În apărarea Adevăratei Biserici Ortodoxe a Greciei

În apărarea Adevăratei Biserici Ortodoxe a Greciei

Împotriva atacurilor din partea pr. Roman Pavlov

Vladimir Moss

Scriind sub numele Protopopului Constantin Fiodorov dar fără acceptul lui [1], Pr.Roman Pavlov a publicat un atac calomnios în duhul schismaticilor mateiţi la adresa Bisericii Ortodoxe Adevărate a Greciei cârmuite de Arhiepiscopul Hrisostom (Kiousis) al Atenei, aşa numiţii ,,floriniţi”. Vrând să înfăţişeze Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei ca fiind schismatică şi eretică ecumenistă ori semi-ecumenistă, Pr. Roman le pune în aceeaşi oală pe Bisericile drept-mărturisitoare cu gruparea cunoscută sub denumirea de ,,Sinodul in Rezistenţă” sau ,,ciprianiţii”, nereuşind să limpezească faptul că ciprianiţii au dat naştere unei schisme în raport cu Adevărata Biserică Ortodoxă în 1984 în baza unei mărturisiri de credinţă pe care Adevărata Biserică Ortodoxă a respins-o în mod oficial şi formal. Mai mult decât atât, Pr. Roman îl ponegreşte pe răposatul întâi ierarh al Adevăratei Biserici Ortodoxe, Mitropolitul Hrisostom al Florinei (+1955) într-o manieră lamentabilă, distorsionând unele fapte însemnate şi trecând cu totul sub tăcere altele. Cu ajutorul unei versiuni istorice atent falsificate, el caută să demonstreze că mateiţii au fost singurii adevăraţi creştini ortodocşi canonici din Grecia de la 1937 încoace, şi că floriniţii sunt eretici şi schismatici. De aici, el caută să tragă concluzia că propriul său sinod rus, evitând greşelile făcute de ROCOR în relaţiile sale cu nou calendariştii şi cu floriniţii, ar trebui să intre în comuniune cu bisericile mateite din Grecia şi din Cipru.

Să vedem însă cum stau lucrurile de fapt…

Biserica de stat a Greciei a adoptat noul calendar în 1924. Mişcarea de împotrivire faţă de această inovaţie a debutat la început cu câţiva preoţi, în principal de la Muntele Athos, şi câteva sute de mii de mireni. În 1935 însă, trei episcopi din Biserica de stat au revenit la calendarul vechi iulian: Mitropolitul Gherman al Demetriasului, Mitropolitul Hrisostom al Florinei şi Mitropolitul Hrisostom de Zakyntos. Declarând oficial că biserica de stat nou-calendaristă este schismatică şi lipsită de harul Sfintelor Taine, cei trei episcopi au purces la hirotonirea a patru noi episcopi-vicari. Imboldul pe care l-au dau aceste evenimente mişcării vechi calendariste a alarmat autorităţile din Grecia, care au început să persecute neîntârziat pe episcopi, iar Mitropolitul Hrisostom de Zakyntos şi doi dintre episcopii vicari au revenit curând la biserica de stat, în Adevărata Ortodoxiei rămânând doar doi mitropoliţi şi doi episcopi vicari.

În 1936, Mitropolitul Hrisostom al Florinei a călătorit în Orientul Mijlociu unde a încercat să obţină sprijinul patriarhilor vechi calendarişti ai Antiohiei şi Ierusalimului pentru convocarea unui Sinod ecumenic pan-ortodox care să condamne noul calendar. La întoarcerea sa în Grecia, Mitropolitul Hrisostom, împreună cu Mitropolitul Gherman, cârmuitorul Sinodului, au început să afirme în mod public că nou-calendariştii erau doar în mod potenţial, şi nu de fapt schismatici, şi că ei ar putea fi caterisiţi şi consideraţi ca fiind categoric în afara Bisericii doar ca rezultat al hotărârii unui sinod ecumenic, pan-ortodox, sau, în orice caz, al unui sinod local mai cuprinzător. Acest fapt i-a îngrijorat pe cei doi episcopi vicari, Matei de Brestna şi Gherman al Cicladelor, care i-au denunţat aproape imediat (în câteva săptămâni) pe cei doi mitropoliţi ca fiind apostaţi, i-au declarat excomunicaţi şi caterisiţi şi au început să îi numească de pildă ,,fostul Mitropolit al Demetriasului” sau ,,monahul Hrisostom”.

Uluiţi de o asemenea râvnă excesivă care a mers, după cum au considerat ei, mult dincolo de hotarele acceptabile ale acriviei sau scumpătăţii, cei doi mitropoliţi i-au denunţat pe Matei şi Gherman, şi aşa s-a născut o schismă în rândurile Adevăratei Ortodoxii. La începutul anilor 40, Mitropolitul Gherman a murit în exil, iar cei doi episcopi vicari s-au separat unul de celălalt. În 1948, Episcopul Gherman a făcut demersuri de apropiere către Mitropolitul Hrisostom şi în cele din urmă, cei doi ierarhi au reintrat în comuniune. Între timp, Episcopul Matei şi-a hirotonit de unul singur patru noi episcopi şi a fost promovat de către aceştia în rangul de ,,arhiepiscop”. În 1950, Episcopul Matei a murit. Mitropolitul Hrisostom a emis atunci o enciclică în care s-a pocăit în termeni foarte umili de faptul că i-a numit pe nou calendarişti ca fiind doar ,,potenţial”  schismatici, şi i-a chemat pe ,,mateiţi” să revină în comuniune cu el.

Ei au respins această deschidere şi au continuat să-l învinuiască de apostazie până la moartea lui din 1955 (Episcopul Gherman murise ca mărturisitor în închisoare în anul 1951).

Aflându-se fără episcop, aşa numiţii ,,floriniţi”  sau ,,hrisostomiţi” au apelat la Arhiepiscopul Ioan Maximovici pentru ajutor. El a fost impresionat de necazul lor şi i-a recomandat în faţa Mitropolitului Anastasie. Cu toate acestea, mitropolitul nu a vrut să îi ajute de teamă să nu întărâte Patriarhia Ecumenică cu care ROCOR îşi dorea să rămână în relaţii bune… În 1960, floriniţii şi-au trimis în America pe primul lor candidat la episcopat, pe Arhimandritul Acakie (Pappas), dimpreună cu nepotul acestuia, actualul Mitropolit Acakie al Diauliei, unde Pr. Acakie seniorul a fost hirotonit episcop de către Arhiepiscopul Serafim (Ivanov) de Chicago, şi Episcopul Teofil (Ionescu), un episcop român nou calendarist care făcea parte din Sinodul ROCOR. De vreme ce Mitropolitul Anastasie nu a binecuvântat această hirotonie, era limpede că nu era canonică – dincolo de faptul că Episcopul Teofil a negat că ar fi participat la aceasta. Mai târziu, în 1962, Arhiepiscopul Leontie de Chile a călătorit la Atena unde, împreună cu Episcopul Acakie, a hirotonit episcopi pe arhimandritul Auxentie şi alţi câţiva. Şi aceste hirotoniri au fost necanonice pentru că au fost făcute din nou fără binecuvântarea mitropolitului. Cu toate acestea, Arhiepiscopii Ioan Maximovici şi Averchie au pledat totuşi în favoarea recunoaşterii hirotoniilor şi într-un final, în anul 1969, întregul Sinod ROCOR cârmuit de Mitropolitul Filaret a recunoscut oficial sinodul ,,florinit” nou format.

Îngrijoraţi de alcătuirea acestui sinod ,,rival”, mateiţii au trimis în 1971 o delegaţie la New York cerând Sinodului ROCOR să se pronunţe asupra canonicităţii hirotoniilor lor săvârşite de un singur ierarh, adică de Episcopul Matei. Printr-o hotărâre cântărită cu atenţie, Sinodul ROCOR s-a abţinut atât de la a condamna hirotonirile săvârşite de Episcopul Matei, cât şi de la recunoaşterea lor deplină. Cei doi episcopi din delegaţia mateită, Mitropolitul Calist al Corintului şi Epifanie al Kitionului au primit punerea mâinilor (cheirothesia în limba greacă, rukopolozhenie ruk în rusă) fiind înveşmântaţi ca episcopi, şi li s-a cerut să săvârşească aceeaşi taină la întoarcerea lor în Grecia şi asupra fraţilor lor episcopi, care la rândul lor să o săvârşească asupra preoţilor hirotoniţi de ei. Li s-a cerut de asemenea să intre în comuniune cu Sinodul ,,florinit” cârmuit de Episcopul Auxentie. Episcopul Lavru, secretar al Sinodului ROCOR, a interpretat cheirothesia (hirotesia) ca pe o deplină cheirotonia (hirotonie) care însemna de fapt o respingere a validităţii hirotoniilor săvârşite de Matei. Cu toate acestea, Mitropolitul Filaret şi Protopopul George Grabbe au denumit-o, cu diverse ocazii, ,,o rugăciune pentru iertare”  (a păcatului lui Matei de a hirotoni de unul singur) şi ,,o binecuvântare”.

La întoarcerea episcopilor mateiţi în Grecia, ceilalţi episcopi au recunoscut cheirothesia (hirotesia) primită de la ei, dar majoritatea preoţilor au refuzat-o, fiind instigaţi de teologii mireni Eleutherius Goutzides şi Menas Kontogiannis (viitorul ,,Mitropolit” Kyrikos de Mesogaia) să respingă întregul act săvârşit considerându-l drept un complot masonic menit să nege validitatea succesiunii lor apostolice şi să nimicească Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei. [2]

 În cele din urmă, în 1984, Sinodul Mateit a declarat oficial că uniunea de la  1971 şi hirotesia au fost ,,un act tâlhăresc, plănuit în avans de către vrăjmaşii Bisericii”. [3]

Nemulţumit de aceasta (hirotesia), în anul 2005 ,,Mitropolitul”Kyrikos de Mesogaia a intrat în schismă faţă de Sinodul Mateit cârmuit de Arhiepiscopul Nicolae, denunţându-i ca eretici care au trădat Adevărata Biserică a Greciei prin recunoaşterea de către aceştia a cheirothesia (hirotesiei) din 1971.

 *

 Prin urmare, a căzut oare Mitropolitul Hristostom al Florinei din Biserica cea Adevărată în 1937? Fireşte că nu! Nu există nici un precedent în istoria Bisericii cu privire la căderea din Biserică a unui mitropolit doar din cauză ezitării sale cu privire la statutul canonic al unei Biserici Locale aflate în greşeală. Câţi dintre ierarhii ortodocşi de la 1054 încoace s-au exprimat în mod ambivalent în legătură cu ereticii romano-catolici! Şi totuşi nici unul dintre ei nu a fost cercetat, şi nici condamnat pentru o asemenea ambivalenţă! Doar în ecumenistul secol 20 a luat Biserica cea Adevărată o atitudine strictă faţă de o asemenea ambivalenţă – pentru că de atunci încoace, ambivalenţa a fost înlocuită cu recunoaşterea deplină a ereticilor (nici un cuvinţel aici despre ,,schisma potenţială”!), cu rugăciunea în comun cu aceştia, ridicarea anatemelor faţă de aceştia, şi călcarea în picioare a dogmei cu privire la Biserică cea Una, de dragul acestora (a ereticilor). Mitropolitul Hrisostom, trebuie subliniat, nu a făcut nimic din toate acestea: el nu a slujit niciodată cu nou calendariştii (spre deosebire de unii ierarhi ai ROCOR) şi nu a ridicat niciodată anatemele împotriva noului calendar, ci doar s-a întrebat dacă Sinodul Adevăratei Biserici Ortodoxe a Greciei era în măsură să-i declare pe nou calendariştii deja anatemizaţi.

Mitropolitul Hristostom poate fi acuzat cel mult de inconsecvenţă: în 1937 el şi-a mai înmuiat poziţia foarte strictă pe care o avusese în 1935. Şi totuşi şovăiala lui este de înţeles: se afla în negocieri cu patriarhiile Antiohiei şi Ierusalimului pentru convocarea unui Sinod Ecumenic care să-i condamne pe nou calendarişti, şi ştia că aceste patriarhii, fiind încă în comuniune cu nou calendariştii, nu vor recunoaşte niciodată că aceştia erau deja condamnaţi. Fireşte că dintr-o perspectivă mateită, însăşi încercarea lui de a obţine cooperarea acestor patriarhii a fost ea însăşi un fel de trădare; pentru că, potrivit cuvintelor Sfântului Ioan Hrisostom din care le place lor să citeze ,,cel ce are părtăşie cu cel afurisit este el însuşi afurisit”; deci patriarhiile Antiohiei şi Ierusalimului – şi cu siguranţă (în opinia mateiţilor) toate bisericile locale – erau, potrivit înţelegerii lor, în afara Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Dacă cei doi mitropoliţi au dat dovadă de o anumită inconsecvenţă în raport cu declaraţiile lor anterioare, această inconsecvenţă devine nesemnificativă în raport cu contradicţiile flagrante ale poziţiei mateite. Să ne aplecăm asupra câtorva dintre acestea:

1. Pe 11 octombrie 1934, Sinodul administrativ al Vechi Calendariştilor a apelat la ROCOR pentru hirotonirea unor episcopi pentru ei. Nu s-a concretizat în nimic această rugăminte însă vechi calendariştii (printre care şi viitorii Episcopi Matei şi Gherman) au demonstrat prin aceasta că ei încă recunoşteau canonicitatea episcopilor care rămăseseră în comuniune cu nou calendariştii – după cum era ROCOR la vremea aceea. [4] Din nou, în mai 1935, în comunicările lor oficiale, cei trei ierarhi nu au respins Bisericile Locale vechi calendariste care se aflau în comuniune cu nou calendariştii (Antiohia, Ierusalim, Serbia, etc.) ci au căutat să ,,coopereze” cu acestea. [5] Ca atare, dacă aceste Biserici rămăseseră în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în ciuda comuniunii lor cu nou calendariştii, cum de-au putut să-l condamne pe Mitropolitul Hristostom care nu era în comuniune cu nou calendariştii?

2. Dacă nou calendariştii au pierdut harul sfinţitor imediat ce au primit noul calendar în 1924, atunci până şi cei trei ierarhi care au revenit ulterior la vechiul calendar, pierduseră harul episcopatului încă de la vremea aceea. Dar în cazul acesta, atunci când au revenit în 1935 la vechiul calendar, ei s-au întors în calitate de simpli mireni. Şi totuşi au fost primiţi cu tot cu rangul lor de către comunitatea de preoţi şi de mireni. Ei nu au făcut o mărturisire publică de căinţă, ci au spus că au încercat să lucreze la restabilirea calendarului iulian din interiorul bisericii oficiale. Ei au fost restabiliţi în poziţiile lor prin mărturisirea lor publică a credinţei celei adevărate. [6] În orice caz, un grup de preoţi şi de mireni, oricât de mare şi deosebit, nu poate conferi harul episcopatului, şi nici nu-l poate restabili cuiva care l-a pierdut. Aceasta demonstrează că cei trei ierarhi au fost recunoscuţi de vechii calendarişti (inclusiv viitorii Episcopi Matei şi Gherman) ca fiind episcopi în bună rânduială în perioada 1924-35.

3. Cei doi episcopi şi-au justificat separarea faţa de aceştia şi condamnarea celor doi mitropoliţi pe temeiul Canonului 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861) care îngăduie oricui să se separe de un episcop chiar înainte de a se fi pronunţat asupra lui o judecată sinodală, dacă el propovăduieşte erezia în public. Însă ce erezie mărturisea (public) Mitropolitul Hrisostom? A fi nehotărât cu privire la faptul dacă nou calendariştii sunt sau nu în afara Bisericii nu reprezintă o erezie. În orice caz, pentru o consecvenţă totală, momentul decisiv nu ar trebui considerat ca fiind introducerea noului calendar in 1924, ci prima proclamare publică a ereziei ecumeniste din 1920. Dar în cazul acesta, Patriarhia Ecumenică trebuie să fi pierdut harul chiar din anul 1920… Şi atunci întreaga Biserică Ortodoxă şi-a pierdut harul, pentru că nici una dintre Bisericile locale nu rupsese (atunci) comuniunea cu Patriarhia Ecumenică…

 *

 Cam aşa se prezintă absurdităţile şi contradicţiile la care conduce poziţia extrem de drastică a mateiţilor…

Există însă încă o contradicţie şi mai gravă în poziţia pr. Roman Pavlov. Prin recunoaşterea din partea sa a ecleziologiei mateite extrem de drastice, şi a condamnării din partea mateiţilor a Mitropolitului Hrisostom al Florinei, el este forţat în mod logic să condamne de asemenea şi întregul curs al ROCOR din vremea primilor săi doi întâi stătători şi să arunce ROCOR în acelaşi hău al condamnării şi lipsei de har în care l-a aruncat pe Mitropolitul Hrisostom. Dar, după cum confirmă documentat el însuşi, ROCOR nu s-a rupt radical de Ortodoxia Mondială până în vremea Mitropolitului Filaret şi a sa anatemă împotriva ecumenismului din 1983. Chiar şi atunci, ierarhi precum Arhiepiscopul Antonie de Geneva au nesocotit această anatemă sau au denaturat semnificaţia ei şi au continuat atât să recunoască Ortodoxia Mondială, cât şi să stea in comuniune cu porţiuni ale acesteia. Mai târziu în 1994, ROCOR sub cârmuirea Mitropolitului Vitalie a recunoscut oficial ecleziologia ciprianită, care recunoaşte Ortodoxia Mondială ca fiind în interiorul Bisericii celei Adevărate, în timp ce Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei condamnase deja ciprianismul, şi condamnase oficial pe nou calendarişti ca fiind lipsiţi de har nu mai puţin de patru ori (în 1935, 1950, 1974 şi 1991).

Inovaţia noului calendar a creat într-adevăr o schismă, iar nou calendariştii au căzut într-adevăr sub anatemele pan-ortodoxe de la 1583, 1587 şi 1593. Aceasta este mărturisirea ortodoxă, iar toţi cei care îşi doresc să rămână în Biserica cea Adevărată trebuie să se adune unii cu alţii în această mărturisire. Pe de altă parte, diferenţele de păreri în legătură cu momentul exact în care una sau alta dintre diferitele grupări au căzut în schismă şi au pierdut harul sunt îngăduite, de vreme ce au fost dintotdeauna îngăduite de-a lungul istoriei Bisericii. Lucrul cel mai important nu este corectitudinea matematică, ci o atitudine corectă faţă de inovaţie şi erezie. ,,Râvna fără cunoştinţă” la care face referire Pr. Roman Pavlov nu ajută cauzei zilote ci o împiedică prin alunecarea în contradicţii vădite şi absurdităţi şi prin ponegrirea acelor ierarhi care, deşi mai greşesc uneori ca toţi oamenii, au mărturisit credinţa cea adevărată până la sfârşitul vieţii lor şi au agonisit pomenire veşnică în ceruri…

 16/29 iulie 2010

[1] Primul a apărut ca: ,, “РПЦЗ и Церковь ИПХ Греции и Кипра: история общения и проблемы его восстановления” (ROCOR şi adevărata Biserică Ortodoxă din Grecia şi din Cipru: istoric cu privire la comuniue şi problemele lor), http://www.portal-credo.ru/site/?act=lib&id=2759 (în limba rusă)

[2] Zilotismul mateit a mers chiar mai departe. În 1980, şeful Sinodului mateit, Arhiepiscopul Andrei i-a spus autorului de faţă că ROCOR a fost de fapt schismatică între 1924 şi 1971, şi că singura taină săvârşită de fapt la New York în 1971 a fost săvârşită de episcopii mateiţi asupra episcopilor ROCOR, prin care mateiţii au primit întregul Sinod al ROCOR (în mod nevăzut şi fără cunoştinţa acestora) din schismă în Adevărata Biserică Ortodoxă! Mitropoliţii mateiţi nu au intrat în comuniune cu ruşii până când aceştia nu au mărturisit (verbal) că nou calendariştii sunt schismatici. Prin această mărturisire verbală ei ar fi fost, se pretinde, restabiliţi în mod nevăzut în Biserica cea Adevărată de către mitropoliţii mateiţi. Din păcate, ei ar fi căzut din nou în 1976 atunci când mateiţii au rupt comuniunea cu ei…

[3] Kirix Gnision Orthodoxon (Vestitorul Adevăraţilor Creştini Ortodocşi), Martie 1984, paginile 102-102, Epistola 1897 din 1 martie (în limba greacă).

[4] George Lardas, Mişcarea vechi calendaristă în Biserica Greciei: o cercetare istorică, B.Th. Thesis, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, 1983, apg.17.

[5] http://www.genuineorthodoxchurch.net/images/GOCDemetrias1935eng.pdf

[6] Episcop Fotie al Maratonului, convorbire personală, 5 martie 2008.

sursa


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, calendar stil vechi, ciprianiti, ortodoxie, ROCOR și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la În apărarea Adevăratei Biserici Ortodoxe a Greciei

  1. crina zice:

    Adminnistrator
    Imi poti da un email unde pot sa-ti adresez citeva intrebari personale?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s