Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (20)-Vaticanul şi Babilonul

Ruptura de veacuri a latinilor de Biserica Universală le-a întunecat ireversibil înţelegerea adevărului şi conştiinţa spirituală. Nu întâmplător întemeietorii Reformei şi discipolii lor, care urau minciunile romano-catolicismului, nu s-au alăturat niciodată sfintei Ortodoxii. Nici vechii catolici [293], şi nici personalităţi remarcabile precum mai sus citatul Monsenior Strossmayer (care s-a opus deschis doctrinei infailibilităţii) şi Lefebvre, care s-a rupt de Vatican. Amândoi au rămas robi ideologiei papistaşe. Înfăţişând ,,ticăloşia’’ Conciliului Vatican II în Capitolul intitulat ,,Complotul liberal al satanei’’, ultimul deplânge faptul că acest Conciliu care s-a declarat pastoral, şi nu doctrinar, şi-a îndreptat întreaga atenţie către chestiuni de aggiornamento şi ecumenism. După Lefebvre, rezultatul a fost faptul ca Papa Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea ,,s-au lipsit de harul infailibilităţii care i-ar fi putut apăra de toate greşelile’’. [294] Deşi au văzut abaterile particulare ale Vaticanului şi au dat glas indignării în faţa acestora, atât Levebvre cât şi alţii ca el nu au părut capabili să discearnă că motivul din spatele acestora se află în starea generală deplorabilă, dacă nu chiar groaznică a romano-catolicismului. Acelaşi lucru se poate spune despre mulţi teologi ortodocşi care condamnă abaterile particulare ale papismului părând totodată cu totul neştiutori faţă de apostazia totală a romano-catolicismului. (nu ne putem opri să nu remarcăm că şi ortodocşilor oficiali li s-a întunecat vederea adevărului şi conştiinţa spirituală după atâtea decenii de ecumenism. Deşi adesea condamnă abaterile bisericilor lor cauzate de ecumenism, sunt cu totul incapabili să recunoască şi să discearnă căderea în apostazie a bisericilor şi ierarhilor lor. Ca şi cei mai sus numiţi, şi aceştia sunt totuşi ,,robi ideologiei’’ oficiale care include şi ideea unui anume tip de infailibilitate a ierarhilor care deşi eretici pe faţă, rămân cumva păstori ortodocşi cărora li se datorează ascultare necondiţionată).

O mie de ani de călcare în picioare a dogmei despre Sfânta Biserică de către latini a dat în mod inevitabil naştere unei false spiritualităţi îmbibate de o aderenţă fariseistică la lege, care include atitudinea lor sofistă calculată faţă de Dumnezeu, faţă de chestiunea mântuirii şi faţă de Sfintele Taine. Pe lângă abaterile enumerate de la Ortodoxie în domeniul dogmatic, Roma îngăduie şi abateri în săvârşirea tainelor şi slujbelor bisericii ca şi abateri de la canoanele bisericeşti. Acest subiect poate să umple o carte întreagă. Vom enumera doar unele dintre abateri: stropirea în locul întreitei afundări la Botez, săvârşirea proscomidiei  (punerea înainte a darurilor) cu pâine nedospită, desfiinţarea ,,epiclezei’’, lipsirea copiilor de Sfânta Împărtăşanie şi a adulţilor de sângele Domnului; postirea în zilele de sâmbătă şi nerespectarea zilelor de post, celibatul clericilor (contrar Canonului 5 Apostolic, şi Canonului 13 al Sinodului din Trullo, şi Canonul 4 al Sinodului din Gangra), introducerea neorânduielii în ierarhia clericală ca rezultat al instituirii rangului ,,cardinalilor’’ necunoscut Bisericii, interdicţia adresată vreme de multe secole laicilor de a citi Sfânta Scriptură. Născocindu-şi o credinţă neroditoare, romano-catolicii cultivă o vădită înşelare spirituală şi un fals misticism care dă apă la moară senzualităţii, şi îi depărtează de sfinţenie. Ei practică pe scară largă un teatralism suspect şi o exaltare însoţită de stigmate şi vedenii, străine ascetismului Bisericii şi care dă naştere unor pseudo-culte latine caracteristice preacum cel al Inimii lui Iisus, Inimii Maicii Domnului, etc. În fine, prin hotărârile Conciliului Vatican II, Papismul şi-a rupt ultimile legături cu tradiţia patristică iar acum este un prototip complet al pseudo-bisericii lui Antihrist care urmăreşte scopul de a seduce şi a-i înşela ,,de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Sfânta Evanghelie de la Matei, 24,24).

În prezent, romano-catolicismul ne prezintă cel mai respingător chip de până acum. ,,Clerul şi teologii romano-catolici se îndepărtează cât pot de repede de orice formă de Creştinism pe care ar fi avut-o cândva’’ (,,deci vedeţi cum auziţi; că cel ce are, se va da lui, şi cel ce nu are, şi ce i se pare că are, se va lua de la dânsul’’- Sfânta Evanghelie de la Luca, 8,18). Deşi acest lucru se întâmplă deja de câţiva ani, iar liberalii nu au dat nici un semn de părere de rău sau de dorinţă de a schimba direcţia faptelor lor, Papa refuză totuşi să-i condamne. Această stare de lucruri i-a făcut pe mulţi să remarce că, în chestiunile legate de credinţă (cazul răposatului teolog romano-catolic Hans Kung fiind poate revelant), Papa îi va disciplina numai pe aceia care contestă doctrina supremaţiei papale şi pe cea a infailibilităţii papale. Cu alte cuvinte, pentru papalitate, interesul primordial vizează doar chestiunile legate de autoritate [295].

De curând, multe ziare şi publicaţii periodice catolice proeminente au îngroşat rândurile publicaţiilor seculare care nu recunosc pe Mântuitorul ca persoană istorică, care atacă Sfânta Tradiţie şi, în general,  întreaga Creştinătate. Astfel, paginile Lumii Catolice au prezentat reflecţiile preotului John Meier, profesor la Universitatea Catolică din America, care, într-una din lucrările sale dubioase intitulate ,,Un evreu de pe margine: regândirea lui Iisus cel istoric’’, printre altele, se îndoieşte nu numai de autenticitatea cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos, ci si de Învierea Sa. Acolo au tipărit şi ideile blasfemiatoare ale lui John Dominic Crossan, profesor de Studii Religioase de la Universitatea DePaul din Chicago, ale preotului Jerome Neygrey, profesor la Universitatea Catolică din Notre Dame, care a publicat lucrarea blasfemiatoare ,,Iisus Ţăranul: privindu-L pe Iisus din perspectivă culturală şi socială’’ şi ideile la fel de lipsite de evlavie ale lui Raymond Brown.

Acest teolog modernist care se opune energic istoricităţii Bibliei şi principalelor fundamente ale învăţăturii creştine, a fost descris de Time ca ,,poate cel mai mare învăţat al Scripturii romano catolic din SUA’’. Brown a fost numit de Papa Paul al VI-lea în Comisia Biblică Pontificală Romană şi, cu aprobarea Vaticanului, a fost membru pentru mulţi ani în Comisia Credinţă şi Ordine a Consiliului Mondial al Bisericilor. În ,,Comentariu biblic la noua ediţie Jerome’’ pe care Brown l-a editat împreună cu alţi doi învăţaţi liberali romano-catolici, el îşi exprimă nu doar opiniile personale ci şi cele ale celor 70 de contributori care reprezintă universităţile, colegiile şi seminariile romano-catolice din SUA, Canada şi din alte ţări [296]. Autorii acestei lucrări sunt de părere ca Domnul Iisus Hristos nu este Fiul din vecie al lui Dumnezeu Tatăl, Carele a înviat din morţi, şi că Creştinismul nu este credinţa revelată dumnezeieşte, ci o religie născocită de om care a evoluat progresiv. Mai mult, ei împărtăşesc părerea Papei care spune că evreii, musulmanii şi alţi necreştini se închină Dumnezeului adevărat şi se vor mântui fără credinţa în Iisus Hristos. Ideile părintelui Raymond Brown cu privie la Mântuitorul sunt de aşa fel încât să-i îngăduie Rabinului Burton Visotzky de la Seminarul Teologic Evreiesc din New York să spună că-l numără printre rabinii săi [297].

Registrul Catolic Naţional (3 ianuarie 1994) a publicat un interviu cu părintele Marcel Jasques Dubois, ,,cel mai bun şi mai cunoscut expert al dialogului evreiesc-catolic din Israel’’ care slujeşte ca reprezentant şi consultant al Comisiei Pontificale pentru Relaţii Religioase între Israel şi Vatican. Acest cleric catolic nu crede că Creştinismul este una dintre religiile revelate divin, iar Iisus Hristos, singura cale de mântuire. El declară că ,,un evreu credincios identităţii sale, şi în special Torei şi care-şi pune în practică legile sale, este în contact cu Dumnezeu, aşa cum noi (adică noi creştinii – L.P.) suntem în comuniune cu El prin Iisus Hristos’’. Potrivit lui, ,,budiştii, şintoiştii şi hinduşii nu au nici un motiv să fie tulburaţi de Iisus Hristos. El nu este tradiţia lor. Vreme de peste 20 secole am fost divizaţi de o gâlceavă de familie, de una sângeroasă. Subliniez că noi suntem o familie. Suntem martori ai aceluiaşi Dumnezeu (sic!) şi ne gândim la una şi aceeaşi împărăţie’’ (sic!)

Pentru că părintele Dubois este expertul şi reprezentantul Vaticanului în chestiunile interreligioase, putem trage concluzia că opiniile pe care el le exprimă sunt părerile oficiale ale curiei romane.

Dubois, Brown, Meier, Crossan şi sute de alţi teologi şi clerici romano-catolici care-şi împrăştie lumii aceleaşi vederi necreştine, lipsite de evlavie, rămân nu doar nepedepsiţi, ci şi necenzuraţi de către Vatican. Dimpotrivă, Papa susţine că părerile exprimate de părintele Brown (şi de cei asemenea lui – L.P.) trebuie îngăduite în interiorul Bisericii Romano-Catolice. Totuşi, potrivit bunului simţ comun, trebuie recunoscut că oficialii care şi-au dat acordul acestor scrieri – nihil obstat, imprimatur (garanţie că nu conţine idei contrare doctrinei bisericii) ar trebui demascaţi pentru incompetenţă şi complicitate’’. [298]

Blasfemia teoretică a papistaşilor îşi are aplicaţie şi în practică. Conciliul Vatican II a deschis larg uşa tuturor posibilităţilor de preacurvie spirituală: sincretismului, naturalismului, marxismului, renovaţionismului, etc. Astăzi, Papa şi Catolicismul aflat sub îndrumarea sa încurajează din ce în ce mai mult ideologia New Age, această mişcare planetară contemporană a ,,prinţului acestei lumi’’ şi a legiunii sale care este larg popularizată şi practicată de aproape întreaga populaţie a globului: ,,Însă când va veni Fiul Omului, oare va afla credinţa pe pământ? (Sfânta Evanghelie de la Luca, 18,8). Neo-păgânismul mişcării New Age cu multitudinea sa de zei, ezoterism, ocultism şi magie neagră practicată pe scară largă a fost încurajată şi adoptată de către Vatican şi Geneva înainte să devină manifestare zilnică a maselor largi descreştinate, a telespectatorilor manipulaţi de televizor, şi a dependenţilor de calculator. Este binecunoscut faptul că în America şi în alte ţări există parohii catolice care oferă ,,un curs în miracole’’ sau de pregătire în ,,tâlcuirea viselor’’. La unele seminarii,  instructorii  folosesc ,,imaginaţia dirijată’’ pentru a-şi conduce studenţii la ,,creşterea energiei’’ şi ritualuri de vrăjitorie în timpul orelor de liturgică [299]. Practicarea ,,Yogăi creştine’’, a ,,Zen-Budismului creştin’’ şi cultele orientale au devenit rutina multora dintre mănăstirile şi şcolile catolice. Prin urmare deloc surprinzătoare, deşi înspăimântătoare sunt rezultatele sondajelor opiniei publice conduse de Centrul de Resurse Religioase Princeton în 1994: aproape 60% dintre catolicii americani au spus că catolicismul şi credinţele New Age sunt întru totul compatibile (în tip ce doar 23% dintre protestanti sunt de aceeaşi părere). Potrivit sondajului lui Gallup, doar puţini dintre ei ştiu ce este Euharistia. Chiar şi atunci când li s-a citit definiţia catolică a Prezenţei Reale a lui Hristos (termen specific catolic, probabil), doar 30% au recunoscut-o; iar dintre cei mai tineri doar 21% [300]. (foarte curioşi am fi să aflăm astăzi câţi dintre creştinii ,,ortodocşi’’ actuali ştiu care sunt Sfintele Taine, care sunt cele zece porunci dumnezeieşti, ce este fiecare Sfântă Taină în parte, ce este Biserica, etc. Mai ales, dacă mai ştiu ce este Biserica, sau cine sunt persoanele Sfintei Treimi.)

Atitudinea Vaticanului faţă de universalismul nebiblic este mai mult decât binevoitoare. Mulţi ani, fără a se teme că-L hulesc pe Domnul, papistaştii au aprobat un amestec urât de creştinism şi credinţe indigene ale aborigenilor. Acest amestec este practicat pe scară largă în America Latină unde Catolicismul reprezintă o combinaţie de vrăjitorie indigenă şi ocultism precum umbanda (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Umbanda). Serviciul global BBC relatează că Biserica Romano Catolică Braziliană oferă spaţiu pentru misticism şi spiritism în interiorul credinţelor sale convenţionale [301]. În Guatemala, credinţele latine s-au amestecat cu religia predominantă indigenă Mayaşă, după cum se poate observa în catedralele principale. În India înfloreşte aşa zisul hindu-catolicism răspândit de călugărul Abhishiktananda, alias Dom Henry le Saux. Pe lângă faimosul iezuit şi marxist Pierre Teilhard de Chardin, care a avut o mare influenţă asupra Mişcării New Age, un mare succes în această direcţie l-au înregistrat

binecunoscuţii susţinători catolici ai sincretismului precum Thomas Merton, pr. Bede Griffiths şi Don Aelred Graham. Folosind concepte moderne (precum evoluţie spirituală cosmică, punctele Omega şi altele), ei contribuie la răspândirea amalgamului interreligios în care Creştinismul este considerat egal cu hinduismul, budismul şi mahomedanismul defăimând şi devalorizând astel Întruparea Domnului.

Astăzi,  Vaticanul a devenit centrul pregătirilor sincretiste care neagă cu totul soteriologia creştină. Acest fapt este adeverit chiar şi de o trecere sumară în revistă a declaraţiilor oficiale.

Sodomia destrăbălată şi tot soiul de ,,scandaluri sexuale’’ care au devenit năpasta clerului papistaş şi a numeroaselor parohii din multe ţări, alcătuieşte un simptom al agoniei spirituale a catolicismului. Activitatea clericilor, călugărilor şi episcopilor homosexuali şi a unora dintre cardinali subminează toate fundamentele moralităţii creştine [302]. Un seminar de trei weekend-uri ţinut la parohia Sfântului Nume al lui Iisus de Eparhia Episcopului Matthew Clark din Rochester este un exemplu de promovare agresivă a homosexualităţii şi a stilului de viaţă homosexual. În această iniţiativă neruşinată, blasfemiatoare, Episcopul Clark este susţinut de slugile sale cele mai de încredere, printre care preoţi, călugări, foste călugăriţe şi de H. Darell Lance, un specialist în Vechiul Testament şi fost profesor la Şcoala Religioasă Rochester-Colgate. Vorbind din altarul bisericii, el a spus audienţei sale că cele mai vechi liturghii ale Bisericii Catolice erau slujbe de cununii homosexuale, care au precedat ritualurile pentru cununia ,,heterosexuală’’. Un anunţ apărut în Buletinul de ştiri al Catedralei Inimii Sacre în 10 aprilie 1994 îi invita pe enoriaşi să discute despre învăţătura biblică şi despre mentalitatea şi experienţele homosexualilor şi lesbienelor catolici. [303]

… Din practica ascetică a Sfinţilor Parinţi cunoaştem că după încercările nereuşite ale diavolului de a corupe pe nevoitorul spiritual, îşi face apariţia un diavol mai puternic sub forma unui ,,înger de lumină’’ (Epistola Sfântului Apostol Pavel a doua către Corinteni, 11,14) care încearcă să-l supună, să-i câştige încrederea, ademenindu-l astfel către pierzare. Astăzi, această ispită se petrece la scară globală. În lumea noastră, în care conştiinţa majorităţii oamenilor este manipulată fără nici o ruşine de mass media, oricine poate să atragă repede şi uşor simpatia generală şi încrederea oricui. Tot ce trebuie să faci este să înveşmântezi ipocrizia cuiva în gesturi şi cuvinte mai mult sau mai puţin plauzibile, mai ales când ai de-a face cu subiecte sensibile precum ecologia, însământarea artificială şi avorturile, divorţul, violenţa şi dependenţa de droguri. Foarte eficiente sunt de asemenea discursurile mobilizatoare şi lamentările cu privire la omenirea divizată care are nevoie să fie unită mai repede

Papa Ioan Paul al II-lea a devenit în special faimos prin ale sale ,,călătorii apostolice’’ ale căror scop era ,,îmbogăţirea reciprocă a religiilor’’. El călătoreşte neobosit prin lume cu scopul ,,lărgirii orizonturilor inter-religioase’’. Nu doar în biserici, ci şi pe stadioane enorme, atrage mulţimi de mii de oameni şi se căzneşte să ,,păstorească’’ cât mai mulţi oameni din cele mai diferite religii şi confesiuni. ,,Vai vouă… farisei făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un nemernic, şi dacă se face, îl faceţi pe el fiu gheenei îndoit decât pe voi’’ (Sfânta Evanghelie de la Matei, 23,15).

Tiara şi veşmintele strălucitoare nu pot totuşi să ascundă partea întunecată a misiunii papale: în acţiunile Papei, ecumenismul îşi arată tot mai mult faţa de fiară apocaliptică. Vaticanul s-a înrudit în duh cu Babilonul şi s-a făcut pe potriva duhului veacului nostru: mlădios asemenea şerpilor şi iute ca avioanele şi telefoanele. Tacticile rafinate ale Vaticanului cu privire la ecumenism constau în faptul că deşi a izbutit vreme de mai multe decenii să rămână oficial în afara Consiliului Mondial al Bisericilor, a fost de fapt unul dintre principalii animatori şi cârmuitori ai mişcării ecumenice, şi pare a avea cheile către păturile infernale ale CMB…

Aspirând la rolul de Conducător Religios Mondial şi nedorindu-şi să-şi piardă poziţia sa sublimă prin participarea în termeni egali cu celelalte confesiuni la CMB (cum să se plaseze cineva pe picior de egalitate cu tot felul de protestanţi şi alţi ,,schismatici’’?!), Papa nu a permis vreme îndelungată Vaticanului să se alăture structurilor oficiale ale acestei organizaţii. Prin acţiunile sale specifice însă, Papa i-a depăşit demult pe oficialii ecumenişti. Bisericile catolice vechi au îndurat multe sub Papa Ioan Paul al II-lea.

Pe 26 octombrie 1986 la Assisi (Italia) acest Papă a convocat 150 reprezentanţi ai diverselor religii ale lumii pentru ,,rugăciune comună pentru pace’’.

 ,,Aproapte toate convingerile religioase existente au fost reprezentate aici, inclusiv cei ce i se închină  Satanei, felurite triburi sălbatice africane şi indienii americani. Dalai Lama al Tibetului a răspuns printre primii invitaţiei Papei… O rugăciune comună înfiorătoare a tuturor acestor grupări a avut loc în Basilica Creştină a  Sfintei Maria a Îngerilor în Assisi. Budiştii şi liderii triburilor sălbatice păgâne şi-au făcut apariţia în veşmintele lor ritualice. Papa a asistat cu afecţiune la feluritele acte ritualice ale musafirilor săi. Cu capul aplecat într-o parte, a privit cu reverenţă cum fumau ,,pipa păcii’’ şefii de triburi indiene în cinstea marelui spirit ceresc… ,,Trebuie să fie pace pe pământ înainte de a agonisi pacea în inimile noastre’’, a spus unul din cei doi şefi de trib, exprimând astfel o idee total opusă religiei creştine. În biserica Sfântului Grigorie, şeful de trib din America a dat de ştire că pe lângă tradiţionala închinare la diavol pe care o reprezintă, el este şi romano-catolic!’’ [304] Ar trebui menţionat şi faptul că o delegaţie a Patriarhiei Moscovei a fost de asemenea prezentă la Assisi.

 Iată câteva comentarii despre ,,Adunarea de la Assisi’’ făcute în ziarul italian Si Si No No. (Da Da Nu Nu):

,,Domnul nostru nu a fost nicând mai hulit, şi nici lăcaşurile Lui sfinte atât de pângărite, Vicarul Său atât de umilit, poporul Său atât de indignat de către proprii Lui păstori, ca la Assisi. Superstiţiile câtorva false religii practicate la Assisi pălesc în comparaţie cu trădarea Domnului nostru săvârşită de aceşti păstori.’’

 În biserica Sfântul Petru, călugării budişti l-au adorat pe Dalai Lama (care este pentru ei o reîncarnare a lui Buda). În aceeaşi biserică, o statuie a lui Buda a fost aşezată pe masa altarului principal.

În biserica Sfântul Grigorie, amerindienii şi-au pregătit pe altar pipa păcii, în biserica Sfânta Maria Mare hinduşii, sezând în jurul altarului, au invocat tot alaiul de zei hinduşi, în biserica Sfânta Maria a Îngerilor, Papa Ioan Paul al II-lea a şezut în mijlocul unui semicerc alcătuit din fotolii identice ocupate de cârmuitorii altor religii aşa fel încât să nu fie nici primul, nici ultimul.’’[305]

Noua Ordine Mondială cu al său sincretism şi cu a sa ,,dulceaţă a compromisului şi a păcatului’’ (Sfântul Ioan Maximovici) se manifestă cu precădere mai evident în adunările inter-religioase. Vreme de peste zece ani Vaticanul a organizat cu regularitate Babilonul în diverse locuri:  în Assisi (1986) şi Roma (1987-1988), la Varna (1989) şi Bari (1990), în Malta (1991) şi Bruxelles (1992), în Milano şi Chicago (1993) şi acum iar în Assisi…

Papistaştii au rupt-o cu trecutul lor pe toate planurile: liturgic, teologic, moral. ,,Este foarte târziu pentru Biserica lui Ioan Paul al II-lea.. iar el însuşi a ajuns la aceeaşi concluzie… este târziu a-şi mai controla episcopii, târziu pentru a-şi mai controla teologii… Târziu, dincolo de toate, pentru a mai avea orice credibilitate… Ioan Paul al II-lea are acum problema agonizantă ce e de facut?’’ [306] Şi totuşi el ştie ce este de făcut. ,,Vrea să aducă Bisericile Ortodoxe la deplina uniune cu sine şi cu biserica sa bolnavă, canceroasă. Asta crede el că poate fi singura speranţă pentru Biserica sa’’. [307]

La momentul actual romano-catolicii nu mai dispreţuiesc participarea deschisă la lucrările CMB. Astfel, în 1994 s-au alăturat oficial Consiliului Naţional al Bisericilor în Australia. Şi-au pus chiar la dispoziţie catedrala Sfântul Hristofor din Canberra la dispoziţia festivalului blasfemiator pentru a marca întemeierea acestei organizaţii (vezi capitolul precedent). Acum papistaşii participă pretutindeni activ la mişcarea ecumenică. Papa Ioan Paul al II-lea susţine acum aproape deschis promovarea oricărei iniţiative ecumeniste, şi în special apropierea de Ortodoxie, după cum reiese cu limpezime din numeroasele sale proclamaţii şi în special din scrisorile sale enciclice ,,Orientale Lumen’’ (din 2 mai 1995) şi ,,Ut unum sint’’ (din 30 mai, Buletinul ENI, 7.6.1995).

Papa Roman care se crede arhipăstorul întregii omeniri, este susţinut în părerile sale ambiţioase şi de ierarhii ,,ortodocşi’’ ecumenişti, de cei din Constantinopol în special. Patriarhul Atenagoras, care a intrat în istorie când a abolit în mod samavolnic în 17 decembrie 1965 anatema de la 1054 împotriva Papei de la Roma (punându-se astfel pe el însuşi sub anatemă) i s-a adresat acestuia în Basilica Sfântul Petru din Roma (pe 26.10.1967) cu titlul de ,,Arhiepiscop al vechii Rome, purtătorul harului apostolic… cu onoare şi de prim rang în Bisericile Creştine, îmbrăţişând universul…’’ [308]

Succesorul Patriarhului Atenagoras (Spirou), Dimitrie (Pandopoulos), când a celebrat trecerea a 10 ani de la ridicarea anatemei, l-a întâmpinat pe Papa Ioan Paul al VI-lea ca pe ,,primul în rang şi în onoare din tot Trupul Domnului’’ care ,,cârmuieşte potrivit poruncilor dragostei şi onoarei întru mireasma bineplăcută lui Dumnezeu (?-L.P.) din Pentarhia Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti’’. [309]

Bartolomeu (Arhondonis), actualul Patriarh al Constantinopolului care a slujit adesea împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea are o înclinatie asemănătoare. Totodată, atât el cât şi predecesorii săi, fiind şi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, nu au cum să nu aibă cunoştinţă de falsitatea confirmării din partea lor a supremaţiei Papilor romani ,,în rang şi în onoare în întreg Trupul Domnului’’. Mai mult, doar o iconomie dubioasă poate să admită însăşi existenţa succesiunii apostolice din Biserica Latină, pentru că potrivit Canoanelor Bisericii, episcopii eretici nu sunt lipsiti numai de rangul ierarhic, ci sunt şi excomunicaţi din Biserică. Prin urmare ei nu pot nici să păstreze, nici să transmită cuiva ceea ce nu deţin: nici har, nici succesiune apostolică. Se pare că nu întâmplător şi cu totul contrar tuturor hotărârilor Sinoadelor Locale şi Ecumenice, papistaşii nu recunosc posibilitatea ca un cleric sau episcop să-şi piardă rangul. [310] (se pare că nici ortodocşii oficiali nu mai sunt de acord, şi nu întâmplător, cu faptul că nu mai au ierarhi, din motive de erezie. Infailibilitatea Papei din biserica latină a devenit infailibilitatea ierarhilor eretici din biserica ,,ortodoxă’’ oficială ecumenistă unde se susţine sus şi tare , nici mai mult nici mai puţin că Harul hirotoniei şi succesiunea apostolică ,,nu se uită’ la erezia ierarhilor).

Atenagoras şi succesorii săi ereziarhi din Patriarhia Constantinopolului îşi continuă neobosiţi lucrarea de demoralizare a Ortodoxiei, şi de ,,vandalism anti-ecleziastic’’ (potrivit Mitropolitului Antonie Hrapoviţki) iniţiate în anii douăzeci ai secolului douăzeci de binecunoscutul mason şi modernist Meletie N (Metaxakis)  . [311]

Aceeaşi Biserică a Constantinopolului care a fost de-a lungul veacurilor luminătorul Ortodoxiei şi Biserică Mamă pentru Rusia, şi care a dat lumii mulţime de sfinţi, printre care Sfinţii Chiril şi Metodie, luminătorii slavilor, se luptă acum de mai bine de şapte decenii împotriva Ortodoxiei. Ierarhii ei de astăzi, ,,mitropoliţi fără popor, episcopi fără turmă de călăuzit (adică fără eparhia lor)’’ [312] târăsc cu ei Biserica către o existenţă eretică, distrugătoare. Se pare că aceşti minciuno-ierarhi, împreună cu Papa de la Roma, îşi doresc să ţină în palmele lor soarta întregii Biserici.

Afându-se ei înşişi în pragul dezastrului, asemenea minciuno-Sinodului din Florenţa’’, ei nesocotesc ,,credinţa în Împărăţia lui Dumnezeu în favoarea unei împărăţii lumeşti’’ [313] şi se fac prigonitorii mărturisitorilor ortodocşi (vezi capitolul dedicat călugărilor atoniti). Fară îndoială că ei s-ar face astăzi prigonitorii Sfântului Marcu al Efesului, care cu peste cinci sute de ani în urmă, a exprimat limpede atitudinea Ortodoxă faţă de romani: ,,Câtă vreme voi nesocotiţi această interdicţie (de a schimba ceva din Crez – L.P.) episcopii şi preoţii voştri nu mai sunt episcopi şi preoţi pentru că sunt acum caterisiţi de Sinoadele din vechime, iar mirenii voştri cad sub anatemă şi afurisire’’. [314] (va să zică Sfântul Marcu al Efesului ne spune că anatemele sinoadelor din vechime sunt lucrătoare şi pentru ereziile şi ereticii de astăzi, fie ei şi ierarhi ,,ortodocşi’’).

Ecumeniştii ,,ortodocşi’’ ai Bisericilor Locale, care şi-au vândut sufletul Consiliului Mondial al Bisericilor conlucrează cu apostaţii din Constantinopol. Ei făuresc de fapt de mulţi ani Uniunea cu Catolicismul apostat şi numesc Vaticanul adulterin ,,biserică soră’’.  Dar iată ce le zice glasul cel ce strigă în pustie: ,,Patriarhi, episcopi, preoţi şi teologi ortodocşi, voi toţi care făuriţi activ politica de apropiere cu Roma, LUAŢI AMINTE. Voi încercaţi să duceţi Biserica Ortodoxă în groapa cu lei a unei răutăţi de neconceput. Voi nu puteţi salva Biserica Catolică dar Biserica Catolică vă poate şi vă va molipsi şi vă va nimici dacă mai lărgiţi încă puţin porţile Bisericii’’ [315] .(le-au lărgit şi i-a nimicit pe ei şi pe turma lor)
În vechime, era răspândită părerea ca Papa de la Roma este Antihristul. Iar F.M. Dostoievski, un talentat contemporan al Papei Pius al IX-lea a creat în mod magnific imaginea sinistră a ,,Marelui Inchizitor’’ care-şi dorea să ,,aducă îmbunătăţiri menirii lui Hristos’’ şi să înlocuiască pe Mântuitorul cu un altul, cu cel ce va veni ,,în numele său’’. Se pare că personajul literar s-a întrupat într-o persoană destul de reală…

papa Romei - arhipastorul

Papa Romei – „Arhipăstorul” Omenirii.

New Picture

,,Îmbrăţişare frăţească’’ a Patriarhului Dimitrie Pandopoulos şi Papa Paul al VI-lea al Romei.

New Picture1

Patriarhul Bartolomeu Arhondonis şi Cardinalul Cassidy: comuniune frăţească cu romano-catolicii – sărutul lui Iuda

New Picture2

…şi binecuvântare.

[293] După cum a fost relatat de New York Times (din 28 iunie, în sectiunea internaţională), în oraşul Konstanz (Germania), Episcopul Vechi Catolic Ioachim Fobbe a hirotonit două femei preot, ambele căsătorite: pe teoloaga Angela Berlis şi pe învăţătoarea Regina Pickel-Bossau. Evenimentul a atras o mare atenţie publică, în special din cauza aşteptatei vizite a Papei Romei în Germania. Este ştiut că Vaticanul primeşte sute de mii de cereri pentru instituirea ,,preoţiei’’ femeilor. Deşi Papa Ioan Paul al II-lea a reacţionat negativ în ce priveşte hirotonirea femeilor de către Vechii Catolici, asemenea predecesorilor săi, nu a făcut uz de dreptul său ,,ex cathedra’’ de a condamna fenomenul ,,preoţiei’’ femeilor (Ştiri bisericeşti, New York, 1996, nr.4(53), pag.9-10). Circumspecţia pontifului roman este de înţeles: printre romano-catolici, şi în special în Olanda şi în SUA, posibilitatea aproape reală de a ,,hirotoni’’ femei s-a copt deja din vremea lui Ioan Paul al II-lea (Malachi Martin, ,,Declinul şi căderea Bisericii Romane, 1981). Cât despre Vechii Catolici, această ,,evoluţie’’ a lor este asemănătoare degradării protestanţilor.

[294] Monseniorul Marcel Lefebvre, „Sunt neîncoronaţi”, pag. 163.

[295] See „Biserici Surori – Cinci sute de ani după Florenţa”. Boston, 1994, pag. 17.

[296] Ibid., pag. 27.

[297] Ibid., pag. 29.

[298] Ibid., pag 28-29. Ibid., pag. 13.

[299] Ibid., pag. 13.

[300] Ibid.

[301] Ibid., pag. 30.

[302] Vezi Protoiereu Alexei Young, „Graba după Îmbrăţişare”, New York, 1996, pag. 47.

[303] „Biserici Surori”, pag. 33-34.

[304] Orthodoxos Typos, Nr. 718, Atena, 7 noiembrie 1986, pag. 1-4.

[305] „Biserici Surori”, pag. 16.

[306] Malachi Martin, „Declinul…” citat din: protoiereul Alexei Young, „Graba…”, pag. 48.

[307] Protoiereul Alexei Young, „Graba…”, pag. 48.

[308] Vezi Atanasie Delikostopulos ,,Dincolo de ziduri: Atenagoras I, Patriarhul Ecumenic’’, Atena, 1988, pag.226. Citat din ,,Adevăratul ,,triumf’’ al diplomaţiei Vaticanului în dialogul ortodox-papist ,,Uniunea de la Balamand’’’’. Publicat de Sfânta Mitropolie de Oropos şi Fili, Attica, Grecia, nr.14, iulie/septembrie 1993 (traducere din limba greacă).

[309] Episkepsis, Nr. 139, 13.1.1976, pag. 13-15.

[310] în legătură cu aceasta, din punctul de vedere catolic, până şi Sfintele Taine săvârşite de preoţi implicaţi în ,,liturghiile negre’’ satanice sunt valide. (da, si la ,,ortodocşii’’ oficiali, Tainele săvârşite de masoni sunt tot valide, ceea ce nu e nici o diferenţa faţă de părerea greşită a catolicilor)

[311] Despre Meletie al IV-lea (Metaxakis) şi activitatea sa masonico-renovaţionistă, vezi Prof. S.Troiţki ,,Să ne împotrivim împreună pericolului’’, Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 2, Moscova, 1950, pag.37 şi pag. 46-47; Monahul Gorazd ,,Quo vadis, Patriarhia Constantinopolului?’’, Rusia Ortodoxă, 1992, nr,2, pag 7-11; Fotie, Episcop de Triadiţa ,,Un pas fatal pe calea apostaziei’’. La cea de-a 70-a aniversare a ,,Congresului Pan-Ortodox din Constantinopol’’, Rusia Ortodoxa, 1994, numerele 1 şi 6; Episcop Fotie de Triadiţa ,,A 70-a aniversare a Congresului Pan-Ortodox din Constantinopol’’. În ,,Calendarul Bisericii Ortodoxe’’, editura Sfântul Iov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime’’, Jordanville, New York, 1996, pag.5-29.

[312] Arhim. Iustin Popovici ,,Epistolă către Sinodul de Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe din 7 mai 1977’’. Citat din Monahul Gorazd, opera citată, pagina 10.

[313] Archim. Iustin Popovici. Ibid.

[314] Arhimandritul Ambrozie ,,Sfântul Marcu al Efesului şi Uniunea de la Florenţa’’, editura Sfântul Iov de la Poceaev, Mănăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New York, 1963, pagina 181.

[315] Protoiereul Alexei Young ,,Graba…’’, pag.48.

sursa

episodul anterior………………………………………………………………..episodul urmator

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ecumenism, erezii, Ludmila Perepiolkina și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (20)-Vaticanul şi Babilonul

  1. Pingback: Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (19)-Papa de la Roma și minciunile de veacuri ale latinilor | ortodoxul traditional

  2. Daniel zice:

    http://calatoriii.blogspot.ro/ Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?. El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi.Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi?Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.

  3. Pingback: Ecumenismul – o cale către pierzare de Ludmila Perepiolkina (21)-Acordul de la Balamand, O ,,rudenie’’ dubioasă | ortodoxul traditional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s