Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (15)-Pângărirea Sfintelor Taine

Nu daţi cele sfinte câinilor”(Marcu 7,6)

Viaţa Bisericii este dumnezeiască şi binefăcătoare şi prin urmare este socotită sfântă. Biserica se manifestă în mod văzut prin Sfintele Taine, ,,în vreme ce viaţa ei interioară este conţinută în darurile Sfântului Duh: în credinţă, nădejde şi în dragoste”. [186] ,,Porţile iadului nu vor birui” (Matei 16,18) Biserica, aceea care păzește fără greş Sfintele Taine şi sfinţenia duhovnicească.

Fiecare Sfântă Taină este o minune a dragostei lui Dumnezeu pentru om. Ea cere cutremur în faţa lui Dumnezeu adică teama de a nu supăra pe Dumnezeu printr-o comportare nepotrivită faţă de cele sfinte. Toate cele Şapte Sfinte Taine ale Sfintei Biserici atrag după sine în mod necesar o anumită evlavie, atât din partea celor ce le săvârşesc cât şi din partea celor care le primesc.

Sfintele Taine care sfinţesc, prefac şi unesc pe binecredincioşii creştini cu Dumnezeu însuşi, pot prilejui nu doar mântuirea cuiva, ci şi condamnarea celor care îndrăznesc să le întrebuinţeze în mod greşit. Nu degeaba a spus Apostolul, când vorbea despre cei care primesc Sfânta Împărtăşanie fără vrednicie, că sunt vinovaţi faţă de Trupul şi Sângele Domnului: ,,Că cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, judecată luiși mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. Pentru aceasta întru voi mulți sunt neputincioşi și bolnavi, și dorm mulți.” (Corinteni I, 11, 27-30).

Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi de însemnătate veşnică. Ne-am gândit să folosim referirea Domnului Iisus Hristos la câini în titlul acestui articol, după ce am văzut o fotografie, fără egal în caracterul ei pângăritor, a ,,Patriarhului Alexei al II-lea în publicaţia ,,Argumente şi fapte” [187], unul dintre cele mai citite săptămânale din Rusia (şi din lume), purtând în braţe un câine şi fiind însoţit de textul cel mai puţin probabil a ceea ce gândeşte câinele ,,Eu nu sunt mielul lui Dumnezeu; când voi creşte voi fi un câine ciobănesc caucazian. Cineva ar putea spune, cresc în barba stăpânului meu, Patriarhul Alexei, şi îmi pierd timpul jucându-mă cu mătăniile…” (sublinierea L.P.)

Orice creştin cunoaşte că Mielul lui Dumnezeu ,,care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29) este Domnul Iisus Hristos însuşi. Presupunem că ,,Patriarhul”cunoaşte de asemenea acest lucru, precum şi faptul că nu li se îngăduie câinilor să intre în Biserică (potrivit Canoanelor Bisericii, acea biserică în care s-a întâmplat să intre vreun câine trebuie resfinţită) sau oriunde se află nişte sfinte icoane. Barba, împreună cu mustaţa, pe care credincioşii ortodocşi o poartă întru asemănarea chipului lui Hristos este considerată a fi o însuşire sfântă a clericilor [188].

Această faptă (care nu este până acum una izolată),  a lui Alexei al II-lea adevereşte despre ,,urâciunea pustiirii” din interiorul Patriarhiei Moscovei şi despre abuzarea cu rea intenţie de rangul patriarhal deţinut necanonic de către Ridiger.

Sfintele Taine sunt din ce în ce mai profanate pentru a fi pe placul ecumenismului şi a serghianismului global. Vina pentru acest fapt o au în primul rând ierarhii ecumenişti ,,ortodocşi” şi clerul pe care şi l-au ridicat. În publicaţia sa, A.I.Osipov, profesor la Academia Teologică şi la Seminarul din Moscova vorbeşte despre un fenomen odios care se petrece astăzi în Patriarhia Moscovei. El tâlcuieşte cuvântul lui Dumnezeu: ,,Că unde va fi trupul cel mort, acolo se vor aduna vulturii.” (Matei 24,28; Luca 17,37) şi le aplică subiectului de faţă după cum urmează. ,,Nici un animal de pradă nu se va aduna să rupă în bucăţi un trup care este viu dacă trupul în sine este viu, dacă este un organism aflat în viaţă, activ. Ei încep să-l sfâşie doar atunci când slăbeşte şi moare…” Profesorul A.I.Osipov continuă: ,,se acordă puţină atenţie celor ce se petrec în interiorul Bisericii. Asemenea fenomene sunt de neînlăturat dacă iei în considerație ceea ce se întâmplă în eparhiile noastre. Ştiți pe cine hirotonesc ei preoți? Pe cine le place.

,,Vreau să muncesc ca preot.” ,,Chiar așa? Ești botezat? Nu? Ei bine, vei fi botezat!”  Astfel, ei aleg și hirotonesc neofiți, oameni botezați de curând care nu știu nimic, care nu sunt pe deplin adeveriți în viața lor duhovnicească, care nu au pregătire teologică, și sunt nepotriviți din punct de vedere psihologic. Nu lipsește nimic din toate acestea…” [189]
Ni se întâmplă adesea să ne întrebăm: oare cred ei, toți acești ,,dascăli suverani” ai Bisericii, acești ,,apărători” ai credinței și evlaviei, cred ei în Dumnezeu?! și dacă cred, nu se tem ei oare de Înfricoșata Judecată?!

Predomină două soiuri de ierarhi apostați de ocară și odioși în ,,Ortodoxia” serghianistă și ecumenistă. La una dintre extreme se află episcopii slugarnici al căror principiu este ,,să vă facem pe plac”. De pildă, în timpul campaniei lui Gorbaciov împotriva alcoolului de la sfârșitul anilor 80, mitropolitul Serghie de Odessa a propus Patriarhiei Moscovei, în ,,duhul loialității”, să ia în considerație varianta slujirii Sfintei Liturghii prin folosirea sucului de struguri în locul vinului… La cealaltă extremă se află cei care, după ce pătrund în rândul celor puternici ai lumii, dau ei înșiși ordine. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și mitropolitul Kiril de Smolensk (actualul patriarh al bisericii de stat din Rusia), șeful departamentului pentru relații externe al Patriarhiei Moscovei, face parte neîndoios din această categorie de ,,episcopi”. Între aceste două extreme se află zeci și mii dintre cei care nu pot fi încadrați pe deplin nici la slugi, nici la cârmuitori, dar care nu ar rata ocazia să joace unul sau altul dintre cele două roluri. Cel mai adesea însă, ei se mulțumesc să se prefacă că joacă vreun rol. Astăzi, numeroși asemenea pseudo-episcopi, alături de miile de pseudo-clerici din toată lumea, în loc să-și conducă turma la mântuire, o pregătesc pentru apostazia generală. Măsura reușitei lor este limpede din siguranța cu care calcă în picioare cea mai mare comoară a Bisericii – Sfintele Taine întemeiate divin. Sarcina lor este să-și obișnuiască turma să suporte și să primească fărădelegea în acest segment al vieții Bisericii unde Biserica cea adevărată ar trebui să-și aibă izvorul harului divin – În Sfintele Sfintelor –  şi o vor duce poate la îndeplinire chiar în viitorul apropiat.

Ei dau piatră în loc de pâine și șarpe în loc de pește… (vezi Matei 7, 9-10). Fiind pe deplin conștienți de abaterea rânduielilor lor de la canoanele Bisericii de pretutindeni, renovaţioniştii contemporani visează demult la introducerea unor noi statute bisericeşti şi a unei noi legi canonice cu scopul de a le simplifica sau, ca să fim mai exacţi, de a le denatura asemenea omologilor lor catolici şi protestanţi. Însă atâta vreme cât Pidalionul, Molitfelnicul şi cărţile de cult rămân neschimbate, fiecare se simte liber să mărturisească sau să abolească, să scurteze şi să le denatureze după voie.

Fără să putem înşira toate abaterile scandaloase de la canoanele Bisericii care au loc în timpul slujirii Sfintelor Taine şi a altor ierurgii (trebuie mentionat ca si distinctia taine-ierurgii este de sorginte catolica , fiind un produs al scolasticii;credinta ortodoxa marturiseste ca oriunde se pogoara Sfantul Duh este taina , de exemplu si la sfintirea apei) , vom lua în discuţie doar câteva din cele mai frecvente abateri observate în cadrul Patriarhiei Moscovei.

Botezul. Această Taină, ca regulă generală, este săvârșită prin turnare sau chiar prin stropire, deși, se știe, întreita afundare a celui botezat în cristelniță semnifică moartea și învierea de a treia zi a lui Hristos. Prin urmare, o săvârșire neglijentă și în mod inutil grăbită a acestei Taine devine o profanare.

Atât cei botezați cât și nașii lor sunt de obicei primiți la această Taină fără nici o catehizare premergătoare sau vreo cercetare a credinței lor. De regulă, nașii rămân într-o ignoranță absolută cu privire la obligațiile lor duhovnicești și la responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu pentru creșterea și educarea finilor lor. Nașii care se prezintă la botezurile Patriarhiei Moscovei sunt în mare parte necredincioși, adesea neortodocși sau în general atei.

Scurtarea după bunul plac a rânduielii slujbelor poate avea uneori urmări grave și neprevăzute, ca de pildă, atunci când preotul uită să rostească lepădările de Satana (e notoriu cazul ,,preotului” Motoc din BOR care în loc de ,,te lepezi de Satana” a rostit in urechile surde ale tuturor celor de fata ,,te lepezi de Hristos” adeverind acea vorba românească de duh care spune ca ,,gura păcătosului adevăr grăiește”). Dacă vreun ritual sfânt (precum spălarea mirului în a opta zi, sau tăierea părului) necesită două sau mai multe rugăciuni prevăzute în Molitfelnic, este citită doar una, în cel mai bun caz. Până și tripla înconjurare a cristelniței, însoțită de cântarea: ,,Câţi în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” este omisă adesea. Scuza obișnuită oferită de preoți este numărul mare de oameni ce trebuie botezați. Alegând să pășească pe această cale, asemenea preoți din marile orașe ale Patriarhiei Moscovei botează adesea câteva zeci de persoane într-o jumătate de oră.

Contrar obiceiurilor împământenite în Biserica Rusă, celor nou botezați li se îngăduie adesea să-și păstreze numele neortodoxe. Lipsa catehizării este motivul pentru care majoritatea celor botezați în Patriarhia Moscovei nu vin niciodată la biserică și nu primesc niciodată Sfânta Împărtășanie după botezul lor. Crucile care sunt puse la gâtul celor nou botezați sunt de obicei îndepărtate acasă ca pe ceva nefolositor. Astfel, sufletul este lipsit de cruce iar obiectul sfințit este disprețuit.

Părinții superstițioși își botează uneori copiii de mai multe ori (,,pentru a nu se face rău..”); incultura religioasă fiind însoțită și de multe alte superstiții. De curând s-au înmulțit cazurile de botezare și acordare de Sfântă Împărtășanie (!) morților. Aceste grozăvii nu sunt provocate doar de neștiința și de lăcomia clericilor, ci se datorează și faptului că printre clericii Patriarhiei Moscovei există din ce în ce mai mulți ocultiști, vrăjitori și parapsihologi. Aceasta pentru că nu sunt numai neofiți printre cei hirotoniți – fapt care-l indignează pe profesorul Osipov – ci și convertiți de la cultele orientale, yoga, păgânism, ocultism și alte înșelăciuni demonice. Eșuând în a lepăda cu totul credințele lor anterioare, aceștia din urmă își înmoaie ,,creștinismul” în această mizerie. Ei sunt ,,preoții” care practică magia neagră și sunt o adevărată grozăvie pentru ,,fiii lor duhovnicești” pe care i-au robit și transformat în zombi.
În Patriarhia Moscovei au uitat demult ce ritualuri trebuie săvârșite la botezul neortodocșilor. La acestea ar trebui adăugat un ritual special pentru primirea în Biserică a foștilor atei. Drept consecință, Patriarhia Moscovei nu mai ajută la nașterea întru viața cea veșnică prin Sfânta Taină a Botezului, ci-și populează structurile pseudo-ecleziastice cu mii de latini, sectari, iudaizaţi şi mireni şi clerici idolatri. În acest fel se purcede cu viteză maximă şi la toate nivelurile la construirea unei pseudo-biserici.

,,… învățați toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Învățându-i pe dânșii să păzească toate câte am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20) – aceste cuvinte ale lui Hristos au devenit, se pare, cu totul străine Patriarhiei Moscovei. În mai toate eparhiile ei, preoţii care nu vor să încalce ceea ce este sfânt şi nu primesc a săvârşi botezul într-o formă necorespunzătoare şi fără pregătirea necesară, sunt supuşi persecuţiei de către propriile autorităţi eparhiale. Pentru mulţi dintre ei, acesta a devenit motivul de a părăsi Patriarhia şi de a se alătura Bisericii Ruse din Afara Graniţelor. [190]

Mirungerea În bisericile din oraşe ale Patriarhiei Moscovei, Mirungerea, care este administrată imediat după Botez, se aseamănă mai degrabă unei linii de producţie dintr-o fabrică decât unei Taine a Bisericii. În momentul botezului lor, oamenii sunt abia stropiţi pe cap cu apă deasupra cristelniței, și au hainele pe ei. Un preot face atunci un rond printre cei nou botezați care stau acolo în ignoranță. Apoi, la momentul sfânt al Mirungerii, care cere o evlavie aparte, când este primit Duhul Sfânt, toată lumea se grăbește să scape de hainele de prisos. Preotul unge nu de puține ori chiar părți ale corpului acoperite încă de haine.

Trebuie remarcate următoarele. Până de curând, un oarecare grad de încredere în Mirul Patriarhiei se baza pe faptul că de fiecare dată când era sfințit, trebuia adăugată și o parte din cel provenind din anii anteriori. Astfel, mirul din perioada sovietică trebuie să fi conținut o parte din Mirul sfințit de către Sfântul Patriarh Tihon. Totuşi, în ultimii ani, mulţi oameni din Patriarhia Moscovei au fost tulburaţi şi nu doar din cauză că Mirul folosit acum era sfinţit de către apostatul patriarh Alexie al II-lea (Ridiger). Preoţi din numeroase regiuni din Rusia ai Patriarhiei Moscovei au relatat că prin mireasma sa, acest Mir nu se deosebeşte de uleiul obişnuit deşi ar trebui să aibă o mireasmă foarte complexă datorită faptului că ar trebui să fie alcătuit din multe mirosuri parfumate simbolizând feluritele daruri ale Sfântului Duh.

Mărturisirea. Taina Spovedaniei şi Taina Botezului stârnesc critica cea mai severă. Practic, peste tot pe unde se face aşa numita ,,spovedanie comună” care nu este prevăzută în canoanele Bisericii şi care nu a fost permisă chiar în Patriarhia Moscovei nici în primii ani de după cel de-al doilea război mondial când exista o lipsă acută de clerici. Actualmente numeroşi preoţi tineri, obişnuiţi să practice searbăda şi formala ,,spovedanie comună”, refuză să asculte spovedaniile individuale chiar şi atunci când este vorba doar despre unul sau doi oameni (care vor să fie spovediţi individual), şi nu cu mulţime de oameni. Preotul îşi pune doar epitrahilul peste penitent şi rosteşte ultima rugăciune scurtă de iertare a păcatelor sau face doar semnul crucii asupra lui în tăcere. În zece minute se spovedesc astfel mulţime de oameni.

Practicarea unei asemenea ,,iertări de păcate” nu poate fi numită în nici un alt fel decât criminală! La urma urmei, mulţi oameni, după ce au trăit vreme de 70 ani într-o țară ateistă militantă unde păcatul devenise normă, și care doar de curând au învățat să-și facă semnul crucii, nu au adesea nici o idee despre ce este păcatul. Astfel, majoritatea covârșitoare a femeilor care au săvârșit avort nu știu că sunt niște criminale care au comis un păcat de moarte [191]. La fel se întâmplă cu ceilalți oameni care caută vindecarea sufletului lor în Biserică și nu o găsesc. Nu este acesta motivul pentru care există un număr fără precedent de tot felul de secte în Rusia post-sovietică?

Prin eforturile renovaționiștilor din Patriarhia Moscovei, academiile și seminariile sale teologice pregătesc de mai mulți ani o rupere totală între Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei, și respingerea obligativității Mărturisirii înainte de Împărtășanie ce rezultă de aici.

Unii ierarhi ai Patriarhiei Moscovei și ai altor biserici ecumeniste au inițiat recent dezbaterea cu privire la caracterul de prisos al Mărturisirii.

Respingerea Tainei Spovedaniei a devenit obișnuință în Biserica Ortodoxă din Finlanda. Această Biserică, care a dat naştere unui precedent printre Bisericile ortodoxe naţionale nu doar prin adoptarea ,,stilului noului calendar” ci şi prin cea a ,,Pascaliei gregoriene” a permis în ultimii 25 de ani împărtăşirea cu Sfintele Taine fãră Spovedanie prealabilă. Această inovație periculoasă, binecuvântată de Patriarhia Constantinopolului de care aparține ca jurisdicție Biserica Ortodoxă Finlandeză, a devenit larg răspândită în Finlanda. Patriarhul Atenagoras al Constantinopolului, un ecumenist înflăcărat, a fost cel care le-a îngăduit ortodocșilor finlandezi să se împărtășească cu Sfintele Taine fără Spovedanie[192].

În epistola sa episcopală, fostul Cârmuitor al Bisericii Ortodoxe Finlandeze a spus că ar trebui să meargă la Spovedanie doar ,,cei care simt o nevoie specială pentru aceasta” [193].

După cum vedem, persoana în cauză devine criteriul de apreciere a stării sale duhovnicești, și în special a stării sale de păcătoșenie. Ea poate merge la Spovedanie, dacă simte nevoia să o facă. Luând în considerare aplecarea firească a omului spre justificarea de sine, este lesne de înțeles de ce unii oameni, fară nici un sentiment de jenă, se consideră fără de păcat, în vreme ce Biserica ne învață că doar Dumnezeu este sfânt. ,,El singur este fără de păcat” , după cum citim într-o rugăciune ortodoxă.

Să ne mai aducem aminte că  respingerea Tainei Spovedaniei atrage după sine urmări grave atât pentru preoți cât și pentru mireni, corupându-i și subminând diciplina confesională bisericească?

Din cauza pierderii vederii duhovnicești, pseudo-stareții le dau adesea canoane grele, ca un mijloc de vindecare duhovnicească după spovedanie, ca să obțină de fapt rezultate pe dos. Ei cad într-una din cele două extreme: fie resping cu totul canonul de pocăință, fie impun unul atâta de aspru încât pot foarte ușor traumatiza sau chiar înrobi pe ucenicii cei naivi ai unor astfel de ,,bătrâni”.

Patriarhia Moscovei promovează convingerea că ,,ascultarea este mai importantă decât rugăciunea și postul”, decât Canoanele și învățătura patristică. Convingerea aceasta s-a transformat într-o dependență personală și o subjugare a celor ce merg la biserică faţă de pseudo-cler, de pseudo-stareţi şi pseudo-patriarh. Toate acestea nu au nimic de-a face cu instituţia adevărată a stareţilor şi părinţilor duhovniceşti, a căror menire este să-și ducă ucenici la mântuire şi viaţa în Dumnezeu.

Sfânta Împărtăşanie. Cea mai adâncă Taină a Bisericii este aceea a Sfintei Împărtăşanii sau a Euharistiei. ,,Dumnezeu – omul Iisus Hristos a adus în lume această realitate de neconceput: noi, care suntem atât de ataşaţi de păcat, am intrat prin El într-o relaţie de sânge cu Dumnezeu, pentru că Sângele lui de Dumnezeu Om este izvorul vieţii veşnice, al nemuririi noastre după chipul Dumnezeu – omului… Dacă toate tainele Noului Testament, ale Bisericii şi ale Dumnezeu-omului ar putea fi exprimate într-una singură, atunci aceasta ar trebui să fie Sfânta Taină a Euharistiei”. [194]

Cel mai grav păcat al apostaţilor este profanarea acestei Taine. Ei transformă Sfânta Liturghie, la care doar adevăraţii credincioşi pot să participe, într-un spectacol, un spectacol pentru gloatele de turişti şi telespectatori, iar Sfintele Daruri – Trupul şi Sângele lui Hristos sunt oferite oricui la întâmplare. Cine poate aprecia adâncimea degradării, abisul care ne desparte pe noi de evlavioşii noştri strămoşi, care nici nu ar sta la masă cu ereticii şi cu necredincioşii, potrivit cuvintelor Sfinţilor Apostoli.

Pe lângă înrâurirea vătămătoare pe care o are asupra creştinilor ortodocşi denaturarea sau respingerea Tainei Spovedaniei, această inovaţie este un mijloc de înfăptuire a obiectivului ecumenist al permiterii accesului neortodocşilor la Taina ortodoxă a Sfintei Împărtăşanii. Hotărârea Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei cu privire la primirea catolicilor la împărtăşire în bisericile ortodoxe din Rusia a fost în vigoare din 1969 până în 1986. Ulterior, această hotărâre nu a fost desființată ci a fost doar suspendată (deși doar pe hârtie). Patriarhia Constantinopolului a mers chiar mai departe în această privință prin permisiunea acordată grecilor ortodocși de a se împărtăși de la catolici, care a provocat un protest eşuat din partea călugărilor atoniţi. La sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80 oricine putea observa mulțime de turiști occidentali primiți la Împărtășanie (fără Spovedanie prealabilă, desigur) în biserica Sfântului Ioan Teologul de la Academia teologică din St Petersburg. Un ieromonah iezuit Michael Aranz, profesor la Institutul Răsăritean din Roma, care a ţinut în acei ani cursuri de liturgică la Academia Teologică ,,Ortodoxă” din Leningrad, s-ar fi împărtășit în altarul acelei biserici împreună cu clericii.

Când săvârșesc Proscomidia și citesc litaniile (ecteniile), ecumeniștii ar dori să pomenească pe eretici alături de ortodocși, potrivit predaniei lor despre ,,biserica fără frontiere”, iar în timpul Ieșirii celei mari din Sfânta Liturghie, ei ar înlocui cuvintele ,,pe voi pe toți, binecredincioșilor creștini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa” prin cuvintele ,,și pe toți creștinii…”

În 1994, Sinodul de Episcopi al Patriarhiei Moscovei a lăsat practic toate chestiunile cu privire la părtășia cu ne-ortodocșii la bunul plac al episcopului și al clerului, subliniind doar că nu ar fi de dorit ca aceștia să-și tulbure propria turmă [195].

Dovezile despre protestanți împărtășindu-se cu Sfintele Taine, fără precedent în Patriarhia Moscovei, au devenit astăzi un fenomen obișnuit, cel puțin în eparhia Novgorodului, unde arhiepiscopul cârmuitor Leo, primește pe față pe protestanţi şi pe catolici la Sfânta Împărtăşanie în străvechea Catedrală a Sfintei Sofia din oraşul Novgorod.  În acest caz, ca şi în cele similare, motivaţia vizibilă este dată de interesul material ce rezultă din atragerea de turişti străini, împreună cu dolarii, lirele şi mărcile lor, înspre bisericile patriarhiei.

Conferinţa Teologică Internaţională cu privire la ,,Unitatea Bisericii” a fost ţinută pe 15-16 noiembrie 1994 la Moscova. Pe lângă Patriarhia Moscovei, printre participanţi s-au numărat delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe din SUA, Canada, Anglia, Franţa, Bulgaria, Polonia şi din republicile fostei URSS. Jurnalul Patriarhiei Moscovei a relatat cu privire la acest eveniment următoarele: ,,Documentul de încheiere face o observaţie cu privire la un fapt interesant, anume că participanţii străini la Conferinţă (cei din SUA şi Franţa) au ridicat problema nevoii de a atrage atenţia întregului cler al Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la inadmisibilitatea de a oferiri Sfânta Împărtăşanie neortodocşilor. S-a observat că o asemenea practică necanonică din câteva parohii din Rusia provoacă neînţelegeri în viaţa parohiilor ortodoxe din străinătate”. [196]

Urmând pilda dată de Constantinopol şi de Vatican, altarele bisericilor ortodoxe din Rusia sunt pline de microfoane iar jurnaliştii echipaţi cu camere foto şi video se agită în neorânduială prin biserică şi chiar în altar în timpul slujbelor ierarhice. Închinătorii se simt încă deranjaţi dar sunt aproape obişnuiţi ca înregistrările video ale slujbelor divine să cuprindă cele mai sfinte momente: citirea Evangheliei, rugăciunile şi ritualurile canonului Euharistiei, inclusiv prezentarea pe ecranele televizoarelor a Trupului şi Sângelui lui Hristos din Sfântul Potir.
Arhiepiscopul Lavru scrie: ,,Doar acea Biserică este vie care trăiește viața duhovnicească, și unde rugăciunile în comun sunt oferite cum se cuvine iar slujba divină se săvârșește ,,cu cuviință și după rânduială” (Corinteni 1, 14-40). Biserica unde slujbele sunt săvârșite cu neglijență şi unde se consideră că există un înţeles secundar al ritualului la care trebuie să ,,asiste” cineva de dragul bunei cuviinţe (apostaţilor le scapă adesea până şi această bună cuviinţă! – L.P.) este pe moarte din punct de vedere duhovnicesc”. Vorbind despre faptul că Liturgica trebuie să fie un studiu trăit al comorii de trăire a Bisericii conţinute în cărțile de cult ortodoxe, Arhiepiscopul Lavru acordă o atenție deosebită cântării și iconografiei bisericii. ,,Slujba divină trebuie să-i înalțe pe credincioşi în duhul Ortodoxiei, nu în cel al înșelării apusene. Cântarea apuseană şi pictura realistă apuseană care s-au strecurat în mod clandestin în bisericile noastre nu pot să lumineze pe cineva decât în spiritul înşelător al exaltării de tip apusean care este vătămător pentru suflete, şi niciodată în duhul autentic al evlaviei ortodoxe” [197] Potrivit noului Mucenic Arsenie, Arhiepiscop de Novgorod, cei care transformă ,,strana într-o scenă sunt vinovaţi de profanarea slujbelor divine prin cântarea lor… Strana nu este o scenă pentru actori. Totul trebuie să fie sfânt în Biserică” [198] Străină de Ortodoxie nu este doar interpretarea pasională de tip operă, ci şi pictura care reprezintă ,, lumea toată care întru cel rău zace”, care este desfigurată de păcat şi ademeneşte la păcat, nu are nimic în comun cu cântarea ortodoxă şi cu pictarea de icoane care ,,trebuie mai întâi de toate să fie în armonie cu duhul asceţilor ortodocşi care cere o totală renunţare la lume, şi cu învăţătura ortodoxă despre rugăciunea eliberată de orice exaltare înșelătoare”[199].
Hirotonia. Ştim bine că ,,săvârșirea validă a Tainelor presupune 1) existența unui preot sau a unui episcop hirotonit în mod valid; 2) un ritual de săvârșite al Tainei valid, adică întemeiat divin” [200]. Legitimitatea episcopatului sovietic care a trecut prin ciurul regimului ateist și care a devenit parte componentă a nomenclaturii sovietice este în sine extrem de dubioasă. Mulți candidați la preoție evitau hirotonirea lor de către episcopi precum mitropolitul Nicodim (Rotov) al Leningradului, care a murit în 1978 în brațele Papei de la Roma. Mulți știau despre neortodoxia lui și despre KGB și despre o anume influență secretă ca fiind izvorul teribilei sale puteri. Cei ce nu s-au lăsat intimidaţi de toate acestea şi au primit ,,harul” din mâinile mitropolitului Nicodim au alcătuit jumătate din episcopatul Patriarhiei și o nouă generație de preoți care constituie astăzi temelia pe care stă Patriarhia Moscovei. Generația actuală își aduce bine aminte de această perioadă de evoluție a Patriarhiei Moscovei deși și perioadele precedente nu au fost mai puțin însemnate. Nouăsprezece episcopi au scăpat teferi purificării făcute de Stalin (15 dintre ei au fost eliberați din temnițe) și au fost martori la ,,alegerea ca patriah” a mitropolitului Serghie (Stragorodski) în 1944, iar trei ani mai târziu existau deja 66 de episcopi ,,legitimi” în ,,biserica” sovietică. Arhidiaconul Germain Ivanoff-Trinadtzaty (dr. fil.) scrie: ,,avem la dispoziţie datele biografice a 47 dintre ei. Dintre aceştia, 36 au fost hirotoniţi după 1944, 26 au fost căsătoriţi anterior, 2 erau foşti uniaţi, iar 3 aparţinuseră bisericii ,,vii” printre membrii căreia se numărase odată şi patriarhul Alexei (Simaski) însuși. Biserica Ortodoxă este în structura ei episcopocentrică, adică episcopii sunt temelia ei, iar un asemenea influx netradiţional de noi episcopi provenind din medii nemonastice care sunt atât de departe de izvorul duhovnicesc al episcopatului ortodox, firește că nu putea decât să aducă niște schimbări fundamentale în interiorul Bisericii înseşi” [201].

Acumularea acestor ,,schimbări fundamentale” constituie astfel esenţa istoriei patriarhiei serghianiste şi îi determină actualul caracter. Este larg cunoscut faptul că oricine urmărea o poziţie înaltă (sau doar una sigură) în cadrul Patriarhiei Moscovei sub comunişti trebuia să câştige, într-un fel sau altul, o favoare specială din partea regimului sfidător de Dumnezeu.

Toate acestea sunt cu totul contrare Canonului 30 Apostolic care spune: ,,Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.” ( a se vedea și canonul 3 al celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic). Un pom necanonic nu poate avea roade canonice. An de an, rândurile clerului patriarhiei s-au îngroşat cu cei hirotoniţi prin încălcarea Canoanelor Bisericii: cu cei stricaţi prin simonie, prin a doua căsătorie, homosexuali binecunoscuţi, cu neortodocşi vădiţi şi chiar cu cei căsătoriţi cu sectari (soţia preotului moscovit A. Borisov, unul din capii recentului grup de protopopi din Patriarhia Moscovei, este o penticostală care organizează întruniri ale sectei sale chiar în biserica lui).

Simonia prosperă deschis în unele eparhii. Astfel, este bineştiut faptul că în Ucraina apuseană un candidat la preoţie trebuie să-i dea episcopului său suna de 10.000 de ruble (preţul unei maşini ,,Volga”) pentru hirotonirea sa. Membrii parohiei trebuie să colecteze suma de bani cerută şi să o dea tânărului lor preot în ziua în care el săvârșeşte prima sa slujbă. Nu avem nici un motiv să credem că acest ,,obicei” a avut în vreun fel de suferit în timpul anarhiei instaurate la începutul ,,perestroikăi”.

Hirotonirea preoţilor necăsătoriţi care nu sunt tunşi călugări (aşa numiţii ,,celibatari” – cuvânt care lipsește din dicționarele ortografice din Rusia pre-revoluţionară) care este străină tradiţiilor ortodoxe, a devenit destul de frecventă şi un fenomen vizibil pro-catolic în cadrul patriarhiei sovietice.

Contrar sfintelor canoane, ei hirotonesc şi bărbați foarte tineri (de 20 ani și chiar mai tineri), neofiți și persoane fără nici o pregătire duhovnicească, după cum am zis mai înainte. 

Clerul patriarhiei din ultimele decenii este caracterizat prin educația teologică de inspirație ecumenistă care este străină de Ortodoxie, și prin ignoranță, care este adeseori însoţită de un comportament despotic şi necuviincios arogant faţă de propria lor turmă. Până şi la Sinodul de episcopi de la Moscova din 1994 au fost nevoiţi să comenteze asupra acestui din urmă aspect [202].

O săvârşire neglijentă a ritualurilor bisericii sau dominaţia exercitată asupra turmei de către pseudo-stareţi, precum şi numeroasele scăderi morale, ca o consecinţă a lipsei duhovniciei autentice, au devenit demult trăsăturile distinctive ale clerului patriarhiei. Membrii parohiei se pocăiesc constant de criticismul lor păcătos faţă de ,,preoți” și se zoresc fără țintă în căutarea perpetuă de părinți și călăuzitori duhovnicești. Ei îi ,,află” dar numai după ce fac o greșeală conştientă și inconştientă. Ceea ce nu e deloc surprinzător. Potrivit Mitropolitului Vitalie (Ustinov) ,,călăuzirea duhovnicească este o roadă a râvnei întregii Biserici. Bătrânii duhovnicești sunt cununa de cinste a virtuții, o anume aristocrație  a Bisericii în sensul cel mai bun al cuvântului. În Patriarhia Moscovei, pur şi simplu nu există nici o călăuză duhovnicească…, aproape întregul episcopat al Patriarhiei Moscovei este ticălos. Cum să poată deveni cineva duhovnicesc dacă trebuie negreșit să-i susțină pe acei episcopi, în vreme ce toți aceștia sunt vrednici de învinuire? Ei nu doar că au păcătuit, ci sunt în erezie![203] Alăturându-se apostaziei ecumeniste şi minciunilor serghianiste ale patriarhiei, ,,bătrânii” au sporit cu mult confuzia duhovniceascã a poporului rus.

Cununia. Taina Cununiei este săvârşită aproape mereu fără nici o pregătire şi fără Spovedania preliminară a cuplului ce urmează a fi cununat. Factorul determinant este plata unei anumite sume de bani (care a crescut în ultimii ani la de două ori, de trei ori sau de mai multe ori valoarea salariului mediu). Contrar canoanelor, sunt cununate mai multe cupluri în acelaşi timp şi adesea în zile nepotrivite sau în timpul posturilor. Este îngăduită căsătoria cu neortodocşi şi cu oameni de alte credinţe. De pildă, câţiva dintre clericii din oraşul St. Petersburg îşi aduc aminte de un caz din anii 70 când unul dintre arhiepiscopii binecunoscuţi ai oraşului şi-a cununat propria fiică cu un musulman. Ar mai trebui adăugat că comiterea unor acte nelegiuite ca acestea şi multe altele este adesea motivată de statutul financiar şi social al părţilor care se căsătoresc.

În bisericile ,,ortodoxe”  ecumeniste, ,,cununiile” homosexualilor nu sunt îngăduite precum în cazul altor confesiuni. Totuşi, vocile apostaţilor se ridică în apărarea celor pe care Domnul i-a şters de pe faţa pământului din Sodoma şi Gomora (Facerea 18,20; 19; 13,24-25).

Maslul. Sfânta Biserică ne învaţă că această Taină ,,binecuvintează nevoinţa duhovnicească a cuiva pe pământ (…), că ungerea este expresia judecăţii dumnezeieşti asupra firii omului, vindecând-o acolo unde toate  celelalte mijloace de vindecare s-au dovedit neputincioase, sau îngăduirea dată morţii să nimicească trupul cel pieritor atunci când nu mai este de folos Bisericii de pe pământ şi pentru împlinirea căilor tainice ale lui Dumnezeu” [204]
Este neliniştitor să crezi că o astfel de Taină importantă este adesea administrată de pseudopreoţi într-o formă mult prescurtată. Astfel, citirea de şapte ori a unor fragmente din Sfânta Scriptură însoţită de rugăciuni şi de ungerea celor bolnavi cu ulei sfinţit este adesea redusă la o citire de trei ori sau o singură dată. Principala inovaţie o constituie însă ungerea generală.

În Rusia imperială, aşa zisa ,,ungere generală” (în limba rusă ,,soborovanie”) era săvârşită doar în timpul Postului Mare la Catedrala Adormirii de la Kremlin. Era săvârşită întotdeauna de Mitropolitul Moscovei alături de clerul catedralei. În vremurile sovietice, ,,ungerea generală” era disponibilă liber tuturor celor care doreau s-o primească (deşi această Taină este destinată exclusiv celor bolnavi) în toate bisericile Patriarhiei Moscovei de 2-3 ori pe an, şi de regulă fără participarea unui episcop.

Astăzi, Patriarhia Moscovei practică din ce în ce mai mult ungerea generală săvârșită de un singur preot, și nu doar în timpul Postului Mare, ci în orice moment al anului. Astfel, în Biserica Sfântului Ioan cel îndelung pătimitor din St. Petersburg, ea se săvârșește aproape în fiecare săptămână. Tânărul preot care a introdus acest obicei a devenit cunoscut ca un călcător de canoane dar și ca un mare om de rugăciune de faima bătrânilor duhovnici (ca să nu mai vorbim despre creșterea însemnată a fondurilor colectate pentru biserică, ca rezultat al unei asemenea ,,evlavii”).

Am vorbit deja despre profanarea rugăciunilor Bisericii. La cele de mai sus ar trebui să adăugăm că dacă în anii precedenți ecumeniștii ,,ortodocși”  au încercat să țină secretă participarea anticanonică la rugăciunile cu ereticii, sau au încercat să o îndreptățească, astăzi slujirile pe față ale clerului ortodox (în primul rând al capilor Bisericii din Moscova, Constantinopol, Antiohia, Finlanda și al altor biserici membre ale CMB) împreună cu catolicii, protestanții și monofiziții sunt cunoscute pe larg. Astăzi, concelebrarea unor slujbe speciale (molebens) împreună cu catolicii și cu protestanții au loc pe față  în interiorul Patriarhiei Moscovei fără ca cineva să fie chemat să dea socoteală autorităților bisericești, acestea din urmă încurajând chiar asemenea rugăciuni  în comun ca pe o pildă de ,,dragoste ecumenică”  și de ,,facere de pace”.

Rugăciunea Bisericii este de asemenea profanată de către clerul patriarhiei atunci când aceştia ,,sfințesc” bănci, restaurante, cazinouri, stindardele comuniste ale Armatei Roșii și ale Flotei, precum și clădirile folosite de parapsihologi și ,,vindecători”. Patriarhia apostată a Moscovei a intrat într-o relație specială cu magicienii ,,ortodocși”  în halate albe (această chestiune va face subiectul capitolului ce urmează).

Asemenea acte de profanare a ceea ce e sfânt au devenit un fenomen obișnuit. Putem aminti de asemenea și despre publicitatea pe scară largă și vânzarea de apă ,,sfințită” de pe avioanele Aeroflot-ului, din magazine și restaurante.

Toate acestea, împreună cu ,,serviciile funerare” oferite ateilor și persoanelor nebotezate (pe care un cleric ar ajunge să le săvârșească doar ca urmare a pierderii fricii de Dumnezeu), și primirea scandaloasă din partea ierarhiei Patriarhiei Moscovei ( în persoana Mitropolitului Pitirim) a ,,donației”  din partea sectei criminale ,,Aum Shinri Kyo” au devenit mijloacele de suplimentare a fondurilor bisericii cu bani murdari.

Astfel de fapte precum ceremoniile bisericești de lux de la funeraliile jurnalistului Lisfyev, binecunoscut pentru programele sale imorale de televiziune ( în special cele care promovau incestul), înmormântarea unui membru al capilor mafiei  în peșterile sfinte de la Mănăstirea Peșterilor Pskov, a devenit un fenomen destul de simptomatic  în Patriarhia Moscovei.

Clerul ei slujește adesea slujbe de înmormântare pentru neortodocși. Un exemplu este oferit chiar de către episcopii de rang înalt al acestei jurisdicții. Astfel,  în 1978, după moartea  Papei Ioan Paul I, au fost săvârșite slujbe festive pentru adormirea sufletului său de actualul ,,Patriarh” Alexei al II-lea ( în catedrala Epifaniei din Moscova) și de către actualul Şef al Departamentului de Afaceri Externe al Bisericii, Mitropolitul Kiril Gundaev (în catedrala Sfânta Treime de la Lavra Sfântului Alexandru Nevski din St. Petersburg).

Patriarhia Moscovei s-a rugat pentru odihna aproape a tuturor capilor roșii. Sergie Stagorodski a inventat ,,slujba de înmormântare” pentru neortodocși (inclusiv pentru protestanții care, după cum se știe bine, nu recunosc  în general valoarea rugăciunilor pentru morți). Astăzi, în cadrul Patriarhiei Moscovei, pot fi săvârșite slujbe de înmormântare pentru oricine, prin folosirea Molitfelnicului Ortodox. Ar mai trebui adăugat că  în Patriarhia Moscovei, slujba de înmormântare este adesea săvârșită cu însemnate prescurtări, excepție făcându-se probabil atunci când decedatul se întâmplă să fie vreunul de rang înalt episcopal.

De-a lungul lungilor decenii de dictatură comunistă, o atitudine tolerantă față de ,,slăbiciunile” și abaterile ierarhilor și ale clericilor s-a înrădăcinat adânc în conștiința membrilor Patriarhiei Moscovei. Această îndreptățire a neajunsurilor era motivată de pretinsa ,,captivitate” a clerului (care de la an la an devenea tot mai voluntară). În același timp, episcopatul a reușit să consolideze printre mireni și clerici un tip neobișnuit de papism (,,Patriarhul este responsabil pentru toate”) și cultul ,,neștiinței binecuvântate” care, chipurile, fac mântuirea mai uşor de dobândit. Toate aceste fenomene au propășit și au devenit însăși esența Patriarhiei Moscovei, după cum au dovedit-o anii guvernării ,,democratice”, dacă ne referim la actele ,,forțate” de apostazie, la respingerea libertății spirituale, iar trădarea din partea patriarhiei a devenit fără noimă. Din păcate, enoriaşii, și mai ales cei care s-au alăturat de curând patriarhiei, se fac părtași prin neștiință la faptele urâte ale Patriarhiei Moscovei. Să-i judece Dumnezeu. Noi credem că mai devreme sau mai târziu vor avea și ei șansa lor, iar credința lor îi va duce în sânul adevăratei Biserici Ortodoxe.

Cât despre oamenii bisericii care sunt conștienți de abaterile și chiar de încălcările Patriarhiei Moscovei, și rămân încă devotați acesteia în ciuda prezenței în Rusia a parohiilor Bisericii Ruse din Afara Granițelor, credem că din pricina nepăsării lor (nereușita lor de a stărui întru adevăr), Domnul îi lipsește de darul deosebirii duhurilor.

Patriarhia Moscovei încearcă în ultimul timp să-şi sporească prestigiul în ochii credincioșilor, arătând adesea spre marile obiecte sfinte aflate în păstrarea sa. Galeria de stat Tretiakov are și ea în păstrare ,,protectoare” icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vladimir și ,,Sfânta Treime” a lui Andrei Rubliov…Obiectele sfinte aparțin Bisericii, nu apostaților. Prin urmare, cele care se află in mâinile ierarhilor hulitori nu sunt decât nişte ,,sfinte obiecte captive” (asemenea celor capturate odată de turci sau de catolici).

Guvernarea criminală a ajuns să înlocuiască în Rusia puterea de partid. Această putere și-a asigurat deîndată sprijinul Patriarhiei Moscovei și a ocupat în viața ei un loc corespunzător. Patriarhia Moscovei însăși își dobândește un caracter criminal prin intermediul băncilor sale ,,bisericești”, a fraudele de multe milioane și prin colaborarea cu mafia. Au fost cazuri când s-au petrecut atacuri provocate de Patriarhia Moscovei asupra unor mici comunități ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor însoţite de confiscarea bunurilor bisericii și a clădirilor bisericii. Având în vedere această stare de lucruri, comerțul cu obiecte sfinte din bisericile patriarhiei (și înainte de toate vânzarea Sfintelor Taine), pare a fi un nărav obișnuit și banal [205].

Nu am atins problema fundamentală a harului, prezența sau absența lui din Sfintele Taine ale Patriarhiei Moscovei și din alte biserici ,,ortodoxe” ecumeniste și renovaționiste. În orice caz, chiar din primele zile ce au urmat vestitei declarații a mitropolitului Serghie (Stragorodski), Noul Mucenic, Episcopul Dimitrie (liubimov) de Gdovsk a luat atitudinea cea mai strictă cu privire la patriarhia serghianistă. El și unii dintre adepţii Mitropolitului Iosif de Petrograd, au afirmat deschis că Patriarhia Moscovei era fără de har şi că tainele sale erau – ,,hrana demonilor” [206].

Dar chiar dacă adoptăm punctul de vedere precaut, suntem nevoiţi să recunoaştem că mişcarea secolului 20 către apostazie a devenit firea principală a dezvoltării istorice a Patriarhiei Moscovei şi a oricărei alte biserici-membre ,,ortodoxe” ale CMB care vor sfârşi toate prin a deveni o adunătură eretică. Ei pierd din ce în ce mai mult ceea ce în trecut le era realizabil iar ceea ce s-a spus în această carte despre cei care au părăsit unitatea credinţei le este din ce în ce mai potrivit.

«A pătruns în Biserică ce este potrivnic voii lui Dumnezeu (…) când cele potrivnice voii lui Dumnezeu călăuzesc Biserica, săvârșirea ritualurilor devine din ce în ce mai goală și devine ritualism idolatru (…) Patriarhul (al Moscovei – L.P.) spune adesea: ,,Avem lipsuri duhovnicești”. De ce nu spune pur și simplu: ,,Ne lipsește harul” » [207]

Faptul că ecumeniștii ,,nu deosebesc adevărata preoție și Tainele Bisericii de cele ale ereticilor și spun că botezul și euharistia ereticilor sunt de folos pentru mântuire” [208] este dovada limpede că, înainte de toate, ei nu reușesc să facă deosebire între propria preoție și propriile Taine și cele ale ereticilor. Nu e de nici un folos că mulți se consolează zicând că aceasta se aplică doar episcopilor, în timp ce o parte din clericii și mirenii bisericilor ecumeniste nu sunt, chipurile, părtași la ereziile și schismele ierarhilor. Astăzi, nimeni altcineva decât vrăjmașul omenirii însuși ne obligă să uităm că ,,fără episcop, nu este nici biserica biserică, nici creştinul creştin, ci chiar nici nu pot fi numiți astfel” [209] ,,Atunci când săvârşeşte slujbele Bisericii după cum îi poruncește episcopul”, preotul administrează Tainele ,,nu de voie, ci prin puterea demnității ce l-a făcut părtaş la Taina Hirotoniei” [210], adică prin puterea episcopului. Asemenea, un mirean este hrănit duhovniceşte prin Sfintele Taine cu ceea ce îi poate dărui acest izvor.

Puţini oameni din interiorul Patriarhiei Moscovei sunt astăzi conştienţi de faptul că nici rangul episcopal, nici numele patriarhului nu pot prin puterea lor, în lipsa credincioşiei faţă de dogmele Bisericii și de canoane, să garantele prezența harului iar necunoașterea legilor divine – potrivit Sfântului Epifanie al Ciprului – este o mare trădare ce stă în calea mântuirii omului”[211].

Rugăciune ecumenistă la mănăstirea Noul Valaam, Finlanda, 1987.

[185] Deși suntem conștienți de propria nevrednicie, ne asumăm libertatea de a scrie acest capitol, precum și cel ce urmează, ambele foarte neliniștitoare, amintindu-ne cuvintele lui A.S. Homiakov citate în prefață.
[186] A.S. Homiakov, „Tserkov’ odna” (Biserica este Una), ediția a 2-a, publicată de Frăția Sfântului Iov de Poceaev, Montreal, 1975, pag.64.
[187] Argumenty i fakty (Argumente şi Fapte), Moscova, 1995, nr.45 (786), pag.4. Caracterul batjocoritor al acestei publicaţii  este scos în evidenţă prin ,,compania” faimoşilor iubitori de animale printre ale căror fotografii apare şi cea a ,,Patriarhului”.

[188] Vrem să insistăm că daca comentăm faptul nepotrivit ca un câine să stea pe barba Patriarhului, nu avem nimic împotriva ,,celui mai bun prieten al omului”. Dimpotrivă, în Sfânta Scriptură şi în Vieţile Sfinţilor citim că dobitoacele, spre deosebire de oameni, îşi cinstesc Creatorul şi sunt incapabile să-L înfrunte. Toate făpturile s-au cutremurat văzându-L pe Hristos răstignit pe cruce, în vreme ce oamenii cu inima împietrită şi-au bătut joc de suferinţa lui Hristos. Este bine știut că până și fiarele cele mai sălbatice și-au arătat dragostea și respectul față de sfinți, simțind smerenia lor și dragostea dobândită de către sfinţi.
[189] A.I. Osipov, Dizertaţie prezentată la Conferinţa teologico-academică pe teme de ,,Ortodoxie şi renovaţionism”, Moscova, 16-17.2.1994, pag.1, col.2.
[190] A se vedea, de pildă, Russkiy Pastyr’ San-Francisco, 1994, Nr. 17-18, pag. 110, 120121, 123-125.
[191] Într-un articol publicat în Pravoslavnoe slovo, Nr. 12 (49), 1995, preotul Timofei Selski scrie că într-o catedrală a Patriarhiei Moscovei dintr-un orășel a observat… o LISTÃ DE PREȚURI afișată la tejgheaua de lumânări. ,,Mi-a sărit în ochi ,,Rugăciunea de după avort 8.000 ruble”. Ce fel de nou ritual mai era și acesta? După cum am aflat mai târziu, unei femei care plătește suma cerută la tejgheaua de lumânări i se va citi o anumită rugăciune, o rugăciune care ar trebui citită, chipurile, după ce-și va fi omorât propriul copil în pântece. De unde toate acestea? Care este taina unei astfel de dezlegări atât de ușoare de un păcat de moarte, taină necunoscută nici unuia dintre Sfinții Părinți? Am trăit să vă ziua în care iertarea păcatului pruncuciderii este cumpărată astfel doar pentru 8.000 ruble şi fără nici o spovedanie?
[192] Arhiepiscopul Paul de Finlanda a susţinut, aflându-se neîndoios sub înrâurirea Patriarhului Atenagoras, că ,,nu e neapărată nevoie să mergi la Spovedanie de fiecare dată când vrei să te împărtășești cu Sfintele Taine”.

[193] Ibid., pag. 55-56.
[194] Arhimandritul Iustin (Popovici), „Pravoslavnaia Tserkov i ekumenizm” (Biserica Ortodoxă şi ecumenismul), pag. 29-31.
[195] Sinodul de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. „Dokumenty” (Documente), Moscova, 20.11 – 2.12. 1994, pag. 26.

[196] Jurnalul Patriarhiei Moscovei, Moscova, 1994, Nr. 11-12, pag. 20.
[197] Arhiepiscopul Lavru de Siracuza de la Mănăstirea Sfânta Treime. . „Znachenie prakticheskago izucheniia Liturgiki” (Însemnătatea Studiului Practic al Liturgicii). Rusia Ortodoxă, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, SUA, nr. 19 (1544), 1/14 octombrie 1995, pag. 1-3, 15.
[198] Noul Mucenic Arsenie, Arhiepiscop de Novgorod. Discurs rostit la Conferința dascălilor de cântare bisericească. Eparhia Novgorod, 1911. Citat de Arhiepiscopul Lavru, op.cit, pag. 3, col.1.
[199] Vezi Nota 1.
[200] Mitropolitul Macarie (Bulgakov) ,,Pravoslavno-dogmaticheskoe bogoslovie” (Teologia Dogmatică Ortodoxă), v.11, St. Petersburg, 1857, pag.39.
[201] Archdiacon Germain Ivanoff-Trinadtzaty, op cit., pag. 27.

[202] Vezi ,,Opredelenie Arkhiereiskago Sobora RPTs 1994 g. O voprosakh vnutrennei zhizni i vneshnei deiatel’nosti Tserkvi” (Hotărârile Sinodului de episcopi al Bisericii Ortodoxe Ruse din 1994. Cu privire la viaţa interioară şi manifestarea exterioară a Bisericii), pag.2, punctul 16: ,,Sunt cu totul de neîngăduit manifestările unui comportament grosolan, nepăsător şi arogant faţă de oricine din partea episcopilor şi a slujitorilor Bisericii”.
[203] Pravoslavnaia Rus’ , Jordanville, 1992, Nr. 17, pag. 5, col. 2.
[204] A. S. Homiakov, op. cit. pag. 64.
[205] În articolul citat mai sus al părintelui T. Selski cu privire la ,,lista de preţuri” dintr-o biserică a Patriarhiei Moscovei citim şi că: ,,În lista de preţuri, rugăciunea ,,Cui ar trebui să mă rog” este evaluată la câteva mii de ruble. După cum mi-a explicat îngrijitorul de la tejgheaua de lumânări: după ce ai plătit suma cerută, te duci cu chitanţa la strană unde ,,lucrătorii de la strană” sunt obligaţi să cânte după slujbă rugăciunea comandată. Rugăciunea ,,Împărăteasa mea cea plină de dar” este mai ieftină pentru că este mai scurtă (…) Ultimul lucru pe care am reuşit să-l descifrez a fost coloana intitulată ,,binecuvântarea casei”. Ea era împărţită în două secțiuni: ,,pentru persoane” și ,,pentru organizații”.  Ultima era de cinci ori mai scumpă. Organizațiile au nevoie de ceva mai mult har. Să mă ierte Dumnezeu pentru aceste cuvinte, care decurg în mod logic din prețurile afișate. Nu am mai avut nici o dorință sau vreo putere să mai parcurg această înspăimântătoare şi profanatoare listă de preţuri prin care se făcea comerţ cu harul lui Dumnezeu.

[206] Vezi Ioann (Sincev), Mitropolit de Sankt Petersburg şi Ladoga ,,Tserkovnye raskoly v Russkoi Tserkvi 20-kh i 30-kh godov XX stoletiia”…(Schismele bisericeşti din Biserica Rusă din anii 20 şi 30 ai secolului XX)…, ediţia a doua suplimentară, Sortavala, 1993, pag.1176.
[207] Mitropolitul Vitalie. Interviu acordat Rusiei Ortodoxe, Jordanville, 1992, nr. 17, pag, 45.
[208] Textul anatemei împotriva ecumenismului. Vezi capitolul 1 al lucrării de faţă.
[209] Epistola Patriarhilor Răsăriteni, Moscova, 1848, pag.22. Vezi Canoanele Bisericii Ortodoxe tâlcuite de Nicodim de Dalmaţia – Istria, Sankt Petersburg, 1911, v.1, pag,45.
[210] Arhiepiscopul Veniamin (Krasnopevkov), ,,Novaia skrizhal'” (Noile Table ale Legii), Sankt Petersburg, 1908, pag.28
[211] ,,Dostopamiatnyia skazaniia o podvizhnichestve sviatykh i blazhennykh Ottsev” (Povestiri de neuitat despre nevoinţele duhovniceşti ale Sfinţilor şi binecuvântaţilor Părinţi), publicate de Vechnoe, 1965, pag. 58.

sursa

episodul anterior ………………………………………………………………….episodul urmator

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, bolsevici, ecumenism, erezii, Ludmila Perepiolkina și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (15)-Pângărirea Sfintelor Taine

  1. Stanca zice:

    Acest capitol din cartea Liudmilei este de maxima importanta. Ma gandesc ca multora le e sila sa citeasca textele postate pe acest blog pentru ca li se pare ca nu-i priveste. Majoritatea sunt despre biserica rusa, si trag concluzia eronata ca nu au de-a face cu noi. Mie imi pare insa ca au de-a face caci la noi se petrec lucrurile intocmai in ce priveste caderile Patriarhiei Moscovei, singura mare diferenta fiind ca la ei nu au reusit sa impuna inca ,,noul” calendar. In rest iata, situatia descrisa la rusi se potriveste manusa si in biserica oficiala de la noi. SI la noi se profaneaza intocmai Sfintele Taine, si la noi au aparut aceiasi ,,mari duhovnici” care sustin defapt autoritatea ereziarhilor, si la noi se degradeaza tot si se pierde darul deosebirii duhurilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s