Capitolul III Însemnătatea Ecleziologică a Calendarului Bisericii : A. Înfierea credincioşilor prin Iisus Hristos ; B O distincţie clară există între Fii şi străini ; C Deosebirea dintre credincioşi şi necredincioşi prin prisma calendarului sărbătorilor ; D De ce ne-am separat de nou-calendarişti

 

Capitolul III   Însemnătatea Ecleziologică a Calendarului Bisericii

           Este binecunoscut faptul că sfintele canoane – sub sancţiunea caterisirii și a afurisirii – interzic participarea la tainele ereticilor sau ale schismaticilor și chiar simpla rugăciune împreună cu aceștia. Creștinii ortodocși nu pot fraterniza cu ereticii, nu doar în acele chestiuni care privesc cele sfinte, ci nici chiar, dacă este cu putinţă, în expresia vieţii de zi cu zi, de exemplu:

1.   Sfântul Ioan Evanghelistul și teologul a refuzat să pătrundă în băile publice unde era prezent renumitul eretic al antichitătii Cerint.

2.   Al unsprezecelea canon al celui de-al șaselea Sinod ecumenic poruncește: Nici unul dintre cei număraţi în starea preoţească, sau vreun laic să nu mănânce azimile cele de la iudei sau să se întovărăşească cu aceştia, sau să-i cheme la boli şi să ia doctorii de la ei, şi nicidecum să se scalde cu aceştia în băi. Iar dacă cineva s-ar încumeta (s-ar apuca) să facă una ca aceasta, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar daca ar fi laic, să se afurisească.

Și într-adevăr, așa este firesc, pentru că nu putem face separaţie între viaţa duhovnicească și viaţa noastră de zi cu zi. Dacă am face aceasta, am fi obligaţi să introducem niște ‘paranteze’ în viaţa noastră care ne-ar ‘elibera’ de amintirea continuă a lui Dumnezeu, și de aici, toate activităţile noastre legate de meseria noastră, de familia noastră, de divertismentul și de relaxarea noastră nici nu ar coincide, nici nu ar fi direcţionate către scopul final al existenţei noastre: unirea cu Dumnezeul și Mântuitorul nostru. Un creștin ortodox își dirijează viaţa de zi cu zi într-un fel, iar cel păgân sau eretic în alt fel. El are un alt scop, altă raţiune de a fi, alt orizont, altă nădejde, într-un cuvânt: este un alt om. Moderniștii de astăzi însă, adepţi ai unei iubiri sentimentaliste, au pierdut orice înțelegere a  relaţiei apropiate și strâns sudate care există între dogma și administrarea Bisericii, între expresia duhovnicească și disciplinară a vieţii Bisericii ca un întreg precum și a vieţii fiecăruia dintre credincioși în parte. Astfel, de o manieră foarte superficială, fără nici un fundament teologic, ei atribuie canoanelor în discuţie o mentalitate intolerantă și fanatică a unei epoci bisericești demult apuse. Dar nu acesta este înţelesul disciplinei canonice. Biserica nu este nici pătimașă, nici fanatică, nici urâtoare de oameni. Ea îi iubește pe oameni cu dragostea lui Dumnezeu, care “voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.” (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, 2:4). Să vedem așadar care este adevărata pricină a interzicerii comuniunii cu ereticii.

 A. Înfierea credincioşilor prin Iisus Hristos

         În epistola sa către efeseni, Apostolul Pavel ne învaţă că “Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos … ne-a ales și ne-a rânduit spre înfierea întru El” și că această “înfiere” se petrece “prin Iisus Hristos” și nu datorită așa-ziselor noastre “merite” ci “după buna socotinţă a voii Sale, Spre lauda slavei harului Său” (Efeseni 1; 3-6).

Într-adevăr, prin Sfânta Împărtășanie în cadrul Sfintelor Taine noi devenim “mădulare ale aceluiași trup” (Efeseni 3:6) și de un sânge cu Hristos. După cum spune Apostolul Pavel “Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup suntem cei mulţi, căci toţi ne împărtășim dintr-o pâine” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 10: 16-17). În alt loc, Mântuitorul însuși spune că “cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Sfânta Evanghelie după Ioan, 6,56). În plus, Biserica însăși ne invită zicând “Împărtășiţi-vă cu trupul lui Hristos, gustaţi din izvorul veșniciei”. Astfel, dacă devenim “un trup” și “de un sânge” cu Hristos însuși, noi suntem prin urmare fraţi unii cu alţii. Pentru acest motiv, Sfintele Scripturi îl numesc pe Hristos “primul născut dintre mulţi fraţi” și spun că noi suntem “asemenea chipului Fiului său” (Romani 8:29), al lui Dumnezeu, Tatăl nostru.

Astfel, prin înfierea noastră întru Hristos, devenim fraţi, nu după modelul unui sindicat, al vreunui organism social, sau nici măcar datorită acceptării vrunei ideologii comune, ci tocmai în baza unei realităţi duhovnicești și harismatice. Noi suntem fraţi pentru că toţi provenim din același pântece, din aceeași matriţă: cristelniţa de botez a Bisericii universale a lui Hristos.

Conform învăţăturilor Sfântului Ciprian al Cartaginei, “cel care nu are Biserica drept mamă nu poate avea pe Dumnezeu drept Tată”. Într-adevăr, adunarea ereticilor – de vreme ce nu e Biserică – nu are un pântece, i.e. o cristelniţă pentru botez, pentru a da naștere fiilor și fiicelor pentru împărăţia cerurilor. Astfel, ereticul nu este fratele meu, de vreme ce nu are aceeași mamă ca mine și, în consecinţă, nici același tată.

Dacă aş îndrăzni, împreună cu un eretic, să numesc pe Dumnezeu din cer “Tatăl nostru” ar fi nefiresc şi ar fi o minciună. Cum aş putea atribui unui eretic calitatea filială şi fraternală pe care, în mod firesc, el nu o posedă ??? Dacă eu sunt înfiat de către Tatăl prin Iisus Hristos şi apoi revin la acelaşi nivel cu ereticul, arăt că nu preţuiesc deloc înfierea care mi-a fost dăruită prin har. Prin aceasta subestimez acest dar şi dispreţuiesc şi dezonorez pe Dătătorul şi izvorul lui, “dovedindu-mă astfel nerecunoscător faţă de Binefăcătorul”.

B  O distincţie clară există între Fii şi străini

          Fiind prin har fii ai „femeii libere”, adică ai Bisericii care este Mama noastră a tuturor, nu avem nici un drept să ne considerăm egali cu fiii lui Agar, femeia egipteană, „sclava”, ai cărei copii nu moştenesc împărăţia cerurilor pentru că, duhovniceşte, ea este stearpă. Mai mult decât atât, noi învăţăm din Scripturi că fii născuţi liberi nu îşi iau moştenirea împreună cu fii sclavilor.

Prin urmare, pentru aceasta interzic canoanele rugăciunea în comun cu ereticii şi cu schismaticii; astfel, în mod simplu, ele fac vădită în viaţa reală realitatea sacramentală a înfierii noastre în Hristos şi înrudirea duhovnicească care există între fraţii care sunt mădulare ale aceluiaşi Trup. Pentru că ereticul nu are nici templu, nici altar, nici preoţie prin care să poată deveni „de acelaşi sânge” cu mine, şi în consecinţă, să invoce împreună cu mine pe Tatăl meu care este în ceruri. De aceea Sfânta Biserică porunceşte:

Canonul 71 apostolic

Dacă vreun creştin ar duce untelemn sau ar aprinde lumânări la templul păgânilor sau la sinagoga iudeilor, în sărbătorile lor, să se afurisească.

Canonul 45 apostolic

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva cu ereticii (să săvârşească cele sfinte) să se caterisească.

Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea

Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.

Canonul 32 al Sinodului din Laodiceea

Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt absurdităţi (alogiae) decât binecuvântări (eulogiae).

Canonul 38 al Sinodului din Laodiceea

Nu se cuvine a primi azime de la iudei sau a se împărtăşi cu păgânătăţile lor.

Canonul 46 apostolic

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?

Canonul 68 apostolic

Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, va primi a doua hirotonie de la altcineva, să se caterisească şi el, şi cel ce l-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Căci cei ce sunt botezaţi sau hirotoniţi de unii ca aceştia nu este cu neputinţă să fie nici credincioşi, nici clerici.

Canonul 65 apostolic

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se afurisească.

Canonul 6 al Sinodului din Laodiceea

Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.

 Canonul 9 al Sinodului din Laodiceea

Celor ce sunt ai Bisericii nu le este îngăduit să meargă la cimitirele ori la cele ce se zic locuri muceniceşti ale oricăror eretici pentru rugăciune ori pentru vindecare; şi unii ca aceştia, de vor fi credincioşi, să se excomunice până la un timp anumit. Iar pocăindu-se şi mărturisindu-se că au greşit, să se primească.

Canonul 9 al Sfântului Timotei din Alexandria

Întrebare. Oare se cuvine clericului a se ruga fiind de faţă arieni sau alţi eretici şi nu-i va strica în cazul când se va ruga sau va aduce jertfa în prezenţa lor?

Răspuns. La dumnezeiasca aducere, diaconul strigă mai înainte de sărutare: „Cei neîmpărtăşiţi (chemaţi) ieşiţi”; deci nu li se cuvine a fi defaţă, fără numai de făgăduiesc a se pocăi şi a fugi de eres.

 C Deosebirea  dintre credincioşi şi necredincioşi prin prisma calendarului sărbătorilor

             În contradicţie cu adepţii Fanarului care au hotărât că sărbătorile trebuie celebrate în acelaşi timp şi în aceleaşi zile cu ereticii, canoanele, dimpotrivă, interzic ca sărbătorile nostre să coincidă în mod voluntar cu cele ale ereticilor.

Canoanele 7 și 70 Apostolice

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon va sărbători Sfânta Zi a Paştilor cu iudeii, înaintea echinocţiului de primăvară. să se caterisească. Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul clericilor ar posti cu iudeii, sau ar prăznui sărbătorile cu ei, sau ar primi de la ei darurile de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.

Canoanele 37 și 39 ale Sinodului din Laodiceea

Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei. Nu se cuvine a ţine sărbătorile cu păgânii şi a ne face părtaşi de nelegiuirea lor.

Istoria ne învaţă că evreii au tăinuit data sărbătorii Paştilor de samarineni; de atunci, samarinenii au fost obligaţi în fiecare an să recurgă la diverse viclenii pentru a afla data reală. Totuşi, evreii au folosit diverse șiretlicuri pentru a-i păcăli pe samarineni şi deci pentru a-i obliga să îşi sărbătorească Paştile la o dată diferită de a lor.

Aflăm deci din antichitate că poporul lui Dumnezseu a evitat orice coincidenţă voită a datelor sărbătorilor sale cu cele ale ereticilor.

  D De ce ne-am separat de nou-calendarişti

 În lumina celor spuse mai sus, în 1924, am fost obligaţi să ne separăm de biserica oficială a Greciei din cauza schimbării calendarului bisericesc, pentru că această schimbare:

  1. subminează fundamentul dogmatic şi canonic al Bisericii ortodoxe şi expune pe credincioşii Bisericii influenţelor periculoase ale diferitelor erezii.
  2. înfruntă canonul referitor la determinarea datei Paştilor, cu privire la care sinoadele şi Părinţii de dinaintea noastră şi-au formulat judecata.
  3. distruge unitatea Bisericii şi principiile sale sinodale şi seamănă seminţele schismelor şi anarhiei printre ortodocşi.
  4. dispreţuieşte Tradiţia Bisericii care a fost respectată de-a lungul veacurilor; în vreme ce sinoadele Bisericii ne poruncesc: „Să se ţină obiceiurile cele vechi” (Canonul 6 al Sinodului I Ecumenic); „Deoarece a avut tărie obiceiul şi vechea predanie…” ( Canonul 7 al Sinodului I Ecumenic); ”… după canoanele cuvioșilor părinţi şi după vechiul obicei…” ( Canonul 8 al Sinodului III Ecumenic). În acest fel grăiesc Sinoadele cu privire la chestiuni administrative care sunt oarecum inferioare faţă de calendarul sărbătorilor.
  5. nu doar că nu reprezintă universalitatea Bisericii, ci constituie o acţiune arbitrară şi de răzvrătire al cărei scop este dizolvarea ortodoxiei universale.

Ne-am separat de ei pentru că chestiunea calendarului sărbătorilor este o problemă de credinţă, pentru care al 31-lea canon apostolic justifică separarea noastră. În orice caz, un motiv şi mai puternic este acela că, precum am spus mai sus,calendarul sărbătorilor a fost utilizat ca o avangardă a ecumenismului care, în ciuda jurisprudenţei nou calendariştilor, constituie o erezie „recunoscută ca atare de către Sinoade şi de către Părinţi”, conform celui de-al cincisprezecelea canon al Sinodului Întâi şi al Doilea de la Constantinopol.

 

episodul anterior……………………………………………………episodul urmator

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, calendar stil vechi, dogma, erezii, Iisus Hristos, ortodoxie necenzurata, ortodoxie traditionala, sarbatori, traditie, Vasilis Sakkas și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Capitolul III Însemnătatea Ecleziologică a Calendarului Bisericii : A. Înfierea credincioşilor prin Iisus Hristos ; B O distincţie clară există între Fii şi străini ; C Deosebirea dintre credincioşi şi necredincioşi prin prisma calendarului sărbătorilor ; D De ce ne-am separat de nou-calendarişti

  1. Pingback: Problema calendarului Pr. Vasilis Sakkas-Calendarul Liturgic ca Tradiţie a Bisericii : A Osândirea Noului Calendar Papist (1583, 1587, 1593) ; B Respingerea statornică a Calendarului Grigorian de către Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor (cronol

  2. ciprian zice:

    frati crestini intrati pe site-ul „veniamin ilie „ asa zisul preot pe vechi care indeamna crestini sa accepte actele biometrice 666

  3. ciprian zice:

    am uitat sa precizez ca nu apartine de mitropolia slatioara. nu stiu de la cine are binecuvantare.

  4. marin zice:

    Mai nou se pare ca aza-zisul „preot”calugar e si casatorit :
    http://www.vrn.ro/poveste-de-amor-intre-un-calugar-si-o-maicuta
    http://www.vrn.ro/manastire-in-faliment
    E dubios tare Iliuta aceste , fugiti de el !

  5. marin zice:

    Iata-l si in articolul de mai jos fumand trabuc si dand la pacanele dupa ce parasise „sinodul”din Milano :
    http://ortodoxiabiruitoare.blogspot.ro/2010/11/veniamin-si-serafim-copaceana.html

  6. Pingback: Capitolul III Însemnătatea Ecleziologică a Calendarului Bisericii : A. Înfierea credincioşilor prin Iisus Hristos ; B O distincţie clară există între Fii şi străini ; C Deosebirea dintre credincioşi şi necredincioşi prin prisma calendarului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s