele făcute din ramuri verzi, pe care oamenii din Babilon, care fuseseră aduși în Samaria, le ridicau în cinstea lui Venus, și unde fiicele lor se PROSTITUAU cu închinătorii acestei zeițe abominabile. Era obiceiul Babilonului, mama curvelor, așa că FIII EI AU FĂCUT ACELAȘI LUCRU ȘI ÎN SAMARIA.” Dar despre NEGRAL din Cut ce știm? Suntem informați de McClintock and Strong’s Encyclopedia că numele semnifică „marele om,” „marele erou” sau „zeul vânătorii,” i.e., Vânătorul. Cu alte cuvinte, așa cum arată și enciclopedia mai departe, era o formă a lui NIMROD. Zeul vânătorii erau onorat de oamenii din CUT, căci tradiția arabă ne spune că CUT era cetatea specială a lui NIMROD (vol. VI, pag. 950). Următorul zeu era cel din Hamat: AȘIMA. Jones ne arată că el era marele zeu păgân al ispășirii/împăcării, i.e., zeul care purta vina închinătorilor săi (pag. 42). Acest zeu era RĂSCUMPĂRĂTORUL păgân – OSIRIS, din tradiția egipteană, sau NIMROD după moarte. Oamenii din Ava se închinau la NIBZAH (masc. – zeul din HADES) și TARTAC, „mama zeilor.” Despre această zeiță menționată la urmă se credea că este mama rasei asiriene sau, așa cum spune Jones, ea era SEMIRAMIS (vezi pag. 354). Cel de-al cincilea trib babilonian se închina în special la doi zei: ADRAMELEC și ANAMELEC. Primul era „zeul focului,” Soarele sau zeul fenician (Jones, pag. 14); cel de-al doilea era „zeul turmelor” sau HERMES din tradiția greacă, Păstorul cel Bun (pag. 32). (Este evident că acești zei și zeițe erau principalele zeități babiloniene, și în același timp, aceiași zei și zeițe pe care Biserica Romano-Catolică le zeifică astăzi sub numele de Hristos, Maria, etc.). Simon Magul a crescut în această societate încurcată. Samaritenii se autointitulau poporul adevăratului Dumnezeu, dar din punct de vedere religios ei erau babilonieni practicanți. Însuși Simon era preot al acestui popor (cuvântul „Mag” este cuvântul haldean/persan pentru „preot”). Astfel, în întâlnirea dintre Petru și Simon Magul, vedem prima legătură reală a adevăratului creștinism cu preoția haldeană despre care s-a profetizat că va da naștere unei contrafaceri. Mai departe vom vedea cum a reușit Simon Magul să uimească lumea romană cu planul lui de a crea o religie universală sub masca creștinismului. Simon Magul pune temeliile bisericii UNIVERSALE Istoria începe cu povestirea uimitoare despre cum Simon Magul – etichetat PROFET FALS în cartea Faptelor – și-a întemeiat PROPRIA SA BISERICĂ UNIVERSALĂ! SIMON MAGUL era un preot babilonian. El făcea parte din comunitatea babiloniană care locuise în nordul Israelului încă de când cele zece seminții din nord fuseseră duse în robie de către asirieni. Dumnezeu ne spune că acești samariteni, cum erau numiți, pretindeau a fi adevăratul popor al lui Dumnezeu în timp ce practicau multe ritualuri păgâne care își aveau originea chiar în Babilon (2 Împ. 17:41). Acesta era mediul religios în care se născuse Simon Magul. Acesta era mediul în care și-a început lucrarea, în final fiind declarat „cel mare…. puterea cea mare a lui Dumnezeu” – adică Însuși Dumnezeu (Fapte 8:9-10). Astfel controla el întreaga națiune a samaritenilor care l-au onorat cu toții foarte mult timp (vers. 9-11). Dar când a văzut potențialul creștinismului, a încercat să cumpere apostolia în biserică. Petru l-a mustrat aspru. Simon Magul și biserica LUI universală Simon Magul, după ce a fost refuzat de Petru, a început să-și creeze propria biserică „creștină” – o biserică al cărei cap era EL – o biserică menită să desființeze definitiv adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Ținta lui era de a amesteca învățăturile babiloniene cu anumite învățături ale lui Hristos – în special de a lua numele lui Hristos – și astfel să creeze O BISERICĂ UNIVERSALĂ! Dar o biserică întemeiată pe babilonianism. Harnack, un istoric al bisericii, declară că Simon Magul „a vestit o doctrină în care credința iudaică era în mod ciudat și grotesc amestecată cu miturile BABILONIENE și anumite adăugări grecești. Închinarea misterioasă…. consecință a orizontului lărgit și a sentimentului religios aprofundat, în final SINCRETISMUL primitiv [adică amestecarea învățăturilor religioase], al cărui scop ERA O RELIGIE UNIVERSALĂ – toate acestea au contribuit la câștigarea de adepți pentru Simon” (vol. 1, pag. 244). Simon poate fi identificat în grupul principal de așa-ziși creștini (iar Simon se autointitula astfel), numiți de Harnack: „grupurile hotărât anti-iudaice…. Ei au avansat mult în criticarea Vechiului Testament și au înțeles imposibilitatea de a-l păstra [adică Vechiul Testament] pentru RELIGIA UNIVERSALĂ creștină. Ei au preferat să lege această religie [universală] cu cultul înțelepciunii BABILONULUI și SIRIEI” (vol. 1 pag. 246). În acest context, putem înțelege de ce l-a mustrat Petru așa de puternic pe Simon pentru conceptele lui babiloniene. Petru a profetizat că acesta era omul care urma să fie „fiere amară și o legătură a fărădelegii” pentru adevărata Biserică. Atitudinea lui Simon a fost una coruptă și extremă! Biblia arată că el lucrase prin intermediul demonilor. Și totuși, până la urmă și-a luat numele de „creștin.” Dr. McGiffert, referindu-se la Simon Magul, spune: „Efortul lui de a rivaliza și de a-L depăși pe Isus este foarte probabil că a început după ce a luat legătura cu creștinii despre care scrie Luca. Sistemul lui religios era în mod evident un SINCRETISM între elemente iudaice și orientale” (Dictionary of the Apostolic Church, Hasting, vol. 2, pag. 497). Activitățile de mai târziu ale lui Simon Ar fi nevoie de zile întregi pentru a citi tot materialul pe care scriitorii care au trăit între secolele al doilea și al patrulea le-au scris despre acest om și adepții lui. El a fost numit de mulți dintre ei „părintele EREZIEI,” și, în afară de Biblie, cantitatea mare de literatură dedicată lui și activităților lui, arată că i s-a potrivit acest titlu. Câteva dintre autoritățile care vor fi prezentate în continuare au fost martori oculari ai multora dintre acțiunile menționate, și ei le scriau altora care au fost de asemenea martori oculari. O mare parte a mărturiei care merită amintită este concludentă și nu poate fi ignorată. Cu această dovadă a activităților lui Simon după refuzarea lui de către Petru, vom putea înțelege de ce a considerat Luca extrem de important să spună care era starea reală a acestui om, dovedind că, în realitate, el nu a fost NICIODATĂ un apostol al lui Hristos. În acest sens, observați comentariul din Dictionary of the Apostolic Church, de Hasting, vol. 2, pag. 496: „Dar NU trebuie să concluzionăm că atunci când Simon a întrerupt legătura cu creștinii A RENUNȚAT LA TOT CE ÎNVĂȚASE. Este mai probabil că a preluat anumite idei creștine și că le-a întrețesut într-un sistem propriu. Acest sistem conținea anumiți germeni ai gnosticismului de mai târziu. Astfel, el a devenit un lider al sectei retrograde, probabil cu nume creștin, și în mod sigur folosind anumiți termeni creștini, dar în realitate anti-creștin, Simon însuși fiind înălțat în poziția centrală pe care creștinismul i-o oferea lui Isus Hristos” (idem). Simon Magul amestecă păgânismul cu creștinismul! Ceea ce a făcut Simon a fost să aducă învățăturile babiloniene și grecești într-o formă de creștinism pentru a produce, după cum spune Harnack, o religie UNIVERSALĂ [catolică]. „Amalgamul dintre păgânism și creștinism care era caracteristic gnosticismului, și care era în mod special evident în sistemul simonian, este ușor de explicat în învățătura lui Simon Magul, care, conform raportului din Fapte, a ajuns într-o relație strânsă cu învățătura creștină fără să devină un membru devotat” (idem, pag. 496). Descoperim mai departe, în History of the Church, de Schaff, o referire la acest Simon Magul. El spune: „Autorul, sau primul reprezentant al acestui PĂGÂNISM botezat, conform mărturiei invariabile a antichității creștine, este Simon Magul, care, fără îndoială, a falsificat creștinismul cu idei și practici păgâne, și s-a declarat, într-un stil panteistic, o emanație a lui Dumnezeu” (Apostolic Christianity, vol. 2. pag. 566). Simon doar s-a folosit de numele de creștinism pentru a-și îndeplini scopurile. Dictionary of Religion and Ethics spune că Simon era „un mesia fals, care practica magia și a încercat mai târziu, prin intermediul și cu autoritatea creștinismului, să întemeieze o RELIGIE UNIVERSALĂ [catolică] rivală” (vol. 11, pag. 514). Din nou, în ce spune istoria că au constat învățăturile lui Simon în principal? „Două tradiții independente au păstrat învățătura lui Simon, una trădând influența alegoriei alexandriene, cealaltă a religiei siriene și babiloniene” (Dictionary of Religion and Ethics, vol. 11, pag. 516). Nu este de mirare că Luca demască fără ocoliș infamia lui Simon – căci Simon pretindea că este creștin – chiar apostol – și totuși predica păgânismul babilonian. EL NUMEA PĂGÂNISMUL CREȘTINISM! „Evident, erezia simoniană a avut întotdeauna o tentă creștină. Aceasta a făcut-o și mai periculoasă pentru creștini decât un gnostic care nu afecta nicio influență creștină. Pentru acest motiv Luca era nerăbdător să demaște adevăratele circumstanțe care au stat la originea sectei – circumstanțe extrem de compromițătoare pentru Simon” (Bible Dictionary, de Hasting, pag. 498). Motivul pentru care Luca a raportat această întâlnire cu Simon constă în efectele ei vaste. După cum explică Hasting, motivul important a fost acela al „binecunoscutului plan al lui Luca de a descrie PRIMA ÎNTÂLNIRE dintre creștinism și sistemele rivale” (idem, pag. 498) Luca redă în detaliu caracterul principal care a stat la baza copiei adevărului așa-zis creștine în zilele apostolilor. Acesta este motivul pentru care apostolii menționează de multe ori în epistolele lor către biserică sistemul fals DEJA EXISTENT, dar fără a-i descrie originea. Nu era nevoie să facă acest lucru. Aceasta o făcuse deja Luca DE LA BUN ÎNCEPUT! Cine spune istoria că a devenit acest Simon! „Când Justin Martyr a scris [152 d.Hr.] Apologia, secta simonienilor pare să fi fost formidabilă, pentru că el vorbește de patru ori despre întemeietorul ei, Simon; și nu avem de ce să ne îndoim că el l-a identificat cu Simon din Fapte. El declară că era un samaritean, adăugând că locul lui de naștere era un sat pe nume Gitta; el îl descrie ca pe un magician formidabil, și spune că a venit în ROMA în zilele lui Claudiu Cezar (45 d.Hr.), și a făcut o așa impresie prin puterile lui vrăjitorești, ÎNCÂT A FOST ONORAT CA DUMNEZEU, fiindu-i ridicată o statuie pe Tibru, între două poduri, cu inscripția ‘Simoni deo Sancto’ (i.e.: dumnezeul sfânt, Simon)” (Dictionary of Christian Biography, vol. 4, pag. 682). Faptul că aceste lucruri s-au întâmplat NU POATE FI NEGAT! Iustin scria poporului roman în acea vreme și desigur aceștia ar fi putut amenda naivitatea lui Iustin dacă ceea ce a spus el nu ar fi fost adevărat. Iar faptul că lui Simon i-a fost ridicată o statuie este clar, căci Iustin le cere autorităților din Roma să o dărâme! Au existat mulți scriitori care au trăit chiar în Roma și care au repetat raportul lui Iustin. Aceia care doresc să nege aceste declarații clare nu au niciun argument. Iustin ne oferă dovezi de necontestat! În Dictionary of the Apostolic Church, vol. 2, pag. 496, Hasting spune că există „extrem de puține dovezi pe baza cărora să fie respinsă o declarație așa de precisă ca aceea a lui Iustin; o declarație pe care cu greu s-ar fi hazardat să o facă într-o apologie adresată Romei, unde fiecare persoană avea posibilitatea de a-i proba acuratețea. Dacă făcea o greșeală, aceasta ar fi fost amendată imediat, și alți scriitori nu ar fi repetat raportul așa cum au făcut-o.” În vremea lui Claudiu era ilegal să ridici o statuie unui om ca fiind dumnezeu sau o persoană foarte onorată fără permisiunea împăratului și a senatului. Statuia era încă în picioare în zilele lui Iustin (152 d.Hr.), oamenii continuau să i se închine. Există multe alte mărturii despre călătoria lui Simon la Roma și faptul că a devenit unul dintre cei mai mari dumnezei ai cetății și ai poporului Romei. Există rapoarte care arată că Simon „profetizează că Roma va fi scena încoronării lui glorioase, când va fi adorat ca un dumnezeu” (Dictionary of Religion & Ethics, vol. 11, pag. 522). Simon Petru NU a fost cu Simon Magul în Roma Mai târziu, aproximativ în secolul patru, au apărut un potop de lucrări despre întâlnirea lui Petru cu Simon Magul în Roma și răsturnarea lui. Dar aceste lucrări sunt în mod evident niște contrafaceri. Aproape toți cercetătorii își dau seama de absurditatea susținerii unei astfel de idei. În primul rând, poate fi demonstrat biblic faptul că apostolul Petru nu a fost NICIODATĂ în Roma atunci când aceste scrieri false spun că el ar fi fost. NU Simon Petru a fost cel care a mers la Roma pentru a deveni apostol al neamurilor, ci acel SIMON din Roma a fost SIMON MAGUL! Faptul că apostolul Petru nu a fost cu Simon Magul în Roma este arătat clar de Encyclopedia Biblica, col. 4554. „A fost făcută încercarea de a susține acest lucru arătându-se că părinții bisericii menționează prezența lui SIMON în Roma, deși NU vorbesc despre controversele dintre el și PETRU. Într-adevăr acest lucru este real cu privire la Iustin [unul dintre primii martori – 152 d.Hr.] care nu știe nimic despre prezența lui Petru în Roma, sau cu privire la Irenaeus.” Nu doar că Iustin a știut că Petru NU a fost în Roma atunci, dar tăcerea lui deliberată arată că el nu a dorit să perpetueze o astfel de contrafacere. Până la urmă, Iustin a trăit chiar la începuturile istoriei bisericii, și legenda despre apostolul Petru care ar fi fost la Roma NU SE NĂSCUSE ÎNCĂ! Continuăm cu Encyclopedia Biblica despre referirea lui Iustin la SIMON MAGUL: „O parte a acestei tradiții – despre prezența lui Simon în Roma – el [Iustin] a putut-o accepta [de fapt el lăsat să se înțeleagă acest lucru făcând legătura între statuie și Simon]; cealaltă – despre prezența lui Petru în Roma – nu a putut-o accepta” (col. 4555). Bineînțeles, Iustin nu a putut accepta cea de-a doua idee. Adevărul este că Simon Petru NU a fost în Roma. Simon care a fost acolo a fost altul – SIMON MAGUL, cel care le-a adus „creștinismul” sub masca vechilor religii babiloniene. Simon a venit în Roma cu marele scop de a stabili o RELIGIE UNIVERSALĂ în NUMELE creștinismului! Și ceea ce este remarcabil este că el chiar a făcut acest lucru! În continuare vom vedea cum a ajuns Simon Magul să fie confundat cu Simon Petru și cum a adus în „creștinism,” în mod iscusit, religiile tainice ale Babilonului. Petru NU a fost primul papă! Iată ZECE dovezi biblice solide că Petru nu a fost la Roma. Marcați-le pe toate în Biblie și aprofundați-le bine, ca să nu fiți și VOI înșelați. PRIMATUL Bisericii Romano-Catolice depinde de o învățătură fundamentală: pretenția că Petru a fost primul episcop al Romei și întemeietorul Bisericii Romane. Învățătura istoricilor catolici ne spune că Simon Petru a mers la Roma în același timp cu Simon Magul pentru a-i contracara influența rea. Aceasta s-a întâmplat în timpul domniei lui Claudiu. După ce l-a combătut cu succes pe Mag, ne spun ei, Petru și-a asumat episcopatul roman și a rămas în fruntea lui până la persecuțiile lui Nero din 68 d.Hr., timp în care Petru se presupune că a fost răstignit cu capul în jos pe dealul Vaticanului. Aceasta este istorisirea de bază pe care care scriitorii catolici nu se dau în lături să o apere. Unii dintre ei spun că acest raport general conține unul din evenimentele istorice cel mai ușor de dovedit. Oare așa este? Rămâne adevărul că mulți autori eclesiastici din cel de-al doilea secol, printre care și Justin Martyr, oferă informații care neagă complet presupusul episcopat roman al lui Petru. Acest lucru este recunoscut efectiv de toți teologii – cu excepția catolicilor conservatori (Ency. Biblica, col. 4554). Dar și mai important de-atât, rapoartele despre adevărata biserică a lui Dumnezeu – scrierile Noului Testament – resping în mod absolut pretenția romano-catolică. Este timpul ca lumea să-și deschidă ochii în fața adevărului în această privință – adevărul care este clar descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Petru nu a fost NICIODATĂ Episcopul Romei! Învățătura biblică Există zece dovezi majore în Noul Testament care combat în întregime pretenția că Petru a fost în Roma din vremea lui Claudiu până în vremea lui Nero. Aceste puncte biblice vorbesc de la sine și ORICARE DINTRE ELE este suficient pentru a dovedi caracterul ridicol al pretenției catolice. Observați ce ne spune Dumnezeu! Adevărul ESTE decisiv! DOVADA NR. 1: Trebuie să luăm în considerare însărcinarea pe care i-a dat-o Hristos lui Petru. Aceasta este deseori foarte jenant pentru catolici, pentru că Hristos l-a însărcinat pe Petru să devină slujitorul celor CIRCUMCIȘI, nu al neamurilor nercircumcise. „Lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei TĂIAȚI ÎMPREJUR, căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul Neamurilor” (Gal. 2:7-8). Aceasta este o dovadă într-un limbaj foarte clar. Lui Pavel, NU lui Petru, i-a fost încredințată apostolia față de neamuri. Și cine a fost cel care a scris Epistola către ROMANI? În mod sigur NU A FOST Petru! „Și când au cunoscut harul [darul sau slujba], care-mi fusese dat, Iacov, Chifa [Petru] și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba, mâna dreaptă de însoțire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur” (Gal. 2:9). Pavel a menționat mai departe slujba sa specială ca apostol al neamurilor în 2 Timotei 1:11: „Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al Neamurilor.” PETRU nu este numit NICĂIERI apostolul neamurilor! Aceasta exclude deplasarea lui la Roma pentru a deveni capul comunității neamurilor. DOVADA NR. 2: Pavel le-a spus în mod special romanilor că EL fusese ales pentrua fi apostolul lor, nu Petru. „Ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită” (Rom. 15:16). Cât de clar! Pavel a avut însărcinarea directă din partea lui Hristos pentru această lucrare. El chiar relatează mai departe în Romani 15:18 că Hristos a fost Cel care l-a ales „ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele.” PAVEL a întemeiat singura biserică ADEVĂRATĂ la Roma DOVADA NR. 3: Ni se spune chiar de Pavel că el – nu Petru – a fost cel care urma să întemeieze oficial Biserica romană. „Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea [KJV: înființarea] voastră” (Rom. 1:11). Uimitor! Biserica de la Roma nu fusese ÎNFIINȚATĂ oficial chiar până în 55 sau 56 d.Hr. Totuși, catolicii vor să credem că Petru făcuse acest lucru cu aproximativ zece ani mai înainte – în timpul domniei lui Claudiu. Ce absurd! Înțelegeți, desigur, că NICI Petru, nici Pavel nu au înființat Biserica Catolică! Dar aceste dovezi sunt oferite pentru a ilustra că este practic imposibil ca PETRU să fi fost asociat în vreun fel cu ORICARE biserică de la Roma. DOVADA NR. 4: Descoperim că Pavel nu doar că și-a dorit să înființeze Biserica de la Roma, dar ne spune foarte clar că scopul său nu a fost NICIODATĂ de a zidi pe temelia pusă de altcineva. „Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, CA SĂ NU ZIDESC PE TEMELIA PUSĂ DE ALTUL” (Rom. 15:20. Dacă Petru „înființase” Biserica Romană cu zece ani mai înainte de această declarație, acesta ar fi fost un adevărat afront la adresa lui Petru. Chiar și numai această declarație este o dovadă suficientă că Petru nu fusese niciodată în Roma înainte de această perioadă pentru a „înființa” vreo biserică Petru nu a fost la Roma DOVADA NR. 5: La finalul Epistolei lui Pavel către Romani, el salută nu mai puțin de 28 de persoane, dar nu-l menționează pe Petru nici măcar o dată! Vedeți Romani 16 – citiți tot capitolul! Rețineți: Pavel a salutat aceste persoane în anul 55 sau 56 d.Hr. De ce nu l-a amintit și pe Petru? Pentru că pur și simplu Petru nu era acolo! DOVADA NR. 6: La aproximativ patru ani după ce Pavel le-a scris romanilor, a fost dus ca prizonier în Roma pentru a fi judecat înaintea lui Cezar. Când comunitatea creștină din Roma a aflat de sosirea lui Pavel, s-au dus toți să-l întâmpine. „Din Roma ne-au ieșit înainte…. FRAȚII, care auziseră despre noi” (Fapte 28:15). Din nou, prezența lui Petru printre ei nu este menționată nici măcar o singură dată. Ar fi fost extraordinar dacă Petru ar fi fost Roma, căci Luca îi menționează întotdeauna pe nume pe apostolii importanți în raportul său din Fapte. Dar el nu amintește nimic de vreo întâlnire a lui Petru cu Pavel. De ce? Pentru că Petru nu a fost în Roma! DOVADA NR. 7: Când Pavel a sosit în final la Roma, primul lucru pe care l-a făcut a fost de a-i convoca pe „mai marii iudeilor” (Fapte 28:17) cărora „le-a vestit Împărăția lui Dumnezeu, [și] le-a adus dovezi” (vers. 23). Dar ceea ce este uimitor este că acești mai mari ai iudeilor susțineau că știu foarte puțin chiar despre învățăturile de bază ale lui Hristos. Tot ce știau era că „partida aceasta pretutindeni stârnește împotrivire” (vers. 22). Apoi Pavel a început să le explice învățăturile de bază ale lui Hristos despre Împărăția lui Dumnezeu. Unii au crezut – majoritatea nu au crezut. Acum, ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că dacă Petru, care era el însuși un partizan iudeu puternic, ar fi predicat constant în Roma timp de 14 ani până în acel moment, ȘI S-AR FI AFLAT ÎNCĂ ACOLO – cum ar fi fost posibil ca acești lideri iudei să cunoască așa de puțin chiar despre adevărurile de bază ale creștinismului? Și aceasta este o dovadă clară că Petru nu a fost în Roma până în anul 59 d.Hr. În epistolele lui Pavel nu se spune nimic despre Petru DOVADA NR. 8: După respingerea conducătorilor iudei, Pavel a rămas în casa închiriată de el timp de doi ani. În acest timp a scris Epistolele către Efeseni, Filipeni, Coloseni, Filimon și Evrei. Și în timp ce-i amintește pe alții care au fost în Roma în această perioadă, nu-l amintește nicăieri pe Petru. Motivul evident – apostolul celor tăiați împrejur nu se afla acolo! DOVADA NR. 9: După expirarea celor doi ani de închisoare ai lui Pavel, acesta a fost eliberat. Dar după aproximativ patru ani (cam în 65 d.Hr.), el a fost trimis din nou prizonier la Roma. De data aceasta a trebuit să apară înaintea tronului lui Cezar și a fost condamnat la moarte. Pavel descrie pe larg aceste împrejurări în 2 Timotei. Cu privire la procesul lui, observați ce spune Pavel în 2 Timotei 4:16: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta!” Dacă îi credem pe catolici, aceasta înseamnă că Petru l-a părăsit pe Pavel, pentru că ei ne spun că și Petru era prezent în Roma la acea vreme! Petru l-a negat o dată pe Hristos, dar aceasta s-a întâmplat înainte de convertirea lui. Credința că Petru era în Roma în timpul procesului lui Pavel este imposibil de susținut! DOVADA NR. 10: Apostolul Pavel ne informează în mod special că Petru nu a fost în Roma în anul 65 d.Hr. – chiar dacă catolicii spun că a fost. Pavel a spus: „Numai Luca este cu mine.” Adevărul devine foarte clar. Pavel a scris ROMEI; el fusese ÎN Roma; și până la urmă a scris cel puțin șase epistole DIN Roma; și nu doar că nu îl menționează DELOC pe Petru, dar la sfârșit spune: „Numai Luca este cu mine.” Așadar, Petru nu a fost niciodată Episcop al Romei! Unde a fost Petru? În jurul anului 45 d.Hr. îl găsim pe Petru aruncat în închisoare la Ierusalim (Fapte. 12:3, 4). În anul 49 d.Hr. el se afla încă în Ierusalim, de această dată participând la consiliul de la Ierusalim. În jurul anului 51 d.Hr., el era în Antiohia, în Siria, unde a intrat în dispută cu Pavel pentru că nu vroia să stea alături de neamuri sau să mănânce cu ele. Ciudat lucru ca „episcopul Romei” să nu vrea să aibă nicio legătură cu neamurile în anul 51 d.Hr.! Mai târziu, aproximativ în anul 66 d.Hr., îl găsim în cetatea Babilonului printre iudei (1 Petru 5:13). Amintiți-vă că Petru era apostolul celor TĂIAȚI ÎMPREJUR. De ce se afla el în Babilon? Pentru că istoria arată că erau la fel de mulți iudei în zona Mesopotamiei în vremea lui Hristos ca și în Palestina. Nu este nicio mirare că îl găsim în est. Poate că acesta este motivul pentru care teologii/cercetătorii spun că scrierile lui Petru au un puternic stil aramaic – acel tip al aramaicei vorbit în Babilon. Bineînțeles! Petru era obișnuit cu dialectul lor estic. În perioada în care catolicii cred că Petru era în Roma, Biblia arată clar că el era în altă parte. Dovezile abundă și sunt de netăgăduit. Dacă se acordă atenție cuvintelor lui Dumnezeu, nimeni nu poate fi înșelat. Petru nu a fost NICIODATĂ episcop al Romei! Un anume „PETRU” a fost în Roma cu două mii de ani înainte de Hristos! Cine a fost primul „Petru” al Romei? Cum au fost numiți urmașii lui? Istoria religiilor antice scoate la iveală adevărul clar despre primul Petru al Romei. Adevărul despre urmașii lui este clar pentru noi – dar nu și penru lume. Iată ce ne dezvăluie istoria despre PRIMUL Petru al Romei. Adevărul este uimitor! BIBLIA arată că în prima eră, imediat după potopul lui Noe, oamenii au început să se răzvrătească împotriva învățăturilor lui Dumnezeu. Ei au început să clădească cetăți, să întemeieze religii, să se dedea la idolatrii. Au fost ridicate temple păgâne – a apărut în scenă turnul Babel. Toate aceste lucruri au început în primele două sute de ani după potop. Zeii păgâni erau numiți „Petru” Oricât de surprinzător ar părea, este un lucru bine știut printre studenții religiei antice că principalii dumnezei păgâni cărora li se aducea închinare în primele civilizații erau cunoscuți, în general, cu numele de PETRU. Este în egală măsură știut faptul că preoții acelor dumnezei păgâni erau de asemenea numiți PETRU. Același nume, într-o formă sau alta, era folosit pentru TEMPLELE păgâne consacrate acelor dumnezei. Observați că Bryant, în lucrarea sa Ancient Mythology, spune: „Nu doar dumnezeii, ci și hierophantae [preoți speciali] din majoritatea templelor; și acei preoți în mod deosebit care se ocupau de sărbătorirea tainelor erau numiți PATRE” (vol. 1, pag. 354). Acest lucru este important! Cuvântul PATRE are același sens și aceeași pronunție ca PATOR sau PETRU. Bryant continuă. „PATRE era fără îndoială un termen religios…. același ca și PATOR și PATORA.” Dumnezeii păgâni din vechime, preoții care le slujeau, și sanctuarele lor sacre – templele lor – TOATE erau numite PETOR sau PETRU (oricare pronunție este acceptabilă, pentru că vocalele sunt fluide în toate limbile – în special cea semitică). Semnificația cuvântului „Petru” Ce semnificație avea cuvântul PATOR sau PETRU pentru oamenii din antichitate? Destul de surprinzător, cuvântul se găsește în Biblie. Când Moise scrie despre preoții egipteni, arată că ei se numeau PETRU sau „interpreți” – interpreți ai vechilor taine egiptene. Citiți Geneza 41:8. Davidson arată în lexiconul lui ebraic că cuvântul alcătuit din consoane P-T-R (PETRU) înseamnă „a interpreta” sau „interpretare” (pag. 638; Brown, Driver, Briggs, pag. 837; și Gesenius, pag. 877 și pag. 843). Bryant evidențiază faptul că „termenul era folosit mereu cu referire la interpretarea oracolelor” (pag. 308). Preoții păgâni ai religiilor oculte erau numiți PATORI sau PETRU. Ei aveau puterea de a interpreta tainele păgâne. Acest lucru este arătat mai departe de Bunson în cartea lui Hieroglyph, pag. 545, unde spune că egiptenii – după cum arată și Biblia – îi numeau pe „interpreții” sau pe preoții lor: PETR, adică PETRU. Termenul PETRU a fost unul dintre primele nume date dumnezeilor păgâni. El a rezistat până în perioada greacă și cea romană. Dar între timp el a căpătat și o semnificație laică larg răspândită. A ajuns să aibă, în general, semnificația de „tată” sau „părinte.” Dar acesta nu era sub nicio formă sensul lui principal. Bryant continuă: „Cuvântul PATER, atunci când era folosit ca mod de adresare în contextul religios grec și roman, NU însemna, așa cum se crede, tată sau părinte; ci se referea la influența divină a zeității, numită de oamenii din orient PATOR” (idem, pag. 353). În multe religii din antichitate, tatăl era preotul familiei. Acesta este motivul pentru care capul familiei a devenit cunoscut de asemenea ca PATOR sau „tată.” Tatăl, datorită rolului său preoțesc, a devenit cunocut ca ARCHPATOR, sau, așa cum se traduce de obicei, PATRIARH. Astfel a ajuns termenul PATOR să capete semnificația laică de „tată.” Dar la început el însemna întotdeauna „interpret” – în special unul al religiilor oculte. Principalii dumnezei păgâni numiți PETRU Avem dovezi clare că vechii romani îi numeau pe principalii lor zei PETRU – interpreți divini. Scriitorul roman Lucilius amintește de Neptun, Liber, Saturn, Marte, Ianus și Quirnus – toți erau numiți PATER. (Vezi Lucilii Fragments.) El nu dorea să spună că aceștia erau „zei-tați.” Dorea să spună că erau zei de rangul PETRU – zei principali. Lucilius nu epuizează lista. De fapt, nu îl menționează pe JUPITER, „tatăl” zeilor romani. Dar nu era necesar să îl menționeze ca „zeu-PETRU.” Datorită rangului său înalt, titlul PETRU era practic inclus în numele său. El era numit JU-PETRU. Gladstone, în lucrarea sa despre antichitățile Greciei, arată că Jupiter și zeul grec ZEUS erau unul și același – JU-PETRU era modul roman de a spune ZEUS-PETRU, zeu principal al grecilor (Homer and the Homeric Age, vol. I, pag. 287), PETRU era numele care a ajuns să semnifice rangul înalt printre zei – și printre preoții lor. Grecii foloseau termenul „Petru” Romanii nu au fost singurii care și-au numit zeii PETRU. The Classical Manual arată că grecii foloseau termenul PETRU (sau variante ale lui) la fel de des ca romanii. De exemplu, Apolo era numit PATRIUS iar urmașii lui APOLO PATRIUS (pag. 23). Pausanius ne spune că Artemis și Bahus erau numiți PATORA, adică zei-PETRU (vol. 1, 2). Pindar vorbește despre Poseidon Petraios. El spune că tesalonicenii se închinau la Neptun sub acest titlu (Pyth. Ode 4). În Egipt, preoții amonieni – care conduceau unul dintre principalele oracole păgâne din Egiptul antic – erau numiți Petori, după cum spune și Bryant: „Instrumentul (idolul) principal din mâinile lor era numit PIETAURUM” (idem, pag. 356). De multe ori, acest idol lua forma unei stâlp, sau par (idem, pag. 358). Zeița păgână Artemis este deseori înfățișată stând lângă un stâlp de piatră care este numit PATROA sau PETRU (Pausanius, vol. 1). Acești stâlpi și toate simbolurile falice similare au ajuns să fie cunoscute sub numele de PETRA – sacrii PETRU. (Este încă un lucru obișnuit în limbajul vulgar să se facă referire la membrul masculin folosindu-se numele lui religios original – PETRU). Aceste pietre-Petru falice se găseau peste tot în lumea antică. De fapt, nu se face nicio menționare a unui oracol păgân din vechime fără să se facă referire și la emblema PETRU – piatra sacră. Ca și cuvântul PATOR – care a ajuns să indice pur și simplu „tată” sau „părinte” – cuvântul PETRA a ajuns să însemne orice piatră mare. Dar la început, avea doar semnificația religioasă. „Termenul PETRA a ajuns în cele din urmă să însemne orice stâncă sau piatră și să fie limitat la această semnificație. Dar în primele veacuri era FOLOSIT MEREU ÎN SENS RELIGIOS; și se referea la altarele lui Osiris, sau ale Soarelui (Baal), și la alte oracole care se presupunea că trebuiau expuse” (Bryant, pag. 359). Cu alte cuvinte, termenul PETRA însemna piatra-PETRU sacră – o piatră care de obicei avea forma unui falus. „Petra” în lumea păgână Observați câteva referiri la aceste PETRA sacre găsite peste tot în lumea păgână. La templul din Delhi în Grecia, principalul obiect în cadrul ritualului era PETRA (Pausanius, vol. 10). La Acropolis, în Atena, Euripide ne spune că nișele în care erau așezați idolii erau numite PETRAE (vers. 935). Este bine știut faptul că până și cartea sacră care era folosită pentru sărbătorirea tainelor eulisiene era intitulată „Cartea PETROMA” – PETRU-ROMA – CARTEA LUI PETRU (vezi Potter’s Antiquities, vol. 1, pag. 356). Amintiți-vă că și templele păgâne erau numite PETRU. Templul de la Elis, în Grecia, era numit PETRON (Lycophron, vers. 159). Pytho de la Delhi era numit PETRAessa (Olymp. Ode 6). Templul oracol dedicat lui Apolo în Asia Mică era numit PATARA și oracolul de acolo era numit PATAReus („eus” înseamnă „persoana care, unu”) – (Lempriere’s Classical Dictionary, pag. 438). De asemenea PATRAE – un oraș străvechi unde DIANA avea un templu (pag. 438), și oracolul din Ahaia era numit PATRA (Jones, Proper Names of The Old Testament, pag. 296). Sunt prea multe exemplele pentru a le menționa pe toate, dar acestea ar trebui să fie suficiente pentru a demonstra că numele PETRU, sau variante ale lui, au figurat la un nivel foarte înalt în fiecare fază a închinării pâgâne. Aceste pietre și temple PETRU se găseau peste tot în lumea antică. „În istoria ficărui templu oracular există o legendă despre o piatră; o referire la cuvântul PETRA” (Bryant, pag. 362). Originea închinării-PETRU în vechime Închinarea-PETRU poate fi urmărită până în Mesopotamia. Acolo a început idolatria. Acolo a fost ridicat turnul Babel. Nu este de mirare faptul că în Mesopotamia găsim prima menționare a unui templu-PETRU. În Numeri 23; 22:4-5 citim că falsul profet Balaam a fost chemat să profețească împotriva lui Israel. Mai departe, în Deuteronomul 23:4, citim că acest Balaam a fost chemat din „Petor din Mesopotamia” – adică, din PETRU din MESOPOTAMIA. Acest Petor sau Petru (oricare dintre pronunții este corectă) era locul unui templu-oracol. Din dicționarul Proper Names of the Old Testament, editat de A. Jones, aflăm că PETOR-ul lui Balaam era un loc sacru „unde era un templu oracular, și de aceea se numea PETOR, și PETORA, care însemna „loc de interpretare sau templu oracular.” Aici se găsea, fără îndoială, o școală de preoți al căror mare PATORA fusese numit Balaam” (pag. 296). Da, Balaam era marele PATORA (Petru) din Petor (templul-Petru) din Mesopotamia. Era un lucru obișnuit ca fiecare țară păgână să aibă un mare oracol sau templu principal. PETOR sau PETRU în Grecia era Delhi. În Egipt era Amon. În Asia Mică era Licia – și mai târziu Pergam. Profesorul Jones povestește despre alte PETORE în întreaga lume. Rețineți: „Aceste ‘locuri sfinte’ se găseau în multe zone. Exista o cetate de ‘interpretare’ în Acaia, numită PATRAE, și alta în Licia, nimită PATARA, unde Apolo avea un oracol. PETOR era sărbătorit mai târziu pentru închinarea lui Ailat” (idem, pag. 296). Balaam – „Marele Petru” Dar Balaam a venit din Petor, pe Eufrat – oracolul Mesopotamiei. El nu era nici mai mult, nici mai puțin decât MARELE [CONDUCĂTORUL, n.tr] PATORA (așa cum menționează Jones) CHIAR ÎN CASA idolatriei și a falsei religii. Însăși semnificația numelui „Balaam” arată că el considera despre sine că ocupă chiar scaunul lui Nimrod, întemeietorul religiilor mistice. Numele „Balaam” înseamnă în limba semitică „Cuceritorul Popoarelor.” Exact acesta era numele adecvat pe care grecii obișnuiau să i-l atribuie lui NIMROD. Ei îl numeau NICOLAUS, care de asemenea însemna „Cuceritorul Popoarelor.” În Noul Testament citim despre oameni care urmau învățăturile lui NICOLAUS (Nimrod). Ei se numeau nicolaiți. Encyclopaedia lui McClintock și Strong, referindu-se la ei, spune: „Secta nicolaiților este descrisă ca urmând doctrina sau învățătura lui Balaam – și nu pare improbabil că acest nume este folosit simbolic, deoarece NICOLAUS este echivalent ca sens cu BALAAM” (vol. 1, pag. 621). Da, cele două nume, NICOLAUS și BALAAM, au exact aceeași semnificație – amândouă îl indică pe NIMROD, inițiatorul păgânismului. Mai aflăm că atunci când Simon Magul (alias Simon Petru) a „creștinat” religia lui NIMROD, apostolul Ioan i-a etichetat în mod direct pe urmașii lui ca NICOLAIȚI și urmașii lui BALAAM. Toate ereziile menționate în cele șapte biserici alcătuiesc UN SINGUR sistem – sistemul lui NIMROD, sub conducerea lui Simon Magul. Balaam îl reprezintă pe Nimrod Numele de Balaam este un alt nume pentru NIMROD. Dar, rețineți – acel „Balaam” care s-a întâlnit cu Israel pe drumul lor afară din Egipt NU era unul și același cu Nimrod. Nimrod fusese omorât cu câteva sute de ani mai înainte. Acest Balaam doar îl reprezenta pe Nimrod ca succesor al lui. Știm cu toții că Iosua a fost succesorul lui Moise, considerându-se că ocupa locul lui Moise. Chiar în vremea lui Hristos cărturarii și fariseii ocupau locul lui Moise ca autoritate (Mat. 23:1-4). Așa era și cu Balaam. El a păstrat unul din numele lui Nimrod pentru a arăta că el era succesorul legitim al Arhi-răzvrătitului. Și pentru a-și sublinia autoritatea, Balaam putea arăta că sediul său era PETOR sau PETRU din Mesopotamia. De aceea, moabiții, în ura lor față de Israel, l-au chemat pe marele preot al lumii păgâne. Ei au ignorat preoția zeilor neamului lor, mergând la cea mai înaltă autoritate pe care o cunoșteau! Josephus îl prezintă pe acest profet fals ca „Balaam, care trăia pe Eufrat, și era cel mai mare profet din acea vreme” (Ant. IV, 6:2). Balaam era succesorul lui Nimrod – PONTIFEX MAXIMUS al lumii păgâne. Sediul lui era „PETRU pe Eufrat” – SFÂNTUL PETRU AL MESOPOTAMIEI, marele oracol al păgânismului. Aceasta este o descoperire șocantă – dar o descoperire care rezistă testului Bibliei și al istoriei religioase antice. Zeii-PETRU vin la Roma Este un adevăr istoric bine cunoscut acela că în primele veacuri, centrul civilizației era în Asia și Mesopotamia. Mai târziu, puterea politică a trecut la greci și apoi la romani. Este de asemenea recunoscut pe scară largă faptul că religiile Asiei, până în perioadele greacă și romană, au trecut și în vest. Până în secolul cinci, religiile mistice ale babilonienilor își aveau centrul în Roma! Până atunci, Roma devenise principala cetate a lumii. Rapoarte timpurii amintesc acest transfer al religiei păgâne din Asia chiar în cetatea Romei. Lucrarea din primul secol [î.Hr.] a lui Virgil, Eneida, a devenit în vremea imperiului Roman un fel de „Biblie” romană. Ea spune povestea unui personaj pe nume Aeneas care a pribegit departe de Asia chiar după războiul troian și s-a stabilit în Italia. Tema principală a cărții este așa-zisa „misiune sacră” a lui Aeneas: aducerea zeilor păgâni ai Asiei în Italia! Virgil nu precupețește niciun efort în a lăuda călătoria lui Aeneas. El arată cum Aeneas le-a adus romanilor RELIGIA ORGANIZATĂ – cu toți zeii și zeițele păgâne care o alcătuiau. Și aspectul cel mai important: Virgil afirmă de repetate ori că aceste zeități erau PATRII Asiei. (Vezi Classical Manual, pag. 592, pentru mai multe informații care confirmă acest lucru.) Acești zei și zeițe erau zeități PETRU – marile zeități care aveau menirea de a favoriza Roma și Italia față de alte țări. Asia fusese primul cămin al zeilor-PETRU. Prin intermediul lui Virgil descoperim că aceștia au fost aduși în pragul Romei. Și de ce nu? Până în primul secol, Roma era considerată „căminul zeilor.” Prudentius, el însuși roman, spune că nu exista nici măcar o singură zeitate păgână care să nu-și găsească până la urmă sediul la Roma. Observați ce spune el: „S-a ajuns până acolo încât exista un singur cămin pentru toți zeii pământului, și LA ROMA puteți număra tot atâtea temple ale zeilor câte morminte ale eroilor sunt în întreaga lume” (Symmachus, 189-197). Mai clar de atât nu se poate! În vremea imperiului, Roma a devenit sediul religiei păgâne. Ea era marele oracol al lumii, PETRUL întregului pământ. Marii zei ai Romei Erau doi zei ai Romei antice cărora li se aducea închinare în mod proeminent ca zei-PETRU. Unul era JU-PITER (Zeus-Petru). Celălalt, spune Classical Manual, era IANUS, căruia i se spunea PATER sau PETRU (vezi pagina 389). Uneori acești doi zei sunt confundați. Dar ei sunt doi zei diferiți – în strânsă legătură cu păgânismul primului secol. Cel de-al doilea zeu, IANUS-PETRU, juca anumite roluri interesante în religia păgână a Romei. Aceste roluri răspund întrebării: Cine a fost primul Petru al Romei? Rețineți o scurtă istorie și câteva acțiuni ale acestui zeu. Plutarh, scriind despre viața lui Numa, ne dă identitatea lui IANUS. După Plutarh, inițial Ianus a fost un prinț din vechime care a domnit în prima perioadă a lumii. El a adus oamenii de la o viață crudă și sălbatică la un sistem îngăduitor și rațional. EL a fost primul care a construit cetăți și primul care a întemeiat guvernarea asupra oamenilor. După moartea lui a fost zeificat. Nu este nicio îndoială cu privire la cine a fost IANUS! Acest titlu era doar unul din multele nume date lui Nimrod. Acest prinț din vechime care a fost omorât în mod violent, a fost zeificat mai târziu de religiile păgâne. Datorită înaltei sale autorități a fost numit PATOR sau PETRU. Iată câteva dintre activitățile religioase de care răspundea IANUS-PETRU. IANUS-PETRU era pricipalul zeu care interpreta vremurile – în special profețiile. „Trecutul și viitorul erau mereu prezente în mintea lui” (Classical Manual, pag. 388 și 389). El era înfățișat ca având două fețe. Plutarh spune că acesta era un simbol al străduințelor lui de a trece oamenii de la barbarie la civilizație – adică de a-i aduce la civilizația lui NIMROD. Unul dintre rolurile lui IANUS, după zeificarea lui, era continuarea misiunii lui sacre de „civilizare” a oamenilor. Dar să mergem mai departe. Ianus-Petru avea „chei” Zeul-PETRU IANUS era pentru vechii romani „PĂZITORUL PORȚILOR CERULUI ȘI ALE PĂMÂNTULUI.” „EL ESTE REPREZENTAT CU O CHEIE ÎNTR-O MÂNĂ… ca emblemă a stăpânirii lui asupra PORȚILOR și drumurilor.” Cât de șocant! Romanii păgâni îl numeau pe IANUS al lor PETRU cu sute de ani înainte de nașterea apostolului Petru. Acest IANUS era cel care răspundea de „porțile de mărgăritar”! Însuși cuvântul IANUS înseamnă „porți,” adică acela care este însărcinat cu PORȚILE. Classical Manual continuă: „Ovid vorbește despre el [Ianus] în prima carte din seria Fasti; fața lui este dublă pentru a arăta că imperiul lui se întinde atât asupra cerului, cât și a pământului – [nu pretinde și Papa aceeași putere astăzi?] – și că toate lucrurile îi sunt deschise și închise DUPĂ CUM DOREȘTE – [era infailibil și nu dădea nimănui socoteală pentru acțiunile lui; la fel și Papa] – că guvernează universul [catolicum], și doar el are puterea de a face lumea să se învârtească în jurul propr
  29. Imi cer iertare ca nu a incaput toata seria de articole in postarea mea, motiv pentru care o sa incerc completarea prin a relua de la titlul <>. Daca nici acum nu „incape totul, voi reveni cu o atreia postare care sigur va fi suficienta.
    Va multumesc pentru intelegere.

    Ianus-Petru avea „chei”

    Zeul-PETRU IANUS era pentru vechii romani „PĂZITORUL PORȚILOR CERULUI ȘI ALE PĂMÂNTULUI.” „EL ESTE REPREZENTAT CU O CHEIE ÎNTR-O MÂNĂ… ca emblemă a stăpânirii lui asupra PORȚILOR și drumurilor.”
    Cât de șocant! Romanii păgâni îl numeau pe IANUS al lor PETRU cu sute de ani înainte de nașterea apostolului Petru. Acest IANUS era cel care răspundea de „porțile de mărgăritar”! Însuși cuvântul IANUS înseamnă „porți,” adică acela care este însărcinat cu PORȚILE.
    Classical Manual continuă: „Ovid vorbește despre el [Ianus] în prima carte din seria Fasti; fața lui este dublă pentru a arăta că imperiul lui se întinde atât asupra cerului, cât și a pământului – [nu pretinde și Papa aceeași putere astăzi?] – și că toate lucrurile îi sunt deschise și închise DUPĂ CUM DOREȘTE – [era infailibil și nu dădea nimănui socoteală pentru acțiunile lui; la fel și Papa] – că guvernează universul [catolicum], și doar el are puterea de a face lumea să se învârtească în jurul propriei axe; CĂ EL STĂPÂNEȘTE ASUPRA PORȚILOR CERULUI.”

    Catolicii pretind că au „cheile”

    Biserica Catolică pretinde că Petru i-a dat cheile porților cerului și că nimeni nu va intra în prezența lui Dumnezeu decât dacă biserica îi deschide porțile. Chiar cuvântul „cardinal” înseamnă „balama.” Cardinalii Bisericii Romane sunt BALAMALELE datorită cărora POARTA – Papa – se poate mișca.
    Classical Manual continuă: „Succesiunile zi-noapte sunt stabilite prin influența lui; și că estul și vestul sunt cuprinse într-o clipă de privirea lui.” IANUS-PETRU era cel care controla și calendarul prin preoții lui. Prima lună a anului era numită după el, pentru a arăta controlul pe care îl deținea asupra anilor. La fel și astăzi, încă numim IANU-arie prima lună. Biserica Catolică, ca și preoții lui Ianus, simte că are aceeași autoritate asupra calendarului din prezent.

    Un alt nume al lui Nimrod

    În final este necesar să observăm cel puțin încă un nume sub care a fost mascat Nimrod – numele MITRAS, numele persan pentru Baal, zeul soare. Închinarea-Mitras la Nimrod era populară și a fost una dintre ultimele care s-a plantat în Roma, totuși avea o temă foarte veche – închinarea-PETRU în forma cea mai pură. „Mitras a fost stilizată de neamurile PATOR-ului din est; templele lui erau PATRA și PETRA, iar festivalurile lui – PATRICA” (Bryant, vol. 1, pag. 370).
    Da, chiar Nimrod sub numele de Mitras, zeul-soare, era numit PETRU!!!
    Sir James Frazer ne povestește despre această religie a Mitrei – religia acelui PETRU păgân – care venea la Roma. Rețineți. „Printre zeii de origine orientală care, în declinul lumii antice, concurau unii împotriva altora pentru a supune vestul, se număra și vechea zeitate persană – MITRA. Popularitatea imensă a acestei închinări este atestată de monumentele ei ilustrative care s-a descoperit că erau risipite din belșug PESTE TOT ÎN IMPERIUL ROMAN.
    Atât în privința doctrinelor, cât și a ritualurilor, cultul MITRA pare să fi prezentat multe asemănări nu doar cu religia Mamei Zeilor, ci și cu creștinismul” (Golden Bough, St. Martin’s ed., vol. 1, pag. 471).

    Catolicii acceptă închinarea „Petru”

    Ceea ce vrea să spună este că creștinismul secolelor trei și patru moștenise deja atâtea lucruri din credințele păgâne, încât această religie-PETRU care venea din orient a găsit multe asemănări cu creștinismul roman. Catolicii acceptaseră deja, până în acel moment, sărbătorile Crăciunului, Paștelui și o suită de alte ritualuri și credințe. Frazer continuă: „În ansamblu, asemănările dintre sărbătorile creștine și cele păgâne sunt prea apropiate și prea numeroase pentru a fi simple coincidențe” (idem, pag. 475).
    MITRAISMUL păgân a fost cel care a dat cel mai mult „creștinismului.”
    Bryant arată că numele principal pentru MITRA în orient era PATOR sau PETRU – „templele lui erau PATRA și PETRA și sărbătorile lui – PATRICA.” Tot ce are legătură cu această religie păgână străveche poate fi detectat la primul PETRU – primul „interpret al tainelor” care nu era nimeni altul decât NIMROD. Acesta este același sistem mistic pe care l-au absorbit romano-catolicii.

    Stă pe scaunul lui „Petru”

    Nu este nicio mirare că Biserica Romano-Catolică pretinde că stă pe SCAUNUL LUI PETRU și că principalului templu al lumii în prezent i se spune AL LUI PETRU. Biserica a acceptat practicile și simbolurile celei mai vechi religii păgâne de pe pământ: închinarea-PETRU – religia lui Nimrod.
    Această religie păgână a fost însușită și practicată cu mult timp înainte ca Hristos să le fi spus apostolului Petru și celorlaltor apostoli că ei vor avea „cheile Împărăției cerurilor” (Mat. 16:19). Satana a contrafăcut adevărata religie a lui Dumnezeu cu secole înainte ca Hristos să vină!
    Aceasta era încercarea lui Satana de a înăbuși adevărata religie a lui Dumnezeu cu o contrafacere care pentru ochiul neantrenat pare autentică. El a făcut acest lucru în prinicipal prin Simon Magul (Pater) care a amestecat toate religiile păgâne unindu-le într-o religie UNIVERSALĂ și a numit acest sistem „creștinism.”
    Biblia ne spune să ieșim complet din acest sistem religios fals care se ascunde sub numele de creștinism. Noi trebuie să ne întoarcem la credința dată odată sfinților. Îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui arătată în faptul că I-a dat Bisericii Sale ADEVĂRUL.

    Simoniții întemeiază BISERICA UNIVERSALĂ

    Ridicând învățăturile lui personale deasupra Bibliei și predicând o doctrină a mântuirii „fără fapte,” Simon Magul a avut în curând un urmaș universal, popular.
    Zeificat de romani, el a fost îngropat pe dealul Vaticanului. Citiți cum s-a întâmplat aceasta în articolul de față.
    SIMON Magul, ca și strămoșii lui, a amestecat în mod deliberat învățăturile Babilonului cu expresii biblice.
    Una din intențiile lui principale era de a adapta vocabularul creștin sistemului ceremonial babilonian. Cu alte cuvinte, el a mers mai departe cu păgânismul, dar acum pretindea că sistemul lui avea origini „creștine.”
    Pentru a introduce legitim păgânismul în Biserică, el trebuia să mistifice multe pasaje din Vechiul Testament care interziceau idolatria și orice legătură cu grozăviile păgânismului. Și a făcut acest lucru într-un mod destul de inteligent. Metoda lui principală de a explica Vechiul Testament a fost prin a-i alegoriza învățăturile.

    Magul pervertește Biblia

    Dacă acest lucru nu a fost suficient pentru a-i modifica sensul, el urma să o respingă ca având o mai mică valoare decât actuala voință a lui Dumnezeu care se presupunea că îi fusese descoperită. De fapt, el mers până acolo încât a reușit să elimine complet Vechiul Testament, prin intermediul învățăturii că doctrinele lui erau menite să-i înrobească pe oameni și că poruncile lui erau prea greu de împlinit. „Irenaeus afirmă că Simon învăța că profețiile iudaice [Vechiul Testament] erau inspirate de îngerii creatori; de aceea, cei care își puneau speranța în el și Elena NU AVEAU NEVOIE SĂ LE URMEZE, CI SĂ SE COMPORTE ÎN MOD LIBER AȘA CUM DOREAU; pentru că oamenii vor fi mântuiți datorită îndurării lui, și nu datorită vreunei calități a lor, acestea fiind poruncite din întâmplare de acești îngeri creatori CARE NU DOREAU DECÂT SĂ-I ÎNROBEASCĂ PE ACEAIA CARE LE AUZEAU” (Dict. of Christian Biography, vol. 4, pag. 683).
    Ce diabolic!
    Iată ce scrie în Dict. of Religion and Ethics despre această doctrină principală a lui SIMON PATER: „Simon învăța că preceptele legii și ale profeților erau inspirate de îngeri [ființe inferioare] în dorința de a-i reduce pe oameni la sclavie, dar aceia care credeau în el și în Elena, având în vedere că erau eliberați de dictatura sinistră a legii, erau liberi să se comporte așa cum doreau. Pentru că oamenii sunt mântuiți prin har și nu prin fapte bune. Antinomismul simonienilor a dat naștere unei conduite LIBERTINE și unui COMPROMIS CU PĂGÂNISMUL” (vol. 11, pag. 518).
    Să continuăm. „Dar el [Simon] a promis că lumea va dispărea și că aceia care îl urmau vor fi mântuiți. Și în consecință, PREOȚII LUI, ne spune Irenaeus [da, Simon a întemeiat o preoție], duceau vieți ușuratice, foloseau magia și incantațiile, făceau poțiuni magice, AVEAU SPIRITE FAMILIARE prin intermediul cărora puteau tulbura în vis pe cine doreau.
    Ei aveau ICOANE cu Simon și Elena, în forma lui JUPITER și, respectiv, a MINERVEI” (Dict. of Christian Biography, vol. 4, pag. 683).

    Simon onorat ca Jupiter

    În primul secol, oamenii care aveau puteri demonice ca acelea pe care le avea Simon erau onorați ca zei – chiar le erau aduse jertfe. Vi se pare un lucru neobișnuit? Atunci citiți Fapte 14:11-13. După ce au văzut minunile mari pe care Pavel și Barnaba le făcuseră prin Duhul Sfânt, Luca scrie: „La vederea celor făcute de Pavel, noroadele și-au ridicat glasul și au zis în limba licaoniană: ‘Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc.’ Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur.” Apoi preotul lui Jupiter a venit pentru a le oferi jertfă.
    Pavel și Barnaba „și-au rupt hainele” când au văzut lucrul acesta. Ce ar fi făcut SIMON MAGUL? Sau, mai degrabă, ce a făcut Simon Magul? El a permis Senatului roman, cu aprobarea împăratului Claudiu, să îl declare zeu și să-i ridice o statuie. Iar oamenii care l-au urmat îl numeau JUPITER – spunându-și în același timp creștini. Statuia care i-a fost dedicată lui Simon era după chipul principalului zeu al lumii păgâne – zeul care a pustiit Sfânta Sfintelor din templul lui Dumnezeu – Jupiter Capitolinus.
    Evreii cinsteau și considerau numărul șapte ca fiind scris în legea lui Dumnezeu – păzirea zilei a șaptea, cele șapte zile sfinte, etc., – dar Simon și urmașii lui au făcut o schimbare deosebită și au cinstit numărul opt în schimb (de ex. ziua a opta – care devine prima zi a săptămânii). (Vezi Anti-Nicean Fathers, vol. 7, pag. 379.)

    Moartea lui Simon Magul

    Rapoartele privind moartea lui Simon variază. Multe din istorisiri încearcă să încorporeze anumite elemente de ficțiune din miturile grecești și egiptene pentru a spori interesul cititorului cu privire la acest personaj fascinant. Dar primele rapoarte spun că el a fost îngropat în Roma după o îndelungată perioadă de mare cinste și zeificare.
    Nu se știe sigur unde a fost îngropat Simon Magul, alias Simon Petru sau Simon Jupiter. Dar un lucru se știe sigur. Locul de îngropare a TUTUROR profeților și sfinților romani era în cimitirul sacru de pe dealul Vaticanului. Acest lucru este cert.
    Observați ce spune Werner Keller în cartea lui, The Bible as History, despre așa-zisa îngropare a acelui Petru al catolicilor. (Înainte de a citi declarația lui Keller, să ne amintim că el este un catolic desăvârșit și el însuși credea cu fermitate că apostolul Petru a fost îngropat la Roma. Totuși, Biblia nu spune nimic de acest gen. Acum, să citim comentariul lui Keller – comentariul oficial al Bisericii Romano-Catolice):
    „În noaptea morții lui pe cruce, urmașii lui Petru i-au ÎNGROPAT trupul. Ca și în cazul lui Isus pe dealul Calvarului, a fost învelit în pânză de in și dus în secret pe un TEREN PĂGÂN DE ÎNGROPĂCIUNE pe Via Cornelia, în spatele structurii de piatră a arenei. Acest CIMITIR PĂGÂN se întinde pe o colină numită VATICANUS: cuvântul latin ‘vatis’ înseamnă ‘profet,’ sau ‘GHICITOR.’ Mai înainte exact în acel loc se găsise un oracol etruscian” (pag. 368).
    Ce recunoaștere!
    Keller ar fi putut fi mai perceptiv pentru a ști că acel Petru îngropat chiar în acest cimitir, dintre toate locurile posibile, NU putea fi apostolul Petru. În primul rând, Petru era iudeu, iar iudeii trebuiau să fie îngropați în propriile lor cimitire. Și chiar dacă printr-o întâmplare un iudeu trebuia îngropat într-un cimitir roman, este un lucru destul de greu de crezut că s-ar fi permis ca un iudeu – în special unul care a atacat religia romană așa cum a făcut-o Petru – să fie îngropat în cel mai sfânt dintre toate cimitirele păgâne! Acest cimitir era rezervat profeților, ghicitorilor și figurilor centrale ale Romei păgâne. Este ca și cum am spune că era posibil ca Hitler să fie îngropat în Mănăstirea Westminster. De asemenea, vi-i puteți imagina pe ADEVĂRAȚII creștini căutând un CIMITIR PĂGÂN – cel mai mare dintre toate – în care să-l îngroape pe cel mai mare dintre apostolii creștini, dușmanul înveterat al PĂGÂNISMULUI?
    Acest loc, dintre toate locurile, nu putea fi locul îngropării apostolului Petru – chiar dacă el ar fi fost la Roma. Pe de altă parte, într-adevăr, nu există alt loc mai bun pentru îngroparea lui SIMON MAGUL. El fusese, și continua să fie, onorat ca zeu – nu doar de poporul Romei, ci chiar și de împărat și Senat.
    Da, Keller și prietenii lui catolici au găsit fără îndoială un SIMON, dar nu pe apostolul Petru.

    Biserica Catolică acceptă învățăturile lui SIMON MAGUL

    Avem raportul istoriei care ne spune că învățătura lui Simon s-a răspândit ca focul în miriște – în special în Roma, unde a fost onorat ca zeu. De fapt, după ce a mers acolo, el și-a stabilit sediul în această cetate. Dar să nu uităm că urmașii lui Simon pretindeau că sunt creștini ADEVĂRAȚI.
    Simon a aderat de îndată la aceasta. De fapt, acesta a devenit numele preferat pe care-l foloseau urmașii lui. Numele de simonieni și samariteni au început să dispară în secolul al doilea d.Hr. Iustin ne spune că în zilele lui (152 d.Hr.) unele nume se mai foloseau după numele părinților. Dar până în vremea lui Origen (220 d.Hr.), ne spune că cu greu se mai puteau găsi 30 de persoane în lume care să fi preluat numele părinților. Totuși, Eusebius, care a trăit cu aproximativ o sută de ani mai târziu, spune că aceste persoane erau încă destul de numeroase în întreaga lume.
    Adevărul este că ei renunțaseră la folosirea numelui de SIMON sau samariteni deoarece până în secolul al patrulea numele lor începuseră să aibă o conotație odioasă. Cu toate acestea, simonienii erau prezenți într-un număr destul de mare – de această dată cu numele de „creștini.” Și avem mărturia exactă chiar a lui Eusebius (325 d.Hr.) că acești oameni s-au adunat în Biserica Catolică.
    Observați ce spune Eusebius, după ce afirmă că Simon Magul a primit botezul în vremea apostolilor și a mimat credința creștină: „Și ceea ce este și mai surprinzător, ACEST LUCRU ESTE FĂCUT CHIAR ȘI ÎN PREZENT de aceia care urmează ereziile LUI extrem de spurcate. Pentru că ei, după modelul părintelui lor, SE INFILTREAZĂ ÎN BISERICĂ, asemeni unei boli pestilențiale și leproase, AFECTÂNDU-I ÎNTR-O MARE MĂSURĂ PE ACEIA [un mare număr de oameni] cărora reușesc să le insufle otrava mortală și teribilă ascunsă în ei înșiși” (Eccl. Hist., II, cap. I, sect. 12).
    Aceasta este o mărturie șocantă, căci Eusebius ne spune că acești oameni erau acum „creștini” și că ei corupeau întreaga biserică la fel ca o boală pestilențială care atacă întregul corp. Eusebius susține mai departe că persoanele care produceau cele mai mari tulburări erau excluse din Biserica Catolică. Dar cum i-ar fi putut exclude pe toți? Aproape întreaga biserică din acea vreme era afectată.
    Nu trebuie să tragem concluzia că toate sectele eretice timpurii erau ramuri ale religiei lui Simon Magul. Până la sfârșitul primului secol existau cel puțin 50 de secte mici. Grupul lui Simon Magul reprezenta câteva din aceste secte, dar nu pe toate. Realitatea este că simonienii, al căror sediu era la Roma, au absorbit până în secolul al cincilea TOATE aceste secte mici.

    Simonismul ESTE catolicism

    Este de asemenea adevărat că până și unii catolici (din vremea lui Eusebius) erau refractari în a accepta până la capăt doctrinele lui SIMON MAGUL referitoare la ICOANE, IMAGINI, INCANTAȚII, etc., dar istoria arată că în decurs de o sută de ani barierele au fost îndepărtate complet.
    Dar în vremea lui Eusebius, el chiar s-a opus introducerii icoanelor în biserici și închinării la ele. Observați ce spune el în final despre acești „creștini” ai lui SIMON: „Simon a fost autorul tuturor ereziilor. Din vremea lui și până în prezent aceia care i-au urmat ereziile au MIMAT învățătura curată a creștinilor, care este sărbătorită de toți în virtutea curăției vieții la care îndeamnă ea. Dar cu toate acestea, ei au îmbrățișat din nou superstițiile idolilor, la care pretindeau [cu ostentație] că au renunțat; și se pleacă înaintea imaginilor și chipurilor lui Simon și ale Elenei, mai sus menționată, care era cu el [adică imagini ale lui JUPITER și MINERVEI – catolicii fac exact același lucru și în prezent]; și se grăbesc să li se închine cu tămâie, jertfe și libații.” (Eccl. Hist., II, 13, 6).
    Ce declarații clare și relevante! Eusebius nu vorbește despre ceea ce el consideră a fi eretici din afara Bisericii Catolice. El vorbește despre grupul MAJORITAR DIN ACEA BISERICĂ aflat în continuă creștere pe o scară largă. El atribuie aceste rele „creștinilor” care l-au urmat pe SIMON MAGUL. Ei erau așa de activi în vremea lui ÎN INTERIORUL BISERICII încât aceasta îi producea o mare îngrijorare.
    Dar ce s-a întâmplat?
    Au reușit cei câțiva conducători catolici din secolul al patrulea, care au denunțat IDOLATRIA, să convingă masele să renunțe la ea și să se desprindă de SIMONIENII (numiți acum creștini) care erau cauza acestei situații?
    Răspunsul istoriei este NU!
    „Creștinii” simonieni au reușit. Chipurile cioplite, idolatria și păgânismul – toate acestea au devenit Biserica Universală, exact așa cum plănuise încă de la început SIMON MAGUL – sau diavolul care îl poseda.
    Putem înțelege acum de ce Dumnezeu, prin intermediul lui Luca, dedică o întreagă secțiune a Faptelor avertismentului pe care ni-l adresează cu privire la originea acestui om. El nu a făcut NICIOATĂ parte din Biserica lui Dumnezeu – NICIODATĂ!! Dar el, și urmașii lui – după cum istoria arată clar – au reușit să dea naștere religiei UNIVERSALE – un amestec păgân declarat „creștin”!

    Înșelătoria Magului înregistrată în Noul Testament

    ÎN TIMP CE cartea Faptelor ne oferă CHEIA care arată începuturile sistemului religios fals inițiat de Simon Magul, ea nu descrie detaliu acțiunile sistemului. Totuși, cartea Faptelor își atinge scopul demascării celui care a inițiat toată nenorocirea. Dumnezeu a prevăzut ca epistolele, Apocalipsa și, de asemenea, Evanghelia după Ioan, să descrie erezia ÎN DETALIU. Cu siguranță NU suntem lăsați pradă incertitudinii cu privire la învățăturile lui abominabile.

    Principalele cărți care fac demascarea

    Cu greu putem găsi o epistolă care să nu menționeze religia lui Simon Magul. Chiar și erudiții care au studiat istoria bisericii au văzut clar că aproape TOATE referințele din epistolele Noului Testament care demascau erorile din prima perioada a Bisericii îndreaptă atenția în mod exclusiv către Simon Magul, sau urmașii lui direcți. History of the Church, de Schaff, spune următorul lucru despre Simon Magul și doctrinele lui: „Indicii clare ale acestei erori apar în epistolele de mai târziu ale lui Pavel (către Coloseni, Timotei și Titus), cea de-a doua epistolă a lui Petru, prima epistolă a lui Ioan, epistola lui Iuda și soliile din Apocalipsa către cele șapte biserici.”
    „Această erezie, în secolul al doilea, s-a răspândit în întreaga biserică, în est și în vest, în diferite școli gnostice” (Apostolic Christianity, vol. 2, pag. 556).
    Dar pentru a ne îndrepta atenția către acel apostol care pare să fi lansat atacul cel mai deliberat și plănuit la adresa falsului creștinism al lui Simon Magul, trebuie să privim la Ioan. Luați Evanghelia lui, de exemplu. În timp ce redă un istoric al lucrării lui Hristos, el are o abordare complet diferită a acestui subiect în comparație cu celelalte trei evanghelii.
    Ioan a scris târziu. Vremurile se schimbaseră. Ioan știa că învățăturile lui Hristos fuseseră pervertite printr-un binecunoscut complot de a distruge ADEVĂRUL. Pentru a înțelege abordarea lui Ioan în Evanghelia lui, trebuie să fim în cunoștință de cauză cu privire la efortul lui de a demasca sistemul fals care se ridicase și care câștiga teren.
    Observați cum Ioan insistă permanent asupra necesității de a păzi poruncile lui Dumnezeu. De ce? Pentru că sistemul fals predica învățăturile LIBERTINE.
    Observați și accentele geografice deosebite în Evanghelia lui Ioan. El a fost cel care a menționat întâlnirea lui Hristos cu femeia din Samaria. Atunci când a relatat acest incident din Samaria, în mod sigur Ioan avea în vedere un anumit lucru pe care biserica din vremea sa AVEA NEVOIE să-l știe.
    Toate celelalte evanghelii menționează SAMARIA de aproximativ cinci ori, și chiar și atunci doar în trecere, numai cu scopul de a oferi un indiciu geografic. Dar, când vine vorba de Ioan, scriind ani de zile mai târziu decât ceilalți, el dedică mai mult spațiu problemelor din SAMARIA decât este acordat în tot restul Noului Testament. El avea un MOTIV cert și bine definit pentru a face acest lucru.
    Ioan se distinge prin planul lui de a „încununa” rapoartele Evangheliei despre Hristos cu scopul de a oferi bisericii o Evanghelie completă – introducând acele aspecte care erau necesare pentru informarea noastră.
    De asemenea, epistolele lui Ioan sunt pline de informații specifice despre conspirația de răsturnare a Adevărului. Totuși, nici una din lucrările lui Ioan menționate mai sus nu reprezintă ULTIMELE lui eforturi de a avertiza biserica despre acea conspirație care era extrem de activă. Ultima mărturie a lui Ioan către biserica lui Dumnezeu înainte de moartea sa este cuprinsă în cartea Apocalipsei.
    Hristos a dat ultimul Său mesaj scris de AVERTIZARE despre acest sistem prin Ioan, în Apocalipsa! El ne spune foarte clar CHIAR NUMELE SISTEMULUI CARE TREBUIE SUPRAVEGHEAT într-un mod remarcabil și tainic. Tainic, și totuși ATÂT DE CLAR atunci când sunt înțelese CHEILE. Cu siguranță, Dumnezeu NU Își lasă biserica în întuneric.

    Cartea Apocalipsei

    Această carte este probabil cea mai importantă în cadrul studiului nostru despre creștinismul lui SIMON MAGUL. De ce? Trei motive clare:

    1. Cartea Faptelor ne relatează TRECUTUL bisericii. Ea ne spune despre Simon Magul care a întemeiat un sistem fals. Fără cartea Faptelor care să-l identifice pe OMUL din spatele întregului sistem, acțiunile acestui sistem fals așa cum sunt înregistrate în epistole devin obscure și în anumite cazuri imposibil de înțeles.

    Așadar, cartea Faptelor are o importanță vitală!!

    2. Apoi apar în scenă epistolele, descriind sistemul fals. Prin intermediul epistolelor, incidentul cu SIMON MAGUL din Fapte se transformă în dinamită!!

    Fiecare secțiune a Scripturii are de îndeplinit un anumit scop. Doar atunci când înțelegem respectivele scopuri, Biblia capătă într-adevăr sens pentru noi.

    3. Acum cartea cea mai importantă – Apocalipsa. În timp ce cartea Faptelor descrie începutul sistemului fals, iar epistolele îi prezintă învățăturile și îi descriu acțiunile, cartea Apocalipsei vine în prim plan expunând ISTORIA PROFETICĂ A SISTEMULUI PE PARCURSUL ÎNTREGII EXISTENȚE A BISERICII. Trebuie să ne amintim că Apocalipsa are scopul de a ne arăta „lucrurile…. care au să fie.” Aceasta este menirea ei, pe care ea și-o îndeplinește într-un mod extraordinar.

    Cele șapte biserici din Apocalipsa

    Această secțiune din Apocalipsa ne oferă o CHEIE importantă. Ea descrie pe scurt istoria profetică a bisericii până la venirea lui Hristos. Dar, de asemenea – și acest lucru este important – ea prezintă permanent sistemul fals cu care ADEVĂRATA biserică va veni în contact. Deși sunt folosite diferite nume pentru a-i descrie pe aceia care corup Adevărul, un studiu atent arată că Hristos se referă la UN SINGUR sistem fals, la modul general – poate cu ramificații, dar cu toate acestea UN SINGUR sistem care se va opune adevăratei biserici pe tot parcursul istoriei ei.
    Și cu privire la acest lucru, Hristos ne spune în cele mai simple cuvinte care vor fi acei oameni care vor reprezenta falsul sistem. El ne spune că aceștia vor fi SAMARITENII! Adică, samaritenii, alias creștinii sau, pe scurt, urmașii lui SIMON MAGUL!
    Hristos ne oferă o dublă mărturie în sprijinul acestei identificări în cel mai remarcabil mod. Ceea ce ne spune în Fapte despre SIMON MAGUL ca fiind începutul planului diabolic, întărește spunându-ne în Apocalipsa că urmașii lui Simon vor alcătui sistemul cel fals până la revenirea lui Hristos pe pământ. Amintiți-vă că dr. Schaff, vorbind despre Simon Magul, spune că „indicii clare ale acestei erori apar în… soliile din Apocalipsa către cele șapte biserici.”
    Dar înainte de a analiza aceste trimiteri clare, trebuie să spun că materialul care urmează ar fi fost clasificat în trecut ca ABSURD și extrem, dar descoperirile recente aruncă o lumină complet nouă asupra acestui subiect. Să vedem.

    Dovada

    Hristos îi identifică pe oamenii din spatele falsului sistem oferind câteva nume, dar acestea sunt doar niște nume ale falsului sistem. Rețineți. În două ERE diferite ale bisericii citim o descriere diferită a acestor oameni.
    „Iată că îți dau pe cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt Iudei și nu sunt, ci MINT; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale și să știe că te-am iubit” (Apoc. 3:9).
    Aceasta este o făgăduință pentru NOI, astăzi. Citim de asemenea despre acești oameni falși identificați cu același nume, chinuindu-i pe creștinii din perioada Smirna a bisericii (Apoc. 2:9). Identificarea se repetă DE DOUĂ ORI, cele două situații descrise găsindu-se la o distanță de sute de ani una de cealaltă. Acum rămâne întrebarea:
    LA CINE SE REFERĂ? Răspunsul este așa de clar. Ei sunt creștinii-samariteni, adică urmașii samariteanului SIMON MAGUL!

    Proba

    Citiți din nou acest verset: „…care zic că sunt Iudei și nu sunt, ci MINT….”
    Dacă am scoate această expresie din contextul ei biblic și am așeza-o, de exemplu, într-o lucrare laică obișnuită scrisă în primul secol, ea nu ar putea IDENTIFICA decât un singur neam – și mai ales dacă textul i-ar aparține unui iudeu: SAMARITENII.
    În primul și cel de-al doilea secol, samaritenii erau singurul popor din lume care spuneau că erau iudei, deși știau că NU erau iudei. Samaritenii MINȚEAU!!
    Observați ce spune Iosif la sfârșitul primului secol – chiar în perioada în care Ioan a scris Apocalipsa. El vorbește despre neamul samaritenilor: „Când iudeii au necazuri, ei [samaritenii] neagă că s-ar înrudi cu ei, și APOI MĂRTURISESC ADEVĂRUL; dar când simt că aceștia au noroc, ei imediat PRETIND că între ei există legături, spunând că fac parte dintre ei, și își declară genealogia de la Iosif, Efraim și Manase” (Antiquities, IX, 8, 6).
    Aceasta este istorie pură! Samaritenii, dacă era în avantajul lor, își spuneau iudei. Dar MINȚEAU! Ei știau destul de bine. Propriile lor rapoarte arătau că ei veniseră din Babilon și din împrejurimile acestuia. Aceasta este exact ce spune Vechiul Testament. Ei făceau parte, în mod clar, dintre neamuri.
    Iosif continuă să se refere la acești samariteni: „Și când văd că iudeii prosperă, PRETIND că s-au schimbat și că le sunt aliați, și își spun rude, de parcă s-ar trage din Iosif, și s-ar înrudi în acest fel cu ei; dar când văd că acestora le merge rău, spun că nu se înrudesc în niciun fel cu ei, și că iudeii nu au niciun drept să se aștepte la vreun semn de bunătate sau de rudenie de la ei, ci declară că ei sunt nomazi, că vin din ALTE țări” (Antiquities, IX, 14, 3).
    Acum lucrurile încep să capete sens. În vremea lui Simon Magul era clar un avantaj pentru urmașii samariteni ai lui Simon (și chiar pentru Simon) să-și spună IUDEI. De ce? TOATE profețiile arătau că Hristos și creștinismul vor veni de la iudei. Nu era nicio îndoială în această privință. Așadar, Simon a continuat obiceiul onorat de vreme al strămoșilor săi babilonieni și al contemporanilor săi de a se numi iudei ATUNCI CÂND ACEASTA ERA ÎN AVANTAJUL LOR.
    Cu toate acestea, iudeii nu au avut niciodată vreo legătură reală cu acești impostori babilonieni. Chiar și atunci când Hristos discuta cu femeia samariteancă la fântână, ea a recunoscut – cu uimire, deoarece Hristos, un iudeu, vorbea cu ea – că „iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii” (Ioan 4:9).
    Deși samaritenii făceau parte dintre neamuri, ei mințeau grosolan în legătură cu originea lor atunci când li se părea profitabil.
    Observați că femeia de la fântână a întreținut falsa pretenție a înrudirii cu iudeii atunci când a spus: „Ești Tu oare mai mare decât părintele NOSTRU Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta?” (Ioan 4:12). Ei pretindeau că sunt iudei, dar MINȚEAU.
    Acest lucru a fost arătat clar de Însuși Hristos atunci când i-a trimis pe cei doisprezece. El le-a încredințat următoarea misiune: „Să nu mergeți pe calea păgânilor și să nu intrați în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat. 10:5, 6).
    Destul de clar, nu-i așa? Apostolii trebuiau să meargă la iudei și la Israel – dar nu la păgâni sau la samariteni. Samaritenii erau, evident, păgâni – NU iudei!

    Recapitulare

    Păstrând toate acestea în minte, să ne întoarcem acum la cele două versete din Apocalipsa. Întreaga chestiune devine foarte clară când înțelegem CHEIA despre Simon Magul și erezia samariteano-creștină. „Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei [inspirați de însuși Satana], care zic că sunt Iudei și NU sunt, ci MINT; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale” (Apoc. 3:9).
    Sinagoga Satanei sunt acei „samariteni-creștini” – urmașii lui Simon Magul.
    Expresia „care zic că sunt Iudei și nu sunt, ci mint” ar putea fi așezată foarte simplu între paranteze, căci Ioan așa a intenționat. El se referea la un singur popor – samaritenii „creștini.”

    Celelalte biserici din Apocalipsa doi și trei

    Când analizăm acum celelalte informații referitoare la acest sistem eretic, identificarea lui Simon Magul (și a urmașilor lui) devine precisă. Priviți, de exemplu, la perioada bisericii Efes. Observați grupul cu care trebuiau să se confrunte. „…Că ai pus la încercare pe CEI CE ZIC CĂ SUNT APOSTOLI și NU sunt și i-ai găsit MINCINOȘI” (Apoc. 2:2).
    Acum, dacă permitem Bibliei să fie ghidul nostru în înțelegerea acestei chestiuni, ea arată că un singur om a căutat în mod eretic să aibă APOSTOLIA și nu s-a pocăit niciodată de dorința lui de a avea această slujbă – acesta era Simon Magul. Istoria ne arată că Simon și-a întemeiat propriul „creștinism” cu proprii săi apostoli.
    Și, de asemenea, observați acest aspect important. Comparați declarațiile despre samariteni – „care zic că sunt IUDEI și NU sunt, ci MINT” (Apoc. 3:9) – cu acest verset în discuție: „cei ce zic că sunt APOSTOLI și NU sunt și i-ai găsit MINCINOȘI” (Apoc. 2:2).
    Singurele diferențe sunt cuvintele „IUDEI” și „APOSTOLI.” Dar – dacă înțelegem ce vrea să spună Ioan – el afirmă că acești oameni își spuneau APOSTOLI IUDEI, dar că ei erau cu toții MINCINOȘI.

    Perechea feminină a lui Simon

    Este bine cunoscut faptul că istoria lui Simon și a religiei lui este strâns legată de vechiul concept babilonian al principiilor religioase despre bărbat și femeie.
    Elena a lui Simon (alias Semiramis) ocupa un loc înalt în sistemul lui.
    Ar fi fost ciudat dacă în cartea Apocalipsei nu s-ar fi spus nimic despre partea feminină a falsului sistem. Totuși, Hristos pare să evidențieze partea masculină a sistemului în șase din perioadele bisericii – peste tot este folosit genul masculin. Dar când ajunge la perioada bisericii Tiatira, Hristos trece imediat la partea feminină. Totuși, nu se discută despre mai multe sisteme false ci despre diferite diviziuni ale ACELUIAȘI sistem.
    Când ajungem la Tiatira descoperim sistemul descris sub simbolul unei femei – Izabela. Această analogie a fost aleasă în mod deliberat din mai multe motive evidente. Motive atât de clare încât cititorii lui Ioan din primul secol înțelegeau în mod sigur ceea ce dorea el să spună.
    Trebuie să ne amintim că Ioan scria către șapte biserici literale, fiecare dintre ele contemporană cu celelalte, și folosea limbajul sau simbolurile cu care ele erau obișnuite. Noi, bineînțeles, înțelegem semnificația profetică a celor șapte biserici, dar știm că Ioan avea de asemenea solii distincte și adecvate pentru cele șapte comunități care existau în vremea sa. Păstrând în minte acest aspect evident, adevărul despre lucrurile la care se referea Ioan devine clar pentru noi astăzi.

    Prorocița prostituată

    În primul rând, observăm că Ioan spune că această „Izabela” își spunea „prorociță” (Apoc. 2:20). Trebuie să fi existat o anumită prorociță falsă care îi amăgise pe slujitorii lui Dumnezeu să se dedea la curvie și să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. Având în vedere că această „Izabela” era contemporană cu toate ereziile celorlaltor biserici – și că aceste erezii erau în realitate UNUL și același sistem fals care fusese întemeiat de Simon Magul – putem vedea cu ușurință că această „Izabela” poate fi identificată cu „Principiul feminin” pe care Simon l-a introdus în „creștinismul” său. Nimeni altcineva decât Elena a lui Simon – o faimoasă prostituată de la templul din Tir. Elena ERA o prostituată – ce alt tip de persoană ar fi putut fi expertă în a-i „învăța” și amăgi pe „robii Mei să se dedea la curvie,” atât literal cât și spiritual?
    Simon Magul a venit în contact cu o preoteasă din Tir care fusese prostituată la templu. Samaritenii se închinau lui SUCOT-BENOT care era zeița VENUS. Închinătorii ei se prostituau neîncetat. Aceasta era datoria lor religioasă.
    Această femeie era intimidată de puterea demonică a lui Simon și fusese determinată să-l urmeze – să trăiască cu el – să devină principiul feminin, contrapartida necesară pentru pretenția lui de a fi tipul zeității masculine. În această privință, Encyclopaedia Britannica, vol. 25, pag. 126, citând din Iustin, spune: „Și aproape toți samaritenii și câțiva dintre alte neamuri, îl recunosc și îl adoră ca principalul zeu. Și o anumită Elena, care îl însoțea în acea vreme, și care mai înainte își avea propria cameră într-un bordel, se spune că a fost Primul Gând care a fost adus la existență de el.”
    Acest lucru este interesant pentru că Iustin era el însuși samaritean – născut și crescut în țară. Cu siguranță, el cunoștea tradițiile și învățăturile nealterate ale poporului său. Ceea ce spune el se armonizează perfect cu descoperirea Noului Testament despre modul în care era privit Simon de către samariteni. Ei practic îl numeau „puterea cea mare a lui Dumnezeu” (Fapte 8:10; KJV). De aceea credeau ei că el avea puteri creatoare. El însuși spunea că o crease pe Elena, partenera lui feminină pe care mai târziu a ridicat-o la rang de zeiță.
    „Irenaenus, Teodoret și Epifanius sunt de aceeași părere atunci când îl identifică pe Simon cu Dumnezeul Suprem și pe Elena cu ennoia, prima concepere a minții lui și agentul lui în creație” (Dict. of Religion of Ethics, vol. 11, pag. 517).
    Ce blasfemie! Dar aceasta era ceea ce învăța el peste tot pe unde mergea – și aceasta sub aparența creștinismului.

    Tipic păgânismului

    În păgânism întotdeauna au trebuit să existe divinitățile de tipul Bărbat și Femeie. Sau, ca să fim mai expliciți, Nimrod și Semiramis.
    Acum observați ce spune Encyclopedia of Religion and Ethics despre această învățătură a lui Simon pe care a dus-o la Roma și pe care ei au acceptat-o: „Originea Elenei a lui Simon este zeița-lună a Siriei și a Babilonului. În Clementine Recognitions Elena este mereu tradus cu ‘Luna.’ Teoria conform căreia Simon era obișnuit să împrumute din păgânism ESTE CONFIRMATĂ de declarația părinților că lui și Elenei li se aducea închinare de către membrii sectei lor atribuindu-li-se trăsăturile lui ZEUS și ale ATENEI și primau titlurile cultice de ‘Domn’ și ‘Doamnă’ (adică Domnul și Doamna noastră)” (idem, pag. 518).
    Așa cum s-a afirmat și mai înainte, planul lui Simon era acela de a crea o religie UNIVERSALĂ sub numele puternic al creștinismului. Amintiți-vă că Simon nu a renunțat NICIODATĂ la numele de creștin.
    Urmașii lui se numeau creștini. Amestecând credințele religioase babiloniene, păgâne, cu creștinismul, el s-a așezat pe sine în frunte – personificarea principalilor zei păgâni din vechime, iar pe Elena ca parteneră a lui în creațiune, personificarea zeităților feminine. Numele de Elena pentru consoarta lui se potrivea excepțional planului său.
    „În Siria și Egipt exista un cult larg răspândit al zeiței lunii sub numele de Elena; ea era identificată cu Afrodita, Atargatis, și egipteana Isis, care a fost reprezentată mai târziu cu coarne, pentru a sugera legătura ei cu luna. O caracteristică a mitului Elenei poate fi identificată până la legătura foarte veche dintre religia lui Osiris și Siria. Conform legendei, Isis a petrecut zece ani la un bordel din Tir în timpul pribegiei ei în căutarea rămășițelor împrăștiate ale soțului ei. Așadar, închisoarea Elenei (Elena a lui Simon) este doar o variantă dintre numeroasele mituri referitoare la degradarea Împărătesei Cerului” (idem).
    Cât de importante sunt aceste observații, pentru că Osiris a fost în mod clar Nimrod, iar Isis a fost Semiramis. Astfel, Simon Magul a spus că el era puterea care l-a motivat pe Nimrod și că Elena era Semiramis – Împărăteasa Cerului.
    Acum, să observăm cu atenție că Simon a adus „Principiul feminin” din cetatea TIRULUI. Și cine a fost prima Izabela – femeia care l-a amăgit pe Israel să se închine la BAAL? Ea era fiica împăratului sidonienilor care își aveau capitala în TIR (1 Împ. 16:31). Prima Izabela era de asemenea din TIR.
    Și nu doar atât. Elena se pretindea că ea este creația lui Simon, că Simon o adusese la existență (Ency. Britannica, vol. 25, pag. 126). Ea era, într-un anumit sens, fiica lui Simon. Dar prima Izabela ERA ÎN SENS LITERAL FIICA ÎMPĂRATULUI TIRULUI (1 Împ. 16:31).

    Evanghelia după Ioan

    Păstrând toate acestea în minte, putem înțelege de ce Ioan țintește serios în samariteni în Evanghelia lui, la fel ca și în cartea Apocalipsei. El a fost singurul evanghelist care a menționat întâlnirea cu samariteanca la fântână. A considerat că este absolut necesar în acel moment să facă acest lucru.
    De fapt, întâmplarea de la fântână este relativ lipsită de importanță dacă ar fi fost scrisă doar pentru a ne arăta că Hristos a știut că femeia avusese cinci bărbați. Dar în realitate întâmplarea aceasta ne spune mult mai mult de-atât. Dacă vom analiza cu atenție dialogul dintre samariteancă și Hristos, vom vedea că Ioan dă LOVITURA DE MOARTE pretențiilor „creștinilor” – samaritenii din vremea lui – sistemului anti-creștin.
    Deoarece acești falși creștini declarau că Îl consideră pe Hristos ca pe fondatorul, sau mai bine spus, UN fondator al „bisericii creștine,” Ioan le spune ce a informat-o Isus pe femeia samariteancă.
    1. „Voi vă închinați la ce nu cunoașteți” (Ioan 4:22). Prin aceste cuvinte Hristos a vrut să spună că samaritenii NU se închinau la adevăratul Dumnezeu. Ei se închinau la ceva ce nu avea nicio legătură cu Dumnezeul Bibliei. Se închinau la diavol.
    2. „Noi ne închinăm la ce cunoaștem, CĂCI MÂNTUIREA VINE DE LA IUDEI” (vers. 22). Putem înțelege de ce Ioan a văzut necesitatea de a explica ce a spus cu adevărat Isus pe această temă. Hristos a spus că de la iudei va veni mântuirea, NU de la samariteni – iar El vorbea chiar cu o samariteancă în acel moment. Ioan a prezentat această întâmplare în primul rând pentru a arăta că Simon Magul, samaritenii și urmașii lui, se aflau într-o eroare DEPLINĂ în privința pretențiilor lor grandioase.

    Și pentru a sublinia mai departe mesianitatea lui Hristos – care era iudeu – Ioan raportează că o întreagă cetate chiar de samariteni L-au recunoscut pe Isus ca fiind Hristos (vers. 39-42). El arată în acest fel că o parte din oamenii aflați chiar pe terenul lui Simon știau că mântuirea vine de la Isus Hristos și iudei.
    Ioan ne spune că femeia de la fântână a avut CINCI bărbați. Acest lucru trebuie înțeles literal, dar nu este remarcabil faptul că primele triburi babiloniene care au devenit samariteni erau CINCI la număr – și fiecare dintre aceste triburi și-a adus zeii lui falși cu el. Astfel, conform cu limbajul simbolic folosit în Vechiul Testament, acești samariteni – care pretindeau că se închină la YHVH – în realitate comiteau adulter cu CINCI „soți” spirituali, ca și femeia de la fântână.

    SFÂRȘIT…

  30. marin zice:

    E limpede ca buna ziua pentru orice ortodoxa adevarat ca romano-catolicii sunt eretici , ereziile lor constituind o adevarata „legiune” .
    Totusi , ar fi mult mai indicat pentru a demonstra si studia caderile lor o sursa ortodoxa , nu aberatiile deplasate , mult exagerate si neargumentate ale altor eretici .
    Pentru cei care vor o perspectiva ortodoxa a ratacirilor catolice , este recomandabila cartea vrednicului de pomenire parinte Patric Ranson , NOUL CATEHISM CATOLIC CONTRA CREDINŢEI SFINŢILOR PĂRINŢI :

  31. „Decedat din nefericire prematur în urma unui tragic accident de automobil în Grecia, Părintele Patric Ranson (1957-1992) ar fi fost incontestabil figura teologică cea mai remarcabilă în cadrul Fraterniţăţii” – am citat din cuvantul inainte al editorului la lucrarea pe care mi-o recomanzi, draga Marin si pentru care iti multumesc, pe care o am de mult, pe care am studiat-o si nu voi inceta sa o fac, pe care o consider lectura obligatorie a oricarui Ortodox, pentru a sublinia contributia celorlalti doi co-autori ai ei, Preasfintitul Photios si Arhimandritul Philarete. Este cea mai frumoasa si completa replica data ecumenismului modern, rapace, afisat din ce in ce mai agresiv de romano-catolicism. In fapt, nu este doar „o replica”, ci o opera Teologica.
    Asa stand lucrurile, polemica se desfasoara pe „terenul” dogmaticii, cu argumentatie si probitate istorica.
    Dupa cum am specificat in „prefata mea” la lectura recomandata, Ernest L. Martin abordeaza „chestiunea” juridic, proband punct-cu-punct argumentatiile sale, folosind ca martori cuvintele CUVANTULUI. Ma scandalizeaza si pe mine „nondenominatiunea” lui, dar trebuie sa recunosc ca serveste ADEVARULUI.
    Altfel, s-auzim numai de bine!

  32. Pingback: Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (11)-,,Teolog este acela care se roagă cu adevărat…” | ortodoxul traditional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s