Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (21)-Acordul de la Balamand, O ,,rudenie’’ dubioasă

,,Latinii nu sunt doar schismatici, ei sunt şi eretici.

Prin urmare, pur şi simplu nu ne putem uni cu ei’’

Sfântul Marcu al Efesului [316]

 

,,Este o turmă mică fără nici o oaie neagră’’ – spune un proverb. Într-o ,,familie’’ ecumenică, toate sunt oi negre având pe ele pecetea lui Iuda Iscarioteanul [317]. Ce poţi spune despre Arhepiscopul Australian Stelian (din Patriarhia Constantinopolului) care huleşte pe Duhul Sfânt în predica sa, susţinând că ,,Biserica individuală sau chiar întreagă nu a primit niciodată îndeajuns darurile Duhului Sfânt’’ şi că ,,tocmai de aceea binecunoscutele trăsături ale Bisericii ca fiind ,,una sfântă, sobornicească şi apostolească’’ rămân până în zilele Parusiei atât daruri cât şi postulate totodată’’?! [318].

Arhiepiscopul Stelian, dimpreună cu alţi ecumenişti ai Patriarhiei Constantinopolului, au participat la ,,Sinodul’’ nelegiuit şi necanonic la care a fost condamnat Patriarhul Diodor al Ierusalimului pentru a fi ,,prea ortodox’’ pentru ei. ,,Sinodul tâlhăresc’’ al Fanarului a îndrăznit să interzică doi arhiepiscopi ai Patriarhiei Ierusalimului – Timotei de Lidda şi Isihie de Capitola – şi să-l ,,taie din Trupul Bisericii’’ pe mireanul Nicholas Sotiropulos.

Prin urmare, cunoscutul teolog a comentat despre ,,afurisirea’’ sa următoarele: ,,Episcopii aşa numitului Înalt Sinod plin de Har din Fanar mi-au făcut cinste şi slavă, mie teologului ortodox oponent al ereticilor’’. Sotiropulos consideră că motivul fundamental al ,,afurisirii’’ sale stă în ,,denunţarea ereziilor  înfiorătoare ale Arhiepiscopului Stelianos al Australiei, care predică părtăşia lui Hristos la păcat (cine în afara anticreştinilor ar mai putea fi capabil de aşa ceva?- L.P.), care susţine că filmul binecunoscut al lui Kazanţakis şi Scorsese ,,Ultima ispită’’, care-l înfăţisează pe Domnul nostru ca pe un depravat, nu conţine nici o blasfemie, care declară că Ortodoxia şi Papismul nu sunt deloc diferite şi alcătuiesc Biserica cea una; că omul se trage din maimuţă, şi că Sfânta Scriptura este o mare făcătură!…’’ [320]

Ecumeniştii ortodocşi sunt obişnuiţi cu trădarea, ea a devenit a doua lor natură, şi nu mai este resimţită de ei ca o tragedie. Şi este firesc: desele întâlniri şi prietenii cu ereticii de diferite convingeri nu pot decât să întunece mintea şi să altereze conştiinţa. Nu degeaba Sfânta Scriptură, toţi Învăţătorii Bisericii şi toate Sinoadele Ecumenice poruncesc creştinilor ortodocşi să se ferească de cei cu o aşezare mintală diferită şi să nu se amestece cu ei. Sfântul Antonie cel Mare ne-a spus făţiş că ,,prietenia şi convorbirea cu ereticii vatămă sufletul’’ şi ne-a sfătuit să evităm orice legătură cu ei. Marele Avvă învăţa că ,,atunci când întâlneşti un om care de dragul gâlcevii intră cu tine într-o dispută cu privire la ceea ce este adevărat şi limpede, nu te certa, ci depărtează-te de el pentru că mintea lui s-a împietrit. Pentru că aşa cum apa scârboasă face rău la stomac, aşa şi vorbirea viclenă strică mintea şi inima’’. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează că ,,strică pe obiceiurile cele bune vorbele cele rele’’ (Epistolia Sf.Ap.Pavel Întâia către Corinteni, 15.33) iar Canonul al doilea al Sinodului din Antiohia porunceşte: ,,iar de se va vădi că oarecare… va comunica cu cei excomunicaţi, acesta încă să fie exco­municat’’. Tragedia petrecută în iunie 1993 la Balamand (Libanul de Nord, lângă Tripoli)  cunoscută oficial sub denumirea de cea de-a Şaptea Sesiune Plenară a Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialog Teologic Între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă a fost pregătită într-ascuns întru totul vreme îndelungată. La Balamand, ,,ortodocşii’’ au acceptat pentru prima oară ,,teoria ramurilor’’, iar prin refuzul lor de a mărturisi că Biserica Ortodoxă este Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, ei au lepădat Crezul [321].

De-a lungul istoriei sale de o mie de ani, Biserica Latină a tot încercat cu insistenţă să se impună asupra lumii ortodoxe. Şi ori de câte ori perfidia şi stratagema au eşuat, Vaticanul a recurs la foc şi sabie. ,,Credinţa catolică, lipsită fiind de puterea de a atrage mintea, inima şi voinţa omului de a o urma în mod voluntar’’, potrivit Sfântului Ioan de Kronstadt ,,poate momi pe cei drept credincioşi doar prin forţă şi înşelare’’ [322].

Diplomaţia Vaticanului este foarte flexibilă, ştie cum să stea în aşteptare şi să se prefacă a pierde şi a face concesii. Acest fapt s-a aplicat şi în cazul Balamand: declarând că uniatismul nu mai este o metodă folositoare, Vaticanul nici nu a pierdut, nici nu a sacrificat ceva. Dimpotrivă, la Balamand visele i-au devenit realitate, acolo Vaticanul a reuşit să obţină ceea ce cruciaţii şi mai apoi diplomaţii papistaşi ai Sinoadelor Unitariene din Lion (1274), Ferrara şi Florenţa (1438-1439) nu au putut.

Şcoala Teologică Ortodoxă a Sfântului Ioan Damaschin de la mănăstirea din vechime (din secolul al XII-lea) a Maicii Domnului din Balamand a găzduit 24 de reprezentanţi ai Vaticanului şi 14 reprezentanţi ortodocşi din Patriarhiile Constantinopolujlui, Alexandriei, Antiohiei, Moscovei şi României şi de asemenea ai Bisericilor din Cipru, Polonia, Albania şi Finlanda laolaltă – 9 reprezentanţi din 15 Biserici Ortodoxe locale [323]. Co-preşedinţi ai acestei conferinţe au fost Cardinalul Edward Cassidy şi mai sus amintitul Arhiepiscop Stelianos al Australiei. Această întâlnire a dus la aprobarea documentului intitulat ,,Uniatismul, metoda de uniune din trecut, şi căutarea actuală a deplinei comuniuni’’ care a rămas în istorie sub numele de ,,Uniunea de la Balamand’’ [324].

Comunicatul publicat în Episkepsis [325] (din 23 iulie 1993) menţionează că ,,în spiritul ecleziologiei comuniunii şi datorită faptului că Bisericile Catolică şi Ortodoxă se recunosc reciproc ca Biserici Surori, s-a observat că, în efortul de restabilire a unităţii, se pune problema înfăptuirii împreună de către cei care sunt ucenicii Lui, a voii lui Hristos şi a planului lui Dumnezeu pentru Biserica Sa, cu ajutorul căutării comune a deplinei concordanţe în credinţă, şi nu cea a convertirii persoanelor dintr-o biserică în cealaltă. Ultimul model de activitate misionară care a fost numit ,,Uniatism’’ nu mai poate fi acceptat nici ca metodă de urmat, nici ca model de unitate căutată de către Bisericile noastre’’.

Dar ce înţeles are acest comunicat tradus din ,,limbajul babilonian’’? După cum stau lucrurile, unul dintre motivele organizării conferinţei de la Balamand l-a constituit îngrijorarea crescândă şi justificată a populaţiei ortodoxe în legătură cu răspândirea Uniatismului, care a urmat dezintegrării Uniunii Sovietice şi încercările Vaticanului de a converti la catolicism pe cei care abia scăpaseră de jugul comunismului. De aceea acest text cât şi textul acordului însuşi, folosindu-se de limbajul ,,adevărului minimal’’ se doreşte a fi pe placul, sau mai precis a ocoli vigilenţa ortodocşilor prin ,,critica’’ adusă Uniatismului şi declararea lui ca fiind o metodă învechită.

Merită atenţie faptul că Acordul de la Balamand a condamnat orice activitate misionară, cu alte cuvinte ,,neagă Ortodoxia şi predică acordul cu heterodocşii, care este de fapt un Uniatism excesiv [326] (sublinierea autoarei – L.P.). Scopul acestei stratageme este să se confunde conceptele de misiune apostolică şi uniatism. După cum se ştie bine, uniatismul nu este nimic altceva decât metoda papistaşilor caracterizată de două principii: 1) toate mijloacele folosite sunt justificate pentru convertirea oamenilor la catolicism (ajutor economic, etc.); 2) convertiţii îşi pot păstra ritualurile şi obiceiurile, dacă primesc pe deplin doctrina papistăşească. Cu alte cuvinte, uniatismul este o ,,metodă frauduloasă, precum aceea de pescuire sub steag străin’’ [327].

Mai mult, trebuie să ţinem cont de înţelegerea total diferită a unităţii de către catolici şi ortodocşi. ,,Pentru catolici, întoarcerea la unitate înseamnă întoarcerea la supunerea în faţa Papei, iar în acest punct ecumenismul, prozelitismul, sau uniatismul sunt doar mijloace diferite de a atinge acelaţi ţel (vezi decretul despre ecumenism intitulat  Unitatis Redintegratio de la Conciliul Vatican II, cap.1,4). Astfel, o condamnare verbală a uneia sau alteia dintre metode nu angajează şi chiar mai mult, nu împiedică pe nimeni să o aducă la îndeplinire ca misiune a sa la nivel local’’. [328]

Situaţia este întru totul diferită în Ortodoxie. ,,adevăratul ortodox se pot abate de la activitatea misionară doar dacă încetează a mai fi ortodox. El înţelege revenirea la unitate ca o întoarcere a unei persoane, precum convertirea oricăruia dintre heterodocşi la adevărata credinţă. Înlocuind convertirea cu o căutare abstractă a unităţii, ecumenismul şi-a îndeplinit misiunea (la Balamand, nota autoarei L.P.): a determinat pe ortodocşi să renunţe la Ortodoxie. Rămâne o singură întrebare: ce fel de uniune este îmbrăţişată de către aceste Biserici Surori?!’’ [329]

Chiar de la bun început (paragraful 6), documentul de la Balamand conţine o minciună istorico-ecleziologică care a fost răspândită de latini din Evul Mediu încoace şi anume binecunoscuta ,,schismă a Bisericilor’’. Această exprimare care este în esenţă mincinoasă şi impusă de Vatican, a devenit din păcate o exprimare destul de des folosită (mai ales în rândul laicilor) care să definească căderea Romei din Biserica Ecumenică de la 1054 care a excomunicat, adică a anatemizat Roma, din cauza denaturării latine a Crezului. Potrivit Sfântului Marcu al Efesului, acest lucru nu a mai îndrăznit a-l face nici un alt eretic. [330]

În vremurile înşelătoare pe care le trăim, orice ortodox ar trebui să aibă cunoştinţe solide despre faptul că Biserica, fiind Trupul lui Hristos, nu poate fi împărţită, după cum nici Iisus Hristos Domnul nostru nu poate fi împărţit; potrivit Crezului Ea este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească [331]. Cei ce nu se pot împăca cu sfinţenia ei neabătută pot să cadă din ea, cum s-a întâmplat de pildă cu arienii, cu monofiziţii, monoteliţii, iconoclaştii, latinii şi alţi eretici care au căzut din Sfânta Biserică din pricina ereziilor lor. Teologii ortodocşi ,,instruiţi’’ (precum i-a denumit încurajator Episcopul Maxim de Pittsburg) au cu siguranţă aceste cunoştinţe elementare. Însuşindu-şi această formulare cu privire la ,,diviziunea dintre Biserici’’ care este străină Ortodoxiei, mai pot ei oare pretinde că au rămas ,,credincioşi poruncilor Domnului’’, după cum sugerează paragraful 6?

Unul dintre argumentele fundamentale sau chiar piatra de temelie a Acordului de la Balamand a devenit părerea greşită primită de numeroase şcoli ortodoxe, cu privire la păstrarea succesiunii apostolice de către papistaşii care au căzut din Biserică. De aici şi recunoaşterea tainelor latinilor. În articolul său convingător şi bine fondat istoric şi teologic intitulat ,,Acord între ortodocşi şi catolici’’ care conţine o analiză succintă şi extrem de limpede a cunoscutei ,,schisme’’, protoiereul profesor Ioannis Romanides adevereşte lipsa de fundament a Acordului de la Balamand [332].

Acest acord se întemeiază înainte de toate pe modificarea ecleziologiei petrecute după Conciliul Vatican II şi pe conferinţele ecumenice ,,pan-ortodoxe’’ la care s-a petrecut o mutaţie de la auto-afirmarea fiecărei Biserici ca fiind singura care păstrează mântuirea, la convingerea că ambele Biserici sunt Biserici Surori. Confirmarea din partea ,,ortodocşilor’’ a unei astfel de ,,rudenii’’ cu papistaşii care nu s-au pocăit nicicând de ereziile şi greşelile lor de veacuri adevereşte doar despre capitularea lor ruşinoasă. Cu toate acestea ecumeniştii se străduiesc să se autoconvingă pe ei şi să convingă pe alţii că ,,o astfel de schimbare de atitudine a deschis calea dialogului dragostei, adevărului şi sincerităţii’’ (sublinierea autoarei L.P.) [333] Cât despre papistaşi, pe de altă parte, adoptarea expresiei ,,Biserici Surori’’, alături de teologia celor ,,doi plămâni’’ sau a celor ,,două tradiţii’’, nu este doar expresia bunăvoinţei ecumenice, ci este în esenţă un nou instrument de politică ecumenico-ecleziologică cu ajutorul căreia Roma se poate opune de fapt desfiinţării uniatismului. În timpul slujbei ecumenice din 7 decembrie 1991, Papa Ioan Paul al II-lea a spus ,,catolicismul şi ortodoxia alcătuiesc defapt doi plămâni ai moştenirii creştine a Europei Unite’’ [334]. Cardinalul Silvestrini a reafirmat cele de mai sus: ,,Biserica lui Hristos respiră cu cei doi plămâni ai său, cel Răsăritean şi cel Apusean’’ iar în discursul său intitulat ,,Tradiţia Bisericilor Răsăritene – un element esenţial al plinătăţii Tradiţiei Creştine’’ anterior Sinodului de la Roma (din decembrie 1991), el a înaintat argumente potrivit cărora ,,existenţa ritului Bisericilor Răsăritele (adică cele uniate – L.P.) în interiorul BisericiI Catolice este indispensabilă’’. [335]

Vorbind despre ,,teologia celor doi plămâni’’ parcă am descriere plastic abaterile apostaziatoare ale Bisericilor Ortodoxe ecumenice, şi în special ale Patriarhiei Moscovei care ,,de-a lungul ultimelor decenii a suferit un transplant de inimă, după câte se pare, reuşit… Aparent şi-a recăpătat viaţa… şi chiar conştienţa şi memoria. Îi lipseşte doar cunoştinţa faptului că îi bate în piept o inimă străină. Cât despre toate celelalte, nu se vede aproape nici o vătămare exterioară; sau oricum, se străduiesc să le îndepărteze cât de curând… Dă-ne Doamne să murim cu inima noastră în piept!…’’ [336]

Formulările fabricate de către Comisia Mixtă redusă pentru Dialog între Ortodocşi şi Romano-Catolici din Viena (ianuarie 1990) şi Freising (iunie 1990) şi mai apoi la Ariccia, Roma (iunie 1991) sunt copiate aproape cuvânt cu cuvânt după Acordul de la Balamand. Astfel, de pildă, în paragraful 7 care insistă că ,,de-a lungul secolelor s-au făcut felurile încercări de restabilire a unităţii. Acestea au căutat să atingă acest ţel în maniere diferite, inclusiv prin cele sinodale… Din păcate nici unul dintre aceste eforturi nu a reuşit în restabilirea deplinei comuniuni dintr Biserica Apusului şi Biserica Răsăritului, iar uneori chiar au ascuţit rezistenţa’’. (sublinierea autoarei L.P.)

Cât de evidentă este şcoala lui Machiavelli în acest subterfugiu verbal, a inspiratorului perfidiei politice ba mai mult, a tatălui oricări înşelătorii şi minciuni – diavolul!

Prin ,,metode sinodale’’ autorii textului de mai sus înţeleg probabil, înainte de toate, Sinodul de la Florenţa din 1439 când s-a semnat Unirea cu scopul de a absorbi mai întâi şi apoi de a desfiinţa Ortodoxia. Unsprezece ani mai târziu, Unia a fost anatemizată de către Sinodul Ortodox din Constantinopol mulţumită strădaniilor Sfântului Marcu al Efesului, un adevărat mărturisitor al credinţei.

Se poate ca Vaticanul să considere Unirea frauduloasă de la Brest din 1596 ca fiind tot o ,,cale sinodală’’. Această unire a marcat începutul prigoanei deschise a Ortodoxiei şi a fost însoţită de crime de masă şi violenţe îndreptate împotriva populaţiei ortodoxe din statul Polonezo-lituanian şi din Rusia de Sud Vest. (a se vedea despre crimele şi vicleniile uniatismului şi de pe la noi din România Uniatismul: Trambulina Vaticanului spre Ortodoxie http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/lumea-in-deriva/1280.html ) Cu orice ocazie, uniatismul aşa zisei ,,Biserici Răsăritene’’, acest copil de suflet al iezuiţilor care mai bine de 400 ani şi-a urmat neobosit misiunea criminală a ruperii populaţiilor ortodoxe de credinţa părinţilor lor, deşi declarat ca fiind ,,o metodă depăşită de unificare’’ în limbajul Babilonului, a fost în realitate investit cu drepturi egale şi este încă ,,socotit pe deplin ca participant în dialogul dragostei’’  (Acordul de la Balamand, Paragrafele 16,34).

Citind paragrafele 23, 33, unde sunt simulate perfid compătimiri adresate tuturor: ortodocşilor, uniaţilor, catolicilor ,,care au suferit’’, îţi poţi aduce aminte de martiriul şi mărturisirea de credinţă a miilor de creştini ortodocşi care au vărsat sânge pentru apărarea purităţii credinţei ortodoxe. Prin semnarea pactului de la Balamand, ecumeniştii ortodocşi, obedienţi curiei romane, se fac părtaşi trecerii în uitare a întregii istorii criminale a papismului şi Uniaţiei.

Recunoscându-se reciproc ca Biserici Surori la Balamand (paragrafele 12 şi 14), reprezentanţii ambelor părţi au declarat că: ,,ceea ce a încredinţat Hristos Bisericii Sale (mărturisirea credinţei apostolice, participarea la aceleaşi taine, şi mai presus de toate o singură preoţie care săvârşeşte Jertfa lui Hristos, succesiunea apostolică a episcopilor) nu se poate considera a fi proprietatea exclusivă a uneia dintre Bisericile noastre. În acest context, este evidentă eliminarea oricărei rebotezări’’. (paragraful 13) [337]

Acestea înseamnă că ecumeniştii ,,ortodocşi’’ şi-au pierdut credinţa în unicitatea soteriologică şi ecleziologică a Bisericii Ortodoxe ca fiind singura Biserică a lui Hristos. Fiind de acord cu papistaşii ca să nu-i boteze pe catolicii care doresc să se convertească la Ortodoxie [338] după Balamand, ei au mers în practică chiar mai departe refuzând de-a binelea să-i primească pe catolici la Ortodoxie pe temeiul că şi ei sunt oricum membrii ai adevăratei Biserici, după cum chipurile se pretinde. Lărgind conceptul despre Biserică cu fiecare zi ce trece, ecumeniştii s-au aventurat pe calea ,,celor care primesc botezul ori jertfa ereticilor’’ şi prin urmare sunt supuşi caterisirii potrivit canonului 46 apostolic.

Un botez adevărat ca o condiţie indispensabilă de a te alătura Bisericii şi deosebirea lui faţă de botezul mincinos, eretic, a fost întotdeauna înţeles de Ortodoxie la fel. Deosebirile istorice şi locale ale rânduielii alăturării heterodocşilor la Biserica Ortodoxă nu sunt abateri ale Bisericii de la adevăr, ţinând cont că ,,un singur punct de vedere dogmatic îngăduie rânduieli diferite’’ [339] potrivit Sfinţilor Părinţi precum Ciprian al Cartaginei şi Vasile cel Mare. Recurgerea cu înţelepciune a Bisericii  la acrivie (stricteţe) sau la iconomie (bunăvoinţă) a fost condiţionată de faptul dacă diferitele comunităţi heterodoxe particulare au distorsionat doar anumite puncte doctrinei sau ritualuri specifice, sau nişte precepte fundamentale ale credinţei. Mai mult, anumite măsuri de rigoare puteau fi determinate de condiţiile vitrege care afectează Biserica la un moment sau altul. Astfel, Sinodul din Moscova de la 1620 şi Sinodul din Constantinopol din 1756 au poruncit categoric să fie botezat orice catolic care doreşte să se alăture Bisericii Ortodoxe. Ulterior, această practică a fost abandonată din pricina ideilor lui Petru Movilă ,,care, împotriva voinţei lui, a devenit ,,calul troian’’ al latinizării teologiei ortodoxe’’ [340] iar mai târziu, sub influenţa lui Petru I ,,prietenul tuturor luteranilor germani’’, care a distrus întreaga ordine sinodală a Bisericii Ruse’’ [341]. Rânduiala ulterioară de primire a heterodocşilor în Biserica Ortodoxă prin pocăinţă, iar pe latini chiar fără mirungere, ,,nu are nici o bază dogmatică’’. Aplicarea acestei rânduieli vreme de două secole în Rusia ,,i-a conferit acesteia aparenţa de rânduială din vechime, însă ar fi greşit s-o numim Tradiţie. Nu degeaba spune Sfântul Ciprian al Cartaginei că ,,datina fără de adevăr este doar o greşeală care s-a învechit’’ („Consuetudo sine veritate, vetustas erroris est”) [342].

În zilele noastre, ţinând cont de degradarea catastrofală a tuturor principiilor creştinismului apusean (în special după Conciliul Vatican II) şi de creşterea statornică a ereziei ecumeniste manifestată de pildă în îngăduinţa acordată romano-catolicilor de a se împărtăşi în Patriarhia Moscovei, Sinodul de Episcopi al Bisericii Ruse din Afara Graniţelor a găsit că este de trebuinţă să confirme obligativitatea rânduielii botezării tuturor ereticilor care vin în Biserică, prin hotărârea sa din 15/28 septembrie 1971 [343].

Să ne aducem aminte paragrafele 26, 28 şi 29 din Acordul de la Balamand care îi cheamă pe preoţii ortodocşi şi catolici (sau uniaţi) ,,să organizeze laolaltă munca lor pastorală, să se consulte unii cu alţii, să se unească şi să coopereze prin manifestarea unui respect reciproc faţă de autoritatea pe care le-a dat-o Sfântul Duh, pentru a evita conflictul şi rivalitatea, şi să facă o întorsătură către celebrarea de slujbe în locuri comune de închinare’’. Această teză a Acordului de la Balamand, acum la patru ani după acesta, a depăşit aşteptările tuturor nimicind pur şi simplu ,,prin mijloace paşnice’’ toate principiile ortodoxe din Rusia şi alte ţări slave!

Paragraful 30 cheamă la o distorsiune ireversibilă a istoriei Bisericii, pentru pregătirea în şcolile teologice a unor preoţi neortodocşi în duh, pentru respingerea ,,ecleziologiei depăşite’’: ,,Ambele părţi trebuie să acorde o atenţie deosebită educării viitorilor preoţi în duhul noii ecleziologii pentru a fi informaţi în legătură cu succesiunea apostolică a celeilalte Biserici şi despre autenticitatea vieţii sale sacramentale… Astfel, se va ajuta la eliminarea prejudecăţilor şi se va evita recursul la istorie într-o manieră polemică.’’   

Fără îndoială, ,,prejudecăţile’’ la care se referă aici se referă la rezoluţiile Sinoadelor Ortodoxe cu privire la erezie, la hulele papistaşilor şi la denunţarea lor de către ierarhi atât de sfinţi precum Fotie cel Mare, Marcu al Efesului, Grigorie Palama, precum şi la nevoinţele multor martiri şi mărturisitori care au suferit din partea latinilor.

Toate paragrafele Acordului de la Balamand care vorbesc de minimalism dogmatic, sincretism, lepădarea sfintelor canoane şi a Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe au devenit o realitate care înnăbuşă duhul ortodox, şi îi induce în eroase pe cei aflaţi la răspântie şi îi ademeneşte ,,pe cei mici’’.

Sfântul Ioan de Shanghai şi San Francisco a caracterizat în felul următor păcatele de la sfârşitul lumii: ,,Va fi o cădere în masă din credinţă, şi mai mult decât atât, mulţi episcopi vor trăda credinţa şi se vor îndreptăţi arătând la starea strălucitoare a Bisericii. Oamenii vor fi aplecaţi spre căutarea compromisului. Mărturisirea deschisă a credinţei va dispărea. Oamenii se vor întrece în a-şi îndreptăţi căderea iar răutate perfidă va ajuta la alcătuirea unei asemenea dispoziţii generale, iar oamenii se vor obişnui cu apostazia şi cu dulceaţa compromisului şi a păcatului.’’[344]

Protestele acelor clerici şi mireni şi a câtorva episcopi din Biserica oficială care au luat calea ecumenismului, şi care încearcă să apere poziţiile ortodoxe, nu vor primi de regulă nici un răspuns iar orientarea generală apostaziatoare a episcopilor rămâne practic neschimbată. Aproape toţi episcopii au trădat credinţa (vorbim despre episcopii ortodocşi pentru că ceilalţi nu au pur şi simplu ce să trădeze), cu excepţia Sinodului de Episcopi ai Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, episcopii vechi calendarişti greci şi bulgari şi alte câteva comunităţi ale Bisericii Ortodoxe. Au mai rămas foarte puţini creştini ortodocşi în lume [345]. Sfântul Marcu al Efesului, luminatorul Ortodoxiei, anticipând poate vremurile noastre violente şi slăbiciunea noastră omenească, a spus că creştinii ortodocşi trebuie să rămâne credincioşi hotărâţi Credinţei Ortodoxe ,,care nu are nici o lipsă’’ şi să o preţuiască ca pe lumina ochilor, pentru că ,,chiar dacă murim săraci de toate virtuţile, putem să luăm cel puţin Ortodoxia cu noi, dacă nu şi altceva’’. [346]

Biserica în primejdie!

New Picture (1)

Al treilea Congres Mondial al Apostolatului laic Romano-catolic din Roma (11-18 octombrie 1067). Observatorii ocupă incinta Catedralei Sfântul Petru în timpul slujirii Messei de către Papa Paul al VI-lea. Al doilea din stânga pe primul rând, Episcopul Iuvenalie de Zaraisk. Cei doi reprezentanţi ai Patriarhiei Moscovei – KGB au fost singurii clerici participanţi la acest forum. Foto din Jurnalul Patriarhiei Moscovei, 1967, nr.12.

New Picture

Botez catolic în Biserica Învierii din Moscova (Nezhdanova St.) Feb. 1980.

 (vezi aici documentul tradus http://saccsiv.wordpress.com/2011/10/05/documentul-acordul-de-la-balamand-%E2%80%93-1993/ Textul poate fi studiat în   volumul Dr. Antonie Plămădeală, Uniatismul, metoda de unire din   trecut si cautarea actuala a deplinei comuniuni. Documentul de la Balamand,   text si comentariu,   Sibiu, 1993)

[316] Arhim.Ambrozie ,,Sfântul Marcu al Efesului şi Uniunea Florentină’’.   Editura Sfântul Iov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New   York, 1963, pag.214.

[317] Înţelegem   aici pe ideologii şi liderii activi ai ecumenismului, şi în special cei   ,,ortodocşi’’ care sunt pe deplin conştienţi de lucrarea lor distructivă,   anticreştină.

[318] Arhiepiscopul Stelianos,   Predică: ,,Liturghia Ortodoxă’’ (Consiliul Mondial al Bisericilor, ce-a de-a   Şaptea Adunare, Canberra, Australia, 7-201991. Document nr. WO 10.1., pag.3).

[319] Vezi o broşură specială (de   44 pagini) a unui binecunoscut teolog pe nume A.D.Delimbasis: ,,Dovedirea netemeiniciei   ,,verdictului’’ anticanonic’’. Combaterea ,,verdictului’’ anticanonic al   ,,Sinodului’’ tâlhăresc de la Fanar’’, Atena 1993, dedicată acestui ,,sinod’’   din 30-31 iulie 1993.

[320] Orthodoxos Typos, Nr. 1057, 7   Jan. 1994.

[321] Despre Uniunea de la Balamand vezi: Mitropolitul Demetriade K.   Christodule: ,,Uniaţia: este doar    metodă de unificare depăşită?’’ (în limba greacă). În jurnalul Biserici   din Pireus, nr.32 (139), octombrie 1993, pag.35-37. O critică detaliată şi   bine argumentată a Uniunii de la Balamand este conţinută într-o pleiadă de   articole ale profesorului de teologie de la universitatea din Salonic,   Arhiepiscopul Theodore K.Ziziz, publicate în perioada 3 martie – 5 mai 1994 în   Ecclesiastike Aletheia (Grecia bisericească); această publicaţie a fost suspendată subit în ciuda notei ,,va urma’’. Vezi şi ,,Apelul călugărilor atoniţi cu privire la Uniunea de la   Balamand’’ din Rusia Ortodoxă, nr.1524, 1/14 decembrie 1994, pag.7-11;  M.Verle ,,O adunare secretă la Vatican’’,   Rusia Ortodoxă, nr.1540, 1/14 august 1995, pag.5,15; o serie de tipărituri   ale Luminii Taborului şi Revistei internaţionale de teologie ortodoxă. Frăţia   Ortodoxă Sfântul Grigorie Palama, Paris, Veacul Omului, nr.38,41-42.

[322] Arhiepiscopul Averchie (Tauşev), ,,Sviatoi   pravednyi otets Ioann Kronstadtskii i rimo-katolicheskii papizm”
(Sfântul Ioan de Kronstadt şi Papismul Romano-Catolic). În broşura lui N.Voeikov  „Pravda ob uniatstve” (Adevărul   despre Uniatism), Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New York, 1990,   pag.6.

[323] Bisericile Ierusalimului,   Serbiei, Bulgariei, Georgiei, Greciei. Cehoslovaciei nu au participat la   întrevedere.

[324] Documentul de la Balamand al   Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Romano Catolică şi Biserica   Ortodoxă’’ despre ,,Uniatism, metoda de uniune a trecutului şi căutarea   prezentă a deplinei comuniuni’’ Episkepsis, nr.496, sept.1993, pag.26-32;   folosim textul complet din limba franceză : „L’Uniatisme, methode   d’union du passe, et la recherche actuelle de la pleine communion (Document   de Balamand), publ. în Irnikon, Nr. 3, 1993, pag. 347-356. În versiunea   franceză a acestui document, paragraful 13 conţine afirmaţia despre   ,,respingerea oricărei rebotezări’’ care lipseşte din textul în limba   engleză.

[325] Episkepsis, revista oficială   a Patriarhiei Constantinopolului, publicată în Chambesy.

[326] ,,Balamand, anti-uniatism sau   negare a Ortodoxiei?’’ Lumina Taborului, nr.38, pag.103.

[327] Arhidiacon Germain   Ivanoff-Trinadtzaty, „Vatikan i Rossija” (Vaticanul şi Rusia), pag.   19.

[328] ,,Balamand,   anti-uniatism…’’ pag.104.

[329] Ibid.

[330] Arhim Ambrozie, ,,Sfântul   Marcu al Efesului…’’ pag.181.

[331] Existenţa Bisericilor   Locale, diferite din punct de vedere teritorial nu înalcă în nici un fel   unitatea Sfintei Biserici Ortodoxe. Într-adevăr, toate Bisericile Locale merg practic pe calea ecumenismului şi prin urmare,   au căzut din Sfânta Ortodoxie. Biserica cea Una a lui Hristos este   alcătuită din Bisericile şi jurisdicţiile locale care păstrează cu   credincioşie curăţia Ortodoxiei.

[332] Protoiereu Ioannis Romanides,   profesor de teologie la Şcoala Teologică din Balamand în Liban, fost profesor   de teologie dogmatică a Şcolii Teologice Ortodoxe din Brookline (SUA),   profesor onorific de teologie la Universitatea din Salonic, a pus ,,Schisma’’   într-o lumină nouă, fundamentată pe influenţa propagandei medievale şi care   nu este nimic altceva decât căderea Latinilor de la Ortodoxie. Textul acestui   ,,Acord dintre Ortodocşi şi Catolici: Balamand, Liban’’ (4 pagini) se află în   Orthodoxos Typos Nr. 1067, 18 Martie, 1994. Iar în rusă în Rusia Ortodoxă,   nr.1514, 1/14 iulie 1994, pag.6-7. (vezi aici ACORDUL ORTODOCSI – VATICAN   Balamand, Liban, iunie 1993, de pr. Ioannis S. Romanidis  http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/balamand_romanides.htm )

[333] Jurnalul Patriarhiei   Moscovei, Moscova, 1991, Nr. 10, pag. 61.

[334] Vezi Katolike (ziar romano   catolic, publicat în Atena), Nr.2635, 7 Jan, 1992, pag. 6.

[335] Vezi Katolike, Nr. 2643,   Martie 1992, pag. 1; Nr. 2635, 7 Jan. 1992, pag. 4.

[336] T. Ignatich, „Etapy   spuska; razmyshlenija o postupatelnom khode tserkovnoi apostasii’’ (Etapele   căderii: reflecţii despre înaintarea apostaziei ecleziastice), Veche, Nr. 51,   Munchen, 1993, pag. 75.

[337] Deşi fraza despre   respingerea rebotezării lipseşte din Paragraful 13 al textului oficial al   Acordului de la Balamand, în limba engleză această interdicţie decurge firesc   din textul acestui paragraf.

[338] Despre aceasta vezi Sfântul   Atanasie din Paros ,,Cei ce se convertesc de la Latini…’’ în cartea   monahului Teodorit Atonitul ,,Viaţă monahală şi erezie’’ (în greacă), Atena,   1977; binecunoscuta lucrare a Arhiepiscopului Ilarion Troiţki, Nou Mucenic al   Rusiei ,,Nu există Creştinism fără Biserică’’, ediţia a 2-a. Frăţia Sfântul   Ioan de la Poceaev din Canada, Biserica Rusă din Afara Graniţelor, Editura   Mănăstirii, Montreal, 1975. Titlul său în limba engleză este ,,Unitatea   Bisericii şi Conferinţa Mondială a Comunităţilor Creştine’’, Editura Mănăstirii,   Montreal, 1975. Această chestiune este discutată şi în cartea Protoiereului   George Metallinos ,,Mărturisesc un Botez…’’, Atena 1983, pag.37,41; şi în   lucrarea sa ,,Uniaţia: Chipul şi Masca’’ în culegerea Uniaţia: ieşi şi azi,   Atena, 1992, pag.45-46 unde se arată că franco-papismul a fost condamnat de   două Sinoade Ecumenice şi de Sinoade ţinute sub Arhiepiscopii Fotie şi   Grigorie Palama (ambele lucrări în limba greacă). Vezi şi articolul ,,Adevaratul ,,triumf’’ al diplomaţiei Vaticanului în dialogul ortodox-papist’’ în periodicul   trimestrial al Sfintei Mitropolii de Oropos şi Fili, Attica, Grecia, nr.14,   iulie- septembrie 1993, pag.5-6.

[339] Arhiepiscop Ilarion   (Troiţki),”Nu există Creştinism fără Biserică”, pag.12 1.

[340] Diacon Germain Ivanoff-Trinadtzaty,   ,,Despre primirea în Biserica Ortodoxă. Mesagerul Episcopiei Europei de Vest   a Bisericii Ruse din Afara Graniţelor, Geneva, toamna lui 1986, nr.95,   pag.45. în Trebnicul (Molitfelnicul) lui Petru Movilă, potrivit   Arhiepiscopului Ilarion Troiţki ,,se introduce ideea necunoscută Bisericii   din vechime, a unei oarecari validităţi a tainelor săvârşite în afara   Bisericii’’ (op.cit, pag.136).

[341] Arhiepiscop Ilarion, ibid.,   pag. 136.

[342] Diacon Germain   Ivanoff-Trinadtzaty, op. cit. pag. 45.

[343] Rusia Ortodoxă, 1971, Nr.   20, pag. 12-13.

[344] Sfântul Ioan de Shangai şi   San Francisco ,, Beseda o strashnom sude” (Predică despre Înfricoşata   Judecată) din culegerea ,,Arhiepiscopul Ioan (Maximovici) – arhipăstor, om al   rugăciunii şi ascet’’. Editura Episcopiei Americiide Vest a Bisericii Ruse   din Afara Graniţelor, San Francisco, 1991, pag.183-184.

[345] în legătură cu aceasta, ne   amintim o conversaţie personală cu Mitropolitul Vitalie, Întâiul Ierarh al   Bisericii Ruse din Afara Graniţelor. Răspunzând la întrebarea noastră despre   profeţia Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir potivit căreia vor mai rămâne doar   câţiva oameni înainte de sfârşit (cunoaştem acum că   populaţia creşte tot timpul în ritm ameţitor) şi ca va trebui să parcurgi   distanţe mari ca să vezi alt om, Vlădica mitropolitul a spus: ,,asta înseamnă   că vor mai fi doar câţiva creştini. La urma urmei, acum putem zbura adesea,   sau putem da un telefon la mii de kilometri pentru a vedea sau a vorbi cu un   prieten ortodox cu care împărtăşim aceleaşi idei.’’ Viaţa însăşi adevereşte   adevărul acestor cuvinte: această carte a autoarei este tradusă în Australia   şi publicată în America. Primim încredinţări despre rugăciunile, ajutorul şi   sfatul bunilor noştri prieteni din Rusia, Franţa, Bulgaria, Canada, SUA şi   din alte ţări. (şi din România, draga noastră Ludmilla, care   scrii cu atâta curaj, ca un autentic glas care strigă în pustia urechilor   care nu mai vor să audă.)

[346] Arhim.Ambrozie, ,,Sfântul Marcu al Efesului’’, pag.11

sursa

episodul anterior………………………………………………………………..episodul urmator

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ecumenism, erezii, Fără categorie, Ludmila Perepiolkina și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (21)-Acordul de la Balamand, O ,,rudenie’’ dubioasă

  1. Pingback: Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (20)-Vaticanul şi Babilonul | ortodoxul traditional

  2. Mihai Vasile zice:

    Frate Claudiu, criza din Biserica este abia la inceput. Patriarhul Daniel nu este singur in demersurile sale. Numerosi ierarhi au acelasi gand – SA FACA BANI SI SA OBTINA PUTERE LUMEASCA! Exista un fel de ofensiva, prin eparhii, prin manastirile bogate, a ierarhilor, preotilor si calugarilor preocupati de bani, avere si putere. In fiecare luna se mai spurca o parohie bogata, o manastire bogata sau vreo proprietate a Bisericii, prin integrarea ei in aceasta retea secreta de management al averilor Bisericii. Management in folosul „managerilor”, nu al poporului si mai ales, al credintei. Pe de alta parte, chiar si intre ei, sinodalii, exista lupte crancene pentru putere. Se zice ca dezvaluirile (de altfel, reale!) despre Teodosie Tomitanul au fost comandate din umbra de Patriarhul Daniel. De ce? Simplu! Teodosie detine prea multa avere, prea multa putere politica si este greu de controlat de catre Patriarh. Repet! Acesta este doar inceputul. In Biserica sunt niste tensiuni si niste compromisuri atat de mari incat, daca oamenii de rand le-ar cunoaste, cu siguranta ca ar da foc la biserici si ar omori cu pietre pe preoti si calugari deopotriva. Poate ca vremea asta nu e departe… Cat despre sodomie, cu greu vei vedea niste sodomiti condamnand alti sodomiti! Dumnezeu sa ne ierte si sa-i ierte! ce am primit eu de pe un blog..

    • marin zice:

      Ai dreptate in principiu , insa pana la un punct . Eu cred ca prin renuntarea la dogmele ortodoxiei traditionale si prin intrarea in ecumenism , prin „modernizare” si adoptarea a tot felul de dogme conform carora Biserica mai are o sora in catolicism , a incetat a mai fi biserica si s-a transformat in poestera de talhari .

  3. kosk cristi zice:

    admin
    ..sper ca ai observat ca cel ce semneaza Mihai Vasile, a postat doua comentarii identice la articole diferite (fara legatura cu subiectele in discutie). ori omul are probleme, ce tin de o ramura specifica a medicinei, ori troleaza pe blogul tau, tertium non datur..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s