Ce este Biserica locală?

Scris de Vladimir Moss

Scriitorul bisericesc rus Lev Regelson a arătat de curând că: “Concepul de Biserică ‘locală’ și-a pierdut de mult sensul său literal. Nimeni nu mai este surprins de existența comunităților Bisericii ruse din Africa, formate din localnici aborigeni. Astfel că acum ar fi mult mai corect să vorbim despre bisericile ruse autocefale, moștenitoare istorice ale Bisericii Ortodoxe a imperiului rus, care au depășit granițele principiului teritorial, statal și național.” [1] De fapt, nu doar că s-a pierdut conceptul de Biserică locală: administrarea Bisericii Ortodoxe ca pe un întreg a fost într-o stare de anarhie crescândă de la căderea și risipirea imperiului rus și a celui austro-ungar în 1917 – 1918. Schimbările politice enorme rezultate de aici, coroborate cu crearea unor minorități ortodoxe considerabile de diverse naționalități în țările neortodoxe ale Apusului, au creat uriașe probleme de administrare care au lărgit conceptul de biserică locală până aproape de punctul de rupere. Dacă aceste probleme ar fi afectat ereticele, dar mai mult sau mai puțin bine organizatele biserici ale “Ortodoxiei Mondiale”, ele ar fi amenințat să sfâșie complet dreapta credință, însă ele au divizat pe Adevăratele Biserici Ortodoxe. Acest articol este o încercare de a aduce câteva clarificări în această dezbatere prin recursul la principiile de bază, pe de o parte, și la mărturia istoriei Bisericii, pe de cealaltă parte.

1.          Principiile de bază

Primul principiu al organizării Bisericii, conform legii canonice și a resurselor patristice timpurii (precum Sfântul Ignatie al Antiohiei) este că elementul primordial al Bisericii locale este episcopul și creștinii de pe teritoriul pe care el îl administrează. Nu poate fi decât un singur episcop pentru o anumită unitate teritorială. Toți creștinii care trăiesc pe acel teritoriu, indiferent de naționalitate, trebuie să se supună episcopului acelui teritoriu. Este oprit a se crea sub-unități în cadrul unității teritoriale pe bază de neam, clasă, sau orice alt criteriu, în afară de situația în care sunt binecuvântate de către episcop și se află sub controlul său total. Este interzis a se împărți teritoriul în subunități mai mici, fiecare cu episcopul său, fără acordul episcopului acelui teritoriu.

Deși puterea unui episcop este în mare măsură absolută în cadrul eparhiei sale atâta vreme cât el împarte în mod corect cuvântul adevărului, el este obligat să se însoțească cu episcopii teritoriilor învecinate pentru a constitui sinoade conduse de către un mai mare al episcopilor – mitropolitul sau arhiepiscopul. Acest rang nu constituie un al patrulea nivel de preoție superior episcopilor, preoților și diaconilor, iar un mitropolit sau un arhiepiscop nu-și poate impune voința sa asupra celorlalți membri ai sinodului său. Totodată, episcopii unui sinod nu pot lua nici o hotărâre în sinod fără acordul mitropolitului sau arhiepiscopului.

Sinoadele și episcopii au dreptul de a cerceta plângerile împotriva comportamentului unui anumit episcop în cadrul eparhiei sale și de a-l pedepsi, și chiar de a-l caterisi, dacă este dovedit a fi încălcat dogmele sau canoanele Bisericii. Mai mult decât atât, ei și numai ei, au dreptul de a hirotoni pe urmașii episcopilor care au fost caterisiți sau care au murit, și de a crea noi eparhii. Prin acest caracter de obște, colegial al episcopatului, după cum este exprimat în întrunirile și hotărârile sinoadelor episcopilor, se asigură atât succesiunea apostolică în cadrul eparhiilor individuale, cât și unitatea organizatorică a bisericii ortodoxe ca un întreg.

În esență, aceste două nivele de organizare ale Bisericii – cel al eparhiei individuale și cel al sferei mitropolitului sau arhiepiscopului – sunt singurele nivele ale organizării Bisericii necesare pentru ca aceasta să își aducă la îndeplinire toate funcțiile sale esențiale…

2.          Sistemul patriarhal

Cel de-al treilea nivel al organizării Bisericii cu care suntem familiarizați astăzi – acela al patriarhiei – nu și-a făcut apariția din punct de vedere formal până în secolul al IV-lea, deși existau semne ale ivirii sale deja din secolul al doilea. A fost primit imediat de către Biserică, și de aceea, fără îndoială, a constituit o dezvoltare firească. A constat din aducerea principalelor centre de viață și autoritate ale Bisericii în corespondență cu principalele cinci centre de putere politică și viață culturală din imperiul roman – Roma, Antiohia și Alexandria, în primul rând, însoțite ulterior de Constantinopol și Ierusalim (Ierusalimul nu era important din punct de vedere politic, ci din punct de vedere duhovnicesc și istoric, ca fiind “maica Bisericilor”). Aceasta a fost o devoltare firească deoarece, pe de o parte, aceste centre cuprindeau un număr mai mare de creștini care trăiau în mijlocul unor ispite mai multe și mai variate și care aveau din ce în ce mai multă nevoie, de aceea, de un cler experimentat și educat să îi slujească, și pe de altă parte, exista o nevoie vizibilă a creștinilor să stabilească relații bune cu autoritățile politice și, dacă era cu putință, să le convertească la credință. Și astfel, mitropoliții acestor mari centre urbane au dobândit un mare prestigiu, devenind “mitropoliți superiori” sau patriarhi, exercitându-și autoritatea asupra unei arii mai largi și a unui număr mai mare de episcopi.

În orice caz, problemele au început să apară când imperiul a început să piardă teritorii în unele părți, și să câștige în altele. Astfel, din secolul al VII-lea, trei din cele cinci patriarhii – Antiohia, Alexandria și Ierusalimul – s-au aflat în afara granițelor imperiului roman, sub conducere musulmană, administrând o mult mai mică porțiune din populațiile locale decât înainte (pentru că mulți deveniseră eretici sau musulmani). În mod inevitabil, aceasta a dus la un declin în importanța lor de facto (chiar dacă ele își păstraseră de drept  titlurile lor și locurile ocupate în ordinea pentarhică) și la o creștere corespunzătoare a importanței noi “duarhii”, Roma și Constantinopol.

Însă Roma și Constantinopolul aveau probleme cauzate chiar de succesul avut în convertirea barbarilor. Papa roman, deși în mod tehnic încă supus împăratului roman de răsărit până spre mijlocul secolului al optulea, trebuia să facă față regilor noi convertiți asupra cărora Împăratul nu avea reală suveranitate, și ale căror puteri ar fi putut fi folosite pentru a constitui biserici naționale independente ale Romei. Unele biserici apusene îndepărtate, precum cea irlandeză, erau în mod esențial autocefale; însă Roma a avut un succes deosebit, în parte datorită diplomației sale abile și energice, și în parte mulțumită venerației profunde a germanilor pentru “eterna Romă” prevestind amenințarea “naționalizării bisericești” până la sfârșitul secolului al unsprecezelea, când deosebirile teologice cu Biserica Răsăriteană, pe de o parte, și despărțirea, întâi a Angliei, și apoi a “Sfântului imperiu roman” German, pe de altă parte, au urgentat transformarea patriarhiei într-o instituție semi-bisericească, semi-politică, cu puternice tendințe militare – papalitatea eretică a romano-catolicismului.

Astăzi , latinii neagă în mod efectiv conceptul de Biserică locală. Pentru ei, există o singură biserică, cea Romană, care nu este locală, ci universală. Toate bisericile locale din întreaga lume sunt pur și simplu părți ale Bisericii Romane. Conceptul de Biserică Locală de sine stătătoare în lume, în afara uniunii simbiotice cu Roma, este de neconceput – Roma este Biserica, și nici o biserică nu poate exista în afara sau independent de Biserică, adică de Roma. Pentru ortodocși, pe de altă parte, o Biserică locală cuprinde în sine plinătatea Harului lui Dumnezeu, iar dacă toate celelalte biserici locale din lume cad din adevăr, ea poate continua să existe de una singură. În consecință, idea unei patriarhii “ecumenice” sau “universale” este incompatibilă cu înțelegerea ortodoxă a Bisericii Universale ca o familie de Biserici Locale ale căror Cap este Hristos. Mai mult decât atât, Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei, refuzând oferta acestuia de a primi titlul de “ecumenic”, a arătat sfântului Evloghie, patriarh al Alexandriei, că dacă ar exista o patriarhie ecumenică sau universală, când această Biserică se prăbușește, întreaga Biserică cade împreună cu ea…

Din nefericire, patriarhia Constantinopolului, deși nu a căzut în erezia papismului, a acceptat titulatura de “ecumenică” și a continuat să acționeze în anumită măsură asemenea unei papalități răsăritene. Conceptul de biserică locală nu a fost negat, precum în romanitate, dar bisericile locale au început să fie din ce în ce mai mult văzute ca niște sateliti ale Patriarhiei Ecumenice (PE), al căror statut independent ar putea fi nesocotit atunci când este nevoie. În limitele imperiului ortodox, unde PE era de asemenea Biserica Împăratului ortodox, un anume grad de centralizare eclezială era poate firească și chiar benefică. Astfel, o biserică locală mică, de limbă greacă precum Ciprul și-ar căuta în mod firesc sprijin la Împăratul ortodox, și ar veni așadar în orbita Bisericii imperiale. Dar ce putem zice de bisericile locale situate în afara imperiului și nevorbitoare de limbă greacă?

Un caz-test critic s-a petrecut o dată cu convertirea bulgarilor la Ortodoxie. Tarul bulgar Petru a vrut o biserică autocefală pentru regatul său independent. La început, grecii erau pregătiți să le-o acorde – mai ales că papa Nicolae I l-ar fi oferit-o în caz că ei nu ar fi acceptat. În orice caz, bulgarii și-au supraapreciat norocul, cerând nu doar o Biserică autocefală, ci tocmai ca hanul lor să fie așezat în locul împăratului roman. Dar de vreme ce, în acest caz, amenințarea era în egală măsură politică și bisericească, a solicitat un răspuns politico-militar: împărații bizantini, în special împăratul Vasile, “ucigașul de bulgari”, au invadat Bulgaria, au readus-o ca parte a imperiului, și au îndepărtat statutul de autonomie Bisericii Bulgariei. Patriarhia a fost fără îndoială de acord cu acțiunile împăratului, dar relația sa simfonică cu Imperiul a eliberat-o de nevoia de a-și murdări mâinile prin acțiuni politice directe pentru a-și supune fiica neascultătoare, spre deosebire de Roma în relație cu Anglia și Germania.

Totuși, amenințarea reprezentată de pretențiile Bulgariei (și, în secolul al XIV-lea, ale Serbiei) la autonomie ecleziastică a ridicat o întrebare la care bizantinii nu au fost niciodată capabili să răspundă în mod satisfăcător: care trebuia să fie statutul Bisericilor în teritoriile nou convertite dincolo de granițele imperiului roman? Rețeaua inițială de biserici locale, mitropolii și patriarhii a crescut în învelișul Imperiului, și a fost păstrată laolaltă nu doar de unitatea credinței, ci și de Împăratul Roman, care a convocat Sinoade și a pus în aplicare disciplina, atunci când a fost nevoie. Au existat din vremuri îndepărtate eparhii și chiar biserici locale în afara imperiului (în Irlanda, Armenia, Georgia, Etiopia) dar ele au trăit în pământuri care nu constituiau o amenințare politică pentru Imperiu și care puteau fi, prin urmare, tratate ca și aliate onorifice ale Imperului. În orice caz, din secolul al unsprezecelea cel mai târziu, a devenit evident că idea unei Biserici Universale care să coincidă cu imperiul universal a fost un mit care și-a epuizat utilitatea. Un număr mare de creștini trăiau în state independente care erau fie prietene (Rusia, Georgia), fie ocazional prietene (Bulgaria, Serbia). Și totuși bizantinii au continuat să adere la ideea unei pentarhii de biserici autocefale, toate obligate să arate supunere formală către împăratul din Constantinopol, în ciuda faptului că imperiul era din ce în ce mai mic și mai lipsit de putere. Idea extinderii pentarhiei pentru recunoașterea unor noi biserici locale, sau patriarhate, care nu datorau supunere civilă împăratului a fost primită doar cu multă dificultate. Dar ironia este că atunci când imperiul a căzut în cele din urmă, în anul 1453, ortodocșii balcanici nu au fost lăsați să constituie în mod liber propriile biserici autocefale, ci au intrat sub noua putere unificatoare: cea a sultanului otoman, care a numit pe patriarhul ecumenic ca “etnarh” sau conducător al “meiului” sau al rasei definite de religie, al tuturor creștinilor ortodocși de toate naționalitățile. În mod evident, nu a fost pe placul Proniei Divine să li se dea încă frâu liber forțelor centrifugale ale naționalismului ecleziastic.

3.          Naționalismul și Biserica

 Această stare a început să se schimbe către sfârșitul secolului al optsprezecelea, și mai ales începutul secolului al nouăsprezecelea, când revoluțiile din Grecia și Serbia au declanșat o lungă revoluție împotriva stăpânirii otomane în întreaga peninsulă balcanică, cu rezultatul că, până la finele secolului, grecii, sârbii, bulgarii și românii au cucerit independența statelor și a bisericilor lor.  Oricum, această realizare politică esențială a venit la un preț spiritual ridicat: o schismă între noua biserică autocefală a Greciei și patriarhia ecumenică, care a rămas sub conducere otomană, și o altă schismă între patriarhia ecumenică și biserica bulgară. Mai mult decât atât, independența nu a adus cu ea nici o roadă spirituală evidentă: ci dimpotrivă, monahismul a scăzut brusc în toate regiunile eliberate, în timp ce doctrina naționalismului de inspirație apuseană a adus cu ea, după cum a remarcat Constantin Leontiev, alte boli apusene precum liberalismul, ecumenismul și modernismul. Rușii, deși compătimitori față de dorința ortodocșilor balcanici de a fi eliberați de sub domnia otomană (armata rusă a fost cea care a eliberat Bulgaria în 1877-1878), erau îngrijorați că reușita acestora de a se elibera  ar putea încuraja mișcările separatiste în cadrul propriului lor imperiu. O parte din țarii ruși, precum Nicolae I, la fel ca și unii dintre duhovnicii greci, precum Atanasie Parios, chiar s-au îndoit că  ortodocșii balcanici ar avea dreptul să se revolte împotriva sultanului; pentru că “toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu”, inclusiv cea a sultanului, și erau de părere că ar fi fost mai bine pentru ei să rămână supuși acestuia până la eliberarea lor din afară.

Noile biserici de stat ale Greciei, Serbiei, Bulgariei și României au ajuns să fie recunoscute universal (deși, în cazul bisericii Bulgariei, nu mai devreme de 1945). În orice caz, probleme legate de legitimitatea auto-proclamatei autocefalii au continuat. Astfel: – În ce bază poate un grup de episcopi ortodocși să se rupă de stăpânirea lor ecleziastică și să formeze o nouă biserică autocefală? Este suficient doar ca să se modifice circumstanțele politice astfel încât să plaseze grupul respectiv într-un stat diferit față de fosta stăpânire bisericească? Este însă sigur că nu trebuie făcut absolut nimic în Biserică fără supunere față de și binecuvântarea autorităților superioare? Este neîndoios că fosta autoritate trebuie să binecuvânteze acest lucru? Și poate că nici aceasta nu este de ajuns, poate că trebuie obținută aprobarea tuturor celorlalte biserici autocefale într-un sinod ecumenic? Ce se întâmplă dacă episcopii și turmele implicate nu reprezintă decât o mică minoritate din populația statului în care trăiesc? Nu ar conduce aceasta la niște absurdități evidente, ca de exemplu Biserica Autocefală Turcă sau Biserica Ortodoxă Albaneză (ambele “absurdități” au luat ființă la începutul secolului douăzeci)?

În anul 1872, patriarhia ecumenică a condamnat încercarea bisericii Bulgariei de a pretinde că toți bulgarii care trăiau în Turcia, adică, pe teritorul patriarhiei, aparțineau jurisdicției sale. Aceasta a fost o încălcare clară a principiului teritorialității și a fost condamnată ca erezie a “filetismului”.

Din păcate, oricum, nu era deloc dificil să îi acuzi grecii de aceeași erezie pe care abia o condamnaseră. Secole de-a rândul, în timpul jugului otoman, Fanarul numea episcopi greci care slujeau doar în grecește în parohiile sârbe, bulgare și române. “Filetismul” bulgarilor, deși greșit, a fost în mare măsură provocat de naționalismul grecilor din Fanar.

În anul 1906 a avut loc o importantă conferință în St.Petersburg pentru a discuta problema autocefaliei bisericii georgiene. În 1783, la tratatul de la Georgeviesk, regele georgian cedase controlul politicii externe a regatului către Rusia în schimbul păstrării integrității sale teritoriale și a dinastiei regale. Totuși, în 1800 rușii încălcaseră tratatul, prin anexarea țării și abolirea dinastiei sale regale și a autocefaliei bisericești. Acum georgienii se agitau pentru restaurarea autocefaliei ecleziastice, dacă nu pentru independența politică.

Pledoaria georgiană pentru autocefalie a fost puternică, de vreme ce nimeni nu a negat că biserica georgiană fusese autocefală din secolul al IV-lea, și că autocefalia îi fusese abolită fără consimțământul ei. În orice caz, majoritatea delegaților la conferință au argumentat faptul că într-un stat ar trebui să existe o singură administrație a Bisericii, astfel că biserica georgiană, ca existând pe teritoriul imperiului rus, ar trebui să rămână parte a bisericii ruse. Mai mult decât atât, încurajarea împărțirii administrațiilor bisericești ar încuraja separatismul politic, ar submina unitatea imperiului, și prin urmare ar lucra împotriva intereselor tuturor ortodocșilor din imperiu (și dincolo de acesta). Această optică a prevalat. Delegații au aprobat un proiect prezentat de protopopul Ioan Vostorgov (viitor martir) care dădea bisericii georgiene o mai mare independență în sfera utilizării limbii liturgice georgiene, în numirea clerului Georgian, etc însă proiectul autocefaniei georgiene a fost respins. [2]

O viziune minoritară a fost prezentată de către episcopul georgian Kirion, care devenise după revoluție liderul bisericii georgiene autocefale. În raportul său “Principiul național în Biserică” el a argumentat, după cum scrie Pavlenko, că “Georgia are dreptul la existența independentă a bisericii sale naționale în baza principiului naționalității în Biserică proclamat la începutul credinței creștine”. În ce constă principiul și când a fost el proclamat? “Este suficient să ne amintim”, scrie episcopul Kirion, “de pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor, care au început imediat să dea slavă lui Dumnezeu în diferite limbi și apoi au predicat Evanghelia păgânilor, fiecăruia în limba lui maternă”. Însă în viziunea noastră (a lui Pavlenko), trimiterea la predica apostolilor în legătură cu afirmarea principiului național în Biserică nu are un fundament solid. Predica apostolilor în diferite limbi a fost necesară pentru a uni oamenii în Adevărul lui Hristos, și nu pentru a-i dezbina conform principiului național. Adică, principiul național este exact ceea ce creștinătatea trebuie să biruiască, și nu ceea ce trebuie să constituie fundamentul Bisericii. De la schisma bulgară încoace, argumentarea filetistă a căutat în mod caracteristic sprijin în canonul 34 apostolic. “Regula canonică fundamentală”, scrie episcopul Kirion, “prin care este recunoscută importanța naționalității în ceea ce privește administrarea Bisericii, este canonul 34 apostolic, care este atât de bine cunoscut canoniștilor… Conform înțelesului direct al acestui canon, în biserica ortodoxă, fiecare națiune trebuie să își aibă propriul întâi ierarh.” Însă cel de-al 34-lea canon apostolic are în vedere pe “episcopii din fiecare teritoriu” și nu pe “episcopii fiecărui popor”. Cuvântul “neam” (ethnos) care este utilizat în acest canon în limbajul străvechi și limba creștinătății antice, este tradus, în dicționarul Liddel & Scott în primul rând ca “un număr de persoane obișnuițe să trăiască împreună” și abia apoi ca o “națiune”. Este întocmai primul sens arătat aici cel care indică spre înțelesul teritorial al canonului apostolic. Deci referirea la înțelesul național este neîntemeiată”. [3]

Episcopul Kirion a argumentat de asemenea că separarea administrației Bisericii după criteriul național și rasial avea avantajul păstrării idiosincraziei fiecărei națiuni. Și în sprijinul argumentului său a citat cel de-al 39-lea canon al sindoului din Trullo din 692 care a permis arhiepiscopului Ioan al Ciprului să păstreze toate drepturile sale de cap al bisericii autocefale a Ciprului în timp ce trăia, nu în Cipru, ci în Helespont, unde fusese exilat din pricina invaziilor barbare. Episcopul Kirion a argumentat că acest canon prescria păstrarea idiosincraziei cipriote, și astfel “dobândește o semnificație importantă din punctul de vedere al libertății Bisericii”.

În orice caz, după cum arătă Pavlenko, în acest canon ”nu se spune nici un cuvânt despre ‘particularitățile național-religioase de fiecare zi și individuale’ și despre cele asemenea, ci se face referire la drepturile celor dintâi ierarhi asupra episcopilor și la numirea acestora. ‘Să se păstreze obiceiurile cele din fiecare Biserică (autocefală)’, se spune în acest canon, ‘astfel încât episcopul fiecărei cetăți să se supună întâistătătorului său iar acesta, în schimb, după vechea datină, să se hirotonească de către propriii săi episcopi.’ Biserica emigrantă a Ciprului care se menționează în acest canon, nu devenise biserica națională a ciprioților, ci primise în rândul ei pe toți oamenii din cetatea Helespont unde emigraseră (episcopul Cizicului, care se afla sub jurisdicția patriarhiei ecumenice, a fost pus temporar în supunere față de arhiepiscopul Ciprului). Unde se pomenește aici despre o confirmarea sinodală a păstrării ‘obiceiurilor ecleziale locale’ cu ajutorul izolării administrative?” [4]

4.          Jurisdicțiile globale

În mod paradoxal, exemplul bisericii cipriote demonstrează încă o dată întâietatea principiului teritorial în fața principiului rasial. Pentru că ciprioților care trăiau în Helespont nu li s-a îngăduit să constituie o a doua administrație bisericească pe teritoriul Helespontului în plus față de episcopul Cizicului. Mai degrabă, cele două “neamuri” au fost puse sub o singură administrație a bisericii – doar că, probabil în mod neașteptat, nu ciprioții au fost subordonați episcopului Cizicului, ci invers…

Oricum, există cel puțin un exemplu clar în istoria Bisericii când principiul teritorial a cedat în fața principiului național având, după cât se pare, binecuvântarea lui Dumnezeu. Biserica rusă din afara granițelor (ROCOR) și-a început existența autonomă în 1920, când un număr de episcopi din sudul Rusiei împreună cu turmele lor s-au refugiat la Constantinopol, și de acolo în Serbia. Biserica sârbă, recunoscătoare rușilor pentru apararea Serbiei în timpul primului război mondial, nu doar că le-a oferit ospitalitate emigranților, ci le-a și permis să constituie o administrație în mod esențial autonomă pe teritoriul Serbiei. Deși această situație este comparată uneori cu cea a bisericii cipriote amintită mai sus, se deosebește de fapt de aceasta prin-un aspect foarte important; ierarhii ruși nu au fost supuși către sau integrați în ierarhia Bisericii Serbiei. Avem deci aici o încălcare clară a principiului teritorial: două administrații bisericești ocupând același teritoriu. Mai mult decât atât, biserica rusă din afara granițelor a stabilit în mod similar eparhii autonome în multe alte părți ale lumii, constituind o adevărată Biserică globală – însă o biserică globală (în afara Rusiei) a unei singure națiuni.

Existau motive puternice, pe lângă recunoștință, pentru a face această excepție de la regulă. În primul rând, ierarhii ruși erau în mod clar mai în măsură să se îngrijească de nevoile spirituale ale turmei lor de ruși emigranți în comparație cu ierarhii greci, sârbi, bulgari sau arabi; iar trauma revoluției și persecuției din țara de baștină la care se adăuga sărăcia și lipsa de adăpost în străinătate, făceau nevoile pastorale ale turmei emigrante ruse să precumpănească. În al doilea rând, prestigiul Bisericii Ruse, și în special al conducătorului bisericii din afara granițelor, mitropolitul Antonie (Khrapovitsky) al Kievului, era foarte ridicat peste tot în Balcani și în Orientul Mijlociu. Mitropolitul Antonie era un internaționalist în cel mai bun sens al cuvântului, bucurându-se de relații apropiate cu mult înainte de revoluție cu conducătorii bisericilor ne-rusești; și dacă ar fi fost cu putință ca cineva să mențină relații pașnice cu ierarhiile ne-rusești, el era acela. În al treilea rând, era în interesul tuturor ortodocșilor ca teribila amenințare reprezentată de comunismul sovietic să aibă un mustrător puternic într-o Biserică autonomă în afara granițelor, a cărui mărturie care s-ar fi pierdut dacă rușii s-ar fi amestecat printre diferitele jurisdicții ale bisericilor ortodoxe locale.

Dacă încălcarea principiului teritorial a putut fi justificată în cazul Bisericii Ruse din afara granițelor pe baza considerațiilor de ordin pastoral și de dragul credinței ortodoxe, nu s-ar putea spune același lucru despre “imperialismul ecleziastic” în care s-a complăcut patriarhia ecumenică după primul război mondial. Patriarhia s-a înclinat uneori în fața forței majore, ca atunci când a recunoscut anexarea la Biserica Serbiei a tuturor regiunilor din interiorul granițelor Iugoslaviei în anul 1922, și când a fost de acord cu includerea în Biserica de stat a Greciei a unui număr de eparhii din statul grec, și a recunoscut autocefalia Bisericii Albaniei în 1937. În orice caz, când a văzut o slăbiciune politică, s-a năpustit ca o pasăre de pradă. Astfel, pe măsură ce imperiul rus se dezintegra, patriarhul Meletie Metaxakis și succesorii lui au acaparat jurisdicții autonome în jurul marginilor sale în Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria –  iar ulterior a pătruns chiar până aproape de inima imperiului în Ucraina. Iar în America, unde înainte de revoluție, toți episcopii de toate naționalitățile erau supuși unui arhiepiscop rus (viitorul patriarch Tihon), a constituit o “eparhie a Americii de Nord și de Sud” pur greacă, încurajând în acest fel formarea unor alte biserici definite pe criterii naționale pe teritoriul Americii. Toate acestea au fost justificate pe interpretarea perversă a canonului 28 al celui de-al IV-lea sinod ecumenic, care se presupune că a transferat toate “teritoriile barbare” în jurisdicția Constantinopolului. Și în plus, ironia era că pe propriul teritoriu canonic al patriarhului ecumenic, ortodoxia turcă scădea cu repeziciune în timp ce puterile sale erau limitate strict de către autoritățile laice.

Exemplul furnizat de patriarhia ecumenică a încurajat și alte biserici locale să își înființeze imperii peste mări și oceane. Astfel, după cum remarca Lev Regelson la începutul acestui articol, patriarhia Moscovei are acum “colonii” în Africa și peste tot în lume; și același lucru se întâmplă și cu bisericile Serbiei, Bulgariei, României, Antiohiei, Alexandriei și chiar a Albaniei. Singurele biserici locale care aplică încă principiul teritorial în înțelesul lui originar sunt: Biserica oficială a Greciei și, într-o măsură mai mică, patriarhia Ierusalimului, care nu îngăduie nici o altă jurisdicție pe teritoriile sale canonice; iar aceste biserici sunt supuse unor restricții severe (din partea patriarhiei ecumenice) cu privire la deținera unor “colonii” în străinătate.

Absurditatea acestei situații este ilustrată și de numele episcopilor. Să luăm, de exemplu, Marea Britanie, unde episcopii din Tiateira, Diocleia, Telomessus, Suroj și Serghievo, toți au turme –  dar nici una în eparhiile titulare care au răposat de secole (cu excepția celei din Serghievo)! Doar episcopul ROCOR a fost (până în anii 1980) numit în mod mai realist “al Richmond-ului și al Marii Britanii”. Prin titlurile lor, acești episcopi au dorit în mod evident să arate supunerea lor față de conducătorul lor imperial de la Moscova sau Constantinopol mai degrabă decât identitatea adevărată a turmelor lor. Doar episcopul ROCOR, fiind un “răzvrătit”, a putut păstra principiul teritorial în titulatura sa.

După căderea comunismului în 1991, unele dintre jurisdicțiile globale au început să se clatine. Cea mai impresionantă prăbușire a fost cea a ROCOR care (independent de grupări “rebele” importante) a intrat în comuniune cu patriarhia Moscovei în 2007. Aceasta demonstrează atât importanța faptului de a avea un fundament teritorial (pe care patriarhia Moscovei îl avea, dar ROCOR nu) cât și atracția continuă față de raporturi etnice, existentă în cadrul Ortodoxiei Mondiale. Iar prin “raporturi etnice” înțelegem vechi raporturi etnice ortodoxe (greci, ruși, etc.); pentru bisericile locale fundamentate pe grupări etnice mai recente, acest principiu pare să fie mai puțin eficient. Astfel, “Biserica ortodoxă a Americii” atrage doar o minoritate de ortodocși americani, și nu are un imperiu global.

5.          Restabilirea bisericilor locale

Cât despre adevărații ortodocși, ei tind de asemenea să aibă jurisdicții globale (Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei, a Rusiei, etc, mai multe pentru fiecare țară). Diferența este că dezbaterile cu privire la credință sunt mult mai importante pentru adevărații ortodocși, așa că ei sunt separați atât de Ortodoxia Mondială (din pricina ereziei ecumenismului și a serghianismului) cât și dezbinați între ei (de regulă din pricina unor diferențe canonice, dar în parte și din pricina rasei). Diferențele canonice dintre adevărații ortodocși conduc adesea la întrebarea: unde este sau care este Biserica Locală (a Greciei, a Rusiei, etc)?

Acum, dacă ierarhia unei biserici locale a căzut în erezie, și prin urmare a căzut din Biserica Ortodoxă, este rezonabil să presupui că o minoritate de ierarhi, preoți și laici care rămân credincioși adevărului constituie Biserica Locală. Pentru că Sfântul Sofronie al Ierusalimului scrie:

“Dacă unii se separă de cineva, nu sub pretextul infracțiunii morale, ci din cauza unei erezii ce a fost condamnată de către un Sinod sau de către Sfinţii Părinţi, ei sunt vrednici de cinste şi aprobare, căci ei sunt ortodocşii.” [5]

Iar Sfântul Nichifor al Constantinopolului scrie: ״

Voi știţi că, chiar dacă sunt foarte puţini cei ce stăruiesc în ortodoxie şi în evlavie, aceștia sunt Biserica, iar autoritatea şi conducerea așezămintelor bisericești rămâne cu ei”.[6]

Totuși, în acest stadiu, tind să răsară două probleme. Prima este aceea că adevărații ortodocși sunt dezbinați între ei  – de exemplu, cu privire la gradul de cădere al bisericilor oficiale, dacă acestea mai au încă har sau nu. În acest caz, nu este ușor să decizi care dintre cele două grupuri constituie adevărata Biserică Locală sau dacă unele sau toate sunt. Mecanismul anterior de soluționare a disputelor ecleziastice – apelul la hotărârea unui sinod al bisericii locale oficiale – nu mai există. Uneori se poate face apel la altă biserică locală cu adevărat ortodoxă pentru mediere, ca atunci când „mateiții” – Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei au apelat la ROCOR în 1971. Dar nu este clar dacă oricare dintre grupări este obligată să accepte hotărârea acestei biserici „străine” adevărat ortodoxe…

O a doua problemă se referă la mărimea adevăratei biserici ortodoxe, și dacă are sau nu episcopi. Se poate întâmpla ca adevărata biserică ortodoxă în chestiune să nu aibă episcopi, și atunci să fie obligată să ceară ajutorul altor biserici cu adevărat ortodoxe. Se naște atunci întrebarea: este cu adevărat autocefală micuța biserică adevarat ortodoxă sau constituie doar o parte dintr-o biserică ortodoxă adevărată mai mare către care s-a îndreptat pentru ajutor?

Exemplul Adevăratei Biserici Ortodoxe din Grecia este important în această privință. În 1924, biserica oficială a Greciei a căzut in schismă prin introducerea noului calendar Gregorian. Aceia care au refuzat să urmeze biserica oficială în schismă au format mișcarea Adevăraților Creștini Ortodocși din Grecia. La început, adevărații creștini ortodocși erau constituiți aproape exclusiv din mireni și foarte puțini preoți (deși mai mulți preoți le-au venit în ajutor din republica monastică a Muntelui Athos). Până la începutul anilor ‘30, mișcarea a crescut pâna la câteva sute de mii de oameni – în ciuda faptului că ei nu aveau episcop. În 1935 li s-au alăturat trei episcopi veniți din biserica oficială. În 1955 ei s-au aflat din nou fără episcopi, dar în 1971 ROCOR le-a restabilit oficial ierarhia. De-a lungul perioadei începute în 1924 până astăzi, Adevărații Creștini Ortodocși din Grecia s-au considerat Biserica locală a Greciei – și nu există nici un motiv serios de a le nega acest titlu. Nici ROCOR nu a încercat să îi includă în Biserica sa și nici să le restrângă în vreun fel independența, după cum se cade unei adevărate biserici locale. Prin oferirea de episcopi grecilor, episcopii ROCOR s-au văzut ei înșiși ca ajutând o Biserică soră să se restabilească – și nimic mai mult.

Un exemplu similar este oferit de Adevărații Creștini Ortodocși din Cipru. Această biserică a fost în comuniune cu “mateiții” – Adevărații Creștini Ortodocși din Grecia și au dobândit pe primul lor episcop de la aceștia în 1948. Deși mică și niciodată având mai mult de un episcop, autocefalia acestei Biserici a fost recunoscută de către Adevărata Biserică Ortodoxă din Grecia. [7]

Un al treilea exemplu îl constituie Adevărații Creștini Ortodocși din România. După schimbarea calendarului în 1924, Adevărații Creștini Ortodocși din România nu aveau nici un episcop, ci doar un preot. În ciuda acestui fapt, și a persecuților sălbatice din partea bisericii de stat, ei au dobândit pe primul lor episcop în 1955 iar acum au o Biserică cuprinzătoare cu un complet intreg de episcopi.

Din aceste exemple rezultă că nici dimensiunea redusă, nici insuficiența clerului nu poate nega dreptul acelor câțiva creștini ortodocși care au rezistat ereziei dominante de pe teritoriul Bisericii locale de a se numi ei înșisi adevărații moștenitori ai Bisericii locale. Am citat cuvintele Sfântului Nichifor: “chiar dacă sunt foarte puţini cei ce stăruiesc în ortodoxie şi în evlavie, aceștia sunt Biserica, iar autoritatea şi conducerea așezămintelor bisericești rămâne cu ei”. Trebuie acceptat ca principiu, indiferent de dificultățile practice, că acești „foarte puțini” se pot întâlni pentru menținerea unei viețuiri bisericești independente…

Împotriva acestor teze se poate obiecta că a numi un grup de creștini fără un episcop drept Biserică locală înseamnă a contrazice principiul de bază: “unitatea de bază a bisericii locale este episcopul și creștinii de pe teritoriul pe care el îl administrează”. Mai mult decât atât, dacă semnul distinctiv al bisericii locale este autocefalia (sau, în orice caz, autonomia), cum poate fi autocefală (adică având propriul său cap) dacă ea este de fapt “acefală” (adică fără cap)? Nu este orice altă viziune o formă a protestantismului?

Bineînțeles, dacă un grup de creștini  este lipsit de episcopi adevărați în propria lor biserică locală, ei ar trebui să încerce să găsească unul într-o altă biserică locală, pentru că nu este nici o îndoială că, fără un episcop, ei vor fi grav afectați în activitatea lor și nu vor putea supraviețui multă vreme în această condiție. În orice caz, aceasta nu înseamnă că ei sunt în mod necesar “acefali” dacă nu au un episcop pământesc. Dacă ei sunt botezați și mărturisesc adevărata credință, și nu sunt de bună voie fără episcop, atunci ei rămân mădulare ale Bisericii, ale căror Cap este Hristos. “Căci este mai bine să nu fii condus de nimeni” spune Sfântul Ioan Hrisostom “decât să fii condus de cel rău. Pentru că cel dintâi este într-adevăr adesea mântuit, adesea în pericol, dar ultimul este cu totul în pericol, fiind târât în groapa pierzării”. [8] Chiar dacă ei sunt lipsiți de un episcop pe pământ, ei sunt încă sub omoforul Episcopului episcopilor, Domnul Iisus Hristos. Pentru că “unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20) a spus Domnul. Și iarăși spune Apostolul Petru “Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre.” (Petru I, 2:25). Nu este protestantism să consideri astfel de creștini ca fiind în Biserică, ci mai degrabă, este romano-catolicism să crezi că un creștin fără un episcop pământesc este în mod necesar în afara Bisericii. Deci o biserică locală care a fost lipsită de capul său local nu este moartă atâta vreme cât există mădulare ale Bisericii care păstrează încă legatura lor cu Capul Bisericii Universale, Domnul Iisus Hristos.

Mai mult decât atât, chiar dacă membrii acestei biserici locale dobândesc un alt cap local de la o altă biserică locală, acesta trebuie considerat doar ca un “transplant” temporar, cum s-ar zice, până ce Biserica locală poate dobândi din nou un episcop al său. Să luăm exemplul Bisericii Serbiei, care a căzut în erezia ecumenismului în 1960. În anii ’90, a avut loc o renaștere a ortodoxiei, atunci când câțiva călugări sârbi din muntele Athos s-au întors la Adevărata Credință a țării lor de baștină. De atunci încoace, sârbii au fost serviți de către un episcop al Adevăratei Biserici Ortodoxe a Greciei – dar fără a renunța să se numească ei înșiși, după cum și erau defapt, Adevărata Biserică Ortodoxă din Serbia. Acum dorința tuturor celor ce iubesc ortodoxia sârbă trebuie să fie ca Adevărata Biserică Ortodoxă din Serbia să devină suficient de puternică ca să înceteze a mai avea nevoie de “transplant” de la Biserica soră, și să dobândească un episcop sau episcopi proprii pentru a arăta lumii, și în special ecumeniștilor apostați din Serbia, că Biserica locală – adevărata Biserică locală – a Serbiei este vie și sănătoasă.

Pentru că dacă o biserică locală a căzut doar de curând în erezie, este mai de dorit să se restabilească această biserică prin a-i oferi propriul episcop cât de repede cu putință, decât să fie distrusă ca grup independent și să fie inclusă la nesfârșit într-o oarecare altă biserică locală. Iar aceasta pentru două motive majore: îi va întări pe cei care rămân credincioși ortodoxiei, și aceasta va ușura convertirea celor care au căzut. Pentru că experiența istorică a demonstrat fără nici o îndoială că credința este întărită într-un grup de oameni dacă credința poate fi arătată ca fiind nativă, adică deja legată de acel pământ prin legăturile profunde de limbă, neam, tradiție și statalitate.

Bineînțeles că este o problemă cu totul diferită dacă biserica locală a fost moartă vreme de mai multe secole, sau dacă teritoriul respectiv este păgân. În acest caz, teritoriul trebuie considerat un teritoriu misionar, și trebuie să rămână sub tutela “bisericii mame” dintr-o altă țară până când ortodoxia va fi puternic implantată local. Chiar și atunci, totuși, după cum este dovedit de experiența practică a celor mai buni misionari, precum sfântul Innocent din Alaska sau Sfântul Nicolae al Japoniei, intenția trebuie să fie aceea de a crea condițiile pentru o Biserică locală autonomă sau autocefală, avânt clerul său nativ și slujbele în limba maternă cât de repede cu putință…

Concluzii:

  1. Biserica Ortodoxă, spre deosebire de biserica romano-catolică, este alcătuită din biserici locale conduse după principiul teritorial de către sinoade de episcopi.
  2. Granițele Bisericilor locale au variat foarte mult în funcție de schimbările politice, mișcările de populații, și de sporirea și prăbușirea Ortodoxiei în diferite părți ale lumii.
  3. De-a lungul secolelor, principiul teritorial a fost denaturat prin presiuni de ordin politic și din partea ideologiilor heterodoxe, precum filetismul și imperialismul global, așa încât acum este foarte greu de aflat.
  4. Restabilirea Bisericii locale trebuie să meargă mână în mână cu restaurarea principiului teritorial. Acolo unde este posibil, bisericile pre-revoluționare ar trebui restabilite cu episcopi și preoți care trăiesc pe teritoriul Bisericii locale.
  5. Este cu neputință de prezis care va fi harta viitoare a bisericilor ortodoxe locale. Va depinde foarte mult de faptul dacă va apărea un imperiu ortodox viitor care să reglementeze relațiile dintre Biserici. În orice caz, se speră că denaturările trecutului vor fi eliminate, iar principiul teritorial va fi reafirmat.

 

sursa

 

[1] Regelson, “O kanonicheskikh osnovaniakh Katakombnoj Tserkvi”, un raport emis în data de 28 ianuarie 2008; (în   limba rusă).

[2] Eugene Pavlenko, “Erezia filetisă: istorie și prezent”, Vertograd-Inform, Septembrie, 1999.

[3] Pavlenko, op. cit.

[4] Pavlenko, op. cit.

[5] P.G. 87, 3369D-3372A.

[6] Apologeticus Minor, 8, P.G. 100, 844 D.

[7] Comunicare personală a arhiepiscopului Andrei al Atenei către autorul textului de față în 1978.

[8] Sfântul Ioan Hrisostom, Omilia 34 la evrei 1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adevarata ortodoxie, Iisus Hristos, ortodoxie, ortodoxie necenzurata, ortodoxie traditionala, ROCOR, Vladimir Moss și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

62 de răspunsuri la Ce este Biserica locală?

  1. Lică zice:

    D-le Ioan Virgil Sava (maria, nelu, ploiesti, morosanul, marinela, marcel, etc.)se vede de la o posta ca umbli cu minciunarii, am vazut pe facebook-ul tau ca apreciezi pe veniamin ilie, sunteti multi in gasca lui?!, esti si un ofiter in armata, tare-mie ca esti pus de cineva de la stat sa arunci cu noroi in Mitropolia Slatioara.
    Ia uite ce face veniamin al tau:
    http://veniaminilie.wordpress.com/2012/09/05/obsesia-cipurilor-biometrice-partea-a-ii-a/#comments

    • valerică zice:

      Adevarul va birui intodeauna!
      Hai ca incet incet incepe sa iasa spuma la suprafata si trebuie azvarlita!

    • ploiesti zice:

      Lica ma bucur ca te ai prins cine s io !! ma bucur ca nu te am inselat pentru ca esti tare destept !!si vad ca si valerica sare tare cu tine santeti 2 destepti care apara planeta

    • ploiesti zice:

      @Lica daca esti asa de iubitor de cinste si adevar spune si tu adresa ta de mail numele tau asa cum eu le am spus !! dar tu sti sa vorbesti doar ascuns si vorbeste de adevar? lasa o balta!aici e blog pe stil vechi si eu sant pe vechi de 15 ani ! esti de stil nou si eu te sfatuiesc sa te duci la cei de acelasi stil cu tine!veniamin asa cu relele lui e pe stil vechi ! cum aperi tu slatioara fiind de stil nou decat ca tu esti pus de dracu sa te legi fara motiv de mine! cand seful blogului critica kiprianismul slatioarei si el e un om rau? sau cand critica seful e bine si cand critic eu sant rau ? mananca niste steroizi pentru mintea ta subtire ca habar n ai ce vrei !

    • ploiesti zice:

      @lica,tu blogerii tai de stil nou si comentatorii de stil nou folosesc limbajul urmator adresandu se noua de stil vechi „marsh in cocina voastra stilistilor !” acum vii tu eretic fiind sa explici tu teoria chibritului si ca eu bagam zanzanie pe bloguri de stil nou? eu am spam pe toate blogurile voastre stiliste caci voi santeti stilisti caci voi v ati schimbat stilul ! voi aveti episcopi de tot rasul ca nici voi nu va puteti abtine sa nu radeti in hohote de traznaile lor si veniti la niste amarati sa ne explici cine santem noi? te intereseaza pe tine Slatioara tu care n ai fost in viata ta acolo?

  2. Lică zice:

    pardon, Ioan Virgil Savu

    • Lică zice:

      Pe saccsive te dadeai ca esti pe nou si-i ațîțai pe crestin la o revolta, iar acum ai venit aici, tot lafel faci si aici.
      Unde vrei sa ajungi omule si cine te plateste?

      • morosanu zice:

        @Lica daca tot esti asa de detectiv pe seful acestui blog l ai cercetat ? i ai aflat fisa de la securitate? il urmaresti/ pe maica ta o urmaresti ? ii citesti lui taicatu comenturile de pe feisbuc? intri in calculator sa vezi daca maica ta se uita la filme porno? fi vigilent lica nu fi fraier urmareste i mai ales la wc u ca acolo se ascund multe lucruri !! iti spun acu inainte de moartea mea de pe bloguri cine ma plateste :maica ta ! aceste nu este ceva jignitor la adresa ta cine este adevarul ca si cum tu ai aflat asa de multe sectrete ale mele incat nu stiu ce sa ma mai fac asa si eu spun despre tine : ca esti un hacher tare care afli orice cu calculatoru si esti si un detectiv de renume cosmic !! de aia mi am dat adresa de mii de ori ca sa ma ascund de tine dar nu am putut sa ma ascund ca tu m ai gasit fiind antrenat in spatele blogului :”hotii si vardistii” daca omu spune ceva si tu intelegi altceva inseamna ca ai si un nivel ridicat al radiatiilor tale craniene si religia ta e sa cauti persoane !! ba baiatule pe b;loguri io am crezut ca se fac schimb de idei de principii de informatii pentru mantuire dar tu daca vezi ca io s asa de important pt mantuirea ta baga nasu si mai adanc ! imi cer scuze fratelui meu bloger dar a nu i raspunde unor copii bolnavi care stau pe net nici nu stiu de ce numai sa nu citeasca un acatist ci numa sa scrie ceva la persoana ,scuze altor cititori dar si voi puteti fi tinta unor psihopati oricand !!

      • virgil zice:

        ”numai sa nu citeasca un acatist ci numai sa scrie ceva la persoana”
        Aici ai dreptate.

  3. ORTODOX zice:

    MINUNEA DE LA BOTEZUL ORTODOX AL UNEI CATOLICE

  4. valerică zice:

    Asta-mi place:
    ”Dar eu zic ca-intai de toate
    Bine ar fi, daca se poate,
    Ca unirea sa se faca
    Între… ortodocsi, mai frate!”

    • valerică zice:

      asta vreiam sa pun, dar nici acum nu inteleg de ce i-mi dadea alceva.

      • morosanu zice:

        se intampla si la altii sa apara alt link dupa ce dam paste !! mie mai inselati decat sectarii care se stie ca se inchina la dracu mi se par cei de pe nou care si zic : antiecumenisti !! ca atunci cand prostul se crede destept nu mai e cale de intoarcere! si Hristos a zis ca astia s „caldicei” deci cel mai rau pentru ei ,ca cel care stie ca i cu dracu poate vreodata se mai gandeste ca face rau ,dar cei ce cred ca fac bine ei fiind tot cu cel rau e intr o situatie care nu are solutie

  5. valerică zice:

    Profetii a Parintelui Elpidie:
    ”Cine nu se va impartasi nu va rezista celor ce vor fi”
    http://www.aparatorul.md/parintele-elpidie-profetia-despre-cipul-ce-va-fi-implantat-in-vremea-lui-antihrist-text-ce-nu-a-fost-tradus-pana-acum/
    ÎPS Vlasie a spus foarte frumos la predica lui:”Întai va veni lepadarea de credinta”

    însemnarea cu semnul lui antihrist(semnul fiarei 666) va fi ultima etapa si apoi sfarsitul.
    Cei din B.O.R se bat cu caramida-n piept prin mitinguri si spun ca ei nu vor lua semnul fiarei,pe patriarhul Daniel il fac ou cu otet ca este mason
    http://saccsiv.wordpress.com/2012/11/15/foarte-grav-patriarhul-daniel-a-acordat-distinctia-crucea-patriarhala-unui-mason-dr-irinel-popescu/
    Eu nu-i inteleg pe cei din B.O.R care se dau mari aparatori ai ortodoxiei dar in schimb ia impartasanie binecuvantata de eretici.
    Oare ce fel este primita impartasania din B.O.R cand ăl m-ai mare al lor nu merge pe cai bune

    • Nikolai zice:

      „Cei care nu se vor împărtăşi, nu vor putea rezista celor ce vor fi. Sfintele Taine vor avea o asemenea putere în sufletul omului, încât aceştia nu vor putea fi influenţaţi sau manipulaţi nici prin gânduri, nici prin simţiri” Ce parascovenii! Pe ortodocsii care au murit macelariti de comunisti si care nu au avut preot sau episcop sa-i impartaseasca cine i-a mai impartasit si cum de au rezistat? Sau nu se pune la socoteala mucenicia lor pt ca au murit neimpartasiti si fara lumanare? Daca dai o privire printre pomelnicele nou calndaristilor, pe majoritatea covarsitoare a lor, la Morti sta scris „cutare mort f.l.” adica fara lumanare, foarte rari mai sunt unii care scriu „mort nespovedit si neimpartasit” pt ei a muri cu lumanarea in mana e cel mai important. Pustnicii cand mureau cine le mai tinea lumanarea? Acum o dau in extrema cealalta – impartasania obligatorie. Pai daca mori impartasit de catre un eretic nu mori eretic? Si atunci nu e mai bine sa mori neimpartasit daca nu ai preot ortodox la indemana? Ortodocsii ecumenisti cand va veni prigoana vor cauta cu orice chip sa moara impartasiti (nu conteaza de catre cine) ma gandesc ce vor face daca nu vor avea preot de-al lor la indemana, probabil se vor impartasi de la papisti. pe principiul iconomiei.

      • valerică zice:

        Sf. Împartasanie, nu prea este importanta?!!

      • Nikolai zice:

        Nu a negat nimeni importanta impartasaniei, Sf. Ioan cel Milostiv patr. Alexandriei, daca nu ma insel, spunea ca daca esti pe patul de moarte si nu ai preot prin apropiere care sa te spovedeasca si impartaseasca e mai bine sa mori asa decat sa apelezi la preot eretic in caz ca e la indemana iar in timpul prigoanelor lipsesc mai ales preotii si episcopii care sunt vanati primii. Asta ar insemna ca cei fara posibilitatea de a se impartasi vor fi parasiti de Dumnezeu si nu vor rezista?

      • valerică zice:

        Una este sa nu ai un preot in preajma, tine Dumnezeu cont de asta,
        si alta este sa preferi sa te impartasesti cu ereticii,(probabil aceea nu au constiinta)

      • valerică zice:

        Sunt si in B.O.R oficiala preoti anti-ecumenistii, abia acum i-si dau seama in ce sunt bagati.
        Eu sper sa vina pe fagasul cel bun sa fim o turma si un pastor.

      • Nikolai zice:

        Nu or sa vina in Biserica de stil vechi (as vrea sa ma insel), ei au alta misiune acolo mult mai importanta si se autoamagesc crezand ca in BOR trebuie ei sa duca „lupta”. Pe par. Amfilohie de ex. de ce nu trimit maimarii lui politia sa-l scoata afara din biserica unde slujeste ci tac malc?

    • Nikolai zice:

      Nu ti se pare ca simpatizezi cu nalucirile preotilor ecumenisti?

      • valerică zice:

        Nu-i simpatizez pe preotii ecumenistii, ci m-am gandit ca am putea fi o ortodoxie toti pe vechi,( fara nici o legatura cu eretici) cum a fost odata.
        Posibil sa ai tu dreptate sa nu se intoarca ei la calendarul Sfintilor Parinti, ci sa duca ei lupta acolo unde sunt, in felul asta se autoamagesc (bine ai spus).

  6. nastasia zice:

    @Valerica ,preotu din poza filmului il pomeneste pe patriarhul eretic ,daci el singur marturiseste ca si el e eretic !! asa s cei de pe nou:viseaza ca s luptatori pentru dreptate desi ei stau in mocirla ereziei!!

    • Nikolai zice:

      Cascatul gurii pe la nalucirile „marilor stalpi ai ortodoxiei” apartinand ecumenistilor nu e decat pierdere de timp, adu-ti aminte de pustnicii aia zburatori ai bor-ului din muntii Raraului si ale lor proorocii mincinoase ce nu s-au adeverit care faceau furori pe internet printre pseudoconservatori. Pana la urma au dat-o cotita ca chipurile a iertat Dumnezeu Romania pe principiul cetatii Ninive. Intrebarea este cine a facut pocainta? Poate Basescu si cu presedintele M.L.N.R ca de altii nu s-a auzit.

    • morosanu zice:

      @Valerica ,vad si eu ca s schimbati la fatza ca si au ras barbile si mustatile si arata ca niste femei ,dar oare numai la fatza s au schimbat sau au desavarsit schimbarea si au facut si schimbarea de sex ? ca de Sfanta Traditie s au schimbat ,de morala s au schimbat,de ortodoxie s au schimbat..Valerica mai trimitene schimbari din astea ca santem nerabdatori sa ne luminezi tu

  7. valerică zice:

    Adevarul este ca am c-am cascat gura ce zice unul ce zice altul(nu m-ai puteam de grija altuia) si totusi am invatat ceva, ca pierd vremea.
    As putea face altceva mult m-ai folositor.

    • morosanu zice:

      @Valerica daca nu ai discernamant normal ca atunci cand ai vazut un sfat bun l ai neglijat si cand ai vazut un sfat prost te ai smintit! asa ca toti neinteleptii orice ar vedea nu inteleg nimic niciodata! chiar tu spui ca nu sti ce cauti asa ca nici nu sti ce trebuie sa gasesti si ca tu iti pierzi timpul e treaba ta ,numai ca ii faci si pe altii ca pe mine sa ne pierdem vremea incercand sa luminam orbiii! succesuri multe in viitor

      • valerică zice:

        @morosanu, marcel, etc,
        cred ca tu nu ai discernamant, am vazut ca esti pornit rau pe ierarhii de la Mitropolia Slatioara.
        Eu stiu ca acum este ecumenismul care vrea sa distruga ortodoxia, dar nu trebuie sa ne luam dupa toti razvratitii(sectantii) care horhaesc pe internet, chiar daca se dau ca sunt pe vechi.
        Pe cei de pe nou ii sfatuiesc sa vina la bisericile care apartin de Mitropolia Slatioara, fara frica, sa scape de ecumenism (mergeti si convingetiva singuri).
        Uite de ex. de Nikolai i-mi place ce vorbeste.

      • Vasea zice:

        @morosanu, nastasia, s,a,m,d
        Auziti la el, se crede luminator.
        Cui sa-i ”multumim” ca egzisti pe internet?
        Discutia cu tine chiar ca este pierdere de timp.
        Tu chiar nu ai observat ca de cand ai comentat pe acest site nu te-a bagat nimeni in seama, daca nu ti-a sters Marin comentriile asta nu inseamna ca sunt si bune.
        Veziiti de treaba ta, nu ne trebuie luminatori de alde tine.

      • morosanu zice:

        @Vasea vad ca si tu esti multiplu,dar nu am sperat niciodata ca prostul (ori eu ori tu sau altul) va deveni destept ! problema e ca nu ai comunicat nimic decat ca ti sant antipatic eu! foarte bine ,dar poti sa ai si un subiect ?vrei sa discutam despre religie sant aici ,vrei sa bati campii cum ca nu ti place de mine e si normal ca sant batran ,dar poti cauta bloguri cu tineri dragutzi ca sa te satisfaca ! Tu si ca toti inoitorii schimbati discutia din religioasa in atac la persoana! ca eu sant intr un fel sau altul e o chestie ,dar tu cum esti?esti cu mai mare motz sau ce ? lasa ma pe mine si comenteaza la subiectul articolului daca te duce capul ! dar cum nu te duce intzeapa ma pe mine cu nasul tau lung !tu bagi scandal si apoi te miri de ce se vorbeste urat sau se bat campii pe bloguri !! daca tu esti un om si poate si drept da ti si tu adresa de mail de fesbuk si nu mai te lega de viata oamenilor in spatele unui nik!adica eu sant pervers si mi am lasat si toate datele despre mine si tu esti o fecioara neprihanita care nici nume nu ai ! voi cei de pe nou ne spune ti :”marsh stilistule la cocina voastra veche!” si tu vii aici si bagi chipurile zanzanie ca nu ma poti iubi tu pe mine?nu poti sa mi dai dragoste si vorbeste despre crestinism ? asta e dragostea stilului nou:ura intre oameni? nu era nevoie sa o arati tu ca se stie de la ucigasii lui Hristos pana la tine ca santeti ucigasi de oameni si uratori de Hristos!

    • marin zice:

      Frate Nikolai , ma roaga cineva sa iti dau adresa de mail sa ii scrii . Tu hotarasti . Mailul este : ioanvirgilsavu@yahoo.com . Doamne ajuta !

      • morosanu zice:

        Frate marin daca e vreun comenr al meu care nu e bun sterge l ,dar nu te supara pe mine !! scoate comentul ca nu omul eu sant nebun ci comentul poate nu e potrivit ! multam !

      • virgil zice:

        @Nikolai,
        ioanvirgilsavu daca era unul cinstit nu cauta sa vorbeasca cu cititorii acestui site in ascuns, cum face el, la-m vazut ca face asa si pe alte site-uri ( lup in toata regula)
        Morosanule sa stii ca sunt pe vechi,un pacatos ce apartin de Mitropolia Slatioara, asa am vrut eu sa ma dau la inceput,eram curios sa vad ce sfaturi dă Aurel Botezatu crestinilor care vor sa vina la Mitrop. Slatioara .

    • morosanu zice:

      @Frate Nikolai cu durere iti spun ca nici cei de pe vechi nu au citit „Boldurile”” este ingrozitor!!! nici „Biciul impletit” !!!!si ai nostri de pe vechi au fost biruiti de vremurile astea cu tv cu calculator cu turism cu capitalism cu sport.ro…

    • valerică zice:

      Multumesc!

    • valerică zice:

      Nu am putut sa intru pe adresa care mi-ai aratato (nu stiu din ce cauza), dar am gasit aici:
      http://catacombeleortodoxiei.ro/index.php/pagini-din-istoria-bisericii/1791-boldurile-sfintei-noastre-biserici.html

    • valerică zice:

      Nu le-am citit sper sa-mi fac timp.

      • morosanu zice:

        pai daca nu le ai citit cum de comentezi despre schimbarea calendarului ?adica ce cauti tu aici? o sa le citesti cand o sa faca plopu micshunele si rachita gogoshele!du te frate si fa sport ca astea cu religia vad ca ti fac greatza!stai pe calculator si te bagi in religie desi habar nu ai de covrigi cu sare? ne pui cantece cu formatii muzicale ecumeniste ca si cum noi nu stim de Dumnezeu si mai si comentezi ca nu ti place de mine? pai de mine ai inteles tu ca trebuie sa ti placa? stiam ca voi astia de pe nou santeti destepti foarte ,numai cu religia o cam dati in bara fiind uratori de Hristos ,adica cam niste antihristi daca imi permiti!

  8. marin zice:

    Mai este o saptamana doar pana la luminatul praznic al Invierii Domnului si vrajmasul lucreaza si el . Fac un apel la toti cititorii si /sau comentatorii blogului sa lase la o parte vrajba , orgoliile si ranchiuna personala si sa incerce sa foloseasca un limbaj crestinesc si sa comenteze la obiect fara a transforma comentariile in atacuri la persoana . Mare grija , credinta la nimic foloseste daca nu implinim si faptele credintei , iar smintelile nu au loc printre acestea .
    Sa incercam sa comentam numai daca avem intr-adevar ceva de spus , nu asa din harjoneala , distractie si pentru trecerea timpului .
    Post cu folos in continuare ! Doamne ajuta !

  9. un răcit zice:

    Bine spus Marin,
    Eu i-mi cer iertare de la toti care i-am jicnit si au suferit tulburare din cauza cuvintelor mele.
    Te rog din suflet morosane sa ma ierti!

  10. un gura casca zice:

    Adevarat este ca urat eu am m-ai reactionat.
    Domnul nostru Iisus Hristos cu blandete a mustrat.
    Morosane te rog iartama si pe mine!

  11. un pierde vara zice:

    Si eu am facut pe altii sa se simta jicnitii din comentariile mele.
    Va rog sa ma iertati, ultima oara pe Morosanul.
    Morosane te rog iartama pe mine papa lapte!
    Toti vom ajunge pe lumea cea lalta NICI UNUL NU VA RAMANE AICI, sa dea Dumnezeu sa ne luminam toti, sa dobandim toti raiul.
    Sa aveti un post cu folos si Sfanta Înviere sa va aduca o MARE bucurie in sufletele voastre!

    • morosanu zice:

      Fratilor Invierea Domnului sa ne aduca lumina in candelele sufletelor noastre si sa fim atenti ca una e credinta cuiva si alta e semntimentul de ura care apare cand cineva nu are in acelasi moment aceasi crednta cu noi in toate aspectele vietii!! asa cuvinte de impacare nu am vazut de cand comentez pe net !! si stiu ca ne a fost greu sa ne impacam si ca sa cam suparat dracu ca ne am impacat!! Asa sant adevaratii frati:arata fratelui ca poate greseste si sa analizeze mai cu atentie respectiva problema ,daca nu poate intelege pe moment nu trebuie sa l uram si sa spunem o multime de cuvinte urate si eu am aratat ca cineva greseste dupa capul meu cu cuvinte aranjate sub forma de gluma ca eu nu sant duhovnicul altora ca sa arat ca gresete cineva si sa i spun asta cu tarie ca fiind ceva sigur !! eu mi am spus parerea mea si acum chiar nu mi vine sa cred ca ati avut puterea sa ne impacam !! eu nici cu copii sau cu sotia nu ma inteleg perfect deci cum sa sper sa fiu cu voi perfect in aceleasi ganduri !! dar asta nu inseamna ca sa ne certam ! Cearta nu e de la Hristos! sa i aratam fratelui ca poate greseste o data sau de 2 ori !! mai mult nu e de la Dumnezeu! azi era sa mor din cauza unei infectii sub o masea !!

    • morosanu zice:

      @ciprian ,minuni si minuni si minuni ..ca si cum cei de pe blog ar fi atei!! frate nu minunile e pe locul 1,ci credinta ca si dracu face minuni !! deci la orice link incearca (parerea mea si nu dau sfat) sa spui ce credinta au cei ce fac slujba …acest lucru il explica sfintii parinti dand un exemplu arhicunoscut cu sfantul Gherasim de la Iordan care facea toate minunile si era eretic !!(mai la batranete a trecut la dreapta credinta!!)Sf IOAN Botezatorul nu a facut minuni !! minunile s pentru cei slabi cu credinta ,care nu cred in viata cealalta…(si iar spun ca e parerea mea ca sa nu se supere cineva pe mine ca am si eu o parere ,eu nu am fost asa radical ca cei ce nu ma plac care spun sa iau spam ca nu gandesc perfect ca ei sau poate ca numai le sant antipatic ca vorbesc ca sa treaca timpul ci spun clar si la subiect!) toate bune si mai ales :HRISTOS A INVIAT!!!

  12. ciprian zice:

    ADEVARAT A INVIAT!!!
    Minunea de Izvorul Tamaduiri arata Dragostea Maici Domnului ptr. noi, sarbatoarea Izvorul Tamaduirii are legatura cu Sf Pasti care este pe calendarul Iulian

  13. morosanu zice:

    @Ciprian scuza ma ca n am stiut ca prea sfintitu visarion e pe calendarul iulian ,dar daca spui tu ca visarion e pe stil vechi..tot nu te cred !! Eu spun una tu pricepi alta ,lasa situatia asa ,ca discutiile cu oameni care nu se inteleg ca mine si ca tine nu aduc nimic bun !! deci visarion e pe calenadar iulian,bravo,bun raspuns ai dat !mai bine nu ziceai nimic !

  14. morosanu zice:

    sefii bosv au oprit tiparirea celor 2 reviste inca de mult timp si nimeni nu observa????

  15. morosanu zice:

    am auzit cea mai mare tampenie:arhiepiscopia tomisului organizeaza o conferinta antiecumenista la care vine si un grec de pe nou deci ecumenist si e socotit cel mai antiecumenist!!

  16. morosanu zice:

    incerc sa spun ceva dar imi e frica sa nu sara cei ce nu inteleg ,cei ce se arunca sa raspunda inainte sa judece ce au citit si sa judece ce vor sa scrie:a intrat o idolarie ,o umano latrie in popor si nu au curaj sa l intrebe pe preot ce credinta are!! adica se aude ca a slujit cu un catolic ei nu au curaj sa l intrebe:parinte ai slujit cu catolicii ?? toti zic :cum sa l intreb? mi e rusine !! dar frate ,nu l intrebi pt tine ci pt Hristos!!ca sa sti sub cine supui pt ca vei da socoteala!!eu am comentat liber dar ceea ce am spus spun si sfintii si nu dau exemple pt ca nu vreau sa vorbim pe moment ca desteptii ci ca oamenii ca ortodoxia nu e ceva neinteligibil ci este ceea ce si bobul de mustar dumnezeiesc adica constiinta ne spune!imi spunea un cantaretz la strana:noi nu am fost invatati sa facem decat ce spune popa!! pe cand vremurile de acum sant cu trezvie ,la inceputul crestinismului sfintii se vedeau clar si era normal sa te supui fara cartire dar acum legile fiind date si noi trebuie sa le cautam nu numai popa !!Adica noi trebuie sa iubim mai mult legile lui Hristos decat pe popa !

  17. morosanu zice:

    frica de raspundere e un pacat pe care oamenii nu vor sa l aiba in atentie! si ba dau vina pe altu ,ba se scuza gasindu si alibiuri..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s