,,Părintele Cleopa” – demascarea unui mit

,,Părintele’’ Cleopa – profeţii neîmplinite

 

Sfârşitul anului 1998 avea să aducă şi sfârşitul pământesc al cunoscutului părinte Cleopa Ilie de la Sihăstria, umplând de tristeţe sau compasiune inimile celor ce l-au cunoscut ori i-au fost fii duhovniceşti. Născut în anul 1912, în localitatea Suliţa, judeţul Botoşani, el va depune jurământul monahal în 1937, la Mănăstirea Sihăstria. La 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 – ieromonah, de către Episcopul Galaction Cordun, viitorul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ.

 Odată însă cu revenirea Preasfinţitului Galaction la calendarul ortodox şi înscăunarea sa ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Răsărit (după titulatura de atunci), părintele Cleopa avea să înceapă scrierea dialogurilor imaginare cu ,,învăţăcelul ortodox” – după cum îi plăcea să îl numească pe ,,interlocutorul” său, publicate în culegerea ,,Ne vorbeşte părintele Cleopa”, sub Editura Episcopiei Romanului. Se spune despre el că ştia „să îmbine blândeţea cu severitatea, învăţăturile cu poveştile” şi, din câte ne dăm seama ,,adevărul cu minciuna” .

Ucenicii şi urmaşii săi i-au croit acea aură de sfinţenie forţată, care cu trecerea timpului va scoate la iveală mucavaua din care a fost confecţionată. Prima ,,profeţie” neîndeplinită a fost cea legată de venirea vreunui Papă în România: printre ,,argumentele” împotriva ,,stiliştilor”, părintele Cleopa folosea şi fraza:

,,Între învinuirile care ni se aduc din partea stiliştilor este şi aceea ca prin îndreptarea calendarului iulian noi ne-am dat cu catolicii… daca ei ne numesc catolici, apoi de ce nu s-a întâmplat cândva să fi venit să slujească împreună cu episcopii noştri şi vreun episcop catolic sau papa de la Roma, după cum au venit episcopii şi patriarhii Bisericii Rasaritului…”

Istoria ce s-a scris în momentul 7-9 mai 1999, odată cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România – la numai şase luni după moartea părintelui Cleopa -, avea să-i dea acestuia prima contrazicere. A doua contrazicere, mult mai gravă, avea să vină prin cele două evenimente apostate ale anului bisericesc 2008, despre care am vorbit în paginile acestei reviste. Lor se adaugă şi săptămânile ,,de rugăciune ecumenică”, ce spurcă România la începutul fiecărui an.¹⁾

Am ţinut aici să menţionăm doar gesturile făcute la vedere şi nu cele despre care ştiu doar cei ce se interesează de adevăr, actele făţişe de apostazie petrecute în cadrul întrunirilor şi lucrărilor Consiliului Mondial al Bisericilor, pentru ca nimeni să nu poată contrazice faptul că s-au petrecut cu adevărat. Dacă e să spunem drept şi pe faţă adevărul, chiar în momentul în care Cleopa trâmbiţa sus şi tare că nu se produsese nici un amestec cu catolicii, biserica ortodoxă oficială din România făcuse deja progrese mari în apropierea ei faţă de eretici şi de erezie. Începând a culege roadele lepădării de Tradiţia Bisericii prin abandonarea calendarului ortodox şi adoptarea celui catolic, Biserica din România deja începuse să facă pe scară largă botez necanonic după obicei catolic, să cenzureze cultul, să prigonească pe drept credincioşi. chiar în anii în care Cleopa afirma că nu sunt căderi! Iar el ştia bine despre asta! Fiind încă din anii ’60 membră fondatoare a Consiliului Mondial al Bisericilor, BOR se făcuse deja părtaşă unor acte de apostazie înfiorătoare (precum rugăciunile în comun cu Papa ale patriarhilor ecumenici şi ale altor ierarhi din bisericile surori, ridicarea anatemelor faţă de catolici, recunoaşterea ordinelor anglicanilor, copţilor, monofiziţilor, având la activ nu doar acte de recunoaştere a ereticilor şi de rugăciuni în comun cu aceştia, ci rugăciuni în comun cu păgânii de alte religii (mahomedani, budişti, hinduşi, şamani, evrei, vraci şi vrăjitori, etc.) şi ,asumarea unei noi ecleziologii eretice, străine de cea a Bisericii Ortodoxe. Fie că ştia, fie că nu ştia Cleopa despre aceste acte de apostazie, cert e că el le-a slujit mai marilor bisericii în strategia lor de a înşela masele să îi urmeze şi să le umple bisericile până la refuz, pe fondul necunoaşterii adevărului. Aşa se petrec lucrurile şi acum doar că deja începe a se testa disponibilitatea turmei de a primi ,,progresele dialogului’’ cu necredincioşii (gestul lui Corneanu, de ex.).

 

,,Părintele’’ Cleopa – „vârf de lance” împotriva „stilismului”

Multă vreme, părintele Cleopa a ascuns adevărul credinţei, ba, mai mult chiar, l-a renegat, punând mai presus decât orice ASCULTAREA faţă de Patriarhie, zis mai pe şleau, faţă de urâciunea pustiirii înstăpânită deja în locul cel sfânt al bisericii oficiale. Bietul părinte Cleopa, cu tot prestigiul lui de „teolog”, uita că se străduieşte să facă ascultare de o ierarhie aproape apostată, pe jumătate catolicizată (şi aducem în discuţie doar ortodoxia din Ardeal, ce are practici din ce în ce mai asemănătoare cu ale papistaşilor – în primul rând, prin greşeala groaznică a săvârşirii ,,botezului” prin stropire sau turnare, ceea ce este contrar Canoanelor!)²⁾ , şcolită la Institutul Saint Serge din Paris (vezi aici ce cuib de erezii este acolo), ca să nu mai vorbim despre sinagoga Satanei din care fac parte aceste iude. Cu toate că el spunea că „nu există decât o singură Biserică; una, nu o mie” sau „cei ce s-au despărţit de Biserica Apostolească şi Sobornicească nu au mântuire”, totuşi el se depărtase de ceea ce propovăduia, prin faptul că aparţinea de o Biserică ce se întorsese cu faţa de la lumina Bisericii Răsăritului, şi de la învăţătura cea mântuitoare a Sfinţilor Părinţi. Pe vremea când părintele afirma că „eretici sunt catolicii; ei nu au Duh Sfânt, nu au Taine şi nu au mântuire”, ortodoxia oficială era deja o pradă râvnită, în care Biserica Apusului începuse să îşi înfigă colţii otrăviţi cu erezie, ascunşi sub momeala ecumenismului.

Nu putem acorda lui Cleopa circumstanţa atenuantă a neştiinţei de vreme ce a fost contemporan şi cu lepădarea Tradiţiei de la 1924, şi cu prigoana declanşată împotriva apărătorilor acesteia (la care a şi participat), şi cu serghianismul apostaţilor din BOR, şi cu ateismul şi prigoana declanşată de regimul de stat împotriva credincioşilor. Ni se pare extrem de dubios cum a reuşit Cleopa să stea aşa de liniştit şi nestingherit din partea autorităţilor comuniste şi încă într-una din mănăstirile cele mai vizitate de securiştii şi comuniştii de pe atunci, în vreme ce alţii putrezeau prin închisori pentru mărturisirea credinţei sau sufereau fel şi fel de scârbe.

Şi nu doar nouă ni se pare asta! Chiar şi pr.Iustin Pârvu de la Petru Vodă se îndoieşte de duhovnicia părintelui Cleopa pentru acelaşi motiv. Cităm din cartea Graţiei Lungu Constantineanu ,,Părintele Iustin Pârvu: Viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor”, la paginile 146-147:

,,Părintele Cleopa este părintele Cleopa! Un mare duhovnic. Dar eu am pe suflet o sminteală pe care nu pot să o spun. Părintele Cleopa i-a umplut de mândrie pe activiştii comunişti. Veneau la el şi primeau binecuvântare. Toţi făceau cale bătută la el, să primească binecuvântări oficiale. Şi ei mergeau şi spuneau: Ei, m-a binecuvântat părintele Cleopa, înseamnă că e mare lucru de capul meu! Cu harul său, cu credinţa sa, cu numele său (sublinierea noastră: dacă ar fi fost reale), cred că el ar fi putut să-i facă pe mulţi activişti să se ruşineze de faptele lor, să se modifice, să fie mai umani. În vremurile alea era bine ca cineva să-i certe pe cei care în societate propovăduiau ateismul iar în particular veneau la părintele Cleopa să primească binecuvântare pentru faptele lor.În acelaşi timp părintele Cleopa a ţinut trează în mulţi creştini simpli rugăciunea şi credinţa. Pe mulţi oameni i-a ,,mâncat raiul” după ce l-au cunoscut pe părintele Cleopa.”

Acelaşi citat poate fi găsit şi în cartea ,,Părintele Iustin Pârvu şi morala unei vieţi câştigate” (Ed. Credinţa Strămoşească, 2005). Este evident amestecul şi confuzia din mintea celor care ştiu toate acestea despre Cleopa dar nu-şi dau seama că de fapt era un lup în piele de oaie şi nu ţinea trează nici o credinţă, ci a contribuia la adormirea conştiinţei ,,învăţăceilor” lui cărora le netezea drumul care ducea la un final mult mai urât, acela de a fi înghiţiţi poate chiar de iad.

Dar ,,Parintele Cleopa e părintele Cleopa!’’ într-adevăr. Un mit bine înfipt în creiere spălate şi de care nu ai voie să te legi! Noi însă suntem mai grei de cap şi preferăm să ne plecăm în faţa mărturisitorilor celor adevăraţi şi nu a lupilor în piele de oaie. Dacă ,,părintele” Cleopa a înţeles să le dea binecuvântare ateilor şi criminalilor”, prin alte părţi, în Rusia de pildă, Sfântul patriarh mucenic Tihon i-a dat anatemei pe bolşevici şi bolşevismul, a prevenit lumea să nu aibă de-a face în nici un fel cu ei, şi a plătit cu viaţa pentru aceasta. Asemenea lui au făcut mii de ierarhi şi preoţi, precum şi milioane de monahi şi de credincioşi în vremea bolşevicilor. Pr. Cleopa în schimb le dădea binecuvântare iar părintele Ioanichie Bălan îi scria cărţile şi convorbirile duhovniceşti cu ,,învăţăceii imaginari” mergând adesea cu manuscrisele către departamentul cultelor care trebuia să le revizuiască şi să le aprobe. Că doar nu vă închipuiţi că mitul Cleopa a răsărit aşa la întâmplare! E multă ştiinţă de marketing aplicată aici! Iar mitul odată creat, îşi are viaţa lui mai departe, întreţinută de urmaşii lui duhovniceşti întru dragostea faţă de minciună!

Mulţi se vor închina fiarei dar mulţi s-au închinat deja chipului fiarei. Cei care au primit comunismul şi bolşevismul şi cele ce-au urmat, care s-au supus acestor fiare antihristice şi au colaborat cu ele, care au pus mai presus secera şi ciocanul şi stele UE decât mântuirea dată de Hristos prin cruce, s-au închinat chipului fiarei şi s-au dat pe sine anatemei! Dacă pe unii ca aceştia cu care un creştin nu trebuie să aibă de-a face, mincinosul duhovnic Cleopa îi binecuvânta, iată că altfel petrecea un părinte cu viaţă sfântă, Ioan Iacob Hozevitul care ne prevenea cu privire la vătămarea dreptei credinţe care vine când facem prieteşug cu ereticii, cu masonii şi comuniştii.  Sfântul Ioan Iacob a preferat să plece din ţară decât să facă vreo ascultare sau să aibă vreo legătură cu ‚,roşiorul’’, tovarăşul cel năimit, perfect conştient fiind de faptul că:

iată, ţi-au gonit “Păstorul”
Şi oile s-au risipit,
Punând la “stână” roşiorul
Pe cel tovarăş ca “năimit”.     

,,Ortodoxia” ,,părintelui’’ Cleopa

Mai apoi, spre sfârşitul vieţii, cunoscând greutatea şi păgânătatea rătăcirii ecumeniste, nu a mustrat-o cu toată tăria în faţa celor ce şi-au lăsat minţile robite de ea, ci a folosit cuvinte care dau din loc în loc impresia că şi Biserica Ortodoxă, laolaltă cu cea catolică, trebuie să dea dovadă de ,,smerenie”, în vederea unirii. Dacă problema s-ar fi pus la nivel de individ care vrea să vină la credinţa adevărată, atunci smerenia era pe deplin justificată: acela îşi mărturisea rătăcirea şi o dădea anatemei, după care mărturisea venirea sa cu tot sufletul la Credinţa cea adevărată. Folosind însă această noţiune cu privire la ,,bisericile” ce caută să se unească, prin ecumenism, părintele Cleopa sugerează, subtil, că Biserica Ortodoxă ar trebui să se pocăiască de oarecare păcate sau lipsuri, ceea ce este o mare rătăcire, fiindcă Biserica, fiind Mireasa lui Hristos, este fără de prihană, şi aşa va rămâne până la sfârşitul veacurilor, indiferent câte suflete vor mai fi făcând parte dintr-însa.

Redăm mai jos un pasaj edificativ, în care am evidenţiat atât cuvintele dubioase, cât şi cele care nu numai că nu mustră ecumenismul, ci practic îndeamnă către el. Citatul este redat din culegerea făcută de părintele Ioanichie Bălan, intitulată Convorbiri Duhovniceşti II, apărut la Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1990, pp. 461-462):

„ – Ce părere aveţi despre dialogurile de unire dintre cele două Biserici, Ortodoxă şi Romano-Catolică din zilele noastre?

– Unitatea creştină nu stă numai în dialogurile care se fac între Biserici de atâţia ani. Sunt bune şi dialogurile, sfătuirile, propunerile unora şi ale altora în problema unirii. Dar să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului care zice: ,,Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15: 5) (…) După slaba mea putere de înţelegere cred că în această mare lucrare de unire a Bisericilor este mare nevoie de post, de rugăciune, şi mai ales de smerenie din toate părţile (…)’’

Cât de mult aduce partea asta cu „smerenia din toate părţile” cu indicaţiile ereticului Serghei Bulgakov care chema ortodocşii la smerenie: „…de dragul unităţii în rugăciune împreună cu ei (protestanţii, n.trad), Ortodoxia trebuie să se smerească, desigur, ca şi cum ar face-o din dragoste şi bunăvoinţă, de dragul ,,iconomiei” Bisericii, iar acest lucru poate fi îngăduit ca o jertfă din dragoste,  ca o absenţă a unui maximalism inexorabil  potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel ,,tuturor toate m-am făcut”.

De ce oare să se smerească drept credincioşii pentru a primi minciuna şi să nu se smerească ereticii şi să primească adevărul? Şi de ce sunt aşa de bune dialogurile, ba chiar ,,sfătuirile” şi ,,propunerile unora şi ale altora” de vreme ce Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te’’. Va să zică nu dialog, nu sfătuire, nu propuneri, ci MUSTRARE, şi asta nu la infinit, ci doar o dată de două ori. Este limpede că atât Cleopa cât şi alţi ,,ortodocşi” şi eretici precum Serghei Bulgakov au fost animaţi de acelaşi duh ,,mâncător’’ de suflete.

Continuă astfel Cleopa ,,Toţi membrii Bisericii creştine trebuie să stăruiască în rugăciune către Prea Bunul Dumnezeu pentru unirea tuturor creştinilor (…) Aşadar, de nu vor ajunge Bisericile, Ortodoxă şi Catolică, la înţelegere în această privinţă [se referă la doctrina despre purcederea Duhului Sfânt, şi anume controversa în jurul formulei latine filioque], atunci nu se va putea face unirea. Într-adevăr, la oameni acest lucru este cu neputinţă, dar nu şi la Dumnezeu. De aceea am zis mai sus că este trebuinţă din partea celor două Biserici (care biserici, sunt mai multe? cum rămâne cu mărturisirea din Crez? „Într-una Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică”) de multă rugăciune şi post către Prea Înduratul Dumnezeu, ca să lumineze minţile celor ce le conduc, spre a putea ajunge la o înţelegere comună în această privinţă. Fie ca acelaşi Prea Sfânt Duh, pentru care nu se pot înţelege, să se îndure cu mila Sa prea mare şi să lumineze pe toţi care doresc unirea Bisericilor apostolice (odata ce au apostaziat catolicii nu mai sunt biserică apostolică , deoarece o condiţie sine qua non a succesiunii apostolice este păstrarea dreptei credinţe). Să le ajute Dumnezeu a afla calea cea mai bună şi mai sfântă în această privinţă, care ar aduce mare bucurie şi mare folos întregii Biserici a lui Hristos.” Nici nu sunt necesare prea multe comentarii la un text atât de limpede!

Căutaţi adevărul şi veţi vedea că părintele Cleopa s-a înşelat şi a smintit şi pe alţii – şi nu puţin – atât asupra „stiliştilor”, cât şi asupra dreptei credinţe. Stiliştii nu sunt „rătăciţi”, aşa cum îi numea el şi nici Cleopa nu e infailibil, ba chiar se clătina pe ici pe colo, în nişte puncte esenţiale, cu privire la dreapta credinţă. Nu trebuie să confundăm smerenia cu neştiinţa. Neştiinţa nu este o virtute, ci un păcat, vorbind, bineînţeles, de cele duhovniceşti. Atunci ne lăsăm şi pe noi rătăciţi şi suntem de două ori vinovaţi: întâi, pentru că ne-am călcat conştiinţa în picioare, atunci când ne striga să cugetăm dumnezeieşte, după cum au făcut-o sfinţii din toate veacurile; iar al doilea, pentru că nu i-am spus adevărul, în frica Domnului, celui ce ne abătea de la Adevăr.

 

,,Părintele”  Cleopa şi Taina Sfântului Botez:

 

‘Botezul prin stropire sau prin turnare este aprobat de Biserică numai cu iconomie, adică de nevoie. Că ce-ai face cu Bucovina şi Ardealul, unde se botează prin stropire şi prin turnare ? Mai rar reuşesc preoţii noştri undeva să facă Botez prin afundare în Ardeal. Este o tradiţie rămasă de la catolici.’

Ce să mai spunem? Pe lângă faptul că Biserica acceptă ,,tradiţii rămase de la catolici” într-o iconomie prost înţeleasă şi aplicată ca regulă, nu ca excepţie, te întrebi de ce ,,nu reuşesc” preoţii de acolo să facă Botez canonic şi de ce lumea de pe acolo nu se lasă botezată canonic. Şi de ce a devenit asta o regulă pe un teritoriu atât de mare al bisericii ortodoxe din România? Păi de ce? Oare pentru că BOR a acceptat în CMB tainele ereticilor şi a recunoscut în ,,biserica” catolică o ,,biserică soră’’? Oare nu a influenţat cu nimic şi ,,noua ecleziologie” acceptată la Balamand de BOR care se angaja să îşi formeze preoţii în spiritul noii ecleziologii? A îmbunătăţit cu ceva situaţia această ,,iconomie’’? S-au catehizat mai mulţi sau au venit mai mulţi la Ortodoxie? I-a ,,mâncat raiul” pe mai mulţi? Nu cumva s-a întâmplat fix pe dos? Din ce în ce mai multă lume nu-şi mai cunoaşte credinţa, şi nu se mai botează canonic, adică valid!  

Altundeva, părintele Cleopa (1998) arată că botezul catolic nu numai că nu e valid, ci, mai rău, e vătămător: „Care trece la catolici trebuie să primească botezul papistaş. Se face catolic dar îşi pierde sufletul”.  Aşa da, doar că nu e consecvent în această mărturie!

În alt loc însă, citim însă aici  la pagina 25 că

‚,Cu toate că botezul prin stropire şi turnare nu-i desăvârşit, este cu lipsă. Biserica îl primeşte cu iconomie, că este făcut în numele Preasfintei Treimi’’. Adică există şi un botez aşa, pe jumătate valid. Mai zice că ,,Dacă un catolic trece la ortodocşi, nu i se mai face botezul (exprimare ce implică faptul că a intervenit recent o schimbare în atitudinea Bisericii). În cadrul unei slujbe speciale el mărturiseşte în fata preotului, în biserică, lepădarea de ereziile şi greşelile catolice şi faptul că acceptă mărturisirea de credintă ortodoxă. Apoi este miruit cu sfîntul şi marele Mir şi i se citeşte dezlegarea rînduită. Dacă un ortodox trece la catolici, trebuie să primească botezul papistaş (va să zică ortodocşii recunosc tainele catolicilor, dar catolicii nu recunosc pe cele ale ortodocşilor). Se face catolic, dar îşi pierde sufletul. Cu catolicii încă nu am ajuns la unire (încă, adică vom ajunge la unire cu ei. Era la curent cu ştirile părinţelul!). Au cedat ei în favoarea noastră pînă acum vreo 13 puncte (oare?), dar mai sunt zece puncte mai importante care ne despart”. (Ne vorbeşte Părintele Cleopa, voL 9, Episcopia Romanului, 1999, pag. 127-128).

Se pare că cine s-a ocupat cu ,imaginea’ păr. Cleopa, a mai greşit pe ici pe colo şi s-a contrazis.

Dacă părintele Cleopa rămâne în duh cu mai marii lui apostaţi şi le ţine isonul, noi ştim de cine să ascultăm:

,,Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.”

 CANON 50

Dacă vreun Episcop, sau Presbiter nu va săvârşi trei afundări ale unei Taine, ci o afundare, care se dă întru Moartea Domnului, să se caterisească. Că nu a zis Domnul întru Moartea mea botezați. «Ci mergând, învățați pe toate neamurile, botezându‐i pe ei în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh»

TÂLCUIRE

Trei sunt prea de nevoie, şi cu adevărat cu totul neapărate la Taina sfântului Botez. Apă sfințită; Afundare în apă şi scoaterea întreite; şi chiemarea a câtetrele Ipostasurile cele mai presus de Dumnezei. În Canonul 49 cel mai de sus Dumnezeieştii Apostoli despre cele trei chemări au poruncit şi au învățat, care nume să zicem, şi cu ce rânduială. Iar întru acest al 8‐lea rânduiesc după urmare despre cele trei afundări şi scoateri din apă.

De vreme ce, precum am zis, sunt de nevoie  după cele ce chiar se zic de nevoie, şi întăritoare ale adevăratului şi dreptslăvitorului botez. Şi fără de acestea, nu numai nu se săvârşeşte botezul, ci cu totul nici poate a se numi botez. Căci dacă, vaptizo va să zică afund, din cele trei pogorâri în apă, adică din cele trei afundări, sau Vaptismata (adică afundări) şi Vaptisma adică botez se numeşte, şi nu de la altceva.

Dar să vedem şi ce anume rânduiesc Apostolii. Oricare Episcop, sau Presbiter întru o Taină a Botezului, nu va săvârşi trei afundări, ci o singură afundare numai, care s‐ar face ca şi când întru Moartea Domnului, să se caterisească.

 

 1)    Născut în anul 1912, părintele Cleopa a ţinut, până la vârsta de 12 ani, sărbătorile după vechiul calendar, alături de părinţii lui trupeşti. Din anii ’50 ai secolului trecut şi până astăzi, el continuă să smintească generaţii de oameni, cu sau fără studii teologice, ce îşi alimentează, din scrierile sale, ura şi atitudinea deloc ortodoxă faţă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi de credincioşii ei. Sursa : Revista traditia ortodoxa numarul 21 

2)  Sursa : Revista traditia ortodoxa numarul 21