Sfântul Ioan Maximovici – Declinul Patriarhiei Constantinopolului

PRIMATUL între Bisericile Ortodoxe este deţinut de către Biserica Noii Rome, Constantinopol, condusă de un Patriarh ce poartă titlul de Ecumenic, fiind, prin urmare, numită şi ea Patriarhia Ecumenică, ce şi-a atins apogeul dezvoltării teritoriale la sfârşitul celui de-al 18-lea veac. La acea vreme, cuprindea întreaga Asie Mică, întreaga Peninsulă Balcanică (cu excepţia Muntenegrului), împreună cu insulele adiacente, căci celelalte Biserici independente din Peninsulă fuseseră desfiinţate şi deveniseră parte a Patriarhiei Ecumenice.
Patriarhul Ecumenic a primit din partea Sultanului Turc, chiar înainte de cucerirea Constantinopolului de către turci, titlul de Millet Baş, adică cap al norodului, şi a fost socotit căpetenia întregii populaţii ortodoxe a Imperiului Otoman.

Cînd poate fi primit ca preot cel hirotonit de ereticii ecumeniști

Publicăm un fragment din Scrisoarea nr. 53 a Sf. Teodor Studitul către citețul Ștefan și celor împreună cu el, scrisă în anul 809, din cartea „Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți – volumul 1”, Ed. Sophia, București, 2006.

Să cercetăm, dar, şi să ne grijim cu de-amănuntul de la cine sîntem datori să ne împărtăşim: dacă mărturiseşte dreapta credinţă, dacă nu a fost hirotonit pe bani, dacă nu este adevărat altceva din cele bănuite cu privire la viaţa lui şi din alunecările despre care s-a auzit în legătură cu el. Iar dacă are hirotonia dată de cutare, fie eretic, fie hirotonit pe bani, dar el nici eretic nu este, nici hirotonit cu bună ştiinţă de unul care ia bani, adică de un simoniac, ci mărturiseşte tot adevărul şi păzeşte şi credinţa, şi canoanele neştirbite, şi leapădă şi pe cei care le ştirbesc pe amîndouă, nu avem nici o pricină de îndepărtare faţă de el. Căci neosîndit este unul ca acesta, după sfinţii arătaţi mai înainte şi, prin ei, după toţi.

Deci astfel şi noi ne împărtăşim şi vă sfătuim şi pe voi să faceţi acelaşi lucru, dacă vom fi ascultaţi. Fiindcă dacă se cercetează prea mult, pe de-o parte, se alungă, precum s-a arătat, poruncile Părinţilor, iar pe de alta, încetează marele dar al preoţiei prin care avem numele de creştin; şi cădem iar în slujirea păgînească (ceea ce e nelalocul lui); şi în acest caz şi cei ce ţin cu scumpătate credinţa nu pot să găsească nici în Apus, nici în Răsărit ceea ce caută, fiindcă toţi sînt caterisiţi prin împreuna-liturghisire a unora cu alţii. Fiindcă e limpede că în vremea lui Tarasie, cu întîistătătorul romanilor au slujit împreună şi apocrisiarii [trimișii oficiali ai Bisericii din Roma la Constantinopol] trimişi de acolo, şi aceia poate au slujit împreună cu cei din Răsărit, şi de aici ruinate sînt toate cele ale preoției.

Sintetizînd cele scrise de Sf. Teodor Studitul, putem enumera criteriile după care un preot venit de la eretici poate fi primit de către cei ortodocși (adică de cei care nu se află în comuniune cu erezia și ierarhii/preoții eretici):

1. Mărturisește întru totul dreapta credință (= este ortodox după credință)
2. Păzește întru totul canoanele Bisericii (inclusiv calendarul bisericesc)
3. Dacă nu sînt adevărate careva zvonuri privind eventuale devieri grave de comportament (sodomie, violenţă, vrăjitorie etc.)
4. Nu a fost hirotonit pe bani (= simonie) de către un episcop care a fost hirotonit pe bani (este simoniac) și/sau care hirotonește pe alții pe bani
5. Dacă a fost hirotonit de un ierarh eretic, la acel moment nu avea cunoștință despre erezia respectivă și despre credința eretică a episcopului pe care îl știa drept ortodox
6. S-a lepădat de părtășia cu ierarhii, preoții și mirenii eretici și nu are nici o comuniune cu aceștia (nici în slujbă, nici în rugăciunile obștești și particulare, nici nu-i pomenește în vreun fel la slujbă și, în special, la proscomidie)

Notă: În vremurile noastre, principalele erezii în care au căzut de ceva vreme Bisericile Oficiale sînt ecumenismul (împreună cu nou-calendarismul ca parte componentă a ecumenismului) și (neo)serghianismul.

sursa

Noua ordine sexuală este atȃt de derutantă

Supunem atenției cititorilor noștri un text ironic și ușor umoristic care surprinde destul de bine contradicțiile interne ale ideologiilor actuale cu privire la gen, vădind celor care au minte să ȋnțeleagă ce fel de gȃndire defectuoasă și ce fel de minciuni fundamentează ideologia noii ordini, care se dorește a fi o ideologie despre libertățile și drepturile oamenilor de a alege să fie orice, de ,,a-și ȋmplini potențialul’’. Nu este nevoie, după cum vom vedea ȋn cele ce urmează, de prea multă inteligență, ci este nevoie doar de puțină rigoare logică și de bun simț comun pentru a dibui neȋntȃrziat minciuna și ipocrizia noii ideologii. Prețul ȋmbrățișării ei este prea mare: lepădarea căilor părinților noștri (asta ȋnsemnȃnd normalitate, valori, credință) și siluirea logicii și a bunului simț comun, pierderea păcii interioare a minții și a inimii și interiorizarea unei ȋntregi legiuni de tulburări și neliniști. Adică delir, nebunie care vin să ia locul păcii și ordinii puse ȋn creație.

 

Mi-ar plăcea să mă poziționez de partea dreptă a istoriei cu privire la sex și la gen, doar că nu-mi dau seama unde este.

Camarazii mei liberali – cei puțini rămași – ȋmi aduc aminte cu regularitate de progresul neabătut al ,,istoriei’’ pe măsură ce avansează către o anume stare eshatologică de pace deplină și de egalitate totală. Mi se spune că, ȋn calitatea mea de cetățean al vechii orȃnduiri patriarhale, trebuie să mă poziționez de partea cea dreaptă a istoriei și să ȋncetez să mă mai fac de rȃs.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: UN DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ. UN POTIR –III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului

Pe parcursul textului „Mărturisirii …” adepţii (împreună cu autorii) ei declară în repetate rînduri atitudinea lor faţă de eres şi faţă de ereticii din Biserica lor oficială. Faţă de eresul ecumenist atitudinea lor se rezumă la respingerea eresului şi la disocierea de el:

„… arătăm şi respingem [s.n.] în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.” [Am arătat mai sus contradicţia în termeni a expresiei abusrde sub aspect ecleziologtic „ereziile care au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”]

„… ne disociem [s.n.] de poziţia tuturor celor care învaţă sau practică ereziile …”

„… ne disociem [s.n.] de poziţia lor …”

„…ne disociem [s.n.] de toate acţiunile lor ecumenist-sincretiste …”

„…respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică.”

Astfel, atitudinea semnatarilor faţă de panerezia ecumenismului care a cuprins de „aproape 100 de ani” „tot trupul Bisericii” lor ei o definesc exhaustiv drept respingere a ereziei şi disocierea lor (a autorilor şi a părtaşilor lor) de ea.

Să vedem acum care este atitudinea lor faţă de ereticii înşişi:

„… îi mustrăm [s.n.], cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor …”

„… îi mustrăm [s.n.] pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia …”

„… aşteptând [s.n.] să dea semne de pocăinţă publică …”

Alte atitudini decît mustrarea ereticilor şi aşteptarea semnelor lor de căinţă textul „Mărturisirii de credinţă împotriva ereziei” nu consemnează.

Aceste atitudini ale semnatarilor documentului trezesc cel puţin o nemărginită nedumerire.

„Mărturisirea …” reproduce (sperăm, fidel, căci în ea nu se face nici o minimă referinţă la locul, împrejurările, persoana, documentul care a vociferat public erezia dată) formulările a 24 de afirmaţii eretice. Ele toate sînt de o flagrantă apostazie, în totală incompatibilitate cu Ortodoxia, deci, cu mîntuirea. Aceste eresuri au fost date anatemei pe parcursul Istoriei Bisericii. Altfel zis, cei care propovăduiesc aceste eresuri sînt apriori anatema, sînt deplin în afara Bisericii lui Hristos (dar, potrivit autorilor şi semnatarilor documentului, propovăduitorii acestor eresuri sînt membri deplini ai Bisericii lor oficiale).

Nici Canoanele Bisericii adevărate şi nici practica ei bimilenară nu cunosc asemenea atitudini faţă de eres ca „respingerea” sau „disocierea” de el, dar nici asemenea atitudini faţă de eretici ca „mustrare” şi „aşteptarea căinţei lor”, fără ruperea categorică, necondiţionată şi imediată a oricărei părtăşii cu ei – de la părtăşia euharistică la cea de aflare la aceeaşi masă. Exemplele din partea a II-a a analizei de faţă demonstrează aceasta.

Adevărata Ortodoxie și cinstirea Sfinților

 

Se spune adesea că proslăvirea sfinților ȋn Ortodoxie diferă de canonizarea romano-catolicilor prin aceea că Ortodoxia nu are pretenția că ,,face’’ sfinți. Dumnezeu, nu omul, este cel Care sfințește și proslăvește pe cei care I-au bineplăcut. Biserica ȋi recunoaște doar pe cei bineplăcuți lui Dumnezeu ȋn mod nebirocratic, neavȃnd procesul oficial de canonizare romano-catolic care necesită sigiliul papal la fiecare dintre etapele respective. În sprijinul acestei teze, este adeseori citată relatarea despre evlavia pe care o avea Sfȃntul Simeon Noul Teolog față de părintele său duhovnicesc Simeon Evlaviosul, ȋn lipsa unei aprobări sinodale. Prin urmare se argumentează că cinstirea sfinților este un fenomen simplu, local, care nu necesită nici o aprobare oficială din partea ierarhiei Bisericii.

Acest fapt este adevărat, pȃnă la un punct. Sfințenia sfinților este negreșit dăruită de Dumnezeu, nu de om. Acea sfințenie nu le este conferită prin nici un ,,act’’ de-al ierarhiei Bisericii. Cu toate acestea, potrivit cuvintelor Sfȃntului Pavel, ȋn Biserică totul trebuie făcut ,,cu rȃnduială’’. Și nu există nici un fragment al vieții Bisericii care să nu fie vulnerabilă la neorȃnduială sau ȋnșelare, și care să nu aibă trebuință prin urmare, ȋntr-un moment sau altul, de rȃnduire de către păstorii Bisericii. În ce privește cinstirea sfinților, există un temei limpede pentru care trebuie implicată ierarhia Bisericii, dacă nu ȋn maniera complicată și birocratică a romano-catolicilor, măcar prin a spune un simplu ,,da’’ sau ,,nu’’ cinstirii lor publice.

Este importantǎ obȃrșia?

 

Snobismul este o meteahnǎ binecunoscutǎ. Unei persoane care provine dintr-o familie ,,bunǎ’’ ȋi place sǎ se creadǎ mai bunǎ decȃt alta care provine dintr-o familie ,,proastǎ’’. Pe tot cuvȃntul ,,aristocrat’’ scrie mare snobism; el provine dintr-un termen grecesc care ȋnseamnǎ ,,mai bun’’. Existǎ desigur, ca reacție la snobismul aristocratic, și un snobism anti-aristocratic. În vremurile sovietice, a proveni dintr-o familie aristocratǎ era vǎzut ca un semn de inferioritate, de decadențǎ, ȋn timp ce originile clasei muncitoare erau apreciate.
În duminica de dinante de Nașterea lui Hristos ne amintim de obȃrșia dupǎ trup a lui Hristos. Era El de familie ,,bunǎ’’? Avea cu siguranțǎ printre strǎmoșii Sǎi pe unii dintre cei mai mari bǎrbați și femei din istorie: Noe, Avraam, David, Ioachim, Ana, Maica Domnului. Însǎ nu toți erau de aceeași sfințenie. Pȃnǎ și Preacurata Maicǎ a Domnului, care este desigur cea mai apropiatǎ dintre ȋnaintașii Sǎi, nu era cu totul liberǎ de pǎcat. A fost nevoie sǎ fie curǎțițǎ prin umbrirea ei de cǎtre Duhul Sfȃnt la Buna Vestire ȋnainte de a putea deveni Maica Cuvȃntului. De aceea Biserica Ortodoxǎ respinge dogma catolicǎ a concepției imaculate a Fecioarei Maria din pǎrinții sǎi Ioachim și Ana.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: UN DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ. UN POTIR –II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL

Semnatarii „Mărturisirii …” îşi întemeiază atitudinea lor faţă de „cei care învaţă erezia”, formulată în finalul documentului, pe următoarele afirmaţii care, în esenţă, alcătuiesc fondul logic al acestei „Mărturisiri …”:

„Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci şi pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii [s.n.]. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează şi pe credincioşi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu înveţe erezia. […] De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce ameninţa Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Locale care au anatematizat erezia şi pe ereticii ce o susţineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învăţătura eretică şi pe cei ce o promovau. .[s.n.] […] Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică [s.n.].”

Omisiunile pe care le consemnează punctele de suspensie dintre parantezele pătrate […] conţin, practic, numai citate din Scriptură care ilustrează, în viziunea autorilor documentului, cele afirmate de către ei, adică firul logic al expunerii din documentul analizat a fost păstrat cu rigoare.

Felul în care sînt formulate aceste afirmaţii împiedică o înţelegere limpede, fără echivocuri a adevărurilor (?) pe care doresc să le exprime semnatarii documentului.

Vom analiza pe rînd, după putinţa înţelegerii noastre, aceste trei propoziţii-cheie ale „Mărturisirii …”

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: UN DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ. UN POTIR – 1

În noiembrie 2014 au fost date publicităţii două documente: unul fiind semnat de călugării de la schitul românesc Prodromu de la muntele Athos şi de alte persoane – clerici şi mireni; cel de al doilea – de către 6 mitropoliţi ai Bisericii oficiale a Greciei, de clerici, monahi şi mireni. Documentul semnat de către arhipăstorii greci poartă titlul de „Declaraţia istorică a Mitropoliţilor, Stareţilor de Mănăstire, preoţilor şi monahilor împotriva abaterilor eclesiologice ale Patriarhului Ecumenic (Bartolomeu)” (1) . Totodată, prezentarea acestei declaraţii în publicaţiile Ortodoxiei oficiale numesc acest document astfel: „O nouă ”mărturisire de credinţă”: Nu vom îngădui desfiinţarea sau pervertirea dogmelor de credinţă”. Publicaţia Ortodoxiei oficiale din Grecia „Ortodoxos tipos” preambulează documentul astfel: „Semnatarii amintesc Patriarhului Ecumenic că în trecutul istoric recent, atunci când răposatul Patriarh Ecumenic Athenagora a desconsiderat dogmele Bisericii, trei mitropoliţi ai Bisericii Greciei şi opt sfinte mănăstiri aghiorite au întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic fără altă separare şi fără ruperea totală a comuniunii [s.n.]. Semnatarii Noii Mărturisiri de Credinţă îl cheamă pe Patriarhul Ecumenic să pună capăt pervertirii Credinţei Ortodoxe şi destrămării Bisericii celei Una de dragul ecumenismului, iar pe durata vizitei Papei Francisc la Fanar, la Serbarea Tronului Bisericii din Constantinopol, îl cheamă să evite rugăciunile în comun cu ereziarhul Papă şi dezbrăcarea Bisericii Ortodoxe de ”haina Adevărului”. În această declaraţie se enumeră numeroase afirmaţii eretice ale eresiarhului Bartolomeu, făcîndu-se trimitere la citate concrete din diferite documente semnate de acela şi predici-cuvîntări ale aceluiaşi. În final, „Declaraţia …” se adresează lui Dumnezeu cu rugăciunea „ca Patriarhul Ecumenic Bartolomeu să mediteze asupra uriaşei răspunderi pe care o are faţă de cei pe care îi conduce în înşelare şi pentru faptul că dezbracă Biserica de ”haina Adevărului, cea ţesută din teologia cea de Sus”. Atît .

Documentul de la Atos este întitulat „Mărturisire împotriva ereziei”(2) . În document sînt enumerate drept erezii mai multe afirmaţii făcute de către clerici ai Ortodoxiei oficiale neidentificaţi în document. El este adresat episcopilor, patriarhilor, preoţilor şi credincioşilor „care învaţă erezia”. Acest document anunţă faptul că semnatarii lui resping, se disociază (adică se delimitează) de învăţătura eretică a acestora şi că ereticii respectivi nu exprimă credinţa semnatarilor. În afară de aceasta, semnatarii documentului îi mustră pe ereticii ecumenişti pentru faptul că aceştia învaţă erezia. Atît.

Sub aspectul scopurilor acestor două documente – adresările finale, cele pentru care au şi fost întocmite ele, – nu există nici o deosebire, precum şi nu este, credem, deosebire între credinţa autorilor şi adepţilor lor. „Mărturisirea …” de la Atos conţine mai multe formulări insuficient de exacte şi chiar confuze ceea ce împiedică o înţelegere ortodoxă a unor afirmaţii. Textul de faţă reprezintă o tentativă de analiză a „Mărturisirii …” din perspectiva experienţei istorice a Bisericii documentată în Canoanele ei şi în scrierile corespunzătoare ale Sfinţilor Părinţi.

+ + +

Mărturia Bisericii celei Adevărate în veacul antihristului colectiv – Sfintii Catacombelor Rusiei

Studentul: ,,Suntem în Biserica cea adevărată – Biserica Ortodoxă. Nu suntem în siguranţă? Hristos a spus că porţile iadului nu vor birui Biserica Lui’’.
Arhiepiscopul Averchie Tauşev ,,Dar ce anume stabileşte dacă tu eşti sau nu în acea Biserică?’’

        Propunem spre lectură această carte, această traducere istorică a unei cărţi cenzurate care nu va fi niciodată bagată în seamă de apologeţii ,,ortodoxiei’’ oficiale, necesară pentru a avea o perspectivă adevărată asupra evenimentelor petrecute în Biserica ortodoxă adevărată rusă în greii ani ai prigoanei Bisericii din partea regimului bolşevic .
Pentru cititorul însetat de adevăr, lectura cărţii ne uşurează procesul de dezintoxicare de minciunile cu care a fost otrăvită mintea lumii şi a noastră de către ,,ortodoxia’’ oficială rusă şi de către ,,ortodoxia’’ impostoare de pretutindeni, care prin vocea serghianiştilor din „patriarhia” moscovită, a negat existenţa oricărui fel de persecuţie asupra credinţei, pretextând ca numai „duşmanii politici” ai regimului erau persecutaţi. O altă poziţie mincinoasă a oficialilor ruşi, care este larg asumată şi pusă în practică şi de propagandiştii BOR de pe la noi şi transformată într-o concepţie nouă (eretică) despre ce este Biserica, este aceea ca prin compromisul cu regimul ateist bolşevic, Serghie şi discipolii săi ar fi „salvat” de la pieire Biserica, de parcă Mireasa lui Hristos ar avea nevoie de compromis şi ar trebui să manifeste supunere faţă de duhul lumii acesteia şi faţă de duhul lui Antihrist întrupat deja în atâţia înaintemergători pentru a se salva.

Despre „împărtăşirea” lui Filat în altar sau încă o dată despre starea „mitropoliei Moldovei”

( Am primit acest material pe email si am decis sa-l publicam pentru valoarea lui cu privire la cele ce se petrec in bisericile oficiale .)

PREÎNTÎMPINARE
Acest articol-atenţionare se adresează numai şi numai către creştinii Moldovei. Către cei care se socot ortodocşi – fie prin credinţa moştenită din strămoşi, fie prin tradiţie, fie prin însuşirea de sine-stătător a credinţei celei adevărate, fie prin venirea la Hristos ca urmare a luminării întru Domnul.
Către cei pentru care Cuvîntul lui Dumnezeu – spus oamenilor prin Sfînta Scriptură (Biblia), prin Sfintele Canoane ale Bisericii lui Hristos, prin scrierile însuflate de Duhul Sfînt-Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii – este Adevărul.
Către cei pentru care Adevărul este
IISUS HRISTOS
Cel Întrupat, Răstignit şi Înviat.

Chișinău
2/15 aprilie 2015

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor
şi în calea păcătoşilor nu a stat
şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
ci în legea Domnului e voia lui
şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
(Psalmi 1:1-2)

Acum zece zile, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, 5 aprilie 2015, cetăţeanul Vladimir Filat (mai cunoscut prin pseudonimul său politic ca „Vlad Filat”) s-a „spovedit” şi s-a „împărtăşit” în altarul Catedralei Mitropoliei Moldovei din Chişinău. „Spovedania” în altar este documentată video de către un post tv, iar „împărtăşania” în altar a fost confirmată oficial de către Mitropolie.

CELE DOUĂ CALENDARE: DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

Articolul de faţă tratează doar unele aspecte ale aşa-numitei „probleme a calendarului”. Această problemă a fost tratată, în general, sub toate aspectele ei – ecleziologic, tipiconal, moral, dogmatic, astronomic, social, politic, etnografic – de către persoane mult mai pregătite şi mai indicate. Printre aceste persoane se numără clerici şi savanţi, teologi şi ierarhi, inclusiv Sfinţi Mucenici şi Sfinţi Ierarhi. Rîndurile care urmează pretind să reprezinte o modestă contribuţie la o înţelegere mai exactă, din perspectivă profană, a problemelor pe care le-a stîrnit introducerea în cutul ortodox a două intrumente diferite de măsurare a timpului, precum şi semnificaţia soteriologică şi eshatologică a acestora.

+ + +

Ce măsoară cele două calendare

Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.

Slujba Sinodiconului Ortodoxiei – Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti , fragment

Slujba Sinodiconului Ortodoxiei 2014 , citita de Preasfintitul Episcop Flavian Ilfoveanul – Manastirea Adormirea Maicii Domnului Bucuresti , fragment

Transplanturile de organe şi învierea cea de obşte

Scris de Vladimir Moss

Canibalismul, vampirismul, necrofilia – de-a lungul generaţiilor aceste idei au fost privite cu oroare şi dezgust nu doar de către creştini ci şi de către necreştini. Ele au fost subiectul filmelor horror hollywoodiene, care speriau copiii şi făceau scârbă adulţilor. Dar acum devin realitate… Din anii ’60 încoace, chirurgii şi medicii au încercat cu o încăpăţânare extraordinară să vindece bolile prin transplantarea organelor de la cei morţi şi – oroarea ororilor! – chiar de la donatori vii. Aceasta a condus la o nouă formă de crimă organizată – extragerea unor părţi din trupurile unor oameni vii (adesea chinezi executaţi sau ţărani săraci din Turcia sau India) pentru a prelungi vieţile bolnavilor bogaţi din Occident.

,,Ba nu, asta este o denaturare grosolană!’’ ar spune unii. ,,Donarea dezinteresată de organe pentru a salva vieţile altora nu are nimic de-a face cu astfel de practici infame! La urma urmei, vorbim aici despre ştiinţă, nu despre magie!’’

Oare? Un documentar BBC recent despre cel mai mare savant, Sir Isaac Newton s-a intitulat ,,Ultimul Magician’’.

Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (21)-Acordul de la Balamand, O ,,rudenie’’ dubioasă

,,Latinii nu sunt doar schismatici, ei sunt şi eretici.

Prin urmare, pur şi simplu nu ne putem uni cu ei’’

Sfântul Marcu al Efesului [316]

 

,,Este o turmă mică fără nici o oaie neagră’’ – spune un proverb. Într-o ,,familie’’ ecumenică, toate sunt oi negre având pe ele pecetea lui Iuda Iscarioteanul [317]. Ce poţi spune despre Arhepiscopul Australian Stelian (din Patriarhia Constantinopolului) care huleşte pe Duhul Sfânt în predica sa, susţinând că ,,Biserica individuală sau chiar întreagă nu a primit niciodată îndeajuns darurile Duhului Sfânt’’ şi că ,,tocmai de aceea binecunoscutele trăsături ale Bisericii ca fiind ,,una sfântă, sobornicească şi apostolească’’ rămân până în zilele Parusiei atât daruri cât şi postulate totodată’’?! [318].

Arhiepiscopul Stelian, dimpreună cu alţi ecumenişti ai Patriarhiei Constantinopolului, au participat la ,,Sinodul’’ nelegiuit şi necanonic la care a fost condamnat Patriarhul Diodor al Ierusalimului pentru a fi ,,prea ortodox’’ pentru ei. ,,Sinodul tâlhăresc’’ al Fanarului a îndrăznit să interzică doi arhiepiscopi ai Patriarhiei Ierusalimului – Timotei de Lidda şi Isihie de Capitola – şi să-l ,,taie din Trupul Bisericii’’ pe mireanul Nicholas Sotiropulos.

Prin urmare, cunoscutul teolog a comentat despre ,,afurisirea’’ sa următoarele: ,,Episcopii aşa numitului Înalt Sinod plin de Har din Fanar mi-au făcut cinste şi slavă, mie teologului ortodox oponent al ereticilor’’. Sotiropulos consideră că motivul fundamental al ,,afurisirii’’ sale stă în ,,denunţarea ereziilor  înfiorătoare ale Arhiepiscopului Stelianos al Australiei, care predică părtăşia lui Hristos la păcat (cine în afara anticreştinilor ar mai putea fi capabil de aşa ceva?- L.P.), care susţine că filmul binecunoscut al lui Kazanţakis şi Scorsese ,,Ultima ispită’’, care-l înfăţisează pe Domnul nostru ca pe un depravat, nu conţine nici o blasfemie, care declară că Ortodoxia şi Papismul nu sunt deloc diferite şi alcătuiesc Biserica cea una; că omul se trage din maimuţă, şi că Sfânta Scriptura este o mare făcătură!…’’ [320]

Extras foarte actual din cartea ,,Despre înşelare’’ de Sfântul Ignatie Briancianinov

Supunem atenţiei cititorilor noştri ultimul capitol din cartea ,,Despre înşelare’’ în care Sfântul Ignatie Briancianinov face nişte recomandări însemnate celor ce vor să scape de înşelare, de cursele atât de diferite şi de meşteşugite ale stăpânitorului lumii acesteia şi să se mântuiască în aceste vremuri din urmă pline de înşelări în care ne-a rânduit Domnul să trăim. Cuvintele Sfântului sunt atât de actuale şi atât de profetice încât ne cutremurăm văzând în jur cum se adeveresc chiar în situaţia omenirii ce se înfăţişează astăzi ochilor noştri. Din fericire, dacă ne ocupăm cu astfel de scrieri şi punem în practică îndemnurile lor, vom putea ocoli capcanele vrăjmaşilor. Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, până la unul, stare născută din căderea protopărinţilor noştri. Cu toţii suntem în înşelare. Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării. Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare.