Problema calendarului Pr. Vasilis Sakkas –A. Legătura dintre inovaţia nou calendaristă şi erezia ecumenismului , B. Legătura dintre Noul Calendar şi Modernism , C. Calendarul şi unitatea Bisericii. Observaţii generale

A. Legătura dintre inovaţia nou calendaristă şi erezia ecumenismului

În 1920, patriarhia ecumenică a publicat o enciclică în care recunoaște adunările creștinilor apuseni drept “împreună moștenitori ai harului lui Hristos” și a proclamat în mod deschis ecumenismul drept panaceu universal pentru toate ereziile. A adoptat schimbarea calendarului ca pe un prim pas spre ecumenismul progresiv (acesta a fost calendarul care a fost deja anatemizat de trei ori de către trei sinoade ecumenice ale patriarhilor din răsărit). Această enciclică, semnată de către locțiitor (locum tenens), mitropolitul Dorotei de Brussa și de 11 alți mitropoliți, glăsuieste, în parte, asfel:

“Astfel, o dată ce sinceritatea și mai ales încrederea, au fost restabilite între biserici, credem așadar că este necesar să reaprindem și să întărim dragostea dintre biserici, considerându-se una pe alta nu ca străine ci, dimpotrivă, ca înrudite și casnice ale lui Hristos și “împreună-moștenitoare și mădulare ale aceluiași trup și împreună-părtaşe ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Iisus Hristos” (Efeseni 3:6). Diferitele biserici, mânate de dragoste și afișând-o în locul cel dintâi în consfătuirile lor și în relațiile dintre ele, pot micșora și scurta separația dintre ele, în loc de a o lărgi și a o mări, câtă vreme trezesc un interes consistent și frățesc cu privire la statutul, stabilitatea și bună starea celorlalte biserici, arătând stăruință în a băga de seamă la și a cunoaște mai exact ce se petrece în acelea și, mai precis, prin întinderea unei mâini de ajutor prompte și acordarea de asistență una către celelalte. În acest fel, ele vor săvârși și realiza multe lucruri bune pentru slava și interesul lor ca și pentru cea a întregului organism creștinesc.

Această politețe și dispoziție caritabilă reciprocă se pot manifesta și dovedi ele însele într-o formă mai detaliată care, în opinia noastră, ar trebui să fie precum urmează:

  1. prin adoptarea de către toate bisericile a unui singur calendar astfel încât marile sărbători creștine să poată fi peste tot celebrate deodată;
  2. prin schimbul de scrisori frățești cu ocazia marilor sărbători ale calendarului bisericesc, după obicei, dar și cu alte ocazii speciale;
  3. prin relaţii mai frăţești între reprezentanţii diferitelor biserici;
  4. prin stabilirea de relaţii între școlile teologice și reprezentanţii știinţei teologice și prin schimburi de periodice teologice și bisericești și de lucrări publicate în cadrul fiecărei biserici;
  5. prin trimiterea de tineri de la o biserică la studiu la școli ale altei biserici;
  6. prin convocarea de sinoade pan-creștine pentru examinarea chestiunilor de interes comun pentru toate bisericile;
  7. printr-o examinare calmă și istorică a diferențelor dogmatice dintr-un punct de vedere academic și prin dizertații;
  8. prin respectul reciproc față de practicile și obiceiurile diferitelor biserici;
  9. prin acordarea reciprocă de case de rugăciune și cimitire pentru funerariile și înmormântările aderenților altor confesiuni care au decedat în țări străine;
  10. prin implementarea de reguli comune de către diferitele confesiuni cu privire la problema căsătoriilor mixte;
  11. prin ajutorul reciproc și voluntar al bisericilor pe tărâmul consfătuirii, filantropiei și
    altor astfel de activități. (din al doilea volum al lucrării Prof. Ioan Karmiris “Monumentele dogmatice și simbolice ale Bisericii Ortodoxe universale”; Graz, Austria, pp.958-959).”

Cu siguranță, este imposibil să analizăm aici toate blasfemiile și apostazia partidei Fanarului, dar vedem că ne aflăm în prezența unui program care a fost pregătit cu mult timp înainte.

Așadar, schimbarea calendarului sărbătorilor, pentru moderniști, nu a avut drept mobil nici preocuparea pentru aplicarea exactității științifice, nici presiuni venite dinafară, nici vreo dispoziție – datorată slăbiciunii – pentru adoptarea calendarului din cauza facilității, și nici măcar nu constituie un act nechibzuit. Este cu mult mai rău decât atât: el stă ca mărturie pentru corupția doctrinară și pierderea conștiinței ecleziale ortodoxe, pentru indiferența cumplită și pentru dispoziția de a imita apostazia Apusului.

Dacă, în lupta împotriva ecumenismului, rămânem indiferenți față de schimbarea calendarului sărbătorilor – care schimbare a fost adoptată exact cu scopul promovării ecumenismului – atunci refuzăm să recunoaștem relația dintre cauză și efect și combatem răul în forma sa amplificată și nu de la rădăcină.  

Fără să mergem mai departe, documentul sus menționat este suficient să indice că problema schimbării calendarului este de natură dogmatică, și că noul calendar trebuie condamnat fără milă, întocmai cum a făcut sfânta Biserică acum patru secole, anticipând natura sa periculoasă și, în consecință, anatemizându-l în trei diferite ocazii. În orice caz, aceasta nu este singura dovadă a caracterului dogmatic cu care a fost investită problema schimbării calendarului sărbătorilor.

 B. Legătura dintre Noul Calendar şi Modernism

 Urmând exemplul a ceea ce a fost numit, în Rusia, “Biserica vie”, patriarhul Meletie Metaxakis (cunoscut tuturor ca fiind mason) a convocat un fel de adunare pe care a numit-o “pan-ortodoxă” în care au prezidat cinci episcopi. În timpul celor zece întruniri care s-au desfășurat între 10 mai și 8 iunie 1923, au fost făcute următoarele propuneri:

  1. Schimbarea calendarului sărbătorilor astfel încât acesta să coincidă cu calendarul secular al apusului;
  2. Căsătoria preoților după hirotonirea lor;
  3. Renunțarea la rasa clericală, la barbă și la părul lung;
  4. Cerințe actualizate pentru hirotonirea diaconilor, a preoților, și a episcopilor;
  5. Condiții actualizate pentru cei care intră în monahism;
  6. Diminuarea sau desființarea posturilor și a slujbelor religioase.
  7. Reducerea restricțiilor cu privire la căsătorie datorate rudeniei și mai puține restricții pentru divorț, etc.

Vedem, prin urmare, că nu este doar o chestiune legată de calendar sau de cele “13 zile”, ci vedem mai degrabă că, cu multe zeci de ani în urmă s-au făurit planuri pentru distrugerea edificiului divin al Bisericii, precum o explozie dinlăuntru! De aceea, dacă am fi acceptat schimbarea calendarului în 1924, care a fost impusă cu forța după o manevră de tip lovitură de teatru (indiferent dacă Biserica poate sau nu să schimbe calendarul – un aspect pe care îl vom examina mai departe), am fi deschis calea potopului modernismului, și atunci, ce ar mai fi rămas din sfânta noastră ortodoxie?

Ne amintim cu emoție de învățătura lui Fotie Kontoglou de fericită amintire, care obișnuia să spună următoarele: “Iubesc o fată tânără, însă nu îmi place mersul ei; vocea ei mă irită; nasul ei e prea mare; mi-aș fi dorit ca ochii ei să aibă altă culoare, și ar fi fost de preferat să aibă părul castaniu. Tot astfel se întâmplă și în problemele duhovnicești: iubesc Ortodoxia, dar nu îmi plac candelele în care arde ulei de măsline; rasa și bărbile îmi par învechite; Biserica ar trebui să-și adapteze posturile la condițiile vremurilor de azi iar calendarul ei ar trebui schimbat, etc., etc., etc.”. În primul caz, ca și în al doilea, nu iubim realitatea. Căutăm mai degrabă să adaptăm realitatea la cerințele imaginației noastre, care este de fapt singurul lucru pe care îl iubim.

Așa să fie! Dacă Biserica dorește să schimbe calendarul în sobornicitatea ei, atunci lăsați-o să schimbe calendarul, – dacă ea consideră util și acționează în armonie cu Tradiția sa și cu Sinoadele Bisericii din trecut. De ce nu ne-am supune unei astfel de hotărâri? Suntem noi mai mari decât Biserica noastră care, după Sfântul Ioan Hrisostom este “mai înaltă decât cerul”? Sau ar trebui să fim “ultra-ortodocși” și “superiori sinoadelor”?

Totuși, ce relație există între sobornicitatea Bisericii, pe de o parte, și răzvrătirea de la 1924 sau viitorul “al 8-lea sinod ecumenic”, pe de altă parte? Cum vom considera viitorul “sinod” ca și “pan-ortodox” și drept vocea autentică a Bisericii dacă:

a)    Actualii patriarhi și episcopi nu sunt ortodocși, ci au fost pătați de erezie, pierzându-și astfel calitatea de a fi episcopi ortodocși și păstori legitimi ai turmelor lor.

b)   Nu doar că nu sunt ortodocși, și nici măcar ortodocși “liberali”, ci deseori sunt instrumente ale puterilor întunericului și reprezentanți ai auto-intitulaților dușmani ai creștinătății.

c)    Ei nu se reunesc pentru a combate a nouă erezie sau vreun pericol care amenință Biserica ci, dimpotrivă, pentru a predica și reitera toate ereziile și, în baza principiului aggiornamento, să “revizuiască”, să “reformeze”, să “scurteze” și să “adauge” lucruri la învățăturile fundamentale ale sfintei, nepătatei și neschimbătoarei Credințe.

d)   Ei mărturisesc cu nerușinare că nu doar că “sinodul” lor nu va susține cele validate de către precedentele sinoade ecumenice și locale, ci dimpotrivă, va “revizui” hotărârile vechilor sinoade, de vreme ce acestea din urmă s-au învechit.

Se înțelege de la sine că un astfel de sinod este un “sinod tâlhăresc” prin natura sa, și că orice hotărâre cu privire la calendarul sărbătorilor nu va avea nici o însemnătate pentru adevărații creștini ortodocși care pășesc pe calea cea dreaptă și îngustă, “urmând Sfinților Părinți”. Este de aceea potrivit ca, în cartea sa “Călăii Ortodoxiei”, stareța mănăstirii Înălțării Domnului din Kopani să evoce cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare: “Nu ne-au fost date de curând canoanele și practicile Bisericii, ci mai degrabă, ele ne-au fost cu bine și în siguranță transmise de către Sfinții Părinți. Nici nu a început credința în timpurile noastre, ba, mai degrabă, ne-a fost transmisă nouă de către Domnul prin ucenicii Lui” (vol.XXV, pag.22). Dositei, fericitul patriarch al Ierusalimului, ne-a lăsat moștenire următoarea afirmație: “Noi nu primim o nouă credință ci credem în ceea ce ne-au învățat Părinții noștri” (Dodecabiblus, pag.978). Unul dintre marii învățători ai Greciei, Atanasie de Paros, spune: “Adevărată învățătură este aceea care nu se deosebește cu nimic de ceea ce au spus Sfinții Părinți”.

“Părinții au vorbit și noi spunem asemenea”, nu doar pentru că au vorbit Părinții iar noi repetăm în mod pasiv, ci având împreună cu ei, un Duh comun, o credință și o nădejde comună, distingem și înțelegem aceleași lucruri precum ei, și mărturisim în mod conștient același lucruri ca și ei, fără să ii contrazicem sau să îi respingem în nici o privință.

 C. Calendarul şi unitatea Bisericii. Observaţii generale.

Am primit tradiția ca, în timpul Liturghiei, să ne rugăm precum urmează: “şi ne dă nouă, cu o gură şi cu o inimă, a slăvi şi a cânta preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.” Biserica Ortodoxă Universală  a lui Iisus Hristos slăvește numele Capului său cel sfânt în tot pământul cu o singură gură. Se întâmplă uneori – ca să dăm un exemplu – ca un preot să slujească Sfânta Liturghie și nimeni să nu se împărtășească cu Sfintele Taine (deși aceasta este un abuz și o împrejurare anormală). Cu toate acestea, preotul va spune tare: “Drepţi, primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului.” Este aceasta o chestiune de “rutină” sau “ritualism”? În acest caz ar putea preotul să omită “Drepți, primind” de vreme ce nimeni din parohia sa nu s-a împărtășit? Răspunsul este NU! Sfântul Apostol Pavel ne-a învățat că nimic nu poate despărți pe credincios de dragostea lui Hristos care îl acoperă, “nici înălţimea, nici adâncul”, “nici cele de acum, nici cele ce vor fi”, “nici moartea, nici viaţa” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 8:38-39). Așadar, distanțele geografice nu pot despărți pe credincioși unii de alții. Un preot ortodox canonic nu slujește doar în numele parohiei sale, nici “ca o parte izolată a unui întreg mai mare” după cum subliniază în mod just dr. Alexandre Kalomiros. Sfânta Liturghie nu este o chestiune privată, nici doar o activitate parohială locală, ci o chestiune a Bisericii universale. Preotul slujește în numele Bisericii universale și sfințește pe credincioși cu tot harul și puterea sfințitoare a Bisericii universale. Din acest motiv, când spune “Drepți, primind” (chiar dacă îl are prezent doar pe paracliser), el nu se adresează doar celor ce sunt prezenți, nici doar enoriașilor săi, ci tuturor credincioșilor Bisericii universale. Prin urmare, el nu slujește local, ci cu o singură gură, împreună cu toată Biserica.

Tot pentru acest motiv spunem rugăciuni pentru catehumeni și apoi îi lăsăm să plece, chiar dacă într-o anumită parohie pot să nu fie catehumeni (sau chiar dacă – atunci când sunt catehumeni – le permitem să rămână la întreaga Liturghie printr-o extremă iconomie). După cum soarele întreg este reflectat în fiecare ciob de oglindă spartă, tot așa și fiecare parohie este icoana universalității Bisericii. Dar chiar dacă unitatea Bisericii universale nu este distrusă de înălțime și adânc (adică de distanță) după spusele Apostolului, tot astfel ea nu este distrusă nici de viață sau de moarte. Prin urmare, moartea biologică nu ne separă de Sfinți și nici de frații noștri adormiți întru Domnul. Când spunem în Crez: “Cred în Una Sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, noi ne gândim în acelasi timp la Biserica triumfătoare și la Biserica luptătoare, deoarece “şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, 14:8). Din acest motiv Biserica triumfătoare și biserica luptătoare slujește împreună “cu o singură gură”: “fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună cu noi…” și în alt loc “Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge…pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvârşit întru credinţă” și iarăși în alt loc “mai ales pentru Preasfânta, curata, prea binecuvântata, mărita stãpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria cu toţi sfinţii să o pomenim”.

Așadar, noi slujim împreună cu puterile cerești. Adversarii noștri spun cu obrăznicie și ironic: “Au ei calendar în ceruri cu niște mici pagini detașabile astfel încât să-și poată aminti sărbătorile?” Dacă doresc să fie atât de nerușinați și să vorbească cu o astfel de răutate, îi vom întreba și noi în schimb: ”Unde se termină pământul și unde începe cerul? Unde este ‘deasupra’ și unde este ‘dedesubt’?”

Noi nu suntem raționaliști, dar am moștenit de la Biserica cea sfântă aceea că, atunci când spunem că Hristos este “în înălțime” aceasta nu înseamnă că El nu este și “în adâncime” – precum cei din Apus, care se înșeală hirotonind un vicar al Lui, ca și cum Mântuitorul ar fi absent de pe pământ! Noi am primit învătătura: “El este cu totul în adâncime fără să lipsească în nici un fel din înălțimi” (din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare), “Cel ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici în chip nevăzut, împreună cu noi eşti.” (din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur). În măsura în care Hristos unește cele de sus cu cele de jos, Biserica spune că “cei de sus slujesc împreună cu cei de jos iar cei de jos slăvesc împreună cu cei din înălţime”. “Bucuraţi-vă, pentru că cele din ceruri se veselesc împreună cu pământul; bucurați-vă pentru că cele de pe pământ dănțuiesc împreună cu cerurile” (din imnul acatist). Închinarea bisericii universale este una, în același timp cerească și pământească.

episodul anterior…………………………………………………………………….episodul urmator

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, calendar stil vechi, dogma, erezii, Iisus Hristos, ortodoxie, ortodoxie traditionala, Vasilis Sakkas și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Problema calendarului Pr. Vasilis Sakkas –A. Legătura dintre inovaţia nou calendaristă şi erezia ecumenismului , B. Legătura dintre Noul Calendar şi Modernism , C. Calendarul şi unitatea Bisericii. Observaţii generale

  1. Ne bucuram ca preiei materiale de la noi. Dar mentioneaza de unde ai preluat, ca nu ai tradus tu, nici nu ai scris acel articol. Asa este fair-play.

  2. marin zice:

    Doamne ajuta !
    Cu siguranta as fi mentionat , insa traducerea apartine blogului . Imi pare rau ca poate am creat v-am creat sminteala , insa la o verificare a textului veti observa ca traducerea ne apartine .
    Promit ca daca voi prelua materiale de la voi in viitor ( si intentionez sa fac asta , caci am toata admiratia pentru duhul ortodox in care scrieti ) voi mentiona sursa .
    Doamne ajuta !

  3. Nikolai zice:

    http://www.calauzaortodoxa.ro/wp-content/uploads/Spovedania_Indrumar.pdf din intamplare am dat peste acest indreptar de spovedanie si am descoperit cu uimire ca „patriarhul” de Constantinopol e luptator impotriva masoneriei, sic! Important e ca acest autor al indreptarului (nu oricine ci staretul manastirii Meteora) e foarte bun cunoscator al masoneriei si se consulta in privinta aceasta cu „sanctitatea sa”. Ce parere aveti? Sau eu poate nu inteleg bine? „• Nu cumva te-ai însoţit cu „luminaţii”, anume cu oameni care au oarece experient,e demonice şi ,,descoperiri”, pe care le susţin a fi vedenii dumnezeieşti, cu rezultatul de a se rupe de Biserică şi de a se autoproclama ,sfinti”, exploatându-i în diverse feluri pe creştinii indiferenţi?
    • Nu cumva eşti mason?
    Să Ştii că masoneria este o religie păgână18 Şi sistem antihristic, care nu se poate concilia cu creştinismul!
    • Nu cumva ai luat parte la ceremonii masonice sau asemănătoare cu acestea?
    • Nu cumva faci parte din organizaţii sau organisme care au oarece legătură cu masoneria, precum Rotary, Lyons ş.a?
    Să ştii că Patriarhul ecumenic, Preafericitul Bartolorneu, a declarat despre aceŞtia că se bazează pe principiile sincretismului religios, care-L consideră pe Iisus Hristos nu Domn al slavei, ci egal şi similar aşa-zişilor vestiţi învăţători moral-religioşi ai diferitelor popoare19.” Dati clik in stanga la Porunca I.

  4. Nikolai zice:

    http://www.calauzaortodoxa.ro/wp-content/uploads/Spovedania_Indrumar.pdf citez din indreptar: „• Nu cumva te-ai însoţit cu „luminaţii”, anume cu oameni care au oarece experient,e demonice şi ,,descoperiri”, pe care le susţin a fi vedenii dumnezeieşti, cu rezultatul de a se rupe de Biserică şi de a se autoproclama ,sfinti”, exploatându-i în diverse feluri pe creştinii indiferenţi?
    • Nu cumva eşti mason?
    Să Ştii că masoneria este o religie păgână18 Şi sistem antihristic, care nu se poate concilia cu creştinismul!
    • Nu cumva ai luat parte la ceremonii masonice sau asemănătoare cu acestea?
    • Nu cumva faci parte din organizaţii sau organisme care au oarece legătură cu masoneria, precum Rotary, Lyons ş.a?
    Să ştii că Patriarhul ecumenic, Preafericitul Bartolorneu, a declarat despre aceŞtia că se bazează pe principiile sincretismului religios, care-L consideră pe Iisus Hristos nu Domn al slavei, ci egal şi similar aşa-zişilor vestiţi învăţători moral-religioşi ai diferitelor popoare19″ luat din Porunca I. am ramas surprins sa vad cine lupta impotriva masoneriei, chiar „sanctitatea sa”

    • CALENDARUL, problema dogmatica
      Introducere

      În cartea mea O piatră pentru Goliat, am dovedit în toate modurile posibile – logic, fenomenologic, ştiinţific, istoric pe baza documentelor păstrate, dar mai cu seamă în mod teologic – că precesia echinocţială nu este un fenomen real, ci o minciună aruncată în lume de astrologi.

      La sfârşitul părţii intitulate Tăria, fundamentul astronomiei (Firmamentum Astronomiae Fundamentum) afirmasem că (p. 252):

      „În astronomia geocentrică scripturistică fundamentată pe existenţa tăriei, datorită faptului că tăria este un mediu continuu şi unitar, în care se află fixate atât stelele cât şi drumurile luminătorilor, deci şi ecliptica, este exclus să poată avea loc fenomenul precesiei echinocţiale.

      Pentru a avea precesie echinocţială, stelele ar trebui să se deplaseze faţă de punctele echinocţiale P şi T de pe ecliptică, or, întrucât am postulat pe baza Scripturii că tăria este un mediu unitar în care Dumnezeu a fixat atât stelele cât şi ecliptica, acest lucru este imposibil. În astronomia noastră, deoarece Pământul se află nemişcat în centrul universului, înconjurat de o astfel de tărie unitară, punctele echinocţiale de primăvară şi de toamnă P şi T se fac întotdeauna faţă de aceleaşi repere stelare, anume constelaţiile zodiacale Peştii şi Fecioara, şi este de neconceput ca Steaua Polară pe care o vedem acum să se depărteze cumva de Polul Nord pentru a lăsa locul altor stele să devină polare la rândul lor.”

      Faptul că precesia echinocţială nu există în realitate are consecinţe devastatoare pentru astronomiile precesioniste fie ele geocentrice, fie de factură heliocentrică deoarece, din punct devedere strict ştiinţific, le transformă în maculatură. Mai presus de toate, însă, cunoaşterea faptului că precesia echinocţială nu există în realitate ne relevă, în chip pe cât de uluitor pe atât de potrivit pentru vremurile pe care le trăim, că, din punct de vedere teologic, problema calendaristică este de fapt o problemă de dogmă. Şi întrucât am descoperit şi dovedit relativ recent acest adevăr în legătură cu precesia echinocţială şi anul tropic – dubiile asupra existenţei precesiei echinocţiale le-am avut încă din vara anului 2010 de când m-am apucat să scriu cartea, convingerea am căpătat-o la începutul anului 2012 prin raportarea problemei la Domnul Iisus Hristos, dovada istorică am definitivat-o în anul 2014, dovedirea fenomenologică completă am obţinut-o de-abia în urma studierii fenomenului rarisim al celor 2 eclipse totale de Soare şi de Lună din perioada pascală a anului 2015, tipărirea cărţii am realizat-o la mijlocul lunii septembrie 2016, iar aducerea conţinutului ei la cunoştinţa cititorilor am reuşit-o la sfârşitul aceleiaşi luni cu ajutorul blogului lui Saccsiv şi al portalului Glasul strămoşesc –, însăşi raportarea la aceste date recente capătă, după cum vom vedea pe parcursul acestui articol, o deosebită importanţă nu numai la dogmatizarea în sine a problemei calendaristice, ci şi la consecinţele imediate ale acestei dogmatizări.

      Dogmatizarea problemei calendaristice.

      După cum am arătat şi în carte, conceptul de precesie echinocţială a avut următoarele trei consecinţe istorice (p. 252):

      „1. I-a determinat pe astronomi să creadă că ar exista două feluri de ani, anume anul tropic şi anul sideral, cu lungimi diferite de anul calendaristic iulian de 365,25 de zile.

      2. I-a determinat pe astronomi să creadă că, din cauza diferenţei de lungime dintre anul tropic şi anul de 365,25 de zile, la intervale de timp de aproape 130 de ani calendarul iulian ar rămâne în urmă cu o zi faţă de mersul luminătorilor de pe cer.

      3. L-a determinat pe papa Grigorie al XIII-lea să impună în anul 1582 înlocuirea calendarului iulian aflat în vigoare la naşterea Domnului Iisus Hristos şi în timpul Sinodului de la Niceea, când s-a fixat regula de stabilire a datei Sfintelor Paşti, cu calendarul gregorian care este în vigoare şi astăzi în societatea noastră.”

      Raportat strict ştiinţific la aceste trei consecinţe istorice, faptul că în realitate nu există precesia echinocţială atrage după sine următoarele concluzii logice:

      1. Anul tropic şi anul sideral sunt ani egali între ei ca lungime şi totodată egali cu anul calendaristic iulian de 365,25 zile.

      2. Calendarul iulian este un calendar perfect şi nu rămâne niciodată în urmă faţă de mersul luminătorilor de pe cer.

      3. Calendarul gregorian este de factură astrologică şi este greşit din punct de vedere astronomic. Astfel, prin reforma sa calendaristică din anul 1582, papa Grigorie al XIII-lea a înlocuit calendarul iulian, un calendar astronomic corect, cu un calendar greşit de factură astrologică.

      Chiar daca am demonstrat în cartea mea din punct de vedere strict ştiinţific că este greşit calendarul gregorian aflat astăzi în uz în toată lumea, dogmatizarea problemei calendaristice aparţine însă teologiei. În lumea ştiinţifică o astfel de greşeală nu are decât consecinţele cantitative care reclamă corectarea ei în spiritul adevărului ştiinţific, în vreme ce în teologie o astfel de greşeală are consecinţe calitative, căci este o erezie cu efecte în planul mântuirii omului. În carte am arătat pe larg cum ne afectează mântuirea schimbarea calendarului corect dorit de Dumnezeu pentru oameni cu calendarul astrologic aruncat în lume de slujitorii lui Satan. Să facem un scurt rezumat, invitând cititorul să parcurgă dezvoltările din carte.

      Cu ajutorul Sfintei Scripturi şi al interpretării ei de către Sfinţii Părinţi am fundamentat lungimea anului scripturistic de 365,25 zile fără nicio abatere. Oamenii ştiau din vechime că anul are 365 de zile întregi, problema era a fracţiei de an rămase. Sfânta Scriptură ne aminteşte de cele 3 ore de întuneric din timpul răstignirii Domnului Iisus Hristos urmate de alte 3 ore de lumină până la lăsarea serii când Domnul a fost coborât de pe cruce. Sfinţii Părinţi au văzut în acest răstimp de 6 ore, o zi separată numită Ziua cea Mică din Vinerea Mare, o zi a cărei durată a fost pusă de către Domnul în an încă de la Facere, ca simbol care urma să se împlinească la răstignirea Sa pe cruce. Astfel, valoarea perfectă de 365,25 de zile reprezintă un simbol pus de către Domnul Iisus Hristos în creaţia Sa, mai precis în anul creat de El încă de la Facere prin crearea luminătorilor şi stelelor puşi în tărie pentru a arăta oamenilor de pe Pământ zilele, lunile, anotimpurile, anii şi alte vremuri. Or această valoare perfectă a anului coincide cu valoarea anului din calendarul iulian, calendar pe care îl putem numi pe bună dreptate calendar al Domnului Iisus Hristos deoarece, deşi de iure el fusese impus de Iuliu Cezar cu 45 de ani înainte – se aplica însă greşit, cu secvenţă de 3 ani până la anul bisextil -, de facto s-a aplicat corect începând cu anul naşterii Domnului care a constituit primul an din prima secvenţă de 4 ani încheiată cu an bisect stabilit corect în acest calendar. Aşadar, valoarea perfectă de 365,25 zile a anului din realitate este fundamentată teologic atât prin naşterea Domnului Iisus Hristos, moment din care calendarul fundamentat pe acest an a început să funcţioneze corect, cât şi prin Ziua cea Mică de 6 ore de la răstignirea Sa.

      Valoarea astfel revelată scripturistic a anului, cea de 365,25 zile, este esenţială în cadrul astronomiei geocentrice scripturistice fundamentate pe existenţa tăriei în care sunt fixate stelele şi drumurile luminătorilor. Această valoare perfectă a anului determină, aşa cum am arătat în carte, cele patru puncte echinocţiale pe ecuatorul pământesc, aceleaşi întotdeauna, în care echinocţiul de primăvară revine după fiecare 4 ani, pecetluind practic Pământul pe ecuatorul său cu o cruce a echinocţiilor. Totodată, se poate demonstra lesne cum, prin combinarea crucii echinocţiilor cu secvenţa de 4 ani cu an bisextil, pe Pământ va exista cu necesitate un meridian în care echinocţiul de primăvară se petrece perpetuu în aceeaşi zi a calendarului iulian. Valoarea unică de 365,25 zile a anului din calendarul iulian explică astfel de ce Sfinţii Părinţi de la Niceea au ales pentru echinocţiul de primăvară o zi unică în calendarul iulian, ziua de 21 martie, în care se petrece echinocţiul de primăvară pe meridianul Alexandriei, a cărei Biserică locală a fost acreditată de Sinodul niceean cu timiterea de epistole de înştiinţare pentru data Paştelui pe înteg teritoriul imperiului roman. Părinţii de la Niceea au trecut cu vederea precesia echinocţială aruncată de în lume de astrologul Claudius Ptolemeu nu pentru că nu ar fi cunoscut-o, ci pentru că au considerat-o o erezie. Faptul că au decretat o zi unică pentru echinocţiul de primăvară dovedeşte că şi Sfinţii Părinţi ai Sinodului de la Niceea s-au folosit de o astronomie geocentrică scripturistică în care au luat în seamă existenţa tăriei. Comentariul la Facere al Sfântului Efrem Sirul, contemporan cu Sinodul de la Niceea, dovedeşte fără dubiu acest lucru.

      Din punct de vedere astronomic, descoperirile pe care le-am făcut în carte, merg şi mai departe de Sinodul de la Niceea. Crugul de 19 ani folosit de Părinţii niceeni spre stabilirea lunii pascale pentru regula de aflare a datei Sfintelor Paşti, crug după care Luna revine cu exact aceeaşi fază în exact aceeaşi dată a calendarului iulian, şi Crugul de 28 de ani al Soarelui, crug după care şirurile de date se reiau identic în aceeaşi lună a calendarului iulian, s-au dovedit a fi perfecte deoarece Crugul de 532 de ani al Sfintelor Paşti, constând în reluarea şirurilor de sărbători ale Sfintelor Paşti în exact aceleaşi date ale calendarului iulian, s-a împlinit şi se împlineşte până astăzi ca fenomen ciclic odată cu stabilirea şi respectarea regulii niceene. Împlinirea Crugului Sfintelor Paşti, aşa cum am arătat în carte, este garanţia supremă a corectitudinii astronomice a valorilor din crugurile vremurilor indicate de Domnul Iisus Hristos prin mersul luminătorilor: Crugul zilei de 24 de ore, Crugurile de 28, 29, 30 şi 31 de zile ale fiecărei luni din calendarul iulian, Crugul anului de 365,25 de zile, Crugul Lunii de 19 ani şi Crugul Soarelui de 28 de ani. Cea mai mică discrepanţă dintre mersul luminătorilor şi împlinirea acestor Cruguri constituente ale Crugului Sfintelor Paşti ar fi condus în timp la imposibilitatea realizării ca fenomen a acestui Crug de 532 de ani. Dar Crugul Sfintelor Paşti s-a realizat şi se realizează, fiind o garanţie dumnezeiască a corectitudinii astronomice a Crugurilor constituente. Este important de spus că toate aceste Cruguri constituente ale Crugului Sfintelor Paşti se desfăşoară în viaţa credinciosului creştin într-un timp liturgic, un timp sfânt din punct de vedere teologic, anume timpul participării la viaţa Bisericii, un timp liturgic pe care calendarul iulian al Sfinţilor Părinţi de la Niceea îl vădeşte a fi corect şi din punct de vedere astronomic

      • marin zice:

        Precesia echinoctiala nu se refera la miscarea stelelor ci a soarelui , anume la deplasarea punctului in care rasare soarele la echinoctiu in fiecare an , inspre rasarit .

  5. Nikolai zice:

    Marin de ce am spam?

  6. Nikolai zice:

    http://www.calauzaortodoxa.ro/wp-content/uploads/Spovedania_Indrumar.pdf am ramas surprins sa vad cine lupta impotriva masoneriei, chiar „sanctitatea sa”! Cine e autorul acestui indreptar? Staretul de la Meteora! Din cate se vede e expert in masonerie si se consulta in privinta asta cu „patriarhul”: • Nu cumva te-ai însoţit cu „luminaţii”, anume cu oameni care au oarece experient,e demonice şi ,,descoperiri”, pe care le susţin a fi vedenii dumnezeieşti, cu rezultatul de a se rupe de Biserică şi de a se autoproclama ,sfinti”, exploatându-i în diverse feluri pe creştinii indiferenţi?
    • Nu cumva eşti mason?
    Să Ştii că masoneria este o religie păgână18 Şi sistem antihristic, care nu se poate concilia cu creştinismul!
    • Nu cumva ai luat parte la ceremonii masonice sau asemănătoare cu acestea?
    • Nu cumva faci parte din organizaţii sau organisme care au oarece legătură cu masoneria, precum Rotary, Lyons ş.a?
    Să ştii că Patriarhul ecumenic, Preafericitul Bartolorneu, a declarat despre aceŞtia că se bazează pe principiile sincretismului religios, care-L consideră pe Iisus Hristos nu Domn al slavei, ci egal şi similar aşa-zişilor vestiţi învăţători moral-religioşi ai diferitelor popoare19 Am citat din Porunca I. Ce parere aveti, sau eu am inteles gresit?

  7. Nikolai zice:

    http://www.calauzaortodoxa.ro/wp-content/uploads/Spovedania_Indrumar.pdf am dat din intamplare peste acest indreptar si am ramas surprins sa vad cine lupta mai nou impotriva masoneriei, citez din porunca I:Să Ştii că masoneria este o religie păgână18 Şi sistem antihristic, care nu se poate concilia cu creştinismul!
    • Nu cumva ai luat parte la ceremonii masonice sau asemănătoare cu acestea?
    • Nu cumva faci parte din organizaţii sau organisme care au oarece legătură cu masoneria, precum Rotary, Lyons ş.a?
    Să ştii că Patriarhul ecumenic, Preafericitul Bartolorneu, a declarat despre aceŞtia că se bazează pe principiile sincretismului religios, care-L consideră pe Iisus Hristos nu Domn al slavei, ci egal şi similar aşa-zişilor vestiţi învăţători moral-religioşi ai diferitelor popoare19. Ce parere aveti, sau eu inteleg gresit? Interesant e autorul acestui indreptar.

  8. Nikolai zice:

    http://www.calauzaortodoxa.ro/wp-content/uploads/Spovedania_Indrumar.pdf din intamplare am gasit acest indreptar si am ramasa uimit la ce am citit la porunca I. Nu cred ca se astepta nimeni ca „sanctitatea” sa sa lupte impotriva masoneriei, important e si autorul acestui indreptar de spovedanie. Citez: • Nu cumva te-ai însoţit cu „luminaţii”, anume cu oameni care au oarece experient,e demonice şi ,,descoperiri”, pe care le susţin a fi vedenii dumnezeieşti, cu rezultatul de a se rupe de Biserică şi de a se autoproclama ,sfinti”, exploatându-i în diverse feluri pe creştinii indiferenţi?
    • Nu cumva eşti mason?
    Să Ştii că masoneria este o religie păgână18 Şi sistem antihristic, care nu se poate concilia cu creştinismul!
    • Nu cumva ai luat parte la ceremonii masonice sau asemănătoare cu acestea?
    • Nu cumva faci parte din organizaţii sau organisme care au oarece legătură cu masoneria, precum Rotary, Lyons ş.a?
    Să ştii că Patriarhul ecumenic, Preafericitul Bartolorneu, a declarat despre aceŞtia că se bazează pe principiile sincretismului religios, care-L consideră pe Iisus Hristos nu Domn al slavei, ci egal şi similar aşa-zişilor vestiţi învăţători moral-religioşi ai diferitelor popoare” E adevarat sau poate am inteles eu gresit?

  9. marin zice:

    Nu ai spam , nu stiu ce sa intampla , poate a luat-o platforma wordpress pe aratura .

  10. marin zice:

    Am observat ca au ajuns la spam ultimele comentarii ale tale , dar nu imi pot explica de ce .
    Le-am aprobat pe toate . Doamne ajuta !

  11. Nikolai zice:

    Multumesc , poti sa le stergi pe toate cele care se repeta!

  12. marin zice:

    Asta imi pare a fi o tactica de gen hotul striga – Hotii ! Acum ereticii striga ereticii !
    E o manevra menita sa suceasca mintile celor fara discernamant ; cum adica tu care esti mason si ecumenist sa afirmi asa ceva ?
    Fara doar si poate vrea sa ii atraga pe anti-masoni si antiecumenisti in inselare ca nu-i doare gura sa pozeze in antimasoni , iar in culise sa faca exact jocurile masoneriei . Viclenie , inselaciune , minciuna si dezinformare .

  13. Pingback: Problema calendarului Pr. Vasilis Sakkas – 1. Separarea liturgică şi lipsa de unitate ; 2. Separarea şi lipsa de unitate în praznice ; 3. Despre unitatea Bisericii | ortodoxul traditional

  14. Pingback: Problema calendarului Pr. Vasilis Sakkas – 1. Separarea liturgică şi lipsa de unitate ; 2. Separarea şi lipsa de unitate în praznice ; 3. Despre unitatea Bisericii | ortodoxul traditional

  15. Pingback: Problema calendarului Pr. Vasilis Sakkas – 1. Separarea liturgică şi lipsa de unitate ; 2. Separarea şi lipsa de unitate în praznice ; 3. Despre unitatea Bisericii | ortodoxul traditional

  16. Pingback: Problema calendarului Pr. Vasilis Sakkas –A. Legătura dintre inovaţia nou calendaristă şi erezia ecumenismului , B. Legătura dintre Noul Calendar şi Modernism , C. Calendarul şi unitatea Bisericii. Observaţii generale – Trăire Ortodoxă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s